REFERAT - alicele si teoria grupajului

[valpangica]

POSTAT DE VIOLIV
varianta originala si discutii - http://www.vinatorul.ro/forum/viewtopic.php?t=1776


Am deschis acest topic tocmai pentru ca s-au ivit discutii de-a lungul timpului apropo de alice si eficienta lor. Poate cateva date teoretice si experimentale ne vor ajuta sa pricepem mai bine.

Teoria grupajului
Incercam sa ne ocupam un pic de notiunile de baza asupra grupajului si eficacitatii in tinta (vanat) a alicelor. Nu ne vom ocupa de munitiile pentru talere.
Alicele sunt produse dintr-un aliaj de plumb si antimoniu (care confera duritate), in procente diferite de la 0,5% la 3% antimoniu. Cu cat procentul de antimoniu este mai mare cu atat alica este mai dura, isi pastreaza mai bine forma dar este mai usoara. In general, densitatea medie a aliajelor folosite este de 11 g/cm3. Nu ne vom ocupa de alicele produse din alte materiale (otel, tungsten, bismut, etc).
In functie de specia vanata se folosesc alice de diferite dimensiuni, cu urmatoarele date: tabel 1.
[albumimg]1170[/albumimg]
Trebuie retinut ca numerotarea/codificarea dimensiunii alicelor variaza de la tara la tara iar un anumit numar din codare poate sa nu corespunda la o fractiune rotunda, in mm, a diametrului alicei. In Italia, de exemplu, se foloseste mai des urmatoarea numerotare (2/0, se va citi 00, etc.) care poate sa difere de alte tabele. Tabel 2
[albumimg]1169[/albumimg]
Alicele de diametru superior unei anumite valori poarta diferite denumiri, de la tara la tara (pallettoni – Italia, buck-shut – USA, posuri – RO, etc). Diametrul de la care alicele primesc alt nume difera si el de la tara la tara (Germania, Anglia > 6 mm, USA, Russia > 5 mm, RO > 5 mm, Italia are denumiri exprimate in 0, 00 s.a.m.d. incepand de la 4 mm, etc). In cele mai multe tari denumirea aceasta nu are importanta juridica pentru ca legea face distinctie numai intre proiectil unic/proiectil multiplu. In alte tari, cum e si RO, denumirea si diametrul au importanta legala pentru ca sunt interzise alicele peste un anumit diametru la vanatoare (5 mm in RO). Tabel 3, 4.
[albumimg]1168[/albumimg] [albumimg]1167[/albumimg]
Alicele vor fi trase din tevi cilindrice sau din tevi conformate cu modele particulare ale variatiei diametrului interior de-a lungul lungimii in sensul cresterii acestuia in portiunea initiala sau mijlocie si diminuare in portiunea terminala. Aceasta diminuare in diametru la nivelul ultimilor centimetri inainte de gura tevii se numeste shock.
Alicele care ies dintr-o teava cilindrica tind sa se raspandeasca radiar pentru ca rezistenta la inaintare opusa de aer este mai mare asupra straturilor periferice de alice decat asupra celor centrale. Si bura poate avea viteza initiala mai mare decat a alicelor, impingand mai puternic straturile centrale imediat dupa iesirea din teava. Functia shock-ului este de a evita aceste inconveniente.
