Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 05 Dec 2022, 22:34

IN A DOUA ETAPA-Ionel Pop ianuarie 1935

Moderatori: biriuck, Alin3006

IN A DOUA ETAPA-Ionel Pop ianuarie 1935

Mesajde blackcrotal pe 10 Sep 2019, 16:51

IN A DOUA ETAPA
Ionel Pop - Ianuarie 1935
Anul pe care îl începem, închee o epocă in vânătoarea româneaiscâ. Se împlinesc cincisprezece ani dela promulgarea „Legii pentru protecţiia vânatului şi reglementarea vânătoarei".
-Acest relativ scurt restimp de 15 ani îl considerăm pe bună dreptate epocă, fiindcă în el s-a întemeiat cu adevărat vânătoarea românească în înţeles modem:
- O reglementare severă a vânătoartei, luarea în seamă a cerinţelor de ocrotire a vânatului, infiltratrea corectităţii vânătoreşti. Nu voim să facem bilanţul acestor 15 ani. Ne vom mărgini să stabilim, că s'a pus mumcă, s'a pus devotament, dragoste de cauza din partea celor ce au alcătuit legeia, şi pe deopotrivă de cei ce având a lupta cu atâtea adversităţi şi prejudicii, au aplicat-o.
Ne vom mărgini să constatăm, că vânătorimea românească a dat largă mână de ajutor, călcându-şi adese pe inimă şi renunţând l'a multele plăceri vânătoreşti, pe care i le dădea slobozenia vechea neorânduiala.
In prag de an nou şi de o nouă epocă, credem a fi mai de folos să vorbim despre viitor. Care ni se par nouă a fi problemele de viitor ale vânătorei noastre?
Munca celor 15 ani trecuţi a fost aproape în întregime o mumcă de organizare a poliţiei vânătoreşti.
Era natural aceasta,. O organizare cinegetică a ţării nu putea începe decât de la reglementarea in fapt a exercitării vânătoarei.
E opera de nivelare !a terenului, fără de care nu e cu putinţă clădirea unei politici cinegetice, de lungă durată, cu ţinte precise, cu caracter regional.
Poliţia vânătoarei trebue să rămână şi pe mai departe una din preocupările noastre de frunte. Ea trebue perfecţionată ca mijloace de control şi de represiune, ea trebue să activeze tot mai mult şi prin mijloacele sufleteşti ale luminării populaţiei şi ale peirsuaisiunei.
Dar trebueşte să facem un pas înainte.
In preocupările din viitor conducerea vânătoarei (Direcţia Vânătoairei şi Uniunea), trebuie să se ridice! la un punct de privire mai înalt, de unde poate observa nu numai detaliile unui strâmt câmp, ci ansamblul larg al vânătoarei din întreagă ţara.
In primul rând ne gândim la o conştientă şi energică acţiune, pe ţară, pentru proteguirea unor specii de vânat, pentru nivelarea deosebirilor de densitate a altor specii, pentru o operă de coloni­zare a unor feluri de vânat, care odinioară sălăşluiau la noi.
Să lămurim în scurt gândurile noastre privitoare la acest grup de preocupări.
In fruntea problemelor din această categorie stă chestiunea salvării caprei negre. Toţi vânătorii, cari cunosc acest nobil vânat, sunt de acord, că el e in rapid declin.
Nu ştim — şi e o ruşine, că nu ştiim, dacă oare vestitul Pietrosul şi ceilalţi câţiva munţi nordici mai adăpostesc vre-o câteva exemplare din stocul vechilui, vestit în toată lumea pentru frumusetea trofeelor şi vigoanea rasei.
In Rătezat declin, în Făgăraş povârniş. Sunt cunoscute alarmele date şi prin revista noastră — de câţiva vânători cu tragere de inimă.
S-au făcut o anchetă oficială, s'au fixat de cei mai competenţi vânători şi naturalişti mijloacele, de la cari se poate spera o refacere.
