REFERAT - Sisteme inzavorare ale armelor cu tevi basculante

[valpangica]

POSTAT DE VIOLIV


Cam pe cand lua fiinta cartusul 'modern', arme cu tevi lise, cu incarcare pe la gura tevii, care sa traga cu alice existau in mai multe configuratii:
cu o teava - de obicei in calibre mari, 8, 6, 4, chiar 2 sau 1
cu 2 tevi - cele mai raspandite iar calibrele uzuale erau 10 si 12
cu mai mult de 2 tevi - aici existau mai multe configuratii: cu tevi fixe, in general 3, si 3 cocoase (in configuratie cu 2 tevi la baza si una sus, in varful triunghiului; raspandirea limitata de dificultatile tehnice intampinate in a construi 3 sisteme de percutie si de greutate); cu tevi mobile: 3 sau mai multe tevi dispuse ca si camerele unui butoi de revolver in jurul unui ax central, cu un singur sistem de percutie ce necesita rearmare dupa fiecare foc si rotatie - manuala sau prin intermediul cocosului - a tevilor; 4 tevi dispuse in doua planuri, ca in colturile unui patrat, 2 sus si 2 jos, cu un ax intre ele ce permitea rotirea, cu doua percutoare - dupa tragerea primelor doua focuri se roteau tevile cu 180 grade, armai cele doua cocoase si aveai la dispozitie inca doua focuri. E drept ca aceste realizari au fost posibile dupa inventarea capsei. Sistemele de aprindere cu scanteie, ce necesitau prezenta unei mici cantitati de pulbere in 'tigaita' nu permiteau intoarcerea tevilor in pozitie rasturnata. Chiar daca au existat incercari si in acea epoca, inafara de armarea cocosului trebuia pusa si pulberea in 'tigaita'. Aceste din urma arme au fost, e drept, raritati si se mai pot vedea prin muzee sau colectii.

Cand a aparut cartusul a intervenit necesitatea separarii tevii de inchizator. Cel mai usor de construit si care permitea modificarea armelor deja existente a fost sistemul 'trap - door' - un 'capacel' de lungimea cartusului, croit la partea superioara a tevii si care permitea introducerea cartusului in portiunea posterioara a tevii. Din pacate, pentru armele cu 2 tevi era destul de nepractic si atunci a aparut ideea separarii tevilor propriuzise de fundul acestora, portiune numita (impropriu) culata. Pentru ca deja existau in productie armele cu ax longitudinal, cel mai usor a fost sa se construiasca tot astfel de arme. Cele 2 tevi se roteau in jurul unui ax longitudinal permitand reincarcarea iar fixarea in pozitie era realizata de un mecanism simplu construind partea posterioara a tevilor si culata in forma de carlige opuse. (Au existat astfel de arme chiar si in configuratie cu tevi suprapuse si s-au fabricat pana in ani '950 circa).
Pasul urmator a fost schimbarea axului de rotatie longitudinal intr-unul vertical. Tevile prezentau in portiunea inferioara un ax vertical, de obicei in forma unui T rasturnat, ciupercuta rasturnata, con rasturnat, care se angrena intr-un cilindru de forma similara practicat in portiunea anterioara a piesei ce a a capatat numele de bascula. In acest fel tevile pivotau stanga-dreapta si permiteau expunerea in lateral a camerelor si incarcarea. Zavoarele erau reprezentate de o prelungire a basculei pe laterala opusa miscarii tevilor si care axa tevile in pozitia inchis si de un pintene mobil al basculei care se angrena in blocul tevilor (sau un pintene al blocului tevilor ce era mentinut in bascula de un zavor). In ambele cazuri, acest zavor era comandat de o parghie, de obicei laterala. Tot cam atunci a aparut si sistemul cu 'piesa a treia', care dadea posibilitatea demontarii facile a armei. Sistemele erau foarte robuste dar aveau dezavantajul unei manipulari ceva mai greoaie, reincarcarea fiind mai lenta, ca si a unei estetici ce multumea simtul consumatorilor mai put9in (nu se stie de ce dar oamenii sunt atrasi inevitabil in a aprecia 'frumusetea' de caracterele de simetrie, in special axiala, ale obiectului apreciat)

