Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 29 Mar 2024, 11:45

CERBUL MEU - NOIEMBRIE 1936- Mihail Sadoveanu

Moderatori: Alin3006, biriuck, Sly_Fox, CCM, Mircea-B

CERBUL MEU - NOIEMBRIE 1936- Mihail Sadoveanu

Mesajde blackcrotal pe 23 Oct 2019, 18:26

CERBUL MEU noiembrie 1936
de: MIHAIL SADOVEANU

Cum ştii, prietine, sîntem o mică tovărăşie de opt puşti, care ţinem o pădure foarte frumoasă in judeţul Baia, la apa Rîştei şi a Moişei. Intre acest teritoriu şi sfânta Mănăstire Neamţu, se înalţă culmea Pleşului.
In cuprinsul acestui teri­toriu se rotunzeşte piscul Deleleului, unde a murit, în glasul cornurilor de odinioară ale braconierilor, moş-Călistru. Inălţimi mici şi moale conturate. Numai Deleleul trece de o mie de metri. Pîraie, prăpăstii, runcuri: de câţiva ani, s'a pus stavilă puştilor neleale;
Sălbătăciunile au găsit aici sălaş, unde hălăduiesc in tihnă.
Bradul şi fagul se amestecă. Fagul ţine adăpost brădetului tînăr.
După ce se ridică şi se întremează pădurea de brad, fagul bătrîn se împuţi­nează, cel tânăr nu mai poate răzbi (ajutînd şi omul).
Cit umblu printre fagii uriaşi, care vor cădea încurînd, văd dedesubt puzderia brăduilor şi brădanilor năzuind în sus. Replantarea aceasta de la Dumnezeu e încă în putere în aceste locuri; oriunde răzbeşte o pală de soare se întreţes rugii de mure, cu isocii şi cu celelalte plante plăcute caprelor şi ciutelor; în tăie­turi creşte in abundenţă zburătoarea, cum i se zice bisacănului în Moldova nordică.
In toamna asta au început tăieri. Bradul bătrîn şi fagul străvechiu cad pe mari întinderi subt fierăstrău şi topor: ceiace înseamnă la Dv în Valea Sebeşului, tăiere rasă, aici e o tăiere a pădurii bătrine: în urmă, subarboretul, în serii de vîrste, îşi urmează creşterea: aici va fi însă, în anii ce vin, paradisul căprioa-relor şi cerboaicelor; aici au hrană şi adăpost; iar liniştea de atunci va fi cu totul alta, cînd, după războiul fierului, pădurea va rămînea singură să se crească . . . pe sine-însăşi.
Sînt, în Rîşca, locuri mai reputate decît acela unde am intrat eu, unele de-părtate, altele mai nalte, unde e linişte desăvîrşită şi ziua şi noaptea.
Unii din tovarăşii mei, care au sosit înaintea mea, se şi află acolo, la colibele lor, în Pîrăul Arinului, ori în Pietrărie. E ciudat că şi acolo cerbii mugesc numai noaptea, ca şi aici în Rechihna.
Şi, deşi nu se mai aude acolo demult topor şi fierăstrău, e ciudat că nu pare a se ţinea mai mult acolo cerbii decât dincoace, unde nu-i linişte, ziua.
Suind poteca în Rechihna, cătră un glod, paznicul Vasile Rusu îmi spune în amănunt ultimul eveniment al Rîştei. Unul din tovarăşii miei, tînărul locotenent M., sosit cu câteva zile înainte şi suit în munte la locul de pîndă ce i-a căzut prin sorţ, s'a bucurat de un noroc deosebit. Acest noroc l-am şi văzut la casa de vânătoare, subt forma a două piei mari, întinse şi presărate cu sare.
Abia ajuns sus, tovarăşul nostru şi-a lepădat bagajul la colibă şi, cu păzitorul, s'a instalat într'un hăţaş. Nu mult după ce s'a aşezat acolo, adică pe la orele 5 după-amiază, aude foşnet în frunza căzută de fag şi observă îndată, suind la deal pe o coastă, împotriva sa, un pîlc de mistreţi.
De cîţivâ ani, de când vînează, locotenentul M. mi-a mărturisit el singur că a stat în pândă şi a luat parte şi la goane de mistreţi în multe păduri.