Snop 1,2 [albumimg]1175[/albumimg] [albumimg]1174[/albumimg]
In teava, alicele din stratul extern sunt comprimate si incetinite prin frecarea mai mare, astfel incat grupul central, care pastreaza viteze mai mari, le depaseste. In urma contactului cu portiunea ingustata a tevii, alicele din stratul extern vor fi impinse spre axul tevii compensand tendinta lor de a se raspandi, numai alicele foarte deformate de contactul cu teava se vor dispersa. Bura franeaza rapid la contactul cu shock-ul si ramane in urma. Rezultatul prezentei shock-ului este o alungire a snopului de alice si, cel mai important, un numar mai mare de alice va ‘calatori’ aliniat cu axul tevii. In acest mod, dispersia snopului datorata frecarii cu aerul va incepe un pic mai tarziu, atunci cand curentul de aer reuseste sa ‘sparga’ snopul – punctul de deschidere al snopului. Efectul shock-ului asupra vitezei initiale este insignifiant. Scopul shock-ului nu este acela de a concentra la maxim grupajul ci acela de a avea, la distanta optima de tragere, un grupaj de un diametru suficient pentru a garanta ca tinta va fi nimerita fara mari dificultati dar si o concentrare suficienta pentru ca tinta sa primeasca un numar suficient de alice pentru a o ucide.
Fiecare alica in parte are o viteza si o directie proprie prin efectele diverse asupra lor ale deformarii in teava, la nivelul shock-ului sau prin interactiunea dintre ele in teava si inafara acesteia, deformari care duc la deplasarea centrului de greutate al alicei. Shock-ul alungeste snopul si, prin aceasta, da mai putine sanse alicelor intarziate dar de forma mai buna sa le ajunga din urma pe cele initiale, mai deformate, scazand astfel posibilitatea unor noi interactiuni intre alice soldate cu parasirea snopului a mai multor elemente. Se considera ca cel putin 10-15% din alice sunt puternic deformate si, cel putin 1/3 din alice sufera o oarecare deformare in cazul alicelor de 2 mm, aceste procente crescand foarte mult odata cu cresterea diametrului alicelor (mai putine alice in incarcatura, un procent mai mare in contact cu teava), astfel incat la dimesiuni mai mari de 4 mm procentul de alice cu deformari sare la 65%, iar la 7 mm la peste 75%.
Alicele nu merg spre tinta pe o traiectorie rectilinie ci, asa ca orice proiectil, cu deviatii spiraliforme de jur imprejurul traiectoriei. Daca se face un experiment tragand un foc intr-o serie de doua tinte aliniate, plasate la 20 m respectiv 40 m, prima tinta avand o jumatate impenetrabila (oricare jumatate, in plan orizontal, vertical sau oblic, jumatate ce va retine alicele situate in portiunea respectiva a snopului) se observa ca a doua tinta, cea situata la 40 m, va fi acoperita in totalitate de alice, alice care la 20 m se gaseau doar intr-o jumatate a snopului. In acest mod se demonstreaza cel mai bine raspandirea alicelor.
Dimensiunile grupajului alicelor se masoara intr-o tinta fixata la o distanta data, tinta clasica avand 100/100 cm, cu doua cercuri concetrice de 37,5 cm si 75 cm, tinta fiind impartita in 4 sectoare de doua linii drepte, una verticala, una orizontala. Exceptand alicele cu traiectorii particulare, forma grupajului este aproape rotunda iar distributia alicelor in interiorul acestui cerc este imprevizibila dar, este evident ca un grupaj bun inseamna o concentrare a alicelor in centru si nu pe margini. O tinta cu suprafata de 90 cm2, (9/10 cm=turturica, de ex.) va fi lovita de numeroase alice daca este in centrul snopului si de mult mai putine daca este la periferie. Avand in vedere faptul ca un animal trebuie lovit de un numar cat mai mare de alice, grupajul alicelor trebuie sa fie cat mai uniform astfel incat animalul, oriunde s-ar afla in interiorul cercului grupajului, sa fie lovit de un numar egal de alice. Se are in vedere faptul ca piesa este rareori lovita de centrul snopului. La distante mici se obtine un grupaj strans dar foarte concentrat. Pe masura cresterii distantei, diametrul grupajului creste iar densitatea alicelor scade pana cand, la distanta optima de tir pentru o anumita incarcatura, se obtine distributia cea mai buna. Crescand in continuare distanta, grupajul continua sa se largeasca dar si densitatea alicelor scade, mai ales la periferia grupajului, restrangandu-se progresiv spre centrul grupajului zona cu o densitate suficienta de alice.
