Publicitate
 
Subiecte noi pe forum
 
   
 
Sezonul de vânătoare
 
 

-Mamifere: Bizamul, Capra neagra(exemplar de selectie), Capriorul, Cerbul comun (Mascul de selectie, femela si vitel iar de la 10 sep mascul de trofeu), Cerbul lopatar (Mascul de selectie, femela si vitel), Cainele enot(de la 15 sep.), Dihorul comun(de la 15 sep.), Hermelina(de la 15 sep.), Jderul(de la 15 sep.), Marmota (de la 15 sep), Mistretul, Muflonul (de la 15 sep), Nevastuica(de la 15 sep.), Sacalul, Viezurele, Vulpea.

-Pasari: Becatina comuna(de la 15 sep), Cioara griva, Cioara de semanatura, Cocosar, Cormoranul mare, Cotofana, Ferestrasul mare, Ferestrasul motat, Gaita, Gainusa de balta, Gasca de vara, Garlita mare, Graurul, Gugustiucul, Lisita, Porumbelul gulerat, Porumbelul de scorbura, Potarnichea(de la 15 sep), Prepelita, Rata mare, Rata mica, Rata fluieratoare, Rata cu cap castaniu, Rata motata, Rata sunatoare, Rata lingurar, Rata sulitar, Rata caraitoare, Rata cu cap negru, Sitarul de padure(de la 15 sep), Sitarul de mal, Stancuta, Sturzul de vasc, Sturzul cantator, Sturzul viilor, Turturica.

 
 
Publicitate
 
  easylight.ro
 
Si ea are un suflet
8856 vizualizări


- Neica, ia-o tu, ca stiu ca iti plac armele deosebite... s’apoi asta e mai speciala decat ce-am vazut noi prin multe parti. A fost primita de cel mare direct de la mama ei, cadou de la primul secretar...

Asa graia cu multi ani in urma Saic...pescar si vanator celebru al zonelor de pe malul Oltului, batut cu indarjire de la Chichinete unde se impreuneaza cu Dunarea mare si pana in inalturile Tarii Lovistei....

Stia locurile mai bine decat propria ograda, le-a batut ani si zeci de ani la rand in companie restransa sau singurel, fie ca ustensilele ii erau betele de pescuit sau armele de vanatoare... era partid, erau secretari mai mari sau mai mici, dar se fofila cum putea de iesirile cu grupa, nu de alta dar „nu ma duc de foame, Puisor... ma duc sa ma simt bine si daca inima mi-e usoara, stomacul se impaca bine cu restul”.

- Dar eu mai am de 12, tu ramai numai cu ailalta?

Era nedumerit Puisor... adoptat de cei cu statele vechi in grupa lor de vanatori si pescari, ajunsese in oras cu ani in urma si se angajase la Drumuri si Poduri. L-au vazut ca ii merge brici mintea si l-au adoptat si in afara orelor de lucru dintr-un birou. Absolvise o facultate economica la Iasi.... asa era pe timpuri, statul iti dadea un post in functie de media cu care terminai, iar Puisor terminase printre primii, chiar daca plecase descult dintr-un sat de campie. S-a urcat in tren si s-a inscris la Iasi, a luat bursa si ajungea acasa sa isi vada cei patru frati si surori rar.

- Mai omule, face casa buna cu alelalte ale tale, s’apoi ti-o creste asta mic si o sa aiba si el nevoie de un fier de incredere la vremea lui. Eu incep sa imbatranesc, nu ma mai tin ochii cum trebuie si boala asta ma supara in continuare... Da’ sa-mi dai un banut pe ea, ca stii bine ca si ea are un suflet, si sufletele nu le vinzi la kil... mergem luni sa facem hartiile, pana atunci lasa-l pe pusti sa-i dea luciul, ca am vazut ca i s-au aprins ochii.

Au fost ultimele vorbe ale lui Saic, iar Puisor a luat arma in cutia ei de piele si i-a lasat-o copilului sa o curete si sa-i faca luciul, apoi sa o bage la dulap. Nu a mai deschis cutia, stia ce e inauntru mult prea bine. Au plecat amandoi tacuti, dar copilul se uita la Saic caruia i se umezisera ochii.