Pasul urmator (sau poate simultan) a fost adoptarea axului de rotatie orizontal, ax pe care ansamblul de tevi 'basculeaza', sistem folosit si azi la cvasitotalitatea armelor basculante. Initial, tevile erau montate fix pe ax si se pliau complet (ca in cazul unor arme 'pliabile' din ziua de azi). Zavorul care le mentinea in pozitia inchis avea diferite forme: in epoca incipienta era efectiv un carlig articulat pe una (sau pe ambele) laturi ale basculei si care agata un pintene sudat pe tevi. N-a fost nici estetic, nici practic asa ca s-a trecut la zavoarele plantate sub tevi si in portiunea anterioara a basculei, comandate printr-o parghie plasata lateral de bascula sau deasupra basculei (sisteme in vigoare si azi, cel cu serpentina laterala fiind insa mult mai rar). Francezii si italienii si, intr-o mai mica masura nemtii, au realizat zavorul, apoi cele doua zavoare intr-o maniera foarte robusta, cu o suprapunere in inaltime a zavoarelor cu peretii basculei pe o suprafata mare, cu tolerante mici la prelucrare, fapt care le-a permis sa asigure in acest fel si tinuta verticala si pe cea orizontala a tevilor (vorbim de tevi juxtapuse). Englezii au facut armele ceva mai 'subtile' in portiunea anterioara a basculei (vestita linie englezeasca) si cele doua zavoare de sub tevi dadeau probleme, in special la tinuta orizontala, tevile avand tendinta de a se deplasa stanga-dreapta in momentul focului. Mai ales ca in epoca "cuceririi" Africii si Indiei vanatorii s-au confruntat cu vanatul mare, au aparut armele cu doua tevi in vestitelele calibre nitro, arme care necesitau sisteme de inchidere mult mai solide. Atunci au inventat al treilea zavor, cel situat superior, pe sina ce unea tevile (zavor care asigura tinuta verticala), ca si cele doua urechiuse subtile prezente pe lateralele basculei si care se angreneaza in frezarile practicate la baza tevilor, pe lateral (care asigurau tinuta orizontala), atat de pretuite si azi la armele de elita (elita ca pret). Si uite asa ajungem in zilele noastre.

Mai intai sa mai adaug un model de inchizator la cele istorice. Constructiv, acesta era prevazut cu doua prelungiri cilindrice, obtinute prin frezare in partea verticala a basculei, care se ‘potriveau’ in partea posterioara a tevilor, in spatele cartuselor. Pentru deschiderea armei se actiona un levier fixat pe laterala basculei, levier fixat de un ax excentric. Axul comanda miscarea tevilor spre inainte pentru cei cativa mm care asigurau indepartarea tevilor de zavoare, apoi tevile basculau normal. Desi era o varianta de inzavorare foarte solida si sigura, nu s-a impus in istorie.
Poate si pentru faptul ca, in aceeasi epoca, domni precum Greener, Purdey, Sott si Westley Richards (prezentati in ordine alfabetica) isi ‘storceau’ mintea pentru a lasa ceva posteritatii. Intr-o epoca in care constructia armelor atinsese in Anglia culmi pe care celelalte natiuni doar le visau (de! revolutia industriala, cucerirea lumii, etc.) o seama de armurieri mestereau la sisteme din ce in ce mai sofisticate, mai elegante si mai usor de actionat, atat de inzavorare cat si de percutie.

- sistem trap door, american si omologul sau european Sneider
- arma cu tevi suprapuse la care deschiderea tevilor se realizeaza prin rotire in jurul ax longitudinal plasat sub tevi; se poate observa prelucrarea in forma de carlige opuse a basculei si tecii superioare


