Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 14 Mai 2025, 13:57

CARPATII – ianuarie 1933 - Constatari Legea Vanatorii

Moderatori: Alin3006, biriuck, Sly_Fox, CCM, Mircea-B

CARPATII – ianuarie 1933 - Constatari Legea Vanatorii

Mesajde blackcrotal pe 05 Ian 2016, 13:05

CARPATII – ianuarie 1933
Observaţii şi constatări practice asupra Legei
pentru reglementarea vânătoarei

de ION VICTOR VANCEA,

Inspector de vânătoare, Alba
Este indiscutabil că legea românească constituie una dintre cele mai succese legiuiri cunoscute pe întreg continentul. Lacunele inerente ori cărui început — evident — se ivesc şi aici şi această stare de lucruri este agravată prin faptul, că ne lipseşte Regulamentul de aplicare, care îşi întârzie încă apariţia.
Voi încerca să aduc succesiv în discuţie unele probleme, de care personal m'am împiedecat în practica vieţii vânătoreşti şi pentru rezolvirea cărora nu găsesc nici un text de lege şi nici vre-o deriziune ministerială, care ar putea fi în măsură de a clarifica situaţiunea şi raporturile.
Art. 3 din Lege tratează dreptul de vânătoare al proprietarului cu restricţiunile fixate în ceiace priveşte întinderea fondului de 1000 respective 100 hectare.
Se pune întrebarea:
1. dacă proprietarul depozitar al acestui drept excepţional (o reminiscenţă cu gust feudal) este obligat, — cu ocaziunea arendării prin licitaţie a terenului comunal să-şi anunţe Primăriei competinte dorinţa sa de a constitui teren separat de vânătoare? Este el obligat în cazurile de arendări prin bună învoială să purceadă la fel pe cale de contestaţiune în limita unui termen fix?
2. arendaşul de bună credinţă al întregului teren comunal este obligat să respecte în timpul de executare a contractului constituirea ulterioară de terenuri individuale, dacă proprietarul ar dori într'o bună zi să-şi exercite acest drept?
întâlnim cazuri concrete, când autorităţile sunt puse la încercări complicate în această materie. In lipsa unui text de lege precis, suntem nevoiţi a rezolva chestia pe calea logicei.
Eu cred aşa: proprietarul să fie obligat pe lângă sancţiunea decăderii ca, cu ocaziunea licitaţiunilor să-şi manifeste dorinţa în mod concret de a :
•constitui pe proprietatea sa teren individual de vânătoare, dovedind totodată cu acte autentice întinderea fondului cerută de lege. Constatările în speţă vor fi trecute în textul contractului. Faţă de arendările prin bună învoială să i se îngăduie un termen fix pentru a-şi prezenta Primăriei contestaţiunea sa. După încheierea contractului să nu se mai admită nici un fel de schimbare pentru întreg timpul de executare. Aceasta şi din motivul, că arendaşul nici nu poate şti, dacă pe terenul respectiv se găsesc astfel de excepţii, ori nu.
Proprietarul, vânător în înţelesul adevărat al cuvântului se va putea uşor îngriji la timp de îndeplinirea acestor formalităţi, care nu reclamă nici cheltuieli şi nici muncă. Iar dacă ulterior arendării se va trezi vânător, dovedeşte, că vrea să urmărească alte scopuri, străine de spiritul corect al vânătoarei, ca sport şi pasiune nobilă.
Dacă nu se va proceda în acest fel, arendaşul se pomeneşte într un moment dat, că din terenul arendat legalmente, pe urma constituirei unor nenumărate terenuri individuale nu îi mai rămâne nimic, decât contractul „aprobat" de toate autorităţile.
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 740
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 75 vizitatori

Publicitate