Am descris in alta parte cum se face vanatoarea pe terenuri publice in sud-estul SUA. In general permisele costa relativ putin iar numarul de animale ce ai dreptul sa impusti este mare. In tabelul de mai jos sunt limitele de impuscare si tarifele in patru state din sud-est.
*prima cifra reprezinta permisul de vanatoare anual, ultima cifra reprezinta permisul special pentru a vana intr-un teren public (wildlife management area) si cifra din mijloc este permisul pentru vanat mare (caprior, urs, curcan) acolo unde este cazul.
Din ce am constatat pe viu, prin incercari repetate, nu este deloc usor sa impusti un tzap in aceste state pe terenurile publice. Spre exemplu in Padurea Nationala Osceola din nordul Floridei se estimeaza cam 100 zile de vanatoare pentru un tzap impuscat. Asta fireste nu inseamna ca nu exista norocosi care impusca chiar cinci si sase capriori intr-un sezon, unii dintre ei cu trofee foarte mari. Un oarecare timp anul trecut am gandit sa inchiriez un teren particular, cam 50 – 100 ha pe care sa vanez singur. Am si facut o calatorie de cateva zile prin nordul statelor Alabama si Georgia (tocmai pana unde incep muntii) si am vizitat cateva astfel de parcele de padure. Nu prea aveau urme de capriori. Intr-un loc, dupa ce am lasat masina pe drum, am intrat pe o carare si am gasit un ATV cu doua carabine pe el. Cine stie ce se petrecea acolo, in nici un caz ceva bun. Sezonul de vanatoare fiind interzis. Asa m-am lamurit cum sta treaba cu inchiriatul unui teren la distanta. Adica eu am sa platesc pentru el 2000$ si altii au sa culeaga roadele. Mai exista optiunea sa ma inscriu intr-un club particular cu vreo 10-20 membri. Astfel de cluburi inchiriaza si ele 50-100 ha pe cap de om si datorita faptului ca au si oameni localnici sunt mai protejate impotriva braconajului. In sfarsit, ultima optiune era sa cumpar pur si simplu o vanatoare, adica sa vanez cu un asa numit “outfitter” care detine teren privat si cu asta se ocupa. Astia insa sunt foarte scumpi, ne uitam la 4-5 mii dolari pentru un tzap ca lumea.
>
Intamplarea face sa fi avut in anii precedenti un om varstnic (83 de ani) angajat sezonier care acum s-a intors in zona lui natala din statul Kansas. Vorbea foarte incurajator despre abundenta de capriori din acel stat si usurinta de a-i vana. In acelasi timp capitanul Roy Brown, cu care lucrez impreuna, a vanat anul trecut in Missouri cu un outfitter si a fost foarte multumit (arme primitive cu 550$). Asadar imi fac constiincios tema de casa, studiez pe indelete zona din centrul Americii si hotaresc sa fac o incercare. Kansas si Missouri sunt state invecinate si deci am cautat sa pot vana in ambele. In acelasi timp, studiind harta, am vazut o padure nationala foarte intinsa (800 mii ha) in vestul statului Arkansas, langa granita cu Oklahoma, si m-am gandit sa fac o incercare si acolo. Mai jos voi prezenta intr-un alt tabel limitele la caprior si tarifele de vanatoare in aceste state din centrul USA.
Permisele de vanatoare se obtin usor prin Internet. Pe outfitterul din Missouri a trebuit sa-l sun la telefon ca sa aranjez afacerea. Am sunat si motelurile la care voi sta si am facut rezervari. Astfel se face ca la vreo doua saptamani dupa intoarcerea din tara (RO), dupa ce mi-am pus in randuiala treburile la servici, am incarcat masina cu cele necesare si am pornit la drum. Vanatorii americani au camionete “pick-up” cu care merg la vanatoare. Eu am plecat cu masina mica din care am scos bancheta din spate si de data aceasta si scaunul din dreapta ca sa incapa mai mult bagaj. Am si doua “coolere” in care voi aduce carnea de vanat la gheata. Asa se pleaca la pomul laudat.
Pe o splendida zi insorita de sfarsit de noiembrie masina fuge cu 120 la ora pe soseaua neteda. Am plecat dimineata pe intuneric si pe la patru dupa amiaza am trecut fluviul Mississippi si am intrat in statul Louisiana. Aici soseaua urmareste malul drept al fluviului si privelistile sunt minunate. Pana aici pe laturi erau mai mult paduri de pin, aici in valea fluviului peisajul se schimba, se deschide dintr-o data in ferme intinse si palcuri de copaci in departare. Netezimea reliefului este la fel cu cea din Campia Banatului. Ma opresc intr-un loc sa fac poze cu niste baloti uriasi de bumbac stivuiti la marginea holdei, ocazie cu care admir carduri nesfarsite de gaste salbatice care trec la mare inaltime prin vazduhul rosietic al serii. Sunt din cele canadiene si din cele mai mici, albe – gaste polare.
