Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 16 Sep 2019, 06:26

SCHMIDT&BENDER

Sectiune dedicata dipozitivelor de ochire - lunete de panda, lunete de goana , red dot, docter, aimpoint, dar si binocul de vanatoare, toate dispozitivele optice care ajuta vanatorul sa apropie si sa observe mai bine trofeul mult visat, sau sa plaseze un foc sigur si etic.

Moderator: Cristi

SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 13 Noi 2013, 21:13

1. Luneta SCHMIDT&BENDER 2,5-10x56 , model Klassik Hungary, reticul iluminat L3 (optional cu tureta balistica)

Imagine

Imagine

Am purces la reglarea acestei lunete pentru două muniții: Geco TM 11g/170gr (pentru combatere) respectiv RWS EVO 11,9g/184gr (pentru vânătoare).

Imagine

Imagine

Am măsurat 50 respectiv 100m, am potrivit țintele și am debutat cu reglajul.

Tureta pentru înălțime era ”setată” (din cutie) la jumătate din plaja turetei (16), întreaga plajă fiind de 32. Primul foc (notat cu 1) a venit la 8,5cm în stânga și 6,5cm în sus față de punctul de ochire. Am făcut o primă ajustare, insuficientă (focul notat cu 2). Am mai făcut o ajustare și focul următor (notat cu 3) l-am adus în locul în care am dorit. Punctul central al reticolului în starea sa neiluminată acoperă (la magnificația 10x) 3cm din țintă la 100m. Asta însemnând că este un reticol vânătoresc și nu unul destinat pentru a obține grupuri cât mai strânse (pentru asta au fost gândite reticolele de la modelele PMII și nu numai), cu toate că odată obișnuit cu el acest lucru poate fi perfect posibil. După cum veți vedea mai încolo și eu mai am de lucrat la acest .....”capitol”, încă nu m-am obișnuit cu reticolul în așa fel încât să reușesc grupuri mai strânse. Cum am spus mai sus, este o lunetă destinată pentru vânătoare, secundar pentru tras la cartoane.

Imagine

Ulterior (vezi imaginea de mai jos) am trecut la distanța de 100m. Găurile notate cu 4,5 sunt un grup realizat cu reglajul de la 50m, ele au venit la aprox. 3,5cm în sus și central față de punctul ochit. Focul notat cu 6 a fost obținut după ajustarea lunetei pe verticală, rezultatul obținut rămânând definitiv și am ”adus” luneta la ”0”, punct care coinicidea cu 0-ul de pe turetă. Acest lucru mie imi ”șoptește” despre precizia si atentia cu care sunt făcute aceste lunete. Grupurile care au urmat sunt datorate exclusiv trăgătorului, care prin aceste grupuri a dorit să se obișnuiască cu reticolul. Media acestor grupuri este de 0,7 MOA, perfect vânătoresc (cu reticolul P4L al PMII-ului meu am o medie mai bună – 0,3MOA aproape constant cu munitiile folosite de mine pana in prezent).

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Am luat o pauză, am curățat arma (Barrel Break Cleaner-5 tampoane de vata umede+perie de plastic-iar 5 tampoane umede, 5 tampoane uscate+Robla Solo Mil 3 tampoane umede, 5 minute pauză-5 tampoane uscate+Break Cleaner 1 tampon umed urmat de 3 tampoane uscate). Acesta este ”protocolul” meu la schimbarea de muniție. Am trecut apoi la reglarea pentru muniția RWS EVO 11,9g/184gr.

In imaginea de jos, focurile notate 1-2 le consider focuri de ”ungere” ale ghinturilor cu noua muniție, iar focul notat cu 3 l-am luat în considerare.

Imagine

Se pare că am avut dreptate (vezi ținta de mai jos), unde în afară de focul notat cu 5, pe care știu sigur că l-am scăpat, celelalte au venit identic cu focul notat cu 3 din penultima țintă. Am calculat grupul (chiar cu focul scăpat) și îl consider bun pentru cum m-am descurcat pentru prima dată cu acest reticol.Raman la primul reglaj pt. ambele tipuri de munitie.....unde vin pe tinta este ”perfect vanatoresc”pana la 300 m
Imagine

Pentru cei care sunt interesați, am câteva concluzii:
- luneta care a participat la acest exercițiu - SCHMIDT&BENDER 2,5-10x56, model Klassik Hungary, reticul iluminat L3 cu turetă balistică - s-a dovedit să fie exact luneta pe care mi-am dorit-o .
- este o lunetă cu o optică foarte bună, sunt extrem de pretențios la acest capitol (nu aș lăuda-o sub nicio formă dacă lucrurile nu ar fi așa). Chiar dacă nu este modelul ”port-drapel” al lunetelor Schmidt&Bender, este perfectă pentru vînătoarea pentru care eu am gândit-o.
- lunând-o în mână, ”emană” profesionalism și un lucru foarte bine făcut,” asezonat” cu robustețe și simplitate în același timp.
- click-urile sunt foarte clar definite, tureta balistică îi crește versatilitatea în folosirea diferitelor tipuri de muniție.
- fără a avea cunoștinte ”mult prea profunde” în ale balisticii( de ABC-ul acesteia este nevoie totusi) si ”reușești” să treci datele într-un tabel balistic...apoi sa-l citesti.... treaba este ca și făcută.

Alte concluzii:

Montura Blaser Saddlemount, chiar varianta cu inele (destul de mult hulită), ”asigură” la o montare corectă toleranța enunțată de producător, iar dacă ești atent și faci montarea acesteia pe țeava Blaser respectând indicațiile producătorului poți să ai surpriza plăcută, desigur dacă ai și luneta potrivită, să nu fie nevoie să faci nicio corecție de vânt. Nu degeaba costă cât costă...

Recomand luneta de mai sus tuturor celor care din ”prima” doresc o primă lunetă, all-round, de cea mai bună calitate iar până se clarifică ”mai pe îndelete” ce vor defapt de la o lunetă (vânătoare la goană sau vânătoare la mare distanță, acestea fiind specializări ”stricte”) ea rămâne un dulce compromis și un prieten care nu te lasă la greu. Desigur în curând ea va fi accesibilă - noi sperăm - la prețul corect, pentru toți cei interesați.

