Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 19 Ian 2022, 09:45

Prezentare Selaru N.

Locul in care sa povestim despre noi, sa ne strangem amintirile, sa ne cunoastem mai bine. Sa daruim si celorlalti o particica din bucuriile noastre. Si sa ne consemnam peregrinarile pentru anii cand ne vom hrani din amintiri.

Moderatori: the_mav, val pangica

Prezentare Selaru N.

Mesajde Selaru N. pe 06 Dec 2020, 19:02

Buna seara colegi vanatori! Imi face o deosebita placere sa ma alatur acestei comunitati. O sa incep cu o scurta prezentare, asa cum se cuvine sa se faca:

M-am născut în data de 24 august 1950, într-o familie de vânători și crescători de copoi ardelenești, dintr-un sat prosper pe atunci - Pietraru, situat într-o comună de deal - Cozieni, din fostul raion Cislău al fostei regiuni Ploiești, actualmente în județul Buzău.
Am crescut și mi-am făcut ucenicia, în treburile gospodărești și vânătoare, în satul natal, unde am absolvit școala generală, după care am plecat la liceu. După liceu, fără întrerupere, am urmat cursurile facultății pentru care aveam chemare, Facultatea de Silvicultură din Brașov, singura care pregătea viitori profesioniști în cinegetică. Specializării din facultate și din Cercul științific de vânătoare, pe care l-am condus din anul 2 până în anul 5, i-au urmat toate specializările post-universitare succesive organizate în profil cinegetic, înainte de 1990, și, ulterior, doctoratul, subordonat aceluiași interes pentru pregătire temeinică în specialitate.
Privilegiul de a primi o repartiție specială și de a-mi desăvârși cei 3 ani de stagiatură la ocoale silvo-cinegetice de excepție, vizitate de înalte personalități din țară și străinătate, de a lucra 5 ani în învățământul superior profil și de a face concomitent cercetare științifică riguroasă în domeniul cinegetic, de a îndeplini 5 ani funcția de secretar de asociație județeană de vânătoare și pescuit sportiv și 4 ani predecembriști funcția de inspector de vânătoare în Ministerul Silviculturii, precum și privilegiul de a fi ales de 6 ori succesiv în conducerea AGVPS din România, mi-a oferit șansa cunoașterii istoriei și evoluției problemelor cinegetice din România, din Europa și chiar de pe alte continente și, totodată, posibilitatea intuirii a ceea ce, mai devreme sau mai târziu, va urma și în activitatea util – recreativă de vânătoare.
În contextul concis reliefat, am încercat să apăr, să susțin și să reprezint cât am putut mai eficient, într-o perioadă de tulbure și riscantă evoluție politică-economică-socială a țării, interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România ,cu gândul permanent la interesele prioritare ale membrilor asociațiilor .
Trebuie să recunosc că am avut multe satisfacții, dar și eșecuri, din acest punct de vedere. Și mai trebuie să recunosc că funcția și interesele generale m-au obligat, adeseori, să iau decizii nepopulare, unele contrare convingerilor personale, pentru a putea depăși momentele cele mai dificile din viața AGVPS și a asociațiilor afiliate.
Apreciez că am reușit acest lucru și, de asemenea, să consolidez situația financiară a AGVPS. Dar mai presus de toate, am reușit să apăr cu succes independența AGVPS față de toate intențiile reprezentanților unor autorități și altor organisme politice ale statului, dar nu numai, de a subordona sau de a înregimenta asociația pe care am reprezentat-o timp de 30 de ani.
Recenta „decădere” complotistă și absolut nestatutară din funcția de președinte al AGVPS, a deschis o cale necunoscută de evoluție, în baza unei strategii cu grijă ascunse, și m-a eliberat de constrângerea de a susține interesele conducerilor asociațiilor afiliate care nu concordă cu interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România. Din postura de simplu vânător și pescar amator, pot spune mai direct „lucrurilor pe nume”, în interesul comun al celor ce doresc să fie apărați, susținuți și reprezentați cu competență, demnitate, loialitate și eficiență, de cei aleși sau retribuiți ca angajați în acest scop.
Las însă cititorilor posibilitatea și dreptul de a analiza și aprecia opiniile personale, transmise în continuare cu sinceritate, potrivit promisiunii făcute.
Cu sinceră prietenie,
06.12.2020 Dr. ing. Neculai Șelaru
Selaru N.
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 06 Dec 2020, 16:50

