
In urma cu mai mult de un secol, in anul 1895 Wilhelm Brenneke pune bazele unei fabrici de armament si munitie. De atunci s-a ocupat in special de proiectarea si testarea munitiei pentru armele de vanatoare.
Ca rod al muncii depuse de el au aparut pe piata munitii pentru calibrele 6,5x64, 7x64, 7x65R, 8x64S, 8x65R, 9,3x64 cu rezultate excelente din punct de vedere balistic si munitii cu proiectil unic de tipul TIG (Torpedo-Ideal Geschoss), TUG (Torpedo-Universal Geschoss) si Original SL - acesta din urma fiind probabil cel mai renumit si apreciat de catre vanatori.
In anul 1895 W. Brenneke a proiecteaza primul cartus cu proiectil unic de plumb ce putea fi tras dintr-o arma de vanatoare cu tevi lise, cartus care a fost lansat pe piata in anul 1898 sub denumirea de
"Original Brenneke mod.1898". Acest proiectil avea forma cilindrica, cu partea din fata ascutita si suprafata neteda, iar pe circumferinta era prevazut cu patru santuri longitudinale, menite sai imbunatateasca stabilitatea pe traiectorie. Etansarea proiectilului fata de tub si teava era realizata printr-o bura pasla.
Dupa acest prim model si alte cateva incercari ulterioare, in anul 1920 apare pe piata modelul considerat clasic, iar dupa parerea mai multor fabricanti unul din cele mai bune modele de proiectil din plumb ce poate fi tras dintr-o arma de vanatoare cu tevi lise.
>
Acest model a fost denumit
"Original Brenneke SL".Proiectilul avea tot forma cilindrica, avea partea anterioara semisferica, iar partea posterioara plata. Pe circumferinta avea 12 borduri longitudinale (ghinturi) usor inclinate spre dreapta. In cazul armelor de calibrul 12 latimea acestor borduri era de 1,5 mm, iar inaltimea de 1 mm.

Proiectilul era fixat de bura de pasla cu ajutorul unui surub central. Bordurile usor inclinate imprimau proiectilului o miscare de rotatie in sensul acelor de ceasornic ce ii imbunatatea stabilitatea pe traiectorie, iar pe de alta parte faceau posibila folosirea acestuia pentru orice arma de vanatoare, indiferent de socul folosit, datorita faptului ca la trecerea prin soc, bordurile se aplatizau, eliminand pericolul de deformarea sau chiar explodarea tevilor. De altfel, s-a constatat ca cu cat socul tevii era mai strans, cu atat precizia era mai buna. Compozitia proiectilului era din plumb aliat cu antimoniu in proportie de 3,5%, compozitie ce in principal s-a pastrat pana astazi.
In anul 1935 noul Brenneke era deja renumit pe plan international, cel de calibrul 12 fiind testat cu rezultate la fel de bune la vanatoare de cerbi, mistreti, ursi, leoparzi, si chiar la lei, tigri si bivoli africani. Datorita diametrului mare si a profilului reusit, pana la distanta de 50 m proiectilul dezvolta o putere de stopare si omorare foarte buna. Grupajul realizat la distanta de 45 m variaza in functie de caracteristicile tevilor intre 3,8 si 7,0 cm, la distanta de 50 m fiind folosit cu rezultate foarte bune la vanatoare de mistreti (panda sau goana), cerbi sau ursi. De asemenea, datorita puterii de stopare in cazul focurilor trase de aproape, este foarte apreciat in safari-urile africane la cautarea felinelor ranite, configuratia proiectilului asigurand descarcarea totala a energiei cinetice in corpul vanatului.
In ciuda greutatilor ce i-au fost potrivnice, Wilhelm Brenneke a imbunatatit in continuare caracteristicile proiectilului pe care il crease. In noiembrie 1951, Wilhelm Brenneke s-a stins din viata in Berlinul de Vest, la varsta de 86 de ani, lasand in urma firma Brenneke GmbH care se ocupa in continuare cu fabricarea proiectilelor ce-i poartã numele, precum si cu studiul imbunatatirii caracteristicilor sale balistice, ea fiind condusa de catre unul dintre nepoti - dr.Peter Mank.
Ca dovada a renumelui dobandit este si faptul ca in anul 1991 s-a fabricat proiectilul cu numarul 100.000.000. Firme renumite pe plan mondial ca Dynamit Nobel, SK Jagd-und Sportmunitions GmbH, Sellier & Bellot si Fiocchi, utilizeaza proiectilul Brenneke la fabricarea munitiilor lor. De exemplu, firma Dynamit Nobel foloseste proiectilul Brenneke la fabricarea cartuselor de calibrul 12, 16, 20 si 410 cu tub de plastic transparent denumit "Rottweil Brenneke". Cartusele cu lungimea tubului de 70 mm se fabrica in variantele cu incarcatura normala si magnum, iar cele cu lungimea tubului de 76 mm - cu incarcatura magnum. Etanseizarea se realizeaza tot cu ajutorul clasicei bure de pasla.

Munitia cu incarcatura magnum a dat rezultate foarte bune din punct de vedere balistic. La un test efectuat pe un numar de cinci cartuse de calibrul 12/70 cu proiectil de 32 g, la distanta de 50 m, diametrul grupajului (imprastierea) a fost de 6,7 cm!
Cu ocazia sarbatoririi unui secol de existenta, firma Brenneke a scos pe piata in anul 1995 la expozitia de la Las Vegas modelul "Original Brenneke Golden Slug". Acest model corespunde in principiu cu cel de baza, insa bordurile aflate pe circumferinta proiectilului sunt mai late (de exemplu la calibrul 12 au latimea de 2,5 mm) si sunt usor inclinate spre stanga. Datorita acestui fapt miscarea de rotatie imprimata proiectilului este in sens invers acelor de ceasornic.
Acest nou model a fost destinat in primul rand pietii din SUA, fiind fabricat numai pentru calibrele 12 si 20. Partea exterioara a proiectilului este vopsita in culoare aurie. Caracteristicile balistice ale proiectilului sunt deosebit de bune, astfel munitia magnum pentru calibrul 12/76 cu proiectil de 39 g dezvolta o energie de 2344 J si la distanta de 45 m da o imprastiere de 4 cm la cinci focuri trase, iar la 100 m dezvolta inca o energie de 1686 J, respectiv da o imprastiere de 6 cm
Firma fabrica de asemenea si munitie pentru misiuni speciale ale politiei cu proiectile de calibrul 12 (28,35g) comercializate sub denumirea de Tactical Police.