Viteza initiala a alicelor, adoptata in cele mai multe studii de balistica, este, prin conventie, de 360 m/s. Avand in vedere ca diferente de ordinul a 20-30 m/s in plus sau in minus la gura tevii devin 5-6 m/s la distanta de tir, aceasta valoare este mai mult decat potrivita. Viteze superioare se obtin cu cresteri importante de presiune, cu dispersie mult mai accentuata a grupajului, fara a avea, in practica, vreun efect benefic. Viteze inferioare cresc concentratia snopului dar scad mult penetratia alicelor. Daca a arma da grupaje bune numai cu incarcaturi usoare atunci nu este o arma buna. In primii metri de la gura tevii nu se poate determina viteza unei singure alice pentru ca snopul de alice se comporta ca un proiectil unic. Fiecare alica tinde a avea o traiectorie proprie numai dupa ce intampina rezistenta aerului si pierde influenta din partea celorlalte alice. Distanta la care aceste evenimente survin (punctul de deschidere al snopului) depinde de viteza initiala, de diametrul si numarul alicelor, de tipul si gradul shock-ului si de deformarile suferite de alice.
Un studiu englezesc de referinta (Burrard), considera distanta minima de la care se poate aprecia viteza initiala a snopului ca fiind 3 iarzi (2,75 m). In Germania studiile de viteza iau in calcul viteza la 5 m de gura tevii, distanta de la care fiecare alica isi face calatoria pe cont propriu si, la care, majoritatea munitiilor normale dau viteze de ~360 m/s. Studiile rusesti iau in calcul viteza la 10 m de gura tevii, avand in vedere ca pana la aceasta distanta pierderea de viteza este cea mai importanta si numai ce ramane de aici incolo conteaza. Viteza la gura tevii poate varia intre 385-395 m/s. Alicele, avand o forma sferica, nu sunt foarte bine adaptate la ‘zborul supersonic’, de aceea frecarea cu aerul la viteze de peste 330 m/s este foarte mare si incetineste alicele rapid, astfel incat la ~10 m de la gura tevii alicele devin subsonice, frecarea cu aerul se micsoreaza mult si alicele intra intr-un regim relativ constant de incetinire.
Iata pierderea de viteza a alicelor la diferite distante, functie de diametrul alicelor, considerand ca la 5 m au avut 360 m/s.
Tabel 5 [albumimg]1166[/albumimg]
Timpul – in secunde – de parcurgere a diferite distante (viteza la 5 m=360 m/s)
Tabel 6 [albumimg]1165[/albumimg]
Curbura traiectoriei snopului de alice poate sa fie nebagata in seama pentru ca este amplu compensata de diametrul snopului astfel incat nu necesita corectii la ochire.
O alica de 2,5 mm cade 1,9 cm la 20 m, 5,5 cm la 30 m si 12,3 cm la 40 m. O alica de 3,5 mm cade 1,8 cm la 20 m, 4,9 cm la 30 m si 10,3 cm la 40 m. La peste 50 m caderea este de peste 20-25 cm. In general, armele sunt tarate pentru 35 m – distanta optima de tragere – si la 10-15 deasupra centrului ideal al grupajului astfel incat sa compenseze eventuala cadere, chiar si peste distanta de 35 m.
Din punct de vedere al compozitiei procentuale a snopului, desi grupajul in tinta este un cerc, snopul are forma unui fus asimetric, cu prezenta majoritatii alicelor in portiunea frontala. Daca se impart alicele in doua parti egale ca numar se constata ca punctul de diviziune se gaseste la 1/3 de capul snopului (centrul de greutate al snopului).
Influenta temperaturii asupra cartuselor am prezentat-o cu alta ocazie.
