Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 05 Dec 2022, 22:27

IERUNCA -Lt.Col. Schneider Roland- Dec. 1935

Moderatori: biriuck, Alin3006

IERUNCA -Lt.Col. Schneider Roland- Dec. 1935

Mesajde blackcrotal pe 28 Aug 2019, 11:38

IERUNCA (Tetrao bonasia)
de: Lt.-Colonel SCHNEIDER-SNYDER ROLAND
din Vânătorii Călari



Ierunca este cel mai mic reprezentant al familiei Tetraonidae, şi în cadrul acestei familii singurul reprezentant din Vechile Continente a genului Bonasa Steph.
Cel mai apropiat neam al ei este Riuffed grouse (Tetrao mubellus Bp.) din America de Nord.
Chr. L. Brun împarte iernunca în două subspecii, după diferenţa da culoare a penajului spatelui:
- 1. Ierunca de nord (Tetrao bonasia lagopus)
- 2. Ierunca de sud (Tetrao bonasia sylvestris)
Pe lângă care două subspecii s'ar mai putea distinge, ca a treia, ceia descrisă de Meuzlier: Tetrastes grisei ventris, din Ural — Asia.
Literatura vânătorească germania înşiră ierunca — şi pe bună dreptate — între vânatul mare.
Potrivit acestei categorisiri, o găsim descrisă şi îi găsim amănunţit tratată vânătoarea în cunoscuta carte „Die hohe Jagd" (Vânatul mare) din editura Paul Parey, Berlin.
Cea mai bună monografie a ieruncei, din cele pe care le cunosc eu, e cea scrisă de Prof. Franz Valentinitsch (Viena, 1892).
De asemenea a scris mult şi interesante lucruri despre ieruncă, vestitul ornitolog şi vânător ardelean Eduard v. Czynk, în lucrările lui împrăştiate prin diverse reviste germane. De asemenea şi scriitorul vânătoresc Carol Lakatos ne-a dat o bună monografie a acestei înaripate.
Aceşti doi scriitori din urmă au avut înaintea ochilor ierunca din Ardeal şi din aceasta cauză lucrările lor sunt pentru noi de mai mare interes.
Dl Gh. Nedici încă aminteşte ierunca în excelenta Dsale lucrare „Ocrotirea vânatului mic''. Chiar şi eu am scris în „Revista Vânătorilor" o scurtă monografie a ieruncii şi m'am năzuit să dau în ea unele noui date şi lămuriri, din punctului nostru de vedere special ardelenesc, culegând câte citeva din observaţiile pe care le colectez de 34 ani, de când vânez acest minunat vânat al ţării noastre.
Cadrele unui articol sunt mult prea înguste decât să poţi să reda — chiar şi numai în extras, tot ce se referă la ieruncă din punct de vedere zoologic, şi de aceia mă mulţumesc să indic cetitorului literatura citată mai sus.
Scriu numai despre vânătoarea ieruncei, mai bine-zis despre vânătoarea coco­şului de ieruncă, deoarece în cele mai multe state civilizate împuşcarea găinei e prohibită peste întreg anul.
La noi ierunca trăeşte în pădurile carpatine. Am găsit-o până la o altitudine de 1600 m„ iar în jos se coboară în pădurile colinelor, până în grădinile de arbori fructiferi şi până în vii, aşadar până la o altitudine de 200—300m.
In aceste locuri joase, de sigur, se prezintă numai sporadic, şi în loc să fie vânată, mai bine ar fi.deplin ocrotită, ca un rar juvaer.
Unii scriitori ne prezintă ierunca ca un vânat puţin sperios, pe care îl poţi împuşca uşor. Alţii o descriu ca o pasere fricoasă, foarte prevăzătoare şi greu de împuşcat. Eu plec a fi de acord cu părerea o doua. Uşor de împuşcat sunt numai cocoşii, care zboară ocazional în bătae, din faţa gonaşilor şi găsesc, că la asemenea ocazii, din motive de ocrotire, e mai bine să nu tragem în ea.
Singura deosebire pregnantă între cocoş şi găină o formează pata neagră de la bărbia bărbătuşului.
Acolo, unde în goană se trage şi în ierunci, tabloul ne prezintă totdeauna şi multe găini, şi ele dispar în raniţele vânătorilor,, sau mai bine zis a puşcaşilor, care se consideră vânători.
Cunoscătorul ştie însă, ce pierdere însemnează pentru un revir împuşcarea câtorva găini. Uciderea unui găini nu poate fi reparată cu plata unei amende în bani, ca de pildă împuşcarea unei fazaniţe, deoarece ierunca, durere e, în rapidă descreştere, iar colonizarea ieruncei e o intreprindere de la început lipsită de orice şansă.
Ardealul avea înainte foarte multe ierunci, mai cu seamă în judeţele Ciuc şi Trei-Scaune.
Braconajul cu laţuri şi exportul înteţit pe care îl făceau odinioară comercianţii de vânat, au distrus în chip rapid această bogăţie, iar azi, vânătorul care poate împuşca, chemând cu fluiericea, în pădurile de acolo 4—5 cocoşi în o zi, „poate face cinste frumoasă împăratului", — cum zice o veche vorbă ardeleanească.
