Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 20 Iul 2019, 23:55

Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Fenomen nou aparut in peisajul cinegetic din Romania . Prin urmare avem cu totii de invatat si discutat despre asa ceva . Sa lasam specialistii sa vorbeasca si sa ne invete si pe noi . Poate peste 3-4 ani legea se schimba si mergem la fazan cu soimul pe manusa !

Moderatori: Peregrinus, Ghinda, goshawkrst

Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Peregrinus pe 03 Apr 2009, 05:58

Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti .

Pentru o redare mai amanuntita a istoriei soimaritului din fostele tari romanesti , cred ca nici o lucrare nu este mai complecta decit cea scrisa de domnul Alexandru Filipascu in anul 1966 , am sa redau in acest sens extrase din aceasta lucrare , cu titlul “ Vinatoare cu pasari rapitoare “ – Un interesant capitol din istoria vinatorii in tara noastra .




Patria soimaritului a fost Asia de mijloc si de nord , cu stepele-i nesfirsite , caracterizate printr-o deosebita bogatie de vinat . Prin intermediul hunilor , al mongolilor si al arabilor , ca si pe calea cruciadelor , soimaritul a patruns in Europa si a cunoscut o dezvoltare uimitoare . In Principatele Romane , aceasta indeletnicire vinatoreasca a ajuns relativ tirziu si s-a mentinut pina spre mijlocul secolului XIX .
Pentru a intelege pe deplin evolutia soimaritului la noi , trebuie sa deosebim net vinatoarea cu pasari de prada ca indeletnicire activa , de prinderea lor , spre a servi ca element al darilor interne si al tributului catre inalta poarta.
Am folosit de la inceput termenul de soimarit , acesta fiind indeobste cunoscut . Dar pentru o mai fidela integrare in istorie , prin soimarit ( germ . Falkenjagd , franc . fauconnerie ) intelegem numai vinatoarea cu soimii propriu-zisi ( diferite specii ale genului Falco si Hierofalco ) . Pe parcurs insa , la vinatoare s-au intrebuintat si alte specii de pasari de prada , cum sint ulii porumbari , ulii pasarari s.a., nu numai soimii.
Astfel ca , termenul german “ Beizjagd “ este mult mai cuprinzator si nu gasim un corespondent in limba romana , denumim aceasta vinatoare “ vinatoare cu pasari de prada “ sau , popular “ pasararit “.
( In acelasi fel , la curtile magnatilor ardeleni “ solymeszat = soimarit , spre sfirsitul sec . XVI va fi inlocuit in limbaj si documente cu termenul “ madaraszat “ = pasararit ! ) .





Vinatoare cu pasari de prada in Transilvania .

Aceasta metoda de vinatoare a fost introdusa in Transilvania de catre unguri , popor aflat in plin avint cuceritor al tinuturilor dintre Carpati ( sec. XI – XII ) , mai ales ca Transilvania , cucerita la sfirsitul sec . XIII , urmeaza istoria Ungariei timp de aproape 300 de ani . Dinastia Arpadiana , care a domnit aici pina la 1301 , avea la curtea regala o multime de soimi si soimari , condusi de “ Marele Soimar “ , “ paminturi ale soimariei “ special destinate vinatorii si sate intregi de tarani soimari si crescatori de soimi. Apogeul soimaritului maghiar a fost atins sub Sigismund de Luxemburg ( 1387 – 1427 ) , care a ajuns in 1410 , si imparat al Germaniei . In vremea sa nu exista familie aristocrata sa nu-si aiba soimii preferati , soimari vestiti ( in majoritatea cehi si germani ) , padurari crescatori de pui si cunoscatori ai cuiburilor de soim , ca si ingrijitori si dresori de soimi si ciini de vinatoare . Insusi Matei Corvin ( 1458 – 1490 ) a zidit pentru soimii si soimarii sai cetatea Solymar “ ( = Soimarul ) , sotia sa Beatrix avind o curte proprie si un anturaj propriu de soimari , care rivalizau cu aceia ai regelui .
Dupa dezastrul de la Mohacs ( 1526 ) , o data cu alegerea lui Ioan Zapolia ( 1526 – 1540 ) – cu titlu de “ rege “ – ca principe suveran , Transilvania devine o tara de sine statatoare , ai carei voivozi , ajunsi principi , sint in legaturi de vasalitate cu turcii , asemenea domnilor din Principate . Sub dominatia otomana , mai ales in sec . XVII , vinatoarea cu pasari de prada cunoaste cea mai mare inflorire in Transilvania , vinind principele si nobilimea , cit si pasalele turcesti . Nu era castel sau conac unde sa nu se tina soimi , nobilul mindrindu-se nu numai cu paminturile si iobagii sai , ci si cu numarul ingrijitorilor soimilor si ai ciinilor de vinatoare.
Pina si doamnele din nobilime , la serbarile soimaresti , foloseau pentru soimul preferat o manusa brodata si curea cu nestemate , adecvate luxului inconjurator si rangului ce purtau.
Sub Ioan Sigismund Zapolia ( 1540 - 1571 ) , vinatoare cu pasari de prada era deja in floare . Astfel , vistiernicului regal Brasovul i-a daruit soimi in tot timpul anului 1545 , iar in 1550 i-a organizat o vinatoare cu soimi in imprejurimile orasului , servitorii sai si invitatii fiind gazduiti timp de 9 zile pe spezele orasului , care platea pina si carnea data celor 26 de soimi ai sai . Sigismund Bathori (1581 – 1599 ) soimarea cu placere , tinea o intreaga armata de pasarari si isi trimitea pasarile de prada in Ungaria pentru dresaj . Gavril Bathori , in 1612 , inobileaza pe vasalul sau Sziget Poncz Istvan pentru meritele-i de soimar , iar Gheorghe I. Rakoczi ( 1630 – 1648 ) dadea si el privilegii soimarilor si daruia soimi in relatiile cu principii vecini .
Pe linga pasarile de prada dresate sau intretinute pentru principe si demnitari , orasenii se slujeau si ei de soimi si ulii , pentru a vina . Asa in 1538 , castelanul Branului si , in 1546 , judele Brasovului si-au procurat soimi pentru vinatoare , in vreme ce brasoveanul Bartus Fux oferea spre vinzare soimi , la un pret variind intre 1 si 2 florini bucata . In celalalt capat al Transilvaniei , la Bistrita , notabilii orasului erau deseori solicitati de catre moldoveni sa le trimita soimi dresati , dovada ca erau dresori si vinatori cu soimii. Foarte probabil ca si la Cluj , Sibiu , Alba Iulia si in alte orase , burghezii instariti au soimarit in aceste tinuturi.
Stapinind Banatul si Crisana ; Transilvania fiindu-le vasala , in apogeul puterii feudale , turcii cunosc si ei clipele cele mai infloritoare ale soimaritului . Pentru a cistiga bunavointa Inaltei Porti principii transilvani trimiteau adesea soimi , in dar , sultanilor si pasalelor .
Cu timpul , aceste plocoane devin atit de obijnuite incit solii trimisi la Constantinopol erau cunoscuti sub numele de “ pasarari ardeleni “ si l-i se ingaduia sa aduca cu ei , in tara , robi rascumparati . Soimarii turci au vizitat nu o data Brasovul pentru a cumpara soimi , manusi speciale pentru protectia pumnului sting si scufii imblanite pentru capul soimilor . Pe la sfirsitulsec. XVI , obiceiul principilor transilvaneni devine obligatie tributara regulata – 24 soimi pe an si retele pentru prins vinat – numita in documente “ falcomagium “ . De aceea creste si numarul soimarilor si al dresorilor de soimi , solicitati in procurarea pasarilor de prada cerute de Poarta . Impreuna cu tributul curgeau si plocoanele . Asa , in 1637 , Stefan Szalanczy stringe din Brasov si Alba Iulia 42 de soimi pentru sultan , impartind insa 28 dintre ei , ca dar , pasalelor , fapt pentru care a fost caftanit , distinctie rezervata numai domnilor vasali si marilor dregatori turci.
Inca din sec. XVI , printre produsele pe care satele erau datoare se le prezinte la curtea nobilului , sub forma de plocoane sau dari , figureaza si diferite pasari de prada , alaturi si de alt vinat cautat in acele vremuri ( iepuri , caprioare , ierunci , jderi , vulpi etc. ) . Taranii trebuiau sa dea de fiecare turma de oi cite un cobat ( = denumirea transilvana a uliului pasarar ) sau un uliu porumbar .
Aceasta este expresia noua a “ strungii “ , venit incasat de nobili sau cetati de la taranii sa cnejii de pe paminturile lor , dupa numarul de oi pe care il aveau , in special cnejilor l-i se cereau ulii pasarari ( cobati ). La inceputul sec. XVII , cind vinatoarea cu pasari de prada pierde din importanta , se ajunge la darea “ rascumpararea uliului “ ( “ karoly – penz “ sau “ karvaly – fejeben “ ) , adica se primea in loc de cobat o anumita suma de bani . Asa , cnejii de pe mosia Chioarului dadeau drept strunga , in 1566 , fie un uliu , fie 25 dinari ; in 1603 plateau deja 60 dinari drept “ rascumpararea uliului “ . Pe valea Somesului ( comitatul Solnoc – Dobica ) se platea aceeasi suma . Pentru oi , ca si pentru vite mari , in Transilvania sec. XVII se platea inca o dare specifica asezarilor romanesti “ tretina “ , in care voivozii marunti dadeau principelui si un cobat , rascumparabil cu 35 dinari . Tot in sec. XVII , de la satele romanesti era incasat un alt venit feudal , „ censul „ , fie in bani , fie in produse : lemne , pui , vinat , soimi etc .
Pe linga padurarii si soimarii nobililor erau si o multime de prinzatori de soimi si alte pasari de prada , numarul lor crescind mai ales in timpul tributului in pasari de prada dat Portii Otomane . In regiunile bogate in cuiburi de pasari de prada , sate intregi erau impuse cu o dare anuala care consta din soimi , ulii porumbari , ulii pasarari etc. Prinzatorii de pasari de prada erau scutiti de alte dari , ca si de prestarea serviciului militar, de unde denumirea de “ scutelnici “, pomeniti deja din sec. XVII .
Multi dintre soimarii recrutati din paturile de jos ale populatiei erau romani , dovada ca in satele romanesti pasarile de prada erau folosite si pentru nevoile localnicilor .
In 1592 , unul dintre “ pasararii “ de frunte ai principelui Sigismund Bahori era un oarecare Toader , iar in 1647 se aminteste de un Radu Soimarul ( ung. “ Raros “ = soimar ) . Pentru meritele cistigate ca soimari desavirsiti , asemenea lui Petre Madarasz ( inobilat la 1610 de Gavril Bathori ) , a fost inobilata familia Boer de Copacel , din tara Fagarasului , pe blazonul careia ( datind din 1602 ) este infatisat un soimar , pe pumn cu pasarea favorita . In fine , in comuna Somesul Cald - de linga Gilau – se mai pastreaza amintirea unuia Lucaciu Soimarul, care a trait aici la inceputul sec. XVIII .
Pina la jumatatea sec. XVIII putem spune ca pe linga nobilime si burghezie , au practicat pe scara larga vinatoarea cu pasari de prada si paturile de jos ale populatiei , romani si secui , incepind prin a prinde pasari pentru haraciul Portii , pentru darile interne , apoi devenind puternici si sfirsind , unii , prin a fi innobilati pentru priceperea lor si maiestria de soimari .
In 1699 , dupa pacea de la Karlowiz , Transilvania ajunge sub stapinire habsburgica . Turcii inlaturati , o serie de dari interne ca si tributul se sterg sau isi schimba semnificatia , fiind inlocuite cu bani sau cu produse mai rentabile . Cu un secol inainte au aparut vinatorile cu goana , care iau acum o amploare deosebita , apoi , odata cu armele de foc , se extinde vinatoarea cu ogari si copoi , ca si cea de vinat mare . Numarul cuiburilor de soimi scade vertiginos si , in aceste imprejurari , vinatoarea cu pasari de prada s-a mentinut dupa 1750 numai izolat , ca sa se stinga apoi cu totul . Singurele marturii le mai gasim presarate prin documente , in toponimie si folclor.