Se intuneca devreme si eu conduc mai departe, nu ma opresc decat pe la ora noua, undeva mult mai departe decat unde am avut in plan. Am condus peste 1200 km. Motelul la care trag este putin cam scump – 70$, dar si conditiile sunt pe masura. In ziua urmatoare, odihnit bine, fac restul de vreo 600 km pana la Mena, Arkansas. Mena este un orasel de vreo 300 mii locuitori, cunoscut prin faptul ca acolo s-a nascut fostul presedinte Bill Clinton. Ma opresc la sediul Padurii Nationale Ouachita si cumpar o harta, dupa care ajung la motelul rezervat care este mai modest si mai ieftin si are desenat pe un intreg perete o pereche de capriori americani. Imediat alaturi se afla magazinul Wal-Mart la care se gasesc de toate, incepand cu haine, mancare, bautura, terminand cu arme si echipament de vanatoare. Nici ca se poate o locatie mai potrivita. Zona aceasta din Arkansas este usor deluroasa, insa cum mergi vreo 10-15 km catre sud incep “muntii” daca e sa-i numim munti, caci sunt mai degraba un fel de dealuri. Intru la un magazin de vanatoere unde au pe pereti mai multe trofee printre care si un elan urias. Glumesc cu ei: “Uau, ce tzapi mari aveti pe-aici!” Dupa aceea imi descarc bagajele in camera si ma pregatesc pentru vanatoare. Urmeaza doua zile de cautare, am gasit pe harta o zona mai neumblata, fara multe drumuri. Intr-adevar nu intalnesc pe-acolo decat un vanator ratacit care-mi spune ca sunt tzapi prin zona destul de multi, asta insa nu se potriveste de fel cu rezultatele explorarii mele. Dupa semnele putine eu cred ca de fapt nu sunt tzapi aproape de loc. Ma sui peste dealuri, cobor in vai, zona este destul de frumoasa, padure intinsa, nu se deosebeste prea mult de Carolina de Sud. Stau la panda cateva dimineti si seri si ma lamuresc repede ca-mi pierd pe-aici timpul si banii, asa incat dau telefon lui Sidwell, outfitterul si-i spun ca voi ajunge cu o zi inainte de timpul planificat in nordul statului Missouri, in mica localitate unde voi vana. Ajung pe intuneric acasa la om, stam de vorba, ii dau cei 550$ cat ne-am inteles, imi cumpar si autorizatiile necesare (inclusiv doua permise pentru capre cu 14$). Dupa aceea omul ma duce la ferma sa-mi arate locul unde voi sta si vana. Cazarea este in cabane de lemn in conditii foarte bune. Incalzirea este electrica, are si TV dar nu se prind nici un fel de canale. Alaturi sunt doua constructii tot din lemn unde se poate face dus cu apa calda. Pe mine ma instaleaza intr-o cabana cu 7-8 paturi unde voi locui singur, iar in cabana alaturata stau cei patru vanatori din echipa capitanului Roy, pe care i-am gasit acolo
Dimineata urmatoare, omul locului ma ia cu masina lui si imi face o prezentare a fermei de aproximativ 500 ha. Sunt singurul care voi vana acest teren, ceilalti vaneaza alte ferme din apropiere. Terenul este deluros, mai mult cu pasune deschisa si in vai cu culturi de porumb, acuma recoltat. Urme de capriori sunt peste tot, vedem si cateva zdrelituri proaspete pe copaci. Sunt de asemenea vreo 3-4 paraie care trec prin proprietate si de-a lungul lor exista vegetatie deasa, tot astfel si cateva palcuri de padure.
Acesta este locul unde am stat in Missouri. In spate se afla ferma, nu mai departe decat 2-300 de metri se afla o capra pe care n-am reusit s-o impusc. Prima seara si dimineata urmatoare am facut panda intr-un loc unde se intretaie cateva carari bine batatorite de animale. N-am vazut nimic, dar pe la pranz, cand ma duceam catre cabana, am starnit capra si am vazut-o disparand prin desis. Am mai zarit-o de cateva ori, insa vanam cu flinta cu pulbere neagra cu care e mai greu de tras din fuga, cred ca nici n-as fi incercat. Suntem in ultima saptamana a sezonului de vanatoare, saptamana pentru arme primitive. Intreb pe arendas si aflu ca s-au impuscat anul acesta “vreo” cinci tapi si mai multe capre pe acest teren. Exact ce inseamna “vreo” nu-mi dau seama, dar imi ajung doua zile ca sa inteleg ca nu prea sunt multe animale pe aceasta proprietate. Renunt la panda si incep sa explorez. Umblu peste tot cu gandul ca macar sa vad unde se gasesc animalele, vremea fiind foarte uscata nu-mi fac nici un fel de iluzii ca voi putea apropia ceva ca sa prind in catare. In zonele impadurite frunzele uscate fac mult zgomot sub pasi. Pe langa canale si paraie degeaba ublu cu pusca pregatita (ca la iepuri la sarite) ca nu sare nimic. Am gasit doua animale moarte in niste paraie. Sunt femele, pacat, macar daca aveau coarne!
