In urma celor mai pesimiste date, se poate afirma cu tarie ca in Carpatii autohtoni traiesc 35% dintre lupii europeni, 50% dintre ursi si 30% dintre risi. Asta nu inseamna neaparat ca fauna autohtona o duce ca pe roze: avem 62 de specii amenintate in diverse stadii, de la critic la moderat. In plus, in decursul timpului, am pierdut zeci de specii. Bourul, zaganul, potirnichea si spircaciul sint doar citeva exemple. Cind vine vorba despre starea faunei autohtone, nu exista una, ci mai multe realitati. Fiecare cu limbajul si cifrele ei. Legislatia europeana preluata genereaza termeni neclari la noi, ale caror sensuri se intretaie. Pina si anumiti biologi din mediul universitar se incurca la gradul de protectie conferit unor specii. Ambigua este si sintagma „pe cale de disparitie“, pentru ca nu se precizeaza cite exemplare trebuie sa mai ramina dintr-o specie pentru ca ea sa fie aproape de extinctie. Braconajul este o necunoscuta grava in ecuatia biodiversitatii. Nici statisticile nu au un rol explicativ, cele oferite de ONG-uri si de autoritati diferind substantial. Nu neaparat din reaua-vointa a unora sau altora, daca stai sa te gindesti la cum se numara animalele. Dupa urme e greu, mai ales in cazul acelora care se pot deplasa kilometri intregi, cum e ursul. La unele pasari e ceva mai usor, putindu-le fi atasate inele. Sistemele elaborate, cu GPS, de monitorizare a animalelor, nu sint tocmai la indemina in Romania.

>
Reversul medaliei

Cu toate acestea, stam bine la capitolul diversitatii, ne putem face reclama prin intermediul ei. Intr-adevar, venim in UE cu cel mai mare numar de regiuni biogeografice pe care il are o tara europeana. Intr-adevar, aducem doua astfel de zone inedite in perimetrul biodiversitatii UE. Chiar si conform celor mai pesimiste date, inca se poate afirma cu tarie ca suprafata Carpatilor din Romania constituie habitatul a 35% dintre lupii europeni, 50% dintre ursi si 30% dintre risi. Ne putem chiar mindri cu aspretele, o specie de peste care dateaza de acum 30 de milioane de ani si care e de negasit in vreo alta tara din lume.

O chestiune de timp

La toate aceste afirmatii, trebuie adaugat un apendice: „inca“. Astfel de date nu inseamna neaparat ca fauna autohtona o duce pe roze. In decursul timpului am irosit suficiente specii - bourul, patru sortimente de vulturi, potirnichea si spircaciul reprezentind doar citeva dintre cele disparute. Detinem si 62 de specii amenintate in diverse stadii, de la critic la moderat. De la sturioni sau foca sihastru la linx si testoase, la racul european ori vipera de stepa. Exista si proiecte de repopulare, ca acela, de succes, prin care a fost resuscitata capra neagra sau marmota. Protectia faunei mai are insa multe dezavantaje de surmontat pe plaiurile mioritice. E mai batrina decit a altora, dar mai putin experimentata, petrecind mare parte din vremurile comuniste in carantina. Sa nu uitam ca, pina in 2007, aproximativ 20% din teritoriul Romaniei va trebui sa fie declarat sit Natura 2000, iar acum avem doar cam 7,2%. Fauna va juca un rol crucial in desemnarea acestor arii, mai „necesara“ decit se crede. Fara ea, riscam sa o patim ca francezii, ale caror fonduri structurale au fost suspendate din cauza neintocmirii listelor cu arii protejate. (Alexandra Olivotto)