Putem afirma cu certitudine ca vinatoarea cu pasari de prada a fost practicata si in principatele Romane , cunoscind si aici o epoca de inflorire , mult mai tirzie decit in Transilvania si de o amploare mai scazuta.
Influenta turcilor si a polonilor in aceasta privinta a fost tirzie , dupa secole de lupte pentru libertate , iar ecourile Apusului se strecurau cu greu peste Carpati .
Deoarece , in Principate , folosirea pasarilor de prada s-a introdus sub semnul haraciului , multi cercetatori au considerat ca totul s-a limitat la aceasta contributie impusa . este insa adevarat ca domnii si boierii mostenisera obiceiul batrinesc al vinatorilor cu goana si cu ciinii ( exercitii foarte bune si in pregatirea razboinica ) , obicei atit de inradacinat incit , cu multa greutate – si niciodata pe deplin – a facut loc vinatorii cu pasari de prada . S-au gasit insa si aici pasionati , fie boieri , fie printre ostasi si tarani liberi , multi poate numai dornici sa copieze vecinii sau sa se acomodeze “ modei “ timpului .



Tara Romaneasca .


Domnii Tarii Romanesti au cunoscut aceasta metoda de vinatoare de la turci , aceasta tarisoara megiesa Dunarii fiind nevoita sa incheie un tratat de vasalitate cu Poarta , dupa incercarile lui Mircea cel Batrin de a stavili expansiunea otomana ( sec . XIV ) . In conseciinta a fost fixat acel tribut anual , numit “ haraci “ . Nu se stie cu exactitate anul din care au fost inclusi si soimi in haraci , insa la 1461 , Hamza Beg , ofiterul de ieniceri care a sfirsit la marginile Giurgiului in tepusele lui Vlad III Voevod zis “ Tepes “ , era insotit si de Saingi – basa , adica “ capetenia soimilor “. Acesta venise desigur pentru a rezolva problema soimilor in haraciul fixat de Inalta Poarta . Nicolae Iorga , bazat pe o chitanta turceasca din 1564 si pe “ Cronica Nemteasca “ a veacului XV , noteaza ca in sec . XV veneau din Tara Romaneasca , odata cu tributul , “ 1 soim si 8 cai , dupa un obicei vechi “ . Insa adevaratele marturii documentare in legatura cu soimii trimisi la Constantinopol detinem numai din sec. XVIII .
In “condica “ lui Nicolae Mavrocordat ( domnia II – a , 1719 – 1730 ) se gaseste un ordin domnesc dat in 3 / 14 mai 1729 vatafilor de plai si plaiesilor ot sud pentru rindul soimilor imparatesti … mari , frumosi , ca sa poata trece la imparatie . Tot in acest sens , dar mai amanuntit, este repartizarea pe regiuni administrative a darii soimilor facuta de Mihai Sutzu ( domnia a II – a , 1791 – 1793 ) la 7/18 mai 1792 , care prin carti legate pentru soimi , adresate acelorasi vatafi , la atrage atentia sa ii stringa la vreme , sa fie frumosi si mari nu niscaiva ciurele !! ) , deoarece voda nu vrea sa-i cumpere si sa aduca din alta tara fiindca se afla aici ; soimi ce urmeaza a fi gata de trimis , la Bucuresti , “ pina la zece zile ale lunii iunie “ . Ca urmare ordinului dat , Sutzu alcatuieste insemnarea de citi soimi cu plaiurile unde s-au scrisa cartile si observam ca din 10 “ plaiuri “ subcarpatice , numarul soimilor strinsi era de 17 , impreuna cu 2 “ balabani “ ( = soimi dunareni , Falco cherrug ) si 1 corui ( = uliu pasarar , sinonim cobatului din Transilvania ) . Soimii , ca si celelalte pasari de prada amintite , care incep sa fie cautate se luau de tineri din cuiburi , primavara . In acest scop , o serie de sate erau insarcinate cu procurarea lor , fiind scutite de dari sau alte obligatiuni , dar avind uneori si datoria de a-i invata la vinatoare.
Pentru a invata soimii cu ascultarea trebuia ca si mosnenii aceia sa fi fost soimari priceputi . Avem deci un prim jalon ca in Tara Romaneasca s-a si vinat cu pasari de prada . Insa , mai precis , urmele acestei indeletniciri trebuie sa le cautam numai din sec. XVI , o data cu domnia lui Mircea Ciobanul , in timpul caruia boierii luasera foarte multe obiceiuri turcesti , pe la jumatatea secolului influenta otomana fiind mai puternica decit in vremea lui Brincoveanu .
Boierii si Domnul isi procurau pasarile necesare la inceput din Transilvania , de unde aduceau si o parte din soimii pentru haraci . Un prim document in acest sens gasim in socotelile orasului Brasov , in care se arata ca la 14 august 1546 , orasul i-a trimis in dar spatarului Draghici un uliu pasarar ( …nisum , vulgo sperweder … ).
Tot acolo aflam ca , la 7.X.1548 , trimisii orasului , Mihail Roth si Johan Tartler , ii duc lui Mircea II Ciobanul printre alte daruri , si soimi ( “ falconnes “) . Deci in sec. XVI se vina deja la curte cu soimii si vecinii cunosteau aceasta patima a domnului si a boierilor sai . Intelegem de ce , la 9 martie 1600 , Huraia Aga , pasa de Timisoara , ii aduce in dar lui Mihai Viteazul – aflat la Ghimbav – mai multe pene de erodiu din cele mai frumoase spre a face fulii , sapte cai de pret si un foarte bun soim , ca dar din partea sultanului Mohamed III , cum ne relateaza Nicolae Balcescu in istoria sa .
In sec. XVIII , vinatoarea cu pasari de prada ia cea mai mare dezvoltare , caci domnii fanarioti o deprind inca de la Constantinopol . In porunca lui Nicolae Mavrocordat ( despre care am amintit ) era vorba si despre un “ vataf de soimari “ care , asemenea “ vatafului de vinatori “ , nu putea fi altceva decit capetenia soimarilor domnului . Iar Mihail Sutzu da porunci deosebite pentru soimii necesari curtii sale si putem afirma cu certitudine ca acest domn soimarea cu pasiune : Carti la 5 plaiuri pentru soimi , balabani , curoi , neobicinuiti … sluga domniei meale , vatafe de plaiu ot sud … ti poruncimu ca preste orinduiala soimilor cea obicinuita … a agonisi inca alesi , buni , mai mari … acestia este celu deosebitu pentru trebuinta curtii Domniei mele ( 1792 , mai 7 ) .
Un document mai recent – ( decembrie 1824 ) – prin care vistiernicul domnesc raporteaza lui Grigore Dimitrie Ghica cheltuirea a 617 taleri pentru plata unor soimi adusi din Plaiul Arefului – aduce marturia existentei si a soimarilor localnici tarani . Astfel vistiernicul subliniaza ca din vechime obicei este a sa trimite pe tot anu du prin plaiurile tarii acestiia o suma de soimi la Tarigrad , a caror cheltuiala se face de cind ii gasesti aici prin cuiburi si pina ii aduc si ii fac teslim aici in Bucuresti , sa cisluiesti pe toate satele plaiului ca o datoria a lor ce este , precum si ca toate cheltuielile pe care le-a facut vataful Plaiului Aref , au fost adeverite atit de soimari , cit si de citiva din locuitorii satelor numitului plai . Ca au vinat cu pasari de prada si mosnenii , mai ales aceia scutelnici tocmai pentru ca procurau soimii curtii domnesti si aceia de haraci , o arata si G. Ionescu-Gion in “ Istoria Bucurestilor “ ( 1899 ) , localizind taranii soimari care cresteau si invatau soimii la Bobesti , de linga Leordeni , in jurul Bucurestilor . Pe linga acestia si pe linga corpul de “ vinatori “ – condusi de un vataf , ajunsi apoi in formatiune militara , existau la curtea domneasca si robi tigani specializati in prinderea , cresterea si dresajul curuilor , numiti tigani curuieri . Acestia sint mentionati in numar de 20 , intr-un document din 1765 si apoi din nou in 1795 , cind sint trimisi cu curuii la Berceni ( Ilfov ) , unde era un cimp de vinatoare potrivit , sub conducerea lui Acgibasa , adica mai marele peste vinatorii domnesti .
Incercarile lui Matei Basarab de a opri prin lege preotimea de la vinatoare si prinderea pasarilor ( “ Pravila de la Govora “ glava 53 si “ Pravila “ din 1652 , glava 56 ) nu sint numai un ecou al luptei care se ducea in Apus pentru a impiedeca patura clericala sa soimareasca , ci si reflectarea unei stari de fapt interne ,probabil ingrijoratoare in acest sens.
In concluzie , putem considera ca in Tara Romaneasca s-a vinat cu soimul si cu alte pasari de prada incepind din sec. XVI si pina la inceputul sec. XIX cu o perioada de maxima inflorire a soimaritului in veacul al XVIII – lea .




Moldova .