Nu neaparat intr-o ordine temporala sau a importantei ori soliditatii mecanismelor voi prezenta cateva din cele mai folosite sisteme.
1. Zavorul rotativ in “T”
In partea inferioara a tevilor erau fixate doua zavoare ‘in oglinda’, acestea articulandu-se cu piesa de inzavorare fixata in bascula si care era actionata prin rotire in plan orizontal de o maneta de sub bascula. Maneta putea inconjura partial, anterior, garda tragacelor, putea constitui o parte a garzii sau putea fi orientata spre anterior (la mecanismele la care fixarea penei era realizata tot printr-o maneta similara). Sistemul era foarte solid fiind folosit frecvent si la armele cu tevi ghintuite ‘de elefanti’. Nefiind foarte rapid in actionare, a lasat locul sistemelor ‘moderne’ (chiar daca au spre 100 de ani vechime).
2. Zavorul unic transversal, la baza
Cel mai simplu de construit si inca folosit la multe arme este sistemul care foloseste un ‘carlig’ orientat inferior si posterior, sudat la baza tevilor, fixat in pozitie de o lama de otel plata care culiseaza in sens antero-posterior pe doua santuri practicate in lateralele basculei, miscarea fiind comandata de o cama. Parghia de actionare poate fi o ‘serpentina’ laterala, o parghie situata inaintea garzii tragaciului sau, mai bine cunoscuta, ‘cheie’ plasata axial in portiunea superioara a basculei, imediat in spatele culatei. Sistemul este bine cunoscut fiind folosit la majoritatea armelor cu tevi suprapuse fabricate azi si la aproape toate armele cu o teava basculanta. Exista si o varianta, fabricata de Fabarm care are cate doua perechi de carlige, mai inguste, fixate pe fiecare teava; carligele anterioare pentru rotatie, cele posterioare pentru articularea cu zavorul. Se spune ca ar asigura o fixare ceva mai buna. Mai exista o varianta, rar folosita, la care miscarea zavorului in bascula se face in sens transversal.
3. Dublul zavor “englezesc”
Mai bun decat un ‘carlig’ trebe sa fie doua! Pornind de la aceasta ‘axioma’ a fost foarte usor de prelucrat in portiunea posterioara a piesei ce sigura articularea tevilor de bascula inca un ‘carlig’ si adaugarea in bascula a inca unei lame, de cele mai multe ori, cele doua lame de inzavorare facand corp comun sub forma unei scarite. Actionarea este identica cu cea a zavorului simplu. Este sistemul cel mai folosit azi la armele cu tevi juxtapuse. Trebuie mentionat ca in cazul acestor arme, intotdeauna axul de rotatie este fixat pe bascula iar piesa de legatura, in forma de arc de cerc orientat anterior, este fixata pe teava. Carligele sunt situate axial, intre cele doua tevi.
4. Sistemul de zavoare Greener sau “triplu Greener”
Adauga la cele doua zavoare prezentate un zavor de forma cilindrica, plasat transversal in portiunea superioara a basculei, imediat in spatele culatei si care se angreneaza intr-o prelungire rectangulara a sinei (piesa ce uneste cele doua tevi) prevazuta cu un orificiu transversal corespunzator. Zavorul cilindric este miscat transversal fiind angrenat cu cheita. Sistemul nu este simplu, zavorul cilindric avand de fapt o forma complexa in interiorul basculei iar bascula necesita prelucrari extrem de dificile pentru a-l gazdui. Este considerat si azi cel mai solid si eficient sistem de inzavorare si se intalneste, in general, la arme scumpe (exceptie IJ-ul 54 care nu era o arma scumpa la data productiei dar a devenit ca piesa de colectie). Pentru ca unul nu pare deajuns, bine-nteles ca au aparut sisteme cu doua zavoare Greener ce se imbuca pe lateralele basculei sau chiar cu trei zavoare Greener.
5. Sistemul de zavoare Purdey sau “triplu Purdey”
Se construieste in doua variante, Purdey 1 si Purdey 2. Zavorul este localizat tot in portiunea superioara si anterioara a basculei, se angreneaza tot cu o prelungire a sinei dar totul este mult mai simplu. In varianta Purdey 1, prelungirea este situata in portiunea superioara a sinei si prezinta doar o frezare superioara alcatuind un pintene care va fi fixat in pozitie chiar de ‘cheita’ (IJ-ul 58, de ex). In varianta Purdey 2, prelungirea intereseaza o portiune a sinei situata intre cele doua tevi si patrunde intr-un sant prelucrat in bascula unde este mentinuta in pozitie de o piesa intermediara excentrica situata pe axul ‘cheitei’. Miscarea zavorului poate fi apreciata ca fiind transversala. Ambele sisteme asigura o fixare sigura, cu un plus de eleganta sistemului Purdey 2.
6. Sistemul de zavoare Westley Richards sau “triplu Westley Richards”
A fost dezvoltat in timp cu foarte mici diferente constructive, atat de mici incat nu si-au putut impune numele. In esenta este vorba tot de o prelungire a sinei, asemanatoare cu cea de la Greener, dar care nu mai are acel orificiu circular ci un sant orizontal la capatul ei. In acest sant se angreneaza un zavor montat in bascula, actionat intr-o miscare antero-posterioara de parghia de deblocare, care este mobila cu tot cu axul ei in lungul basculei. Cele doua variante constructive initiale se diferentiaza prin forma prelungirii sinei: dreapta, in primul caz sau prevazuta la partea superioara si posterioara cu o piesa de forma unui con rasturnat (numita ‘cap de fetita sau papusa’ de englezi si italieni) care se angreneaza intr-o frezare conica, corespunzatoare, in portiunea superioara a culatei. Inafara de nota de eleganta a celui de-al doilea sistem, se pare ca nu au diferente in soliditate sau functionare. Mai modern, aceasta prelungire conica (numita ‘lentila’ de nemti) nu mai prezinta santul pregnant ci doar o usoara concavitate si este mentinuta in pozitie de un zavor rotativ, excentric, comandat de cheita. In acest caz axul cheitei este fix. Este considerat aproape egal cu sistemul Greener.
7. Sistemul de zavoare Scott sau “triplu Scott”
Se aseamana cu cel prezentat anterior doar ca piesa din bascula care realizeaza inchiderea se misca antero-posterior, intr-un plan paralel cu zavoarele inferioare, pe santuri similare practicate in bascula iar miscarea este asigurata prin intermediul unei came. Rezultatul este cam acelasi cu deosebirea ca bascula este ceva mai lunga in portiunea superioara.
De notat ca imbinarea dintre axul de rotatie al basculei si piesa concava a tevilor reprezinta, din punct de vedere mecanic un ‘zavor’ la fel de important ca toate celelalte desi nu este numarat la calculul numarului de zavoare.


