CU UNDITA-ianuarie 1933-Ioan Al.Bratescu Voinesti

[blackcrotal]

CU UNDIŢA
de IOAN AL. BRĂTESCU-VOINEŞTI
ianuarie 1933
Oamenii serioşi, oamenii gravi, nu numai că nu vor ceti această scriere, dar vor avea şi un zâmbet de compă-timire, aflând că la vârsta mea şi la situaţia mea de academician, în loc să mă ocup de lucruri serioase, m'am apucat să scriu despre pescuitul cu undita.
Această atitudine a oamenilor gravi şi serioşi vădeşte pe deoparte disconside-rarea de care se bucură la noi, mai ales în vechiul regat, îndeletnicirea pescu-itului cu undiţa; iar pe de altă parte vădeşte o împătrită ignoranţă:
— ignoranţă a evoluţiei pescuitului cu undiţa,
— ignoranţă a farmecelor acestei îndeletniciri,
— ignoranţă a avantagiilor ei nu numai fizice dar şi intelectuale
— şi ignoranţă a legăturilor ei cu interesele superioare ale statului
Da, la noi, mai ales în vechiul regat, cu toate că existenţa multelor lacuri
din jurul Capitalei putea îngădui propăşirea acestei îndeletniciri, ( pescuitul cu undiţa ) e cu totul discon-siderat, lăsat pe seama lăutarilor, a bărbierilor, a oamenilor cam într'o ureche. Cel ce e văzut plecând cu undiţa la pescuit e întâmpinat cu un zâmbet compătimitor, zâmbetul acordat nebunului nevătămător.
Şi această atitudine a oamenilor cuminţi faţă de pescarul cu undiţa e de cel puţin nouăzeci de ori la sută justificată.
Râurile noastre din vechiul regat au fost şi continuă de a fi atât de pustiite, prin toate mijloacele de distrugere, imaginabile: plăşi, năvoade, mreji, saci, prosto-voale, otrăvuri, dinamită, abateri de apă, bălţile au fost raclate în mod atât de nimicitor, — încât a devenit în adevăr, din partea unui om în toată firea, o adevărată nebunie să continue de a spera, că mai poate prinde cu undiţa un peşte, care să merite timpul pierdut în aşteptarea realizărei acestei speranţe. Există în limba noastră şi o zicătoare în acest sens:
"La peşte de undiţă şi cil mămăligă de râşniţă nu se satură omul ".
Când se limpezesc apele, de îndată ce într'o adâncătură s'a semnalat prezenţa a câtorva peşti, gata sunt primarul, popa, învăţătorul, notarul, plutonierul-major, care dacă n'au cartuşe de dinamită, pun câţiva derbedei ai satului să li-i prindă cu gogoşi, sau prin abaterea apei. Din fructul acestei isprăvi, bine înţeles, împărtăşesc pe domnul subprefect, sau pe domnul prefect, care sunt încântaţi să aibă la dejun un rasol de mreană, ori măcar o sa ramură de cleni, fără măcar să le treacă prin gând să se intereseze de cum au fost prinşi.
Eram acum un an cu doui prieteni pe malul Argeşului. După trei ceasuri. în care, cu toate uneltele noastre perfecţionate, nu prinsesem nimic, un ţăran care trecea ne spune:
— De geaba, nu cred să puteţi prinde ceva, că duminica trecută un domn căpitan de là 4 roşiori a dat aici trei cartuşe de dinamită; a scos cu sol­daţii o groază de peşte.
Şi dacă acest lucru se poate petrece la câţiva kilometri de Capitală, îşi poate oricine închipui ce se întâmplă în tot restul ţării.
Lacul Snagov, această minune, înaintea cărei rămân în extaz străinii care-l vizitează, a fost timp de mai bine de zece ani pustiit, raclat cu năvoadele, de là 1 Ianuarie până la 31 Decemvrie.
Numai zilele de geruri năprasnice întrerupeau năvoditul. Şi această sălbătăcie ar continua şi astăzi, dacă nu da Dumnezeu să moară exploatatorul.
Ba chiar după moartea lui s'ar fi continuat, dacă nu intervenea însuşi Regele, pe care eu, exasperat de insuccesul repetatelor mele intervenţii pe lângă toţi miniştrii ce se succedaseră la Ministerul de domenii, l'am rugat să intervie.
Da, cerusem tuturor miniştrilor să puie capăt acelei ticăloşii, mă silisem în zadar să-i fac să înţeleagă ce nebunie era acea sleire prin pescuire zi de zi cu năvoadele a unui lac, care nu era repopulat cu peşte prin revărsările nici unui fluviu.
Unii îmi răspunsesera:
— „Ei, comedia dracului, de peştele din Snagov îmi arde mie acum?"
