Publicitate
 
Subiecte noi pe forum
 
   
 
Sezonul de vânătoare
 
 

-Mamifere: Bizamul, Capra neagra(exemplar de selectie si exemplar de trofeu ), Capriorul femela, Cerbul comun (Mascul de selectie, femela si vitel, si de trofeu pana pe 15 noiembrie), Cerbul lopatar (Mascul de selectie, femela, vitel si de trofeu), Cainele enot, Dihorul comun, Hermelina, Iepurele de camp, Iepurele de vizuina, Jderul, Mistretul, Muflonul, Nevastuica, Sacalul, Viezurele, Vulpea.

-Pasari: Becatina comuna, Cioara griva, Cioara de semanatura, Cocosar, Cormoranul mare, Cotofana, Fazanul, Ferestrasul mare, Ferestrasul motat, Gaita, Gainusa de balta, Gasca de vara, Garlita mare, Graurul, Gugustiucul, Lisita, Porumbelul gulerat, Porumbelul de scorbura, Potarnichea, Prepelita, Rata mare, Rata mica, Rata fluieratoare, Rata cu cap castaniu, Rata motata, Rata sunatoare, Rata lingurar, Rata sulitar, Rata caraitoare, Rata cu cap negru, Sitarul de padure, Sitarul de mal, Stancuta, Sturzul de vasc, Sturzul cantator, Sturzul viilor, Turturica.

 
 
Publicitate
 
  easylight.ro
 
Trei zile dupa Craciun
6171 vizualizări

Decembrie.Tocmai a trecut Craciunul. Magia sarbatorilor de iarna petrecute in familie inca ne tine sub aura sa. Liniste, relaxare dupa un an plin si dupa parerea mea, cea mai buna perioada pentru vanatoare. Frig, in plin sezon la vanatul mic si daca am norocul sa si ninga peisaje de iarna care aduga vanatorii o atmosfera de basm. Sentimentele pe care le ai in momentul in care auzi zapada troznind sub talpa cizmei si modul in care copacii par poleiti cu argint si bobite de cristal dupa o noapte in care gerul si-a facut de cap, fac parte din peisaj. Momentele datatoare de valuri de adrenalina sunt saltul iepurelui din culcusul rascolit cu grija de cu noapte in stratul de omat si din care i se vad doar urechile sau explozia multicolora a cocosului de fazan de sub spinii porumbarului, camuflat fantastic sub tufa golasa punctata doar de bobitele albastre ale fructelor. Nu mai putin importante zbarnaitul aripilor stolisorului de potarnichi deranjate din scotocitul cotidian de cainele de aret, amintesc de decolarea unei mici escadrile aeropurtate. Iar uneori aretul sau filajul bracului surprinde in cate un des de rachita sau de plop o cumatra roscata, o flacara nepamanteana care pare sa dea foc naturii in trecerea ei grabita catre vizuina. Baltile au inghetat, toate ratele s-au retras pe cursurile apelor curgatoare, stolurile adunandu-se preponderent in coturile cu apa lina. Seara de seara, la locurile de panda, ne vor incanta cu cristalinul sunet al zborului lor si cu macaitul suparat al ratoiului care incerca sa isi adune suratele. Iar daca Diana imi va darui din nou surasul ei poate voi gasi in vreun colt de balta, printre fire de papura putrede si ude, nealungat inca de frigul iernii catre taramuri mai primitoare, un sitar. O pasare atat de mica dar datatoare de mandrie nemasurata dupa ce la borul palariei vor apare penitele dobandite dupa un aret impietrit al cainelui si un foc aruncat cu maiestrie in fata suveicii zborului.

Prima zi

Anul asta insa sunt ghinionist, n-a nins deloc iar campul are sa ma intampine doar cu copaci dezgoliti si cu solul plin de frunze moarte colorate inca in tonurile toamnei. Zapada nu va trozni sub picioarele mele iar copacii nu sunt deloc poleiti. Nu pot insa rata sentimentul de implinire avut dupa fiecare partida de vanatoare, astfel ca dimineata celei de-a doua zi de Craciun ma gaseste in drum spre terenul de vanatoare cu sufletul plin de speranta..Nelipsite din masina, partenerele mele mereu perfecte, bracuta Emma si juxtapusa italiana calibrul 20.

