Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 06 Dec 2022, 00:33

GÂRLITE DE TOAMNA C. ROSETTI-BALĂNESCU

Moderatori: biriuck, Alin3006

GÂRLITE DE TOAMNA C. ROSETTI-BALĂNESCU

Mesajde blackcrotal pe 22 Noi 2019, 11:03

GÂRLITE DE TOAMNĂ
de: Lt.-Col. C. ROSETTI-BALĂNESCU
Şi-a scuturat un an întreg cioburile peste tine — şi uitaseşi de ele. Dar într'o seară de Octomvrie, deodată, te-a trezit din gânduri şi ţi-a pironit paşii pe loc glasuri miulte, repezite şi subţiri venite de sus, de undeva, din întuneric. Ridici capul şi încerci să părtrunzi în cerul negru. Nu vezi. Numai glasuri repezite trec chicotind, sus, în umbră. Surâzi: — „Au venit" ... Ţi-ai adus aminte: gânliţele . . .
Pentru fiecare fel de vânătoare răsare un element, care impresio-nează mai cu deosebire: fie cadrul naturei, fie dificultăţi de tir, fie frumuseţea sau raritatea vânatului, fie greutăţi de apropiere, mai ştiu şi eu! nenu-mărate şi schimbătoare sunt elementele acestea. La gârliţe, ceeace impresionează este numărul.
Incerci cu ele un copleşitor simţământ de incomensurabil, de nesfârşit, de enorm. Numai cine a văzut vre-o dată neînchipuitele gloate a gârliţelor de toamnă, îmbulzindu-se pe nesfârşite întinderi, acoperind cu mişu-narea lor câmpuri întregi, înegrind largul lacurilor deschise, numai cine a privit plin de o mereu înoită mirare la lungile, la neisprăvitele şiruri unduind în zare, numai acela va înţelege cu adevărat aceea ciudată impresie, care te cuprinde în faţă numărului formidabil, nemăsurabil.
E în acest simţământ mirare, minunare, încremenire şi un mic fior, ca în faţa oricărei puternice manifestări a naturei. In faţa numărului gârliţelor, sfidător de aprecieri şi de evaluări veşnic depăşite, te simţi mic şi stin-gher, fată'n faţă cu nemărginirea.
Aşa cel puţin se întâmplă pesta dealurile acestea golaşe, ce se întind monoton între măriile lacuri deschise ce pătrund adânc in uscatul Buceagului.
Câteodată, încă din ultimele zile de Septemvrie primele cârduri şi-au făcut apariţia. Dar luna lor de toi e Octomvrie, cu îmbulzala cea mare către a doua jumătate a lunei Noemvrie, obişnuit, începe să le rărească încet rândurile, iar pe la jumătatea lunei cârdurile s'au destrămat sau au dispărut.
Uneori însă, încă târziu, dacă n'au îngheţat lacurile şi n'a si venit zăpezile, mai zăreşti câteva, ocazional. Nu însă în fiecare an sosirea gârliţelor toamna este egal de îmbelşugată. Departe chiar. Sunt ani aproape săraci. Alţii, să zic, normali, cu gloată multă.
Dar sunt ani excepţionali, de covârşitoare abundentă. Aşa a fost anul acesta, 1935. Aşa a fost şi în toamna 1929. Am crezut un timp, că năvala aceasta in masă era în legătură cu aspectul câmpului, cu verdele semănăturilor de toamnă, a orzului cu deosebire, principala semănătură pe aceste meleaguri.
Dar nu este aşa. Anul acesta a fost de pustiu şi jale peste sudul Basarabiei. Câmpul e ars, ras, fără un fir, fără nici măcar peria miriştilor uscate, tocate de oile flămânde. Pământ gol.
De ce au vienit atunci atât de multe? Şi dacă au venit, de ce au rămas peste pustiul nostru? La întrebarea din urmă răspunsul l-am căutat în guşa gârliţelor. Obişnuit stomacul gârliţelor cuprinde o majoritate de hrană vegetală verde. In acest an am găsit aproape numai boabe, orz, mai cu seamă. E probabil, că şi bruma de boabe, ce se va fi făcut s'a scuturat, fie înainte de vreme, fie când oamenii necăjiţi de atâta secetă au pus coasa în lanurile anemice. Omul a cosit şi gârliţcile au cules. Dar totuşi, nu aceste stări deosebite ale câmpului la noi par să comande diferenţele de îmbelşugare ale pasagiilor. toamnă de toamnă.