Cunoscutul act de vasalitate incheiat de Bogdan III “ cel ORB “ , fiul lui Stefan cel Mare , cu Selim Sultanul “ Ferocele “ , in 1511 , prevedea ca obligatie din partea Moldovei un haraci anual compus din 4000 galbeni , 40 cai si 24 soimi. Numarul soimilor este variabil , o insemnare polona notind 15 , Fourquevaux – calator prin Moldova in sec . XVI – vorbeste de 50 de soimi , iar in condica sa , Constantin Mavrocordat da ordin ispravnicului de Roman sa procure 31 de pasari de prada pentru haraciul 1741 . Interesant este ca , in insemnarile sale , Voda nu are decit 10 soimi , restul fiind corui 14 si ulii porumbari 7 ; ceea ce denota ca , in secolul XVIII , la Constantinopol nu se cautau numai soimii propriu – zisi . De asemenea , Voda cere pentru sine doi corui si un uliu.
Din Moldova se pastreaza documente si in legatura cu practicarea vinatorii cu pasari de prada , atit sub influenta turcilor , cit mai ales sub aceea polona si transilvana.
Soimaritul a putut fi deprins mai intii chiar de la ardeleni , spre sfirsitul sec. XV , deoarece Stefan III “ cel Mare “ ( 1457 – 1504 ) primise in dar cetatile transilvanene Ciceiul , Ungurasul si Cetatea de Balta ; Ciceiul si o parte din tinuturile rodnene si bistritene le-a stapinit si Petru Rares ( 1546 – 1561 ) . ca indiciu exista un document din februarie 1445 , care aminteste de un anume Iuga Paturnicheru , in care putem vedea deja un soimar ; mai precis , este dovedit documentar un oarecare Stanila Soimarul , care primeste de la Voda Petru V Schiopul una siliste la 13 iunie 1589 .
Vinatoarea cu pasari de prada a cunoscut in Moldova cea mai mare dezvoltare in sec. XVIII , inviorata de multiplele legaturi cu Polonia si Ucraina cazaceasca , unde soimaritul atinge tocmai in aceasta perioada apogeul . Boierii moldoveni aveau multe proprietati in Polonia , Movilestii aveau legaturi de rudenie cu sleahticii poloni , iar Vasile Lupu ( 1634 – 1653 ) si-a casatorit fetele una cu Palatinul Lituaniei si cealalta cu Timus , fiul atamanului cazac , Bogdan Hmielniski . Zugravind evenimentele singeroase din Polonia anilor 1647 – 1648 , in romanul sau “ Prin foc si sabie “ , scriitorul H. Senkiewicz , ni-l descrie pe Rovan Ursu , trimisul valah al lui Vasile Lupu , la o vinatoare de cocori cu soimii proprii !! Tot in vremea lui Vasile Lupu , Solomon , vornicul de Cimpulung , scrie , in 1640 , lui Simon “ Biraul Bistritii “ , cerindu-i in mare graba sa i trimita soimi pe care este gata sa ii plateasca ; in 1645 , acelasi Solomon solicita din nou 2 soimi pe care ii va plati cu bani sau marha si insusi Vasile Lupu , la 11.VII.1641 , scrie din Suceava , bistritenilor , cerind intre altele si soimi , care se intrebuinteaza foarte mult in partile noastre de astazi . Iata deci ca , in arhivele Bistritei , date la iveala de N . Iorga , se pastreaza dovezile ca boierii si domnii vinau intens cu soimii , pe care ii aduceau dresati din Transilvania , pasarile autohtone fiind , probabil , destinate mai mult haraciului. Mai mult decit atit , la curtea domneasca s-a infiintat o dregatorie noua , “ Soimarul cel Mare “ , adica vataful soimarilor domnesti . In anul 1669 , sub Gheorghe Duca , acesta functiune o indeplinea boierul Savin Navrapascul .
In sec. XVIII si XIX soimaritul pierde din atractie , dar alaturi de soimi , apar la vinatoare si ulii si coruii . In memoriile sale, Nicolae Sutu , fiu de domn fanariot , noteaza ca pe la 1830 , in Moldova se vina inca cu soimul , dar putin si la cimp. Pentru prima jumatate a sec. XIX , o informatie interesanta si pretioasa gasim in nota poetului Vasile Alecsandri , la “ Poeziile populare ale Romanilor “ : in timpurile de demult stramosii nostri aveau obiceiul de-a imblinzi soimii si a-i deprinde la vinat , precum se face si astazi cu coruii.
Cu alte cuvinte , in Moldova , soimaritul si mai apoi vinatoarea cu ulii si ulii pasarari s-a mentinut si in sec . XVIII – prima jumatate a sec. XIX , deci mai mult decit in celelalte provincii locuite de romani. Patrunzind mai puternic in masa populatiei , aceasta indeletnicire a dainuit mai mult si , o data cu imputinarea soimilor autohtoni , a fost compensata cu folosirea tot mai puternica si exclusiva a uliului pasarar , care se preta foarte bine la vinarea pasarilor si a altui vinat marunt .
In concluzie , putem afirma ca vinatoarea cu pasari de prada a fost practicata in Moldova din sec. XV – XVI si pina in prima jumatate a sec. XIX , cu o marcanta perioada de inflorire in sec. XVII .


Andrei.
- PEREGRINUS - ASOCIATIA SOIMARILOR DIN ROMANIA
http://www.asociatiaperegrinus.ro/
Avatar utilizator
Peregrinus
Veteran
 
Mesaje: 1851
Membru din: 07 Apr 2006, 16:43
Locaţie: Germania

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Viktor pe 03 Apr 2009, 12:41

Multumim mult pentru articol!

Pacat ca nu s-a mentinut pana mai tarziu, astazi nu am fi fost nevoiti sa luptam pentru legalizare :cry:
Avatar utilizator
Viktor
Membru important
 
Mesaje: 188
Membru din: 08 Noi 2007, 15:32
Locaţie: goshawk's wings

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Peregrinus pe 03 Apr 2009, 14:54

Hallo Viktor ,

da, asa este , dar precum spune proverbul : speranta moare ultima - poate , in viitorul apropiat , o sa se mai vineze cu pasarile de prada legal in tara !

Salut

Andrei.
- PEREGRINUS - ASOCIATIA SOIMARILOR DIN ROMANIA
http://www.asociatiaperegrinus.ro/
Avatar utilizator
Peregrinus
Veteran
 
Mesaje: 1851
Membru din: 07 Apr 2006, 16:43
Locaţie: Germania

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde alinttr pe 06 Apr 2009, 09:27

Multumim pentru articol...Felicitari!
alinttr
Membru important
 
Mesaje: 221
Membru din: 01 Dec 2006, 14:20
Locaţie: Oradea

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Peregrinus pe 06 Apr 2009, 11:40

Hallo Alin ,

Merci ! - si as mai avea o intrebare pentru toti membrii inca activi si pentru cei care nu se mai obosesc sa activeze pe acest forum , cum isi imagineaza ei legalizarea soimaritului in tara daca nici macar un prapadit de forum nu sintem in stare sa-l tinem in viata ???????
Credeti cumva ca vine cineva din exterior si impune legalizarea soimaritului in tara numai fiindca in toate celelalte tari UE acesta exista deja ! - am ramas cum s-ar spune ultimii in acest domeniu !
Va inchipuiti cumva ca organele de conducere nu au altceva de facut decit sa legalizeze soimaritul in secret si sa vi-l faca cadou de pasti , pentru 3 membri inca activi pe forum?
Fara un forum puternic cu un numar considerabil de membri seriosi in domeniu n-o sa se legalizeze nici un soimarit in tara , nici acuma si nici in 1000 de ani !
Este nevoie de acesti membrii in primul rind pe acest forum , care este o poarta de intrare , de contact pentru toata lumea pasionata de acest gen de vinatoare din tara , urmind ca numai dupa acea sa se infiinteze o asociatie cu acesti membri intr-adevar pasionati ! Propun deci tuturor membrilor activi si inactivi care se gindesc la un soimarit legal in tara sa puna mina pe " condei " si sa participe cu teme pe acest forum , altfel va puteti uita in continuare pe Yahoo si alte medii cum se distreaza altii legal la aceasta vinatoare !
Daca se continua tot asa pe forum ca in prezent nu va pot ura decit " vise soimaresti placute " !!!

Andrei.
- PEREGRINUS - ASOCIATIA SOIMARILOR DIN ROMANIA
http://www.asociatiaperegrinus.ro/
Avatar utilizator
Peregrinus
Veteran
 
Mesaje: 1851
Membru din: 07 Apr 2006, 16:43
Locaţie: Germania

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Ghinda pe 06 Apr 2009, 12:45

Buna interventie.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 6173
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde eagleman pe 06 Apr 2009, 13:22

Nu cred ca mai este de adaugat ceva la ceea ce a spus Peregrinus in ultimul sau mesaj de pe acest topic.
Poate doar ca "vremea vorbelor a cam trecut", cu sau fara aportul sau ajutorul lui Sergiu, lucrurile trebuie sa se miste...
eagleman
Veteran
 
Mesaje: 904
Membru din: 22 Feb 2007, 16:23

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde george_i pe 09 Apr 2009, 21:49

Buna
Felicitari pt articol, foarte bun.
Deci la momentu de fata putem face ceva??
Cum ramane cu asociatia de soimarit care nu stiu de cat timp ii planificata?
Avatar utilizator
george_i
Veteran
 
Mesaje: 606
Membru din: 20 Iul 2008, 18:53
Locaţie: sibiu

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Mihai H. pe 10 Apr 2009, 23:13

E pe vine :wink:
Toate cele bune!
Mihai
Avatar utilizator
Mihai H.
Membru activ
 
Mesaje: 86
Membru din: 23 Mai 2006, 17:28
Locaţie: Suceava

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Viktor pe 20 Noi 2011, 19:13

Buna seara,

In caz ca aveti si alte texte/poze cu privire la istoria soimaritului in Romania, va rog sa le postati.

