Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 21 Iun 2018, 02:48

Vânătoarea mea in Africa

Aici puteti gasi posibilitati si oferte de a vana in alte tari ale lumii - discutii , impresii , feed back , trofee , samd

Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 06 Mar 2018, 19:17

Africa…


E 25 iulie 2017, dupa pregatiri de vreo 8 luni, liste cu cele trebuincioase acolo, impachetari si despachetari de bagaje si bineinteles un sprit serios cu prietenul si viitorul coleg de vanatoare si de camera din nordul Africii de Sud, Limpopo, fost provicie Northern Transvaal, dar pana acolo trebuiau schimbate 2 avioane si vreo 8-9 ore cu masina, adica peste vreo 24 de ore.
La Bucuresti era o vreme mohorata, ploioasa si e o zapusala de abia poti respira. Ne dam intalinere cu ceilalti 7 viitori colegi de vanatoare la o cafenea din aeroport, unde urma sa ne intalnim. Pe unii ii cunosteam, pe altii nu, dar s-a dovedit a fi cu totii oameni de isprava, fara aere sau mofturi. Dupa ce am schimbat cateva impresii la o cafea, ne-am infoliat bagajele si ne-am imbarcat. Am ales curse ale Turkish Airlines din ratiuni de logistica si pentru a nu avea surprize, daca una din curse avea intarziere. In fine, dupa vreo 2 ore am aterizat in Istambul dupa lasarea serii unde aveam sa stam inca alte 2 ore pana ce aveam sa ne imbarcam in gigantul avion care avea sa ne duca la Johannesburg. Istambulul are un aeroprt imens cu peste 700 de porti cu puhoaie de oameni care se invart care incotro, fiind o poarta de plecare spre toate colturile lumii.
Avionul in care ne-am imbarcat spre Johannesburg este un Airbus 330-300 cu 8 scaune pe rand si peste 40 de randuri, 4 scaune pe mijloc si cate 2 la ferestre, un colos fata de cele care fac curse in Europa sau curse de durata medie spre nordul Africii. Cand scriu asta nu am decolat inca din Istambul, ne astepta un zbor de vreo 10 ore si jumatate pana la Johannesburg in care am reusit sa-mi simt fiecare os din corp, fiecare muschi si cred ca aproape toate termiatiile nervoase. Chiar daca aveam televizoare individuale in tetiere cu mii de filme, documentare, muzica si chiar desene animate, ceva carti si reviste luate de acasa, tot e un drum la limita suportabilitatii. Cand aveam sa ajungem acolo, aveam cu totii picioarele umflate ca niste butuci, care nu si-au revenit decat dupa vreo 4 zile.
Deja este 1.40 dimineata, 26 iulie fiind aceiasi ora ca la Bucuresti, in Johannesburg fiind 00.40, e bine ca nu a trebuit sa suportam si schimbari drastice ale fusului orar. Nu am decolat inca, am avut intarziere si la plecarea de la Bucuresti, eram programati sa decolam la 21.40 si am decolat la 22.20, dar acolo n-am simtit intarzierea pentru ca am stat unii langa altii si din duty-free am reusit sa luam cateva sticle de single malt sa ne tina de urat. Drumul fiind relative scurt, cca 600 km inlinie dreapta, zborul n-a fost resimtit.
Au trecut 7 ore de la decolare, 9 de la imbarcare, zic ei ca au avut ceva problem la sistemul de comunicatii, am amortit de imi vine sa plang, dar am mai gasit o sticla de Black Label si m-am luat cu Lucian de ea. Am avut noroc si am gasit singurul loc liber din avion chiar langa mine si a venit sa ne tinem de urat si de sticla. Restul au stat imprastiati prin tot avionul. Intr-un final, dupa 11 ore si ceva am ajuns in Johannesburg unde am fost asteptati de doi soferi de microbuz, care erau inarmati, in mijlocul aeroportului ! Am ramas socati, stiam ca sunt probleme in Africa de sud, dar nici chiar asa, urma sa aflam ca e mult mai rau decat ne inchipuiam noi.
In timp ce asteptam sa ne regrupam, vine la mine un politest negru care era tras de un caine spre bagajele noastre si cum eu eram desemnat sa pazesc gramada de geamantane, valize, trollere, genti, sacose si alte alea, ma intreaba daca avem de mancare in bagaje si de unde suntem. Ii zic ca suntem din Romania si ca nu avem, aveam un amarat de salam uscat ca stiam ca am probleme sa beau pe stomacul gol, dar am sustinut sus si tare ca n-avem, dar el imi zice c-o moaca atotstiutoare : Stiu eu ca voi romanii luati peste tot cu voi carnati ! Sa cad din picioare, cum bai frate pana si in Africa de Sud am adus carnatii cu noi, suntem noii colonisti, noi si carnatii nostrii !
Ne astepta un drum de vreo 8-9 ore din Johannesburg pana in provincia Limpopo, la granita cu Zimbabwe, din cabana se vedea fluviul Limpopo si implicit granita. Autostrazi ca-n palma, zici ca esti in America, oamenii draguti, vorbesc perfect engleza, fiind una din cele 11 limbi oficiale.
Am zarit si animale salbatice din masina: o turma de blesbok, doua girafe si cativa facoceri, ulterior am aflat ca pe terenurile statului nu se vaneaza, iar animalele au invatat ca-s in siguranta.
Oricum la ei nu se vaneaza decat ziua, pentru ca majoritatea animalelor sunt diurne, pana nu rasare soarele si nu se incalzaste ele nu se misca. Noaptea doar porcul spinos si bushpigul se vaneaza, leopardul nu se mai vaneaza in Africa de Sud, ce m-a frapat insa e faptul ca nu mai exista elefanti decat in Kruger National Parc si in Free State.
Relieful este de campie, doar in zare incep sa se vada niste munti, dar per total peisajul e cam dezolant, uscat totul, doar niste arbusti, care aveam sa aflu ca se numesc Mopane, asupra carora voi reveni, dar este sezonul rece si uscat, iarna, cu temperaturi de maxim 22-23 de grade si noaptea de la -2 la 6 grade. Noi plecasem in plina vara cu calduri de te lua cu lesin si am ajuns aici unde am dormit numai in trening, cu ciorapi in picioare si cu vreo sticla de vin in prealabil ca altfel nu te lua somnul de frig, ei neavand niciun fel de incalzire in cabana si cred ca nici in case.
Dupa un drum lung si istovitor am trecut muntii, am trecut prin Musina si am ajuns la cabana. Ne-a intamipinat proprietarul, un tip care am inteles ca era multimilionar, la vreo 42-44 de ani, cca 2m si cred ca avea cam 180kg, cu afaceri in transporturi, inclusiv avioane de mici dimensiuni, o companie de securitate (cred ca e cea mai banoasa afacere de acolo) si multe altele. Hermanus se numea, de origine olandeza, ca cei mai multi albi din Africa de Sud, cu o barba deasa care-I accentua statura impunatoare, pe langa cicatricea din cap si de pe mana, am aflat ulterior ca fusese atacat de 4 negri care l-au impuscat in cap si in mana, lasandu-l cu o mana putin deformata, de cei 4 negri nu am auzit decat un zvon : ca n-ar fi scapat decat unul si ala ranit.
Am cunoscut apoi professional hunter-ii, ne-am impartit in grupuri de cate 2 care urma sa mergem cu cate un ph. Acesti ph sunt liber profesionisti, angajati de cei care detin terenuri de vanatoare pe baza de contract si care vin dotati cu arme, masina, si un negru tracker. PH-ul meu si al lui Lucian se numea Pieter, tot de origine olandeza, care foarte usor se putea face manechin sau fotomodel, un tip la 1,80, brunet, ochi albastri, genul care parea ca ar merge mai repede in club decat la vanatoare, dar urma sa imi schimb parerea. Avea o Toyota Hilux model 2013 super echipata, cu bara ARB, troliu, bancute in bena, peste cabina masinii care avea doar 2 locuri, rastel de arme in fata bancutei, lazi frigorifice pe care insa le alimentau cu mancare si bautura proprietarii terenurilor de vanatoare care-i angajau. Nu se punea problema de baut la vanatoare, aveam minim 10 beri in lada si puteam sa mai luam cate vroiam de la macelaria din fondul de vanatoare unde se jupuiau animalele dar se si preparau mezeluri si se transa carnea.
In fine, ne-am cunoscut, ne-a trecut pe fiecare intr-un tabel, alaturi de PH si ce animale vrem sa vanam, spunandu-ne ca animalul ranit si nerecuperat se considera vanat, fara alte discutii.
Am dormit cu ghionturi din cauza frigului ce-mi intrase in oase, dar m-am trezit si mi-am revenit la gandul ca voi vana in Africa !
Am mancat pe fuga ceva, am baut un ceai si am plecat, avand un drum de cca 15km cu masina, in bena, la 2-3 grade, 90-100km/h, mucii imi intrau in urechi déjà…
Primul lucru cand am ajuns am intrat in poligon, fiecare urmand sa traga cu toate armele pe care le avea PH-ul care-I insotea. Al nostrum avea 2 arme, un Brno vechi, cal.270win cu o luneta Nikon 3-9x42 si un CZ classic safari cal. 375 H&H Mag cu un Leupold de goana. Poligonul in curtea lor, amenajat langa skinshed si macelarie, distanta 50m, asta fiind distanta la care se trage in mod normal.
Am tras, totul in regula, am hotarat sa ne dam jos, alternativ, atunci cand trackerul sau Pieter vedeau ceva urme, pe care le vedeau din masina megand cu cca 30km/h ! Am hotarat sa ma dau eu jos primul si n-a durat mult si Pieter mi-a facut semn sa-l urmez pentru ca vazuse urme proaspete de zebra. Am luat 270-ul si l-am urmat prin desis, mergand exact in spatele lui, tinandu-ma dupa el ca un copil, el atent la o urma invizibila mie in multitudinea de urme ce le vedeam peste tot.
