Publicitate
 
Subiecte noi pe forum
 
   
 
Sezonul de vânătoare
 
 

-Mamifere: Bizamul, Capra neagra(exemplar de selectie si exemplar de trofeu ), Capriorul femela, Cerbul comun (Mascul de selectie, femela si vitel, si de trofeu pana pe 15 noiembrie), Cerbul lopatar (Mascul de selectie, femela, vitel si de trofeu), Cainele enot, Dihorul comun, Hermelina, Iepurele de camp, Iepurele de vizuina, Jderul, Mistretul, Muflonul, Nevastuica, Sacalul, Viezurele, Vulpea.

-Pasari: Becatina comuna, Cioara griva, Cioara de semanatura, Cocosar, Cormoranul mare, Cotofana, Fazanul, Ferestrasul mare, Ferestrasul motat, Gaita, Gainusa de balta, Gasca de vara, Garlita mare, Graurul, Gugustiucul, Lisita, Porumbelul gulerat, Porumbelul de scorbura, Potarnichea, Prepelita, Rata mare, Rata mica, Rata fluieratoare, Rata cu cap castaniu, Rata motata, Rata sunatoare, Rata lingurar, Rata sulitar, Rata caraitoare, Rata cu cap negru, Sitarul de padure, Sitarul de mal, Stancuta, Sturzul de vasc, Sturzul cantator, Sturzul viilor, Turturica.

 
 
Publicitate
 
  easylight.ro
 
Cocosul de munte si tapul nebun
10023 vizualizări

In sfarsit prima iesire din viata mea la cocos de munte.Dupa doua nopti nedormite si agitate,vreme rea si piedici de tot felul, bagajul facut si desfacut de cateva ori, iata-ma impreuna cu prietenul meu S. in camioneta Toyota in drum spre munte. Ajungem vineri seara in oraselul de la poalele muntilor Buzaului, pentru o ultima noapte dormita civilizat, pentru ca a doua zi dis de dimineata sa urcam in salbaticie impreuna cu paznicul M. Ne cazam la o pensiune recent construita si uimitor de curata si civilizata si in timpul cinei facem planuri: cum ajungem la cabana din golul alpin, cum caram bagajele, cum e terenul si tot asa. M. rade pe sub mustata si ne spune ca drumul nu e greu. E foarte greu. Zapada ajunge si depaseste genunchiul, vremea e schimbatoare si drumul e practicabil cu masina pana intr-un punct unde apa venita mare din munte l-a rupt. De acolo va trebui sa urcam pe jos sau in cel mai fericit caz sa gasim un TAF care sa ne urce bagajele pana la cabana. Deci …mare parte din ziua de sambata o vom petrece ca magari de povara si daca mai e timp vom face un prim drum in “ bataie “ sa taiem partie.