Victor
Avatar utilizator
Viktor
Membru important
 
Mesaje: 188
Membru din: 08 Noi 2007, 15:32
Locaţie: goshawk's wings

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Peregrinus pe 22 Noi 2011, 06:53

Buna ,

texte am reusit sa adun destul de multe in ultimii 30 de ani , o sa apara cu siguranta intr-o lucrare mai ampla a mea dupa legalizarea soimaritului .

Andrei .
- PEREGRINUS - ASOCIATIA SOIMARILOR DIN ROMANIA
http://www.asociatiaperegrinus.ro/
Avatar utilizator
Peregrinus
Veteran
 
Mesaje: 1851
Membru din: 07 Apr 2006, 16:43
Locaţie: Germania

Re: Scurta istorie a soimaritului in tarile romanesti.

Mesajde Peregrinus pe 01 Apr 2012, 05:09

Buna ,

postez inca o lucrare ampla , deosebit de interesanta despre istoria soimaritului si in tarile romanesti , lucrare conceputa de doamna Diana Zarija , lucrare care sint sigur ca o sa va faca deosebita placere sa o lecturati :


Imagine


UNIVERSUL ARMELOR CU PENE – ŞOIMĂRITUL

Diana ZARIJA

Rezumat
În studiul respectiv sunt abordate câteva repere ce ţin de arta şoimăritului. Şoimăritul este arta de a vâna prada sălbatică în mediul său natural cu o pasăre răpitoare dresată, unica armă fiind răpitoarea. Vânătoarea cu o pasăre răpitoare dresată este foarte dificilă şi prin definiţie este o artă a iniţiaţilor. Pentru a înţelege specificul ei sunt prezentate principiile de creştere, pregătire, dresare a păsărilor, echipamentul acestora. Ca orişice artă şoimăritul are limbajul său, în mare parte universal, circumscrie credinţe, superstiţii, practici şi tradiţii populare, promovate şi prin intermediul surselor folclorice.
Este o vânătoare ecologică, deoarece păsările răpitoare fac parte din procesul de selecţie naturală a păsărilor bolnave, cât şi a păsărilor dăunătoare.
Cu toate că nici o pasăre nu ajunge la performanţa unei arme de foc, totuşi aceasta este arta cinegetică ce presupune un parteneriat unic de vânătoare: îl dresezi, îl instruieşti şi îl aduci pe culmea condiţiei sale fizice, eliberându-l apoi în sânul naturii.

Moto:
“Nu sunt sigur dacă toată lumea, când intră într-o astfel de pasiune, o trăieşte cu atâta intensitate, cu atâta inimă şi dedicaţie, cum o fac şoimarii.
…Sunt legat în puternice lanţuri de pasiune pentru arta de vânătoare cea mai incredibilă, naturală şi autentică ce am putut cunoaşte… şoimăria”

(Andres Lopez – maestru în arta şoimăriei)


