Minunate sint noptile Kirghize ! Cerul e inalt si boltit ca tavanul unei uriase moschei de sticla . Luna se catara printre nori si printre crengile pinilor facind sa sclipeasca ghetarii Tian-Sanului intr-o lumina blinda , vioaie . Muntii indepartati ferestruiesc zarea cu negru si albastru .
Culcat intre blanuri nu te induri sa adormi . Alaturi caii pasc in tacere . Focul sticleste cu ochii rosii pe jumatate adormiti sub spuza . Stelele se rotesc incet , incet pe ceruri si tremura prinse in matasea genelor . Pleoapele se lasa obosite si fara sa-ti dai seama adormi . Hai scoala-te odata lenesule , dimineata vulturii mari isi parasesc puii in cuiburi si se duc sa le aduca hrana . Daca nu ajungem la vreme , ne pot suprinde tocmai cind le furam odraslele si numai bine n-o sa ne fie . Roua tremura in mii de culori la soarele tinar . Mi-am limpezit ochii , mi-am strins blanurile in care dormisem sub mesteacan si – pe cal . Toti trei – Saterbek , fiul lui si cu mine o porniram in sus . Cuibul pe care-l stiu e in defileul Caracol – spuse Saterbek . E pe o iesitura a stincii , cam la optzeci de metri deasupra riului . Si cum o sa ne cataram pina acolo cu cei patruzeci de metri ai tai de fringhie ? N-o sa ne cataram de loc , iar cei patruzeci de metri ajung – zimbi cu dinti marunti kirghizul . Noi nu vom urma defileul , ci vom urca pe creasta . Cind vom ajunge deasupra cuibului , vei vedea ca se gaseste taman la 30 de metri sub noi – deci fringhia va ajunge . Vom face din fringhie un fel de leagan si unul dintre noi va cobori . Asa vom putea lua amindoi puii si peste doi , trei ani , vom avea niste ajutoare strasnice la vinat … Saterbek era unul dintre cei mai priceputi dresori de vulturi pentru vinatoare .
In neamul lui Saterbek , mestesugul se pastrase din tata-n fiu , de la stramosi inca de pe timpurile Hoardei de Aur ; si acum uneori stind plecat in sa , cu nari dilatate aspirind aerul rece , cu ochii – scintei pe fata aspra , avind vulturul proptit pe manusa de piele de bivol , Saterbek amintea nomade imagini asiatice de sute de ani in urma …
Urcam printer stinci . Pe cer soarele suia grabit.
Mai repede , mai repede zorea Saterbek , imboldindu-si calutul . Urcusul se urma din ce in ce mai abrupt . Copitele tacaneau sec , desprinzind din cind in cind bolovani care se rostogoleau haulind la vale . Brazii negri se rarisera cu totul. De atita zor si urcus parul cailor mirosea a sudoare … Inca putin pieptis si ajunseram pe culme . O luaram rapid spre stinga , de-a lungul platoului . Pe masura ce inaintam printer jnepeni , stinci roscate si tufe de rhododendron , se auzea tot mai distinct un vijiit aspru . Privii spre Saterbek .
Riul Caracola – vorbi el . Trece printer stinci .Peste citeva minute vazui la o suta de metri sub mine involburarea inspumata a apelor gituite de chei . Pina jos – prapastie . Ici colo cite un arbust pirpiriu tinindu-se printer crapaturile stincii . Pe o iesitura de piatra , asa cum spusese Saterbek – vreascuri ingramadite intr-un rotocol urias . Doi pui inauntru . Doi pui de vulturi mari aproape cit niste curcani . Jur imprejurul cuibului – schelete inalbite de soare si resturi de carne .
Pe masura ce priveam serpuirea furioasa a apei jos – departe printre brazii cu virfurile – suliti indreptate spre mine , pe masura ce priveam cuibul din prapastie , ma apuca un sentiment nelamurit , un fel de gol la stomac. Singele imi zvicnea in urechi si in timple .
- Ei , ce facem ? – intreba Saterbek . Iar mai pierdem vremea ? Vrei cu orice pret sa ne prinda vulturii la cuib ?
- Nu , asta nu – ma grabi eu .
- Iti cam tremura vocea - zimbi blajin kirghizul , lasa-l pe fiul meu sa coboare .
Uitindu –ma la el cum isi desfasoara calm fringhia , m-i se facu rusine . Caii priponiti pasteau in liniste smocuri de iarba . Ghetarii sclipeau nu departe spre nord , dormind tihnit in paturile lor milenare . Imi luai sacul , ma asezai in ochiul fringhiei si cei doi kirghizi o insfacara zdravan . Stateam pe marginea prapastiei . Facui un prim pas timid , inca unul… si eram in gol balansindu –ma intr-o parte si intr – alta la o suta de metri deasupra virtejurilor de apa si a stincilor . Miinile devenisera aproape vinete de inclestare , in stomac aveam parca un bolovan rotund … si fringhia se desfasura normal si domol deasupra abisului , metru cu metru , mai aproape , tot mai aproape de cuib . Puii de vulturi m-au vazut . Au inceput sa se agite , inghesuindu-se unul in celalalt , ciriind suparati . Cind am ajuns linga ei , am strigat lui Saterbek sa nu mai desfasoare fringhia . Puii si-au zburlit penele si s-au postat in pozitii razboinice . Pe unul am reusit sa-l apuc de aripa si sa-l vir iute in sac ; cel de-al doilea se ghemuise in fundul cuibului , linga stinca si nu-l puteam ajunge . Am scos cutitul si am retezat un pomisor de-alaturi , croindu-mi la repezeala un bat cu care sa imping puiul spre mine , Il imboldeam cu batul . El ma privea cu ochi metalici si rai . Deodata o umbra pata stinca insorita , un filfiit vijelios de aripi . Apucai sa privesc in sus , spre cuib se napustea un vultur urias , cu aripi pina la doi metri desfasurate , cu ghiare de otel cocirjate si cu dreapta am inceput sa ma apar , lovind cu batul . Zburau fulgi in jur , apa vijiia naprasnic in vale si vulturul se repezea spre mine si iar se retragea , lovit si iarasi ataca inversunat . Mina dreapta mi se insingerase intr-o zgiriietura lunga , dar loveam cu disperare .
- Fringhia , trage fringhia ! – racnii eu .
Fringhia incepe sa se miste in sus – dar aproape prea tirziu – vulturul se repezise spre mine mai furios ca oricind . Il lovii de data asta in plin , peste piept , filfii zbuciumat cu aripile , ( atit de puternic incit imi smulse batul din mina ) cazu intr-o parte ; dar dupa citeva secunde batu aerul cu furie , cumpanindu-se deasupra apelor si incepu se se ridice din nou agresiv si infricosator . Fringhia se oprise neasteptat in aer . Cu mina numai singe scosei zapacit cutitul .
- Trageti fringhia ! – urlai .
Dar vocea m-i se opri in gitlej ; ceva imi suierase pe linga urechi , apoi auzii ecoul pocniturii spargindu-se in ripele defileului . Vulturul sovai in zbor , tipa si cazu . Se lupta o clipa cu apa batind-o neputincios cu aripile-i uriase – apoi Caracola il duse la vale in mormintul miscator si inspumat .
Saterbek se dovedise inca o data un ochitor de frunte . Peste trei ani , in toata Kirghizia nu gaseai vulturi dresati ca ai mei .
A.J.V.P.S - 9 / 1956 .
Montaj Foto : Andrei .