Executiva s'a poticnit dela cel dintâi pas. Toata acţiunea a rămas baltă. Ar fi o crimă, dacă s'ar mai întârzia. Nu s-au preconizat mijloace incompatibile cu putinţele finlanciare şi legale, dar cele ce s'au stabilit reclamă muncă pe teren.
Muncă energică, migăloasă de multie ori, răpitoare de timp. Cu toată recunoştinţa pe care o avem faţă de înfăptuirile şi sârguinţele Uniunei şi a Direcţiunei vanătoarei, nu putem ocoli să spunean, că vagoane întregi de papetarie birocratică nu vor precumpeni în judecata viitorului, greşala de a nu se fi luat din timp măsurile pentru salvarea caprei negre.
O a doua chestiune, care se pune de acum cu toată seriozitatea, e păstrarea calităţii cerbilor şi a căpriorilor noştrii. Măsurile de poliţie au avut darul să înmulţească mult aceste specii de vânalt. Putem constata, că în Ardeal d. e. nici când căprioarele nu au cuprins o arie atât de mare, nu s'au găsit în aşa abundenţă ca azi, iar cerbii— numeric — sunt în in mare progres. De acum urmeză greaua problemă a menţinere calitative.
Totala oprelişte a împuşcării cerbolaicelor şi a caprelor şi-a avut rostul în epoca stăpânită de porunca repopulării, dar pe durată ea duce la disproporţia intre sexe şi în chip fatal la degenerare.
Ne găsim însă între ciocan şi nicovală. Unde, cât şi cum să se îm­puşte femelele, ca să nu oprim nici procesul de înmulţire şi de colonizare naturajă, şi să nu se pornească celalalt, de degenerare? O problemă grea, care reclamă o îndrumare centrală întemeiată pe cunoştinţe tehnice şi de fapt cu totul precise.
Trecând mai departe, trebuie să constatăm deosebirile mari de densitate ale vânatului. Nu ne gândim să comparăm densitatea vreunei specii între două regiuni geografice cu deosebit caracter. Dar harta cinegetică a ţării impune ea probleme de nivelare.
Pilde: potârnichea, fazanul abundente în făşia de şes de la vastul ţării, lipsind sau extrem de mare în marele şes al Vechiului Regat, al Basarabiei şi Dobrogei; — iepurii abundenţi în unele regiuni, nari în altele cu acelaş caracter;
căprioarele: pline pădurile de ele în Ardeal, de la şes până la goliştilie de munte, lipsind .aproape cu desăvârşire in judeţele spre răsărit de Carpaţi. Aceste mari deosebiri denotă a lipsă de diriguire centrală. Uniunea şi Direcţia Vânătoarei vor trebui să pornească acţiuni de largă anvergură pentru popularea sau repopularea terenurilor sărace.
Initiativa particulară izolată nu poate duce la rezultate indestulătolatre. E nevoe de un efort comun, pornit simultam, încurajat, diriguit, susţinut. Cand treci în goana trenului dealungul şesului Munteniei, sau al Olteiniei, sau urci în Ţara Moldovei, dacă eşti vânător, care ai văzut terenuiri bune de vânat mic, te doare inima că ţi-e dat să cauţi în zadar iepurii ce zbughesc din zăcătoarele lor, ca să se oprească pomuţ, să privească cum trece monstrul inofensiv, să cauţi înzadar stolurile de potârnichi, care se ridică în aripi zbârăetoare, sau grăbesc cu repezi picioare spre adăpostul lanurilor şi al porumbiştilar.
Pretutindeni admirabile terenuiri pentru vânaltuil mic: locul de cultură, boschete, naturale, brazde de hotar crescute cu spinărie, pădurici, bercuri pe margine de apă. Şi pretutindeni numai câni vagabonzi şi ciolane.