Drumul pana in revir,desi nu dureaza mai mult de 30 de minute imi lasa impresia unei eternitati. Putina ceata, solul inghetat sub talpi si aerul foarte uscat promit o zi superba. Abandonez masina la marginea padurii, scot arma din cutie o montez si dau drumul catelei din cusca metalica. Arma o tin franta si descarcata, cocotata pe antebratul drept. Cartusele raman in inchisoarea lor textila de pe lateralele vestei. Campul ne intampina cu o mare de iarba uscata, acoperita doar de panze de paianjen brumate. Din loc in loc apar deschideri fie cu terenuri arate de cu toamna sau cu foste campuri cultivate peste vara. Aici imi pun cele mai mari sperante, in special pe solele unde a fost cultivat porumb sa gasesc fazanii iesiti la mancare.

In prima sola insa Emma nu gaseste nimic. Trece in viteza mai departe si se avanta in marea de ierburi inalte si uscate. O urmaresc cu privirea cateva secunde, apoi o pierd din vedere si nici nu mai aud fosnitul ierburilor.

Pasesc incet catre locul unde am vazut-o ultima data, incerc sa nu fac nici un zgomot pasind pe micile crengute si o gasesc blocata intr-un aret superb langa o tufa de macese. Scot doua cartuse, le las sa alunece in tevi si inchid arma. La zgomotul metalic scos de inchidere de la cativa metri din fata mea expodeaza in zbor caraind suparat un cocos superb care incearca sa puna rapid cat mai multi metri intre noi. Epolez si arunc un foc care ii rupe aripa stanga si-l doboara la 20 de metri in fata. Emma pleaca dupa el, vad iarba cum se misca in directia unde a cazut fazanul si dupa cateva minute vine cu el. Un cocos batran, poarta cu mandrie o coada lunga si varstata cu maro.Las arma jos, scot aparatul foto si trag doua cadre rapide, apoi asez bracuta, cocosul si arma langa o salcie pitica si mai fac cateva fotografii.In clipele de melancolie de dupa inchiderea sezonului i-mi vor fi pretioase aduceri aminte ale unor zile trecute. Parasim solele si ne mutam catre o mica liziera de plop de pe malul raului. In drum insa trebuie sa strabatem o aratura de toamna. Emma merge in cheta in fata mea, ramane in aret si vrea sa plece dupa iepurele care ii sare la mai putin de zece metrii in fata. O tin pe loc insa cu doua fluieraturi hoatarate. Iepurele trece in viteza de-a latul araturii si se refugiaza intr-o sola cu porumb ramas nerecoltat din toamna. Plecam dupa el. Asteptandu-ma la un aret scurt si o fuga rapida a sosoiului, incarc din timp arma. Cautam toata sola. Nici urma de iepure. Cum iesim din porumb Emma da sa intre in sola urmatoare dar ramane in aret chiar pe poteca dintre sole.

Ajung rapid langa ea si vad iepurele cum fuge printre tufe. Arunc un foc din epolaj care are doar efectul se ii mareasca viteza.Mai trag o data si ii rup picioarele din spate. Emma ajunge langa el, ii curma suferinta cu o muscatura la nivelul gatului si-l aduce. Un iepuroi mare, solid cu blana bine conturata in tonuri de toamna iarna.

Intram in liziera. Nu apuca bine sa intre printre puietii de plop si bracuta salta doua fazanite care zboara catre malul celalalt al raului. O fluier si o chem in apropierea mea. Scotoceste bine fiecare zona a lizerei dupa care pleaca brusc si coboara catre malul raului.

Intra intr-un palc de stuf si salta o pereche de rate mari care pleaca in zbor in amonte. Ochesc ratoiul si roiul micilor sfere de plumb ii intrerupe zborul si-l doboara langa malul celalalt. Fara sa tina seama la raceala de decembrie a apei sau adancime Emma pleaca curajoasa inot catre malul celalalt si recupereaza ratoiul care aripat se scufundase sub o salcie.Din nou cateva fotografii pentru album. Scot din rucscac micul prosop care ma insoteste mereu iarna in peregrinarile mele sterg cat pot de bine bracuta si fac cale intoarsa catre masina.