.
Eu cu S. schimbam priviri si ne pufneste rasul. Stiam ca nu va fi usor, dar se pare ca e mult mai rau decat ne asteptam. Ei, asta e, ne-om descurca noi cumva. Savuram friptura cu cartofi prajiti si vinul alb. In munte n-o sa avem parte de asa ceva. Ne ducem la culcare devreme. Ajuns in camera fac un dus fierbinte pregatindu-ma pentru cateva zile “ in suc propriu “.
Dupa ce am revazut inca odata echipamentul, cartusele, pusca, intr-un final cad intr-un somn chinuit si visez zapada uriasa, cocosi care rotesc si varfuri de munte.
Ne trezim bine dispusi si gata sa luam muntele in piept. Il luam pe M. de acasa si in sfarsit parasim asfaltul. Drumul il stim prea bine pe prima portiune, l-am tot batut. Surpriza mare va fi din locul in care a rupt apa, pana acolo nu am ajuns niciodata. Asfaltul lasa loc drumului mai mult sau mai putin pietruit, apoi noroiului. Ajungem in ultimul sat si oprim la crasma, in speranta c a vom gasi un TAF-ist treaz, cu care sa ne putem intelege. Gasim, dar sunt beti morti, nu ne putem intelege cu ei. Tocmai au luat banii, e sambata, sunt beti la prima ora si-I doare undeva de cocosul si drumul nostru. Asa ca va trebui sa ne descurcam singuri. Facem sfat si hotaram sa mergem pana unde putem cu masina, apoi caram cu carca totul pana la cabana.
Ajungem cu chiu si vai si Toyota cu reductorul pe greu si spatele blocat in locul cel rau. Rahat. Mare parte din drum a disparut, pactic drumul e cu jumatate de metru mai ingust decat masina. In stanga mal inalt in dreapa raul umflat. Alt sfat. Facem pod!! Timp de o ora caram pietre si busteni si carpim drumul de bine de rau. Oricum va trebui sa ne legam cu troliul, altfel riscam o rasturnare de toata frumusetea. Zis si facut. Legam troliul, blocam diferentialul spate si incet incet masina TRECE!! Doamne ajuta, am scapat de hamaleala. Radem bucurosi ca ne ramane o dupamiaza interaga sa “ taiem partie”. Si nu sleiti de puteri de la carat bagaje ci odihniti si voiosi. Inca doua portiuni urate de tot cu noroi amestecat cu zapada si pante ce ne dau fiori reci si iata-ne ajunsi in golul alpin. Cu masina. Paznicul M. se inchina si ne spune ca nu santem zdraveni la cap, ca lui nici prin minte nu i-a trecut vreodata c-o sa urce acolo cu masina. Inca doua curbe largi si iata cabana. Intram cu masina in curte razand in hohote. Vom cara bagajele fix…1 metru. Pana acum e 1-0 pentru noi dar greul abia incepe.
Cabanuta e excelenta: 2 camere cu sobe si cate 2-3 paturi cu asternut curat, o mica bucatarioara, blanuri de vanat pe jos, frumos si primitor. In timp ce paznicul face focul in sobe noi ne desfatam cu aerul tare si privelistea muntelui salbatic. Sant luni de zile de cand n-a mai calcat pe aici picior de om. Gol de munte inconjurat cu padure de brad ca un brau, zdrentuit pe alocuri de petice mari de zapada. Trece un corb croncanind, apoi inca unul. Paznicul ii urmareste cu privirea:
- Au gasit ei ceva! O fi tapul nebun, I s-o fi infundat cu vreun ras!
Ne uitam lung la el.
- Ce tap nebun omule? Cum adica?
- Apai stiu ca pare ciudat atat de sus in munte, dar pe platoul asta e un caprior. E batran si viclean si sta pe-aicea numai primavera. Parca stie al naibii ca nu-I sezon si n-are ce pati. Zapada pan’ la brau si el prin zapada. Eu zic ca nu-i intreg la minte, de sta aici in frigul asta. Cum da caldura si urca ciobanii cu oile la gol dispare si nu-l mai vezi un an de zile. De cand ii port eu cararile! Sa vedeti ce coarne are! Dar cand e vremea lui parca-l inghite pamantul. Ce-o cauta el in pustia asta? Capre n-are, iarba e putina, umbla de nebun!