Camera s-a golit, numai pustiul statea fata in fata cu o cutie de piele maro inchis, asezata pe masa din sufragerie... Cutia asta era perfecta, nezgariata, cu maner de servieta cusut pe exterior, iar pe o parte avea niste semne mari incrucisate. Fina, foarte fina pielea si perfect intinsa, nu avea nici macar o cuta, colturile erau ranforsate cu tablete metalice rotunjite. A deschis-o numai ca sa ramana cu gura cascata: rupta in doua bucati, inauntru era o pusca clasica de vanatoare, cu tevile juxtapuse, fara nici o zgarietura pe ele, cu doua foite de inaltator manual pe sina armei si cu patul englezesc perfect lustruit. Iar catifeaua verde inchis care captusea fiecare compartiment al cutiei l-au facut pe copil sa fie atent...nu avea curajul sa o atinga, sa o scoata din cutie, ca doar trebuia sa-i dea luciul si apoi sa o bage la dulap. Avea vergeaua ei din 3 bucati, de lemn lustruit cu filetul de inadire din alama, dar parea aproape noua vergeaua, prea putin folosita. Si cateva flacoane cu solutii in ele avea lacasurile lor in cutia asta. Pesemne fiecare e folosit la altceva, gandi pustiul in sinea lui.

Sunt grele tevile, dar par aproape noi iar cand copilul se uita in lumina pe tevi inchide din reflex ochiul drept... sunt ca oglinda, si sa fi vrut sa se uite fara sa clipeasca tot n-ar fi reusit. Ce luciu sa-i mai dai, daca tot e ca scoasa din fabrica? „Parca la capatul lor nenea Saic nu le-a curatat cum trebuie” isi zice in sinea lui si aduce vergeaua normala de curatat, nu o ia pe cea care a venit cu arma de frica sa nu o murdaresca. Numai ca la capatul tevilor acestea erau hexagonale, mai mult decat intra degetul de copil sa verifice despre ce e vorba... doar a mai vazut el niste arme in cei 7-8 ani cati avea la vremea respectiva, dar niciuna nu avea „defectul” asta. Ciudat, foarte ciudat... la un capat hexagon adanc iar la bascula erau normale...doar Saic a zis ca e de 12, dar copilul nu mai vazuse pana acum asa ceva. Iar piesa a treia era foarte fina, anormala oarecum daca isi aminteste bine copilul cum aratau cele ale altor arme pe care le mai vazuse la vanatorile in care cara ranitza tatalui in spate sau era folosit pe post de aportor al iepurelui sarit dintre brazde si rapus de focul vanatorului apropiat. Iar patul era perfect lustruit, frumos lucrat, care se termina cu o piesa alba in locul unde se fixa arma in umar.

A bagat-o la loc in cutia ei, a sters si urmele lasate de degetele de copil de pe fiecare piesa iar cutia a bagat-o in dulapul cel mare cu bagare de seama, sa nu cumva sa o zgarie in vreun fel.

---------

- Mergem la vanatoare duminica, daca iti termini lectiile sambata dupa ce iesi de la scoala poti sa vii si tu. Iepure la picior si daca se lasa seara gastele in pescarie pe lacul mare, poate trecem si pe acolo. Dimineata la 5 plecarea. E ger, asa ca stii ce sa pui si pe tine si in ranita... Luam arma de la Saic.

Doamne cat de frumos suna ordinul-invitatie de iesit in teren.... degeaba sunt duminica desenele cu Lolek si Bolek sau Cascadorii rasului la televizor, sau degeaba trag copii din curtea blocului de el „Vino mah si tu la o miutza, ca nu suntem destui”... Vanatoare, e clar ca e vanatoare duminica, asa ca nimic altceva nu mai exista.

Ger rau dimineata la 5, chiar daca ai in picioare bocanci de 11 Iunie din piele intoarsa galbena cu talpa neagra si cu sireturi luuungi de culoare maro deschis. Nu conteaza, stai in dreapta, la 2 pasi in spate, iar cand sare ceva de la piciorul vanatorului si el epoleaza arma sa dea drumul la foc, tu te lasi pe genunchi... „Te ajuta sa nu iei focul direct in timpane mai pustiulica, ca altfel cand oi ajunge la varsta noastra o sa fii ca Beethoven, cu goarna in ureche... meseria se fura, insa toate au o explicatie logica” ii spunea copilului de fiecare data cel mai batran din grupa de vanatoare.