Vânătoarea, indiferent cu ce se practică (arc, armă sau pasăre), are în comun aceeaşi pasiune şi trăire, fiecare metodă de vânătoare având farmecul ei. Cel cu păsări de pradă are un farmec aparte, pentru că este o artă dificilă, te învaţă umilinţa, îţi calmează spiritul şi proporţionează vânătorului sentimentul de contopire cu natura.
Tema propusă spre dezbatere este pe cât de cuprinzătoare pe atât şi de dificilă, fapt ce ne permite în paginile următoare să ne referim la prezentarea câtorva repere bibliografice, precum şi a cadrului în care şoimăritul şi-a pus amprenta asupra evoluţiei civilizaţiei umane. De-a lungul timpului au fost publicate un număr important de tratate, manuale, studii notorii şi articole în care se reliefează diferite aspecte ale acestei activităţi cinegetice. Din multitudinea de lucrări prezentăm doar o parte, ce se referă la subiectul abordat.
Drept surse pentru cercetare au servit diverse mărturii, precum ar fi relatările unor călători străini, aflaţi pe meleagurile ţărilor române, privind practicarea vânătorii, măreţia şi întinderea pădurilor, ce ofereau condiţii favorabile existenţei unui număr însemnat de specii de vânat, materiale din Arhiva Ştiinţifică şi colecţiile ornitologice ale Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, unde numeroase
exponate sunt considerate adevărate rarităţi.
Debutul cercetărilor a fost deschis de lucrările fundamentale, în care artei şoimăritului i s-a acordat o atenţie deosebită, dreptul de autor aparţinând chiar persoanelor regale sau imperiale. Astfel, Frederic II Hohenschtaufen a lăsat posterităţii un adevărat îndreptar enciclopedic, bazat pe diferite observaţii ornitologice, privind această preocupare şi anume “Despre arta vânătorii cu păsări” (“De Arte Venandi cum Avibus”), devenit îndreptar pentru mai multe generaţii de şoimari .
Al doilea rege-şoimar, pasionat de vânătoarea cu păsări de pradă, a fost Alexei Mihailovici Romanov. El a creat un cod de legi privind activitatea serviciului de şoimari, rămas viabil mai bine de cinci secole - «Урядник сокольничьего пути», care include un tabel special despre rangurile vânătoreşti, inclusiv a vânătoarei cu şoimi.
Lucrări cu caracter ştiinţific la tema discutată au fost scrise şi în secolul XIX. Informaţii preţioase şi remarcabile prin stilul ştiinţific găsim la cercetătorul rus Nicolai Kutepov, în lucrarea Великокняжевская и царская охота на Руси с Х–го по ХVII в.в., Исторический очерк. Studiul conţine informaţii preţioase despre păsările răpitoare, marii cneji şi regi şoimari, precum şi despre vânătoarea cu păsări şi evoluţia ei în Rusia, îngrijirea şi metodele de dresare a păsărilor răpitoare etc.
În spaţiul Pruto-Nistrean viziuni şi abordări importante cu referire la şoimărit în perioada dată se regăsesc în Отчет музея Бессарабского земства за 1895–1897 г.г.,Обьяснительный каталог музея Бессарабского Губернского земства, unde descoperim caracteristica generală a păsărilor răpitoare de zi şi de noapte5.
Din aceeaşi perioadă datează şi primele lucrări din istoriografia română. O contribuţie deosebită în acest sens a avut-o marele etnolog român Marian S. Fl., care în Legendele păsărilor a cercetat denumirile populare ale păsărilor, mai multe legende şi credinţe despre acestea.
De asemenea pot fi amintite şi lucrările mai multor autori ce cuprind şi alte dimensiuni, abordări ale domeniului, apărute în ultimele decenii. I. Pop, M. Bodea, C.C. Giurescu, I. Simionescu, Mihai Coman, I. Nania - ultimul arată că şoimăritul în Ţara Românească a început să fie practicat încă din secolele XI–XII, iar în Moldova în secolele XII–XIII.
Un alt studiu, legat de acest domeniu – Птицы, sub redacţia lui G. Uspenski, aduce informaţii preţioase despre originea păsărilor, tipurile de habitat populate, cuibărit şi migraţie, caracterele speciei, particularităţile de comportament, clasificarea lor, starea de protecţie a păsărilor răpitoare15.
Amintim şi o serie de titluri cu referinţă la temă, apărute în străinătate. Studii interesante au elaborat următorii cercetători străini: Marc Allen, Filip Glasir.
Această tehnică îşi găseşte o expresie relevatoare în lucrarile celei mai cunoscute persoane în arta şoimăritului Nick Fox, directorul crescătoriei Hunting Falcons International (posibil să fie cea mai mare crescătorie din lume). A studiat şoimii din Noua Zeelandă, o specie mai mică şi mai rapidă de şoim, a scris multe articole, studii şi a scos o mulţime de filme despre şoimărit. Cel mai valoros, mai imens şi tehnic manual despre şoimărit, posibil să fie cel mai complet la ora actuală Înţelegând păsările de pradă (Understanding the Bird of Prey), unde descrie dinamica şi interacţiunea
proceselor referitoare la arta şoimăritului. Specificul studiului de acest gen provine din încercarea de a depăşi tradiţionalele accente.
Vânătoarea cu păsări este, probabil, prima formă de vânătoare „asistată“ din istoria omenirii, încă de la începutul epocii de bronz. Se pare că originea acesteia se află în Asia, unde păsările de pradă au fost utilizate la vânătoare de către primele popoare migratoare.
Primele atestări documentare, descriu vânătoarea cu şoimi, menţionând că existau şoimari şi că poziţia lor în ierarhia socială era printre cele mai bune. În China atestările documentare descriu vânătoarea cu şoimi din anul 680 î. Hr., în zona arabă, la Khorsabad, au fost descoperite basoreliefuri datate cu anii 722-705 î. Hr. În secolul IV î. Hr., şoimăritul este învăţat de romani de la greci, aşa încât către secolul X vânătoarea cu şoimi era cunoscută începând cu Japonia până pe teritoriile saxone.Astfel, această vânătoare, originară din Asia, s-a răspândit de timpuriu în întreaga Europă.
Şoimăritul a fost practicat de timpuriu şi în Ţările Române, având tradiţie şi la noi. Această metodă de vânătoare nu a fost practicată atât de intens în această zonă, ca în restul Europei, fiind introdusă în Transilvania de către unguri, iar în Ţara Românească şi Moldova - de către un popor nomad de vânători – cumanii. Ca mărturie a celor expuse mai sus sunt denumirile toponimice a celui mai căutat şoim pentru vânătoare în toate timpurile şoimul dunărean, numit şi balaban, Movila Balabanului, Râpa Balabanului.