Radem de toata povestea apoi o uitam. Gustarim ceva rapid si ne echipam sa plecam in bataie. Nici nu stiu cum sa ma imbrac, drumul e greu, zapada va fi mare, dar pe cer arde soarele ca vara. E cald si frumos. Gecile nu-si au rostul, ne punem parazapezile, pantaloni grosi si in sus o bluza cu maneca lunga si un fleece din polartech. Ajunge atat. In plus in buzunare cate un costum alb si subtire din matase de parasuta, impermeabil, destinat inselarii simturilor cavalerului negru. Pe cap o sapca din goretex care la nevoie se transforma in cagula.Plecam. E frumos de-mi vine sa urlu, Doamne ce dor mi-a fost de munte. Prima portiune de drum e destul de prietenoasa, e “ fata de soare “ si zapada s-a topit aproape complet. Urcam pe pajistea larga a golului alpin pana ajungem la o stana parasita peste iarna. Ne oprim sa ne tragem sufletul si sa fumam o tigara. Ma uit in jur si ma minunez! Doamne cum traiesc oamenii astia, ciobanii! In peretii din barne sunt gauri cat un fund de galeata prin care vantul bate mai rau ca afara. Cateva felinare cu gaz, cu sticla sparta zac pe jos trantite de vant. Intr-un colt zace o bucata de sapun de casa ranced, pe care se cunosc foarte clar urmele de dinti de soarece. In centru o vatra mare cu protap.
- Ehei, de cate ori am dormit eu aici cand urcam la cocos! – spune M. Pana sa construim cabana, aici dormeam si noi si vanatorii. Peste noapte erai cald pe o parte si ingehtat pe alta, trebuia sa ne rotim ca sa nu ingetam. Cat am muncit si la cabana, am carat toate materialele cu spatele. Sa fi avut eu o masina ca a voastra, boieream!
Ne uitam in jur si ne gandim ca pe vreme buna e frumos si romantic sa dormi in stana, dar daca e furtuna se schimba situatia. Mai bine la cabana.
Plecam mai departe si intram in padure. Deja nu mai e de joaca, aici e zapada moale, mare si lipicioasa. La fiecare pas ne afundam in zapada pana la genunchi, uneori pana la solduri. Fiecare pas e o lupta, zapada parca te tine de picior, ai spune ca tine cu cocosii, ca nu vrea sa ne lase sa ajungem la ei. Sant lac de transpiratie, gafai ca o locomotiva, in ochi imi danseaza stelute albastre. Binecuvantez clipa in care am cumparat shooting stick-ul, are in capat o rozeta care se “ tine pe zapada”, ma ajuta enorm. E ca si cand as avea un al treilea picior. Ma uit inciudat la paznic si vad ca el se afunda foarte rar in zapada. Il intreb si imi arata. Face un soi de “ passo doble “ aseaza piciorul cu grija, calca usor si abia apoi se lasa cu toata greutatea. Si uimitor, zapada il tine in 9 cazuri din 10. Fac si eu ca el si constat ca e mult mai bine, imi revine suflarea si in scurt timp si optimismul. In schimb S cu cele 100 si ceva de kg ale lui se infige pana la genunchi in mod constant si cam le trei pasi odata se duce pana la brau. Dar e de o incapatanare feroce, nu se lasa, impinge, pufneste si merge mai departe,in ochi are privirea aceea de nebun pe care o cunosc atat de bine. Nu va ceda, oricat va fi de greu. Vrea sa impuste cocosul, vrea sa razbeasca. Uitandu-ma la el ma simt mai bine, e important sa ai asa tovarasi pe munte.
Ajungem pe un varf si ne oprim sa ne odihnim. Aici e mai bine, zapada e mai mica si pe alocuri s-a topit de tot. Mai avem 3 culmi si 3 vai si apoi iar padure. Mancam ciocolata si bem apa, ba chiar aprindem o tigara.
In jur, cat vezi cu ochii e munte salbatic. Peisajul e atat de dur, de maret, de frumos, incat ma gandesc ca se merita drumul si numai pentru asta.
Plecam mai departe, acum suntem pe un fel de pasune alpine presarata din loc in loc cu desisuri de jnepeni. In scurt timp gasim prima urma de cocos, dar e veche. Doar a trecut pe acolo. Apoi alta si alta. Ne uitam la M. dar ne spune ca locurile astea le vom pastra pentru ultima zi. Stie el o bataie buna, dar mai e de mers. In gand il injur cu naduf, dar ma gandesc ca stie el ce stie. Daca tot am ajuns pana aici….
