S-a fatat la mine in palma, o gagalice alba, miorlaicioasa si calica la sinul mamei….Din 5 „fetite” era cea mai stearsa, aproape ca nu iesea in evidenta cu nimic, insa brusc pe la 1 luna stind in birou linga cutia puiilor si fumind o tigara cu ochii lipiti de ei, in timp ce nevasta-mea le pregatea de mincare in bucatarie, am remarcat ca dintre toti, ea era extrem de concentrata cu nasul in sus, parca stiind ce se intimpla. Acela a fost momentul in care am inceput sa fiu atent la ea. Deja la o luna si jumatate, stiam ca ea va ramine definitiv la noi. Au inceput la 4 luni primele iesiri in cimp…..usor timida, nu se departa prea mult, cu multe frici ce se depaseau la fiecare iesire, atenta si cu nasul tot timpul pe sus. Prea mult vinat la inceput nu a avut, iar la focul de arma sarea pe mine si se bucura de parca stia ceva despre viitor, uneori aportindu-mi tuburile goale ejectate de arma. La una din iesiri, intr-o dimineta noroasa de noiembrie, pe o soie de abia iesita, brusc la 3 metri in fata ei tasneste un iepure, care din cauza unui picior rupt care ii filfia ca o moara de vint alrga m ai greu, dupa o goana de 100-150m il prinde si ucide aproape instantaneu......deja cateaua imi spunea ceva mai mult. Incep iesirile impreuna cu mama ei si impreuna cu LALA, batrina mea. Alerga impreuna cu ele si se oprea deodata, parca intrebindu-se „ce D-zeu trebuie sa alerg asa de tare, ce caut sa alerg, dar parca imi place mai mult totusi asa decit sa stau...”.Au inceput si areturile catelelor adulte. La primul aret pe care mama ei, MURA, l-a facut la o familie de potirnichi, s-a oprit s-a uitat mirata de pozitia mamei si aproape instantaneu s-a intins si ea,fara sa stie de ce, intr-o pozitie de aret parca scoasa din stampele vechi flamande. Incepusem sa cam stiu cu cine stau de vorba.
> Din luna ianuarie am renuntat la iesirile impreuna cu alti caini si m-am ocupat numai de ea...avea program de 5 ori pe saptamina la cimp si in fiecare zi dresaj de aport. In primele 3 saptamini incepusem sa ma sperii usor, nu arata nici un semn ca ar fii interesata sa isi intinda cheta, sa galopeze, cel mult un trap usor urmat de o cautare la pas. Dupa 3 saptamini pe o lucerna mica o vad ca incepe sa traga pe nas si sa se intinda si nici mai mult nici mai putin, cade in aret.Amuzat si fara a avea nici o clipa incredere ca in fata ei s-ar putea afla ceva, o depasesc si o chem spre mine, nimic, stana de piatra.
Ii intorc complet spatele si ma departez 5-6 m de ea, o chem din nou, iarasi nimic, mai fac 2-3 pasi si brusc explodeaza o pereche de potirnichi in zbor. Eram total siderat, odata pt. puterea nasului catelusei a doua oara de timpenia pe care o facusem. Cateaua din clipa aceea a inceput sa isi realizeze menirea ei. De la iesire la iesire se vedeau progrese, nasul a inceput sa caute vintul, sa se intoarca dupa el, areturi din zi in zi mai multe.... La sfirsitul lunii februarie, puteam zice linistit ca aveam inca un caine de vanatoare. In luna martie o alta surpriza. Intr-o pirloaga mocirloasa incremeneste intr-un splendid aret, ma apropii cu bagare de seama si din fata ei la 2-3 m se inalta o becatina. In acea zi au urmat 12 areturi la „domnitele baltii”. Nu imi venea sa cred ca ANIA mea facea asa ceva.....