Majora si foarte importanta poate fi influenta vantului lateral, in special daca se trage in aer (la pasari). Cu un vant lateral de 5 m/s (un vant de 0,8 m/s este cam la limita perceptiei umane, 1,5 m/s e o ‘adiere’, 5 m/s este senzatia resimtita in timpul alergarii iar 10 m/s este un vant perceptibil ca semnificativ) a alica de 2,5 mm este deviata cu 10 cm la 25 m, 20 cm la 35 m si 35 cm la 45 m. La un vant de 10 m/s deviatia creste cam de 2,5 ori si devine semnificativa pentru tir. La tirul la zbor mai trebuie tinut seama si de directia vantului fata de piesa ochita.
Incarcatura de alice pentru un calibru dat nu poate varia mult. O incarcatura mai mare duce la cresteri de presiune si la cresterea semnificativa a reculului. Incarcatura maxima pentru calibrul 12/70 este de 35-36 g, pentru 16/70 de 30-31 g iar pentru 20/70 de 26-28 g. Pentru cartusele magnum se pot atinge 46-52 g pentru 12, 32 g pentru 20. In cazul alicelor cu diametru mai mare de 4 mm se poate creste masa incarcaturii fara o crestere importanta de presiune datorita frecarilor mai mici intre alicele mai putine din incarcatura.
Bine-nteles ca majoritatea acestor consideratii sunt valabile pentru cartusele incarcate cu bure clasice. Bura de plastic cu contenitor schimba complet datele balisticii externe. Bura inconjura alicele si impiedica contactul acestora cu teava reducand frecarea si deformarea. Faptul ca bura insoteste alicele pe o distanta de ~1,5 m, cu maximul la 3 m, pentru burele intregi (fara sectiuni longitudinale pe corp), impinge cu aceasta distanta si punctul in care alicele vor incepe ‘calatoria solitara’, ca si dispersia snopului, etc.
Avand in vedere datele prezentate despre traiectoria alicelor rezulta ca dispersia acestora creste intr-o proportie mai mare decat direct proportional cu distanta si poate suferi modificari imprevizibile. Astfel, este incorect a se ‘prevedea’ forma unui grupaj la 40 m dupa datele obtinute la 20 m, de ex. Daca s-ar folosi o tinta foarte mare, de peste 2,5/2,5 m s-ar putea obtine forma aproape exacta a grupajului, interceptand si alicele cu traiectorii foarte departate de snop. In general, nu se iau in calcul decat alicele obtinute in tinta si se raporteaza la numarul de alice al cartusului. Gradul dispersiei este mai mare pentru alicele cu diametru mic pentru ca acestea incep dispersia mai aproape de gura tevii si se deformeaza mai usor decat cele mai mari. E de retinut ca dispersia unei incarcaturi de alice de 2,5 mm poate fi cu 50% mai mare decat a unei incarcaturi de alice de 3,5 mm, daca se ia in considerare intregul grupaj! Daca se ia in considerare numai partea centrala a snopului (5/6 din totalul alicelor) dispersia este doar cu 10-15% mai mare. Pentru o incarcatura de alice de 4 mm dispersia este total diferita. Cu atat mai mult cu shock-uri diferite. Este lipsit de sens sa se incerce o teorie care sa fie valabila universal. In tabelul urmator este prezentata o situatie care poate fi luata ca baza de studiu: ipoteza este un grupaj la 35 m cu 100 alice in cercul de 75 cm. Datele ulterioare arata o apreciere posibila, foarte aproximativa, a grupajului (din punct de vedere al numarului de alice in acelasi cerc de 75 cm) la diferite distante. Se observa, din acest tabel, ca pe masura cresterii distantei, grupajele obtinute din teava cu shock full tind sa se disperseze mult mai mult la distante de peste 40-45 m, ajungand ca la 60 m sa fie mai rarefiate decat grupajele obtinute dintr-o teava cilindrica. Astfel, daca o teava ‘stransa’ ofera o concentratie mare de alice la distanta optima, la distante mari poate da grupaje cu totul insuficiente! Din acest punct de vedere, contrar parerilor generale, o teava cu shock ˝ se comporta mai bine la distante de peste 50 m!
