Insoteam in cadrul O.N.T-ului, in martie, acum citiva ani, un vanator francez venit anume sa impuste gaste salbatice in Delta, atras, imi spunea el pe drum, de faimoasa lor reputatie, in special ca perspicacitate si dimensiune. Mai vanase el gaste la viata lui prin diferite locuri si cu deosebire in Africa, pe lacul Tchad, insa mi se plingea ca ele erau acolo cu mult prea docile, nu destul de "salbatice" si deci cu totul "neinteresante". Eram, marturisesc, destul de ingrijorat in sinea mea de rezultatul acestei expeditii, fiindca una este sa vezi, in vazduh "mii de gaste", si cu totul alta e sa le aduci la bataia pustii si inca repede, excursia noastra neputind dura mai mult de trei zile.....
Am plecat cu masina spre Tulcea - Murighiol - cabana Uzlina - lacul Isacova. Vremea era inchisa, ploua "mocaneste" si apele incepusera sa creasca destul de mult pentru a inunda, pe lungi portiuni de soseaua care devenise, in preajma Vadului Oii, aproape invizibila - dar ne ghidam dupa copaci... Cind am pornit insa, cu barca cu motor, de la Murighiol spre cabana Uzlina, am constatat ca prin partile acelea nu prea se mai vedea pamintul, rachitele toate cam cu un metru sub apa....Iar la cabana, am avut impresia ca debarcam la Venetia, fiindca barca a acostat direct la scara batuta de mici valuri. Paznicul si sotia sa nu erau ingrijorati peste masura - mai vazusera ei de multe ori asa ceva - desi apa inundase toata asezarea, si unica vaca statea izolata, pe un varf de movilita, sub un copac, in crengile caruia era depozitat furajul din care tragea, din cind in cind, si cu vadita melancolie, cite un smoc.....
Ne-am lasat repede bagajele, apreciind doar dintr-o ochire soliditatea cabanei, al carei acoperis era ultimul nostru refugiu si am pornit tot asa de repede catre satul Uzlina, tinind marginea luncii inundate din care sareau, e drept, ici - colo citeva rate, dar fara sa tragem in ele, fiindca noi voiam numai si numai gaste... Incepeam sa zarim acum satul sub forma unei mari intinderi de apa, cu citeva case pustii fara tipenie de om - toti plecasera de frica elementului lichid, mereu in crestere. Am mai zarit, totusi o batrina....Asta-i baba Salomia imi spuse paznicul Grigore "o ramas sa mai aiba grija de gastele oamenilor pin' ce -o veni s-o evacueze si pe dinsa..". Si, in adevar, in preajma unei mogaldete care fuma indiferenta si oarecum resemnata pe acoperisiul unui fel de coliba, gagaiau citeva zeci de gaste, mai in apa, mai pe un fel de limba de pamint mlastinoasa, inca neinundata complet.
Am trecut cu toata viteza spre tinta noastra finala, faimosul lac Isacova. Aici, iar apa peste apa, si chiar mici valuri - ridicate de un vantulet de primavara din ceel mai ascutite - si care ne stropeau mereu in toate felurile. Pe sus circulau ceva gaste, insa numai la inaltime, ca nu se putea trage nici macar in gluma. Veneau cam din toate partile, parca erau dezorientate si ele in cautarea unui colt de pamint si nu voiau deloc sa se lase prin peajma, degeaba maturam noi cu binoclurile... Francezul adusese chiar niste gaste de cauciuc ca momeala, dar nu le puteam fixa ca lumea din cauza vantului si valurilor care le rasturnau mereu, facindu-le atit de "artificiale" incit gastele de sus, ca intotdeauna banuitoare, le ocoleau cu maxima pridenta. "Hotarit lucru", incepuse el sa murmure "gastele dvs. sunt intradevar splendide, insa exagerat de inaccsebile, pe linga acelea din Tchad..." - "Bine" ii raspunsei, "dar in Tchad va plingeati ca erau stupide....", "De acord, erau cit se poate de stupide, dar macar se putea trage in ele.". Cum se spune, o cam bagasem pe mineca. Se apropia paza de seara si nu stiam inca exact unde si cum sa ne instalam....
Eram tot cu ochii pe sus, cautind sa deslusim, de bine de rau, o cit de vaga intentie si directie a gastelor, care gagaind fara incetare in stilul lor caracteristic, ajunsesera sa ne mareasca in mod considerabil enervarea. Dar tot uitindu-se la ele (ne impartisem de acum orizontul, in mod sistematic, in trei sectoare pe care le "binoclam" cu amanuntul) si tot uitindu-ne mereu, observam ca, parca - parca, majoritatea lor s-ai indrepta inapoi, cam catre satul Uzlina, de unde tocmai venisem noi. Si chiar unele dintre ele, venind de hat departe, zburau acum tot direct intr-acolo, probabil in urma indicatiilor sonore primite pe parcurs.Lasind acum cu totul la o parte faimoasa logica umana (plus rigurosul cartezianism al oaspetelui francez...) care in situatii ciudate n-ar putea decit sa te incurce, am pus, vorba aceea, motorul barcii cu toata forta inapoi, pentru ca sa vedem si noi unde si de ce se lasa gastele... Si pe masura ce ne apropiam, le zaream tot mai deslusit aterizind parca in marginea satului Uzlina, cam pe unde trecuseram. Dar ce sa caute oare ele acolo, ca doar nu era nici un lan de griu sau alta atractie?...