O acţiune unitară, energică, ar transforma toate aceste întinderi în adevărate parcuri de vâmătoare, desfătare pentru vânători , valori noui pentru ţară.
Experienţe s'au făcut de atâtea ori şi în atâtea piărţi. Ele au dat me­tode sigure, latproape recete, cum trebuieşte procedat
Nu rămâne decât a le cunoaşte şi a le aplica.
Zicem „nu rămâne" ... şi ceea ce nu rămâne e esenţialul şi e problema de rezolvat.
Proteguirea rationala unde este abundenţă, drastică unde s'au înfiripat nuclee noi cerbului, va asigura acestui vânat progresul în care se găseşte, impopulând noua şi noui regiuni.
Menţinerea restrieţiunilor de azi şi o mai severă reprimare a abuzurilor cu stricnina va putea cel puţin menţine stocul de urşi.
La căprioare şi la vânatul mic însă, repetăm, trebuesc acţiuni de mari cadre cu implantări de elemente aduse din regiunile abun­dente.
In fine, pentru ia termina acest prim capitol, avem datoria unor colonizări.
Nu ne gândim la animale care nu au fost băştinaşe la noii (muflon), capră de piatră, marmotă etc). Colonizarea acestora e o experienţă, un lux. Se poaite face din partea unor amatori.
Dar avem vânat indigen, pe care nepriceperea şi abuzul vremilor trecute l-au stârpit. Ne gândim în prim rând la cocoşul de mesteacăn, acest zglobiu cavaler în haine mândre, a cărui vânătoare formelază deliciul vânătorilor din alte ţări (Germania, Suedia, Polonia, Rusia etc).
In orice vreme se pot procura piese vii, în orice cantitate şi cu preţuiri modice. Trei-patru regiuni potrivite, în care s'ar da drumul la 2—300 piese, apoi cuvenita pază dinspre braconieri (cu permise şi fără permise) şi nu ne îndoim, că paserea ar prinde teren şi în câţiva ani i-am auzi şueratul şi ne-am delecta cu arma gata de foc în jocul nebunesc al cocoşilor.
Nu sunt mijloace băneşti? Dar chiar neglijând posibilitatea pe care o dă mult asaltatul „fond al vânătoarei" sar putea găsi soluţia.
De pildă: schimb cu dreptul de a împuşca la noi câţiva cerbi, câţiva urşi.
Şi ne gândim, cu sfială, la un vechiu vis al nostru. II atingem aici, fără a-l pângări, parcă, prin o sumară expunere, cum ne îngăduie cadrul acestui airticol:
Coloniazarea zimbrului, pe care alte ţări îl au aievea deşi nu da obiect de vânătloaire, — pe când noi îl avem doar în... stema ţării.
Iată un prim mănunchi de probleme.
Dar mai sunt şi de alte categorii: avem în faţa noastră un vraf de prospecte.
Toate imprimate pe cea mai bună hârtie, toate artistic ilustrate, toate întocmite ademenitor prin felul, cum se prezintă şi prin conţinutul lor alcătuit cu îngrijire.
Prim ele organizaţiile de stat (Canada, Ungaria, Rusia Sovietică, Austria etc.) invită vânătorii streini să vâneze în ţările respective.
La noi doar sporadice invitaţii individuale, de multe ori stânjenite de organele de stat de tot felul. Este adevărtat, că în ultimii ani s'a produs şi la noi un reviriment, doborâmdu-se unele din cele multe obstacole, ce se puneau în fata vânătorilor streini.
A început să se recunoască importanţa economică şi naţională a turisticei vânătoreşti. Dar şi aici a rămas ca o problemă a viitorului — de care încă nimenea nu s'a atins — organizarea.
Recunoaştem, e o operă mare, dificilă. Cere pe lângă pricepere, multă şi intensivă muncă, chiar investiţii de capital.