Vă doresc o seară plăcută!
PS: Vom reveni cu discuții și despre alte modele de lunete Schmidt&Bender.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde GeKados pe 13 Noi 2013, 23:25

Salut,
In primul rand felicitari pentru prezentare.
Pana la ce distanta este calibrata tureta? Ar fi interesant si un test pentru verificarea turetei balistice... A, si sa nu uit..., ar fi interesant (dar nu strict necesar pt o luneta de vanatoare) inca un test in care sa urmaresti daca reticulul revine in zero dupa ce faci niste corectii (sus X clicuri si foc, revii in zero apoi jos acelasi nr de clicuri si foc...stanga.......dreapta.... apoi revii in zero si vezi daca impactul est in zero initial ).., asa zisul "tracking". Testul de obicei se preteaza la lunetele tactice deci , dupa cum am spus si la inceput, nu este strict necesar la cele de vanatoare..ar fi totusi interesant de vazut cum se comporta avand in vedere ca este o S&B. ;)
Reticulul de ~1 MOA la 100m este arhisuficient pentru vanatoare!!

Intrebare , nu crezi ca exagerezi putin in legatura la curatarea armei atunci cand schimbi munitia? Nu ar fi nici un fel de problema daca ai trage fara sa o cureti deloc, iti garantez ca in 2-3 focuri stabilizezi dispersia focurilor (de trecere) pe tinta si poti face grupajele dorite.

PS:Vad ca umbli cu "atelierul" dupa tine ... :lol:

Numai bine
Avatar utilizator
GeKados
Veteran
 
Mesaje: 771
Membru din: 07 Sep 2010, 23:00

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 14 Noi 2013, 11:39

Te salut si eu, si multumesc pt. aprecieri.
Tureta este calibrata pana la distanta de 400m (mai are disponibile dupa tragerea in ”0”/la 100m... inca 32 de click-uri 1 click=0,1mrad=1cm/100 m,acum diferente sunt si in functie de munitie.
Am sa fac "tracking"-ul (cred ca il voi filma daca reusesc).... la PM II-ul meu este ceas :).
Stiu ca este putin exagerat ce fac eu ......cu teava la curatat. Imi ia un pic mai mult timp dar, de regula, imi da ragazul sa ma gandesc linistit la ce am facut si la ce mai am de facut in sesiunea respectiva de tragere.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde violiv pe 15 Noi 2013, 09:51

Tureta pentru înălțime era ”setată” (din cutie) la jumătate din plaja turetei (16), întreaga plajă fiind de 32.

Tureta este calibrata pana la distanta de 400m (mai are disponibile dupa tragerea in ”0”/la 100m... inca 32 de click-uri 1 click=0,1mrad=1cm/100 m,acum diferente sunt si in functie de munitie.


In primul rand: Bravo!
Apoi, ceva e in neregula - intai ai spus ca ai o intreaga plaja de 32 click-uri apoi ca ti-au mai ramas 32 click-uri dupa reglajul la O. Un mic calcul arata cam asa: ai avut initial 6,5 cm sus la 50 m asadar ai corectat 13 click-uri jos apoi inca 4 cm sus cand ai trecut la 100 deci inca 4 click-uri jos adica la total 16-17 click-uri, adica intreaga plaja de reglaj ???
In manual scrie ca luneta are 40 click-uri la o tura si la total 150 click-uri in cele aproape 4 ture la dispozitie.
Nu stiu cum e tureta zisa balistica la S&B dar daca seamana cu celelalte de la alte firme banuiesc ca este cu un mic opritor la 0 si-ti lasa la dispozitie aproape o tura pentru ridicat pana cand se opreste iar, probabil acele 32 click-uri de care zici, care ti-ar ajunge pana la 400 m in conditii ideale. Nu se poate ridica, roti cumva tureta dincolo de aceste 32 click-uri ?.... ai mai avea inca aproape doua ture la dispozitie.

Si eu cred ca e inutila procedura laborioasa de curatare. Focurile de care ai zis c-au ajuns in alte parti sunt datorate tevii prea curate. Am bagat intr-o zi printr-o Blaser 5 munitii diferite si-a durut-o fix in varful tevii ca am trecut de la una la alta si inapoi fara nicio curatenie. Tu o sa tocesti teava aia de atata curatat.

P.S. ti-am mai spus de cateva ori: cine te obliga sa tragi cu "bulina" pentru grupaje ??? Linia subtire a reticulului e de patru ori mai ingusta si-o poti fixa pe un banut. Ce te costa sa tragi ochind pe varful liniei subtiri de sub bulina? O sa obtii un grupaj cu 10 cm mai sus dar foarte probabil mai bun.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7232
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 15 Noi 2013, 11:06

Salut violiv,
in primul rand iti multumesc de aprecieri.

Reiau, poate nu m-am exprimat f.clar(de regula reusesc :) ).
Luneta din cutie era potrivita la jumatatea scalei turetei (16) din totalul de 32.
La 50m am facut prima ajustare pe verticala (13 click-uri=13x0,5 cm=6,5 cm). Apoi m-am dus la 100m, glontul a venit la 3cm in sus si central fata de punctul ochit ,am facut a doua ajustare (inca 3 click-uri=3x1,0 cm=3 cm) am ajuns in fix dar si la 0-ul de pe tureta sub aceasta valoare nu ”se mai aud” click-uri, merge glisat.... astfel am ”epuizat” plaja in ”jos”. In ”sus” mai am 32 click-uri (atata este maximumul pe gradatiile turetei.....desigur inca nu (poate trebuia :) ) am trecut de aceasta valoare sa vad daca se termina si click-urile.....si incepe iar ”glisarea” ) pt. un glont cum este RWS EVO 11,9g (am trecut valorile in calculatorul balistic) si a iesit pt.distanta de 400m un ”necesar” de 3,2-3,4 mrad..... de aici aprecierea mea de 400 m (doar a mea apreciere)...... peste aceasta valoare nu am verificat tureta ramanand la ideea ca daca atat este pe scala (3,2 mrad=32 click-uri) atata este plaja totala. Acesta este probabil ”pretul” implantarii unei turete balistice pe o luneta de vanatoare, dar poate nu si ai tu dreptate. Dar am sa te ascult si am sa verific sa vad daca este asa cum spui tu si am sa te tin la curent, revin insa si spun hotarat ca aceasta plaja este arhisuficienta pentru o luneta de vanatoare, la orice vanat din tara asta.
Acum sincer doctore, pt. vanatoare ai nevoie de mai mult ? Sa fi ”in” vanat pana la 400m fara sa trebuiasca sa faci aprecieri subiective ci doar sa dai click-urile (si asta facil) dupa o masuratoare si o privire in tabelul balistic....nu este destul?
Aceasta nu este o luneta tactica cu dublu turn (PMII 5-25x56) sa ai o plaja de 26mrad (cu aceea sunt, la acest calibru in fix pana la 1000 m si asta ”doar” daca am tras-o in zero la 100m cu doar ieftioara Geco Target, desigur cu asta nu am spus o noutate...in plus as mai avea reticolul gradat tactic si cate si mai cate.......
Desigur ai dreptate in ceea ce priveste curatatul.....oricum ar fi facut el (eu te asigur ca o fac cu scule si solutii potrivite si delicat) si foarte important, o fac mereu la fel, fiind deci o constanta in ecuatie. Nu mai trebuie insistat asupra subiectului pt. ca sunt o gramada de pareri si experiente si... oricum iau in considerare intotdeauna ce spui Tu, pt. ca ”mustesti” de experienta si foarte important, o si impartasesti.
Nu am sa trag grupuri cu acest reticol, nu ma intereseaza sa fac adaptari (ma inerveaza pur si simplu pt. ca nu am rabdarea suficienta, ii felicit pe cei care o fac si le reuseste.....eu am cautat scula potrivita pt. asta) insa fac asta cu un alt reticol si cu o alta luneta, facuta pt. asa ceva, de aceea am dat o caruta de bani pe ea pt. ca asta mi-am dorit si spre fericirea mea am si reusit (Multumesc Domnului)....asta ca sa inchei acest capitol in ceea ce ma priveste pe mine. Si chiar subiectul este inchis pt. mine.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde violiv pe 15 Noi 2013, 22:06