Probabil că acolo sus, în nordul depărtat al Europei şi mai sus, în ceţurile şi zările necunoscute ale Asiei de miazănoapte, de unde ne sosesc, trebuesc căutate cauzele iniţiale ale acestor nereigu-larităţi.
La noi gârlitele de toamnă poposesc şi se îngraşă ca să treacă apoi mai departe, până la coastele africane sau aiurea spre miazăzi. Mi se pare, că direcţia lor generala de pasaj este către Sud Vest.
Noi, la aceste gâşte le zicem gârlile, gâriţe sau gâliţe.
Îmi închipui, că denumirea vine dela gârâitul lor neîncetat: mai mult un fel de chicoteală repede şi subţire, foarte caracteristică, foarte deosebită de a gâştelor sălbatece obişnuite, băştinaşe.
In alte limbi poartă nume de „Oie rieuse", „B'ăssen-Gans", „whitefronted Gaose", „Ora lombardella".
Ştiinţific se numeşte Anser albifrons (Scop). Numele ştiinţific s'a legat de un semn caracteristic la acest soiu de gâşte: o pată albă pe frunte.
Să spun însă, că aceaslă pată albă se observă numai la exemplarele adulte. Păsările tinere nu o au după vârstă: fie de loc, fie doar indicată prin câteva pene, fie redusă de tot, lângă cioc. Pentru că vorbim despre pata aceasta albă, să amintesc că mai există o gârliţă în trecere pe la noi, foarte vecină cu cea obişnuită, „Gârliţa mică" (Anser finmarchicus Gunn.), care are şi ea o pată pe frunte,
tot albă, dar mai întinsă: ajunge până peste creştetul capului, trecând de o linie ce ar reuni ochii peste creştet. La Gârliţa mare pata albă nu trece niciodată de această linie. Aşa dar, când veţi îm­puşca o gârliţă, prezentând caracteristica ce am tălmăcit mai sus, să ştiţi, că este „Gârliţa mică" — şi e bine s'o semnalaţi. Indicaţi mai ales, de va fi cu putinţă, dacă făcea parte dintr'un cârd compus nu­mai din Gârliţe mici, sau era amestecată în gloata celor mari.
Deşi n'am pornit cu gândul să scriu un articol ornithologic, să-mi fie îngăduit, să ating cu acest prilej încă un punct care m'a necăjit pe vremuri.
E vorba de coloarea ciocului la Gârliţa mare. Dacă citeşti descrierile autorilor, foarte mulţi indică categoric coloarea galbenă, portocaliei sau galben-portocaliu. In plus aproape toţi arată un cioc complect unicolor, fără urme de altă coloare. Dar indicaţiile autorilor nu se potriveau de loc cu gârliţa ce ţineam în mână, cu oricâtă bunăvoinţă nu reuşeam să văd nici cioc galben, nici portocaliu. Ori, pentru un începător, autorul e un fel de evanghelie.
Şi atunci vă daţi seama ce gânduri, ce şovăeli, ce speranţe, ce scăr-pinări în cap. Acum am văzut destule gârliţe, ca să-mi cred ochilor şi nu cărţilor.
Ceeace văd de ani de zile la gârliţe adulte este un cioc rozat alburiu, nu uniform colorat în această nuanţă, ci mergând într'o degradare variabilă, de la un roz palid până la un alburiu, ce ajunge la cenuşiu. Câteodată rozul are pe alocuri nuanţe ce bat spre violet viu. Şi mai văd spre baza ciocului, pe culmen, două dungi subţiri aşezate în unghiu, niţel in relief, cari sunt galbene.
La păsările tinere ciocul e cenuşiu mai mult sau mai puţin rozat sau cenuşiugălbui. Asta văd. Din multele gârliţe, ce mi-au trecut prin mâini, eu cioc portocaliu la pasăre adultă n'am văzut. Nici gaben. Cum nu-mi închipui că o scamă de autori au scos ciocurile portocalii şi galbene din buzunar, să admitem că am avut ghinion ... Un excelent observator, amicul S. P., intrigat şi el de aceste nepotriviri, luase într'o vreme urma lui Anser gambeli Hartl, după unele indicaţiuni găsite în autorii ruşi Menzbier şi Buturlin. Nu mai ştiu ce-a devenit nici prienul, nici Anser gambeli. .. Poate îi cade aceste rânduri sub ochi şi-mi va da de veste.
