Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 05 Dec 2022, 22:12

Despre această ţară şi despre vânat şi pescuit M.Sadoveanu

Moderatori: biriuck, Alin3006

Despre această ţară şi despre vânat şi pescuit M.Sadoveanu

Mesajde blackcrotal pe 10 Noi 2019, 16:27

Despre această ţară şi despre vânat şi pescuit
de: MIHAIL SADOVEANU
Revista Carpatii - decembriae 1936
Acum câţiva ani, dl. Al. Bădăuţă a tipărit o foarte frumoasă carte. Puţini au văzut cuprinsul ei; e o carte de ilustraţii fotografice. Puţini cunosc materialul de inspiraţie al acestei cărţi, pentrucă Românul, fiind din naştere esenţial şi integral patriot, nare nevoie să-şi cunoască ţara.
Patriotismul verbal se poate lipsi de faptă, chiar atunci când ea ne leagă de trecut şi de Dumnezeu, iar albumul d-lui Bădăuţă e o asemenea faptă.
In această carte vorbesc priveliştile şi oamenii acestui pământ. Munţii în care au âmpietrit parcă îndrăzneli de gândire singuratică, pâclele care acopăr liniştile văilor, apele care zvonesc necontenit cântarea vieţii etern înoite; codrii care suie râpele şi coboară văgăunile, deschizând luminii poieni şi grămăjdind întuneric în sihle nestrăbătute, satele înşirate pe coline, cu bisericile poetice, Dunărea şi Marea, oameni în costume pitoreşti râzând clipei care trece, cartea aceasta e un tribut de pietate Celui care eliberează necontenit minunile, dela mărgăritarul din scoica oceanului până la zâmbetul delicat al unei fecioare din munţii Bucovinei.
Psalmistul cel din veacuri a spus frumos cu vorbe ceia ce dl. Bădăuţă exprimă cu imagini fotografice:

Doamne, Dumnezeul meu, zic chipurile şi priveliştile acestea, ca şi David, regele-poet; mare şi minunat eşti tu, cu slavă şi cu strălucire împodobit!
Te îmbraci în lumină ca 'ntr'o haină, întinzi cerul ca un cort.
Tu din apă îţi faci lăcaşurile cele de sus, norii sunt căruţa ta şi te porţi pe aripile vânturilor.
Tu faci vânturile trimişii tăi şi flăcările focului sunt slugile tale.
Cât de minunate-s lucrurile tale. Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut şi e plin pământul de făptura ta!
Toate de la tine aşteaptă să le dai hrană la vreme:
De le-o dai, ele-o primesc; de-ţi deschizi tu mâna, toate se umplu de bunătăţi;
Iar de-ţi întorci faţa, se ofilesc; de le iei duhul mor şi în ţărână se prefac.
De priveşti pământul, el tremură; de te-atingi de munţi, ei fumegă.
Când trimiţi tu, insă, duhul tău, toate iarăşi se zidesc şi se înoieşte faţa pământului!
"

Răsfoiţi aceste planşe, ca să vedeţi câte frumuseţi cuprinde pământul românesc. Să nu aveţi, însă, nicio clipă de mândrie, căci toate sunt arie Celui ce clădeşte, preface şi înoieşte. Omul zgârie îndeobşte faţa pământului şi o pătează. Cele etern-frumoase sunt numai ale lui Dumnezeu.
Uitaţi versurile proaste pe care le-aţi învăţat cândva în şcolile primare:
"Ţara mea are câmpii mănoase,
Dealuri înalte cu mândre flori... "