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde tehărău pe 06 Dec 2020, 19:16

Bun venit!
O surpriză binevenită. :)
Zi de vot, zi în care va serbati onomastica și zi în care va alăturați comunității vinatorul.ro.
Ăsta da intrare...
Vă urez onomastică cu bucurie și la cât mai multe postări! La mulți ani!
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 3147
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde NightSirc pe 06 Dec 2020, 20:07

Bun venit!
Avatar utilizator
NightSirc
Veteran
 
Mesaje: 326
Membru din: 11 Noi 2008, 08:53
Locaţie: Furcitura nucului!

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Sly_Fox pe 06 Dec 2020, 20:25

Bun venit!
O surpriză întradevăr plăcută.
Având în vederea vasta dumneavoastră experiență în domeniul cinegeticii, ne așteptăm la cât mai multe postări.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 5189
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Terra

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde pipabh pe 06 Dec 2020, 20:34

Bine ati venit!
pipabh
Veteran
 
Mesaje: 1437
Membru din: 27 Oct 2012, 07:49

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde popaliviu pe 06 Dec 2020, 22:48

Bun venit!
12, 16, 9mm, .30-06
Avatar utilizator
popaliviu
Veteran
 
Mesaje: 752
Membru din: 10 Ian 2016, 18:13
Locaţie: Salzburg Austria

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde laurul pe 06 Dec 2020, 23:08

Bun venit.
cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Avatar utilizator
laurul
Veteran
 
Mesaje: 2866
Membru din: 27 Ian 2011, 12:05
Locaţie: Dupa vanat, oriunde!

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Ghinda pe 07 Dec 2020, 08:12

:shock:
Niciodata nu este prea tarziu!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 7066
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde the_mav pe 07 Dec 2020, 09:00

Bun venit, domnule Selaru.
Recunosc ca am fost placut surprins de alaturarea dumneavoastra acestui forum.

Ghinda scrie::shock:
Niciodata nu este prea tarziu!

:mrgreen: :mrgreen: :D Spune sincer, ti-a cazut cafeaua din mana in aceasta dimineata? :mrgreen: ;;) ;;)
-------------------------------------
Holland and Holland - pure art...
Avatar utilizator
the_mav
Veteran
 
Mesaje: 3291
Membru din: 27 Sep 2005, 10:19
Locaţie: Oltenia, Muntenia si partial Moldova

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Ghinda pe 07 Dec 2020, 09:15

Nu. De mult nu ma mai mira lucruri din Romania.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 7066
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde adrian1123 pe 07 Dec 2020, 12:57

Bun venit !
adrian1123
Veteran
 
Mesaje: 408
Membru din: 01 Oct 2009, 20:46

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde biriuck pe 07 Dec 2020, 13:14

Bine ati venit!

Selaru N. scrie:... Recenta „decădere” complotistă și absolut nestatutară din funcția de președinte al AGVPS, [..] m-a eliberat de constrângerea de a susține interesele conducerilor asociațiilor afiliate care nu concordă cu interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România. Din postura de simplu vânător și pescar amator, pot spune mai direct „lucrurilor pe nume”, în interesul comun al celor ce doresc să fie apărați, susținuți și reprezentați cu competență, demnitate, loialitate și eficiență, de cei aleși sau retribuiți ca angajați în acest scop.

Pentru mine va fi interesant de urmarit aceasta tema
Avatar utilizator
biriuck
Veteran
 
Mesaje: 2627
Membru din: 05 Oct 2013, 17:49
Locaţie: Bucuresti/Ploiesti

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde yoghi pe 07 Dec 2020, 14:22

Mare Sef in primul rand zic bine ai venit

Mai departe zic urmatoarele. Sper ca esti constient ca multi dintre membrii forumului ti-au trimis urari "de bine" in perioada aia de 6 mandate!Era pe undeva si un topic cu bancuri despre conducatorul iubit al AGV

Selaru N. scrie:......
Recenta „decădere” complotistă și absolut nestatutară din funcția de președinte al AGVPS, a deschis o cale necunoscută de evoluție, în baza unei strategii cu grijă ascunse,
...................