Tabel 7 [albumimg]1164[/albumimg]
Pentru a aprecia, foarte aproximativ, dimensiunile integrale a le grupajului la diferite distante se poate consulta tabelul elaborat de M. Baker (distantele sunt in yarzi si diametrul grupajului in inchi)
Tabel 7
Dimesiunile grupajului nu sunt corelabile cu calibrul armei! In calibrele mai mici se gasesc mai multe alice cu traiectorii anormale astfel incat grupajele obtinute cu doua arme, una in cal. 12, alta in cal. 20, cu acelasi grad al shock-ului, cu cartuse incarcate cu acelasi fel de alice, sunt aproape egale ca diametru, ceea ce difera fiind densitatea alicelor in grupaj. Repet inca o data ca toate indicatiile sunt, in mare masura, aproximative si nu reprezinta decat o baza de plecare pentru studiul personal al fiecaruia. Arme construite cu tolerante de sutimi de milimetru, fara diferente constructive la diametrul tevii sau al shock-urilor dau rezultate diferite numai prin calitatea cromajului.
O evaluare aproximativa a dimensiunilor grupajului la distanta maxima la care pot ajunge alicele este importanta pentru a evalua riscul de ranire a persoanelor aflate in vecinatatea liniei de tir. Experimente multiple efectuate in Germania au dat urmatoarele rezultate:
Tabelul 8 [albumimg]1163[/albumimg]
Ceea ce inseamna ca daca se trage asupra unui animal, cu arma la un unghi apropiat de unghiul care ofera bataia maxima (intre 30 si 60 grade fata de orizontala), cu alice de 2,5 mm iar in spatele tintei, la 180 m este o persoana, exista o mare sansa de a lovi acea persoana chiar daca se afla la 40 m dreapta sau stanga fata de linia de tir. Distanta la care se mai poate trage ‘in fata’, stabilita la 200 m fata de linia de gonaci, nu este deloc intamplatoare si nu este o achizitie de data recenta, ea fiind stabilita in urma a numeroase experiente practice, unele neplacute. Aceasta fara a tine seama de shock-uri particulare sau munitii cu dispersie mare sau alice cu traiectorii particulare, mult inafara snopului. La fel, unghiul fata de care se poate trage, in prezenta altor persoane nu trebuie sa fie mai mic de 15 grade daca persoana este sub 40 m si mai mic de 25 grade daca persoana se afla la mai mult de 45 m. Asta inseamna, in practica, o tinta situata la cel putin 10 m de persoana cea mai apropiata, daca tinta si persoana se gasesc intr-un plan aflat la 40 m de tragator, aceste distante fiind minimul de siguranta acceptat. Nu este rau ca fiecare tragator sa incerce sa aprecieze cat mai bine aceste unghiuri prin exercitii la rece pentru a capata instinctiv determinarea distantei sigure de tragere. Nu trebuie uitat ca in momentele de concentrare mare creierul are tendinta de a ‘sterge’ imaginile considerate neesentiale pentru momentul respectiv, de a ingusta campul de perceptie pana la un cerc foarte mic in jurul obiectului principal astfel incat ce se gaseste dincolo de acest cerc scapa privirii. De aceea, limita de 45 grade sub care nu se mai poate trage fata de persoane alaturate, prevazuta in multe regulamente de vanatoare, este bine a fi respectata.
