Istoria romantata a acestei rase incepe, se pare, la inceputul secolului 19, atunci cind un grup de nobili si gentilomi englezi au organizat o partida de vinatoare, la sitari, in Nordul Frantei. In aceasta expeditie acesti vinatori si-au adus cu ei si un anumit numar de caini de vinatoare, in principal setteri englezi. La terminarea timpului alocat expeditiei, cind s-a apropiat data de plecare acasa, ei au preferat sa lase acesti caini in grija unor canise locale - proprietate a unor paznici de vinatoare din zona, in ideea de a folosi cainii si la viitoarele vinatori pe care deja le programasera, pentru sezoanele urmatore
Cum era si normal sa se intimple, o parte din acesti caini au scapat de sub supravegherea paznicilor si s-au imperecheat necontrolat cu cainii locali, neomogeni, dar numiti generic, Spanieli francezi (numiti "le fougeaux"). Spanieli francezi erau niste caini de talie mica - de culoare alb cu negru foarte devotati stapinilor lor si folositi de acestia la vinatoarea de vinat mic cu par si pene.
Paznicii de vinatoare au realizat rapid, ca progeniturile rezultate din aceste incrucisari, au un potential deosebit. Metisii proveniti din incrucisarea setterilor cu spanieli francezi se prezentau ca niste caini de talie mica care aveau o singura preocupare in viata - si aceea era vinatoarea!. Plecind de la aceasta intimplare, s-a pornit selectia si standardizarea unei noi rase de caini- epagneul breton Aceasta noua rasa, mai este cunoscuta, mai ales in SUA, sub numele de "french - brittany". In anul 1907 primul club de epagneul breton a fost creat in Franta. Asadar istoria, romantata sau nu, ne spune ca aceasta rasa este o "coproductie" franco - britanica. Tinind cont de antecedentelor acestor tari in materie de chinologie cinegetica nu putem decit sa fim siguri ca si epagneul bretonul este un caine deosebit, cu calitati extraordinare de vinator.
Acum, sigur, ca ceea ce v-am prezentat mai sus este o mica legenda, al carui adevar nu poate fi dovedit istoric. Originea oficiala a Epagneul Bretonului - este atribuita Marii Britanii - unde probabil, la inceputuri era folosit pentru vinatoarea pasarilor cu plasa (net- hunting). Tipul breton de caine apare in picturile secolelor 17-18. Primul standard al rasei a fost scris in Franta in anul 1907 si a fost adoptat de catre Society Central Canine (UK) in anul imediat urmator. Trebuie mentionat faptul ca Epagneul Bretonul a fost importat in SUA in anul 1930 si rapid a devenit una dintre cele mai populara rase de caini de vinatoare. In aceasta tara, rasa a fost denumita Brittany, si cu timpul s-a dezvoltat o varietate locala numita American Brittany, cu un stil de vinatoare deosebit de originalul importat. Deasemenea, in ciuda protestelor crescatorilor europeni, mai ales fancezi si britanici, crescatorii americani nu recunosc ca facind parte din rasa lor de Brittany, varietate de culoare alb - negru. In 2002, United Kennel Club a fost de acord cu segmentarea rasei in doua varietati - American Brittany si Epagneul Breton.
Epagneul Bretonul combina, urmare aceastei infratiri stramosesti dintre setteri si spanielii francezi, talentele ambilor parinti intr-un pachet deosebit de aptitudini, care contine atit capacitatea de a ponta vinatul ca un setter dar si aceea de a-l aporta ca un adevarat spaniel. Cainele lucreaza la fel de bine la cimpie si la padure si are un talent nativ la vinatoarea de sitari. El este cel mai mic caine de vinatoare de tip prepelicar pontator - cu o pregnanta versatilitate. In acelasi timp cainii din aceasta rasa pot insoti fara probleme stapinul, la un picnic duminical, fara ca prin energia si comportamentul sau in libertate sa deranjeze tabietul stapinului.
Spanielul breton a fost prezentat publicului larg la o expozitie organizata la Paris in anul 1900 La aceea vreme rasa era prezentata sub o multitudine de forme anatomice si denumiri. Cu timpul odata cu aparitia primului standard oficial al rasei, cainele a fost denumit Epagneul Breton sau Brittany Spaniel (USA) si a ramas asa.
La inceputul secolului 20 culoarea rasei era predominant alb - maro. In 1905, primul caine Epagneul Breton a fost inregistrat la LOF. In 1907, s-a infiintat Epagneul Breton Club in Franta si primul standard al rasei a fost scris. Acest prim standard prevedea ca:

inaltimea maxima a exemplarelor canine din aceasta rasa trebuie sa fie de 56 cm

culoarea cainilor trebuia sa fie alb - maro sau alb - negru

dupa 1920 variatatea coloristica orange a fost admisa

Curios este ca fiind, de fapt, o creatie a chinologilor francezi in cooperare cu cei britanici, istoria Epagneului este legata foarte strins de prezenta rasei pe continentul american. Inainte insa de a dezvolta acest subiect, deosebit de interesant, sa incercam sa intelegem un pic etimologia denumirii rasei si istoria amanuntita a acesteia precum si dovezile existente.
Pentru inceput incercam sa facem legatura intre expresile din limba franceza "chien d'aret" si "epagneul". Pentru a intelege bine aceasta explicatie, trebuie sa aratam cititorului, ca vinatoarea asa cum este ea practicata astazi, cu arme de foc, apare destul de tirziu, istoric vorbind - mai precis in sec 19. Pina la aceasta perioada, vinatoarea de pasari se facea cu plasa. Adica, pe un teren de vinatoare, erau lasati liberi un anumit numar de caini pontatori, care odata intrati in aret indicau vinatorilor locul unde trebuie sa-si arunce plasele. Pasarile erau astfel "vinate". In limba franceza cuvintul plasa se traduce prin "ret". Epagneul este o forma a verbului "s'espaigner" care in limba franceza veche avea traducerea prin "lipit de sol". In trecut spanieli (stramosii epagneulului breton) erau folosti la acest gen de vinatoare cu plase. Cainele trebuia sa aiba priceperea sa se lipeasca de sol atunci cind areta prepelitele sau iepurii, pentru a facilita vinatorului aruncarea plasei. Iata asadar ca denumirea de epagneul nu vine de la o eventuala implicare spaniola in originea rasei ci pur si simplu de la o modificare a expresiei franceze sus mentionate - expresia care simboliza un mod de comportament pe care acesti caini il aveau in terenul de vinatoare.
Nobilimea franceza considera vinatoarea cu plasele ca nedemna fata de rangul sau social, aceasta fiind rezervata servitorilor. Aceasta clasa de jos a paturii sociale a adoptat imediat acesti caini - stramosii spanielior - deoarece in general erau caini de talie mica, usor de intretinut si mai ales cu rezultate exceptionale in terenul de vinatoare. Marile rase de cainii gonitori au ramas apanajul Regelui si a nobilimii sale. De fapt in anul 1575, printr-un decret regal era interzisa cresterea cainilor gonitori de catre "clasa de jos" a societatii. Inventarea armelor de foc a adus cu ea o democratizare a vinatorii, in sensul ca acest gen de vinatoare a inceput sa fie permis si accesibil tuturor oamenilor, indiferent de pozitia lor sociala.
La acest moment istoric ne intoarcem la povestioara noastra cu care am deschis prezentarea rasei. Este foarte plauzibil ca aceasta legenda sa fie adevarata. Analizind realitatile concrete ale vremurilor nu putem sa nu observam faptul ca diferite tipuri de spanieli bretoni existau in zona Nordului Frantei. Nu exista motive sa ne indoim despre faptul ca acesti caini puteau sta la baza dezvoltarii Epagneului Breton de astazi, in urma unor incrucisari necontrolate cu Seterii britanici. Mai mult picturile lui Rembrandt din secolul 17, ale lui Grief Adrien si Jean de Steen din sec 17 -18 si nu in ultimul rind ale lui Descamps, din anul 1849, ne infatiseaza diferite rase de caini de vinatoare de tip spaniel breton. Setterii fiind o prezenta de nimeni contestata, inca din Evul Mediu timpuriu, avem deja prezente si atestate, cele doua ingrediente de baza ale formarii Epagneului Breton. Cit priveste grupul nostru expeditionar, nimeni nu contasta ca acesta chiar a putut exista, in aceea perioada nefiind rare astfel expeditii de vinatoare in tari vecine.
Foarte interesanta pentru evolutia istorica a acestei rase de caine este prezenta acesteia pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, zona gegrafica unde cainele este cunoscut sub numele de "Brittany". Primul crescator care a introdus rasa pe continentul american este un mexican - pe numele lui Juan Pugibet. Alti iubitori de vinatoare din SUA si Canada atrasi de aspectul si calitatile acestor caini au inceput sa importe masiv aceasta rasa in perioada 1920 - 1934, obtinind in scurt timp recunoasterea rasei atit de American Kennel Club cit si de Canadian Kennel Club.
Astazi asistam la la existenta a 3 standarde oficiale ale rasei:

un standard al CKC (Canadian Kennel Club)

un standard al AKC (American Kennel Club)

un standard al FCI (Federatia Chinologica Internationala)