Selaru N. scrie:....
m-a eliberat de constrângerea de a susține interesele conducerilor asociațiilor afiliate care nu concordă cu interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România. ....



Selaru N. scrie:....in postura de simplu vânător și pescar amator, pot spune mai direct „lucrurilor pe nume”, în interesul comun al celor ce doresc să fie apărați, susținuți și reprezentați... .


Comunicate de acest gen , sa zicem politice Nu va ajuta.
Daca renuntati la ""eu am facut ,eu am luptat pt vanatori"" si contribuiti cu raspunsuri corecte si obiective la subiecte din forum precum :etica,caini ,legisllatia de vanatoare , comportamentul vanatului, domenii unde chiar suntetti profesor ,toti vom avea de castigat.

Inca o data Bun venit.
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 3325
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde andrey_hunter28 pe 07 Dec 2020, 14:32

Bun venit !
Banuiesc ca daca mai erati in functie nu aveam onoarea asta. :ymapplause: :ymapplause: :ymapplause:
andrey_hunter28
Membru activ
 
Mesaje: 119
Membru din: 03 Ian 2008, 09:35
Locaţie: ilfov

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde andrey_hunter28 pe 07 Dec 2020, 14:39

Dar ce se intampla?
V ati descoperit latura de ,,forumist braconier" ?
Ce vant va aduce printre noi?
andrey_hunter28
Membru activ
 
Mesaje: 119
Membru din: 03 Ian 2008, 09:35
Locaţie: ilfov

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde tehărău pe 07 Dec 2020, 15:17

andrey_hunter28 scrie:Dar ce se intampla?
V ati descoperit latura de ,,forumist braconier" ?
Ce vant va aduce printre noi?


Aici va lămuresc eu, cât se poate de scurt:
La momentul respectiv l-am contactat pe domnul Selaru. Au urmat discuții cât se poate de contradictorii și unora, de-a lungul vremii, le-am găsit soluții. L-am invitat încă de atunci sa ni se adreseze direct, aici. A refuzat motivând ca nu se face ca un conducător al unei asociații cu pretenții sa dialogheze cu oameni a căror identitate nu poate fi cunoscută. Am găsit alternativa de a face un forum paralel, cu useri identificabili și răspunsuri concrete. O alta soluție de a tine legătură cu acest forum a fost prin dialog direct cu minim 7 membri ai acestui forum, oficial, declarați ca "oficiali". Și nu în ultimul rand, domnul Selaru a promis ca își va asuma dialogul cu noi când funcția nu îl va obliga sa angajeze și asociația pe care o conducea în dialoguri ce o pot lua pe aratura. Ceea ce, cu mare placere, vad ca a respectat. Dacă vrei sa ceri socoteală pentru acel articol, n-ai decât. Poate o să-ți răspundă, poate ca nu. Dar hai sa nu fim malitiosi.

PS. De unde știi ca nu a avut cont mai demult??! ;) Forumul e plin de @hunter...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 3147
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde romaniac pe 07 Dec 2020, 16:06

Bine ati venit pe forum Domnule Selaru!
Avatar utilizator
romaniac
Veteran
 
Mesaje: 1777
Membru din: 05 Aug 2008, 21:33
Locaţie: WI

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde florinsarca pe 07 Dec 2020, 17:23

Bine ați venit pe forum! Așteptăm postări pe forum din partea dumneavoastră având în vedere experiența îndelungată în domeniul cinegetic. Eu personal, sunt convins că am ce învăța de la dumneavoastră.
florinsarca
Membru activ
 
Mesaje: 117
Membru din: 12 Mar 2014, 18:30
Locaţie: Hunedoara

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde OVI762 pe 07 Dec 2020, 17:48

Bine ati venit!
este in noi
OVI762
Veteran
 
Mesaje: 2509
Membru din: 10 Noi 2009, 09:11

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde ravenstein pe 07 Dec 2020, 17:51

Sa fie intr-un ceas bun.
12/70 - 12/76 - 20/76 - 308w
ravenstein
Membru important
 
Mesaje: 293
Membru din: 09 Oct 2017, 14:52
Locaţie: Cluj Napoca

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Selaru N. pe 07 Dec 2020, 18:38