Alţii:
— „Da, da, ai dreptate, am să iau măsuri". Dar legăturile de rudenie ale exploatatorului cu influente persoane politice împiedecau luarea oricărei măsuri. Ajunsesem să fiu primit cu zâmbete de compătimire:
— „Iar cu chestia Snagovului?"
Exasperat, am cerut audienţă Regelui. I-am spus toată chestia, un fel de rezumat al acestei scrieri. M'a ascultat cu o bunăvoinţă şi cu o atenţie pentru care îi sunt adânc recunoscător şi a dat ordin să se înceteze năvoditul.
Rezultatul acestei măsuri îl poate constata ori şi cine, informându-se în localitate de în ce măsură s'a repopulat Snagovul de peşte.
Noi, câţiva pescari cu undiţa l'am putut constata. Interzicerea năvodirei durează deabea de un an, totuşi, de unde înainte nu prindeam mai nimic, anul acesta am putut prinde bibani de peste un kilogram, ştiuci de peste şase şi şalău de peste patru.

Pieirea peştilor din râurile noastre, puţinimea lor în lacurile din jurul Capitalei pricinuită de o pescuire pustiitoare explică de ce pescuitul cu undiţa e aşa de disconsiderat, de ce atât de puţini oameni din clasa de sus sunt pescari.
Ne putem număra pe degete cei câţiva pescari pasionaţi, care cu toată neînsemnătatea succeselor noastre şi înfruntând zeflemelele oamenilor serioşi, continuăm această îndeletnicire, atraşi de farmecele ei şi convinşi de binefă-cătoarea înrâurire şi fizică şi sufletească, pe care o exercită asupra noastră.
Pe malurile Bistriţei, atât de bogată odinioară în păstrăvi, lipani şi lostriţe, somonul ţării noastre — (aşa se şi chiamă în limbagiul ştiinţific: salmo huho, (le saumon du Danube) astăzi atât de sleită prin pescuirea cu mreje şi cu dinamită, încât păstrăvii şi lipanii au pierit de tot, iar prinderea unei lostriţe (şi tot cu dinamita) e anunţată ca un eveniment, — pe malurile frumoasei Bistriţe, îţi poţi procura când vrei scena următoare:
In zorii zilei întâlneşti un pescar pe şoseaua ce merge pe marginea apei. Sprinten şi voios işi poartă undiţa ca un trofeu.
Intreabă-l:
— „Unde te duci, măi neică?"
— „La peşte" o să-ţi răspundă cu ochii plini de bucuria speranţei succesului. Spre seară îl vezi întorcându-se dărâmat de oboseală, purtându-şi ca o grea povoară undiţa în mâna atârnată de-alungul trupului, par'că ar vrea s'o ascunză de ruşine. Intreabă-l:
— „De unde vii, măi neică?"
Ai să-l auzi răspunzându-ţi în silă:
— „Deee laaa peaaşte".
Săracul, a umblat toată ziulica. S'a coborât de nenumărate ori la apă, de nenumărate ori s'a urcat căţărându-se pe stânci, tot de atâtea ori a întrat a căzut alunecând pe pietre, şi-a julit genunchii, şi-a smintit braţul drept cercând să arunce muştele cât mai departe şi acum prăpădit se întoarce acasă cu traista goală.
Sunt în răspunsul lui trăgănat: „dee laaa peaaşte" o mie de blesteme la adresa celor care i-au pustiit Bistriţa cu mrejele şi cu dinamita şi desigur şi câteva înjurături la adresa dumitale, care i se pare că i-ai pus in zeflemea întrebarea de unde vine.
Aiurea, în ţările din apus, pescuitul cu undiţa nu e deloc disconsiderat, dimpo-trivă e foarte apreciat, mai ales pescuitul sportiv despre care voi vorbi mai la vale. Ca să-şi facă cineva idee de câţi şi ce fel de oameni sunt aiurea pasionaţi pescari, e deajuns să ia în mână un catalog al uneia din casele mari de articole de pescuit, bunăoară al casei englezeşti Hardy.
Numai din înfăţişarea şi din valoarea catalogului, care e în acelaş timp şi un excelent manual al pescuitului, tipărit pe 400 de pagini de hârtie velină, admirabil ilustrat, perfect broşat, o carte care, dacă s'ar tipări la noi în ase­menea condiţii, ar costa cel puţin 200 de lei, şi pe care casa ţi-o trimete gratuit dacă o ceri, se poate înţelege ce enormă clientelă trebue să aibă casa Hardy. Ţinând seamă, că aceasta nu e singura fabrică de asemenea articole, ci că şi în Anglia şi în Scoţia şi în Franţa şi în Germania şi în Austria şi în toată America sunt zeci de asemenea fabrici, se poate pricepe câţi oameni se îndeletnicesc aiurea cu pescuitul.
