Ramasesem pe ganduri si nu stiam cum sa fac, sa fie bine. Ma gandeam si la durerea si necazul lui dar ma gandeam si la mine cum sa rezolv situatia. Cu gandul ca pana mai pe seara cand avea sa se intoarca la stana, poate isi schimba parerea si cauta alta rezolvare ii zic:
-Eu:Bine bre, o sa urc mai pe la sapte diseara, ca sa-l astept cand vine la hoit pe inserat si sa-l alicesc putin, ca poate nu o mai trece pe acolo.Dar treci dumneata mai tarziu pana sa urci si mai vorbim.. daa.
-Ei…mancate-ar norocul..vad eu ca ti-e cam frica. Lasa.. las c-om rezolva noi si ast necaz. Da sa stii, ca dihania nu se clinteste de langa mortaciune asa ca puteai mere si pa lumina.
Nu stiu daca imi era frica de urs, (numai din cele povestite) sau de lege, dar ceva ma retinea, poate gandul ca am de urcat atat pana la stana.Pana la urma m-am hotarat sa merg, macar ca vedeam si eu marimea ursului cum zice el “namila”. Mi-a dat ca insotitor pe unul din copii lui (Codreanu, ramas cu treburi pe acasa), sa nu cumva sa ma intalnesc cu oile si sa ma rupa cainii.
Mi-am pregatit rucsacul, am luat douasaptele, cateva cartuse si impreuna cu Codreanu am luat muntele in piept.Aproape sa ajungem la stana, ne-am intalnit asa cum a presupus nea Tica cu oile si bineinteles cu cainii.Mare noroc am avut sau mare noroc au avut caini ca eram cu Codreanu, ca altfel nu se stia care dintre noi era ranit. Aici ne-am oprit sa ne salutam si sa vorbim cu unul din ciobani lui nea Tica. Un om slinos, trecut de cea de-a doua tinerete, putin cam adus de spate, sprijinit intr-o bota ma intreaba:
-Dom-le, tu esti ala.. care zice Tica, ca esti vanator? Oi fi venit sa pusti ursul bre..sau sa-I faci vreo poza. – Esti numa singur? Ai grija de tineretea matale bre, ca vad ca nu prea ai avut timp sa o distrezi. Ai de grija ca n-ai timp sa tragi si ala e pe tine, ca-i cat un bou.. dihania.
Ma bag repede in vorba, ca nu se mai oprea omul din a ma lua in “varful bocancului” si zic:
-Dar nu as vrea sa impusc ursul, as fi vrut sa trag deasupra lui sa-l sperii putin sau cel mult sa-l alicesc poate nu va mai viziteaza.Ca vezi matale si cu legile astea poate sa te omoare ursul in curte si nu ai voie sa faci nimic.
N-am mai stat prea mult de vorba si pleca injurandul in gand ca ma credea asa de firav si nepriceput. Am ajuns intr-un tarziu la stana, dar nu am mers direct la locul cu pricina, ci am asteptat sa-si termine treaba baciul Neculai care la fel ca ceilalti m-au sfatuit sa am multa grija si ca este periculos ce vreau sa fac. Dupa discutiile avute cu nea Tica,cu ciobanul intalnit pe drum si acum cu baciul am inceput sa-mi mai piara din elanul avut pana atunci.L-am rugat pe Codreanu si baciul Neculai sa mearga cu mine dar sa-si ia si cate un topor (asa in caz de ceva) cu ei. Zis si facut, am plecat toti trei spre locul faptei si cand ajungem aproape constatam ca nu mai este nici urs, nici cal mort, nimic.Baciul Neculai sa dadea de ceasul mortii ca acolo trebuia sa fie, ca i-a alergat pe ei si ca nu avea cum sa manance tot si sa plece. Am uitat sa amintesc, cand am plecat de la stana spre locul acesta s-a luat dupa noi un catelandru si pe care nu am putut sa-l facem sa plece inapoi, neam.Ne-am hotarat ca in liniste (se instalase ceva mai multa teama) sa-l cautam prin apropiere, prin liziera padurii, ca trebuie sa vedem urma pe undeva. Cautand, toti trei in liniste am zarit printe brazi ursul (statea cu spatele la noi) si langa el restul din cal, cam pe la vreo saizeci de pasi de noi cel mult.