La citeva zile dupa „aventura” becatinelor mai vine una...incepe cu un filaj usor,aret,filaj iar,aret si tot asa vreo 50-60m,cind brusc o vad intr-un desis ca se repede cu o viteza si agresivitate de care nu o credeam in stare si dintr-o vizuina in care intrase aproape pe jumatate trage afara de coada o vulpe,vulpea scoasa afara si avind spatiu de manevra se repede sa o muste,cateaua ii da drumul cozii si din aer apuca vulpea de cap pe care i-l zdrobeste cu o viteza incredibila.Mutulica mea omorise o vulpe si se chinuia acum sa o cumpaneasca sa mi-o aporteze.Dupa toate aceste experiente,convins de calitatiile catelei si in urma unor discutii cu niste prieteni germani crescatori si dresori,am hotarit usor timid sa o prezint la o examinare de lucru de vanatoare,nu in tara ci in tara de bastina a rasei,Germania
Asa ca in luna aprilie pe la jumatate, eu,nevasta si cateaua am luat drumul Germaniei, spre castelul DURBOSLAR unde ne astepta KLAUS BOMMERS, renumit dresor si crescator, foarte curios si chiar usor amuzat de tentativa noastra. Ajunsi acolo dupa 2 zile si jumatate de mers cu masina, timp in care nici nu am stiut ca avem un catel cu noi, dupa saluturile firesti de bun venit, KLAUS nici mai mult nici mai putin mi-a cerut sa imi trag cizmele, mi-a deschis portiera masinii lui si „hai in cimp”. Teren necunoscut......la inceput mirosea nedumerita de jur imprejur, dar cind vintul i-a adus „bunatatea pe nas” a incremenit intr-un aret de” crapai lemne” pe ea si a inceput....Dupa a treia zi, la un pahar de bere, intrebindu-l pe Klaus care este parerea lui, daca are ANIA vreo sansa sa ia DERBY-ul,imi raspunde rizind „nu ca are sansa, ci ca Derby-ul este ca si luat, iar ca aceasta catea va ramine la el pt. ca e pacat sa nu mearga mai departe.......”. Surpriza totala, nu mai aveam cuvinte...... KLAUS BOMMERS unul din cei 2 mari titani ai dresajului imi cerea mie. sa ii las mutulica mea....!!! Si a venit si ziua Derby-ului, dimineata Klaus cu un zimbet larg pe toata fata imi striga „Michael, fertig?”...... Aproape alb la fata de emotie cu mutulica in lesa pregatit inca de la 5 dimineta, ii raspund ca „da! hai!”,vrand sa se termine odata. Ajungem la punctul de intilnire, o circiuma la vreo 50-60 km de noi „zum JAGERHOF” in localitatea ANRATH, unde toti membrii clubului din RHEINLAND incepusera sa se stringa. Atmosfera vinatoreasca, cum citisem doar in carti, toti imbracati in costume de vanatoare traditionale-”fereasca Domnul” culorile de camuflaj cum suntem obisnuiti in tara- toata lumea joviala, te intimpina chiar daca nu stia cine esti cu un zimbet si un deschis „Guten Morgen”. Aurmat tragerea la sorti a grupelor si arbitrilor, verificarea actelor si carnetelor de vaccinare un mic dejun oferit de club tuturor celor prezenti, cuvintarea presedintelui clubului Rheinland, LUDGER KREBS si examinarea exteriorului si dentitiei cainilor in curtea din spate a restaurantului. Nerabdarea mea atinsese apogeul, culmea era ca vazind cateaua extrem de linistita ma linisteam si eu, parca imi transmitea ceva de genul: ”lasa,calmeaza-te,nu iti mai fa probleme inutile, ce daca sunt nemti, ii dovedim noi....ai rabdare”.
Vine in sfirsit momentul,ne suim in masini si plecam spre revirul ce ne era destinat,WILLICH.Din masina vedeam in cimpurile arate iepuri si fazani cum probabil si la noi erau odinioara,spaima crescind proportional insa cu numarul iepuriilor vazuti,pt. ca intr-un Derby cainele are voie sa plece dupa maxim 2 iepuri,iar daca a plecat si dupa al treilea poti spune singur arbitriilor „la revedere” si sa pleci acasa.