Vânătoarea cu şoimi era practicată cu mare alai şi de domnii moldoveni. Şoimar pasionat a fost de exemplu, Vasile Lupu, care la 1641 îşi procura şoimii din Transilvania. Mărturiile istorice arată că vânătoarea cu şoimi continuă să se practice în Moldova şi în 1830, în timpul domniei lui Nicolae Şuţu. Fiind un vânător pasionat, acesta a inclus chiar un capitol special pentru vânătorii din Moldova în lucrarea sa Memoriile principelui Nicolae Şuţu. În Ţara Românească, ca şi în Moldova, şoimăritul începe să domine asupra celorlalte metode de vânătoare în secolul XVI şi cu precădere în secolul XVII, stingându-se treptat în a doua jumătate a secolului XIX.
Apărută cu sute de ani în urmă, vânătoarea cu şoimi, numită şi sportul regilor, a atins apogeul său în Evul Mediu timpuriu. De-a lungul timpului, şoimăritul a fost văzut ca o activitate relaţionată cu regii, liderii şi persoanele de înalt rang. Iniţial, doar regii şi persoanele de la curtea regală puteau să se ocupe cu o astfel de activitate.
Pentru captarea bunăvoinţei sau ca măgulire faţă de atotputernicii vremurilor, darul cel mai ispititor era un cal, un câine de rasă şi un şoim de vânătoare. În Evul Mediu darurile de şoimi constituiau un procedeu princiar, de natură să lege prietenii sau ca semn de confirmare a stării de vasalitate. Sultanii turci erau mari amatori de astfel de vânătoare, încât, în cadrul relaţiilor noastre speciale cu Poarta figura şi obligaţia de a trimite anual un anumit număr de şoimi la Istanbul. Numărul acestora a fost diferit. O însemnare polonă din 1532 arată că domnul Moldovei trimite anual sultanului 16 şoimi, Dimitrie Cantemir menţionează cifra de 24 şoimi.
Odată cu apariţia armelor de foc, şoimăritul şi-a pierdut adepţii şi practic a rămas o ocupaţie din domeniul trecutului.Însă cu timpul, şoimăritul a început să renască, astăzi este considerat un sport, foarte popular în Europa, America şi Asia.
În majoritatea ţărilor europene există o bună tradiţie a şoimăritului, această artă de vânătoare fiind la mare cinste în Germania, Franţa, Anglia - una dintre cele mai cunoscute ţări cu tradiţie în şoimărit. De altfel,anumite tradiţii în domeniu există şi în asemenea ţări ca Ungaria, Olanda, Belgia, Portugalia. Şi arabii au un mare respect pentru arta şoimăritului, iar în Kuweit şi Arabia Saudită el este considerat un sport al nobilimii, ba mai mult, aproape toţi şeicii deţin mai mult de cinci şoimi, în special şoimi sacri.
În România pentru prima dată urmează să fie legiferată această inedită metodă de vânătoare. În prezent este supus discuţiei publice un proiect de lege ce permite vânătoarea cu şoimi şi cu ulii, interzis zeci de ani în România. În Republica Moldova vânătoarea cu şoimi este interzisă.
Atributul de pasăre răpitoare (de zi) sau pasăre de pradă se utilizează de obicei pentru desemnarea păsărilor din ordinul numit Falconiformes, Familia Falconidae. Derivatul falco, falconis este numele latin al şoimului după aspectul încovoiat, curbat şi puternic al ciocului şi al ghiarelor.
Răpitoarele de zi – fie că vâneaza animale vii, fie că consumă cadavre – îsi desfăşoara activitatea ziua. Există specii, spre exemplu vânturelul de seară - Falco vespertinus, care vânează în amurg, dar nici una nu este activă în timpul nopţii. Din această cauză ele se numesc răpitoare de zi, în contrast cu bufniţele, care duc o viaţă nocturnă, adaptându-se la cele mai diferite forme de viaţă.
Păsările răpitoare de zi vânează, de obicei, vietăţi şi le omoară cu armele cu care sunt înzestrate – cu ajutorul plisculilor şi al ghearelor. În contrast cu alte păsări răpitoare, prada este transportată cu ghearele încovoiate, dar nu cu pliscul.
Deşi răpitoarele de zi nu pot fi definite complet pe baza unei singure caracteristici, putem afirma totuşi că în general aceste păsări sunt carnivore şi că în meniul lor figurează o varietate mare de vietăţi. Constatăm că aceştia sunt nişte prădători foarte curajoşi, care oferă o vânătoare perfectă stapânilor lor. Au o personalitate foarte dificilă şi este foarte greu să ajungem în posesia unei păsări perfecte.
Mai des la vânătoare sunt folosiţi şoimul călător - Falco peregrinus, şoimul sudic - Falco biarmicus şi vânturelul roşu - Falco tinnunculus.
Cea mai veche specie de şoim dresat pe pământul românesc, dar şi cea mai căutată în toate timpurile pentru vânătoare este şoimul dunărean - Falco cherrug sau şoimul sacru, numit în popor şi balaban, inclus în Anexa II a Convenţiei privind comerţul internaţional cu specii sălbatice de faună şi floră pe cale de dispariţie. Este ocrotit conform legislaţiei.
Cu timpul, prinderea şi ridicarea permanentă a puilor a provocat scăderea populaţiei acestor păsări, care deveneau rare şi scumpe. Lipsa acestor specii era completată de ulii, şorecari şi ereţi: ca uliul porumbar - Accipiter gentilis, uliul păsărar - Accipiter nisus, eretele de stuf - Circus aeruginosus, şorecarul - Buteo buteo, şorecarul roşu - Buteo buteo vulpinus, şorecarul încălţat - Buteo lagopus.
Există multe tehnici de vânătoare, însă fiecare dintre aceste răpitoare este folosită pentru o anumită pradă şi teren de vânătoare.
Şoimul călător sau pelerin - Falco peregrinus şi vânturelul roşu - Falco tinnunculus, se folosesc exclusiv la capturarea păsărilor în zbor. Şoimii călători sălbatici - Falco peregrinus, au fost antrenaţi din cele mai vechi timpuri pentru care s-au stabilit deja anumite reguli de dresaj. Cel mai impresionant este picajul pe diagonală, cu aripile strânse, de la o înălţime de câteva sute de metri. Şoimul călător sau pelerin este pasărea răpitoare, care poate atinge cea mai mare viteză pe distanţe scurte - în picaj 240 - 350 km/h32. Şoimul rândunelelor - Falco subbuteo, se foloseşte atât de pe pumn, cât şi din aer. Şoimul sudic -Falco biarmicus este bun pentru şoimarii începători.
O metodă utilizată mai des este de a te plimba cu şoimul pe pumn, pe câmp deschis. În funcţie de comportamentul păsărilor, se aleg diferite tehnici: momeala, imitarea ţipetelor şi fluierăturilor animalelor şi păsărilor vânate.