Nu pun cateaua pe lesa ci o las sa alerge in continuare. Mergem acum pe marginea padurii,mai avem cam un kilometru pana la masina. Admir in tacere munca naturii asupra covorului pastelat de frunze al padurii si batranul stejar de la margine. Il stiu de cand am facut prima vanatoare aici. M-am oprit si acum langa el sa-l vad in prag de iarna si sa arunc o privire plina de speranta catre familia de veverite care locuieste intre ramurile lui. Nu erau acasa insa azi. Inecepe sa fulguiasca. Dar fulgii de nea sunt rari si se topesc la contactul cu solul.

Trecem si de padure si mai avem doar de strabatut o portiune de aratura catre masina. Sufeltul mi-e plin de bucuriile zilei si ma gandesc doar la ziua urmatoare.

Emma insa ma trezeste din reverie cu un aret superb. Privesc atent si observ iepurele cum statea ghemuit pe culcus. Parea un petic de blanita pusa pe arcuri, cu urechile frumos culcate pe spinare, pregatit in orice moment sa o rupa la fuga. Pregatesc arma, pun mana usor pe spatele bracutei, simt tremurul neintrerupt al muschilor incordati la maxim sub piele, si o imping catre iepure. Sosoiul izbucneste intr-o saritura haotica deasupra brazdelor si o rupe la fuga in directia padurii. Il las sa se departeze de mine, epolez, dau o corectie dubla si i-l dau peste cap cu un foc plasat pe partea din fata a corpului. Aportul ce a urmat incheie o zi deosebita. Cand ajung la masina incepe sa fulguiasca mai tare. Cu speranta unui strat de zapada in zilele urmatoare, accelerez si plec catre casa.

A doua zi

Din nou speranta zapezii este desarta si fara implinire. Emma freamata de nerabdare

in masina stiind deja ce urmeaza. De fapt ea stie ce urmeaza in fiecare dimineata in care nu primeste decat cateva bobite ca mic dejun. Stie si se agita plina de nerabdare sa ajungem la vanatoare. Parchez masina langa gardul casei padurarului, schimb cateva cuvinte cu omul si dau cateaua jos din masina. Padurarul i-mi recomanda o fosta miriste ramasa nearata de toamna, unde voi gasii sigur potarnichi. Micutele aeropurtate sunt azi principala nazuinta.

Gasesc sola de care vorbea padurarul. Printre paiele ramase dupa treierat s-au tesut fire de pir si mohor.Totul seamana cu un mare covor maroniu, invechit, aruncat in camp.

Emma isi incepe cautarea rapida manata de emanatiile purtate catre ea de curentii usori de aer. Merg in urma cu arma pe brat si atentia incordata catre zborul stolisorului de potarnichi. Primul aret imi intrerupe visarea si imi incordeaza mana pe patul subtire al armei. Bracuta e nemiscata, intinsa ca o felina, cu muschii tremurand a nerabdare si i-mi lasa impresia unei statui. Cand ajung langa ea, rupe aretul, pleaca usor in filaj, cade din nou in aret si imediat din fata ei incep sa zboare potarnichile. Ochesc una din marginea stolului si ii rup zborul. Urmaresc zborul pasarilor si locul unde se lasa, undeva in stanga mea la cateva sute de metri. Trimit bracuta si vine mandra cu potarnichea. Un cocosel de anul asta cu potcoava maronie de pe piept usor schitata.O trimit iar sa caute dar in dreapta mea. Prima familie a pierdut deja un membru. E destul. Urmatoarele trei familii le gasesc in acceasi sola imensa intinsa pe cateva zeci de hectare.

Fiecare zboara mai departe cu un mebru al grupului mai putin. Ultima pe care o impusc i-mi ramane insa in minte. Emma in aret, pleca in filaj, potarnichile fug in fata ei, dar nu zboara. Le urmarim asa 40-50 de metri, cateaua merge in filaj, eu merg langa ea cu arma pregatita si desi le vad cum fug in fata mea nu trag. Bracuta insa isi pierde rabdarea si se repede brusc catre ele, potarnichile izbucnesc in zborul lor parait, caracteristic, cu batai ultrarapide de aripi si incep sa se inalte. Zboara undeva in fata mea, doar una dintre ele zboara catre mine ignorand pericolul eminent si directia vantului. Incearca sa treaca pe deasupra mea dar ii frang zborul si o fac sa cada la doi metri de picioarele mele. Ramane doar o mica pata inchisa la culoare pierduta in maroniul tern al campului.