La un momnt dat ramane impietrit, eu facand acelasi lucru si ma intreaba soptit: parca iti doresti si eland ? Sigur ca-mi doresc, e cea mai mare antilopa din lume, unele depasind 1000 kg. Da! Ii raspund, imi face semn ce e in fata noastra, eu jur ca nu vad nimic, vizibilitate maxim 70m. Unde e ? Il intreb, el imi arata in fata, jur ca nu erau decat copaci si boscheti, nimic altceva, intre timp din lateral apare un mascul de sable, dar care nu-l aveam pe lista din ratiuni financiare. Imi face semn sa stau linistit, vantul ne era favorabil si nu ne-a simtit.
Dupa vreo 15 minute in care ma gandeam ca isi bate joc de mine cu elandul, imi iau inima in dinti si il intreb inca odata unde e ditamai animalul, el cu un zambet timid imi arata si imi sopteste ca ceea ce credeam eu ca sunt copaci sunt de fapt picioarele elandului, care era atat de mare incat burta era peste boscheti, el mancand practic din varful lor. Am aflat ca datorita dimensiunilor nu se misca foarte mult, pentru a nu fi reperat de pradatori, mai ales masculii, care stau cu orele nemiscati. Am tot asteptat sa-I vedem trofeul, dar n-am reusit si intre timp au iesit doua zebra in luminis, un fel de poiana unde nu era decat iarba uscata, Pieter verifica si-mi face semn ca primul e mascul adult si pot sa trag. Pozitie incomoda, dupa vreo 40 de minute de stat pe vine si tarat pe genunchi, distanta nu era foarte mare, aproximativ 50-60m, am tras boltul inchizatorului in jos, pentru ca ei nu folosesc siguranta, in acel moment arma e pe foc si am apasat usor tragaciul, zebra a marcat focul si a fugit. Din toate partile au iesit animale, 3 masculi de eland, toti adulti, turma de vreo 15 zebre, impala si un stol de cateva sute de bibilici. Am stat 2-3minute si am plecat dupa zebra, Pieter spunandu-mi sa raman la locul unde fusese animalul, el plecand pe urma celor cateva picaturi de sange. Ma fluiera, strang pusca si jacheta pe care o dadusem jos parte datorita efortului si parte datorita caldurii ce incepuse sa se simta.
Am ramas uimit cat de mare e zebra, e practice un calut, mult mai mare decat exemplarele anemice de la zoo si de asemenea m-a impresionat cat de mult si-a dat Pieter silinta sa iasa pozele bine, atat cu telefonul meu, cat si cu aparatele foto ale amandorura, s-a tavalit pe jos pentru a avea o perspectiva cat mai buna. Atat el cat si trackerul Soli au defrisat cativa zeci de mp de arbusti, au spalat si cutratat animalul, l-au sters totul pentru a fi eu multumit, efectiv am ramas fara cuvinte. Am aflat ulterior ca asta ii invata la scoala de PH, care dureaza cativa ani, urmati de cativa ani de stagiatura. Pentru noi oricum e foarte socant ca de nenumarate ori ne-a spus sa nu tragem ca sunt masculi, dar sunt tineri si incercam sa gasim ceva mai frumos sau macar sa fie adult, altii probabil ne-ar fi spus ca sunt masculi si lasau la aprecierea vanatorului daca trage sau nu.
Zebra este un animal ciudat, este un cal dar are carnea rozalie si dupa parerea celor prezenti este cea mai gustoasa dintre toate animalele vanate. Spun ca este ciudat pentru ca in perioadele de abundenta zebrele se ingrasa, dar acesta grasime nu poate fi folosita de animal in perioada de restriste, cu alte cuvinte daca animalul are stomacul gol moare, practic nu poate folosi acele rezerve de grasime fara sa consume si putina mancare, iar acea grasime are un miros oribil, cred ca nici cainii n-o mananca.
Ulterior am dus animalul la German Butcher (locul unde unde se jupuiau animalele, se transau si se pregateau mezelurile atat pentru noi cat si pentru vanzare) unde Arnold, un neamt venit in urma cu vreo 8 ani si care se asociase cu Hermanus la afacerea cu carnea de vanat si cu jupuirea si prepararea initiala a trofeelor, din Africa nu pot pleca trofeele decat dupa ce au stat in carantina 3 luni si s-au imbaiat in niste solutii pentru a nu transporta in Europa diverse bacterii si virusi. Arnold un neamt atipic, un haios, mic, un glumet, vorbea mai mult decat noi toti la un loc pus pe mereu pe sotii, i-am zis odata ca l-au deportat nemtii de ciuda ca e asa diferit fata de ei. In primavara omorase o black mamba si o bagase in lada frigorifioca a unui angajat care ,normal, era inspaimantat de serpi si ii legase capul cu guta de pescuit de capacul lazii, astfel cand saracul om a deschis capacul lazii sa-si ia o bere in pauza de masa, in fata ochilor i-a aparut capul cu gura deschisa al sarpelui. Rezultatul e ca omul doua zile a lipsit de la munca.
Dar ca si profesionist, era chiar neamt. Facea niste preparate exceptionale: pateu de antilope, pastrame de nyala, muschi file de kudu si eland, oryx, tot felul de parizere, etc. Pe partea celalta, Matias, bucatarul negru ne delecta seara de seara cu tot felul de bunatati din vanat, numai vanat am mancat, practic ce vanam mancam a doua zi.
Dupa ce am baut cateva beri si am mancat cateva bucati de chilibites, o pastrama foarte buna, sub forma de sticks, picanta, tocamai buna cu berea rece, am plecat sa vaneze si Lucian ceva. Din pacate pentru el nu a reusit sa apropie ceva din animalele pe care le dorea si care sa merite a fi vanate.
Am plecat spre cabana, care de fapt era un grup de casute cu etaj, cu piscine si locul de luat masa care era un foisor de vreo 250mp, cu bar si bucatarie, unde n-am zabovit prea mult. Astfel s-a incheiat prima zi de vanatoare in Africa.
A doua zi, ne-am trezit la 5.00, la 6.00 fiind plecarea, am mancat ceva si ne-am urcat in masini si am plecat.
Am hotarat ca e randul meu sa imi incerc norocul, Lucian incercand in ziua precedent de pe la 11.00 pana seara la 18.00, dar fara rezultat. Am mers vreo 10-20 de minute cand Soli, trackerul i-a facut semn lui Pieter sa opreasca vazand un eland care intrase in desis. Am coborat cu Pieter si a venit si Lucian cu noi, dar a facut o mare greseala, deoarece dupa vreo 30 de minute de mersul piticului prin maracini de iti luau si hainele dupa tine, Pieter i-a facut semn lui Lucian sa ramana pe loc pentru ca 3 oameni fac mai multa galagie decat 2. Eu cu Pieter am continuat sa urmarirea numai pe burta si tarandu-ne pe fund tinand arma in poala, e extraordinr de greu sa te tarasti pe fund. Dupa inca vreo 70m de tarat pe fund, Pieter a vazut un Eland in spatele unui bolovan imens, pe un mal al unui parau secat, la o distant de aproximativ 100m. Era culcat si nu I se vedea din cauza acelui bolovan decat botul, gatul si o parte din piept. In pozitia in care l-am vazut am si incremenit, elandul e un animal de desis, care aude extraordinar de bine, dar cel mai bine vede miscarea, mai ales cea nenaturala care nu se incadreaza in peisaj, mai ales masculii batrani care au trecut prin multe, cei care se vaneaza cel mai des.
Am asteptat in acea pozitie 3 ore, tot sperand sa se ridice sau sa se miste incat sa-I vedem trofeul pentru ca trofeul antilopelor spre deosebire de cerb si caprior, poate fi gros, frumos la baza dar cu varful tocit sau rupt. El ca animal era imens, nu-mi venea sa cred ca e animal, parca o basculanta rasturnase o gramada de pamant, dar tot n-as fi tras fara sa vad trofeul. Dupa cele trei ore imi venea sa plang, amortisem, fundul, calcaiele si mijlocul ma dureau ingrozitor si in afara de asta cele doua cani de ceai de dimineata ma tot inghinteau sa isi urmeze traseul firesc, cand am auzit un zgomot din stanga mea, crengi rupte si am vazut copaceii cum se inclina, fiind pe punctual de a se rupe ca sa faca loc altui gigant al bushveld-ului, dar nici pe acesta nu l-am vazut bine, de fapt n-am vazut decat un set de picioare, dar la experienta PH-ului iti spune ce varsta are animalul cu aproximatie de 1-2 ani si el zicea ca nu-I la fel de in varsta ca si el care statea langa bolovan. Din senin ne-am trezit in fata noastra cu exemplar tanar de eland care a simtit ceva si s-a oprit fix in fata noastra, chiar daca vantul ne era favorabil, a stat 30-40 de secunde timp in care a tot adulmecat si a plecat fara a face cel mai mic zgomot, parca mergea pe varfuri, disparand in albia secata a paraului. PH-ul verifica din timp in timp vantul atunci cand urmaream un animal si nu de putine ori mergeam la dibuit si el fuma de mama focului. L-am intrebat si mi-a spus ca vantul e cel mai important, nu ca fumezi sau ca te-ai dat cu parfum, pentru ca animalul simte la fel de bine mirosul omului sau al fumului de tigara. Intre timp a aparut un grup de 7-8 impala care veneau spre noi, pascand smocurile de iarba uscata si aspra si lastari de arbusti. In acel grup era un mascul superb, cu un trofeu gigant, cu mult peste dimensiunile necesare pentru medalia de aur, dar elandul era mai important, cel putin pentru mine. Trecusera cam 3 ore si jumatate cand Pieter m-a anuntat ca a reusit sa vada trofeul printre crengi si ca este foarte mare si trebuie sa ne grabim pentru ca nimalele treceau prea aproape de noi si riscam sa fim descoperiti de impala sau de vreun grup de babuini, mi-a spus sa incerc sa trag in pieptul animalului, la imbinarea gatului cu pieptul, elandul fiind cu fata spre noi putin oblic cu capul orientat spre stanga mea.