De la branistile lui Stefan cel Mare la ariile protejate

Nu se poate spune ca romanii au preluat politica mediului in 1990, gata reglementata de occidentali. Antecedentele ei se regasesc in masurile luate de Stefan cel Mare.
Primele formule romanesti pentru legislatia mediului sint atestate in secolul al XV-lea, cind Stefan cel Mare a dat „legea branistei“. Atunci s-au stabilit zonele in care erau interzise vinatoarea, pescuitul si pasunatul.
Dupa un secol si mai bine de la masurile date de Stefan cel Mare, au aparut in Romania primele servicii silvice. Acestea contineau recomandari privind defrisarile, precum si reglementari referitoare la dreptul de proprietate. Dupa 1800, agricultura romaneasca se dezvolta in detrimentul suprafetelor forestiere. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, Ion Ionescu de la Brad si Grigore Antipa se apuca de lobby si reusesc sa stabileasca noile reguli pentru pescuit.
Vasile Alecsandri, Calistrat Hogas si Grigore Antipa au facut parte din asociatia infiintata in 1920 sub numele „Hanul drumetilor“ si transformata apoi in „Societatea de turism pentru protectia naturii“. Prima lege pentru protectia naturii apare in 1930, constituita dupa programul miscarii pentru ocrotirea naturii, scris de Al. Borza, iar in 1935 se infiinteaza Parcul National Retezat, urmat de alte rezervatii naturale: Padurea Letea, Finetele Clujului, Codrul Secular Slatioara. In 1965, in Romania existau 130 de rezervatii, intinse pe o suprafata de 75.000 de hectare. In 1991, se infiinteaza Ministerul Mediului, iar in 1996 apare Legea nr. 103, pentru fondul cinegetic si protectia vinatului. In prezent, in Romania sint 134 de rezervatii naturale si monumente ale naturii cu o suprafata de 130.000 de hectare. (Alexandra Badicioiu)

Pierdute in codrul civilizatiei

In urma cu citeva secole, animalele care mai populeaza acum doar povestile de adormit copiii o duceau bine mersi. Specii batrine si prea putin flexibile, nu au putut sa supravietuiasca dupa regulile omului modern.
Europa ii recunoaste Romaniei atuul biodiversitatii: aici traiesc jumatate din salbaticiunile vechiului continent. Multe animale au disparut insa, raminind sa supravietuiasca doar in legendele si blazoanele romanesti. „Cu siguranta, devenim mai saraci fara speciile de animale si plante care ne-au populat cindva teritoriul“, spune Mihaela Stanescu, biolog la Muzeul Antipa. „Disparitia oricarei specii poate deranja echilibrul delicat al naturii, antrenind, uneori, disparitia altora“, adauga aceasta.

Ultimii mohicani ai speciei

„Transilvania si mai sigur Moldova au format crimpeiul de loc unde s-au stins ultimii bouri salbatici din lumea intreaga, la sfirsitul secolului al XV-lea“, scria Alexandru Filipascu. Datele arata insa ca ultimul bour a fost vinat in 1627, la Jaktorów, in Polonia. Bourii erau o prezenta constanta in Banat si reprezentau a patra specie in topul vinatului. Aceasta a fost si una dintre cauzele extinctiei lui, alaturi de domesticirea femelelor si diminuarea teritoriului. In secolul al XVII-lea, au disparut, aproape in acelasi timp, magarul si calul salbatic.
Elanul, ca si antilopa saiga, si-a dat ultima suflare la sfirsitul sec. al XVIII-lea, in urma defrisarilor, a presiunii demografice si a vinatorii excesive. Dupa anii ’60, specialistii au mai semnalat citeva exemplare izolate in Moldova si in Delta Dunarii. Acum ele traiesc in Lunca Prutului din judetul Botosani intr-o mica rezervatie naturala. Antilopa saiga a fost mentionata in estul Moldovei, imigrata din rasaritul stepelor rusesti. Gabriel Cheroiu, biolog si membru al Asociatiei Generale a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi din Romania, povesteste ca, dupa ce a disparut din Romania, arealul acestor animale s-a restrins in jurul Ucrainei: „In acelasi timp, vazind ca dispare rinocerul, braconat pentru cornul lui, cu care se facea trafic, mai ales in China, cei de la World Wild Fauna au facut studii sa vada daca se poate suplini cu coarnele antilopei. Astfel, vinatoarea intensiva a facut ca numai in 20 de ani, de la un milion de exemplare sa se ajunga la o suta de mii“.
„Cazul cel mai cunoscut cu privire la speciile de pasari disparute este cel al vulturilor: negru, sur, zaganul si hoitarul“, spune biologul Sebastian Bugariu, membru al Societatii Ornitologice Romane. Populatia acestora a fost stabila pina la jumatatea secolului trecut (cu exceptia hoitarului, care nu a fost niciodata foarte numeros), dar intre anii 1950 si 1970 numarul lor a scazut brusc. In prezent, mai pot fi observate rar exemplare de vultur sur sau hoitar, dar cuibaritul lor nu este o certitudine. In anii ’90, a fost semnalata prezenta citorva exemplare in vestul tarii, venite insa din alte tari. Marton A. Kelemen, biolog la Asociatia pentru Protectia Pasarilor si a Naturii „Grupul Milvus“, aminteste o alta specie disparuta: gaia rosie. In ultimele doua secole, au disparut din Romania potirnichea si stancuta alpina, ierunca de zapada si spircaciul. (Alexandra Badicioiu)