Asa repede si asa brutal inchis?
Ce te faceai daca glontul la 50 m se ducea inca 3 cm mai sus? Sau o astfel de luneta nu se poate monta decat pe Blaser? Daca ai o arma numa un picut mai "stramba" n-o mai poti regla? Sau ce te faceai daca glontul mergea la fix la 100 m exact cu luneta din cutie? Iti ramaneau numa 16 click-uri in sus, adica de tras pe la 300 m, ceea ce puteai face si din ochi.

Lucrurile nu stau chiar asa naspa. Cu doar 32 click-uri adica 32 cm la 100 m plaja de reglaj nu mai cumpara nimeni luneta asta. Luneta are plaja de reglaj mult mai ampla, exact cea de care pomeneam mai sus si cifrele nu-s din burta. Turetele balistice sunt tare la moda in ultima vreme. Daca vanatorii n-au putut fi convinsi sa-si puna lunete tactice pe arma dar vor totusi sa traga la peste 150-200 m trebe sa le dam ceva ajutor si atunci mai toate firmele mari au scos asa ceva. Au reglat si montat destule in ultima vreme ca sa-mi dau seama ce si cum.
Ei bine, absolut toate folosesc acelasi principiu: un 0-stop si o tureta cu repere.
0-stop inseamna un mic blocaj pe tureta pe care-l pozitionezi dupa ce ai terminat reglajul initial al armei. De aici incolo compensezi pe inaltime putand roti tureta doar intr-un singur sens. Cand ai terminat de tras la 369 m, cu o miscare simpla rotesti tureta inapoi la 0 si stii si cu ochii inchisi ca ai ramas la fix la 100.
Pentru a face asta asa cum trebe tureta se demonteaza de pe arma si se aseaza la final cu 0-ul unde trebe. De obicei este cat se poate de facil si intuitiv sau lunetele sunt insotite de manual cat se poate de explicit.

Asadar, in situatia ta s-a nimerit un noroc chior, cum zice romanul, sa ai la final un reglaj exact cu tureta la 0-ul ei. Dar daca schimbi munitia ce te faci? Sau daca o pui pe alta teava?

Reia problema si mai studiaza un pic ... trebe sa fie undeva niste instructiuni mai detaliate si-ti garantez ca luneta are catre 1,5 m plaja de reglaj la 100 m nu numai 32 cm si-ti permite sa compensezi si pentru 8-900 m, nu numa 400.

Sa cunosti reperele de distanta ale reticulului e foarte util in practica. De ex., sa presupunem ca intre centrul reticulului tau si inceputul barei subtiri verticale de sub reticul sunt 10 cm la 100 m pe 10x (n-am gasit in specificatii dar se poate masura usor pe tinta ta gradata atat de frumos). Ai reglat arma la fix la 100 m. Pe la 225 m proiectilul tau pica 22-23 cm sau pe acolo. Daca tinta e la distanta asta n-ai nevoie sa umbli la tureta - pur si simplu ridici un pic mira si ochesti cu varful liniei subtiri care este un reticul mult mai fin decat punctul central si cu care poti tinti mai bine capul vulpii. Daca te joci un pic cu cifrele si mai umbli si la inelul de magnificatii poti sa faci minuni numai si numai din aceasta mica distanta intre centru si bara subtire.
Eu mi-as regla o asa luneta cu 0-ul la 100 m ochind pe varful inferior al barei subtiri verticale de deasupra centrului, as avea 0-ul pe reticul si pe tureta in aceasta maniera catre 230 m si abea de aici incolo as folosi click-urile. De ce? Pentru ca distantele pana-n 225 m sunt foarte usor de compensat din ochi si n-ai nevoie de click-uri dar dincolo de asta problema devine naspa de tot si ai nevoie de fiecare click.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7232
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 15 Noi 2013, 23:16

Doctore ! nu te simtii provocat, "brutal" am inchis subiectul in ce ma priveste pe mine ....."povestea" cu ochitul,in rest sa ramana deschis pt.ca suntem pe un forum unde incap sute de parei.Acest model de luneta a fost adaptat la cererea mea expresa cu aceasta tureta balistica ,varianta sa de serie(cea din oferta)este exact precum spui tu cu plaja pe verticala de 150cm/100m......... in plus modificarea este reversiba daca voi dori acest lucru......nu voi dori . Cred ca nu este si nu a fost vreodata o problema cu vanzarea modelului respectiv ,o aprecieaza multa lume.Mie imi convin cele "doar"32 click-uri pe verticala.....pt.ca il voi folosi precum spui tu doar pe Blaser si doar pt.vanatoare...pt.cei cu tevi strambe, gauri pt. baze date aiurea,monturi dezaxate exista varianta originala nemodificata si plaja va compensa acest lucru( pt. ca tureta de vant este nemodificata)
Tragerea l-a distanta eu am rezolvato altfel cumparand precum sti o luneta dedicata.Nu doresc sa ma urmeze nimeni .....mie imi place ce am ales am dorit doar sa-mi prezint alegerea ,atat.Sunt deacord cu intreaga ta argumentatie in rest pt.ca se refera inspecial la luneta mea cea modificata ,nu poti insa generaliza concluziile acestea la intreg modelul SB Klassik Hungaria.
Cum este foarte adevarat sa-mi fi scapat mie ceva ( instructiune de folosire turetei imi vor parvenii odata cu lunetele demo)insa eu ..... si aici ma repet...peste 375 m cu luneta asta nu am sa trag chiar daca ea va permite si alte posibiltati.
Oferta cum vei vedea este imensa in cadrul celor 5 grupe de lunete ....sigur v-a satisface orice exigenta.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 28 Noi 2013, 16:27