Lungimea grupajului nu trebuie confundata cu lungimea snopului de alice in zbor. Daca se trage asupra unei suprafete de apa, la distanta de 30-35 m, adica sub un unghi de ~15 grade fata de suprafata, e usor de apreciat vizual ca alicele vor lasa pe apa o ‘amprenta’ lunga de peste 10 m. aceasta lungime nu este lungimea snopului ci deriva dintr-un fenomen balistic normal: daca la 35 m distanta, diametrul snopului este de circa 1 m atunci vor fi alice care ating apa, alice aflate la ˝ m fata de apa si alice aflate la 1 m fata de apa; alice mai lente si alice mai rapide care pargurg traiectorii diverse si care pot lovi apa la distanta chiar de 20 m inainte de punctul vizat – primele care ating apa – si 20 m dupa punctul vizat – ultimele care ating apa. Rezultatul este o lunga dara de alice si diferenta de timp intre primele si ultimele alice care lovesc apa este de 0,2-0,3 s. Asta nu semnifica insa ca putem trage fara sa ochim bine la o piesa de vanat care se indeparteaza in linie dreapta fata de noi, pentru ca densitatea otpima de alice nu este atinsa decat pe o foarte mica din aceasta distanta, in apropierea punctului ochit.
Lungimea snopului de alice a fost subiectul a numeroase studii experimentale care, in final, au concluzionat ca nu este un element atat de important. Independent de incarcatura si shock, snopul de alice se alungeste progresiv odata cu distanta parcursa, luand forma unui ou cu baza inainte sau a unei comete. Lungimea snopului la 35 m distanta este de circa 3-3,5 m, micsorandu-se in cazul alicelor mai mari sau mai nedeformate. Alicele cele mai bune se gasesc in partea anterioara si centrala. Densitatea cea mai mare de alice (~ 55%) se gaseste cam la 1 m de alicele cele mai anterioare.
Snop 3 [albumimg]1173[/albumimg]

Daca se trage asupra unui iepure ce trece transversal, la distanta de 35 m, cu alice de 3,5 mm, presupunand o viteza a acestora la distanta data de ~ 225 m/s, alicele snopului au nevoie de ~ 0,130 s pentru a ajunge in tinta, cele initiale, si de ~ 0,145 s, cele din coada snopului, diferenta de 3-3,5 m dintre primele si ultimele avand nevoie de ~0,015 s pentru a fi parcursa. Admitand ca iepurele fuge cu viteza mare (45-50 km/h, ~ 15 m/s), in timpul de 0,015 s acesta va parcurge 20 cm, maxim 30 cm. Daca vanatorul a ochit bine, cu corectie eficienta si primele alice ating capul iepurelui, alicele din centrul snopului, aflat la 1 m de primele, vor lovi iepurele dupa ce acesta a parcurs cam 10 cm, adica in plin! Acelasi calcul facut pentru fazan, care zboara cu 20-25 m/s duce la obtinerea a 15-20 cm fata de cei 10 in cazul iepurelui – adica miezul snopului il va lovi in coada! Trageti voi concluzia asupra importantei preciziei tirului si aprecierii corectiei la tintele mici si rapide!
In ceea ce priveste tentativele de producere de cartuse cu doua feluri de alice amestecate, ‘bune la toate’, in practica se obtine un cartus ‘bun la nimic’. In cazul amestecului alicelor de 2,5 cu cele de 4 mm, de ex., in proportii egale ca masa, dupa 10 m de la gura tevii se obtin doua snopuri de alice total separate, iar la 35 m, distanta intre acestea este de ~ 1,5 m. Niciunul dintre snopuri nu contine suficiente alice pentru a asigura un grupaj eficient pe tinta.