Specii disparute de pe teritoriul Romaniei

Le-am luat habitatul, hrana si, in cele din urma, piuitul. „Multe dintre aceste specii aveau nevoie de paduri mari, asa cum existau ele in 1700 in Romania“, explica Emilian Burdusel, directorul Unesco ProNatura. Mihaela Stanescu crede ca prezenta oamenilor, prin extinderea pasunatului si a turismului haotic, alaturi de defrisari, asanari si braconaj, a impiedicat animalele sa isi duca viata in mod normal: „Toate acestea duc la scaderea treptata a efectivelor pina la un anumit prag critic, dincolo de care specia nu poate supravietui“. Gabriel Cheroiu crede ca cele din secolele al XVI-lea si al XVI-lea au disparut si din cauza modificarilor climatice. „Nu neaparat din cauza omului - ar fi fost si greu cu mijloacele rudimentare de atunci sa dispara o specie intreaga. Chiar si azi este greu ca omul vinator sa poata sa faca sa dispara o specie. E la fel ca la pescuit - cu undita nu distrugi o intreaga populatie, ci cu otravuri si explozive, prin modificari esentiale ale calitatii apei“, adauga biologul.
Protectia acordata animalelor autohtone are grade numeroase si incilcite. Cele amenintate nu sint totuna cu cele periclitate, ci le includ. Oricum, e greu sa protejezi fauna cind datele privind pagubele aduse ei sint incerte si controversate.
Conform listei intocmite in 2004 de catre Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii, fauna Romaniei cuprinde 62 de specii amenintate: 15 de mamifere, 13 de pasari, doua de reptile, 10 de pesti si 22 de nevertebrate. Legislatia romana include o clasificare si mai complexa: exista speciile amenintate (periclitate, vulnerabile sau rare), cele prioritare (periclitate si/sau endemice, pentru a caror conservare sint necesare masuri urgente) si cele de interes comunitar (acelea care pe teritoriul Uniunii Europene sint periclitate, vulnerabile, rare sau endemice).
Multe dintre speciile prioritare sint pe cale de disparitie. Un exemplu ar fi foca sihastru, cu burta alba sau calugar, al carei habitat se afla pe coasta bulgara si romana a Marii Negre. Numeroasele denumiri nu corespund unei populatii pe masura, dimpotriva. Extinctia focii calugar, una dintre putinele care traieste in mari calde, a fost semnalata inca din 1965. In vremurile antice, foca sihastru era foarte populara: pe linga descrierea pe care i-o consacra Aristotel, capul (fara urechi) al acestui animal aparea pe monede batute in jurul anului 500 i.Chr. Specia a fost aproape eradicata de catre pescari, deoarece se credea ca le distruge plasele. Actualmente, estimarile spun ca nu exista mai mult de 400 de exemplare.
Si perpetuarea unor efective de pesti este periclitata. Un efect nefast asupra lor a avut constructia barajelor si lacurilor de acumulare pe o parte din riurile interne, de pilda sistemul hidroenergetic de la Portile de Fier I si II. Acestea din urma nu sint dotate cu trecatori pentru specii migratoare precum sturionii, lucru care impiedica reproducerea naturala in zona Cazanelor, spatiu predilect al imperecherii. Deja doi membri ai familiei sturionilor, sipul si viza, au fost dati disparuti pe Dunare din aceste motive. „Din cauza modificarii habitatului, speciile nu mai reusesc adesea sa se adapteze atit de repede pe cit se produc aceste schimbari“, este de parere Gabriel Cheroiu, membru al Asociatiei Generale a Vinatorilor si Pescarilor Sportivi. In aceste conditii, afectate pina in pragul extinctiei sint populatiile de pastruga, morun, cega si nisetru.
Exista si numeroase specii care trebuie conservate din interes comunitar. Pe plan international, risul este considerat „aproape amenintat“, iar UE obliga statele membre si aspirante sa ii confere acestui animal protectie stricta. „In Romania, numarul risilor se estimeaza la 2.000 de exemplare, Carpatii fiind zona cea mai dens populata de aceasta specie (si de ursi, si de lupi) din Europa“, afirma Peter Lengyel, secretar stiintific de la Unesco ProNatura. Risii sint insa greu de numarat prin metode traditionale, pentru ca sint activi noaptea tirziu si dimineata devreme, atunci cind ei se pot orienta vizual, iar noi, nu.
Vulnerabil la nivel international, racul european este ocrotit si in Romania, dar nu la fel de strict ca linxul. UE se multumeste sa impuna ca „prelevarea si exploatarea sa sa fie susceptibile de a face obiectul masurilor de management“. Desi face parte din prima specie de rac atestata, acest animal s-a confruntat cu o trauma: un organism microscopic numit „ciuma racilor“ a fost importat involuntar din SUA si a fost cit pe ce sa distruga exemplarele de pe vechiul continent. Chiar si acum, in multe tari europene predomina racul american, implantat adesea ilegal, ceea ce face ca revigorarea speciei indigene sa fie dificila.