O altă parte foarte variabilă la gârliţe este pântecul. După vârstă şi după epoca năpârlirei pântecul este mai mult sau mai puţin pătat cu negru. Păsările tinere n'au pete de lac sau prea puţin. Adultele au pete mai mult sau mai puţin abundente. La unele exemplare se poate spune că pântecul este de tot acoperit cu negru, albul ne mai răsărind decât ici-colo, în chip de pete răsleţe. Petele negre sunt extrem de variabile şi ca aşezare şi ca formă. Câteodată formează un colan, un singur brâu transversal peste pântecul alb.
Să mai adaug că gârliţa e sensibil mai mică decât gâscă sălbatecă obişnuită, mai svetltă, mai veselă, dacă pot spune.
Şi cu acestea ştiute, să să trecem la vânătoare. Gârliţa fiind gâscă, evident, e pasăre de apă. Dar noi le vom urmări cu mai multă plăce-re la câmp. In linii generale se poate spune, că gârliţele îşi petrec ziua la câmp şi noaptea pe apă. De fapt, întoarceri la apă se văd şi in cursul zilei, fără să se poată desprinde vreo regulă lămurită.
In definitiv, de ce ar trebui să aibă gârliţele mai multă regulă la băut, decât oamenii!...
Când abia se crapă de ziuă, din largul lacurilor — a „ghiolurilor", cum se spune pe aci, — încep să se ridice cârdurile. Sunt multe mii acolo în larg, departe de maluri, la apă deschisă, — căci lacurile noastre sunt largi de kilometri şi lungi de zeci de kilometri. Nu poate fi vorba să te apropii peste apa lucie.
Dar cârdurile, pe rând, cu multă gălăgie,, îşi iau sborul.
Cele de colo o vor lua într'o parte, cele de dincolo într'alta. Lacul e jos, malurile sunt înalte. Sus pe maluri va fi un prim prilej de bom-bardament. Dar trebuie să fi harnic, să pieci de-acasă pe beznă, să dibui cale destul de lungă pe întuneric,ca să fi postat gata in crăpat de zi. Şi mai trebue să nimereşti şi locul prielnic, ştiut dinainte, căci au şi gârliţele trecătorile lor preferate. Dacă vor vrea în fine gârliţele să treacă şi destuii de jos ca să poţi trage, atunci osteneala nu-ţi va li fost zadarnică, căci prilejuri de tras vei avea destule.
Dacă nu, pace. Le laşi să treacă, le vom găsi pe lumină la câmp.
Trec cârduri după cârduri. Aci unghiuri vii cu poale lungi şi mişcă­ toare, colo şiruri nesfârşite, ondulând, schimbătoare, cu noduri ce se desfac şi se strâng, pachete ce se deşiră deodată in lungă banderolă şerpuitoare — şi iar şiruri, şi iar unghiuri — şi altele, şi altele ...
Colo un gâscan singuratec trompetează gros şi grăbeşte ... Şi iar escadrile în formaţii impecabile, şi iar necurmate şiruri, trec, trec, trec, intr'o necontenită şi ameţitoare chicoteală, se afundă în zare, se pierd după dealuri...
Hai după el. In căruţe? in căruţă.
In automobil ? Mai bine daca-l ai !
Nu e mare filozofie să descoperi peste câmp cârdurile mari, mai ales când pământul nu e de tot negria. Cârdurile mici cer puţină practică. Dar la urma urmei n'ai plecat la vânătoare, ca să-ţi ţii ochii în buzunar.
Iată, colo un cârd. — ce cârd! un popor întreg, acoperind zeci de pogoane. Vor răbda oare să ne apropiem? Poate da, poate nu.
Gârliţele nu sunt nici pe departe atât de sperioase, de prudente, cum sunt gâştele noastre băstiniaşe.
La început, mai ales, la sosirea lor din nordul depărtat, prilejurile de apropiere sunt destul de dese.
Mai târziu, când sâcâite de nenumărate ori, au înţeles cam despre ce este vorba, prilejurile prielnice devin din ce în ce mai rare. Dar nu poţi şti niciodată dacă, din atâta gloată, nu ai dat peste un cârd' încă neprevenit. Aşa că încerci în toate cazurlie o manevră mai mult sau mai puţin savantă sau te repezi cât poţi de repede in ele, poate vei avea încă prilej de un dubleu. Dacă vânezi singur, mult mai interesantă va fi însă folosirea glonţului.