Pentru a usura sarcina oricarui interesat de o luneta Schmidt&Bender in alegerea unui reticul iluminat sau neiluminat, vanatoresc/tactic/sport, postez imaginile cu diferite configuratii ale acestora:

1. Reticule iluminate zi-noapte FlashDot (FD) care inzestreaza de regula modelele Zenith si mai nou modelele Stratos:
Imagine

2. Reticule iluminate crepuscul-noapte, notate cu L, acestea inzestreaza modelele Klassik:
Imagine

3. Reticule neiluminate, regasite la modelele Zenith si Klassik (fixe si variabile):

Imagine

4. Reticule iluminate si neiluminate cu care sunt inzestrate modelele PMII:

Imagine
Imagine
Imagine

5. Reticule iluminate si neiluminate cu care sunt dotate modelele Sport

Imagine
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 11 Dec 2013, 17:55

Urmand ”exemplul” postarilor de mai sus, voi publica pentru cei interesati cateva randuri si imagini despre o luneta care pe mine m-a incantat (si probabil pe mii de utilizatori) motiv pentru care am si cumparat-o:

SCHMIDT&BENDER PMII 5-25x56 PM II/LP/MTC/LT


Hai sa despachetam una:

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Cea din imaginile de mai sus este dotata cu un reticul iluminat P4L, situat in al doilea plan focal. Iluminarea este un foarte fina si extrem de vizibila. Mai jos aveti imaginea reticulului pe care l-am ”optimizat” colorandu-l pe segmentele sale, pentru a putea fi inteles mai usor de cei interesati. Valorile sunt valabile pentru magnificatia 12,5x a lunetei la distanta de 100m. Pornind de aici, practic se poate calcula orice.

Imagine

In imaginile de mai jos, luneta este montata pe o arma.

Imagine

Imagine

Iar aici aveti specificatiile in detaliu ale lunetei:

Imagine
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 12 Dec 2013, 12:58

Daca tot am inceput cu despachetatul, hai sa despachetam de data aceasta o luneta vanatoreasca cu magnificatia destinata pentru panda si trasul la distanta, cu sina interioara (SB Convex Rail) din gama Zenith:

Schmidt&Bender Zenith 3-12x50 LMC, reticul FD7

Imagine

Imagine

Imagine

Am senzatia ca se ” fuge”, uneori nejustificat, de modelele de lunete cu sina. Nu am sa reiau plusurile unui astfel de model descris pe indelete de ilustrul meu ”inaintas”, Dr. violiv.

Nu degeaba o indica atunci cand are ocazia sau i se cere parerea.

Montarea pe arma a acestui model, ulterior potrivirea corecta a eye-reliefului o face chiar si cineva mai putin familiarizat cu un imbus, intr-un timp uimitor de scurt (desigur respectand cuplul de strangere indicat de producatorul monturii). Practic una sau mai multe pastile semiconvexe (model SB) apartinand monturii dupa destrangerea suruburilor de care sunt ”legate”, vor intra printr-o trapa de la capatul sinei culisand in interior. Dupa potrivire, pastila este fixata in interiorul sinei cu un surub.
Cateva imagini fac cuvintele de prisos:

Imagine

Imagine
In imaginile de mai sus se vede locasul prin care intra pastila ce tine de montura.

Imagine
Ansamblul montura-pastila in starea ei ”libera” nemontata cu surubul ce tine pastila slabit pentru a putea avea acces in interiorul sinei interioare prin trapa existenta pe luneta.

Imagine
Luneta montata pe montura

Imagine
Luneta montata pe arma (pe macheta de prezentare SB) intr-un singur punct, la o macheta de prezentare nu ai nevoie de mai multe.


Cateva specificari:
Fiecare producator serios de montura (EAW, MAK, ERA, etc.) are variante (rapide, monobloc, etc.) pentru orice model de arma, plecand de la Zastava pana la Blaser. Cand faci comanda pentru asa ceva trebuie sa specifici modelul de arma si marimea obiectivului lunetei, ca sa nu ajungi cu sistemul optic mult prea sus.

Mai jos am trecut specificatiile lunetei din imagine.

Imagine
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 03 Ian 2014, 12:18

Daca tot mi-a permis timpul am despachetat si o luneta de goana cu prindere pe inele:

Schimidt&Bender Zenith 1,1-4x24 FD7

Este o luneta frumosa,emana in acelasi timp robustete si suplete,cu o sticla perfecta tot in ”maniera”Schmidt&Bender cu reticul iluminat FD7 zi/noapte.Chiar daca usor-usor se apropie sfarsitul sezonului de goana ramane in continuare o investitie buna pt. cel care o cumpara.

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine

Specificatiile producatorului:

Imagine

PRET:

Se vinde azi la pretul de 1778 Euro.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde mariusONE pe 04 Ian 2014, 14:21

Buna ziua, Felicitari pentru prezentare si pentru detaliile oferite odata cu reglajele facute. Ce pret are luneta aceasta si de unde se poate cumpara? cu stima, Marius
mariusONE
Membru activ
 
Mesaje: 83
Membru din: 04 Ian 2014, 13:55
Locaţie: Bucuresti

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 04 Ian 2014, 15:27

Salut @mariusONE

Pretul este 1278 Euro plus 15 Euro taxa de curierat(luneta din text este o luneta care are pusa la cerere o tureta externa tactica pt. elevatie si am platit pt. ea un cost suplimentar,pretul dat este a lunetei cu ”dotarile” de fabrica a modelului de vanatoare).
Aceste lunete nu le vindem noi direct,noi doar informam si intermediem vanzarea.Vanzarea o face fabrica Schmidt&Bender direct catre Dv. pt. ca ei detin toate aceste drepturi.
Acestea sunt pasii:
Cum comandam o luneta ?

1.LANSAREA COMENZII :Oricine este interesat de un model il rugam sa ne contacteze initial telefonic la urmatoarele numere de telefon: 0723 654 466 sau 0724 562 998,dupa ce ne-am clarificat asupra modelului dorit urmeaza lansarea comenzii catre noi,in scris la urmatoarea adresa de e-mail:sb@cadourivanatori.ro sau horvathvet@yahoo.com.
Ce trebuie sa contina comanda:
a.Datele lunetei dorite:model,magnificatie,tipul de reticul(neiluminat A,iluminat crepuscul/noapte L,iluminat zi noapte FD)sau daca doreste luneta cu sina interioara(LMC) sau pt.montura cu inele(LM).
b.Datele pt.livrare:nume si prenume,strada,numar,codul(postal)al strazii,orasul,judetul si un numar de mobil.