Exact cand impala ajunsesera aproape in dreptul nostrum, elandul s-a ridicat a facut un pas in fata, astfel ca am putut sa-I vad trofeul imens, timp in care am epolat CZ-ul Safari 375 H&H Mag si am fixat reticolul lunetei pe zona inimii si usor am apasat pe tragaci, exact in momentul focului animalul a mai facut un pas si cum era oblic fata de mine si pentru faptul ca arma avea un tragaci foarte tare si faptul ca eram de-a dreptul istovit dupa 4 ore de stat nemiscat, in loc de inima i-am rupt piciorul din stanga spate. Am reincarcat rapid si m-am ridicat facand cativa pasi in fata astfel incat sa-I tai calea animalului ce nu mai putea fugi si i-am mai dat un foc in blat, in zona inimii moment in care s-a intors spre mine, venind ca un bulldozer prin arbustii din fata mea, PH-ul neavand arma a sarit in spatele meu si mi-a zis sa trag dar nu puteam sat rag prin des si l-am asteptat pana a ajuns 8-10 m unde s-a poticnit intre doi arbusti si i-am mai dat un foc in piept, la baza piciorului fata, iesind prin partea opusa. Am pus jos magnificul animal dupa o urmarire si o panda de peste 4 ore, eu eram mut in timp ce Pieter jubila, a masurat rapid trofeul si mi-a spus ca are 38 de inch, de la 35 este trofeu de aur. Intr-o cariera de 22 de ani asta era pe locul 3 intre cele mai mari trofee de eland ale lui, dar eu eram fericit oricum. Lucian saracu’ care a stat nemiscat si el tot atat abia astepta sa bea o bere si sa fumeze o tigara cu Pieter. Dupa defrisarile necesare pentru a fotografia animalul, pentru ca de mutat nu putea fi vorba, avand peste 800 de kg.
Noroc ca PH-ii sunt ultra dotati pentru a recupera si aduce animalul la jupuit, au pe lateralele masinilor prinse cu suruburi si fluturasi macete si o bara de 1,5m care in capat are tot o maceta si cu care defrisaza suparfete mari in timp scurt. Am facut o gramada de poze din toate unghiurile si toate pozitiile cu Pieter tavalit pentru a obtine pozele perfecte.
Abia de-acum incepea greul, cum sa urcam imensitatea de animal in masina, dar am vazut ca aveau o solutie pentru orice sau asa credeau ei. Au montat pe bara ARB a masinii un suport ca un triunghi cu o rola in varf peste care venea cablul troliului, apoi inca un suport asemanator si cu ajutorul troliului vroia sa traga animalul pe o rampa direct in masina. In teorie era bine in practica bara s-a deplasat din prinderi din cauza greutatii uriase si am renuntat. Am tras animalul pe marginea malului si am pozitionat masina in albie sub animal, dupa ce Soli a mai taiat vreo 10-12 arbusti si asa am reusit sa urcam jumatate de animal in Hilux, inca un sfert era pus pe capacul de la bena, dar nu cel original, unul facut din bare de metal si capul l-am legat cu o chinga sa nu atarne pe jos si am plecat usor.
Bucurie imensa, fiind primul eland din grup si pana la final a fost cel mai mare din cei 3 care s-au reusit a fi vanati, cu toate ca a fost pe listele multora. Si ceilalti doi care s-au vanat au fost foarte frumosi si vor face cinste vanatorilor care se vor mandri cu acele trofee.
Dupa amiaza era randul lui Lucian si am hotarat sa mergem la o balta, langa un baobab imens, intr-un cort pentru ca maimutele si babuinii cu privirea lor agera te observa si dau alarma in tot bushveld-ul. Am stat linistiti, eu ocupnadu-ma de mancarea pregatita de Matias si bere. Fac o paranteza si va spun ca ne-au intrebat daca vrem sa venim la pranz sa mancam si sa ne odihnim dar noi am preferat sa stam la vanatoare si asa ca ne pregatea bucatarul si ajutoarele mancare pe care o luam la pachet si in afara de asta de fiecare data cand ajungeam la Arnold eram tratati cu chilibites si ale pastrame foarte bune si bere rece, nu ca noi n-am fi avut cu noi..
Dupa ceva timp au venit si doi facoceri tineri impreuna cu un grup de maimute pe care le-am observant in timp ce beau apa. Dupa alte 10-15 minute a venit un grup de impala in care era un mascul foarte frumos. Lucian n-a pierdut timpul si a tras foarte bine, masculul cazand in foc, chiar in balta umplandu-se de namol, dar baietii l-au spalat si l-au pregatit de poze cat noi am mai luat cate o bere rece.
Seara am continuat petrecerea cu un vin deosebit, Africa de Sud are niste vinuri extraordinar de bune, alaturi de mancarea pregatita de Matias din vanat si legume, deserturi si alte minuni, dar fara a fi ceva ostentativ sau a se face risipa.
Tot azi, organizatorul grupului a ranit un bivol cu doua focuri de 375H&H Mag si bivolul a fugit in desis, dar deja era tarziu sa mearga in urmarirea lui asa ca au lasat-o pe a doua zi. In a treia zi au plecat dupa el, Hermanus si-a luat si el dublu express- ul bolt action Blaser cal 375H&H Mag si i-a insotit. Interesant mi s-a parut tactica prin care au scos bivolul din desis, l-au imbracat pe un negru intr-o salopeta albastra si la maini i-au prins panglici colorate care-i falfaiau si l-au pus sa alerge prin desis si intr-un final au reusit sa scoata bivolul si cu inca 8 focuri au reusit sa-l doboare, toate trase prin desisul ca peria. Trageau numai cu munitie fabricata in Africa de Sud, PMP, dar incarcate de ei. Aveau varfuri Rhino solid si inca un varf pentru calibrele mai mici care-mi scapa, dar tot un varf dur, cu care trageau si prin desis.
Cape buffolo e impresionant, cu toate ca nu-i asa mare ca si elandul sau cel putin asta nu era, dar are constitutia ursului, indesat, cu muschi compacti si un gat extraordinar de gros.
A treia zi am plecat intr-o alta zona a terenului de vanatoare, unde se vazusera nyala si kudu si eu am ramas langa o baltoaca la o panda, dar nu in cort, intr-un boschet, la baza unui baobab imens de aproximativ 4m in diametru. Am stat linistit cu Soli si ne-am trezit cu un mascul de kudu la vreo 10 m, nu foarte mare care a baut apa si a plecat nesimtindu-ne din cauza vantului care ne era favorabil. Apoi au venit un duiker care e un pic mai mare ca o vulpe, mic si cocosat cu cornite subtirele si negre, a venit apoi un steenbok care e cam cat un iepure, doar ca are picioare mai lungi si cornite mici, negre si subtirele, apoi o scroafa de facocer cu vreo 7 pui, o alta antilopa mica, poate era un duiker , femela care s-a invartit toata ziua pe acolo, apoi un grup de female cu pui de impala si dupa vreo 30 de minute doi masculi de kudu, unul micut iar celalalt era la limita pentru a fi impuscat fara a fi impresionant, dar nefiind Pieter cu mine, nu am putut sa apreciez iar trackerii negri nu apreciaza trofeul ci cantitatea de carne asa ca nu puteam sa risc.
Antilopele steenbok isi ingroapa excrementele pentru a nu isi desconspira teritoriul, micuta antilopa nu are un teritoriu foarte mare. Cateodata si antilopele duiker, ceva mai mari au fost observate facand acelasi lucru, dar nu este o regula ca la steenbok. Am vazut un mascul de steenbok cu un trofeu imens dar nu am vrut sa trag pentru ca e un animal care nu ma atrage in mod special.
Apropos de trackeri, care sunt semi salbatici, din triburi izolate, doar pe jumatate oameni, in sensul ca ii hranesti, imparti mancarea cu ei si daca iti vad 50 de dolari in buzunar iti taie gatul. Am sa revin asupra criminalitatii din Africa de Sud, dar ne-a povestit Hermanus ca a avut un doua persoane la vanatoare, parca americani si unul era suparat foc pentru ca vana unul cu PH-ul si unul ramasese cu trackerul, iar cel din urma i-a dat binoclul trackerului sa-I spuna daca animalul merita impuscat si cum asta se uita prin binoclu pentru prima data in viata lui, in momentul in care a vazut animalul i-a zis vanatorului : “World record!”, ce a urmat nu va mai povestesc !
Dupa parerea mea cred ca au sange de limier in ei, stiu exact de la ce specie sunt urmele, cati erau in grup, cate femele si cati masculi, daca erau tineri sau nu, de cand sunt urmele, in conditiile in care pe jos e un nisip roscat de maxim 2 cm asezat pe o suprafata dura si pe uscaciunea asta combinata cu vant urmele erau abia vizibile.
Dupa masa de pranz la care am stat toti 4, de fapt toti 3 ca albii nu mananca cu negrii la masa, am hotarat ca eu sa raman cu Pieter si Lucian cu Soli, adica sa facem schimb. Am baut cateva sucuri de guave si Pieter a plecat sa-I duca pe Soli si pe Lucian la locul de panda, timp in care eu am ramas singur si faceam poze cu telefonul prin binoclu la doua femele de facocer cu o droie de pui care misunau peste tot pe langa balta, se inghionteau si fugeau de colo-colo, cand deodata au rupt-o la fuga semn ca se apropia ceva.
Am devenit atent si am pregatit pusca cal 270win, cand am vazut un mascul de facocer tantos cu coltii supradimensionati pentru statura lui modesta care déjà incepuse sa se adape. L-am lasat putin si cand am avut ocazia i-am dat un foc in zona inimii, a marcat focul sarind si facand vreo 10m unde a cazut, dar nefiind mort i-am mai dat un foc. Era un vier foarte batran, aproximativ 14 ani, ceea ce e enorm, dar din pacate nu avea decat un colt, cel de pe partea mea, dar oricum as fi tras, fiind un exemplar superb, la facocer negii de sub ochi si dantura dau cu exactitate varsta animalului . S-a intors intre timp Pieter si se mira ce caut langa balta, cand eu trebuia sa fiu la locul de panda, iar eu mandru i-am spus ca am impuscat un facocer. Nu-I venea sa creada ca sunt asa norocos si am urmat ritualul pozelor, doar ca aici n-a fost nevoie sa defrisam atat. Cand am ajuns cu facocerul la Arnold si ei si un alt PH mi-au confirmat ca animalul e foarte batran si m-a rugat sa-I dau voie sa fac poze cu el, ceea ce bineinteles ca am acceptat.
20170729_123305.jpg