Uitaţi paginile de antologie ieftină, discursurile de lirism şi prezumţie, căci nouă nu ni se datoreşte nimic din ce-i frumos pe acest pământ românesc.
Nu ni se datoreşte nici măcar păstrarea a tot cei primitiv, căci unde s'a putut, sondele au spart scoarţa pământului, fierăstraiele au ucis pădurile. Unde au spart, n'au adus nicio compensaţie; unde au ucis, n'au aţâţat din nou viaţa; au rămas munţi dezgoliţi şi dealuri care se risipesc în văi. Minunea priveliştilor primitive s'a păstrat în afară de voinţa şi tendinţa oamenilor trecători. Aceşti oameni trecători niciodată n'au cunoscut-o; au preferat ţinuturile şi priveliştile la modă din alte ţări, unde au risipit averile agonisite de alţii. Cătră minunile acestea primitive nu sunt drumuri; în preajma lor nu se află locuri de popas; omul trecător "n'a cheltuit pentru ele nici dragoste, nici inteligenţă".
Aşa încât, iubiţi prietini şi fraţi, să nu cădeţi in păcatul mândriei. Numai după ce vom fi adaos ceva al nostru la frumuseţa lor, după ce le vom recunoaşte şi le vom împresura de iubire, după ce pionierii vor tăia şi vor aşterne drumuri, după ce oameni de treabă vor deschide hanuri romantice şi prietineşti drumeţilor, după ce, lăsând în raft cartea, vom merge cu piciorul cercetând toate ca 'intr'o călătorie de ispăşire, după ce ne voim închina şi vom simţi intrând in noi dragostea acestui pământ ca un suflet al strămoşilor, numai atunci vom avea dreptul să ridicăm ochii şi să mulţămim cu umilinţă Celui pe care-l invoca regele psalmist dedemult.
Răsfoiţi aceste planşe numai în tihna chiliei voastre, după aceia nu lăsaţi să treacă zadarnic anii voştri.
Dacă nu sunteţi vânători şi pescari, puneţi mâna pe toiag şi colindaţi moştenirea aceasta fără pereche. Nicăieri în lume nu sunt locuri mai frumoase. N'am spus că avem cele mai alese frumuseţi din lume, ci că şi aici sunt privelişti tot aşa de frumoase ca cele mai lăudate de aiurea.
Cel care vede Delta înţelege singurătăţile Africei.
Cel care suie în Călimani ori pe Retezatu, ori pe Ceahlău a trecut în zona fără de prihană a altei lumi.
Cei, care sunteţi vânători ori pescari n'aveţi nevoie de îndemnul meu ca să ieşiţi în mijlocul naturii.
După ani de rătăciri şi practică, văd că încă îmi mai rămân totuşi destule, necunoscute, şi vă îndemn pe cei de la câmpie să vă suiţi la munte, să ascultaţi cerbul la începutul toamnei, iar pe tovarăşii vânători din munte îi sfătuiesc să încerce farmecul unei zile cu luntrea în singurătăţile pruteţurilor ori dunăriţeor.
F'ără îndoială că vânatul şi pescuitul sunt cele mai vechi sporturi, cu observaţia că s'au născut subt presiunea necesităţii şi n'au devenit divertis­ment decât cu timpul.
Pescuitul primitivilor era agerime;
Vânatul — forţă şi rezistenţă.
Omul de azi nu mai întrebuinţează aceste însuşiri ca să-şi agonisească hrană. Cu peşte de undiţă şi cu mămăliguţă de râşniţă nu te îngraşi, cum foarte potrivit observă dictonul popular.
Pământul şi animalele domestice răspund îndestulător nevoilor lui de hrană; munca se cheltuieşte în alte direcţii, în domenii diverse, cu meşteşuguri nouă; vânatul şi pescuitul au rămas o patimă, cum spun ţăranii noştri.
Cât de departe, din trecut, vin pornirile care dorm în noi şi se deşteaptă în anume împrejurări cu nebănuită putere, poate oricine să mărturisească aducându-şi aminte de primele impulsii vânătoreşti.
Copilul doreşte să întovărăşească în expediţe pe tatăl lui ori pe fratele mai mare; pe urmă devine neliniştit în dorinţa nebiruită de a poseda o armă, după aceia, cătră şaisprezece ani, porneşte acele expediţii fără sfârşit din zori şi până în noapte pe coclauri şi în preajma apelor.