Ba tocmai ca era o atractie si una importanta, fiindca de abia atunci, ne-am luminat si am inteles ce trebuia sa intelegem ceva mai de multisor, daca ne-am fi gindit asa cum trebuie - adica cu mentalitatea gastelor - si anume ca ce le atragea cu deosebire era tocmai un card de gaste asezat, reprezentind din punctul lor de vedere, o garantie si o siguranta irezistibila. Or, tocmai acest card de gaste asezat exista era chiar cel domestic, dar ca si salbatic, "pazit" de baba Salomia, care neagra si nemiscata, putea fi oricind confundata cu o scorbura... Bineinteles ca nu ne-am instalat chiar linga baba ci printre rachite, cam la 100 metri in fat agastelor ei, in punctul in car eceel salbatice incepeau aterizarea, coborind vijelios cam pe la varful arborilor. Si a inceput o bubuiala si o trinteala de gaste, de mai mare dragul... Il lasasem pe paznic in spatel francezului, care tragea de zor, fiind asezat chiar sub "suvoiul" principal. Dar cind sa ma apropii de ei, seara, la sfarsitul pazei - acum era intuneric bine - il aud pe Grigore care-mi striga, oarecum speriat:"Nenorocire tovarase ghid.. nenorocire!" Imi las repede cele citeva gaste ale mele la o radacina de salcie si alerg cit pot prin mlastina spre el, cu sufletul la gura si cu cele mai sumbre ipoteze in gand.... Cind colo "nenorocirea" era doar ca...."domnu frantzuz a impuscat 14 gaste si nu are cum le duce...". Le-am insirat toate pe o sfoara lunga si le-am tras prin balta, cu chiu si vai pina la barca, luindu-le in drum si pe ale mele si facind in barca un mare morman intre genunchii nostri. Ne-am intors la cabana cu maxiam viteza, sub un splendid cer instelat si intr-o justificata stare euforica, cintind o foarte aproximativa, dar cit se poate de voioasa "Marseieza" (nici mai mult, nic mai putin)....
A doua zi in zori, lasind la o parte strategiile savante cit si faimosul lac Isacova, ne-am asezat iarasi in preajma babei care habar n-avea cit de mult o binecuvintam... se pare era si surda.. dealtfel nici n-am vazut-o la fata. Si a doua seara iarasi - si a treia dimineata iarasi - mereu cu acelasi succes. Pina intr-a treia dupa amiaza, cind n-a mai venit nici o gasca, fiindca baba noastra Salomia "se evacuase" impreuna cu cardul ei miraculos. Obtinusem insa niste "ciochinare" incredibile...si mai trebuia sa si plecam.
Sa mai adaug ca Ruxandra, vrednica sotie a paznicului, ne-a gatit, in toate aceste 3 zile, in fel de variante, numai minunate piepturi de gasca salbateca proaspata, bine scazute in ceaun acoperit si apoi savant rumenite la cuptor - insotite de generoase sosuri in care intrase mult coniac frantuzesc - si care mai erau insotite, pe deasupra, si de nu mai putin generos vin rosu de Babadag, pe care francezul intimplator mare specialist oenolog, l-a gasit a fi "mai mult decit minunat, e autentic"...
...Sa mai adaug inca, acum, la sfarsit de tot si pentru ca povestea sa fie cu adevarat intreaga, c-am cercetat si am gasit pina la urma adresa "babei Salomia" si ca i-am expediat, prin mandat telegrafic, o frumusica suma de bani, despre care, nu mai stie ea saraca, nic pina astazi, nici cine i-a trimis si nici, mai ales, pentru ce.....

Reteta bonus - pate de ficat de gasca

Ingrediente

300 grame ficat de gasca

o cescuta de lapte

doua galbenusuri de ou

100 grame de unt

sare si piper

Ficatul de curata foarte bine (sa nu ramina urme de fiere) si se tine 2-3 ore in lapte. Intr-o cratita se pune la fiert putina apa cu ptina sare si se clocoteste, se introduce ficatul, lasindu-l sa fiarba cca 10-15 minute. Este gata cind intepindu-l cu furculita nu mai iese lichid rosiatic din el.
Se lasa ficatul la racit in apa in care a fiert, apoi se aleg citeva felii frumoase pentru ornat. Restul ficatului se mixeaza apoi se freaca cu untul si galbenurile, plus piper. Se orneaza cu patrunjel si ceapa cerde si se serveste rece, la aperitive.