Doar deja Horaţiu şi Marţial lăudau în stihurile lor „attagele", pe care Albertus Magnus le numeşte „bona assa", iar cronicele medievale desemnează carnea de ieruncă ca „cibus laudatissimus" şi „earo laudatissima''.
Singurul mod corect, vânătoresc şi admisibil, de a vâna acest mic tetraonid este chematul cu fluericea.
Şi vânătoarea ieruncei, astfel făcută, după mulţi vânători e tot atât de de frumoasă şi de fascinantă ca şi urmărirea cerbului în muget.
Să împuşti o ieruncă, chemată de un însoţitor sau de un prieten de vânătoare, e o plăcere cu totul mediocră, care nici nu se poate asemăna cu bucuria pe care o ai când îţi aduci tu singur cocoşelul în faţa puştii. Cel mult, dacă îi poate fi îngăduit aceasta unuâ începător, In zilele lui de şcoală. La vânat trebue să fii un vânător întreg, şi încă abea la vânătoarea de ierunci nu ai să te bizui pe altul.
Vânătorul de ierunci trebue să-şi cheme singur vânatul, cu fluerice ieşită din truda şi isteţimea manilor lui. Fluericea de ieruncă e un instrument foarte simplu, confecţionat din os din piciorul iepurelui, a pisicei, din oasele goale ale cocoşului de munte şi ale gâştei.
Cele din comerţ sunt aproape totdeauna de calitate dubioasa, şi nu satisfac aproape
niciodată pretenţiile unui cunoscător. Cele mai multe dintre ele sunt prost acordate şi au glas cu totul prea slab, cam aşa, cum auzi chematul delicat al cocoşelului la o distanţă de 40—50 de paşi.
O fluerice bună trebue să aibă ton plin, curat, liber de sunete streine. Confecţionarea fluericei de ierunci e un lucru cât se poate de uşor, să-i dai însă tonul adevărat e o artă, şi nu o poţi face decât dacă ţi-a dat natura un auz muzical cu totul bun. De aceia nu oricine poate face o bună chemătoare de ierunci.
Chematul l-am învăţat în Predeal de la vânători ţărani, de la tatăl meu şi de la prietenul lui, Eduard V. Czynk. Confecţionarea fluericei şi chematul le-am învăţat dela inspactorul gen. de cale ferată, Louis Lazar, un adevărat maestru în această îndemânare.
In ce priveşte chematul şi vânătoarea ieruncii nu prea am avut ce să mai învăţ nici dela acest maistru, doar mi-a fost o pildă de calmitate şi perseverenţă: calităţi esenţiale pentru vânătorul de ierunci.
Toţi aceştia au trecut în plaiurile de vânătoare veşnice, şi cu singuratecele mele vânători de azi, numai amintirea lor mă mai însoţeşte, nedespărţită ca umbra*. Fiindcă eu nu vânez la ieruncă decât singur, şi foarte rar, mă abat de la această normă: când am să introduc un novice în măestria a acestui frumos vânat.
Ierunca e deosebit de rezistentă la împuşcătură: un cocoş rănit e un cocoş pierdut. De aceia să ne ferim să tragem la distanţe, la care alicele nu mai acopere bine;
De pildă cu calibrul 12 fullchoke până la 30—40 m., cu calibrul 16 nu mai departe de 35 m. Dacă arma nu e choke boud, să nu trecem peste 25—30 m.
Din cauza avantajului vederei libere trag totdeauna cu pulbere fără fum, şi nu mă cobor nici când cu alicele de 3.5 mm. Şi am temeinice motive să fac aşa.
Ierunca are mulţi duşmani şi adese la chemat se prezintă o pisică sălbatecă, vulpe, jder, bufniţă mare. Cu alice 3.5, la o distanţă raţională, răstorni net şi vulpea şi pisica, ceeace nu e totdeauna cazul cu 3 mm. sau chiar cu 2.5.
In reviruri de căprioare, pe care nu voiam să le neliniştesc, folosesc carabina cu cartuşe longrifle. Dar ca să o poţi face aceasta, trebue să fii un ţintaş de prima clasă, după ce cocoşul adeseori vine zburând, fără zgomot, clipa când poţi trage e tocmai numai o clipă, atunci când se aşază pe pământ sau în arbore. Dacă nu ai utilizat imediat acest moment, dispare cocoşul, ca o uimbră repede.
La vânătoarea de ieruncă ţie un nepreţuit ajutor cânele de aret bine dresat. Multe ierunci rănite ţi-le salvează. Trebue însă să fie un câne liniştit, să stea culcat departe de stăpân. Cum îl sâcăe muştele, ţânţarii, dă din cap, se scutură, se scarpină: şi zgomotul, cât de uşor, pe care îl face în felul acesta, e suficient pentru a speria cocoşul.