Decât, roadele răsplătesc orice muncă orice jertfă, începând de la terenurile din Vestul Ţării, abundente în vâniat mic, inşiruind ţapii roşii, cocoşii de munte, dropiile, extraordinara bogăţie a Deltei, pasajul de sitari, prepeliţele, ca să terminăm cu mândria, noastră, cu urşii şi cu cerbii, — avem nenumărate puncte de atracţie cinegetică, de dragul căndra an de an mii şi mii de vânători streini ne-ar căuta ţara.
Cu condiţia insă, să cunoască ocaziunile de vânătoarie, să aibă siguranţa că nu vor fi purtaţi de nas, să aibă organizaţe excursiile de vânătoare, să aibă cel puţin minimalul comfort.
Lucruri, pe care nu le poţi da incidental, ci numai în cadrul unei speciale şi serioase organizări.
Mulţi fac eroarea, că confunde turistica vânătorească, cu cea sportivă, obişnuită, şi vreau să o dea şi pe ceia dintâi în grija organelor create pentru cea de a doua.
Or turistica vânătorească are particularităţile ei, are nevoe de o deosebită organizare, potrivit elementelor şi problemelor ei speciale.
Astfel, că — păstrând evident colaborarea — turistica vânătorească trebue să fie în mâna Direcţiunei Vânătoarei.
In legătură cu aceasta, problema terenurilor de vânătoare ale statului.
România, acest raiu vânătoresc, azi nu are unde să invite un înalt oaspete căruia ar voi să-i dea prilejul unei vânătoare de seamă. Doar, de poate „plasa" câte un oaspete (mai mult sau mai puţin importanţ), prin câte um teren particular, din bunăvoinţa proprietarului. Trebuie să avem câtevia excelente terenuri de vânătoare la dispoziţiunea Prezidenţiei Consiliului de Miniştri.
Excelente şi ca vânat şi ca organizare şi ca, comfort.
Un început se face la Topliţa. Avem nădejde, că va reuşi şi acesta, şi că vor urma altele, două - trei.
Dar, cunoscând ţara şi oamenii, ne-am permite să propunem, ca primul articol din regulamentul de administrare al acestor tarenuri să fie următorul:
Invitiaiţii în terenurile de vânătoare ale statului nu poate face decât Primul Ministru şi Ministru de Externe personal. Nu se admille să fie invitat nici un cetăţean român".
Poate e drastic, dar e necesar. Fiindcă altfel ne vom pomeni, că terenurile aceste, destinate altor scopuri, vor răsunai de împuş­căturile domnilor şefi de cabinet din diferitele ministere şi a altor mărimi indigene.
Mulţi dregători înalţi ai statului nu-şi fac încă închipuire ce însem­nează între mijloacele de captare a bunăvoinţei, şi de exprimare a gratitudimiei prilejiuiresa unei săptămâni în plin muget de cerbi, sau dealungul unui râu de munte bogat în păstravi voinici.
Cu timpul vor şti însă, că prieteniile adevărate se leagă mai uşor in asemenea locuri, decât în pisălogeala şirului de banchete, date prin restaurante „în onoarea" cutărui persornaj strein, care ne vizitează. Două-trei sezoane de vânătoare utilizate bine, vor lămuri şi pe cei mai sceptici.
Decât: terenuri bune, de stat! Detaşându-se o infimă sumă din misterioasele capitole de buget în care sunt ascunse cheltuelile de „progagandă", sar face desigur o mai bună ispravă decât cu o duzină de corespondenţi şi agenţi, primiţi de cele mai multe ori cu ostilitate şi cu neîncredere.
Mai detaşăm din pomelnicul problemelor vânătoreşti pe care le vedem, doar încă una, ca să terminăm fără a da impresia, că nu avem simţul realităţii, şi voim să schimbăm deodată faţa lumei.
Punem cu convingere problema cooperativelor vânătoreşti. Prea puţin s'a luat în seamă partea gospodărească a vânătoarei.