Traversam platoul alpin cu cele trei vai si culmi si ne afundam din nou in padure. Aici e mult mai rau, zapada e si mai mare. Inotam ca jderii in zapada pana la sold si blestemam printre dinti zapada, muntele, cocosii si mai ales pe paznic. Imi jur ca daca ma intorc acasa sanatos ma duc la sala de cel putin 3 ori pe saptamna. Mergem asa ore in sir. Ma uit la ceas. Au trecut 4 ore de cand am plecat de la cabana si noi tot inotam prin zapada. Nu mai avem nimic dulce sa ne dea energie, am terminat si apa si s-a lasat frig. Peste tot urme: de cocos, de jder si- moment magic – urma prospata de ras!! Ne uitam la urme si paznicul ne arata cum a pandit rasul cocosul intr-un loc, cum a sarit sa-l prinda si a ratat, cum si-a schimbat locul si a asteptat probabil alte ore in sir, nemiscat, o alta ocazie. Care n-a venit. Dupa un timp, a plecat plictisit. Poate a auzit icniturile si gafaitul celor 3 nevolnici total neadaptati mediului sau care se tavaleau inversunati in zapada. Ce sa fie oare? – si-o fi spus. Asa zgomot nu face nici ursul, nici o vietate a muntelui. El stie pasul fiecareia si de nici una nu-i e teama. Ceva ii spune instinctiv ca-I paste primejdie mare, ca fiintele astea aduc numai necazuri. E mai cuminte sa plece, sa –si caute cina in alta parte. Poate la noapte va gasi cocos adormit pe creanga si-l va putea inhata dintr-un salt.
Glasul lui M ma trezeste din visare:
- Sa mergem, mai avem putin!
Putin!!! Stiu eu ce inseamna putin la astia!!
Ajungem in sfarsit in bataie. Sunt urme de cocosi peste tot. Ce bine ca l-am ascultat pe M. Pare loc bun. Ne tragem costumul alb peste haine. Slava domnului, tine si de vint, soarele a disparut sub niste nori urati si negri care au aparut de niciunde in cateva minute. Ne uitam la ei ingrijorati, in timp ce M ne aseaza langa “ cotete “ – cum le spune el – dormitoarele cocosilor. Fiecare dintre noi intr-un loc, asa creste sansa de a-si impusca macar unul din noi azi cocosul. Vremea e tot mai rea, cocosii nu vor roti – ne spune – singura sansa e sa-I surprindem cand vin la culcare. Raman singur sub un brad – sub cotet - si minutele trec incet. E tot mai frig, sunt imbracat subtire. Mi-e frig de mor, otelul pustii “ musca “ la fiecare atingere. Am uitat la cabana bunatate de manusi de neopren. Incepe vantul care se transforma in viscol. Si apoi intr-o furtuna in toata legea. Oare M e nebun ca tapul ala? Asta nu mai e vreme de stat, si pana la cabana e drum lung. O sa inghetam!!! Ies de sub copac si merg pe urmele lor. In 2 minute ma intalnesc cu ei, venind inapoi. Plecam spre cabana, sub rafalele de viscol tot mai puternice. Acum mergem de frica mortii. Nu e nici un loc in care sa cauti adapost si furtuna asta poate dura zile in sir!! Trebuie sa mergem, sa mergem constant, pana ajungem la cabana, la caldura!! Ma gandesc la ceai cald, la plicurile de supa pe care le-am lasat acolo. Ce mi-o fi trebuit mie cocos de munte??!!! Nu mai fac tampenia asta in viata mea!! La mistret si cerb si tap da!! Si la prepelite si la rate! Si la fazani! Dar p-aici nu mai calc nici platit!
Mergem la lumina lanternei frontale si nu vezi nimic mai departe de 2 pasi. Mi-e teama sa nu se acopere urmele si sa ne ratacim, asa ca tragem tare. Acum, pe propria noastra urma e mai usor. Daca n-ar fi viscolul asta blestemat!! Noroc cu costumele albe, nici apa nici vantul nu trec prin ele, si in mers te incalzesti. Daca nu le aveam nu mai ajungeam la cabana. Insa daca stai si un minut pe loc frigul patrunde pana la oase. Mergem si mergem si mergem de frica mortii.
Mai mult morti decat vii ajungem la stana parasita. E frig ca afara dar putin mai adapost.Constat cu scarba ca mi-am pierdut binoclul, mi-a cazut cumva de la gat si n-am simtit nimic. Asta e, duca-se naibii, poate-l gasesc maine, de luat n-are cine sa-l ia. Ne tragem sufletul si plecam pe ultima portiune, din fericire la vale si fara zapada. Mustata mea e sloi de gheata, abia mai pot sa respir.
Deodata, in mijlocul furtunii, se aude latrat!! Ce naiba,o fi ramas vreun caine pripasit pe aici?
- Eu v-am spus domunule ca-i nebun!!! Pe vremea asta in varf de munte ne brahneste tapul!! – se inchina M. inciudat.