Ania a fost al treilea caine care a intrat. In prima runda din primul moment a plecat in forta intr-o cheta splendida, uniforma, perfect in vint si a pontat ferm 2 cocosi de fazani. La a doua, intr-o lucerna a plecat intr-un lung filaj dupa care a tinut chefnind, cale de 250 m urma unui iepure care plecase, fara sa il vada. La inceput eu voisem sa o chem dar arbitrii mi-au facut semn sa o las.....eu nu vazusem iepurele, dar ei, da. Pe cind se intorcea spre mine, cu toate ca avea vintul din spate o vad incremenind in aret cu ochii spre mine, cu nasul intors pe vint dar cu ochii ma cauta:.....o familie de potirnichi zboara cind in timp ce eu ma apropiam. Urmeza un iepure, aret si tzusti din fata ei la 1m urecheatul o zbugheste, o fluier lung si sta uitindu-se lung dupa el. In runda a treia intr-un orz mai inalt decit ea, pleca intr-o viteza care mie mi-a ridicat tot parul de pe corp, fileaza, aret, iar fileaza iar aret si dupa 100m la capatul parcelei cade in aret ferm, hotarit. Arbitrii vin in fuga, eu asisderea si 2 cocosi si o gaina se ridica in zbor nemaiavind unde sa se ascunda. A patra si a cincea runda dupa alti 3 fazani si inca 2 iepuri, arbitrii imi fac semn ca este de ajuns....cainele la masina. Langa masina fumam tigara de la tigara si eu si nevasta-mea deopotriva, usor ingrijorati pt. ca in a cincea runda se cam dusese dupa unul din iepuri iar eu ma cam precipitasem si nu o fluierasem la timp. Ajung si arbitrii dupa ce se terminase si cu ultimul caine si ne striga se ne stringem pt. comunicarea rezultatelor. Obmann-ul, seful arbitriilor incepe extrem de calm si relaxat sa ia cainii in ordine si sa explice notatiile facute, unde cainele a gresit si unde nu, unde a gresit conducatorul si unde cainele a fost mai destept decit acesta si ce trebuie pe viitor lucrat cu cainele respectiv. Vine si rindul nostru: obmann-ul incepe prin a intreba, cu un zimbet larg pe fata, daca cumva acest caine este un cadou pt. el...eu: uimit! Continua apoi serios si cursiv: evolutie de exceptie, cainele a stapinit perfect vanatul, vintul, o cheta care, lor arbitriilor, le-a facut o mare placere sa o vada si au fost onorati sa arbitreze un astfel de caine.....Acesta era motivul de fapt pt. care intrebase daca cateaua este un cadou pt. el. Nasul, in acord si cu ceilalti arbitrii: 4 h, cheta: 4h, restul notelor toate nota maxima 4 si.....ANDREAS STERN pt. urma de iepure tinuta perfect si chefnit pe ea fara ca in prealabil sa fii vazut iepurele...cel mai bun caine al grupei!!!
Bucurie...... este putin spus, sufletul cit casa,......am luat cateaua in brate si am pupat-o pina am albit-o. Se uita la mine linistita si bucuroasa, dar parca cu o privire solticara care spunea „...ce te agiti atita, fraierule, ti-am spus eu! ”. Intorsi la circiuma, il cautam din ochi pe Klaus, insa nu sosise inca de pe cimp. Am luat o cafea si eu si nevasta-mea, si ne uitam unul la altul fara prea multe vorbe, doar ca din cind in cind ne pufnea usor risul aparent fara motiv, dar inca nerealizind ce se intimplase. Soseste si Klaus, care si el de cum a intrat in curte ma cauta din ochi, vine direct la mine, ma intreaba scurt ce s-a intimplat, ii raspund doar enumerind notele, se intoarce si comanda bere spunind chelnarului ca pt. astfel de ocazii nu cafeaua este de dorit. Mai departe cred ca este de la sine inteles ce a urmat mai ales cind presedintele clubului Rheinland, Ludger Krebs a anuntat in fata tuturor ca mutulica mea este si cea mai tinara participanta (9luni si jumatate) la acel Derby si ca se simt onorati sa aibe in club un roman care de la prima participare a obtinut astfel de rezultate.
Intorsi la castelul Durboslar eram framintat de faptul ca trebuie sa o las pe Ania in Germania,nu ca mi-as fii facut griji in privinta ingrijiri,dar acum chiar nu imi mai venea sa ma despart de ea.Klaus insa intuise exact momentul si mi-a venit repede in ajutor spunindu-mi ca in Romania un astfel de caine cu calitati se va irosi plus ca el crede ca acest caine poate sa acceada chiar pina la cea mai inalta competitie a elitei rasei Dr. KLEEMANN AUSLESEZUCHT PRUHFUNG.Eram total bulversat,insa bogatia in vanat a cimpurilor din jurul castelului si anacronismul legat de competitiile de vanatoare din tara m-au facut sa cedez
Dimineta urmatoare,dupa micul dejun ne-am luat la revedere si ne-am suit in masina cu sufletul greu,urmariti de o pereche de ochi mari caprui,extrem de uimiti....