Stimati domni, va multumesc pentru primirea cordiala!
Tin sa subliniez ca nu sunt un cunoscator al modului de utilizare si al limbajului folosit in zilele noastre, in format virtual si nici nu imi fac un scop din a deveni expert in acest domeniu. Deasemenea, timpul dedicat conversatiilor pe internet imi este limitat. De aceea va rog sa aveti ingaduinta necesara de a astepta eventuale raspunsuri promte la dialogurile initiate. Nu le ignor ci, probabil, o sa mai aiba de asteptat in unele cazuri.
Va multumesc pentru intelelegere!
Selaru N.
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 06 Dec 2020, 16:50

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Selaru N. pe 07 Dec 2020, 18:52

yoghi scrie:Mare Sef in primul rand zic bine ai venit

Mai departe zic urmatoarele. Sper ca esti constient ca multi dintre membrii forumului ti-au trimis urari "de bine" in perioada aia de 6 mandate!Era pe undeva si un topic cu bancuri despre conducatorul iubit al AGV

Selaru N. scrie:......
Recenta „decădere” complotistă și absolut nestatutară din funcția de președinte al AGVPS, a deschis o cale necunoscută de evoluție, în baza unei strategii cu grijă ascunse,
...................



Selaru N. scrie:....
m-a eliberat de constrângerea de a susține interesele conducerilor asociațiilor afiliate care nu concordă cu interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România. ....



Selaru N. scrie:....in postura de simplu vânător și pescar amator, pot spune mai direct „lucrurilor pe nume”, în interesul comun al celor ce doresc să fie apărați, susținuți și reprezentați... .


Comunicate de acest gen , sa zicem politice Nu va ajuta.
Daca renuntati la ""eu am facut ,eu am luptat pt vanatori"" si contribuiti cu raspunsuri corecte si obiective la subiecte din forum precum :etica,caini ,legisllatia de vanatoare , comportamentul vanatului, domenii unde chiar suntetti profesor ,toti vom avea de castigat.

Inca o data Bun venit.


Multumesc pentru primire!

Domnule "Yoghi",
Nu stiu daca imi este permis sa va apelez asa. As face-o folosindu-va numele dar nu imi este cunoscut. Am inteles ca pe forum nu este nici o problema daca folosim numele de inregistrare. Nici apelativul pe care dumneavoastra il folositi, "Mare Sef", nu stiu daca e un rautacism sau un rasfat magulitor. Ramane sa ma acomodez cu limbajul forumistic.
Am luat act de sugestiile dumneavoastra. Am o mica observatie, daca imi este permisa:
daca in rubrica de prezentare nu e binevenit pronumele personal "Eu", atunci unde?? Nu intentionez sa fac uz de el si nici nu am de platit polite prin intermediul acestui forum. Sper sa nu va mai deranjez cu texte despre activitatea mea mai mult decat este necesar.
Selaru N.
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 06 Dec 2020, 16:50

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Selaru N. pe 07 Dec 2020, 18:54

andrey_hunter28 scrie:Dar ce se intampla?
V ati descoperit latura de ,,forumist braconier" ?
Ce vant va aduce printre noi?


Multumesc de primire!
Daca aveti o intrebare punctuala, o sa incerc sa va raspund. Daca e doar o provocare, o s-o iau ca atare.
Multumesc!
Selaru N.
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 06 Dec 2020, 16:50

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Selaru N. pe 07 Dec 2020, 18:58

biriuck scrie:Bine ati venit!

Selaru N. scrie:... Recenta „decădere” complotistă și absolut nestatutară din funcția de președinte al AGVPS, [..] m-a eliberat de constrângerea de a susține interesele conducerilor asociațiilor afiliate care nu concordă cu interesele vânătorilor și pescarilor majoritari din România. Din postura de simplu vânător și pescar amator, pot spune mai direct „lucrurilor pe nume”, în interesul comun al celor ce doresc să fie apărați, susținuți și reprezentați cu competență, demnitate, loialitate și eficiență, de cei aleși sau retribuiți ca angajați în acest scop.