Incremenim. Intr-adevar, in suierul furtunii se aude clar brahnit de caprior. Ne-a vazut luminile lanternelor sau ne-a mirosit si ne suduie de undeva din bezna. Ce-I drept, tzapul asta nu pare intreg la cap.
Eu cu S. radem ca doi isterici, acompaniati de tap, care “ oracaie “ – vb lui M- in bezna.
Ajungem in sfarsit la cabana si intram la caldura. Vreau sa las shooting stick-ul din mana si constat ca nu pot, mana mi s-a chircit ca o gheara in jurul lui. Ma lipesc de soba si in cateva minute ma simt mai bine. Punem apa la fiert si ne schimbam. Doamne ce bine e!! Bem ceai cu Coldrex si fierbem o supa la plic. Suntem fericiti, in cabana e cald si bine si ne amintim stana rece si batuta de vant. Bine c-au facut cabana.
Facem planuri: a doua zi dimineata n-avem ce cauta, e vreme rea si ar trebui sa ne trezim in 2 ore sa plecam inapoi. Imposibil, suntem sleiti de puteri. Ramane pe maine seara daca se indreapta vremea. Fumez o tigara si ma culc. Adorm bustean.
A doua zi ne trezim pe la pranz. Am dormit bustean, fara vise si ma simt odihnit. In schimb am o febra musculara cumplita, ma dau cu greu jos din pat, teapan ca o scandura. Ies afara. E soare si frumos, viscolul de ieri imi pare acum un vis urat. Facem carnati de mistret la gratar si bem palinca de mere. Doamne, ce bune sunt aici pe munte!! Si cu ce pofta mananci! Ma uit la bocanci si constat ca sunt uzi leoarca!! Dracia dracului, cu ceilalti nu pot sa merg prin zapada, ar fi sinucidere curata. Car lemne intr-una disperat – doar s-or usca pana deseara sa pot iesi!! S baiat prevazator are o pereche de cizme cu neopren( in plus fata de bocancii uzi ) iar M cizme de cauciuc care s-au uscat de mult. Timpul trece si-mi dau seama ca o sa ratez iesirea din seara asta. Mama ma-sii de treaba! Asta e, n-am ce sa fac!
M. imi spune ca daca tot nu pot sa urc in bataie sa fac o panda “ de pace “ la tzapul nebun intr-o poiana apropiata unde mai iese seara la pascut. Acolo e uscat si pot merge si cu bocanci“de oras”. Imi place ideea si de altfel oricum n-am ce sa fac. Am o singura retinere, atentionat si de M: in aceeasi poiana vin si ursii sa pasca iarba grasa de munte si n-ar fi un lucru bun sa dau nas in nas cu o ursoaica cu pui.
M-am hotarat, ma duc!! In timp ce ei pleaca in bataie si ma uit cu jind in urma lor, ma echipez si plec dupa tzapul nebun. Oare iese, oare-l vad? Si eu n-am binoclu, tocmai acum. In drum spre poiana simt cum se risipeste incet febra musculara care ma paraliza. Probabil de asta a insistat M atat sa ma duc!! Zambesc. Poate totusi vad tzapul. Ajung in poiana. E cald si frumos si imi gesesc un loc bun, intre doi braduti, cu vantul in fata si incepe lunga asteptare. Codobaturi, corbi, cinteze tot regatul innaripat al muntelui se perinda prin fata mea. Apoi poiana ramane goala. Ma cuprinde o amorteala placuta sub razele soarelui, si savurez aerul curat de munte linistea si frumusetile din jur. Deodata, zaresc miscare intr-un fag din marginea poienei. Ce-o fi oare, e departe si nu disting clar. Si binoclul meu zace in zapada undeva la mama dracului. Imi fortez ochii si astept. E o veverita! Coboara din fag si harniceste pana in mijlocul poienei apuca ceva si o rupe la goana spre copacul ei. Si tot repeat treaba asta de cateva ori. Oare ce tot aduna? Sunt asa de curios ca-mi vine sa ma duc sa vad. Dar as goni tapul nebun in caz ca spioneaza pe undeva prin marginea poienei. La un moment dat vad cum vevrita incremeneste la jumatatea drumului, sughita a primejdie si dispare ca fulgerul in fagul ei. Ce sa fie? Din marginea padurii se desprinde un vulpoi mare si frumos, in blana buna de iarna. Si eu am lasat pusca la cabana, fir-ar sa fie! Vine drept spre ascunzatoarea mea adulmecand iarba preocupat. Se opreste, insista intr-un loc si coteste din nou spre padure, mergand pe urma ca un limier. A gasit ceva, de buna seama. Se pierde in padure si raman din nou singur in poiana, furat de ganduri. La un moment dat imi dau seama ca s-a inserat si tapul nebun tot n-a aparut.