Iar din scrisorile adresate acestor case şi publicate în cataloagele lor, prin care diverşii lor clienţi le mulţumesc pentru articolele procurate, sau le propun ameliorări, se poate vedea câţi scriitori, publicişti, oameni politici, militari, in­gineri, doctori, artişti de toate categoriile, câţi învăţaţi şi filosofi de reputaţie mondială sunt pescari pasionaţi.
La noi, in afara de infima minoritate a câtorva pescari pasionaţi, lumea crede că pescuitul cu undiţa a rămas ce era acum câteva mii de ani, anume că iei o varga de lemn sau de trestie, — că legi de ea o bucată de sfoară, de capul sforei un cârlig, la câteva palme de cârlig un dop, — că te aşezi pe marginea apei, arunci sfoara în ea şi aştepţi cu ochii aţintiţi asupra dopului să vezi dacă se afundă, ca să tragi.
In realitate pescuitul cu undiţa, ca tot ce este pe lumea asta, a suferit o treptată schimbare, care încetul cu încetul a transformat o petrecere sedentară într'un sport, în cel mai complect sport din câte se cunosc. Americanii, care practică atâtea sporturi: tennis, foot-ball, rugby, golf, box şi atâtea altele, au ajuns la încredinţarea, că nu există nici unul mai complect, care nu numai să puie în mişcare toţi muşchii trupului, dar care în acelaş timp să fie o minunată gimnas-tică a atenţiei, a răbdărei, a îndemânării, a simţului pipăitului, a spiritului de iniţiativă, ca pescuitul, — permiţând în acelaş timp minţei să urmărească cu o extraordinară limpezime gândurile care o preocupă. De aceea americanii au făcut legiuiri speciale, — în care se prevede fiecărui cetăţean, care şi-a plătit taxa mică a unui permis de pescuit, dreptul de a pescui cu undiţa în toate râurile, nu numai ale statului, dar în râurile aparţinând particularilor, afară de parcurile împrejmuite.
Pedepse grave sunt prevăzute contra celor ce pescuesc în timp prohibit, pedepse şi mai grave împotriva celor ce ar încerca să distrugă peştii prin otrăvire, dinamitarea sau abaterea cursului apei.
In schimb statul şi-a luat şi-şi îndeplineşte sarcina de a repopula apele, dând drumul în ele în fiecare an, la milioane de peşti reproduşi în crescătorii sistematice.
Pescuitul sedentar se practică încă şi azi pentru prinderea peştilor nerăpitori, care trăesc pe fundul apei şi se hrănesc fie cu ierburi, fie cu larve, râme, viermi şi diferite materii organice ce se găsesc în ape sau sunt aduse de ele. Vorbind de peştii din ţara noastră, crapul, caracuda, linul, mreana, roşioara, plătica, somoteiul, porcuşorul, aşa se prind, stând pe loc.
Dar — şi vorbind tot numai de peştii din râurile şi bălţile noastre — este o altă serie de peşti, în care se cuprind cleanul, bibanul, ştiuca, şalăul, somnul mare, lipanul, păstrăvul şi lostriţa, care sunt peşti răpitori, a cărora hrană sunt insecte de tot felul, animale mici şi mai ales peştii mai mici decât ei.
Pescuirea lor cu undiţa nu se mai practică şezând jos, ei implică o continuă deplasare: e pescuitul sportiv.
Instrumente speciale, la născocirea şi perfecţionarea cărora au contribuit oameni de seamă, ca bunăoară celebrul fizician Maxwell, marele filosof Herbert Spencer, pentru a nu cita decât două nume, se construesc pentru practicarea acestui sport.

Intr'o ţară în care ar exista mulţi pescari sportivi n'ar trebui să intru în amănunte, la noi însă unde sunt aşa de puţini, trebue să intru, cu atât mai mult cu cât unui din scopurile ce urmăresc prin această scriere este şi acela de a face adepţi.
Uneltele principale şi indispensabile pentru pescuitul sportiv sunt cele următoare:
- Intâi o undiţă. Unii îi zic varga, alţii baston, bâtă, alţii joardă, alţii rudă.
Noi, deşi unii zic undiţe şi cârligelor de metal, să nu mai zicem de aci încolo acestora decât cârlige şi să numim bastonul de care ne servim la pescuit undiţă, cu atât mai vârtos cu cât operaţia la care ne servim de el se chiamă undit. Un om, care prinde peşte cu un asemenea baston se chiamă că undeşte, spre deosebire de orice alt mod de a prinde peşte.
O undiţă bună trebue să întrunească anumite calităţi: să fie flexibilă, uşoară de mânuit şi trainică.
Flexibilitatea ei e de mare ajutor pescarului, pentrucă anulează efectul sbătăilor şi sforţărilor pe care le face peştele prins spre a scăpa.