La început majoritatea zborurilor se termină fară captură, lăsându-ne doar cu amintirea unei prăzi. Din aceste considerente vânătoarea trebuie să fie foarte strategică. Pasărea vânează instinctiv aceleaşi animale mici şi păsări pe care le prinde în mediul natural. Singura intervenţie a vânătorului este în a o determina să se întoarcă pe mână. Trebuie transportată cu grijă, cu scufia pe cap, pentru că orice zgomot sau mişcare o stresează şi poate să ducă la pierderea păsării. În plus, toate răpitoarele, indiferent dacă vâneaza sau nu, necesită antrenament şi atenţie zilnică. Îţi asumi o mare responsabilitate când dresezi o pasăre de pradă. Trebuie hrănită cu grijă, mănâncă doar carne crudă, de cea mai bună calitate, în special, pui de o zi, porumbei, prepeliţe, vrăbii, ciori sau coţofene. Succesul şoimarului constă în controlul perfect al păsării. Cea mai mare dezonorare pentru un şoimar ar fi să maltrateze un şoim sau să-l abandoneze când este bolnav sau rănit. O răpitoare trebuie respectată şi în zilele de glorie, şi în zilele grele.
Meseria de şoimar se baza şi se bazează, de cele mai multe ori, pe practica îndelungată a şoimarului, pe cunoştinţele sale dobândite sau moştenite din generaţie în generaţie. Un şoimar trebuie să cunoască toate tainele meseriei.
Vânătoarea implică diverse îndemânări şi talente inclusiv, cele de cunoscător al naturii, precum şi multe alte calităţi, mai greu de clasificat, precum sunt răbdarea şi sensibilitatea.
MODERAT - metoda de dresaj!
În regiunile unde fauna a scăpat de sub control vânătoarea cu şoimi este foarte utilă. În zilele noastre există firme care lucrează cu echipe de şoimi la aşa-numitul control de păsări în aeroporturi şi pe stadioanele de fotbal. Firmele profesionale, ce se ocupă de controlul faunei cu ajutorul şoimilor, folosesc metode de vânătoare foarte utile, mai ales unde porumbeii sunt în mare număr. În toate aeroporturile europene există o echipă de şoimari care controleaza păsările din zonă. Astfel s-a dovedit că şoimăria este unica soluţie pentru lichidarea porumbeilor scăpaţi de sub control.
În zilele noastre se fac o mulţime de competiţii cu păsări răpitoare, cele mai cunoscute fiind “Sky Trial” - şoimi călători contra porumbei poştaşi.
Toţi şoimarii vestiţi participă cu păsările lor la zboruri demonstraţive, spectacole cu păsări răpitoare, pentru a arăta lumii ce este arta de a vâna cu păsări de pradă dresate, cu tradiţii foarte adânci.
Din multitudinea de exponate a Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală se evidenţiază diferite specii şi numeroase familii de păsări de pradă. Vizitatorul are posibilitatea să urmărească profund exponatele şi materialele explicative cuprinse în vitrine, unde se găsesc diferite variaţii de formă, mărime, siluete în zbor şi în repaus a multiplelor specii de păsări de pradă, care sunt observate în natură tot mai rar.
În incinta muzeului se află cea mai importantă colecţie ornitologică din ţară, dintre care numeroase rarităţi. Cel mai rar şoim de la noi şi în întreaga Europă este cel dunărean -Falco cherrug, după care urmează şoimul rândunelelor Falco subbuteo, şoimuleţul de iarnă - Falco columbarius, şoimul de seară Falco vespertinus, vânturelul roşu Cerchineis tinnunculus, uliul păsărar Accipiter nisus, uliul porumbar -Accipiter gentilis, şorecarul Buteo buteo, eretele de stuf Circus aeruginosus. Colecţia muzeului cuprinde exemplare din anii 1896, 1897, 1901, 1912, 1926, 1948 etc., provenite din mai multe localităţi : Rădeni, Căpriana, Durleşti, Corneşti.
Patrimoniul expoziţional bogat şi variat al muzeului reprezintă realizările şi activitatea remarcabilă a mai multor generaţii de cercetători. O colecţie de păsări se adună cu greu, implicând pe lângă colectarea pieselor din natură, multiple şi migăloase operaţii de preparare şi conservare. Munca preparatorilor a dat rezultatele scontate, însă cele mai frumoase exponate provin din mânile dibace ale primului preparator şi custode al Muzeului Zemstvei guberniale din Chişinău F. Ostermann. La completarea colecţiei muzeale au contribuit A. Lepşi, F. Calinovski, B. Tarabukin, V. Veiland, S. Golubev, I. Caragodin, S. Cubani, T. Glavan, V. Gherasimov.
Cucuveaua... Superbă pasare. Un animal deosebit şi nefiresc.
MODERAT - descriere metoda de vanatoare .
De fapt, această pasăre este de mare folos oamenilor şi chiar dacă e urâtă nu trebuie ucisă. În ghicitori străbate atitudinea uşor persiflabilă a omului faţă de pasăre: Care babă supărată/ Şade-n scorbura uscată?/Are ochii de motan/ Şi seamănă cu un hultan!
De altfel, în jurul animalelor, tradiţiile populare au creat nenumărate legende şi superstiţii,care uneori au deviat în subapreciere sau şi venerare. Bufniţa este, probabil, animalul cel mai ţintit de credinţele populare, deoarece i s-a dat numele de „pasăre prevestitoare de rele”. Originile acestei credinţe sunt foarte vechi şi întâlnite în multe culturi. Viaţa activă a acestor răpitoare fiind legată de perioada de noapte, a dus la apariţia conceptelor de pericol, imaginea bufniţei sau cucuvelei asociată cu apariţia ghinionului,iar în unele cazuri chear a vrăjitoriei magiei negre.
Buha în tradiţia populară simbolizează pasărea morţii. Se spune că dacă cucuveaua vine la casă şi cântă, înseamnă că are să moară cineva. Ipostaza prevestirii morţii o găsim şi în următoarele stihuri: Titiana iana/ Ţipă noaptea prin poiană/ Strigă noaptea: vine moartea!
Spre deosebire de bufniţă sau de confratele său uliul – hulit ca o răpitoare josnică – şoimul s-a impus observării şi fanteziei populare dintr-o perspectivă cu totul diferită. Cu ţinuta sa mândră, ochii mari şi ageri, zborul viforos şi prinderea prăzii numai de sus, prin urmărire deschisă (nu pe furiş ca ulii) au făcut din şoim la toate popoarele, un simbol de luptă, de vitejie şi dibăcie în atac, precum şi simbol de bun vânător.
Vânătoarea cu şoimi este atât de veche, încât multe cuvinte, expresii şi proverbe
din vremuri imemoriale promovate prin intermediul surselor folclorice, se referă la această practică.
“Şoimul – spune Traian Herseni – nu este decât altă faţă (păsărească) a junelui, alături de brad, de cerb, de bour şi oricare altă întruchipare a principiului masculin, care, în formele lui optime, nu poate fi decât tânăr”. Descrierile de mai sus însă creionează numai unele laturi, deoarece aceastei pasări îi sunt proprii şi valori precum ar fi cruzimea, rapacitatea, făloşenia, toate fiind inspirăte din ţinuta semeaţă a şoimului, din deprinderile sale “vânătoreşti”.