Pentru mine va fi interesant de urmarit aceasta tema


Multumesc de primire!
O sa incerc sa va captez atentia cu niste subiecte, sper, interesante. Va invit sa urmariti subiectul "Statut AGVPS"
unde intentionez sa dezvolt niste idei mai demult avute. In functie de timp si de interesul colegilor, o sa vin si cu alte teme "vanatoresti"
Selaru N.
Nou membru
 
Mesaje: 29
Membru din: 06 Dec 2020, 16:50

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde laurul pe 07 Dec 2020, 19:00

Aveti un topic dedicat AGVPS....
cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Avatar utilizator
laurul
Veteran
 
Mesaje: 2866
Membru din: 27 Ian 2011, 12:05
Locaţie: Dupa vanat, oriunde!

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde Ghinda pe 07 Dec 2020, 19:48

Ne adresam pe numele de forum. Daca se adreseaza cuiva anume se utilizeaza @yoghi, de exemplu.
Este permisa adresare si la persoana a doua, nu se tine cont de varsta, rang, sex etc.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 7066
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde yoghi pe 08 Dec 2020, 00:28

Selaru N. scrie:..
Nici apelativul pe care dumneavoastra il folositi, "Mare Sef", nu stiu daca e un rautacism sau un rasfat magulitor. .....


In vremurile colonizarii continentului American ,conducatorii triburilor indiene erau numiti Sef ,iar conducatorii natiunilor indiene,reprezentantii ce negociau cu albii erau Mare Sef.

DA este o formula de respect uzuala mie.




Selaru N. scrie:........Am o mica observatie, daca imi este permisa:
daca in rubrica de prezentare nu e binevenit pronumele personal "Eu", atunci unde?? Nu intentionez sa fac uz de el si nici nu ......




Stim cu totii ca sunteti un om inteligent si puteti devia elegant subiectul dar in postarea cu "eu" ,sugestia mea era de a renunta la verbele ""am facut " si am luptat" !

yoghi scrie:...
Daca renuntati la ""eu am facut ,eu am luptat pt vanatori"" si contribuiti ...


EU-l sigur este al dumneavoastra . :mrgreen:
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 3325
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde yoghi pe 08 Dec 2020, 00:32

As sugera ca pina la statut de care toti sunt plictisiti sa postati ceva la -povestiri vanatoresti.
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 3325
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde mialxx pe 08 Dec 2020, 08:19

Bine ati venit Domnule Selaru!
Nici eu nu sunt un simpatizant AGVPS. Pe mine ma intereseaza mai mult Vinatoarea decit politica. Mai bine spuneti ce va reprosati ca nu ati facut, ca ce ati facut stim...
mialxx
Veteran
 
Mesaje: 792
Membru din: 23 Aug 2010, 20:55
Locaţie: Thurgau Elvetia

Re: Prezentare Selaru N.

Mesajde salus pe 08 Dec 2020, 14:56

Bine ai venit Respectabile Vânător!!!
Recunosc, nu am fost un mare ”fan” al mandatelor dumneavoastră.
Se putea mult, s-a făcut ce avem!
Mă bucur că ai ”cobărât” oficial aici între vânători, și sunt convins că din această nouă postură vei avea ocazia să înțelegi mai bine motivele frustrărilor noastre. Totodată, sper ca prin experianța dumneavoastră să deveniți o ”voce a rațiuni” acestui forum și să ne sprijiniți cu idei, poate chiar soluții, atunci când interesle noastre, ale vânătorimii de rând, vor fi ignorate sau batjocorite.
Aici suntem vânători, iar dacă au existat sau există uneori comentarii mai acide, trebuie să înțelegeți că ele nu vin din răutate, ci din dorința de a ne face auzite problemele.
Interesele noastre, ale tuturor vânătorilor, sunt comune, dar nu prea ne înțelegem între noi, pentru că vorbim mult și nu suntem capabili să ascultăm ce au de spus ceilalți, să acționăm împreună. Iar când facem un efort să ascultăm, ne grăbim să aruncăm cu pietre si abia apoi încercăm să analizăm ce a vrut să spună ”victima”.
Este caracteistic nației noastre! Cei cu putere, uită că fără structura de bază vârful piramidei este mic și nesemnificativ, iar structura de bză se vaită și atât! Problema este că atunci când ”ne ia dracu”, ne ia la grămadă, iar noi ne încăerăm tot între noi.
Cătare plină tuturor!!! :ymhug:
salus
Veteran
 
Mesaje: 421
Membru din: 18 Mar 2010, 16:25

Următorul

Înapoi la Jurnal de forumist

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 9 vizitatori

Publicitate