Paza la cerb, la mijlocul lunii aprilie, in marginea unei poieni din judetul Harghita. "paza"... insa fara arma - doar cu aparatul foto - care in treacat fie zis, reprezinta o forma incontestabil superioara carabinei in relatiile om - salbaticiune.
...Muget slab, taind alene tacerea inserarii. Lumina scade mereu, silindu-ma sa maresc mereu diafragma si "timpul de poza", in asteptarea cerbului care intirzie sa apara, dar pe care il tot aud, pasind greoi si nehotarit prin interiorul, acum opac, al padurii din fata.......
Deodata, o imensa sageata neagra, sau mai degraba, un fel de.. ghiulea! venita nu stiu de unde, se opreste intr-un fosnet puternic, involburind virful unui brad voinic chiar din preajma mea. Apoi iarasi tacere desavirsita.. Ma uit atent intr-acolo si oarecum cu coada ochiului, fiindca astept, dintr-o clipa in alta sa-mi apara cerbul, dar nu observ nimic deosebit. Dupa un timp insa pot vedea detasindu-se, spre virful bradului, silueta impozanta si intepenita - din cauza atentiei sale marite - a unui cocos de munte. Cerbul mult asteptat pare sa se departze prin padure, mugind tot mai rar si mai infundat, asa ca pot privi in voie, si cu nesat cocosul, care linistindu-se acum complet, incepe sa ciuguleasca tacticos mugurii de brad ai crengutelor dimprejur. Probabail ca mugurii cei fragezi de tot il atrageau mai mult, caci, tot ciugulind, el inainta mereu spre capatul exterior al crengii, mai mai sa cada, fiindca aceasta subtiindu-se, nu-l mai putea sustine. Si atunci desfacindu-si aripile, se incapatina, filfiind, sa se mentina, aproape in zbor, la extremitatea ei, ca sa-si continue ciugulitul. Din cind in cind, cu pasi atenti si deosebit de gingasi pentru dimensiunile sale, se intorcea de-a lungul crengii, probabil pentru a se mai odihni, si apoi iar o pornea spre capatul ei, tot mereu spre mugurii cei marunti, repetind aceasta manevra si zburatacind zgomotos pentru a-si culege, cu incapatinare "delicatesele" pe care le cauta fara oprire. Era probabil foarte infometat si descoperise ceva rar de tot si apoi, crezindu-se cu totul singur, isi facea de cap in toata voia... Nu ma saturam privindu-l cum se zbenguia in libertate, masiv si totusi surprinzator de vioi, usor poleit in violaceu de ultimele licariri ale amurgului, pe acest atit de salbates cocos de munte, care apare de obicei vinatorului doar citeva clipe, ca o miscatoare umbra in bezna bradului din zori de zi, si asupra caruia se ridica arma cu infrigurare........
Mugetul cerbului se stinsese de mult si intunericul incepuse sa niveleze totul. Deasupra vifurilor de brad, o lumina rece si galbena, asemeni unui fior, anunta lenta si victorioasa urcare a lunii. Am plecat pe nesimtite, intr-un tirziu, lasind impunatorul tetras sa-si continue nestingherit, sub stralucirea revarsare a lunii, festinul sau imbelsugat.....

Nicolae C. Cristoloveanu - "Veche patima, vinatoarea...." - Ed. Albatros - 1980