Verificarea grupajului se face dupa o metoda adoptata initial in Germania, in prima jumatate a secolului trecut, si priveste atat tevile cat si cartusele. Tinta oficiala pentru cartuse de vanatoare este cea din figura. In plus fata de tinta prezentata anterior, aceasta are coroana externa impartita in 12 sectoare. In acest fel, fiecare sector are suprafata de 276,125 cm2. Aceasta impartire a fost aleasa pentru ca doua sectoare alaturate corespund suprafetei maxime a unui iepure, in timp ce o turturica corespunde la 1/3 de sector iar un fazan la 2/3 de sector. Proba se face tragand o serie de 5 cartuse identice, de la distanta de 35 m. Daca unul din cartuse da un grupaj diferit cu mai mult de 25% fata de celelate, vina se atribuie unei anomalii a cartusului sau greselii de tir si se reia proba cu o noua serie de 5 cartuse. Daca mai mult de un cartus intr-o serie sau in mai multe serii la rand un cartus da valori diferite ale numarului de alice in tinta cu peste 25%, seria de cartuse este considerata prea inconstanta pentru a fi folosita in practica. Pentru fiecare din cele 5 tinte se numara alicele din fiecare sector si se evalueaza acoperirea astfel incat sa ajunga intr-o tinta data numarul minim de alice considerat letal:
- cel putin 12 alice de 2,5 mm in orice sector (adica 4 alice in 1/3 sector coerespunzator unei turturele)
- cel putin 6 alice de 3 mm in orice sector (adica 4 alice in 2/3 sector corespunzator unui fazan)
- cel putin 6 alice de 3,5 mm in doua sectoare alaturate, oricare ar fi acestea, corespunzator suprafetei unui iepure.
Snop 4 [albumimg]1172[/albumimg]
Grupajul va fi cu atat mai bun cu cat numarul de sectoare acoperite corespunzator va fi mai mare si cu cat numarul de alice/sector va fi mai mare. In prezenta unui numar mare de alice in sectoarele centrale cu cele periferice mai rarefiate nu se va trage concluzia ca arma sau cartusele sunt proaste ci doar ca, in combinatia folosita, este mai eficienta la distante mai mari. Repetand proba la 40, 45 m se obtin concluziile finale.
Corectia la ochire. Cand se trage asupra unei tinte in miscare nu se ocheste centrul tintei ci un punct imaginar situat in fata acesteia. Alicele au nevoie de un timp determinat pentru a ajunge la tinta, timp in care tinta parcurge si ea o distanta. Teoria si calculul corectiei de ochire poate umple carti intregi. Practica este cea determinanta si aprecierea corecta a punctului de ochire se face dupa multe cartuse trase. Amintesc doar ca un fazan in zbor transversal, la 35 m distanta, parcurge 2-2,5 m pana la intalnirea cu alicele iar un iepure in fuga 1,5-2 m. In teorie trebuie tinut seama si de timpul de intarziere la aprindere al incarcaturii (timpul de reactie al vanatorului + timpul de percutie + timp de aprindere) care variaza cu arma si munitia si nu poate fi apreciat corect decat dupa o oarecare experienta. In practica, timpul acesta este compensat prin continuarea miscarii armei de-a lungul traiectoriei alese, in timpul executarii focului. Este mai usor in practica sa apreciem corectia necesara in ‘lungimi’ de animal si nu in metri. La exemplele de mai sus se obtin ‘4 fazani’ sau ‘1,5-2 iepuri’. In situatia in care tinta se deplaseaza oblic, calculul devine si mai complicat. In practica se reduce corectia proportional cu unghiul fata de transversala la vanator. Cu cat acest unghi este mai mare (adica tinta se deplaseaza pe o linie cat mai aproape de linia ce uneste vanatorul cu tinta) reducerea corectiei va fi mai mare, ceea ce inseamna o corectie mai mica. Si in acest caz se poate pastra aprecierea corectiei in ‘lungimi de animal’ pentru ca lungimea relativa a piesei vazute este mai mica decat atunci cand este privita transversal. (tot 1,5-2 iepuri in fata, dar iepuri masurati pe latime nu pe lungime!)
In ceea ce priveste energia unei incarcaturi de alice se considera ca un cartus de cal. 12 are la 5 m de gura tevii, un ‘proiectil’ cu o suprafata de impact de 6-10 cm diametru cu o energie de ~ 2000 J, ceea ce explica efectul fulminant al unei incarcaturi de alice la distanta mica, chiar si asupra animalelor mari. Incarcatura conserva energii mari chiar la 20 m. La aceasta distanta, un iepure lovit in plin receptioneaza un numar de alice a caror energie insumata atinge 300 J, adica energia unui proiectil de pistol de 9 mm, la aceeasi distanta!