2.CONFIRMAREA COMENZII:In maxim 3 zile de la lansarea in scris a comenzii viitorul beneficiar va primi prin e-mail factura ”pro-forma”emisa de catre fabrica Schmidt@Bender din Ungaria.

3.PLATA:se va face in numele cumparatorului(dumneavoastra) in euro in contul lui Schmidt@Bender Ungaria pe baza facturii proforma emisa de acestia pe numele cumparatorului,contul fiind specificat pe factura ”pro-forma”.

4.Livrarea:Dupa intrarea banilor dv. in contul Schmidt@Bender Ungaria in 7 zile lucratoare fabrica va livra luneta dorita la adresa specificata de Dv. la lansarea comenziI prin curierat rapid.

5.Costurile de transport: taxa fixa de 15 Euro

6.Ce va contine pachetul?Luneta comandata impreuna cu capacele de protectie,manualul de utilizare,certificatul de garantie si factura in original.

7.Conditii de garantie si service ale lunetelor SCHMIDT&BENDER:

Fabrica ofera o garantie de 10,30 ani(in functie de model) pentru partea optica a modelelor destinate pentru vanatoare (Zenith, Klassik, Stratos, Exos). Respectiv 2 ani garantie pentru lunetele din gama PMII (aceste lunete au fost gandite pentru folosire intensa in teatre de lupta, nu sunt nicidecum mai slabe calitativ, ba din contra, utilizate in scop vanatoresc sunt practic fara de moarte).

Daca in perioada de garantie se intampla sa apara o problema care este acoperita de garantie (in ultimii ani numarul cazurilor de acest fel nu are nici macar... importanta statistica), luneta va fi trimisa pe cheltuiala proprietarului la fabrica din Ungaria, unde se va remedia problema apoi luneta va fi retrimisa proprietarului pe cheltuiala fabricii.

Pentru lunetele Schmidt&Bender care sunt in afara garantiei de 30 ani, luneta se trimite la fabrica pe cheltuiala proprietarului, aici se va face o evaluare, urmand sa fie instiintat proprietarul asupra costurilor reparatiei. In cazul in care proprietarul este de acord, se purcede la remedierea problemei si la returnarea lunetei catre proprietar, pe cheltuiala acestuia.


pe acest topic poti consulta lista de preturi reactualizata:

viewtopic.php?f=74&t=13477

ultima postare.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 24 Feb 2014, 11:24

Incepand cu saptamana viitoare... sper,voi avea la dispozitie o luneta Schmidt&Bender PM II 5-25x56 DT/ST cu reticul P4F pe care o voi putea monta pe orice arma dotata cu sina de tip Picatinny.Pe aceasta luneta va fi montata o pereche de inele tactice PRI astfel incat pt. oricine va dori sa testeze aceasta luneta pe propria arma...acest lucru va fi posibil.
Singurul poligon ”acreditat” din zona este in judetul Arad si are lungimea de 150 m ...desigur mult sub ”capacitatile” acestei lunete,dar chiar si asa cine doreste sa traga cateva concluzii ... va putea sa o faca.

Aceasta este luneta:

Imagine
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 25 Feb 2014, 18:28

Vor fi disponibile in viitorul cel mai apropiat si puse la vanzare urmatoarele modele de lunete Schmidt&Bender noi in cutie, cu garantie si factura (pentru viitorul proprietar).Cum imi va permite timpul am sa incerc sa si le prezint.
1.Schmidt&Bender Klassik Germany (Varmint) 4-16x50, neiluminata(optional cu tureta balistica)
Imagine
reticul A8Varmint
A=100cm/100m
B=0,4cm/100m
C=4,0cm/100m
Imagine
Specificatii:
Imagine
Cateva comentarii proprii despre acest model.
De mult ma bate gandul sa cumpar o astfel de luneta pe care sa o imperechez cu o arma (inca nu m-am decis care) in cal. 223Rem.
Ce utilitate sa aiba o astfel de luneta?
a). Combatere/Varmint.
O califica pentru asta:
- magnificatia 4-16
- reticulul fin (0.4cm/100m)care asigura o foarte mare acuratete la ochire
- posibilitatea ajustarii paralaxei (50m /∞)
- optica ireprosabila
- cu un antrenament sustinut in poligon si cu munitia potrivita, vupea - care nu este o tinta foarte mare – poate fi ”accesibila” chiar la distante de pana la 500m cu aceasta luneta.
b.)Poligon
-luneta este ideala pt. obtinerea de grupuri stranse( desigur cu arma si munitia potrivita )
c.) Vanatoare - Long Range Hunting
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 28 Feb 2014, 19:39

Schmidt&Bender
model: Stratos 1,5-8x42
reticul FD7


Imagine



Ma bucur ca pot sa va prezint noutatea anuntata si prezentata la sfarsitul anului 2013 de catre Schmidt&Bender. In acest moment aceasta luneta noua in cutie, cu garantie se afla in posesia mea si isi asteapta un stapan.
Pretul la care se poate cumpara este: 1950 euro.

Luneta este dotata cu cel mai popular si vandut reticul, FD7, si se monteaza pe inele

A=140cm/100m
B=1.30cm/100m
C=13cm/100m
D=5cm/100m

Imagine

Aceasta este imaginea cu inovatia modelului Stratos in ceea ce priveste controlul sistemului de iluminat. Tureta de reglaj al iluminarii are 3 icoane, fiecare dintre acestea acopera un buton prin al carui apasare progresiva poti sa reglezi intensitatile dorite, oprirea iluminarii se face prin apasarea continua a butonului inscriptionat cu logo-ul S&B. Chiar daca par subiectiv, consider aceasta iluminare cea mai buna a momentului.


