Si povestea:
Ca de obicei, a inceput cu telefoane. Boncaneste, nu boncaneste?
La noi nimic, e prea cald…Mai spre sfarsitul lunii, sa dea o ploicica!
In sfarsit, a inceput. E unul care “ da gura” , mare, frumos…
Un ultim drum la poligon, pentru a testa reglajul armei. KJG-urile de 10 grame “ merg ceas” , ma pot baza pe arma pana in 200 m.
Ajung in teren. Cald ca vara, totul e ars, uscat, paraie la fiecare pas. Cum Dumnezeu “sa dea gura” in arsita asta si cum naiba ma apropii de el, ca pe uscaturile astea ma aude de la 500 m…
Hotarat lucru, zona e buna; livada in buza padurii, meri si pruni care se rup de greutatea fructelor, marginita de apa pe o parte. Pentru ciute, locul e perfect, au hrana si apa chiar langa padure, din trei salturi pot sa dispara in desis. Cel mai important, e aproape de creasta, pe unde de regula patruleaza si boncanesc cerbii mari.
Astept sa se insereze…Oare mi s-a parut? Nu, chiar a boncanit. Scurt, mai mult un marait…
Apoi din nou, mai lung. E sus, pe creasta, in padurea deasa. Da Doamne sa coboare ciutele la mancare, poate iese si el.
Astept …si astept….nci urma de ciute, nici vorba sa iasa. Sta in desis si bodoganeste. De pe partea opusa a vaii se desprinde un alt glas, tot gros si puternic. Ce duet…mi se face pielea gaina. Se dueleaza “ verbal”, de pe versanti diferiti. Celalalt da glas, asta raspunde
Off, daca as sti sa boncanesc, as da gura intre ei si l-as scoate din fortareata lui.
Glasul batranului coboara, insa nu spre livada ci jos, unde e o ruptura deasa ce duce pana la apa. Deja s-a intunecat bezna si nu mai pot sat rag!
De undeva din spate, intre versanti se aude al treilea. Asta e mic, un amarat de laturas.
Batranul e jos la apa, probabil bea. E cald si trebuie sa bea apa…urca iar in des apoi.
Nu-I bai, e prima iesire. Poate maine dimineata, pe racoare, va iesi.
Venim a doua zi cu noaptea in cap. Inaintam incet spe marginea livezii, starnim un caprior care incepe sa “ oracaie” de zor. Fir-ar el sa fie, ne face alai, a alertat toata padurea. Ne oprim si asteptam zorii.
Nici pas…nu se aude nimic. L-o fi speriat capriorul? Nu cred, a tacut de ceva vreme. Vine ziua, se face cald, nimic, nici un sunet.
Unde o fi batranul, de ce nu da glas? Plecam suparati, facem tot soiul de supozitii, ajungem la drum si ramanem incremeniti. In praf ditai urma, dusa in sus, unde boncanea “ rivalul” . E clar, azi noapte s-au batut. Batranul s-a “ dus peste el” , probabil celalalt era cel care avea ciute.
Revenim seara si urcam unde ducea urma de dimineata. Da gura tarziu, pe partea cealalta a muntelui, a trecut creasta.
Urmeaza trei zile de “ baba oarba “ prin padure; batranul da glas numai noaptea, din des. In loc deschis iese doar cand e intuneric bezna, tarziu – si se retrage devreme, inainte sa vina zorii.
Ce sa facem? Cand iese el nu pot sa trag, in padure nici vorba sa-l pot apropia. Si timpul trece si eu nu fac nimic…Mai sunt doua zile si trebuie sa pec, parca vad ca patesc ca anul trecut, cu ticalosul dupa care am umblat pana s-a terminat boncanitul si mi-a tras clapa la final…
Vineri seara. Batranul cu ciutele s-au localizat pe un versant ca o cazemata. Au o livada mare in care ies noaptea sa manance. Poate totusi lasa garda jos…
De rival..nici urma, a disparut. Batranul nici nu prea mai boncaneste, doar mormaie ca un urs din cand in cand. Altfel, as crede ca a plecat in alte parti.