Niciodată nu a avut noroc să-i vie acest soiu de vînat. Acum i-au venit mistreţii singuri, pe când el aştepta să audă mugind cerb.
Deci a împuşcat o scroafă de vreo sută de kilograme.
De cîţiva ani, de asemeni, tovarăşul nostru, fie la Rorsec, fie în alte terenuri, a aşteptat să-i iasă ursul. L-a aşteptat în bătaie, l-a aşteptat la hoit.
N'a avut norocul să tragă în asemenea fiară impozantă. Ei bine, la un ceas după ce a împuşcat scroafa, dl. locot. M. aude un nou zgomot prin frunzişul coastei. Ursul venea pe urmele porcilor. Ajunsă la locul unde se răzleţise o clipă scroafa care căzuse de glonte, fiara s'a oprit adulmecînd, apoi a apucat pieziş,spre vânător. Dl. M. i-a trimis şi ei un glonte, la douăzeci de paşi. Era o ursoaică mare, gulerată, de toată frumuseţa.
Iată două lovituri într'un ceas. In restul zilelor şi nopţilor, cît a mai stat la
colibă (între 17 şi 23 Septemvrie), dl. M. a auzit cerb mugind, fără să-l vadă. Ziua, aici, cerbul prea rar dă muget, aşa că n'ai putinţa să te duci la el.
Intr'o seară, însă, auzind iar tropot şi foşnet, tovarăşul nostru a văzut, la lumina proiectorului, oprită la cinci paşi, o fantasmă cu barbă şi cu coarne, înconjurată de alte trei fantasme. Barba era fără îndoială o fantazie a întunericului. O clipă, dl. M. a avut impresia că ar avea înaintea sa un suliţar: atît i-a fost suficient ţapului, ca să sară în rîpă şi 'n întuneric.
De acolo a brăhnit cătră vânător de cîteva ori şi s'a tot dus.
In această parte a ţării, nu se spune despre ţap că latră, ci că ,,brăhneşte".
Onomatopee perfectă: brah! brah!
Vasile Rusu imita strigătul, uitînduise pieziş şi încrucişat spre mine şi luînd atitudinea războinică a ţapului.
Ajunşi sus, pe culme, stăm o vreme lingă glodul unde vin cerbi să se scalde. Mocirla e frămîntată fel şi chip; desişurile din preajmă stropite şi frecate cu noroiu. Nu observăm, însă, urmă proaspătă. Ne schimbăm locul pe un bot de rîpă, la o trecătoare.
Singurătate deplină; linişte relativă. Soarele înclină spre apus.
Se alungă mierle prin tufişuri; duruie ciocănitori în scoarţa brazilor; din cînd în cînd detună arborii curmaţi de fierăstrău, într'un parchet din vecinătate. Sună sirenele joagărelor în valea Raştei.
Apoi lumina se împuţinează. Lucrătorii din parchetul pus în exploatare au stat. Pe un ţanc o buhă dă cîteva semnale misterioase cu glas aproape omenesc. Deodată, într'o desime de subt noi, sună mugetul cerbului. Deci s'a odihnit aici, în vecinătatea lucrului, a fabricilor, a huruitului căruţelor de pe drumul văii.
Acuma, însă, e linişte deplină. Glasul „boului" se dezvoltă mai puternic şi mai sonor.
Iţi aduci aminte de sară aceia de primăvară, cînd mă aflam în Branişte, într'o tovărăşie aşa de plăcută, în căsuţa care priveşte spre cîmpia Satanelor şi a Frumoasei, la o înălţime de o mie douăsute de metri? De-acolo apele încep a purta numele Sebeş. Acolo mi-am agonisit eu aşa de frumoase suvenire.
Toţi cîţi ne aflam acolo ne făcuserăm expediţia în revir şi aveam cîte un cucoş de munte atîirnat in cetina brazilor de afară.
Prietinul Ieronim Stoichiţia, vorbindu-ne cu pasiunea lui aşa de ( simpatică (despre cerb şi despre feluritele Iui chemări în vremea aceasta fierbinţelii ano­timpului, a început să şi „facă" întocmai ca cerbul.