Imagine

Cine este interesat de cifre, are la dispozitie mai jos specificatiile detaliate ale acestui model:

Imagine

Relatii aici sau la nr. de mobil:0724 562 998
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde Alin3006 pe 28 Feb 2014, 20:08

Interesant Stratos-ul, abia astept sa-l vad. Coniderand pretul, sistemul de iluminare si magnificatia, e o luneta a naibii de ofertanta, ca si luneta universala. Si nu sunt subiectiv deloc, doar ca e genul de luneta care se adreseaza perfect stilului meu de vanatoare...
Alin3006
Veteran
 
Mesaje: 6462
Membru din: 26 Sep 2007, 12:35
Locaţie: bucuresti

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 04 Mar 2014, 19:10

In acest moment am disponibile pentru vanzare urmatoarele modele de lunete Schmidt&Bender:

Stratos LM 1,5-8x42 FD7 (reticul iluminat zi/noapte ”choose your light”, pt. montura cu inele de Ø30mm)
Zenith LM 3-12x50 FD7 (reticul iluminat zi/noapte, pt. montura cu inele de Ø30mm)
Zenith LMC 3-12x50 FD7 (reticl iluminat zi/noapte, pt. montura cu sina interioara semiconvexa SB)
Zenith LMC 2,5-10x56 FD7 (reticul iluminat zi/noapte, pt. montura cu sina interioara semiconvexa SB)
Klassik LM 4-16x50 VARMINT (reticul neiluminat, pt. montura cu inele de Ø30mm)
Klassik Hungaria LM 2.5-10x56 L3 (reticul iluminat amurg/noapte, cu tureta de elevatie balistica, pt. montura cu inele de Ø30mm)

Preturile sunt ”afisate” pe imaginea de mai jos:

Imagine

Am ales aceasta ”metoda” (ca pe propria raspundere sa fac un stoc mic de 6 lunete cu acordul S&B) pentru ca am simtit o oarecare neincredere in a face o plata externa inainte de a fi in posesia lunetei. Astfel cel interesat/doritor a unui model de luneta, va avea ocazia sa ”atinga” mai intai luneta si mai apoi sa faca (in prezenta mea) plata catre fabrica, acesta fiind vanzatorul. Am sa deschid un topic si la sectiunea ”Vanzari-cumparari optica si monturi”.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 08 Apr 2014, 08:58

In curand voi avea placerea sa va prezint modelul SB PM II Ultra Short 5-20x50 DT,MSR,ccw comandat si platit integral de un pasionat.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 03 Mai 2014, 19:08

AM PLACEREA SA VA PREZINT O NOUA LUNETA AL SERIEI
STRATOS -2,5-13x56 LM FD7 1cm cw Posicon

(a doua dintre cele trei modele noi ale seriei disponibile la noi in tara).
PRET PROMOTIONAL :2040 Euro+15 Euro(curierat).

Am atasat si un filmulet de prezentare.Filmarea din ”interiorul” lunetei sa facut la grosismentul de 2,5X.



Oricat de pretentios as fi Schmidt&Bender nu inceteaza sa ma uimeasca,pe langa faptul ca a construit o luneta cu o magnificatie NOUA ! 2,5-13x56 dotata cu o iluminare NOUA! (CHOOSE YOUR LIGHT)-iluminare care acopera TOT in materie de calitate a iluminarii(FD de o noua generatie) si a posibilitatilor de reglare a acestuia...a venit si cu o noua sticla care te incanta de la prima privire.
Recapituland un pic aceasta luneta are in acest moment tot ce are Schmidt &Bender mai bun de oferit vanatorului care se respecta in materie de optica si a ales o luneta cu valente multiple.
Mi-am permis sa o ”punctez”aceasta luneta din punct de vedere al utilitatii pe care o poate avea in mainile unui vanator.
Pt.vanatoarea la :
-PANDA-10 pct. din 10
-VANATOARE LA DISTANTA -10 pct. din10
-GOANA-7 pct. din 10,campul vizual de 14,2m/100m sau 7,1m/50m...sau 3,55 m(aprox.2 vieri capitali unul dupa altul)/25m...pt. f. multi vanatori sunt deajuns...mie imi ajunge.
-----------------------------------------------------------------------
TOTAL=27 din 30 disponibile(cum 30 puncte nu sunt posibile din cauze OBIECTIVE-tehnic imposibil,consider ca este scorul maxim care poate fi obtinut)

Pe scurt:-este o luneta atent construita (mecanica,iluminarea,optica...germana de calitate),eleganta...si disponibila in tara la un pret f. bun...

Va stau la dispozitie pt. detalii si comentarii.(1376)

MULTUMESC pt. atentia acordata !
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 15 Mai 2014, 20:03

Schmidt&Bender PM II ULTRA SHORT 5-20x56 reticul MSR

Aceasta luneta a venit la cererea expresa a beneficiarului cu urmatoarele specificatii.

PM II
- Police Marksman II series
(seria Police Marksman II)
LP - illuminated reticle and Parallax adjustment
(reticul iluminat si ajustare de paralaxa)

MTC - More Tactile Clicks (every 10th click is stronger)
(Mai multe click-uri tactice - fiecare al 10-lea click este mai puternic simtit)
LT - Locking Turrets
(inel de blocare a turetei de elevatie)
DT - Double Turn Turret for Elevation
(tureta dubla, doua rotatii complete 35MRad=350cm/100m, pentru elevatie)
ST - Single Turn Turret for Windage
(tureta simpla pentru ajustarea vantului)
ZS - Zero Stop
(Zero Stop)
Waterproof up to 25 meters
(rezistenta la imersie pana la adancimea de 25m)
PANTONE color
(culoare PANTONE)
MSR = Multipurpose Sniper Reticle
(reticul Multipurpose Sniper)
1 click =1cm/100m
CCW= counter clockwise
(turetele se rotesc in sensul invers acelor de ceasornic)

Va invit sa urmariti filmuletul(scuze pt. imaginea mai slaba ... filmuletul de prezentare a fost facut in graba pt. ca proprietarul...era in criza de timp,ii multumesc cu aceasta ocazie ca mi-a permis sa fac filmarea)!

Doar pe scurt:-compacta,usoara(800g) ”stie tot”,”vede tot”.Este posibil sa fie cea mai dorita luneta din Lume la ”clasa” ei ... risc si spun... poate este singura din tara insa mi-as dori sa fiu contrazis.





(1495)
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde new_katalitik pe 16 Mai 2014, 12:13

Luneta SB PM II 5-20x50, mentionata de DART, este o bijuterie si jumatate. Pentru categoria ei este maximul posibil in acest moment.
Eu sint fericitul posesor al acesteia, o asteptam de vreo 3 luni de zile, a sosit exact in perioada de livrare anuntata de catre producator.
Fata de modele prezente pe site-ul producatorului, aceasta luneta are citeva particularitati:
- tureta dubla, cu inel de blocare. Avind plaja de elevatie de 35 MIL, nu mai sint necesare sine inclintate de 20 sau 40 MOA, prin urmare luneta permite o flexibilitate extraordinara in utilizarea curenta. Poate fi mutata de pe o configuratie pe o alta imediat... Ar trebui sa mentionez ca montura va fi o montura Spuhr ISMS, la rindul sau best o the best in acest moment.
- este scurta si foarte usoara, extrem de solid construita
- avind factorul de magnificatie 4, nu are deloc efect de tunel, se poate folosi fara nici un fel de probleme TOATA plaja de magnificatie. Pentru aplicatii practice de pina la 1000 m, o consider luneta ideala
- luminozitatea incredibila, producatorul mentioneaza o transmisie a luminii de 90%, care este chiar efectiva

Acum ceea ce pe mine m-a interesat in plus de cele de mai sus sint doua facilitati: reticului MSR si turetele cu rotatia in sens invers acelor de ceasornic, adica CCW.