“Mamaaaaaaaaaa”… cred ca am vrut sa strig ca nu am putut articula nici o silaba. Langa mine in stanga baciul si in spate Codreanu toti trei satane de piatra, nici macar nu aveam curajul sa intorc capul, sa ma uit la ei. Ma uitam la urs si nu stiam ce sa cred, il vedeam mare, dar mi se parea ca are un ursulet in spate. Eram uluit si ingrozit totodata, nu era nici un ursulet in spatele lui… era “cocoasa” cu coama. M-am dezmeticit, m-am intors spre ceilalti doi si am zis soptit: “Fratilor eu nu trag spre el, asta ne omoara, mai bine sa mergem”. Nu am terminat de soptit fraza asta, ca dracul de catel care se luase dupa noi de la stana a simtit ursul sau la vazut si a inceput sa latre.”Namila” s-a intors cu fata spre noi si s-a ridicat in doua labe…aoleuu.. cat era de mare, puteam sa jur ca eu sunt cel mai mic om de pe lumea asta. Dupa vreo doua “oracaituri” a plecat in salturi spre noi..ii vedeam capul cat un “televizor”.
Ce mai imi vazusem tot neamul, imi trecusera prin minte aproape tot ce a fost frumos pana atunci..eram gata sa plec. Dar o mare minune de la cel ce ma pazeste in fiecare clipa, sa realizat, “namila” la jumatatea distantei dintre noi poate mai putin, sa oprit(cam doua zeci de pasi). Din nou sa ridicat pe labele din spate, cu cu cele din fata batand in gol, oracaind si scuturand din tot corpul. Dar mai ales din “capatana” aia continuata cu coama, mi se parea un urias din povesti cocosat si cu un cap mare. Cand se misca rotindu-si corpul din stanga in dreapta, il vedeam cu incetinitorul, parul i se misca ca in reluarile din box la cate o lovitura mai apriga la cap. Clar eu nu mai eram acolo.. Instinctiv am ridicat arma, aveam bagate doua marunte de 3mm, dar nu am putut sa o ridic prea mult ca focul a si plecat, nu stiu unde..undeva departe in vazduh. Abia in acel moment mi-am revenit din amorteala (nauceala) care ma tintuia, si am putut scoate un tipat mai puternic zic decat al ursului.
Acest lucru era deja tarziu, dupa zgomotul facut de focul tras namila a sarit intr-o parte si din cateva salturi a fost intrat intr-o plantatie destul de deasa. Ma intorc spre ceilalti si cu greu chiar reusesc, dar alta belea. Ma uit la baciul Neculai si nu-l recunosteam, avea o fata tare ciudata, apoi il cautam din privire pe Codreanu care era aplecat si se scutura pe pantaloni de niste frunze.Baciul incepe sa rupa cateva cuvinte “-Doamne Dumnezeule cat de esti de bun cu noi… ca nu ne-ai scapat din mainile tale… (cu fata la cer se inchina) si eu repede dupa el Doamne ajuta-ne.. si ma inchinam degraba. Am lasat ritualul si il intreb pe Codreanu care nu mai termina cu scuturatul pantalonilor:
-Codrene, tu ce ai facut cand sa ridicat ursul langa noi… maa, n-a auzi?
-Eu, eu ce sa fac.. pai nu stiu cand sa ridicat. Ca de cand a inceput sa vina in salturi spre noi, mi s-au inmuiat picioarele si cred ca am cazut.. am avut un lesin bre?
-Posibil! zic eu si pornim toti trei fara sa ne vorbim spre stana. Nu mai interesa pe nimeni de nimic, nici de urs, nici de cal, parea asa o liniste.