Ne avînd la ei scoica, şi-a Improvizat chemătoarea dintr'o sticlă mare de lampă. A făcut în toate felurile. Am auzit glasul cerbului trecînd delà dragoste la mânie războinică, in felurite feluri, cu variaţii şi modulaţii pe aceleaşi teme.
Vasile Rusu a murmurat lingă mine:
— I-auzi, cît de frumos cîntă!
Cerbul din Rechihna zicea într'adevăr de dragoste, prelung şi dulce, amintindu-mi acea memorabilă sară, cînd îl interpreta Ieronim Stoichiţia.
Era absolut acelaşi bariton: atunci am avut evocarea subită a adunării noastre della Braniştea Domnului.
Intr'un tîrziu, am auzit cerbul meu răgînd sălbatic, întrerupt, patetic şi tragic. Cunoşteam accentul.
Coborînd cătră pîrăul Rîşca-Mare, ne opream din cînd în cînd. ascultînd. Pe urmă, boul a tăcut.
— Ne întoarcem mîni în zori-de-ziuă aici, — am zis eu cătră tovarăşul meu.
I-am povestit apoi istoria cu sticla de lampă.
Vasile Rusu se mira. El ştia că se urlă lupii. Despre una ca asta, (să chemi cerbul) în toate felurile, să te înţeleagă, să-ţi răspundă, să vie la tine, încă n'auzise. I-am făgăduit, că am să rog odată pe Ieronim Stoichiţia să vie la Rişca, -să înveţe şi pe oamenii din această parte de ţară meşteşugul lui.
Ar putea să vie şi cu ocazia expediţiilor lui politice, căci e un pasionat luptător şi în arena politică.
In acea sară de primăvară, după audiţie, vorbeam de proiecte viitoare şi regretam că trebuie să ne despărţim aşa de curând. A doua zi era o Dumi­nică, chiar Duminica Tomei, mi se pare. Dl. Ieronim Stoichiţia era cel mai îndatorat să plece, având a prezida o adunare poporală.
— Acuma mă cuget că ce drac' să le vorbesc oamenilor! — reflecta el, cu fruntea sprijinită în palmă. Doar să le fac şi lor ca cerbul!
A doua zi, cu mult înainte de zori, suiam în acelaşi loc şi ascultam boncăluitul cerbului meu.
Aflasem, atît delà Vasile, cît şi delà ceilalţi paznici, care-l identificaseră, că e un animal mare şi mândru, cu optsprezece raze. Aici, în Rişca, sînt două feluri de cerbi: unii mai scurţi în trup şi plini, cu gîtul şi coarnele foarte puternice şi groase: aceştia se numesc Ragazani;
Alţii, mai nalţi şi mai lungi, cu coarnele crescute în proporţie, însă mai fine.
Cerbul meu era din specia asta din urmă. Incepeam să-l cunosc. Mi-l închipu-iam. Urmărindu-l şi suind necontenit în pisc după el, îi auzeam glasul din ce în ce mai aproape. Se făcuse ziuă în pădure; ciuta lui îl dusese pină intr'o aşezătură, pe opcină. Aflasem şi asta: că are numai o ciută, şi, lîngă ciută, un viţel de un an, care umblă în preajmă, păscînd ici-colo, indiferent încă la chemarea teribilă a speciei.
La ora 7, era între mine şi cerb un spaţiu de cincizeci de paşi. Insă încă nu-l vedeam. Imi trebuia o clipă, ca chemarea lui să tacă- pentru totdeauna.
Acea clipă nu s'a produs. Precis la acea oră 7, cu un ultim muget, cerbul s'a lăsat intr'o rîpă şi sa dus. Atunci am auzit şi vuietul de glasuri şi joagăre din parchetul vecin.
Iţi voiu adăogi că l-am căutat şi în amurg — l-am mai auzit dînd glas odată, — şi a-doua-zi în zori, fără să-l mai aud. N'aşi putea spune că regret eşecul, tocmai pentrucă animalul devenise aproape al meu.
II voiu asculta cu emoţie de prietin în acelaşi loc în toamna următoare. Dar voiu urmări, în altă vale şi în alt munte, pe altul, străin şi necunoscut.
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 740
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 6 vizitatori

Publicitate