Plec incet spre cabana cu gandul sa-i astept pe baieti cu ceva cald de mancare daca tot am ramas acasa pe post de gospodina. Peste 2 ore ii vad ca se intorc si ei. Cu mana goala sau aproape goala. N-au gasit cocosul in bataie in schimb M. imi intinde cu un gest triumfator binoclul pierdut. L-au gasit fara probleme cand s-au intors pe urma. Mancam si ne culcam hotarati sa ne trezim la 2 noaptea pentru a pleca in bataie. Doar ca de data asta mai aproape, acolo unde am vazut multime de urme.
La 2.30 cu cafeaua bauta luam din nou muntele in piept. Afara e senin, ger si luna plina. Zapada s-a intarit ca un pod si se merge mult mai usor iar luna da atata lumina, inct nu mai simtim nevoia de a aprinde lampile frontale. Muntele e atat de salbatic la lumina lunii incat ma simt ca un primitiv din epoca de gheata plecat dupa prada. Totul in jur e incremenit in nemiscare, nu se aude decat zapada scartaind sub bocancii nostrii. Acum mergem incet, avem timp berechet. Cu cateva sute de metrii inainte de “ cotete “ tragem pe noi costumele albe si M ne da ultimele indicatii. Cum sa stam, ce sa nu facem …si tot asa. Ne asezam in bataie si incepe lunga asteptare. Acum sant bine imbracat, cu manusi si tot ce-mi trebuie. Minutele trec chinuitor de incet, intr-o nemiscare totala. Ma contopesc perfect cu mormanul de zapada langa care pandesc. Totul e sa nu ma misc. Timpul trece si incet, incet luna dispare. Se face bezna de-ti bagi degetele in ochi. Nu-mi vad nici mana, daramite cocosul dac-o iesi acum. Nu vad nici macar catarea pustii. Astept. Intunericul incepe sa se inmoaie, si sus pe creste cerul devine intai albastru, apoi vinetiu, apoi rosiatic. Iese soarele, de acum trebuie sa fiu foarte, foarte atent. Undeva in desisul brazilor o pasare ciripeste somnoroasa. Alta ii raspunde timid, apoi alta, apoi inca una. De acum sigur s-a trezit si cocosul. Ascult incordat. Nimic. Nimic. Sau…ce-i asta, mi s-a parut? Am auzit cocosul? Da!!! Acum s-a auzit clar, s-a trezit si roteste. E sunetul pe care l-am dat la maxim de atatea ori in filmul vazut pe DVD pentru a mi-l intipari in memorie. Tot mi-e teama ca imaginatia imi joaca feste. Dar nu, se aude clar acum. Incet dar clar, de undeva din stanga! E in alt pom banditul, n-a venit la “ cotet “. Sau poate are mai multe dormitoare, poate e alt cocos. Astept nemiscat, ignorand carcelul cumplit din pulpa dreapta. Paznicul M mi-a spus sa astept nemiscat ca va veni la izvorul de langa mine sa bea apa. Dar daca nu-i este sete? Daca se duce in alta parte? Oare n-ar trebui sa incerc sa-l apropii pe “ strofa a treia “ asa cum am citit?? Dar care strofa a treia, ca parsivul asta face doar “cli-clop” si tace. Undeva in dreapta, in marginea padurii se desprinde o umbra ca de pterodactyl, care planeaza lin spre braul de zapada. E cocosul meu sau e altul??? Nu-i al meu. S-a auzit din nou in stanga. E aici, aproape. Hai odata blestematule, fa ceva, am amortit de tot. Mai trec cateva minute, sau poate doar unul. Liniste. Deodata dintre brazi, chiar in fata mea, la izvor apare cocosul. A venit pe jos ca un pacatos, tiptil, ca talharii. De emotie nu misc nici ochii in cap. Daca trag in el la distanta asta il fac praf!! Bea apa. Apoi se scutura, bate din aripi ca un cocos de curte si sub privirile mele fermecate incepe sa roteasca. Umfla coada, lasa aripile in jos si inainteaza tantos, cu pasi mici si penele de sub barbie rasfirate. E si negru si verde si alte o suta de culori in lumina rasaritului. Si da glas grav, sfidator. Aici el e stapanul, a lui e bataia. Undeva in stanga – de unde a venit – ii raspund admirativ gainile. Aude si el si se intarata si mai tare!! E numai foc