Şi cânele ne va putea ajuta când am rănit ierunca, numai atunci, dacă paserea e aripată şi în urmare nu se poate avânta în copaci. Altfel e definitiv pierdută, se ascunde atât de bine între crengi şi frunze, încât nu e chip să o găseşti. Chiar rănită mortal se piteşte, şi rămâne în ascunziş, până cade moartă la pământ.
Vânătorul va avea haine verzi închise, nu va etala un guler alb şi va încerca să se adapleze cât mai mult mediului de pădure umbroasă. De fumat poţi fuma. Ierunca nu te simte. Doar în cazul acesta trebue să renunţi la posibilitatea să ţi se prezinte la fluerat vre-o răpitoare. Deşi sunt pasionat fumător din pipă, renunţ totdeauna la plăcerea asta, de-câteori vânez ierunca şi chemând mi-a fost dat să împuşc des vulpi, jderi, nevăstuici, odată o pisică sălbatecă, odată o bufniţă mare, şi de altă dată cu o dubletă o vulpe şi o aquilă regală.
Dl Hahn, din Braşov, un pasionat vânător de ieruncă, a făcut o altă dubletă bună: o ieruncă şi un jder, care se prezentară deodată la chematul fluerioei.
Chematul cu fluericea de ierunci nu deranjează niciodată, nici chiar în plină goană. Adese, stând în ţiitoare am scos fluericea şi am chemat, ca să-mi mai alung plictiseala din răgazul adese prea lung dintre aşezarea vânătorilor şi pornitul gonaşilor şi nicicând nu am avut ponos, că aş fi stricat goana sau să-mi fi stricat şansele — şi când se dăduse semnalul de pornire a gonaşilor, eu aveam deja vulpea dornică de carne delicată de ieruncă. In pădurile întinse mi-a servit mai bine fluericea de ieruncă pentru a ademeni răpitoarele, decât obişnuitul „glas de iepure".
In terenurile noastre dela Piatra Mare, de pe Postovar, din Valea Timişului etc. vânătoarea de ierunci o terminam cu câte 2—6 cocoşi în raniţă, mai cu câte-un iepure pe deasupra, care se încumeta să iasă la luminiş subt seară.
Foarte rar m'am întors acasă fără de rezultat. Reteta obişnuită era 2—3 cocoşi şi un iepure. Rezultat mai mult decât îndestulător pentru un vânător de munte.
In Aprilie cocoşii vin foarte focos, de grabă şi fără sfială, — ceeace am observat foarte des cu prilejul vânătoarei de cocoşi de munte, când după ce se termina bătaia, de dimineaţa, începeam să chem cu fluericea de ieruncă, cu gândul să mă orientez asupra efectivului, — ca apoi toamna să vânez în teren cercetat.
Mulţimea ieruncilor, care răspundeau la chematul meu, adese îmi dădea primăvara nădejdile cele mai bune — nădejdi pe care toamna mi le distrăma de multe ori. Cauza era, că desimile acestor terenuri de munte peste vară erau cercetate zi de zi, şi neliniştite fără întrerupere de turme de oi şi de păzitorii lor patrupezi. Ierunca
preferă terenurile liniştite şi în faţa turmelor de oi se retrăgeau cele constatate primăvara în regiunile mai înalte, unde găseau desimi netulburate. Petrecând o noapte la înălţime de 1400—1600 metri, două zile, acolo unde după încercările de primăvară nădăjduiam 6—8 cocoşei. Ce însemnează pentru ieruncă liniştea terenului, o dovedeşte terenul de vânătoare dela Măieruş, aparţinător grupului de vânători a Dl Insp. gen. Marcel Olteanu. Păşunile sunt arendate de vânători, în pădure domneşte cea mai desăvârşită linişte şi ieruncile abundă în aceste terenuri,, cam în aceiaş vreme sunt cele mai revinuri de căprioare din Ardeal şi — îndrăznesc să afirm — din întreagă ţară.
Ca excelente terenuri de ierunci sunt cunoscute cele din Valea Uzului, din Jâvoros, Estelnic din Treiscaune, apoi din Covasna (Comando), Zagon, Zăbala, apoi — după cum îmi spune prietenul meu Gh. Pătraşcu, — trenurile păduroase din Ştefeşti — Prahova, unde un chemător bun, într'o zi de toamnă cu condiţiuni atmosferice bune poate aduna 4—6 cocoşi.
Vânătoarea ieruncei pretinde ca vânătorul să fie un adevărat iubitor al naturei. Dacă acesta e cazul, o zi de vânătoare cu fluericea în pădurea pârguită de bruma toamnei, îţi dă atâtea bucurii vânătoreşti, cât o zi la muget de cerbi — cu toatecă trofeele pe care le aduci acasă sunt neasemănat mai modeste. Dar amintirile unei asemenea zile, te petrec lung şir de ani cu lumina lor.
In un alt articol, încadrat în hotarele unei zile de vânătoare, voi descrie bucuriile şi amărăciunile vânătoarei la ierunci...
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: IERUNCA -Lt.Col. Schneider Roland- Dec. 1935