Si ca sa incheiem (doar cu punctele de plecare in discutii) continui cu inchizatoarele pentru arme cu tevi basculante suprapuse.
La aproape 85 de ani, marele geniu in arme care a fost J.M.Browning, lasa urmasilor proiectul primei arme cu tevi suprapuse intr-adevar functionale – B 25. Din pacate a murit inainte de a vedea aprecierea de care s-a bucurat arma sa, chiar mai mare decat a semi-automatei B 5, si care a dus la dezvoltarea unui sector care avea sa depaseasca in amploare atat sectorul armelor cu tevi juxtapuse cat si al semi-automatelor, ba chiar al celor doua enumerate in final, impreuna. Armele cu tevi suprapuse au devenit cele mai folosite in lume. Desi ideea nu era noua, punerea ei in practica a fost revolutionara. Atat de avansata pentru vremea ei incat se foloseste aproape nemodificata si astazi, nu numai de firma Browning ba chiar de multi dintre producatorii de arme cu tevi suprapuse. In ceea ce priveste sistemul de inzavorare, acesta este, pe cat de simplu si logic, pe atat de eficient. Practic, cele doua piese sudate in partea inferioara a monoblocului, care alcatuiesc componenta fixata pe tevi a zavoarelor, asigura atat tinuta longitudinala cat si pe cea verticala si orizontala. Piesa anterioara asigura, prin angrenarea cu axul de rotatie, tinuta longitudinala. Piesa posterioara, despartita in doua, asigura prin angrenarea cu zavorul orizontal al basculei, tinuta verticala. Imbinarea perfecta a acestor piese in lacasele ample, inalte, frezate in bascula, impreuna cu flancurile inaltate ale basculei, care imbratiseaza tevile, asigura tinuta orizontala. Genialitatea proiectului a constat in desenul ce asigura imbinarea carligelor tevii in lacasele basculei pe suprafete mari, fara ca aceasta sa ingreuneze constructia basculei, pentru ca piesele de pe teava ‘strabat’ bascula in intregime, aceasta permitand reducerea inaltimii basculei. Desi nicio componenta nu era noua, ansamblul in sine a fost, ma repet, genial. Un singur zavor si totul a fost perfect.

