- Alo, Nicule…- Da nea’ Nelu’- Nicule, ce faci ma sambata?- Ce sa fac nea’ Nelu, uite, ies cu baietii la un iepure.- Nicule, da la un mistret n’ai vrea ma?- Ba as vrea nea' Nelule, da la noi nu e cota… iar la silvic stii ca n’am cu ce.- Pai uite ma Nicule, ca am eu un mistret pe foaie, si’am zis ca daca oi venii pe la noi, lasi muierea cu Oana mea si noi om mere sa-l puscam. Ce zici, ai curaj?- Gata nea’ Nelule, vineri seara vin la mata cu nevasta-mea.

Ca sa ai arma nu insemna sa fii si vanator! Hai, bai, bunicule, ma lasi cu filosofiile astea....! Am invatat, am dat examen...n-am meritat din prima, n-am reusit...am invatat mai mult...gata...sunt vanator! Ha...ha...ha! Nu e asa taica, nu e! Nu e! Nu e! Cuvintele astea mi se par fara valoare! Dar undeva, in mine, nu ma lasa! E ceva....Degeaba incerc sa ma mint singur! Batranul stie! Ca sa ai arma nu e....Iesi pe camp, te duci la vanatoare...degeaba....Nu e! Nu e! A dracului vanatoare!

Prin mănuşile de lână tricotate, copilul simţea fierul rece al armei. Undeva în depărtare, toaca gheonoaiei întrerupea liniştea nefirească a pădurii. In faţa lor era un mic paravan din nuiele, astfel încât vânătorul să fie ferit în stand. Privea pe deasupra nuielelor şi încerca să intuiască din care parte va veni mistreţul cel mare şi cam pe unde ar fi cel mai bine să îi dea focul. Două culoare prin pădurea deasă din faţă i-au atras atenţia. Primul, cel din dreapta, era şi cel mai avantajos, era de fapt o cărare mai lată printre mărăcini

Cainii erau 3. Granicerul i-a legat cu un lant pe doi din ei si cu o sarma pe al treilea, in urma cu 4 zile, cand a dat prima zapada. In prima zi le-a dat cate juma de paine, apoi numai apa. De 3 zile, doar apa. Celui mai mare, o corcitura de alsacian cu ciobanesc, un caine oribil de altfel, au inceput sa i se vada coastele. Cel mijlociu n-are nici o urma de rasa in el. Sta sub scara casei granicerilor, ascuns de ploaie, si roade l

“Trebuie sa pusc tapu’ ala! Musai! De douasopt de ani sunt paznic de vânatoare aici in Poiana si niciodata n-am facut nimic! N-am dus acasa nici o ciosvârta de carne. N-am puscat pentru mine nimic, nici macar un iepure! Lu’ astia de la ocol, când li se scoala,“Hai Vlasine, ne mai trebe doi porci la plan”, “vezi ca saptamana viitoare îti trimit u

Paza la cerb, la mijlocul lunii aprilie, in marginea unei poieni din judetul Harghita. "paza"... insa fara arma - doar cu aparatul foto - care in treacat fie zis, reprezinta o forma incontestabil superioara carabinei in relatiile om - salbaticiune. ...Muget slab, taind alene tacerea inserarii. Lumina scade mereu, silindu-ma sa maresc mereu diafragma si "timpul de poza", in asteptarea cerbului care intirzie sa

Pentru a patra noapte la rand, a dat ursul la stana lor. De data asta insa, n-a rupt doar o oaie, dous ca pana acum, ci l-a trasnit naprasnic cu branca pe Ion. Acum, acesta statea intins pe o suba in fata stanii. Din cand in cand, cate un geamat isi facea loc prin pieptul zdrobit de urs. Coastele frante nu-l lasau sa traga destul aer in piept. Durerea era insuportabila, asa ca lesina din nou. Gore pregatea calul cu care urma sa-l duca pe Ion la vale, in sat. A

Insoteam in cadrul O.N.T-ului, in martie, acum citiva ani, un vanator francez venit anume sa impuste gaste salbatice in Delta, atras, imi spunea el pe drum, de faimoasa lor reputatie, in special ca perspicacitate si dimensiune. Mai vanase el gaste la viata lui prin diferite locuri si cu deosebire in Africa, pe lacul Tchad, insa mi se plingea ca ele erau acolo cu mult prea docile, nu destul de "salbatice" si deci cu totul "neinteresante". Eram, marturisesc, dest

Batranul stia totul despre aproape orice si de obicei nici nu deranja prin asta. Totusi putea sa-ti spuna de ce potarnichiile dorm noaptea stranse in cerc sau de ce iepurele strica dresajul tanarului caine. Fusese un barbat aratos, inalt, solid si cu o pregatire fizica excelenta ceea ce facea sa para inca odihnit la sfarsitul unei zile de vanatoare. Pantaloni ii erau largi cu tururi atarnande (ca la costumele populare bulgaresti), vara purta camasa alba cu man

M-am tot gandit ce nume sa dau povestii. Si m-am tot gandit care era probabilitatea sa se intample ce s-a intamplat, sau sa fiu crezut fara poze doveditoare. Pentru ca in urma acestei peripetii la cerb am fost acuzat ca am facut diverse chestii in scaldatoare, cand eram mic, ca am calcat in diverse chestii cand am plecat si tot asa. Motivul pentru care am avut atata noroc nu-l pot afla, dar se pare ca bunul Hubertus a fost alaturi de noi si ca aceasta vanatoare s-a desfasurat sub semnul lui. Si tot la fel de adevarat e ca – asa cum spunea un coleg forumist – exista vanat “al tau“ pe care nu ti-l poate lua nimeni. Adanca vorba…