Luniile au inceput sa treaca incredibil de repede, saptamanal vorbeam cu Klaus si intrebam ce face mutulica mea. Raspunsurile erau permanent incurajatoare: ”Ania a luat testul de agresivitate la daunatori omorind 3 vulpi, Ania a luat SG2 in expozitia de conformitate standard din Rheinland, Ania a mai luat un Derby cu 2 de 4h, Ania a luat Solms cu 3 de 4h, Ania lucreaza perfect urma de singe....”. Ania crestea si eu nu eram acolo........Dar a venit si luna octombrie, luna examinariilor VGP, cel mai greu examen pt. un caine de rasa kurzhaar.VGP-ul este compus din 4 sectiuni, lucrul la cimp unde se urmaresc 4 sectiuni, la apa, unde se urmaresc 5 sectiuni si la padure cu 11 sectiuni, plus examinarea disciplinei in teren a cainelui.
In cazul in care cainele a absolvit, abia atunci are dreptul de vanatoare, mai exact este trecut in permisul de vanatoare al proprietarului si acesta poate iesi in teren cu el. Intelegerea era ca dupa aceasta luna, mai exact dupa VGP sa iau cateaua odata cu VGP-ul absolvit cu premiul 1 si cu calificarea catre examinarea suprema de anul viitor dr. Kleemann AusleseZucht Pruhfung. Si asa am luat iarasi drumul Germaniei. Ajunsi in curtea castelului, din prima secunda mutulica a recunoscut zgomotul motorului masini si alerga tot padocul frenetica, latrind, chefnind si chelalaind intr-o singura voce. Cind a aparut Klaus, care fusese pe cimp ne-a atras atentia ca cel mai bine este sa nu o bagam in seama pt. ca este posibil sa ii compromitem munca in concursul de a doua zi. Drept pentru care, in ziua concursului am ales sa vizionam o alta grupa in care nu era mutulica noastra, cu sufletul ghem stiind nivelul severitatii dar si virsta foarte frageda a catelusei. Si chiar daca nu ne-am vazut „pupila”, credeti-ma ca am avut ce vedea! Incepind de la calitatea cainilor prezentati, terenurile alese pt. punerea in evidenta a calitatilor sau defectelor cainilor, si pina la dizertatiile arbitrilor precum si bunavointa acestora de a explica pina in cele mai mici amanunte ce anume trebuie sa faca un caine, de ce, scopul fiecarei sectinui dar si motivatia unei anumite ordini a probelor in concurs...... Astfel s-a inceput cu aportul de vulpe peste obstacol. Mai exact, vulpea era pusa intr-un tarc de 2/2m inalt de 1m acoperit de jur imprejur de cetini de brad.
La o singura comanda cainele trebuia sa sara si sa aporteze vulpea fara greseala,fiecare ezitare de priza sau de predare depunctindu-se.Urmatoarea proba urma de singe de peste noapte,aici trebuie spus ca organizatorii pt. fiecare grupa de 4 caini au impuscat cu 2 zile inainte cite o ciuta de lopatar urma facindu-se cu singe proaspat,pt. fiecare caine separat la distante in asa fel incit sa nu existe interferente,absolut impresionant.Au urmat probe de vanatoare in padure,la stand,goana,urme de vulpe in padure,de iepure de vizuina,de scotocire etc,in total 11 sectiuni pe care cainele trebuia sa le parcurga fara greseala.Intrebind arbitrii de ce toate acestea insiruite si fara pauza,raspunsul a fost simplu si clar:un caine de vanatoare pe linga faptul ca trebuie musai sa le parcurga corect,el trebuie sa reziste si presiunii psihice determinate de insiruirea acestora,fapt important in evaluarea cainelui atit pt. actul cinegrtic cit si pt. evaluarea lui pt. reproductie.A urmat proba de apa unde fiecare caine trebuia sa scotoceasca la inceput 20-30minute toata balta data fara rata,daca trecea proba scotocind toate stufurile si desisurile fara a iesi din apa,atunci un arbitru fara sa vada cainele lasa o rata vie pe apa pe care cainele trebuia sa o gaseasca fara nici un ajutor din partea conducatorului si sa o scoata pe luciu de apa in bataia pustii unde unul din arbitrii o impusca.Tot la proba de apa conducatorul si cainele erau pusi in asa fel incit sa nu vada unde un arbitru arunca o rata,conducatorul trebuind cu o singura comanda sa trimita cainele sa caute rata si sa o aporteze.