Ulterior a impuscat si Lucian un mascul de zebra si un facocer mai tanar, dar simetric si foarte frumos. Am mai stat la panda dar nu au venit decat un grup imens de femele eland cu pui si doi masculi tineri, iar apoi un grup de antilope gnu sau blue wildebeest sau cum le numesc ei “poor’s man buffalo”, dar cum nu ma interesau nu am vrut sa trag. Chiar pe inserat a venit un mascul foarte frumos de oryx sau gemsbok cum ii spun ei, doar a mirosit apa si apoi a plecat. Nu am riscat sa trag din miscare, cu o luneta cu luminozitate mai mult decat modesta si cu 270-ul la un animal foarte rezistent la foc, alaturi de antilopa gnu fiind recunoscute ca cele mai rezistente din Africa. Daca as fi avut 375-ul care era la Lucian as fi tras !
Fac o paranteza si va povestesc pataniile a doi prieteni din grupul nostru cu cele doua specii. Primul isi dorea neaparat un trofeu de gnu si la o panda i-a iesit un mascul frumos si s-a gandit sa nesocoteasca sfatul PH-ilor si sa traga la gatul animalului si nu in inima asa cum ne spusesera la poligon. Chiar au venit cu planse foto in care era marcata cu rosu zona inimii, explicandu-ne clar ca africanele nu cad la lovitura in plamani sau spata, trebuie tintita inima si nu gatul sau coloana, care sunt lovituri bune dar foarte riscante. Amicul nostru a tintit gatul, animalul s-a miscat si l-a lovit in spata, antilopa disparand cu toata perseverenta organizatorilor de a-l gasi.
Al doilea, cel cu oryx-ul, a gasit intr-o dupa masa la dibuit un mascul frumos de oryx si a executat un foc pripit, animalul fiind lovit in spata avand iesirea prin stomacul animalului. Au adus organizatorii caini, deoarece trackerii nu mai puteau vedea urmele pe amurg. Cainii au mers pe urma o perioada si dupa au renuntat sau nu mai simteau urma, cert e ca la masa de seara amicul nostru era foarte suparat spunandu-ne ca el crede ca vor sa-l pacaleasca organizatorii deoarece era doar o picatura de sange si animalul era doar zgariat si nu ranit.
Am tot incercat sa-i explicam ca nu cred ca s-ar preta unii care incaseaza anual peste 1,4 milioane de euro din terenul de vanatoare sa-l pacaleasca pe el cu cateva sute cat era oryx-ul. A doua zi PH-ul lor a venit cu trackerul lui si l-a trimis dupa oryx. In 40 de minute a sunat pe statie PH-ul sa vina cu vanatorul pentru ca gasise oryx-ul viu si il astepta sa-i curme suferinta. Ca sa realizati cat de bine vad urmele trackerii la peste 12 ore de la impuscare gasesc animalul , iar cainii de urma nu au reusit la o ora de la impuscare, pentru mine a fost ireal. Pentru o si mai reala intelegere a calitatilor lor trebuie sa va ganditi ca sunt peste 20 de specii de antilope, girafe, bivoli, leoparzi, babuini, maimute, facoceri si bushpig, porci spinosi, hiene, etc. Ei efectiv miros animalul ranit sau nu, in peste 90% din cazuri gasesc animalul ranit, doar foarte rar se intampla sa nu il gaseasca, sunt buni la toate : cara, defrisaza, cauta urme unii i-au numit "telecomenzi universale", fac tot ce le zici, niciodata nu le spun pe nume in discutiile cu alte personane decat tracker. Sunt tratati ca niste animale, noua ne este mila de ei, dar noaptea daca pot iti taie gatul si nu putine sunt cazurile, practic in fiecare noapte ataca albi si ii omoara la indemnul presedintelui lor negru, Zuma. Albii dorm cu mitraliera la cap, nu exista casa de albi fara gard de sarma ghimpata si curent electric, chiar si soferul care ne-a adus de la aeroprt si ne-a dus la plecare ne-a povestit ca a fost atacat in casa si daca n-avea pistolul la el il omorau. La cumparaturi albii nu ies singuri, se strang 6, 7,8 familii si merg la supermarket, altfel n-au curaj ca ii ataca negrii. In Pretoria si Johannesburg nu am vazut niciun alb mergand pe jos sau prin parc-nu au curaj pentru ca ii linsaza !
Ceea ce e interesant la ei e modul de organizare a acestor terenuri de vanatoare, unde proprietarul terenului e si proprietarul animalelor si vreau sa spun ca e o adevarata industrie vanatoarea, ca dovada pe bancnotele lor sunt numai animale salbatice, carnea de vanat e apreciata de toata lumea, dar numai cei de conditie medie sau mai sus isi permit, restul mananca carne de animale domestice, pe care alibi n-o prea apreciaza, fiind destinata clasei inferioare. Aceasta clasa inferioara alcatuita in mare parte din negrii care nu prea se inghesuie la munca, adica vreo 40 si ceva de milioane de negri, albii fiind doar 1,5 milioane, dar care muncesc de dimineata pana seara in stilul olandezilor si al nemtilor, multi dintre ei chiar de origine olandeza si germana fiind. Sunt si ceva englezi, dar nu multi.
A patra zi de vanatoare a inceput tot cu o panda si voi mai scrie pe parcurs. In timp ce ma delectez cu niste suc de guave pe care il pune Matias la pachet, dar care era destul de ignorat din cauza berilor reci din aceiasi lada frigorifica, soarele a rasarit si deja s-a incalzit, cam 17 grade celsius fata de cele 2-3 grade de dimineata. Baltoaca (waterhole), fiecare baltoaca de pe terenul de vanatoare are nume si fantana proprie cu statie de pompare a apei, unele cu motopompe diesel care faceau zgomot destul de mare si altele pe baza de curent electric produs de mini eoliane. La una dintre ele m-am instalat si eu azi, companion fiindu-mi Soli, trackerul. Soli e un negru mic de inaltime, cred ca are 1,60, slab, imbracat cu trei perechi de pantaloni, fes, jacheta si mucii pana pe piept.. Mie imi e mila de ei si cand nu sunt ei de fata ii mai dau cate o bere, o ciocolata sau o gustare. Azi n-am ce face si ii dau lui Soli o ciocolata si un suc pe care le-a terminat imediat si dupa 10-15 minute ii aud stomacul care se lupta din rasputeri sa le digere. Apoi a fugit in boscheti sa-si faca nevoile de 4 ori intr-o ora pana mi-am adus aminte ca am ceva in bagaj care sa-i linisteasca diareea si am rezolvat problema. Balta a fost vizitata de doi masculi de impala, tata si fiu mai mult ca sigur, datorita formei coarnelor foarte asemanatoare. Foarte frumosi amandoi, tatal cu ele mai tocite, fiul cu ele lungi si ascutite, nu au zabovit prea mult, cred ca simteau ca e ceva in neregula si au fugit in scurt timp.
Mai am 4 zile la dispozitie, cu cea de azi in care vreau sa vanez un oryx si un kudu, iar daca mai am timp si o impala ca pare de o eleganta ireala. Oryx-ul sau beisa africana e destul de mare, de dimensiunea unui calut, ajungand la peste 250kg masculii, femelele ceva mai mici dar cu trofeu mult mai frmos decat al masculilor. Foarte greu de deosebit, femelele au coarnele mai lungi si mai subtiri, pe cand masculii le au mai scurte si mai groase, dar femelele batrane tocindu-li-se seamana foarte mult cu cele de mascul si ca sa se complice treaba foarte tare organul sexual masculin este subdimensionat. Cu toate ca nu este interzisa vanarea femelelor, multi proprietari de terenuri refuza vanarea lor deoarece nasc tot anul si mereu sunt gravide sau au pui, s-ar putea vana femelele batrane si sterpe dar asta ar presupune un ochi de adevarat expert si multa observatie, ceea ce nu prea se intampla avand in vedere ca proprietarul plateste cam 100 euro /zi plus cazare si mancare pentru fiecare PH.
Cei doi masculi de impala au revenit dar cu ei au venit si un grup de maimute (nu stiu cum se numesc, dar au organele sexuale albastre) si sunt mai mici decat babuinii. In pachet inclus aveam si un sacal african, un babuin si o maimuta din asta dar nu am fi stricat panda decat daca venea un babuin mare, insa pentru a-i aduce in acasa trebuiau facute niste acte speciale, maimutele, crocodilii si felinele au un statut aparte. La mine n-a fost cazul pentru ca nu i-am vazut decat de la distanta in fuga. Maimutele au o privire foarte agera, iti vad imediat fata si dau alarma, ceea ce s-a intamplat acum si pana nu s-a dus Soli sa le goneasca stateau intr-un baobab si faceau un adevarat vacarm anuntand toate animalele ca e un pradator in preajma.
Dupa asta m-am distrat urmarind un grup de hornbill care cautau prin frunze cu ciocurile lor imense, netemandu-se de noi. Sunt ca si cotofenele de la noi, oportunisti si cu foarte mult tupeu.
Vanat mic nu au decat bibilici si francoline(potarnichii) dar care sunt efectiv peste tot, chiar l-am intrebat pe Hermanus daca are o arma cu alice s-o inchiriez sa vanez cateva, dar n-a avut sau n-a vrut sa-mi dea. Oricum a zis ca nu ma costa nimic sa le vanez.
Clima in sezonul rece este foarte uscata, practic din mai pana in moiembrie la sfarsit nu ploua deloc, dar absolut deloc. Nu exista roua dimineata, nu transpiri niciodata indiferent cat efort ai face, de fapt transpiri dar se evapora instantaneu. E foarte greu, pentru animalele ierbivore mai ales, serpii sunt toti ascunsi, tantari nu sunt ceea ce e foarte bine pentru ca altfel era cosmar, malaria este transmisa de ei si nu exista vaccin . Aveam pentru orice eventualitate Malarone pe care l-am luat din Germania, la noi neexistand, pentru o alta calatorie in Tanzania.
Vreau sa spun cateva cuvinte despre organizare, totul este la superlativ, clientul vine sa se relaxeze si bineinteles sa plateasca, dar au si ce sa ofere, este o industrie. Carnea se valorifica prin macelaria proprie ca si mezeluri, carne transata pentru magazine sau ca si carcasa pentru alti comercianti. Dar, vorbind cu Hermanus si cu Arnold, carnea tanara si frageda se opreste pentru gratarele oferite musafirilor, carcasele foarte bune pentru mezelurile lor si restul se vindeau catre altii, care veneau zi de zi cu masini frigorifice pentru a le lua. In 7 zile grupul nostru a vanat peste 50 de animale printre care un buffolo, 3 eland, 6 kudu, 4 oryx, etc, ceea ce presupune cateva tone bune de carne, care este foarte apreciata, chiar si la benzinarii se gaseau bucati vidate de chilibites de vanat, existand si de carne de vita, dar care era mult mai ieftina. In afara de asta din vanarea efectiva se incasau o gramada de bani. Numai in jumatate de an, cel mai bun colaborator al lor care se ocupa de tarile nordice le adusese 260.000 euro, dar mai aveau inca 15 colaboratori mai mici, cert e ca anual incasau peste 1,4 milioane de euro din 17.000 de hectare de teren de vanatoare. Mai aveau o crescatorie de springbok, animalul lor national, care este singurul animal in clasa sa, considerat a avea un fel de marsupiu de piele pe spate, care in mod normal se pliaza si doar in perioada de imperechere si inainte sa moara ise extinde pielea de pe spate si lasa sa se vada ca o blana alba, ca o inflorescenta, iar sub par, la baza pielii secreta o substanta care miroase ca melasa sau zaharul topit. Acest puiet se vinde in toata Africa nu numai in Africa de Sud, la licitatii specializate de animale salbatice, cu care proprietarii isi populeaza terenurile de vanatoare. Animalele daca au liniste si apa in perioada secetoasa (apa e furnizata de om) nu pleaca. Pradatori nu prea sunt, cel putin aici. Nu am auzit sau vazut lei, erau doar hiene si leoparzi, intr-o zi am urmarit o urma a unui leopard care vanase o femela de kudu si o tarase peste 300m intr-o vale adanca, cu boscheti foarte desi unde nu ne-am mai incumetat sa mergem. Leopardul nu se mai vaneaza de cativa ani din cauza numarului redus de exemplare.
Am sa va zic si de vanatoarea cu arcul care se practica, dar costa aproape dublu decat cu arma, datorita constructiilor speciale din apropierea baltilor si nu numai. Cu doua saptamani inainte sa venim noi fusese un grup de vanatori cu arcul din Australia si din 26 de animale ranite doar 16 au mai gasit cu toata stradania organizatorilor si doar 7 animale au cazut efectiv la locul unde au fost lovite.
Aici daca ai ranit un animal care nu se mai gaseste este considerat un animal vanat si este taiat de pe lista animalelor platite, daca mai vrei altul, platesti. Sistemul asta ar trebui aplicat si la noi, dar pentru asta asociatia ar trebui sa aiba caini de urma ca trackeri nu am putea aduce ! L-am intrebat intr-o zi pe Hermanus ce se intampla daca gasesc animalele ranite de vanatori si mi-a zis ca ei marcheaza locul ranirii si ce vanator a fost acolo si daca animalul nu e foarte degradat il prepara si il trimit, daca nu sunt aruncate la groapa de gunoi unde vin porcii spinosi si bushpig-ul sa se hraneasca. Am vazut acolo o multime de gnu si oryx aruncate, in diverse stadii de descompunere. Parerea mea este ca se puteau recupera craniile cu coarne, dar cred ca ei nu se complicau sa fiarba un craniu in putrefactie, veneau cu un bobcat (mini excavator) si duceau animalul la groapa de gunoi. Mie mi-au spus ca din ratiuni ce tin de sanatate nu pot aduce un cap in putrefactie in zona in care se jupuiau animalele si era implicit si carnea destinata consumului uman.