Din nou panda de seara la marginea livezii. Undeva in spate, intr-o “ cazemata “ de catina se trezesc porcii.
Ii aud pufnind, unul guita, probabil se harjonesc godacii. Trece un caprimulg, tacut ca o umbra. Se insereaza. In 20 de minute e bezna…Iar mi-a tras-o batranul!
Zaresc miscare sus, chiar pe creasta. Ciuta? Nu! E un cerbulean de 3-4 ani, il vad bine acum. Lasa capul in jos si pleaca spre stanga, iese in livada. Da glas odata, apoi din nou. Probabil e cel din prima seara, laturasul.
Din buza padurii mugeste gros batranul. Erai aici deci…si taceai chitic. Sunt practic intre cei doi, dar mai jos. Asta e momentul, se va duce la tinerelul asta obraznic sa-l izgoneasca! Trebuie sa-I tai calea.
Nea Sandu se gandeste la acelasi lucru, il vad ca se ridica incet. E un brau de copaci, in mijlocul livezii, pana sus la padure. Voi merge in dosul lui si ies intre ei. Cand va veni sa-l goneasca pe tinerel…
Merg incet ca pisica. Pe langa pomi e iarba cat de cat verde, daca sunt foarte atent ma pot apropia fara sa ma auda, mai ales ca e starnit si manios.
Fiecare pas e o tortura, atent sa nu fac zgomot. Aud un “ Booo” gros, chiar deasupra capului meu. Cand naiba s-a apropiat asa de mult??!! Nu sunt nici 100 metri dupa zgomot si nu il vad de pomi. Nea Sandu a ramas in spate, la baza pantei, doi oameni fac mai mult zgomot ca unul singur. Oare el il vede?
Noroc ca m-am uitat la el! Nea Sandu il vede, imi face semn cu mana in ce directie e si buzele lui formaza tacut “ Cerbul! Cerbul!” Fac un pas in dreapta, inca unul, ma las pe un genunchi si il vad. Era o tufa intre noi. Ii vad trofeul mare, sem et, si partea din spate a trupului. Umarul e ascuns de tufa…
Carabina urca la ochi, cotul gaseste reazem pe genunchiul stang. Inca putin…
S-a oprit, a simtit ceva! Se uita in jos…BUMM!! Glontul de cupru loveste in plin, desi cam in spate, acolo avea drum liber. Cerbul zvacneste buimac, impleticit ca un om beat, scapata la dreapta, cade, se ridica iar…
Il caut in luneta pentru alt foc dar e déjà prea aproape, luneta e pe 6x, afara aproape bezna déjà. O dau pe 2x in timp ce Nea Sandu striga “ Trage ca fuge!! Mai da-I un foc!!!”
BAMM!! Al doilea foc e perfect in umar. Cade in foc si ramane lat, in timp ce noi dam cu palariile in sus, ne luam in brate si ne pupam.
E gata…S-a terminat. Sa facem poze!
Dracia dracului…aparatul foto e la masina, la fel toporasul si coarda elastica...Si masina…la mama dracului!
Batranul zace sub un copac. Abia ii pot misca padurea de ramuri. Numar febril. Sunt 14!! Nu ne-am inselat! Cu unul in plus fata de cel de acum doi ani. Frumos, larg, sus are cupe.
A meritat tot efortul! Fac niste amarate de poze cu telefonul, macar atat.
Il voi poza mai bine maine, pe lumina.
Iesim cu greu la masina cu tofeul. Ma uit cu respect la Nea Sandu…omul asta e mult mai in varsta ca mine, insa si mult mai puternic. Daca ma lasa aici cu trofeul, imi ia o zi sa ajung la masina…
La el acasa mai facem un rand de poze, ceva mai bune, desi e bezna. Si bem o tuica buna de-a lui.
O meritam.
A doua zi, facem iar poze, cu tofeul pregatit pentru fiert. Acum se vede bine…cat noroc am avut!
Si vorba aia, se intalneste munte cu munte, dap'ai om cu om...