Penetrarea alicelor in tinta difera in functie de diametrul alicelor, de viteza initiala si de distanta pana la tinta (viteza terminala a alicelor) ca si de gradul de deformare si natura tintei. In blocuri de gelatina balistica, penetrarea constatata experimental, la 35 m, pentru alice de 2,5 mm a fost de ~50 mm, pentru 3 mm de ~ 60 mm iar pentru 3,5 mm de ~ 80 mm. Pentru alice de 2,5 mm, functie de distanta, penetrarea a fost urmatoarea:
Snop 5 [albumimg]1171[/albumimg]

Se observa ca si la 50 m, o alica de 2,5 mm are suficienta forta de penetrare pentru a dobora o turturica. Problema este ca, la aceasta distanta snopul este atat de rarefiat incat probabilitatea ca un numar suficient de alice sa intalneasca tinta este prea mica. In practica, de cele mai multe ori (cu exceptia loviturilor norocoase), piesa va scapa neatinsa sau ranita.
In practica alegerii diametrului alicii potrivite pentru o anumita specie de vanat trebuie indeplinite ambele criterii: si cel de forta de penetrare si cel de acoperire a tintei cu un numar suficient de alice. Nu trebuie sa ne bazam numai pe penetrare (pentru ca animalul risca sa treca prin snopul de alice in cazul folosirii unor alice prea mari, deci rare sau sa fie ranit doar de una-doua alice insuficient pentru a-i provoca moartea) sau numai pe acoperire (pentru ca animalul va suferi rani minore, doar la nivelul pielii, daca este lovit de un numar mare de alice dar de diametru prea mic). In practica, aceasta ultima situatie este de preferat pentru ca s-a observat atat pe teren cat si experimental ca un numar mare de alice care stimuleaza simultan receptorii pentru durere cutanati pot provoca un soc nervos care duce la moartea animalului (fenomen care nu se intampla daca animalul este anesteziat in prealabil, adica nu mai percepe durerea) sau la imobilizarea acestuia pentru o durata de timp variabila (cazurile asa zisei vulpe istete care se preface moarta si pleaca dupa cateva minute se explica tocmai prin acest mecanism). Totusi, aceste multe alice mici trebuie sa mai aiba suficienta energie pentru a provoca socul. Teoretic, o alica de 8 mm mai are suficienta energie pentru a dobora o vulpe la peste 100 m, dar probabilitatea ca vulpea aflata la aceasta distanta sa intalneasca una din cele 12 alice de acest diametru ale unui cartus cal. 12 este infima. De ex., pentru o turturica, s-a calculat ca aceasta trebuie lovita de cel putin 4 alice, cu energia minima de 1,1-1,5 J pentru a fi doborata. La 100 m, o alica de 2,5 mm mai are aceasta energie dar probabilitatea ca 4 alice sa intalneasca tinta este infima.
Dupa Journee, distanta maxima la care se poate trage asupra unui animal cu o buna siguranta de a-l nimeri si ucide, nu numai a-l rani, este data in tabel

Tabel 9 [albumimg]1162[/albumimg]

Acestea fiind spuse, sper ca v-am oferit o lectura placuta de vacanta, poate un punct de plecare pentru aprofundarea problemei si discutii mai ample. Pentru cei pasionati de teorie stau la dispozitie cu formule de calcul care mai de care pentru traiectorii, energii, calculul corectiilor, etc. Am considerat ca nu e necesar sa ne incarcam cu lucruri inutile in practica de zi cu zi.
Dupa ce voi definitiva si capitolul despre tevi si influenta lor asupra alicelor vom avea o baza suficient de ampla pentru multiple discutii.

**********************