Dupa lungi asteptari si multe impala perindandu-se prin fata mea, cu un Soli care dormea din picioare pentru ca negrii asta fac cand nu au activitate, un card de femele de blesbok urmate la cateva minute de un oryx, il atentionez pe Soli care buimac se uita si imi zice: "first one is male!" cu toate ca nu era decat una vizibila, el restul le vazuse prin desis care era impenetrabil ochiului nostru, eu epolez si fiind destul de slaba lumina, pun reticolul lunetei pe zona inimii animalului care era oblic fata de mine, cu fundul spre mine si din adapostul nostru de crengi si dau usor drumul la foc. Nu stiu ce s-a intamplat, cert e ca animalul s-a miscat si in loc de inima l-am lovit la baza gatului cu iesirea glontului aproape de craniu. Animalul a cazut in foc, nici n-a stiut ce s-a intamplat. La momentul cand m-am apropiat am realizat ca este o femela foarte batrana, stearpa, cu coarnele tocite, dantura tocita pana la gingie, un dinte lipsa cu totul. Masculul se deosebeste foarte greu de femela, chiar si pentru PH si poate ca si pentru trackeri sau asa cred pentru ca m-am intristat foarte tare pentru faptul ca nu era mascul, doar vazusem cativa, dar asta a fost, intentia mea nu a fost sa vanez o femela.
M-am suparat pe Soli si i-am zis si lui Pieter, dar faptul era consumat, ma consolam doar cu gandul ca era o femela batrana, stearpa (am asistat la eviscerare) si am veificat si ugerul sa vad daca prezinta urme ca ar fi alaptat sezonul asta si nu erau.
Oricum m-a incercat un sentiment de dezamagire care mi-a umbrit reusita zilei. Incercam sa ma amagesc ca trofeul de femela e cu mult mai frumos decat cel de mascul. Maiastra beisa africana era la picioarele mele, i-am aratat respectul cuvenit si am aranjat animalul pentru poze, de care s-a ocupat Pieter pe care l-am chemat prin statie.
Am mai incercat o panda la kudu, ultimul animal de pe lista mea, preplatit, aici insa nu aveam cum sa gresesc pentru ca femelele nu au coarne. Insa pana seara nu a venit niciun kudu si am plecat la Arnold unde am aflat ca unul din prieteni a impuscat un kudu foarte mare si o femela de oryx, ceea ce mi-a dat un sentiment ciudat, nu ma mai simteam singurul ce a impuscat o femela. Era o femela mai tanara ca a mea si am inteles ca tot stearpa. Insa kudu intr-adevar era impresionant, avea 56 de inch, cu mult peste aur, un adevarat monstru. Avea sa se dovedeasca a fi cel mai mare care s-a vanat de grupul nostru si printre primele 5 trofee de kudu de acolo.
31 iulie 2017
Pieter si-a chemat cumnatul, Leo, tot PH si el. Ca sa nu se supere Lucian care era un pic in urma cu indeplinirea obiectivelor propuse, pentru ca se obisnuise cu Pieter l-am lasat pe el sa stea cu Pieter si cu Soli si am plecat eu cu Leo, care nu avea tracker, dar dupa cum aveam sa vad nici nu avea nevoie. E un tip ok, de 1,90, blond pare cu mult trecut de 40 de ani dar am aflat ca avea doar 31, am ramas masca...
In sfarsit, m-am urcat in masina lui, tot o Toyota Hilux dar mai veche ca a lui Pieter, din 2010 dar bine ingrijita. Ce m-a frapat este ca toti fumau, cu exceptia lui Hermanus si a trackerilor. Am zis sa incercam un dibuit pentru ca panda nu prea daduse roade, chiar si prietenul care-l vanase pe cel mare il vanase la dibuit.
Dupa ceva vreme, din mersul masinii uitandu-se de pe geam observa cateva urme recente de kudu. Opreste masina, se uita si imi spune ce sunt 4 femele si 2 mascului, nu stie cum sunt trofeele dar sunt maturi amandoi, tauri puternici. Asa ca plecam in urmarirea lor, e ora 7.10 si o luam usor pe urme, care desi invizibile ochiului meu pareau atat de evidente pentru ochiul format al lui Leo care timp de vreo 40 de minute le urmarea ca si cand o linie invizibila ii arata directia. Ne-am intersectat de atatea ori cu alte urme de kudu, dar el stia care sunt cele recente, mie imi pareau la fel.
O ciudatenie a speciei este ca are niste urme incredibil de mici pentru un animal asa de mare, sunt de dimensiunea celor de caprior, in conditiile in care animalul are apoximativ 300 de kilograme, cred ca din cauza asta nu face zgomot aproape deloc cand se deplaseaza si de asta este denumit " Africa's Grey Ghost". Masculii de kudu, singurii purtatori de coarne au spirala cornului ce incadreaza perfect ochiul, astfel incat se zice ca animalul poate dobora un fruct din pom uitandu-se prin spirala formata de corn. Un alt aspect al dibuitului la kudu este ca animalele se invata cu urmarirea si te lasa sa micsorezi din ce in ce mai mult distanta fata de ele, astfel incat sa poti avea un tir eficient asupra exemplarului dorit. Au un auz foarte bun, fiind posesorii unor urechi imense, arata ca niste mici ligheane.
Ma tin dupa el in liniste, timp in care el fumeaza cateva tigari fara ca animalele sa se sperie mai mult decat de obicei. Dupa ceva timp dintr-un tufis o rupe la fuga un exemplar de bushpig spre surprinderea noastra, Leo spunandu-mi ca foarte rar sunt vazuti, e ca si cand ai vedea un leopard. Se vaneaza la panda la gropile de gunoi cu arma cu nightvision, la ei fiind legale, chiar si amortizoarele de sunet. Grupul de kudu ne lasa sa ne apropiem din ce in ce mai mult de el, ajungand pana la aproximativ 40 de metri ca apoi sa tasneasca si sa se faca nevazuti in desisul de nepatruns chiar si cand nu prea sunt frunze, singurul arbust cu ceva frunze fiind mopane la care voi reveni. La 9.50 prin spatele grupului ce-l urmaream trec doi masculi de kudu, unul capital, mandru, cu capul drept si coarnele semete ridicate ca doua fulgere spre cerul senin al savanei africane si unul mai mic care-l urma cum il urmam si eu pe Leo. Vazandu-l am trait aceiasi senzatie pe cere o traiesc la intalnirea cu regele Carpatilor, cu cerbul carpatin. O minune a naturii de o semetie aparte, un trofeu foarte greu de obtinut alturi de zebra si de eland, dar cu un plus de frumusete as adauga eu ca o parere personala. Asa cum toti avem un animal care ne este mai aproape de suflet, pe care il percepem intr-un mod diferit de toate celelalte cu care rezonam mult mai bine, asa am simtit si simt eu pentru kudu, acea imagine mi-a ramas intiparita in minte si in suflet si n-o voi uita niciodata !
Nu ne-au perceput ca un pericol astfel incat sa iuteasca pasul dar nici nu mergeau la pas linistit, erau la trap, la vreo 120m cand Leo imi sopteste : "The first one !" ca si cand eu nu as fi observat, dar l-am intelesc ca isi facea datoria, imi pune trepiedul in fata si asez arma lui marca CZ cal 9,3x62 pe trepied, fixez prin crucea lunetei zona de deasupra omoplatului, in zona coloanei si dupa ce plimb putin animalul pe luneta ma duc usor in fata zonei tinta si dau drumul la foc pentru a compensa miscarea animalului. Animalul se deplasa de la dreapta la stanga noastra, oblic, iar in momentul dinaintea focului au facut dreapta si din aceasta cauza focul a lovit pulpa stanga spate, aproape de incheietura soldului si a traversat corpul si s-a oprit in zona ficatului fara a avea orificiu de iesire. A marcat focul cu un sunet infundat si cu o tresarire animalului, dar cu doar cateva picaturi de sange ,inchis la culoare semn ca animalul era lovit in zona vitala am pornit in urmarirea animalului. I-am tot spus lui Leo sa ne oprim, sa lasam animalul sa se aseze si sa se linisteasca pentru ca altfel, din cauza adrenalinei va continua sa mearga, am continuat sa mergem zarind din ce in ce mai putin sange, cate o picatura ici-colo pana la prima zacatoare a animalului intr-un palc de acacia, dar unde nu era cine stie ce cantitate de sange, semn ca nu exista orificiu de iesire care sa dea voie sangelui sa curga. Aici insa m-am opus cu vehementa sa continuam urmarirea. Am lasat semne si ne-am indreptat spre drum unde l-am rugat pe Leo sa se duca dupa masina si s-o aduca, pentru a ne lasa hainele, rucsacul, trepied si alte instrumente care nu ne mai foloseau si de ce nu sa mancam ceva din pachet si sa bem cate o bere. Leo a adus masina si trackerul lui Pieter, Soli, nu sosise inca asa ca am plecat in cautarea animalului ranit. Am gasit ultima urma vazuta, unde facusem un semn si am reluat cautarea mergand prin maracinisul des pret de vreo 20 de minute pana cand in dreapta mea la vreo 15 metri, fara ca Leo sa-l vada pentru ca el urmase traseul animalului care inainte sa se aseze facuse un ocol mare pentru a se asigura ca locul este sigur, era cazut maiestuosul animal de o frumusete si o eleganta tulburatoare ! Leo a venit si m-a felicitat vizibil emotionat, nu stiu daca de frumusetea animalului sau era doar o refulare a sentimentului de teama ca nu vom mai gasi animalul. Am facut poze, multe poze, pentru ca in opinia mea kudu este chintesenta trofeelor africane.
Mopane poate fi considerat arborele vietii si al mortii, deoarece in perioada rece, ca iarna n-o pot numi la 20 de grade Celsius, vegetatia din bushveld, savana africana, se usuca si doar acest arbust mai are frunzele verzi, chiar daca unele sunt uscate sau arse pe margine. Acesta intretine viata in savana, dar poate aduce si moartea paradoxal. Cand frunzele sale incep sa se usuce si animalele nu mai au altceva, pentru ca efectiv la un moment dat se ternina pana si iarba uscata care este pascuta pana la pamant si mananca numai frunzele acestui arbust, continutul de substante toxice acumulate in frunzele uscate creste atat de mult incat ucide flora stomacala a animalului ce le-a consumat manat de foame, iar acesta moare cu stomacul plin. Chiar daca se incearca salvarea, aceasta este imposibila.
Zonele cu abundenta de arbusti mopane dau niste trofee extraordinare de impala si kudu.
Scriu aceste randuri stand relaxat la o panda pentru un trofeu de impala, cu Leo la o bere si cate o poveste soptita despre viata lor traita departe de familii. Cum impala nu a venit am sa scriu si cateva randuri despre viata pofessional hunter-ilor. Provin din familii cu traditie in vanatoare, fiind educati de mici sa iubeasca natura cu animalele ei. Pieter imi povestea ca arma marca Brno cal 270win a primit-o de la tatal sau care decedase cu cativa ani in urma, la varsta de 9 ani ! Arma se vedea ca a fost folosita, avand in 30 de ani de vanatoare zeci de mii de cartuse trase, numai noi, eu si Lucian am tras vreo 25-30 de cartuse in 7 zile.
Mi-au povestit ca este foarte greu sa stai peste 200 de zile pe an plecat de acasa, aceasta fiind minimum pentru a-si acoperi cheltuielile si a-si intretine familiile. Sotiile in general stau acasa si au grija de ferme si de copii, neavand timp sa si munceasca. Am observat ca toti PH-ii purtau pantaloni scurti, niste ghetute din piele nevopsita, cu talpa dreapta si moale pentru a nu face zgomot si pe deasupra ghetei aveau ca o protectie de piele prinsa cu un siret la spate. Nu am inteles de ce poarta pantaloni scurti avand in vedere ca dimineata erau infofoliti cu jachete.
In ultima zi, fiind singurul care vanase toate animalele din pachet am hotarat sa nu stau singur la cabana si am iesit cu Leo la o vanatoare. As fi vrut o impala, un springbok, un red hartebeest sau un blesbok daca era vreun exemplar impresionant.
Am hotarat sa mergem la dibuit si am tot vazut grupuri de impala si masculi solitari sau in grupuri dar niciunul frumos cu adevarat. In jurul pranzului in timp ce ne apropiam de o poiana, care acum era un loc gol si dezolant, am vazut un exemplar de springbok si Leo dupa ce l-a analizat cu binoclu mi-a spus ca este un exemplar batran cu coarnele tocite si cu multe cicatrici pe fata de la luptele purtate. Am fixat arma pe trepied si usor am apasat tragaciul. Poate din cauza oboselii acumulate sau poate din cauza pozitiei destul de instabile, terenul fiind inclinat am lovit animalul oblic, la o palma in spatele omoplatului dar fara a lovi inima si iesirea fiind prin piciorul fata. Micul meu gladiator a cazut dar tot dadea sa se ridice, moment in care Leo i-a dat lovitura de gratie tinandu-l de corn si infigandu-i un cutitas foarte subtire, ca un cui la baza craniului, animalul dandu-si ultima suflare si lasandu-ne sa observam parul alb de pe spate vizibil doar la imperechere si atunci cand moare pentru circa 2 minute.
Am facut fotografii si i-am multumit lui Leo.
20170801_122434.jpg