Am spus-o de multe ori: bucuria tirului şi a isbândei cu arma de glonţ nu se poate asemui cu lovitura de alice. Dacă in general ocaziile de tras cu glonţ sunt mai mult rare, lucrul nu se mai potri­veşte la gârliţe, unde găseşti prilejuri destule. Personal întrebuinţez cartuşul Vierling în noua sa elaborare (Vo=800 m/s), pa care-l găsesc foarte potrivit, îmi pare cu totul excesiv întrebuinţarea unui cartuş puternic. Cartuşul Vierling (5,6X35) până la 150 m, e foarte suficient şi ca efect, şi ca razantă, şi ceeace nu strică nimic — ca detunătură şi linişte din partea accidentelor.
Un drilling prevăzut cu acest cartuş te dispensează de a lua două arme cu tine. Evident, o carabină prevăzută cu o mică lunetă 2 1/4 ar aduce în multe cazuri servicii încă mai bune. Condiţia e o excelentă precizie..
Cartuşul long-rifle e categoric insuficient şi ca razantă şi ca efect.
Dar cârdul s'a ridicat, a înegrit o clipă zarea cu forfoteală cumplită de aripi şi ţipete, apoi şirurile s'au format, unghiurile vii împung din nou cerul, pacheţelele mici îşi mai caută orientarea. Mai pot fi încă prilejuri da tir asupra acestor elemente, cari cârmesc spre direc­ţia generală luată de gros.
Căci e de remarcat un lucru: un când ridicat se îndreaptă nu indife-rent în orice direcţie, ci într'o direcţie generală mai mult sau mai puţin hotărâtă parcă dinainte.
Peste marea întindere de dealuri gârliţele au în tot căzul locuri preferate, in legătură desigur, cu hrana ce o găsesc.
Am pus chiar în aplicare această observaţie, aproape întotdeauna cu succes, în felul următor: ridic, fără să trag, un cârd de gârliţe, dintr'un loc ştiut ca predilect, mă dau jos din căruţă şi mă lipesc de pământ acolo, cât mai camuflat, dacă e posibil, — iar căruţa o trimit repede după cârdul în sbor, ca să observe locul unde coboară.
Acolo, căruţa le ridică din nou.
Afirm, că sunt foarte multe şanse ca gârliţele să revină la primul loc de plecare — şi cum nu vin toate, deodată, buluc, vânătorul rămas în aşteptare, are mai multe prilejuri de tras focuri fericite. Un proce-deu bazat pe observaţia direcţiei generale de sbor — şi posibil într'un teren mai frământat e următorul:
vânătorul sau vânătorii ajung nevăzuţi până la o sprinceană de teren, care maschează gârliţele, cât mai aproape cu putinţă, dar neapărat de partea sborului ce se aşteaptă. După un larg ocol, căruţa sau maşina intră în ale direct, din partea opusă.
Vânătorii risipiţi in linie lungă, vor avea necondiţiţionat ocazii de tras în păsări la bună bălaie de puşcă, dacă rămân bine ascunşi sau lipiţi de pământ, cu răbdare, până ia momentul oportun.
Altfel cârdurile, pe rând, vor oblica din vreme şi vor lua înălţime, vânătorul rămânând doar cu spectacolul şi cu buza umflată.
Ocazii de tir se prezintă şi singure, căci cârduri mai mici sau mai mari sunt în mişcare aproape continuă peste dealuri. Se întâmplă destul de des, in anii de belşug, ca să-ţi treacă peste căruţă păsări la bătaie bună, fără nici o oboseală. Cutreerările acestea peste câmpuri şi dealuri, călcând, se înţelege, întinderi considerabile de teren, iau un timp destul de lung. Dar pe lângă urmărirea şi peripe­ţiile cu gârliţele, pasionante adesea, vânătorul are bucuria a tot felul de observări, are surpriza altor întâlniri — de la acvilă la vulpe, de la spurcaci la cocori. Mai poţi apoi tăia urmărirea gârliţelor cu liniştite căutări de iepuri la picior. Sunt zile pline de bune amintiri.
Dar acum soarele stă să scapete. Curând, când seara se va lăsa mai deasă, gârliţele îşi vor începe trecerea spre apă. Să ne grăbim spre locurile alese — pe ultimul deal dinspre „ghiol". Am mai spus, mi se pare, că în drumurile lor de la şi înspre apă gârliţele au traecte preferate. Le cunoşti curând.
Evident, nu e vorba de un punct matematic, dar de zone, pe unde se canalizează cârdurile în unghiuri larg desfăcute. Stăm la pază cu spatele spre lac. Soarele s'a ascuns sub dealul din faţă, seara a venit. Curând o chicoteală repede te vesteşte de sosirea primelor avangarde. Dacă eşti la loc bun, neapărat iţi vor trece de-acum, pe rând, armate întregi peste cap. Un singur lucru mai trebue: să nu treacă prea sus. E aci un întreg complex de cauze, nu prea bine lămurite, cari fac ca uneori paza să fie doar contemplativă.