Practic Standardul CKC si AKC este acelasi, numai denumirea rasei fiind diferita, canadienii numind rasa "Spaniel Brittany " iar americanii mai simplu "Brittany".
In America, Epagneulul Breton cunoaste o evolutie separata fata de varianta europeana, mai ales datorita manierei americane de selectie, care s-a bazat pe sustinerea variantei coloristice orange - alb si maro (liver) - alb. Exemplarele alb - negre (recunoscute in Europa) au fost excluse din selectia americana. Criteriile de selectie diferite au facut ca in perioada trecuta (peste 70 ani) sa apara practic o varietate americana a acestei rase, diferita fata de varianta europeana, atit coloristic si anatomic, dar si in comportamentul in terenul de vinatoare. Asa cum am mentionat si la inceputul prezentarii acest lucru a dus, in anul 2002, la separarea acestor caini in doua rase distincte.
Epagneulul Breton este cel mai mic caine pontator - scotocitor, avind un corp de talie mica - medie cu o lungime aproximativ egala inaltimii (masurata la umeri). Capul este bine proportionat mai degraba lat si scurt. Puii se pot naste cu o coada scurta, caz in care aceasta trebuie taiata chiar de la inserarea cocsala, sau fara coada. Cainele trebuie arbitrat in expozitii ca un caine utilitar, iar penalizarile de standard trebuiesc facute in masura in care schimba in mod vizibil aspectul general anatomic al exemplarului.
Din punct de vedere vinatoresc cainele este un caine pontator scotocitor, capabil sa vineze orice vinat in orice tip de teren. Rasa dispune de o abilitate naturala de a vina, inca de la virsta foarte frageda. Simtul mirosului este bine dezvoltat iar capacitatea de munca in teren este, deasemenea, foarte buna. Epagneulul breton aporteaza cu placere, fara a fi antrenat special, pentru acesta manevra. Este un caine adaptabil, mental bine balansat, si care se simte confortabil in aproape orice ambient. El va cauta permanent atentia stapinului, dind dovada de inteligenta si sociabilitate, fiind apreciat de catre iubitorii rasei, atit pentru calitatile lui utilitare cit si ca un bun companion.
Pentru perfectionisti, nu putem sa nu amintim o lucrare semnata Gaston Pouchain, numita simplu "Epagneul Breton" si publicata in SUA, la editura Chiens - in anul 2000. Aceasta carte este o adevarata biblie a iubitorilor rasei, cuprinzind absolut toata istoria timpurie si moderna a acestui caine.
Pouchain trateaza subiectul intr-un stil "neacademic", dar cartea este un izvor extraodinar de informatii specifice despre rasa si istoria ei. Citam, din aceasta lucrare "
"Este greu sa compari Brittany cu alt caine pontator de tip spaniel. El nu este un caine care sa vineze aproape de vinator, ci necesita spatii intinse si da dovada de mare travaliu in munca pe o care o face" "Cunoscut inca din mijlocul secolului 19 pe teritoriul Frantei de nord (Bretania) cainele este considerat a fi rezultatul unei incrucisari dintre Setteri englezi si cainii de talie mica din zona (spanieli francezi). Un caine rapid, agil, patratos in infatisare, Epagneulul Breton este cel mai mic caine pontator versatil. Cainii din aceasta rasa sunt capabili sa ramina in aret si sa aporteze vinatul si lucreaza la fel de bine atit in teren deschis cit in desisuri. Cind nu beneficiaza de placerile vietii sportive active, Epagneulul ramine un bun caine de companie si paza. "
Nu putem sa incheim aceasta scurta prezentare a Epagneulului, fara a regereta prezenta sa firava in tabloul cinegetic al tarii noastre. Dintr-o discutie pe care am avut-o cu dl. N. Selaru - Presedinte executiv al AGVPS am inteles ca, incepind din acest an, la "Canisa Cernica" au fost importate un mascul si o femela din aceasta rasa, in vederea creeari si la noi in tara a unui cuib valoros de bretoni, care va putea alimenta cu exemplare de calitate pe cei ce doresc sa achizitioneze pui din aceasta rasa.
Speram ca in scurt timp sa ne incintam privirea si sufletele vazind micutii prepelicari la lucru si pe meleaguri dimbovitene.