In această strădanie nu-i decât plăcere pură. E o cheltuială enormă de energie, din care lipsesc cruzimea şi foamea ancestrală. In visurile acestei epoci a vieţii mele, eram copleşit de un fel de febră, în care îmi apăreau în cantităţi impresionante vânaturile pământului paradisiac din preistorie.
Din somnul puţin şi agitat astfel, mă trezeam ades, ca să ascult dacă nu s'a stârnit o vreme rea afară, ieşeam uneori ca să privesc stelele nopţii, îmi fă­ceam socoteală dacă am suficiente muniţii pentru ziua unică — izolată — devenită scop suprem al existenţei.
Inceputul acestei pasiuni are totdeauna ceva dramatic. Imi aduc aminte că aveam mai puţin de cincisprezece ani când am ieşit, într'o primăvară, cu puşca, spre revărsările de apă ale Şiretului, la Paşcani. Am dat, dincolo de calea ferată, care merge spre Roman, de o baltă nouă.
Dezgheţ deasupra, ghiaţă dedesubt, şi un luciu de apă în câmpie, în lungul căii ferate, pe distanţă de câţiva kilometri.
In fulgerările soarelui pe undele verzii, am văzut în depărtare raţe. Erau desigur sabatice, primele care îmi apăreau. M am îndreptat spre ele direct, răsco­lind valuri până la genunchi.. Când m'am apropiat, s'au ridicat în zbor şi s'au aşezat mai departe. Le-am urmărit şi în popasul lor nou. S'au ridicat iar şi au făcut un ocol înalt pe sus, cătră partea de baltă de unde pornisem. M'am întors cu aceiaşi pasiune cătră locuil dintâiu, pe podul de stâncă şi prin dezgheţ, fără să ţin samă că, de mult, cizmele îmi erau pline de apă şi că gleznele mele deveniseră sloiu.
Prima raţă am împuşcat-o, în acest sezon, la 27 Martie, pe un braţ vechiu al Şiretului — adică pe un sireţel — la adânc. Abia trecuse zăporul.
M-am dus înnot, să scot captura mea extraordinară şi nepreţuită. Nici cu cârdul de raţe, nici cu înotul meu în Martie nu mi s'a întâmplat nimic, n'am avut nici măcar un guturaiu, dovadă că pasiunea mea venea dintr'un veac vechiu, când oamenii se puteau lipsi de medicină. Poate fi şi o altă explicaţie. Şi-n prima, şi într-a doua împrejurare, nu m-am oprit ca să examinez şi să admir starea în care mă aflam, nici nu reflectam că ar fi cu putinţă să mi se întâmple ceva neplăcut, mă simţeam purtat înainte, nebiruit tot înainte, cătră aburii râului,
cătră viziunile de vis, cătră luncile misterioase, cătră zborurile sălbăticiunilor aripate venite de cătră sud şi întorcându-se la patria primitivă, în dezghe­ţurile polului-nordic. Ochii trebuiau să vadă, nervii să tremure, nu era timp pentru guturaiu şi pneumonie.
Atât e de adevărat că omul însuşi e o putere elementară.
Mă grăbesc să adaog că pe copiii mei i-am ferit de asemenea experienţe.
In anii care au urmat, petreceam vacanţele pe malul Moldovei, într'un sat al neamurilor mele de pe mama. Colindam prundurile, gârlele şi luncile Moldovei, urmărind fără încetare acea umbră a visurilor după care alergăm întreaga noastră viaţă, atunci era o pasiune, mai târziu a fost alta, iar mai târziu o altă formă a înşelărilor.
In vara aceasta din urmă, am fost tot aşa de ahotnic, ucenic-păstrăvar cu undiţa în valea Sebeşului, călăuzit de un prietin meşter, inginerul Jânosi.
Mai am de învăţat dela Ieronim Stoichiţia meşteşugul cerbilor.
Aşa, înoindu-mă necontenit în elementele primare, voiu ajunge până la asfinţitul meu. De atunci, dela malul Modovei şi al Şiretului, fiinţa mea întreagă se armoniza cu cerut, cu apele, cu toate peisagiile, învăţătura mea era că lăsam să pătrundă în mine taina tuturor acestor lucruri nouă.
Poposeam la un izvor, mă odihneam pe o brazdă de fân, intra in mine puterea vieţii nemuritoare, eram fericit şi inconştient ca însăşi creaţia.
Vânatul e sport numai în această ipostază.
Este o epocă a tinereţii, când asemenea derivativ e absolut necesar. Adolescentul care stă pe gânduri şi caută singurătate, care e neliniştit şi învins de melancolie, să ştiţi că cloceşte în el o primejdioasă otravă.