Reticulul MSR, second to none, incredibil de fin, perfect desenat la magnificatia maxima, cu crucea iluminata perfecta la rindul sau. Daca tinem cont ca acoperirea (conform producatorului) a liniilor subtiri (sa zicem dimensiunea "punctului") la 100 m este de 6.3 mm, inseamna ca la 1000 m este de 6.3 cm. Acum daca luam in considerare o teava de juma de MOA, adica cu precizie de 1.5 cm la 100 m, la 1000 de m aceasta va avea o imprasiere acceptata (in conditii perfecte de tragere) de 15 cm. Reticulul se incadreaza in aproape o treime din aceasta precizie a tevii, adica pentru cunoscatori, se poate exploata si pune in valoare precizia tevii, pentru tir de mare acuratete. Pentru tevi si mai precise, de sfert de MOA, chestiunea ramine valabila, precizia reticulului este sub precizia tevii.

Scopul aceste lunete, este dual, anume vinatoarea la panda, pentru distante mari si tirul de competitie la concursuri de pina la 1000 m. Pentru acestea in special, reticulul MSR permite corectiile rapide atit pentru elevatii cit si pentru deviatiile laterale.

Probabil ca multi se intreaba cu ce calibru se combina jucaria. Domnilor, calibrul este .308 iar arma o Howa 1500 cu teava de 20", adica scurta si groasa. Nu sint necesare calibre nesimtite, .308 are multe de oferit.

In final, doresc sa subliniez implicarea reprezentantului SB in Romania, in persoana lui DART, el m-a asistat in indeplinirea tuturor cerintelor, chiar daca acestea au fost destul de atipice, in obtinerea termenului de livrare extrem de scurt pentru o astfel de comanda, in mentinerea directa a relatiei cu reprezentantii de virf ai SB si cu livrarea personala a lunetei, exact la termenul stabilit.

Dart imi era dinainte un foarte bun prieten, nu stiam cit de perfect doreste sa isi indeplineasca rolul de reprezentant comercial al SB in Romania. Insa intre timp m-am dumirit. Il felicit pentru toate demersurile facute, pentru implicare sa, pentru faptul ca am primit exact ce am comandat si la momentul promis. Insa, toate acestea cu o conditie, mentionata de DART de la bun inceput: reciprocitate si transparenta a relatiei. Daca am stabilit ceva impreuna atunci acel ceva a ramas cert, daca am stabilit un cuantum de plata si un moment al platii, atunci aceasta responsabilitate a mea a fost la fel de certa si la timp ca si raspunsul sau.

Pentru cei care isi doresc o optica remarcabila, #1 in clasa ei, certific faptul ca aceasta luneta este in prezent cel mai bun produs SB. Deja un bun prieten al meu si-a comandat una identica, sper ca si altii sa faca la fel.

Doresc sa mai fac o ultima mentiune, cred importanta pentru decizia necesara unei astfel de achizitii... Multa vreme am folosit lunete IOR, cred ca mi-au trecut vreo 9 prin mina, de la cele de vanatoare la cele tactice. Aceste sint produse romanesti, sint mandru ca sint facute in Romania, insa recunosc sincer ca fabrica mai are de parcurs vreo 2 pasi tehnologici pentru a se apropia de SB. Unul in ceea ce priveste finetea si dimensiunea mecanicii necesare impreuna cu calitatea reticulelor situate in primul plan focal si al doilea in ceea ce priveste finisarea produsului. Din acest motiv am trecut la Schmidt&Bender si de ieri sint absolut sigur ca nu a fost o greseala.

La mai mare domnilor!
new_katalitik
 
Mesaje: 8
Membru din: 16 Mai 2014, 11:42

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 16 Mai 2014, 13:08

Multumesc frumos pt.aprecieri.
S-o folosesti sanatos,ma bucur ca esti multumit...si surprins ca ai scris atata :) .
Poate ne-o mai ”arati” si cand ai montat-o pe arma.
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde GeKados pe 18 Mai 2014, 11:37

new_katalitik scrie:Luneta SB PM II 5-20x50, mentionata de DART, este o bijuterie si jumatate. Pentru categoria ei este maximul posibil in acest moment.
Eu sint fericitul posesor al acesteia, ...

S-o stapanesti sanatos!
Nu am inteles prea bine, este in PI sau in PII focal..

new_katalitik scrie:Ar trebui sa mentionez ca montura va fi o montura Spuhr ISMS, la rindul sau best o the best in acest moment


Este cea mai buna alegere pentru destinatia sistemului tau..

new_katalitik scrie:Probabil ca multi se intreaba cu ce calibru se combina jucaria. Domnilor, calibrul este .308 iar arma o Howa 1500 cu teava de 20", adica scurta si groasa. Nu sint necesare calibre nesimtite, .308 are multe de oferit...

Este un calibru precis, usor de tras dar deja la 1000m este din start handicapat mai ales dintr-o teava mai scurta si iti trebuie sa gasesti munitii care-l poate duce acolo in supersonic si astea sunt rare pe la noi.. :oops:
Se poate trage si peste 1000m dar incepand cu aceasta distanta te vei chinui putin ;) ...devine si mai interesant.. :lol:

Tot 308w folosesc si eu :)

new_katalitik scrie:Multa vreme am folosit lunete IOR, cred ca mi-au trecut vreo 9 prin mina, de la cele de vanatoare la cele tactice. Aceste sint produse romanesti, sint mandru ca sint facute in Romania, insa recunosc sincer ca fabrica mai are de parcurs vreo 2 pasi tehnologici pentru a se apropia de SB.


...si diferenta de pret este pe masura !
Am si eu in plan un S&B PM dar asta este in functie de buget asa ca acest vis nu-l vad implinit curand

Numai bine
Avatar utilizator
GeKados
Veteran
 
Mesaje: 771
Membru din: 07 Sep 2010, 23:00

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde new_katalitik pe 18 Mai 2014, 15:28

Este in primul plan focal.