Leagă dumneata cu o sfoară un câine cât de voinic de o cracă subţire dar flexibilă a unui pom şi vei vedea, că toate eforturile lui de a scăpa rămân za­darnice, deşi cu un efort de nimic poţi rupe craca între degete.
Astăzi casele mari de articole de pescuit construesc din bambus ales undiţe perfecte, la care flexibilitatea şi greutatea sunt atât de meşteşugit dozate, iar alegerea materialului din care sunt fabricate e atât de scrupulos urmărită, încât de o undiţă se pot servi două şi trei generaţii de pescari.
Bine înţeles că durabilitatea unei undiţe, ca a oricărei scule, atârnă şi de modul cum o întrebuinţează pescarul şi de îngrijirea pe care i-o dă.
Cele mai bune şi mai trainice undiţe sunt acelea al căror lemn e făcut din şase sau opt şuviţe de bambus, încheiate si legate împreună.
Unora, după cererea clientului, pentru a le face şi mai trainice, li se adaugă în centru şi un fir de oţel; dar aceasta s'a dovedit a fi un exces de precauţiune, ca­re prezintă mai multe desavantagii decât avantagii.
In orice catalog de articole de pescuit se pot vedea diferite sisteme de undiţe.
In general undiţele pentru pescuitul sportiv sunt de două feluri:
- unele mai puternice, făcute dintr'o singură bucată, sau din două, întrebuinţate pentru pescuitul zis cu lancer, noi să-i zicem de-a aruncata
- şi altele mai uşoare, făcute din două sau trei bucăţi, întrebuinţate pentru pescuitul cu muşte artificiale. Aceste undiţe sunt prevăzute din distanţă în distanţă şi la vârf cu nişte inele prin care trece sfoara, sau mătasea.
Aceste inele sunt făcute din metal, din porţelan, sau din agată. Cele mai bune sunt cele de agată, pentrucă asigură o mai uşoară alunecare a sforii prin ele. Undiţele mai au la mânerul lor un dispozitiv, prin care se fixează acolo un mulinet, un fel de scripet, sau de mosor pe care cu ajutorul unei manivele se înşiră sfoara.
A doua sculă necesară este acest mosor, căruia să-i păstrăm numele de mulinet, care e iar de două feluri:
- un fel pentru pescuitul de-a aruncata,
- altul pentru pescuitul cu musca.
In cataloagele de articole pescuit se pot vedea diverse sisteme de mulinete. Mulinetul e făcut din metal uşor şi trebue proporţionat cu undiţa, aşa încât greutatea lui şi a sforii ce se înşiră pe el să nu desechilibreze undiţa, ci să asigure pescarului putinţa de a arunca cât mai departe, cât mai cu precizie şi cu un minim efort, muştele sau sculele legate Ia capul sforei.
Al treilea articol necesar e sfoara, care înşirată pe mulinet, e trecută prin toate inelele undiţei şi scoasă prin cel din vârful ei.
Şi sforile sunt de două feluri:
- unele pentru pescuitul de-a aruncata,
- altele pentru pescuitul cu muşte.
Cele dintâi, de o grosime egală de la un capăt la altul, sunt făcute din mătase ţesută şi îmbibată după anumite procedee cu substanţe, care împiedică repedea lor putrezire. Aceste sfori nu sunt şi nici n'au nevoie să fie impermeabile, dar pentru a le asigura o mai lungă trăinicie, trebuesc deşirate la întoarcerea dela pescuit şi lăsate să se usuce bine.
Sforile pentru pescuitul cu musca sunt impermeabilízate şi n'au o grosime egală dela un căpătâi la altul.
Incep cu un anumit calibru, care se îngroaşe treptat până la mijloc, de unde scade iarăşi treptat până la celalt căpătâi.
Motivul pentru care sunt astfel fabricate, e că aici nu ne slujim de unelte grele, care prin greutatea lor pot fi aruncate departe, ci ne servim de nişte musculiţe artificiale, foarte uşoare.
Ceeace face posibilă aruncarea lor la 15—20 de metri e numai greutatea sforei, iar dacă sunt mai subţiri la capete, e pentru ca în locul unde ajung pe apă să fie mai puţin vizibile şi căderea lor să plescăie mai puţin.
Ca şi sfoara întrebuinţată la pescuitul de-a aruncata, sfoara impermeabilă trebue uscată cu îngrijire şi spre deosebire de cea dintâi, trebuie unsă cu o unsoare specială care se găseşte în comerţ.
Zic spre deosebire pentrucă cele mai multe din mătăsurile întrebuinţate la pescuitul de-a aruncata nu trebuesc unse;
— acum în urmă însă, s'au fabricat sfori pentru pescuitul au lancer care cer să fie unse.

[Tragaciul]

Mulțumim!!!