Nu-i alt medicament mai bun pentru trupul lui, decât truda plăcută a umbletului, lumina nemărginită, aerul curat, somnul adânc, frate cu tihna stâncii.
Sunt şi alte înfăţişeri ale vânătorii. Partidele cu tovarăşi mulţi, la pădure, după ce a căzut frunza cadrului şi s'a aşezat cel dintâiu omăt de Noemvrie, sunt cele mai agreabile expediţii de petrecere, in care oamenii maturi, îmbrăcaţi bine, transportându-se comod, având pregătite sălaşuri şi ospeţe, aşteaptă vânatul în ţiitori, pe când hăitaşii il stârnesc cu larmă de chiote din singurătăţi. Asemenea fel de a vâna nu cere multă trudă.
Numai când expediţia se face în munte, la cerbi şi la cucoşi sălbatici, plimbarea cere picior vânjos şi respiraţie bună. Trebuie să vă mărturisesc la ureche, că şi aici mijloacele moderne înlesnesc oamenilor să se păcălească ei singuri: automobile, cai, valeţi şi toate celelalte; bănuiesc că s'a găsit pentru „domni mari" şi mijlocul să li se abată vânatul la tava puştii.
Nu, dacă nu simţeşti pe fruntea aburită vântul înălţimii, dacă nu-ţi trece prin toate încheieturile acea trudă plăcută, soră cu frământările prăpăstiilor, şi dacă nu adormi în descântecul pământului, eliberarea ta din monotonia vieţii nu-i decât o minciună. A duce sus, cătră stele, viaţa mică de toate zilele, e o profanare.
Cele mai agreabile plimbări vânătoreşti în aer liber sunt toamna, la iepuri.
Ogoarele şi miriştile au o tonalitate aurie, dealurile şi văile ondulează şi se înclină graţios, în fundul peisagiilor se zăreşte un iaz ori un sal, pe o costişă înegresc tufişuri bătute de brumă.
Ai pornit în strălucirea soarelui de dimineaţă, căutând răzor cu răzor, străbătând porumburi neculese, alătuiându-te cu luare-aminte de arături.
Iţi ţii cânele aproape, stai cu atenţia încordată, in ochi ţi se răsfrâng toate detaliile terenului şi toate mişcările vietăţilor mărunte, când, deodată, caşicum l-ar făta pământul, sare pe neaşteptate iepurele.
Te-ai oprit, dar numai o clipă. Simţeşti truda in picioare şi in braţe, dar treci înainte şi vei umbla încă multe ceasuri, c-un fel de beţie a sănătăţii in toată fiinţa. Ai trecut dealuri şi văi, te-ai strecurat pe subt costişe, ai străbătut un rediu, ai ieşit pe o culme străină, observi că soarele se înclină spre asfinţit şi cerul işi schimbă coloarea.
Te îndrepţi din şele, respiri adânc, cuprinzi cu ochii întinderile, judeci şi cumpăneşti unde poate fi locul de adunare cu tovarăşii. Trebuie să te întorci iar peste dealuri şi peste văi.
Ai puncte de reper un arbore singuratic, lucirea unei bălţi, unghiul unui deal.
Ai încă destulă putere să străbaţi o distanţă bună, îndărăt. Ai umblat opt ceasuri, ai străbătut douăzeci şi ceva de kilometri; te-ai multămit, la amiază, cu o gustare frugală, nu te simţeşti flămând, nu te simţeşti prea obosit: eşti in starea aceia specială de euforie, pe care nimic nu ţi-o poate da în celelalte împrejurări ale vieţii.
Plăcut e şi cu luntrea, la sălbătăciunile de baltă. Plăcut e la stuf, cu copoii, urmărind lupi şi vulpi. Plăcut e la sitari, primăvara, când crapă mugurul pădurii.
Ah! viaţa aceasta e frumoasă şi prea scurtă.
N'am aflat încă toate tainele munţilor. Şi abia acum minam alcătuit scule iscusite pentru păstrăv şi lipan, ca să încep o carieră în care străluceşte
prietenul meu Ion Al. Brătescu-Voineşti.
Doamne, binecuvintează cu zâmbet isprăvile mele trecute şi îngăduie să ajung a povesti prietinilor mei pe cele viitoare!
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Despre această ţară şi despre vânat şi pescuit M.Sadoveanu

Mesajde CCM pe 19 Noi 2019, 23:32

Minunat!
Multumim, Razvan!
Respect.
12, 22lr, 9mm, 38S, 357M, 30-06
CCM
Veteran
 
Mesaje: 664
Membru din: 10 Mar 2015, 21:13


Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori

Publicitate