si para, mandru, maiestuos!!! Doamne cat e de frumos, de salbatic. Uit de tot ce-i in jur, de pusca, de frig, de carcel, de picioarele inghetate bocna, de viscolul indurat, de zapada haina!! Poate am marele noroc sa-l vad “calcand “ o gaina. Brusc mi-e ciuda pe fierul din mana mea, l-as schimba bucuros cu o camera de filmat. M mi-a spus ca aici, in locul asta a vazut cavalerul cu doamna lui in focurile dragostei. Sa am eu norocul asta??!! Gainile au tacut, a tacut si el. Cocosul asculta incordat. Da glas din nou. Si deodata, fluid ca argintul viu o zbugheste din fata mea, inainte sa apuc sa reactionez in vreun fel. Dispare dupa un damb de pamant, care mi-l ascunde vederii.
Se trezeste in mine vanatorul. Cu pusca ridicata astept incordat! Mai apare, nu mai apare??
Deodata o bubuitura sparge brutal linistea muntelui. A tras S!!! Cocosul a iesit la el si a tras!!!
Mainile amortite lasa pusca sa coboare. De acum s-a terminat. E ultima zi si trebuie sa coboram din munte. Trupul chinuit se relaxeaza si mana cauta mecanic pachetul de tigari.
Si atunci o ghiulea neagra vajaie dintre brazi, la un lat de palma de capul meu si se pravaleste in gol printre jnepeni. Ce dumnezeu a fost asta???!!! Cocosul sau ce? Cum dumnezeu, de ce? A tras S prost, nu l-a nimerit??!! Ce s-a intamplat? Stau incremenit ca prostul, cu pusca inutila la nivelul soldului. N-am apucat nici sa clipesc, daramite sa duc pusca la ochi. Imi aprind mecanic o tigara si trag adanc din ea. La al treilea fum ma frige la deget. O arunc si aprind alta. Astept. Aud glasuri care argumenteaza, S si M apar dintre brazi.
- L-ai vazut?? Era lovit, zbura???
- L-am vazut! – raspund. Si inainte si dupa.
Le povestesc totul, imi povestesc si ei infrigurati. Cocosul a venit dinspre mine si a iesit la S, care a tras in el de cum l-a vazut. In semiintuneric. Cocosul a primit focul, a stat un timp pe loc, uimit. S nu a tras al doilea foc, era sigur de izbanda. Dintr-o data cocosul a zvacnit din aripi si a tasnit printre brazi inapoi in directia mea.
Ne intoarcem sa cercetam locul. Gasim pamantul rascolit de alice si cateva pene retezate. Nici o picatura de sange. O luam incet la vale, trecem prin locul meu de panda si coboram in vale, rascolind pantele, scotocind in directia in care disparuse ghiuleaua cu pene.
Peste 3 ore sfarsiti de oboseala renuntam. N-am gasit cocosul, n-am gasit nici un semn. Plecam abatuti spre cabana. Stim foarte bine ca anul asta s-a sfarsit, trebuie sa plecam. Eu cel putin nu ma mai pot intoarce pana cand expira autorizatia si se termina sezonul.
Pe drum facem scenarii. De ce n-a cazut cocosul, ce s-a intamplat. Ma intreaba de ce n-am tras eu de la bun inceput. Le spun. M rade, intelege. Ne spune sa nu fim suparati, ca ce-a fost mai frumos in vanatoarea cocosului de munte s-a intamplat. Mai sunt alti ani si poate la anul…vom avea si un trofeu de dus acasa.
Brusc realizez ca are dreptate si ma inveselesc. Nu cobor din munte cu cocosul atarnat de teava pustii, ci cu multe amintiri si bucurie in suflet. Hotarasc pe drum ca trebuie sa scriu toate astea.
Gasim urme de urs in partia noastra. Urme MARI de urs. Proaspete. A mers dupa noi o buna bucata de drum, s-a oprit, s-a invrtit si apoi urmele lui dispar in adancul padurii. Ne uitam unul la altul si ne continuam drumul. Facem ultimele poze – destinate cocosului – urmelor de urs. Asa de ciuda.
Ajuns pe ultima culme ma opresc si mai cuprind odata muntele cu privirea. La anul ma intorc- imi promit in gand.
La anul ma intorc sa-l impusc. Sau….sa-l mai vad odata.

 
© 2002-2019. Drepturile de proprietate asupra tuturor informaţiilor (texte, imagini, clipuri) de pe acest site aparţin Vinatorul.ro,
exceptând cazurile în care se specifică altfel. Reproducerea acestor informaţii fără permisiunea reprezentanţilor Vinătorul.ro constituie infracţiune.
Design by Brand Factory.