Mare prostie gandi pustiul sa sara urecheatul in mai putin de 10 metri. A ramas cu gura cascata la el, ce-i drept la vreun metru in spatele lu’ ta’su, dar a pierdut miscarea de epolare... si a uitat de pozitie... suna tare arma lui Saic. Mai tare decat ce a auzit copilul pana acum. Dreapta pleaca primul si singurul dealtfel, iepurele se da peste cap si asteapta sa fie bagat la ranita, dar mai intai e lasat sa isi traga sufletul. „Are sange pe mustati, s-a dus repede” zice pustiul cand il baga la ranita. Ghinion ca a cazut dimineata, il cari toata ziua in spinare.

- Pot sa trag si eu la gaste, daca tot intram in pescarie la Tatarani? intreaba copilul cu teama in glas de un posibil raspuns negativ din partea tatalui sau... sau de o tacere, era acelasi lucru. Si tacerea e un raspuns, pe care il ia fiecare cum stie sau cum trebuie. Si el stia ce inseamna un raspuns tacut.
- Nu te las azi, ca nu stiu daca ne tine pe toti gheata... dar ai sa tragi astazi cu arma asta. Poart-o pe brat, chiar daca ti-e prea lunga acum si ti se pare prea grea, vezi ca nu are curea... Intram mai devreme in pescarie si daca ai noroc de cioara sau cotofene in dreapta intrarii, te las sa o incerci

Si a picat o cotofana. Cartuse de fabrica italiene, transparente, dar arma i se parea copilului incomoda datorita patului englezesc. Parca la cel pistolet mainile lui mici prindeau mai bine arma. Sa i se para oare neechilibrata tocmai ca are bratele cam scurte la varsta asta? Si smuceste bine arma asta. Asa i se pare, ca smuceste si loveste mai hotarata decat una ruseasca. Or fi hainele de iarna mai groase si nu o poate fixa el cum trebuie. Si apoi alte arme au protectie la pat un manson sau o piesa de cauciuc... asta se termina cu o piesa alba.

- „Cumva, candva, pentru piesa asta alba un animal si-a dat cel mai probabil viata... nu e un simplu fier, are si ea suflet” ii spune ta’su. „Astepti sub dig, cu costumul alb pe tine. Eu intru cu Ion pe lacul mare cat ne tine gheata intre stuf, trebuie sa apara de acum incolo”

Vin spre apa in carduri, ei au zis ca ori e gasca ori nu e nimic. Nu prea le mai vede copilul foarte bine, norii grei de iarna si lasarea intunericului oricum nu il prea ajuta. Se aude rusoaica lui Ion, apoi iarasi rusoaica lui Ion. Al cincelea foc insa suna tare....e a mare asta, e arma lui Saic. Suna o data si tace, deja nu se mai vedea bine iar luminile se aprinsesera de ceva vreme pe la ferestrele satului de peste Olt. Se intorc cu 2 gaste Ion si un gascan tatal copilului. Isi leganau racindu-se picioarele si aripile frante, fiind carate de gat. Putini stropi de sange pe zapada. Desfac cartusierele dar atunci pe deasupra digului se lasa catre apa cateva gaste intarziate. Arma se ridica, copilul se lasa pe genunchiul drept si se uita la frumusetea tabloului: o arma cu pat englezesc proiectata pe un cer plumburiu, fara cureaua urata care ca ii stirbeasca din imaginea ei isi da drumul la foc spre ultima gasca din card. Copilul a ramas incremenit: o jerba de foc rosu portocaliu a iesit pe teava cu care s-a tras.... da, era pur si simplu fascinat: sa fie de la hexagonul acela adanc? Oare de aceea i se par copilului mai grele tevile decat la o rusoaica? Sa fi fost altceva decat „de fabrica” pe teava?