“Nobleţea” păsării, manifestată prin iscusinţa sa de vânător ager, prin cutezanţă şi demnitate, este concepută într-un proverb semnificativ: Decât un an cioară, mai bine o zi şoim sau decât o săptămână vrabie, mai bine o zi şoim. Frumuseţea lor sălbatică este misterioasă şi încântătoare. Nu oricine are curajul de a privi în ochi un şoim, o acvilă. Se zice “ochi de vultur”, “ochi de şoim” la nişte ochi pătrunzători, scrutători, frumoşi. “E ca şoimul”, se zice despre un om ager, viteaz.
Întrebuinţată de oameni, sintagma şoim de munte, şoim de codru (haiduc), echivalează cu îndrăzneţ, mândru, puternic.
Unele legende şi povestiri în întruchiparea populară imaginează diferite momente inspirate din comportamentul animalelor, care îşi găsesc ecoul în faptele şi obiceiurile oamenilor.
Prestigiul de care se bucură şoimul în viziunea poporului nostru şi care a prilejuit izvodirea unor atare sensuri se întemeiază atât pe însuşirile sale de vânător, cât şi pe identificarea unor trăsături ce ţin de caracterul zburătoarei: spre deosebire de alte acvilide, ea atacă numai sus, în văzduh, totdeauna deschis. Altfel spus, şoimul nu se coboară, nu se înjoseşte! Nici nu se înfruptă cu mortăciuni. El indică o superioritate, un rang sau o victorie dobândită.
În folclorul vânătoresc întâlnim numeroase calificative care descriu chipul acestei păsări. Şoimul este răsfăţat cu tot felul de diminutive: şoimel, şoimişor, şoimulaş, şoimulean, şoimuleţ, şoimuşor, şoimuţ, şoiman, ce semnifică un om viteaz, iute de picior.
Folclorul din sudul spaţiului cultural românesc oferă cel mai frecvent motive ce ţin de şoimărit. În special colindele vehiculează astfel de motive, ceea ce vădeşte vechimea practicii în mediul vânătoresc. Ciuta abătută are viziuni ”Căci mie mi s-arată/ Bun voinicul (Costea), /Bun cal că-şi hrăneşte,/ Bun cal şi un ogar/ Şi un pui de şoiman”. Finalul vânătorii este trist “Numai o ciută scăpată,/ Moartă, leşinată,/ de cal bun călcată,/ De ogar muşcată,/ De şoiman pişcată”. În sudul istoric al Basarabiei circulă colinda “Întrecere între cal şi şoim”. Descriind ajutorii de vânătoare ai tânărului – calul şi şoimul, geniul popular a utilizat antiteza, pentru a arăta modul în care aceştea se completează. Întrecerea dintre cei doi se încheie cu biruinţa calului, atunci şoimul este gata să suporte consecinţele: ”Ţipă Şoim şoimeşte,/ Din gură grăieşte;/ - Stăpâne (Costică),/ Ieşi şi mă slujeşte, / Aripa să-mi frângi,/ Ochiul să mi-l scoţi,/ Aripa din dreapta,/ Ochiul cel din stânga”, “Murgul mi-a grăit: / - Stăpâne (Costică),/ Pe şoim nu-l sluţi,/ Şoimul vină n-are,/ Vânt mare-a bătut,/ Pă Şoim l-a oprit”.
Imaginea arhaică a şoimului se înscrie printre cele mai frecvente simboluri
cultural-universale. Ca argument al locului ocupat de şoim în viaţa diferitor popoare ne servesc şi simbolurile, păstrate în memoria folclorică. Simbolic, şoimul este reprezentat şi venerat la mai multe popoare ca o pasăre solară, ca simbol al curajului în luptă sau conceput ca un mediator între cele două lumi: cerul şi pământul.
Deja în perioada piramidelor imaginea şoimului ca simbol însemna divinitatea. În Egiptul Antic acesta era considerat ca rege al păsărilor - o parte din zeităţile egiptene fiind reprezentate în imagini parţiale de şoim. El este un atribut al zeului Ra, cel mai puternic dintre toţi zeii egipteni,deoarece apare reprezentat cu cap de şoim, simbol al soarelui care răsare, uneori având pe cap în locul crestei un disc solar, încercuit de o cobră, simbolizând flacăra. De asemenea imaginea şoimului îl reprezenta şi pe Horus, zeul spaţiilor aeriene, pictat cu cap de şoim – ochiul de şoim – binevoitor şi drept, precum şi pe Sokaris, zeul egiptean al întunericului, paznic al căilor infernale, reprezentat ca mumie umană cu cap de şoim.
Astfel, în Egiptul Antic şoimul era simbol al soarelui, al puterii regale, fiind considerat pasărea vânătorii, ce simboliza principiul ceresc.
În Peru şoimul reprezenta, de asemenea, simbolul soarelui, fiind considerat confrate al zeului Inc şi strămoş al oamenilor.
La triburile gemanice de nord zeul Odin, întruchipat în chip de şoim, putea zbura deasupra pământului, urmărind activitatea oamenilor, iar şoimul cu scufia în cap reprezenta simbolul speranţei spre lumină şi libertate.
În simbolica creştină sunt folosite două tipuri de reprezentări ale şoimului: şoimul sălbatic şi cel domesticit. Şoimul sălbatic simboliza gândurile rele, pe când cel domesticit era simbolul omului sfânt, iar în unele cazuri acesta reprezenta păgânul trecut la creştinism.
Pe un plan mai general, şoimul reprezintă victoria principiului masculin, diurn şi solar, asupra celui feminin, nocturn şi lunar. Şoimul, al cărui tip simbolic este întotdeauna solar, uranian, masculin, diurn, este un simbol pe toate planurile - fizic, intelectual şi moral. Horapollon scrie, că atunci când egiptenii vor să figureze un zeu, ascensiunea, coborârea, superioritatea, rangul sau victoria, ei desenează un şoim.
Generalizând cele expuse, observăm că şoimăritul este o oportunitate de a te contopi cu natura şi a fi mai mult decât un simplu observator. A vedea un şoim, un uliu, o acvilă în acţiune înseamnă privilegiul de a privi un maestru al aerului, pentru că lumea şoimului este formată din vânt, gravitaţie şi viteză.
Fireşte că această scurtă prezentare nu e suficietă pentru abordarea acestei teme în tot cuprinsul ei. În cele din urmă se poate de constatat că vânătoarea cu păsări de pradă apare încă de la începuturile omenirii. Aceasta se dezvoltă astfel, încât cuprinde tot continentul euro-asiatic, iar în Evul Mediu devine o preocupare privelegiată a păturii nobiliare. Nu înzadar după cum menţiona istoricul Gh. Nedici, idealul cel mai înalt, mai nobil, al unui tânăr din clasele privilegiate, era aproape întotdeauna să aibă un cal de soi, o sabie ascuţită, un câine ager şi un şoim iute.

Andrei .
- PEREGRINUS - ASOCIATIA SOIMARILOR DIN ROMANIA
http://www.asociatiaperegrinus.ro/
Avatar utilizator
Peregrinus
Veteran
 
Mesaje: 1851
Membru din: 07 Apr 2006, 16:43
Locaţie: Germania


Înapoi la Vanatoarea cu pasari de prada

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori

Publicitate