In acest timp cei patru vanatori din cabana vecina aduc in fiecare seara cate una-doua capre impuscate (pana la urma impusca opt). Vorbesc despre tzapi pe care i-au vazut dar nu au putut trage la ei. Incep sa fiu invidios. Au sa-mi treaca cele patru zile planificate si am sa raman fara vanat. In sfarsit se schimba vremea si incepe o ploaie mocaneasca de toamna cu intreruperi. Penultima dupa-masa ma duc cu masina in partea cea mai indepartata a fermei, cobor in vale si caut prin prejur. Nu gasesc nimic dar intre timp ploaia se inteteste si nu mai pot urca dealul. Drumul se noroieste, iar iarba din laturi e uda si lunecoasa. Incerc sa urc in zig-zag prin iarba, masina aluneca in toate partile, asa incat hotaresc s-o las acolo peste noapte si sa merg la cabana pe jos. Urcand prin ploaie ajung la marginea unui palc de padure din care coboara doua paraie cu vegetatie. Sare un animal si se pierde in padure. Trec dincolo de primul parau, mai sare un animal si se pierde in padure. Acolo erau! Stau
in buruieni numai cu capul deasupra, n-am cum sa le vad. Macar acuma stiu pe unde sa caut
Asa arata ferma din Missouri, cu tarlale de porumb, pasuni si paraie cu boscheti pe margine. Dupa recoltarea porumbului cu combina au ramas stiuleti rasfirati peste tot si urmele de capre arata ca animalele iasa din desisuri, probabil numai noaptea, si se hranesc in tarlale. De vazut n-am vazut nici un animal afara la largime. Tot astfel si dupa doua zile de umblat, am fost putin dezamagit de saracia in vanat a locului. Te-ai fi asteptat ca intr-un astfel de loc sa auzi caraituri de fazani, sa vezi cate-un iepure sau cate-un curcan salbatic. Nimic.
In sfarsit, dupa ce se intuneca, ratacesc prin desis si nu mai ajung la drum. Nu-i nimic, sunt obisnuit cu astfel de situatii, doar din cand in cand imi verific directia cu busola. Stiu ca in final tot voi ajunge la drum, care nici nu-i departe, poate 1,5 km. Cine a ratacit noaptea prin padure, fara carare, stie bine despre ce vorbesc… Dimineata, inainte de lumina, ma strecor inapoi cam in aceeasi directie. Umblu incet, pasesc cu grija si ma uit atent in jur.
De plouat nu mai ploua, insa frunzele umezite bine nu mai fac nici un zgomot sub pasi. Conditii ideale. Merg de aproape doua ore, acum am ajuns cam la marginea padurii unde am vazut aseara animalele. Dupa aceea in doua minute totul este gata. Imi ridic ochii, in fata mea, la vreo 40 de pasi se afla un tap. N-am stat prea mult sa-i numar ramurile din coarne, am vazut doar ca are ramuri, am ridicat pusca la ochi si “zbang!” l-am pus jos. Abea cand l-am vazut acolo gramada, am inceput sa gandesc: “Ei dracia dracului! Si-acuma ce ma fac? Legea spune ca in acest teren tzapul impuscat trebuie sa aibe minimum patru ramuri pe unul dintre coarne. Daca are mai putin este ilegal. Ce ma fac dac-am impuscat un tap ilegal?” Ma apropii, ma uit, numar… trei pe dreapta si… patru pe stanga. Ura! Sunt in legalitate! Am impuscat un tap de anul trecut cu coarne de vreo 25 cm. Mai mare rusinea. Si ce era sa fac altceva, cred ca era singurul tap ramas pe aceasta proprietate vanata intensiv. Asa se intampla cu vanatorile comerciale. Nu-i al meu, nu ma intereseaza, anul viitor nu mai vin aici. Am platit destul de mult si nu vreau sa ma duc acasa cu mana goala. Astfel un tap care in 3-4 ani ar fi ajuns sa poarte un trofeu remarcabil, a sfarsit prematur in portbagajul unui vanator strain. Aaa! Altfel ar fi fost situatia daca puteam eu sa iau in arenda ferma respectiva............
Va urma!