--------------

- Ne-a ajutat pe toti cand am avut nevoie... eu zic ca va grabiti cu decizia asta. Lasati familia sa-l ingroape crestineste, suntem cu totii oameni! Toata lumea stie ce fel de om a fost!
- Ne pare rau de ce s-a intamplat, dar pana una alta legea e lege! Ce mi-e azi, ce imi sunt cateva zile sau saptamani in plus sau in minus!

Erau cuvinte grele, pe care copilul le auzea de pe hol. E poftit inauntru. Incearca cu greu, gatuit si cu lacrimi in ochi sa spuna ceva...

- Am venit sa va predau armele... a trecut ieri pe la noi sectoristul si mi-a zis musai sa le aduc la dumneavoastra. Inmormantarea e maine, va intelegem daca nu puteti ajunge, eu ar trebui sa ajung la primarie pentru certificatul de inmormantare.
- Sigur „al mic”, mergi si rezolva treburile tale, treci pe la noi sa semnezi fisele de inventar... pacat ca nu ai inca permisul de port arma, ca ti-ar fi ramas tie. Avem noi grija de ele... Daca nu mai suntem aici iti las hartiile la portar. Sau vii maine si le semnezi
- Maine il ingrop pe tata... e posibil sa nu pot ajunge. Incerc sa revin mai tarziu.

Ciudat lucru ca oameni cu care statuse copilul de atatea ori la aceeasi masa mangaiau acum cutia de piele maro inchis cu ochii mici, sclipind... „Se „insurubeaza” perfect dom’ne...e o minunatie...nu avea gusturi rele deloc... ia uite si p’asta mica cu sistem Mauser, ce bijuterie... asta cu platini e extraordinara...”

Suna gol cuvintele astea in urechile copilului invitat sa mearga sa isi rezolve „problemele lui” cat timp fac domnii hartiile si au grija de arme. Daca are timp sa isi rezolve problemele pana in ora 4, poate e norocos si mai poate semna procesele verbale de predare azi, daca nu le gaseste la portar sau le semneaza maine.

- Da domnul X... a fost cel mic astazi si le-a dus la politie... nu e nici o problema daca maine nu ajungeti la inmormantare... ne descurcam cum ne-am descurcat si pana acum, va multumim oricum ca ne-ati telefonat
- „M-a sunat domnul x si vroia sa stie ce se intampla cu armele lui tata”... dar lacrimile curg neincetat si aici se opreste fraza
- Le-am lasat la ei... mi-au zis ca or sa aibe grija de ele. Se vor incaiera ca hienele, ai sa vezi mama ca asta se va intampla.

Cu privirea fixa spre dulapul gol, copilul avea in pumnul sau un tub de cartus italian, transparent, de fabrica... l-a pastrat amintire dintr-o seara de iarna cand a rapus o cotofana in pescarie, cu o arma care arunca jerba de foc spre cerul inourat de iarna. In unul din anii trecuti Mos Nicolae i-a adus cadou o noua pereche de bocanci grei de iarna pe care el i-a inaugurat la vanatoarea de-a doua zi, insa anul asta mosul a fost diferit... a gasit la usa casei un steag negru de la biserica din apropiere si un sfestnic pentru lumanari in care cateva aprinse isi trimiteau lumina spre cer. Nu e corecta sau dreapta viata de foarte multe ori, dar parca un astfel de cadou nu-i e usor a-l duce nimanui, gandeste copilul.

- Nu domnul Y... am facut ieri parastasul de 6 zile... eu nu va pot raspunde acum, am sa-l intreb pe baiat ce zice si el si va spunem maine la telefon.
- Nu mama... mai bine nimanui decat lui... sa prinda toate rugina cat or vrea, nu sunt demni sa poarte astfel de arme. Ma duc sa vorbesc cu Vasile.

