"Corpul sau de atlet, rapiditatea si desenul formelor, i-au creat supranumele de "Senior al vantului" - afirma reputatul chinolog italian N. Villa.
Dupa cum ii este indicat numele, acesta reprezinta cainele de aret prin excelenta dotat cu un mecanism olfactiv tipic cainilor rapizi. Are un temperament impetuos si este un alergator neobosit. Este cainele ideal pentru vanatoarea in campie unde isi poate etala intreaga putere si isi poate folosi intreaga agilitate.
In Anglia prima descriere a "pointerului spaniol" apare in revista "Cynographia Britanica" in anul 1805. Revista afirma ca acest caine a fost adus in Marea Britanie de catre un negustor portughez. Pointerul a fost utilizat in mod deosebit de batrinul baron Bickell de Norfolk (care tragea la zbor) si apreciat pentru nasul sau, usurinta de a fi dresat, cat si pentru capacitatile de caine de aret.
W. Arkwright (renumit crescator englez de pointeri), in cartea sa "Pointerul si predecesorii sai", dupa ce a efectuat cercetari amanuntite, confirma originea continentala a Pointerului ca provenind din Bracul de Navarra (caine spaniol, greu, cu alura lenta) incrucisat cu cainele de aret italian (usor si rapid). Primul a patruns in Anglia odata cu reintoarcerea armatei engleze, dupa pacea de la Utrecht, prin intermediul unui negustor portughez. Cel de-al doilea a fost adus din Franta. In acea perioada cainii italieni cu roba alba si rosie, cu forme elegante si usoare erau deja raspanditi in Franta si Spania. Este consemnat faptul ca ducele de Kingstone a importat astfel de exemplare.
E. M. Frechon, in cartea sa "Cainii de aret de rasa engleza", publicata in 1881, incercand sa stabileasca originile Pointerului, mentioneaza acelasi tip de caine de aret: greu, alura lenta, de origine spaniola si care era foarte asemanator bracului francez. Totodata el sustine ca vanatorii englezi au fost aceia care au ameliorat rasa dandu-i o armonie a formelor, o rapiditate si o pasiune de a vana, pe care nu o avea cand a fost adus in Anglia. Nu se cunosc informatii in ceea ce priveste mijloacele si metodele folosite de englezi pentru a se ajunge la acest rezultat.
Majoritatea pasionatilor de pointeri, printre care Thornton sau Elzear Blaze, autorul cartii "Vanatorul cu cainele de aret", publicata in 1883, apreciaza, totusi, ca au fost realizate incrucisari (sau mai bine zis infuzii) cu alte rase: Foxhound, Greyhound (Ogar), si chiar cu Bulldog. Precizam ca, din punctul de vedere al lui W. Arkwright - de departe cel mai bun cunoscator si crescator de Pointeri - toate infuziile realizate in decursul timpului de diversi crescatori au fost benefice dar, primordiale in formarea caracteristicilor Pointerului actual au fost selectiile realizare in interiorul rasei originale.
Teoriile privind rasa, avansate de Arkwright, au fost sustinute si de catre chinologii italieni: Ettore Tale (1926-"Cainii de vanatoare") si Giulio Colombo (1963). De altfel si N. Villa, in cartea sa "Pointerul", publicata in 1993 (editia in limba franceza) apreciaza ca "in mod logic trebuie sa gandim ca aceasta prestigioasa rasa este fructul unor incrucisari intre diverse tipuri de caini capabili sa-si imbogateasca progenitura cu toate caracteristicile lor de valoare, astfel incat, printr-o selectie inteligenta, experimentatii crescatori englezi sa puna rasa in valoare."
Ceea ce diferentiaza Pointerul de alti caini de vanatoare pasionati, este stilul sau, usurinta si eleganta miscarii, cu un galop alungit si rapid. Portul capului trebuie sa fie deasupra liniei spatelui, miscarile sale sunt ample, delicate si armonioase, cu un mare angajament al partii posterioare.
Aretul de piatra este luat intr-o maniera brusca. De la perceperea emanatiei revine pe curentii de aer foarte decis si autoritar pentru a se opri instantaneu cu corpul tensionat, muschii incordati, nasul sus, dominand cu superioaritatea sa campia din fata lui, cat si vanatul ghemuit la aceasta aparitie intempestiva si autoritara. Filajul este la fel de spectaculos si compus dintr-o succesiune de areturi sacadate, tipice acestui caine.
Se vehiculeaza prea adesea ideea ca domeniul exclusiv al Pointerului este campia, dar acest caine este excelent in orice alt fel de biotop. Bineinteles, Pointerul ramane regele necontestat al campiei, acest tip de biotop convenindu-i perfect si in raport cu alti caini de aret sufera mai putin de caldura. Puterea sa olfactiva face aici minuni. Un cuplu de pointeri aretand un stol de potarnichi intr-o miriste de grau imbracata in mohor sau intr-o cultura de sfecla, ramane un spectacol de neuitat.
In ceea ce priveste vanatoarea in zone impadurite, zavoaie, subarboret, liziere de padure, hatisuri. Rugi de mure, stuf etc. subliniem ca stie sa se adapteze situatiei si nu are egal in a bloca fazanul, sitarul, sau potarnichea. Cei ce gandesc ca este mai putin protejat decat un caine cu par lung, mentionez ca nu parul il determina pe un caine sa intre in maracini si rugi de mure, ci pasiunea si cei mai buni pointeri prin pasiune se diferentiaza de alti caini de aret.
De fapt, zgarieturile adanci, atunci cand lucreaza cu pasiune in astfel de zone, le sufera si cainele cu par lung, numai ca la acesta ranile sunt mai putin vizibile.
Pointerul se poate manifesta deplin si in zone umede, mlastinoase, in cautarea becatinelor. Calitatea deosebita a nasului este in acest domeniu un atu major, iar amplitudinea chetei se poate exprima perfect in acest biotop deosebit. Trebuie totusi sa mentionam ca nu este indicata folosirea pointerului in astfel de biotop in conditii vitrege - temperaturi scazute, burnita si vant, ploi reci etc. Cu toate ca pasiunea il determina sa lucreze, caini buni au platit un greu tribut iesirilor din perioadele iernilor grele.
Caine sportiv, pionterul este apanajul vanatorului sportiv, cel putin a celui cu mentalitate de sportiv.