Fie condiţiuni atmosferice, vânt, curenţi, înalţi, nor sau senin, ceaţă sau ploaie , fie memoria sau uitarea bombardamentelor anterioare, nu ştiu bine, dar sunt seri de pasaj înalt şi seri favorabile cu treceri joase sau cel puţin acceptabile.
O seară cu cer jos, cu, bură de ploaie va fi, insă întotdeauna o seară de sbor jos. Desigur, nu e idealul pentru bietul vânător aşteptând cu picătura de apă atârnând de nas, dar aşa este. Nu văd nimic deosebit de însemnat la aceste şedinţe de pază. Nici atenţia nu e nevoie să fie încordată, căci eşti întotdeauna şi de departe prevestit de sosirea cârdurilor prin neîncetata chicotire a sburătoarelor. Voiu spune numai câteva cuvinte asupra tirului şi muniţiei. Tirul propriu zis nu prezintă greutăţi deosebite, căci sborul gârliţdlor nu e repede. Dar trebue tras bine înainte, spre a căuta pe cât posibil .atingeri la cap şi gât. Căci e cu totul remarcabil felul cum poate gârliţa să încaseze în plin trup încărcătura de alice fără să cadă. Vezi lămurit marcarea focului, auzi bine râpâiala alicelor, dar rezultatul e nul. Invelişul de pene şi de puf des formează o saltea din cele mai eficace la distanţe ceva mai ridicate. De aci şi păreri împărţite asupra alicelor de intrebuinţat. Cu alice mai mici şi ţevi bătând foarte strâns ai mai multe şanse, trăgând bine Înainte, să nimereşti gâtul şi capul.
Am reuşit în felul acesta lovituri, chiar foarte sus, cu alice 31/2 mm. In schimb cu alice mari de tot poşuri chiar — poţi conta pe un efect performant, cu efect, in plin trup. Cunosc pe cineva, care nu trage decât cu poşuri „3 la fund". Să nu exagerăm nimic...
Voiu încheia aceste note cu puţine cuvinte despre vânătoarea la haită a gârliţelor. Cuvinte puţine pentru că nu văd nimic deosebit de semnalat, care să se refere specific gârliţelor, iar regulile de ţinut în împărăţia stufului le consider ştiute. Regăseşti tot farmecul bălţii, de care vom vorbi poate altădată. Mi aduc aminte, că una din cele mai bogate recolte de gârliţe a fost la baltă, trăgând cu alice de 21/2 şi 3 mm. Veneau jos, seara la pază, peste un păpuriş. Era o ameţeală de nu mai ştiai în care să tragi. Se întâmplă şi aşa. Dar după ce au prins de veste, spectacolul se schimbă: gârliţele vin sus, sus de tot, trec peste stufărie la înălţimi inabordabile, ajung până in mijlocul largului, şi deodată, din slavă, coboară. Minunată privelişte! Aceste păsări mari şi destul de domnoale imprumuta deodată svelteţă şi acrobatică de capricioasă becaţină. Căderi la verticală, lunecări vertiginoase pe o aripă, răsturnări şi redresări, in vâjâit puternic de aripi biciuite de vântul căderii, asişti la un adevărat concurs de virtuozităţi în arta sborului.
Şi-ţi uiţi de puşcă
Termin aci....
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: GÂRLITE DE TOAMNA C. ROSETTI-BALĂNESCU

Mesajde Tragaciul pe 23 Noi 2019, 16:54

Mi a plăcut așa de mult ,că am citit de doua ori sa nu mi scape nimic.Multumim!!
Tragaciul
Membru activ
 
Mesaje: 108
Membru din: 27 Noi 2017, 17:36

Re: GÂRLITE DE TOAMNA C. ROSETTI-BALĂNESCU

Mesajde pipabh pe 23 Noi 2019, 21:16

+10
pipabh
Veteran
 
Mesaje: 1531
Membru din: 27 Oct 2012, 07:49

Re: GÂRLITE DE TOAMNA C. ROSETTI-BALĂNESCU

Mesajde tehărău pe 25 Noi 2019, 17:33

Mulțumim, Răzvan!
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 3344
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24


Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 11 vizitatori

Publicitate