Dupa ce am dus animalul la jupuit si i-am dat cateva indicatii lui Arnold cu privire la modul cum vreau sa imi fie preparat trofeul, am plecat cu Leo sa incercam sa gasim o impala frumoasa.
Si am plecat tot la dibuit, metoda care mie imi place cel mai mult, in care animalul are nenumarate sanse de a te simti, dar e o metoda care nu functioneaza la orice specie, spre exemplu un babuin nu poate fi astfel vanat pentru ca traieste in grupuri de peste 15 indivizi si cineva mereu e de paza, iar in afara de asta are o vedere nemaipomenita.
Cum spuneam, am plecat cu Leo si dupa cateva ore de mers am vazut prin desis cateva exemplare de impala care mancau. Am asteptat pana masculul a iesit intr-un luminis si de pe genunchi am tras un foc cu 270win perfect in inima animalului care a tresarit si a cazut in foc. Impala este un animal superb, elegant, zvelt, un adevarat atlet al sananei, sub pielea caruia se vede o musculatura impresionanta la fel ca cea a atletilor de performanta.
20170801_135818.jpg

Cu asta se incheia aventura mea africana, in compania unor prieteni si oameni deosebiti, alaturi de care m-am simtit extraordinar. Am impartasit niste experiente deosebite si cred unice. Am vanat 7 animale superbe, cu mult efort pe care nu l-am resimtit decat cand am ajuns acasa si am stat in pat doua zile.
M-am lasat in voia sentimentelor de tristete pe care le simt ori de cate ori merg in anumite locuri in care nu cred ca voi mai ajunge vreodata. M-am atasat de PH, de personalul de culoare dragut si serviabil, care iti evita cu obstinatie privirea de teama sa nu fie cumva pedepsiti.
Am petrecut o ultima seara in compania vinului bun si a muzicii romanesti inregistrata de mine pe un memory stick si care prin intermediul telefonului meu si a unei boxe portabile ne-a bine dispus.
Ne-am culcat tarziu si ne-am trezit tarziu, de fapt a fost singura zi de odihna din Malala Camp urmand ca a doua zi sa plecam spre casa. Ne astepta un drum de peste 24 de ore in care aveam sa strabatem aproape trei sferturi din globul pamantesc.
Si pentru ca Africa parca isi plangea animalele sacrificate am prins o furtuna cu niste goluri de aer cum n-am mai prins in viata mea si sper sa nu mai prind vreodata, care a durat cat am strabatut intregul continent. Si ca sa fie spectacolul complet, cum am atipit m-am trezit cu o stewardesa peste mine si cu unul care incerca sa-mi ridice scaunul cu tot cu colega lui peste mine. Mi-a luat ceva timp sa ma dezmeticesc si sa realizez ca femeia din spatele nostru care era impreuna cu sotul pe scaunele din spatele meu si al lui Lucian era aproape moarta. Din cauza furtunii interminabile care facea ca imensul avion sa danseze de colo-colo ca un avion de hartie aruncat de un copil pus pe sotii de la fereastra sa , femeia din spate cred ca a facut infarct miocardic si au inceput s-o resusciteze frenetic urcati peste mine si peste Lucian. Ne gandeam cu groaza ce ar fi insemnat o aterizare fortata la Nairobi in Kenia. Nici nu stiu daca ar fi fost posibil ca mastodontul in care eram sa poata ateriza acolo, dar din fericire femeia a inceput sa-si revina datorita resuscitarii de peste 20 de minute si a mastii de oxigen ce i-a fost aplicata. Era ciudat ca atunci cand am atipit ea purta o conversatie cu sotul si niste prieteni aflati mai in spate si apoi s-o vad asa... Chiar vorbeam cu ei despre un turc nesimtit care s-a descaltat si ii miroseau picioarele ingrozitor astfel incat nu ne mai doream decat bautura sa ne amorteasca simturile si sa trecem cu bine peste mirosul de picioare de-a dreptul pestilential.
Intr-un final am ajuns cu bine la Bucuresti, cu totii obositi dar cu sufletele pline de bucurie.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde TudorB pe 06 Mar 2018, 22:54