Şi colectivitatea, dar şi vânătorul singuratec, prea a neglijat până acum să de atenţiune izvorului de câştig al vânătoarei.
Aproape nimenea nu a făcut un bilanţ:
- cât cheltuiesc cu vânătoarea, — cât realizeaza (ca venit) din ela?
Nici pe departe nu ne gândim să transformăm pe vânători în profesionişti, care să trăiască de pe urma vânatului; dar în acelaş vreme trabuie să .avem cu toţii grije, ca:
a) să nu fie mai scumpă vânătoarea decât trebueşte
b) să nu se prăpădească valorile produse de vânătoare.
Nu-mi este egal, de plătesc eu tuburile, burile, alicele etc. cu preţul lor nominal, sau trebueşte să plătesc dublu preţul.
Nu-mi este egaj. dacă plătesc o armă cu 10.000 lei sau o plătlesc — aceiaş armă — 20.000 lei.
De altă parte, vânatul mic, blănurile, obţinute d'n vânătoare se prăpădesc cu jumătate preţuri.
Eliminarea comercianţilor intermediari (începâind de la jupanul care umblă prin târg cu pielea de iepure subţioară, (semn că cumpără), putinţa de a vinde direct fabricanţilor mari stocuri, ridică enorm preţull ce se poate obţine pentru pieile de vâeiat.
Fără a intra în detalii, credem, că e arzătoare necesitatea creerii unor cooperative vânătoreşti, pentru aprovizionarea vânătoriilor şi desfacerea în comun a produselor vânătoarei.
- Fi-vom în stare să facem faţă acestor noui prorbleme?
Mărturisim convingeirea noastră: în cadrele actuialei organizări a Serviciului Vânătoarei, nu.
Am fost totdeauna şi suntem şi azi pe deplin recunoscători ai meritelor pe care Direcţiunea Vânătoarei şi le-a cucerit prin o asiduă muncă, de 15 ani, merite câre revin aproape în întregime celui ce e în fruntea serviciului, D-lui N. Săulescu. Dar problemele ce se pun întrec puterile de muncă ale unui om, şi mai ales ies din cadrul celor ce se pot soluţiona din birou, cu un personal — oricât de admirabil — de birou.
Direcţiunea Vânătoarei are nevoe urgentă de unele noui elemente, de specialitate, energice, harnice, ca să întregească pe cele de azi şi să facă posibilă ducerea la bun sfârşit a marilor probleme
vânătoreşti, care se pun. Şi ne spunem gândul pe faţă, fiindcă simţim, că nimenea nu se va îndoi de curăţenia lui:
- e o crimă, că vânătoarea românească se lipseşte de serviciile imense, pe care i le-ar putea aduce Dl Ing.-silv. Aurel Comşila! Cum se poate, ca acest neîntrecut specialist să fie Utilizat în Canada
pentru progresul ştiinţei, pentru studiarea faunei, pentru acţiunile de salvare a unor specii de vânat primejduite — şi în aceiaiş vreme ţara lui să fie lipsită de serviciile lui, de care are aşa mare nevoia. Aurel Comsia, Făgărăşanul, cel mai bun cunoscător al caprelor negre, stă In Montreal, studiază şi lucrează în favorul vânatullui de acolo şi de ani de zile la noi se tot dă alarmă peste alarmă, că pier caprele negre, fără să avem omul, care să pună într'adevăr mână energică şi cap priceput pentru salvarea lor!
Vânătoarea românească nu mai poate fi cuprinisă şi îndrumată de cadrele de acum 15 ani.
Copilul a crescut din scutece!
Progresul în orice ramura de activitate omenească, naşte noui trebuinţe, noui chestiuni, care sunt a se soluţiona.
Va avea un mare merit cel ce va adapta organismul de conducere a vâinătoarei româneşti mulţimei de noi probleme, care se pun.
IONEL POP
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 5 vizitatori

Publicitate