Plecam.Iesim de pe vechea miriste si inaintam catre un canal de irigatii. Lat de 7-8 metri si avand cativa kilometri lungime, fusese plin de apa si de viata cu anii buni in urma. Acum era in paragina,secat, plin de ciulini si tufe spinoase pe centru si bine imbracat de stuf de o parte si de alta. Era salasul de peste zi al roscatelor si de peste noapte al fazanilor. Cu gandul la un cocos dar si cu speranta unei vulpi mai putin vigilente care sa rabde o apropiere la limita utila a micilor sfere de plumb din cartus incep scotocitul stufului.

Emma penduleaza de pe o parte pe alta a canalului fara a lua in seama maracinii sau tepii tufelor din canal,adevaratii paznici ai redutei fazanilor. Doar un scheunat usoar, din cand in cand e apobarea tacita a bracutei ca tepii nu se predau asa usor. Dar nasul ei fin gaseste si cea mai volatila emanatie si aretul este urmarea fireasca. Ma apropii: zboara o gaina,apoi inca doua, emma merge usor cativa metrii, face din nou aret si la comada salta cocosul care o ia in zbor de-a lungul canalului. Il urmaresc cu tevile armei, il depasesc usor si dau drumul la foc. Cade dupa canal, ramane nemiscat cu aripile imbratisand pentru ultima data solul. Il agat la ciochinar si continuam scotocitul. Inca un aret, inca doua fazanite. Si un iepure care fuge bezmetic incercand sa scape rapid de pericol. Dupa cativa kilometri in care nu gasim nimic ajung la un mic smarc, o zona mereu umeda, ce pastreaza peste an apa ramasa in urma ploilor. Doua trei tufe de macese si cateva palcuri de papura sunt singurele vegetale din zona smarcului. Acum mica baltoaca e inghetata de gerul de peste noapte. Emma intra nerabdatoare prin papura uscata si ramane in aret. Incerc sa ajung langa ea dar imediat zboara cocosul insotit de trei fazanite. Se departeaza in zbor, gainile usor in fata, epolez si la foc vad cum cocosul lasa piciorul stang sa atarne dar zboara in continuare si se lasa intr-o sola cu iarba inalta undeva in fata. Plec dupa el, intru din capatul solei si las cateaua sa caute. Face aret, cocosul da sa zboare dar se incalceste intre firele de iarba si Emma il prinde usor. Avea piciorul stang rupt chiar deasupra ghearei. Il agat la ciochinar si o iau catre masina.

Descarc arma si scot aparatul foto. Pana ajung la masina fotografiez doar areturi. Fazani, iepuri, potarnichi. Chiar si o prepelita intarziata ramasa sa ierneze aici… Arma ramane muta.

Inca o zi plina!

Ziua a treia

E cea mai friguroasa. Tot fara zapada. Doar frig si ceata, si e ultima zi de vanatoare pe anul asta. Azi m-am decis sa caut desisurile de pe malurile raului. Ratele ar trebui sa fie si ele prezente, deja toate baltile au inghetat si nu mai au unde sa inopteze. Insa raul ma intampina cu stoluri de cocosari, agatati parca in locul frunzelor in copacii golasi. Emma merge la picior si desi fierbe de nerabdare, continua sa nu se indeparteze mai mult. Cum reusesc sa ma apropii de primul cot al raului, din papuris ies pe apa 3 rate mari, un ratoi si doua rate, care se lasa in curent si incearca sa se indeparteze. Trimit cateaua catre ele, le vede, da sa intre in apa si ratele se salta batand puternic din aripi. Ratele primele,ratoiul ultimul. Epolez si il dobor la cativa metri de mal. Lovit mortal, inoata cu gatul lipit de suprafata apei, incearca sa se scufunde dar e o prada usoara pentru bracuta. Focul de arma suna ca o lovitura de tun in linistea de catedrala a luncii raului. Atat din amonte cat si din aval grupuri de 4-5 rate mari se salta in zbor si cauta alte locuri mai indepartate unde sa se aseze din nou pe apa. Pun ratoiul in buzunarul din spate al vestei si merg catre amonte. Emma coboara sub malul inalt si inclinat catre apa si scotoceste cotloanele facute de gropile din mal si radacinile dezgolite ale copacilor. Totul pare atat de linistit, doar curgerea raului si miscarile de zvarluga ale catelei amintesc faptul ca nu suntem o natura statica. Ajungem la o zona plina de salcii cazute peste apa, crengile s-a incalcit si au format o zona de nepatruns. Bracuta cade in aret la marginea primei salcii, ajung deasupra ei pe mal si o trimit dupa vanat. Se strecoara cu greu pe sub salcie si salta o sarseluta care porneste cu viteza unei rachete sol-aer catre amonte, strecurandu-se cu usurinta printre crengile aplecate asupra apei. Trag ambele focuri rapid,din epolaj, fara sa ochesc asa cum trebuie, crengutele pe sub care zboarea sarseaua cad in apa si ratusca zboara in continuare si scapa nevatamata. Incalcitura de crengi, rugi de mure si plante agatatoare mai ne daruieste inca doua sarselute care scapa de roiul micilor alice si cam atat.