Frumoasa poveste!
Multumesc pentru impartasirea experientelor!
TudorB
Membru activ
 
Mesaje: 92
Membru din: 16 Feb 2015, 11:17

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde Mircea-B pe 07 Mar 2018, 09:34

Foarte fain povestit! Felicitari!
Blaser R8 30.06 Springfield
Zeiss Victory V8 M 1.1-8X30/IR60
Haenel Suhl 12/70
Mircea-B
 
Mesaje: 17
Membru din: 27 Iun 2017, 13:34
Locaţie: Bucuresti/Buzau

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde biriuck pe 07 Mar 2018, 10:57

Tot azi, organizatorul grupului a ranit un bivol cu doua focuri de 375H&H Mag si bivolul a fugit in desis, dar deja era tarziu sa mearga in urmarirea lui asa ca au lasat-o pe a doua zi. In a treia zi au plecat dupa el, Hermanus si-a luat si el dublu express- ul bolt action Blaser cal 375H&H Mag si i-a insotit. Interesant mi s-a parut tactica prin care au scos bivolul din desis, l-au imbracat pe un negru intr-o salopeta albastra si la maini i-au prins panglici colorate care-i falfaiau si l-au pus sa alerge prin desis si intr-un final au reusit sa scoata bivolul si cu inca 8 focuri au reusit sa-l doboare, toate trase prin desisul ca peria.


