Publicitate
 
Subiecte noi pe forum
 
   
 
Sezonul de vânătoare
 
 

-Mamifere: Bizamul, Capra neagra(exemplar de selectie si exemplar de trofeu ), Capriorul femela, Cerbul comun (Mascul de selectie, femela si vitel, si de trofeu pana pe 15 noiembrie), Cerbul lopatar (Mascul de selectie, femela, vitel si de trofeu), Cainele enot, Dihorul comun, Hermelina, Iepurele de camp, Iepurele de vizuina, Jderul, Mistretul, Muflonul, Nevastuica, Sacalul, Viezurele, Vulpea.

-Pasari: Becatina comuna, Cioara griva, Cioara de semanatura, Cocosar, Cormoranul mare, Cotofana, Fazanul, Ferestrasul mare, Ferestrasul motat, Gaita, Gainusa de balta, Gasca de vara, Garlita mare, Graurul, Gugustiucul, Lisita, Porumbelul gulerat, Porumbelul de scorbura, Potarnichea, Prepelita, Rata mare, Rata mica, Rata fluieratoare, Rata cu cap castaniu, Rata motata, Rata sunatoare, Rata lingurar, Rata sulitar, Rata caraitoare, Rata cu cap negru, Sitarul de padure, Sitarul de mal, Stancuta, Sturzul de vasc, Sturzul cantator, Sturzul viilor, Turturica.

 
 
Publicitate
 
  easylight.ro
 
Pescarelul
5140 vizualizări

Două luni a pândit bătrânul pădurar pescărelul. Aşa pasăre frumoasă nu s-a mai văzut aici la munte, in Poiana Mărului. PescăraşImagineul albastru, alcedo atthis – l-a găsit în vechea carte nemţească. Musai trebuia să-l impăieze! Pentru asta însă, mai întâi trebuia să-l puşte.
La început l-a pândit dupăamiaza. Pe la două-trei, apărea dinspre râu în zbor grăbit, trecea peste vechiul bazin de reproducători, se oprea pe aceeaşi piatră de lângă bazinul de puieţi, plonja în apă, ieşea imediat cu un păstrăvior în cioc şi fuga-fuga, în zbor iute, înapoi printre tufele de arin, direct spre râu.
Bătrânul paznic de vânătoare era deprins să pândeasca ţapul în poieni, să apropie cerbul la boncăluit, să aştepte porcii cei negri la scăldătoare sau lupii la hoit, dar aşa ceva, să încerce să puşte o păsăruică un pic mai mare decât degetul, asta nu mai făcuse.
După ce îşi pierdu vreo două zile prin vechea păstrăvărie ca să-i vadă obiceiul, hotărî că a venit timpul să încerce. Ascuns după cuşca câinelui dintre bazine, scoase din buzunarul surtucului vânătoresc două cartuşe din cele de gaiţă şi le potrivi cu atenţie în ţevile bătrînei lui de şaişpe cu cocoaşe. Trase cocoaşele înapoi şi se puse pe aşteptat. Prima zi nici n-a apucat să ridice puşca, şi pescărelul dus a fost. A doua zi, a pus puşca în umăr când săgeata albăstruie a dispărut sub undele reci ca să iasă cu peştişorul în cioc, dar ce sa vezi, în loc să iasă tot pe unde a intrat, a ţâşnit afară din apă chiar la marginea bazinului, aşa că iar n-a putut trage. A treia zi, chiar când pasărea măiastră apărea dintre tufişuri, chiar atunci cu mâna mare şi grea gonea o muscă obraznică de pe obraz. Gata, l-a speriat. Şi uite aşa, azi una, mâine alta, au trecut mai bine de zece zile de când l-a pândit degeaba. Micul bandit zburător nu se lăsa păcălit.