Nu multi ani au trecut pana cand ansamblul de forte prezent in timpul focului intr-o arma cu tevi suprapuse a fost amplu cercetat, deslusit si s-au imaginat alte sisteme.
In principiu, cu cat axul de rotatie este mai sus situat (ideal la nivelul sinei intermediare) si cu cat mecanismul de inzavorare respecta aceeasi pozitie sus-situata, cu atat fortele descarcate la nivelul mecanismului de inchidere sunt mai mici (prin reducerea lungimii ‘bratelor fortelor’ la nivelul parghiilor fizice care rezulta). Astfel, axul de rotatie, dintr-o bucata, fixat initial in ‘varful basculei’ a fost ‘ridicat’ spre sina. Artificiul a fost mutarea axului pe teava inferioara sub forma a doua mici nuturi si a lacaselor de rotatie pe lateralele basculei. Cel care a imaginat acest nou sistem a fost, la fel de celebrul domn Boss. Acesta nu s-a oprit insa aici si a realizat si un sistem de inchidere care sa-i duca numele peste ani. Pe cat de simplu si de ieftin constructiv este sistemul Browning, pe atat de sofisticat si scump este cel Boss. Constructia (ca si cateva vorbe despre sistemele Boss modificate) a fost prezentata in debutul topicului si nu mai revin. Soliditatea lor este insa comparabila. Nu putem nega ca sistemul Boss este, totusi, un pic mai elegant. Diferenta dintre ele as exprima-o cel mai bine parafrazand o butada celebra “Englezii si americanii sunt doua popoare gemene, despartite doar prin limba” – “Englezii si americanii sunt doua popoare gemene, despartite doar prin sistemul de inzavorare al armelor Bock”. Asa cum sistemul Browning reprezinta chintesenta ‘stilului american’, cel care a adus natiunea americana acolo unde este, tot asa sistemul Boss reprezinta ‘stilul englez’ in toata splendoarea. Ramane la latitudinea utilizatorilor in a face aprecierea finala.
In scurt timp piata s-a umplut de sisteme derivate din cele 2 prezentate sau adaptate de la sistemele armelor cu tevi alaturate.
Sistemul ce cuprinde si doua zavoare Greener laterale, inafara de zavoare sub teava, montat pe o pusca cu tevi suprapuse, la nivelul tevii superioare, se numeste Kersten si a fost promovat de firma Merkel. La noi este mai cunoscut la armele ZB tip Bock, la care zavoarele de sub teava nu mai exista. Si la acest sistem, axa de rotatie este sus situata, bascula este foarte subtire in portiunea inferioara dar castiga in inaltime la partea superioara (ca si in grosime, care strica un pic linia armei). Cele doua prelungiri ale tevii superioare care realizeaza zavoarele impiedica un pic accesul la tevi in timpul incarcarii, de aceea arma se frange la un unghi mai mare decat la celelate sisteme. Acest unghi foarte amplu a determinat si ‘scurtarea’ basculei astfel incat aceasta nu se mai imbina in portiunea anterioara cu pana. Pana si-a pierdut functia de piesa de legatura si este doar sprijin pentru mana. Demontarea armei in doua piese este posibila prin actionarea unei mici parghii plasata pe flancul basculei. Sistemul este foarte solid dar pacatuieste un pic in plan estetic.
Firma Beretta foloseste la modelele scumpe, de competitie, un sistem particular – zavor transversal. Si acesta este derivat dintr-un sistem pentru arme cu tevi alaturate. Are in bascula un zavor asemanator celui Greener, nu rotund ci plat si care angreneaza doua mici prelungiri de forma triunghiulara, cu baza in sus, fixate pe lateralele tevii superioare. Sistemul este foarte eficient si durabil dar este scump si lungeste un pic bascula.
Alte modificari au vizat axul de rotatie care si-a crescut diametrul si a devenit sub forma de arce de cerc (TOZ 34 de la Tulla, Flodman; subiectul a mai fost discutat)
Modificarile principale ale sistemului Boss au vizat simplificarea si adaptarea la prelucrarea industriala a celor doua planuri frezate in lateralele blocului de tevi, respectiv basculei ca si pozitia zavoarelor din corpul basculei. Daca la sistemul original, acestea erau la baza tevii inferioare, pozitia a variat ajungand pana la baza tevii inferioare (Flodman, Marochi, Beretta, etc).