Mesajde blackcrotal pe 29 Aug 2019, 09:21

Salut,
Tot pe acest forum in topicul referitor la vanatoarea Ieruncii erau puse intrebari referitoare la CHEMATORI pt aceste pasari. Vezi:
viewtopic.php?f=40&t=4215&start=30#p112597
De curiozitate am cautat informatii referitoare la populatia de Ierunci in Romania si am fost placut surprins cand am citit ca in Romania este puzderie de ierunci pe tot arcul carpatic dar ca vanatorii din Romania ocolesc acest vanat SUPERB datorita faptului ca Ierunca este foarte mica.
Din pacate o problema medicala prin care am trecut in urma cu 2 ani m-a lasat cu probleme nerezolvabile la piciorul drept si implicit cu imposibilitatea de a ma deplasa pe munte. Ba chiar ca sa fiu cinstit si pe deal imi este greu sa ma deplasez deoarece este musai sa merg in baston.
Dar intorcandu-ne la subiectul acestui topic, in articolul original din "Carpatii" exista si 2 desene pentru 2 fluerici de chemat Ieruncile ( pentru cocos si pt gainusa ) confenctionate din "OS DE IEPURE de la piciorul dinapoi"
Din pacate NU am reusit sa ridic aceste desene pe acest forum .
Daca stie cineva cum sa faca acest lucru si crede ca merita completat articolul de mai sus cu aceste desene, il rog sa ma contacteze pe privat ca sa cadem de acord cum sa fac sa ajunga acest articol la el.
Cu scuze pentru aceasta divagatie,
Razvan
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti


Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

Publicitate