Urmeaza un golfulet plin de papuris, care inca isi mai pastreaza varfurile inflorite datatoare de mici seminte zburatoare. Aici Emma ramane nemiscata chiar in inima vegetatiei, ajung langa ea, o imping catre sursa emanatiilor, cateaua pleaca, trage aer pe nas de parca ar vrea sa soarba toate mirosurile vanatului de pe rau si salta o frumusete de sitar de padure care in zborul sau rapid si intortocheat urca rapid malul inalt, dispare din vedere si ma lasa sa raman doar cu o urma de zambet pe fata si cu o singura pereche de penite prinsa la banda palariei. Ii urez toate cele bune, chem cateaua, o pun la picior si mergem mai departe.

Peste tot sunt urmarit de zborul oaspetilor nostri de iarna, cocosarii,care ma survoleaza, pasand de la un copac la altul. E prima data and ii gasesc in numar atat de mare in zona asta, si atat de netematori. Nu mi-au starnit niciodata interesul cinegetic ci doar curiozitatea si dupa ce am reusit sa-i identific ca specie cu ajutorul determinatorului ornitologic, nu am intins arma catre ei. Gasesc si o vulpe, impuscata cu cateva zile in urma si abandonata intre tufisuri. Pacat, avea o superba blana de iarna. Ar fi dat bine pe perete sau pe parchetul din hol.

Putin dupa zona cu vulpea imi sare un iepure dupa un marking scurt al bracutei. O zbugheste, urca rapid o movila inierbata si-l pierd din vedere. Ma astept la o fuga catre padure si pregatesc arma pentru un foc rapid. Iepurele fuge prin dreapta movilei si imi iese in fata in bataia armei. Trag si sosoiul cade, se mai zbate de doua trei ori si ramane nemiscat. Aportul este doar o formalitate. Isi ia locul si el in buzunarul vestei.

Ziua se apropie de sfarsit, mai sunt cateva zeci de minute si se insereaza. Imi aleg un loc bine camuflat in tufele de pe marginea apei, pun cateaua in down si astept ratele sa se intoarca. Primul stolisor trece pe deasupra venind de undeva din spatele meu dar trece la o inaltime inabordabila. La fel si urmatoarele.Ma incanta susurul cristalin al zborului lor,

care ajunge la mine inaintea lor si le anunta sosirea. Doar o pereche de rate mari ma survoleaza la o distanta buna. Si cad amandoua. Emma le gaseste si le aduce.

Incepe sa se insereze. Si frigul se inteteste tot mai mult. Iau ratele si cateaua si plec catre masina. Pe drum ma gandesc doar la linistea pe care mi-au strecurat-o in sine aceste trei zile. Nu ramane nici regretul ratarii sitarului si nici lipsa zapezii. Magia vanatorii in zilele de dupa Craciun a ramas aceeasi.

 
© 2002-2019. Drepturile de proprietate asupra tuturor informaţiilor (texte, imagini, clipuri) de pe acest site aparţin Vinatorul.ro,
exceptând cazurile în care se specifică altfel. Reproducerea acestor informaţii fără permisiunea reprezentanţilor Vinătorul.ro constituie infracţiune.
Design by Brand Factory.