Zburatoarele au bafta

Pasarile scapa ceva mai usor. „Dintre cele aproape 150 de specii periclitate pe plan european care cuibaresc in Romania, opt sint amenintate cu disparitia: pelicanul comun si cel cret, rata rosie, acvila tipatoare mare, acvila de cimp, vinturelul mic, cristeiul de cimp si dropia“, afirma Dan Munteanu, presedintele Societatii Ornitologice Romane. Unele specii ca piciorongul, califarul rosu si cel alb, stircul lopatar, au fost declarate monumente ale naturii.
In ultima vreme, s-au zarit doar citeva zeci de dropii in vestul tarii, insa Gabriel Cheroiu crede ca acestea sint exemplare cu deplasare scurta, adica imigrate temporar din Ungaria. „Acum citiva ani, intr-o iarna cu polei, dropiile nu au mai putut zbura si atunci au fost mincate de localnicii din Olt si Teleorman. A fost o lovitura puternica pentru specie, vreo patru sute de exemplare murind atunci“, spune Cheroiu. O alta specie primejduita in Delta este pelicanul, a carui perioada de incubatie este perturbata adesea de ambarcatiunile cu turisti care doresc sa ii admire cit mai indeaproape zborul. (Alexandra Olivotto, Cosmin Popan)

Braconajul, gaura neagra care inghite fauna romaneasca

Marul discordiei dintre autoritati si societatea civila este numarul de exemplare de animale ucise de braconieri. ONG-urile nu dau crezare cifrelor furnizate de autoritati. Nici UE nu le crede pe de-a intregul, fapt demonstrat de interdictia pusa pe importul trofeelor de ursi din Romania. Pe de alta parte, societatea civila nu are capacitatea de a monitoriza braconajul pe tot teritoriul Romaniei. ONG-urile, de exemplu Kogayon, fac sesizari regulate la ocoalele silvice, dar se pling ca vinatoarea ilegala este considerata un delict minor, iar sanctiunile, cite exista, nu se aplica. Peter Lengyel de la Unesco ProNatura vorbeste de numarul de cerbi, caprioare si de iepuri, substantial redus de braconieri in ultimii ani. Tot el imparte braconierii in doua categorii: cei foarte bogati - capabili sa organizeze retele in acest sens, sa ademeneasca animalele cu nade, sa le orbeasca cu faruri legate la acumulatori si sa le impuste din masini de teren, cu arme puternice, si cei saraci. Ultimii incearca sa isi protejeze culturile de pagubele produse de animale, asa ca isi inconjoara terenurile cu laturi din cabluri de otel, care sa impiedice patrunderea inocentilor „raufacatori“.

Fragmente dintr-un articol scris de Alexandra Olivotto - Cotidianul - 15 august 2005