Si isi aduce perfect aminte copilul cand Vasile, desi era in varsta si fuma tigare dupa tigare pana incepea goana pe dealurile Urzicii, la bataile care tineau si 2-3 ore, il tinea mereu pe scaunel asezat in dreapta lui, in spatele vreunui stefar sau fag mai vasnic si asteptau impreuna turmele de mistreti. „Sa nu tragi niciodata mai copile in porcul al mare care iese in capul turmei, si nici in cei mai mici care il urmeaza indeaproape. Apoi daca vierul este in 40 de pasi sanatosi, dai drumul la foc pe o singura piesa, chiar daca tie ti se pare ca s-a umplut pamantul de porci. Iar la mine in fond mai baiete, porcul ramane porc si are dreptul la un cartus fluierator, nu la cel de trei la fund. Sa-si bage toti bine la cap asta”. Apoi tarziu, dupa ani si ani de zile, a schimbat legiuitorul ceea ce multi altii cu bun simt simtisera ca ar trebui facut.

Baiatul se tinea de poarta pierdut pe ulitele unui sat de deal... incerca sa strige pe Vasile mai tare decat latra cainele din batatura, dar nu prea reusea. Il tine barba nerasa de zece zile, dar mai presus de toate avea un nod in gat. Poarta asta era mereu deschisa duminica inca din noapte, cand Vasile ii astepta pe copil si pe tatal sau la vanatoare „de jivine mari si batrane, cu coama sura si sforaitori ca o locomotiva, care pun jos ari de padure cand se apuca de ramat”.

- „Vasile, iesi odata mai omule, a venit baiatul domnului de la oras”, zice femeia lui ramanand fixata cu ochii in doliul purtat de baiat pe pieptul hainei de iarna
- „Nu se poate domnule... nu e corect sa se intample asa, dar Cel de Sus are judecata de pe urma....apai sa-i bata Dumnezeu daca isi bat joc asa, ca martor mi-e Cel de Sus ce fel de om a fost tatal dumitale”
- Vasile, le las la filiala numai pe cea mica si p’a mare, de la Saic. Ailalta vreau sa ti-o las tie, dar sa-mi dai un banut pe ea. Ca si ea are un suflet, si sufletele nu le iei la kil...
- Domnule.... dar dumneata vorbesti acum de cea englezeasca cu platini argintate, pe care tatal dumitale o folosea numai la ses, arareori a mai venit dupa vreun cocos cu ea la noi aici... nu vreau sa va suparati pe mine, dar va spun ca au pus ochii p’a mai scumpa dintre ele
- Pe toate Vasile... pe toate au pus ochii. Sa treci pe la oras maine sa facem hartiile.

S-a oprit intai la cimitir, sa-i aprinda o lumanare, apoi a venit in fata celor de la judet sa semneze hartia de cumparare. Simtea cum toti cei din biroul politiei erau plini de ura si il strafulgerau cu priviri de foc. A tinut insa capul sus si dupa ce si-a luat hartia s-a intors usor catre usa si inainte de a iesi le-a spus cu o voce apasata „Sa va dea Dumnezeu sanatate, dar tot El are sa traga linia la final... e prea multa rautate”. A plecat Vasile spre inserat cu o arma indesata intr-o husa verde, din cele de carpa, uzate de timp si ploi, jumulite la capete de colturile rusesti nefinisate. Vasile era om simpu, de la tara, cu frica lui Dumnezeu si cu mult bun simt. Prea mult pentru cei de la judet.

Cutia de lemn, cu accesoriile bine lucrate si ingrijite nu mai era in inventar. Si nici cea maro inchis, de piele fina, intinsa si fara cute, cu compartimentele captusite de catifea verde inchis. Pe un proces verbal scria sec, cu un pix ieftin si neingrijit: „S-au predat arma calibrul + arma calibrul + arma calibrul + bucati cartuse cu alice calibrul + cartuse cu glont calibrul. Dulap metalic arme ramas la domiciliu. Predat permis port arma.”

O coroana imperiala britanica a ramas tacuta in intunericul unei huse verzi, alaturi de scrisul incrustat cu blandete: James Purdey & Sons Ltd. Vor merge impreuna sa spuna povesti cu suflet... ca si ea are un suflet.

 
© 2002-2019. Drepturile de proprietate asupra tuturor informaţiilor (texte, imagini, clipuri) de pe acest site aparţin Vinatorul.ro,
exceptând cazurile în care se specifică altfel. Reproducerea acestor informaţii fără permisiunea reprezentanţilor Vinătorul.ro constituie infracţiune.
Design by Brand Factory.