Până la urmă, nerăbdarea îl împinse să facă cea mai mare prostie posibilă: să slobozească focul în grabă şi să sperie pescărelul. O săptămână l-a aşteptat degeaba. N-a mai venit.
L-o fi rănit? L-o fi gonit pentru totdeauna?
Deja îi era ruşine de muiere şi de lumea din sat. Om bătrân, îşi pierde zi după zi pe bazinele păstrăvăriei.
Apoi a apărut din nou. Albastru şi mai frumos ca oricând. Mai întâi, o zi da şi trei ba, apoi azi într-un loc, mâine în altul. Nu era deloc statornic. Spre sfârşitul verii îşi făcu din nou obicei: dimineaţa devreme se aşeza pe jgheabul de lemn ce purta apele izvorului în bazinul cu puieţi de indigen. Plonja în apă, ieşea cu un pescuţ în cioc, se aşeza tot pe jgheab, apoi îşi scutura penele ce luceau în soare oglindind culori nemaivăzute.
Într-un târziu, bătrânului îi fu răsplătită răbdarea. L-a puşcat. Vedeţi Dumneavoastră, până atunci bătrânul pădurar a puşcat turme întregi de porci, ţapi, cerbi, ba chiar lupi şi urşi, dar aşa izbândă parcă nu mai simţise niciodată.
A urmat împaiatul. Două săptămâni de chin. Cu ochelarii nevestii pe nas, cu veşnica Mărăşească fumegând în colţul gurii, cu mâinile lui mari cu degete bătătorite şi înnegrite de muncă, aplecat deasupra mesei din magazie, l-a jupuit, i-a pus chimicale şi otrăvuri pe piele să nu-l mănânce gângăniile şi i-a făcut schelet din sârmă, şi corp din rumeguş cu răşină de brad. Ochii, ei bine, ochii i-a făcut din două mărgici negre, furate de pe catrinţa de nuntă a muierii. Cusutul i-a luat două zile. Apoi, încă două ca să-i aranjeze toate penele. Ca să stea pe perete, i-a cioplit un postament din rădăcină de jneapăn. Era perfect. Ziceai ca acu zboară de pe crenguţă şi apare cu un păstrăvior in cioc.
Locul ales de Nea’ Vlaşin era, bineînţeles, un loc de onoare: în camera din faţă, deasupra diplomei lui de pădurar, înrămată. Nu arăta pescărelul oricui, ci doar celor iubitori de natură sau celor pe care vroia neapărat să-i impresioneze.

Aveam o bucurie aparte să ascult poveştile depănate de Nea’ Vlaşin. Trofee enorme, arme vrednice, braconieri ticăloşi, luciri metalice ale cocoşilor erau întotdeauna parte din poveştile de neuitat. La sfârşit îl rugam să-mi arate din nou albumul vechi cu fotografii sepia şi alb-negru, iar la urmă de tot îi ceream să mă lase să intru în camera din faţă să mai văd pescăraşul albastru. Pasăre vrăjită!

Într-o zi, pe care numai bună nu o pot numi, nu se mai ştie cine, cum şi de ce, a lăsat deschisă uşa la camera din faţă. Mare necaz! Cand Nea’ Vlaşin a dat s-o închidă, s-a strecurat afară, ca o umbră, bătrânul motan Musolini (poreclit aşa de mine, nu se mai ştie din ce pricină). Un gând ca un cuţit înfipt pe la spate s-a cuibărit sub pălăria padurarului. A deschis uşa şi a văzut dezastrul. Penele albastre şi verzui erau împrăştiate pe duşumea de mâţa netrebnică.

Ochii bătrânului s-au îngustat dintr-o dată, iar chipul i s-a umplut de ură. Trebuia să-l cunoşti bine ca să ştii că blândeţea lui obişnuită se poate transforma într-atât. Cu puşca în mână porni prin bătătură. Femeia strigă ceva în urma lui. Peste puţin, se auzi foc de armă. Bătrânul intră în casă şi puse puşca la locul ei, în cuiul de după uşă. Se aşeză pe laviţă şi îşi aprinse o Mărăşească. În faţa lui în iarbă, doi pisoi de vreo trei săptămâni se jucau în soarele tomnatic.

 
© 2002-2019. Drepturile de proprietate asupra tuturor informaţiilor (texte, imagini, clipuri) de pe acest site aparţin Vinatorul.ro,
exceptând cazurile în care se specifică altfel. Reproducerea acestor informaţii fără permisiunea reprezentanţilor Vinătorul.ro constituie infracţiune.
Design by Brand Factory.