Am ras si cand mi-ai povestit prima data si acum :lol: :lol:
Avatar utilizator
biriuck
Veteran
 
Mesaje: 2296
Membru din: 05 Oct 2013, 17:49
Locaţie: Bucuresti/Ploiesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde Sebastian77 pe 07 Mar 2018, 12:14

Multumim, pentru ca impartasesti cu noi aceste clipe unice.....citind randurile scrise de tine...parca i-mi imaginam ca eu sunt cel care vaneaza.....asadar acum pot spune ''ca am vanat si eu in Africa" :D :D ...cel putin cu ochii mintii.
Sebastian77
Nou membru
 
Mesaje: 39
Membru din: 07 Mar 2009, 12:44

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde AXP pe 07 Mar 2018, 12:20

Frumoasa povestea, sa ne traiasca naratorul, sa ne poata povesti si altele. Multumim ca ne-ai impartasit povestea.
AXP
Veteran
 
Mesaje: 456
Membru din: 03 Iul 2014, 11:25
Locaţie: Cluj

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde Marius pe 07 Mar 2018, 12:35

Big like!
Marius
Veteran
 
Mesaje: 2999
Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
Locaţie: Bucuresti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde cosmin5555 pe 07 Mar 2018, 14:02

Lectura povestirii dumneavoastra e singura relaxare a mea pe ziua de azi. Am trait cu ajutorul ei o adevarata aventura in Africa. Multumim frumos.
cosmin5555
Nou membru
 
Mesaje: 42
Membru din: 24 Feb 2017, 10:40

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde ventura pe 07 Mar 2018, 14:11

Multumim ca ai impartasit cu noi aceasta aventura! Ai talent la povestit. Parca eram acolo...
Ce ne poti spune despre costurile unei astfel de expeditii?
Nu fi victimă. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seamă nu fi spectator.
Avatar utilizator
ventura
Veteran
 
Mesaje: 800
Membru din: 01 Mai 2008, 20:12
Locaţie: Focsani

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde razvantrust pe 07 Mar 2018, 16:20

Felicitări,atât pentru rezultatul vânătorii cât și pentru calitatea narațiunii!
Vă rugăm să mai postat si alte fotografii din timpul ,,expeditiei", pentru a ne mai prelungi euforia! :ymhug:
razvantrust
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 02 Noi 2011, 22:34

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 07 Mar 2018, 19:51

Va multumesc pentru aprecieri, ma simt onorat ! Initial mi-am notat diverse chestii din momentul plecarii si pana am ajuns la Bucuresti. Ideile notate le-am dezvoltat si am vrut sa arat doar prietenilor textul, dar m-am gandit ca veti aprecia randurile scrise de mine, asa cum si eu am apreciat vanatorile povestite de alti colegi.
In ceea ce priveste costurile sunt putin relevante pentru ca am fost un grup foarte mare si am beneficiat de ceva reduceri.
Legat de poze, le-am trimis prietenului @laurul si sper sa gaseasca timpul necesar sa le posteze el pentru mine ! :)
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde yoghi pe 07 Mar 2018, 23:36

Azi am fost cel mai nepriceput sofer din Bucuresti.
Am citit toata aventura ta ,in timp ce ma invarteam in oras cu masina (cam 50km) dar mai ales in coada de la semafor .Am fost injurat,claxonat si depasit de zeci de masini.
Era asa captivanta "excursia" incat soferii suparati nu au avut nici un "raspuns" din partea mea.
:D

Toti membrii grupului au impuscat piesele platite?
Terenurile vecine fermei ,erau tot fonduri de vanatoare?
Cam cate stele ..margarete era cazarea?
Cu ce firma de vanatoare ati ajuns acolo?
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 2504
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 08 Mar 2018, 05:59

@yoghi - a fost un pachet preplatit in care erau incluse un eland/kudu, o nyala/kudu, un blue wildebeest/zebra, impala/blesbok/sprigbok, facocer/duiker/steenbok, asta fiind pachetul cel mai scump si luat de majoritatea. Dar de exemplu cei care au vrut eland si nu au gasit, au impuscat waterbuck,nyala sau altceva de valoare similara. Nu au fost multi care au avut problema asta pentru ca au ranit si nu au gasit si atunci au pierdut banii pe piesa respectiva. Mai era varianta sa impusti orice animal pe care il aveau ei (si aveau destule) si te compensai cu ce aveai in pachet. Per total toata lumea si-a terminat pachetele dar nu cu piesele pe care le doreau. PH-ii stiau preturile, ne dadusera si noua o lista si daca vedeai ceva ce iti placea si te incadrai la bani, puteai trage.
Oricum s-a vanat si peste pachet, cam toti. Pierdute au fost o nyala si un oryx, un blue widebeest si o zebra. Cazarea nu era senzationala, dar in Africa nu prea se compara cu ce e la noi, totul era rustic, ingrijit dar nu extraordinar, mobilerul cam ponosit, la vremea lui era frumos dar acum isi spunea varsta. Am inteles ca refacut totul acum, dar atunci era ok, nu sa te dea pe spate. Firma cu care am fost e a unui sas care sta in Germania mxxx.com, sper sa nu primesc vreo urecheala pentru reclama :).
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde yoghi pe 08 Mar 2018, 10:12

Trofeele cand ajung?

Ai unde sa le expui? :D
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 2504
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 08 Mar 2018, 10:20

yoghi scrie:Trofeele cand ajung?

Ai unde sa le expui? :D

Trofeele (nelucrate, pieile si craniile )vor pleca in 2 saptamani cred. A fost o problema cu facocerul meu care nu avea decat un colt si in acte era trecut cu 2. De expus o sa le fac loc :D , cu exceptia zebrei toate vor fi busturi.
Apoi o sa astept sa fie lucrate. Cred ca dupa ce se va implini un an de la vanatoare sa le am acasa .. :roll:

Legat de preturi in Africa de sud preturile sunt oarecum similare, doritorii isi pot face un grup mai mare si isi mai pot negocia preturile. De exemplu nu mai platesti arma si munitia, pachet mai bun la cazare, la animale iti mai scad dar nu foarte mult, 50-150euro pe piesa, depinde de pretul animalului. Probabil ca la cele mai scumpe reducerea e pe masura, la buffolo era de 500 euro :D
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde nineinchfly pe 09 Mar 2018, 00:01

Superb, felicitari!
nineinchfly
Nou membru
 
Mesaje: 22
Membru din: 28 Ian 2010, 13:09

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde Adrian D pe 04 Apr 2018, 20:24

... acum am citit frumoasa ta poveste. Superb ai descris aventura noastra in Africa de anul trecut ...
Chiar mi-ai trezit amintirile si emotiile prin care am trecut acolo, in savana. Noi mergem si anul asta ... :D ... nu m-am putut abtine si am facut un grup nou ... Felicitari inca o data pentru poveste !
Adrian D
 
Mesaje: 1
Membru din: 04 Apr 2018, 20:07

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 20 Apr 2018, 18:45

Multumesc Adi. Va doresc o aventura cel putin la fel de frumoasa.
Anul asta voi pleca cu doi prieteni la ibex in Kirghistan.
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde tehărău pe 22 Apr 2018, 09:41

Felicitări Liviu!
Acum am citit postarea. De două ori. Starea e cea pe care o aveam când ascultam meciurile la radio. La sfârșit nu țineam minte mai mult de trei rezultate. Dar mă simțeam de parcă văzusem toată etapa...
Oricum, Domozina e pantaloni scurți pe lângă tine...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2234
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Vânătoarea mea in Africa

Mesajde liviur pe 23 Apr 2018, 09:32

tehărău scrie:Felicitări Liviu!
Acum am citit postarea. De două ori. Starea e cea pe care o aveam când ascultam meciurile la radio. La sfârșit nu țineam minte mai mult de trei rezultate. Dar mă simțeam de parcă văzusem toată etapa...
Oricum, Domozina e pantaloni scurți pe lângă tine...

Multumesc frumos Liviu !
:D
Toţi îţi vor binele, nu-i lasa sa ti-l ia !
liviur
Veteran
 
Mesaje: 700
Membru din: 23 Oct 2010, 07:40
Locaţie: Buc-Branesti


Înapoi la Oferte si discutii despre vanatoarea in alte tari

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

Publicitate