Oricum.... impresionant prin ordine, organizare, dar si prin calitatea conducatoriilor de caini si arbitriilor, care dupa fiecare proba discutau cu conducatorul cainelui si il intrebau pe el, prieteneste, unde crede ca a gresit cainele, dezbateau la sfirsit, in asa fel incit toata lumea sa fie impacata si comunicau notele. Probabil ca va mai trece ceva apa pe Dunare pina se va intimpla si la noi asa ceva! Usor, usor ziua se apropia de sfirsit si aproape ca uitasem ca avem si noi caine in concurs.....Seara ajungem la castel, Klaus ne astepta zimbind usor, coborim si intrebam ce sa intimplat.....prima zi trecuse bine!Mincam si ne culcam. Dimineta celei de a doua zi o petrecem de asemenea cu grupa cu care fusesem si cu o zi inainte. Spectacol! Fiecare caine a intrat de 4 ori in 4 cimpuri diferite, aratura, sfecla, rapita mica si mustar.......fazani, iepuri si potirnichi la discretie! O grupa foarte buna, in care trei caini au promovat cu calificativ 1, si unul singur cu calificativ 2. Ne intoarcem repede sa vedem mutulica cea facut.......! Premiul 1 cu 4h la nas si cel mai tinar caine din examinare! Dupa amiaza, cind s-au decernat diplomele arbitrii cind a venit rindul ANIEI a spus ca din cite stie el, se pare ca este cel mai tinar caine care s-a calificat pina acum la Kleemann! Stupoare! Oricum nu ne asteptam sa il treaca - de regula VGP-ul se promoveaza dupa al doilea an de viata al cainelui - dar fusese mai mult decit de asteptam! A doua zi cu cateaua „titrata”, KLAUS BOMMERS ne invita acum ‚legal’, la o vanatoare de fazani, lapini si iepuri pe terenurile din jurul castelului. Areturi frumoase, mutulica ”reuseste” 4 cocosi, 2 iepuri si 3 lapini.
E vremea acum sa plecam spre tara, iar partea intr-adevar impresionanta de abia acum urmeaza.
Intorsi acasa cu tot cu mutulica noastra mergem sa ne „colectam”cealalta parte „a haitei”, LALA si MURA, curiosi fiind de reactiile ce acestea le vor avea in fata mezinei. Din primul moment in care am dat-o jos din masina a stiut unde se afla, dadea din coada si scincea usor, iar cind usa s-a deschis si a dat nas in nas cu „babele”a inceput o bucurie cum cred ca numai cainii pot sa o arate si sa o simta. Mura,mama ei, a inceput sa o spele sa o linga pe toate partiile si ea o mirosea pe burta parca cautind ceva bun, ce demult fusese acolo! LALA,”sefa haitei”dadea din coada mai sa se rupa, iar ANIA ii lingea botul in semn ca nimic in ierarhie nu s-a schimbat si ca se bucura ca o vede, sarituri, linsaturi pe crestetul celei mici de la ambele catele adulte..... Incredibil! Cind a venit vremea mesei, s-au insirat si au mincat in liniste fara nici cea mai mica intentie de a intra una peste alta, iar seara la culcare s-au tolanit una cu capul pe cealalta si au adormit inaintea noastra multumite si linistite ca dupa o lunga zi de vanatoare........
Aceasta este scurta povestioara a aventuriilor celei mai tinere din prietenele mele care acum parca ne-a intregit familia, ne-a legat si mai tare unul de altul si care intr-un an si 4 luni a reusit ce nicinul dintre noi nu visase...... Dar, de fapt, pe ea prea putin o intereseaza orgoliile omenesti! Dragoste daca are, si un petec de patura linga patul nostru alaturi de mama ei si de „matusa” cea batrina si apoi ceva vanatoare, este perfect multumita........