Zavorul superior
Reprezinta o piesa de forma unui U rasturnat, care inlocuieste practic portiunea superioara a basculei fiind angrenata pe aceasta pe doua santuri longitudinale care-i permit o miscare antero-posterioara. La extremitatea anterioara se angreneaza cu suprafete corespunzatoare de pe baza tevii superioare. Sistemul se intalneste la bock-urile de la ZH si Marocchi, cu mici diferente constructive. Inchizatorul de la Marocchi este suficient de puternic incat sa suporte si tevi ghintuite.

Toate aceste sisteme de inzavorare sufera de acelasi defect: in timp, datorita uzurii, se slabesc si permit jocul tevilor.
Compensarea uzurii zavoarelor a reprezentat urmatoarea problema de studiu.
Cel mai simplu a fost sa se construiasca zavoarele de sub teava cu o mica inclinatie a planurilor paralele de lucru fata de axul tevilor si cu un pic de ‘liber’ la capatul cursei. Astfel, uzura mecanismelor facea ca zavoarele sa se suprapuna pe portiuni din ce in ce mai mari iar planul inclinat compensa mica deschidere a tevilor fata de bascula. Este evident ca vorbim de dimensiuni de ordinul a 2-3 zecimi de milimetru care po fi compensate. Practic, multe din armele construite astazi cam asa sunt facute, de aceea, cu timpul apare o deplasare a cheitei spre stanga axului longitudinal al basculei, pe masura cresterii compensatorii a cursei zavoarelor. Dar tevile nu mai joaca in bascula.
Pentru zavoarele Purdey sau Westley-Richards s-a adaugat frezarea inclinata a suprafetei de lucru a pieselor zavorului superior.
O solutie mai eleganta, mult mai costisitoare, a fost prelucrarea sub forma de arc de cerc a suprafetei de lucru a zavoarelor. Astfel prelucrate (bine-nteles ca raza de curbura este foarte mare in raport cu piesele, astfel ca se observa foarte greu curbura cu ochiul liber) zavoarele isi compenseaza automat uzura. Metoda este rezervata armelor scumpe.
Se parea ca zavorul Greener nu mai poate fi imbunatatit. Acesta se uza progresiv si jocul era inevitabil. Numai reparatii costisitoare puteau remedia defectul. Insa, geniul uman nu are limite si varsta si, un alt nume de referinta in istoria dar si in actualitatea armelor, domnul Beretta, cand nu implinise inca 30 ani, a intrat in lumea buna a armelor adaptand un sistem autocompensator pentru zavorul superior Greener (apropo, a implinit in aceasta vara 65 de ani si inca lucreaza intens in laboratorul de cercetare al firmei). Ideea, extrem de simpla, a fost ceea ce avea sa devina asa numitul “principiu conic”. In practica, un zavor cu un profil semiconic ce-si autocompensa uzura. Solutia nu s-a oprit aici si firma Beretta produce astazi majoritatea armelor sistem Bock cu un sistem de inchidere Boss modificat, la care zavoarele sunt conice si auto-compensatoare.
Amintesc doar sistemul Browning Cynergy, tot autocompensator, despre care am mai discutat.
O alta linie de inovatie a fost compensarea jocului ce aparea in articulatiile penei. Sistemul cel mai folosit astazi presupune plasarea unui arc puternic intermediar, in interiorul penei, care preia automat atat fortele exercitate la nivelul angrenajelor basculei cat si eventuala uzura aparuta. La unele arme la care arcurile ejectoarelor sunt plasate in pana, acestea preiau si rolul de compensare a uzurii.

*********************************

Nu am pretentia de a fi fost exhaustiv in prezentare, nutresc speranta ca doar am deschis un subiect de discutie si adresez rugamintea tuturor cititorilor care detin mai multe date de a participa si de a completa cele spuse de mine. Sunt deschis oricaror sublinieri, completari, critici. NU POLEMIZEZ!