Munitii Lapua sau custom made in Hungary cu virfurI Berger. IAEA in subsonic la cca 900 m.
new_katalitik
 
Mesaje: 8
Membru din: 16 Mai 2014, 11:42

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde GeKados pe 18 Mai 2014, 21:02

DA , stiu ...lapua (in special Scenar 10g) merge in supersonic la 1000 m dar se gasesc foarte, foarte greu la noi :wink:
Mai degraba incarci Berger ...daca ai posibilitatea sa faci asta...
Avatar utilizator
GeKados
Veteran
 
Mesaje: 771
Membru din: 07 Sep 2010, 23:00

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde new_katalitik pe 18 Mai 2014, 22:50

Lapua Scenarul se poate lua din Reghin sa Budapesta, cel mai aproape. Reghin la Paul. Dar cu plata in avans la 300 de Bucăți. Cca 10 RON bucata.
new_katalitik
 
Mesaje: 8
Membru din: 16 Mai 2014, 11:42

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 01 Oct 2014, 17:34

Odata cu achizitionarea acestei lunete, am renuntat definitiv la lunetele ”vanatoresti”. Imi este mult mai confortabil ca si pentru distante asa-numite ”vanatoresti” sa am o luneta cu magnificatie medie (3-12x) dar luneta sa fie inzestrata cu dotarile unei lunete din seria PM II.

Este stiut faptul ca modelele vanatoresti au paralaxa setata la 100m fix... din fabrica. Inainte si dupa aceasta distanta(100m) cu ceva( aprox. 20-25 m vorbind din experienta proprie...), se pot vedea atat tinta cat si reticulul f. clar, insa la distante mai mari, daca este clara una nu mai este f. clara cealalta.Nu am spus cu asta vreo noutate s-a mai discutat acest lucru pe forum...desigur, sunt oameni pe care nu-i deranjeaza acest lucru. Pe mine ma deranjeaza... :) Si odata cu aceasta luneta la care pot sa ajustez paralaxa... am eliminat acest impediment.

Nu am mai dorit sa mai pun un ”gogoloi” (si aici il citez pe DAC) - punctul central iluminat sau nu al lunetei vanatoresti care acopera din tinta aprox. 3cm la 100m-pe tinta (nu ca acest lucru nu ar fi f. vanatoresc... pe f. multi nu-i deranjeaza acest lucru si il considera normal...pe mine ma deranjeaza :) ) si am dorit sa beneficiez de o cruciulita fina insa supervizibila care efectiv pluteste in aer (atat in stare iluminata cat si neiluminata) si acopera 0,64 cm din tinta/100m.Turetele externe care se manuiesc facil ma ajuta sa ajustez elevatia ...”in timp real”...eu am avut nevoie si de acest lucru... altii nu au nevoie de asa ceva...am intalnit si situatii aproape comice in care desfacerea capacului turetei vanatoresti...si umblarea la setari i-a ”creat” transpiratii reci posesorului :) .

Plaja totala de elevatie a acestei lunete este de 130cm/100m din care am ”consumat” pt. a regla PTS-ul de 11,7g in .308win in ”O” 59 click-uri...ramanandu-mi inca 71 la dispozitie astfel incat pt. munitia de mai sus sunt in tinta ”doar” din tureta (pt.Blaser Innomount-m-am inspirat de la Bibicu ;)-ofera o montura inclinata de 20MOA... pt. cine este interesat) inspirandu-ma din calculatorul balistic pe care-l folosesc... ajung pana la 630m. Este mult, este putin...mie imi convine :) ...nu trebuie sa faceti ca mine...

Cum f. bine s-a mai spus aici pe alte topicuri (Domnul @violiv) lunetele vanatoresti indiferent de brand, trec prin ”transformari” tactice(cu preturi pe masura) care aduc reale beneficii utilizatorilor bine informati...si ca ”o sticla clara” care permite o buna vizibilitate si in caz de lumina deficitara si noaptea...nu este singurul criteriu luat in considerare la alegerea unei lunete.Pt. mine sigur nu este :).

Am dorit doar sa va impartasesc o optiune personala... si pot trai fericit cu optiunile tuturor.Este experienta mea ... si poate folosi cuiva...pt. ca despre asta este vorba intr-un FORUM.

Recomand de asemenea ca fiecare sa fie fericit cu luneta pe care o are...si ”s-o invete pe de rost” abia apoi sa faca pasul intr-o directe sau alta.Eu trebuie sa recunosc ...ca am fost un pic norocos :oops: ... sau poate nu...!?

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde violiv pe 08 Aug 2015, 14:54

Pentru cine se plange ca MP II sunt urate, ca turetele sunt uriase, ca la ce-ti trebuie excursie de peste 2 m, ca arata prea militaroase, ca sunt scumpe ca boala, iata noua creatie de la Swaro

http://aa.swarovskioptik.com/hunting/x5 ... x-p5191993

lansata cu valuri mari la targurile de dubut de an de peste ocean si de la noi, e gata sa ajunga in rafturi cam intr-o luna.
Cam seamana .... si chiar la pret sunt tot pe acolo cu ceva peste 3500 E in varianta iluminata (poate e gresit zvonul si-o iesi mai ieftine).

Dupa Zeiss cu alura deloc "adevarat vanatoreasca" :mrgreen: de la V 8 iata ca si Swaro raspunde cererii.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7232
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: SCHMIDT&BENDER

Mesajde DART pe 09 Aug 2015, 08:51

violiv scrie:Pentru cine se plange ca MP II sunt urate, ca turetele sunt uriase, ca la ce-ti trebuie excursie de peste 2 m, ca arata prea militaroase, ca sunt scumpe ca boala, iata noua creatie de la Swaro

http://aa.swarovskioptik.com/hunting/x5 ... x-p5191993

lansata cu valuri mari la targurile de dubut de an de peste ocean si de la noi, e gata sa ajunga in rafturi cam intr-o luna.
Cam seamana .... si chiar la pret sunt tot pe acolo cu ceva peste 3500 E in varianta iluminata (poate e gresit zvonul si-o iesi mai ieftine).

Dupa Zeiss cu alura deloc "adevarat vanatoreasca" :mrgreen: de la V 8 iata ca si Swaro raspunde cererii.


Cert este ca nimeni nu doreste sa ramana "de caruta"... fiecare mare producator se prezinta cu un astfel de model...unii au traditie si experienta in producerea lor altii mai putin ...
Preturile acestor lunete civile cu utilitati tactice/sportive sunt peste lunetele producatorilor consacrati...nejustificat(si va spun asta ca cineva care stie cum si din ce se produce o luneta"cap-coada" si ma apuca rasul vazand preturile...si ce ofera pt.asta).
Orcine cumpara o luneta pt. care ofera peste 1000 de euro...are nevoie de cunostinte minime de optica si recomand studiu ca sa poata sa inteleaga diferentele altfel poate sa plateasca pt. ceva ce nu cumpara de fapt :( .
Avatar utilizator
DART
Veteran
 
Mesaje: 1445
Membru din: 15 Iul 2008, 13:38
Locaţie: Timisoara

Următorul

Înapoi la Optica de vanatoare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 9 vizitatori

Publicitate