Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 05 Dec 2022, 23:07

ian.1935 - LA VIZUINA VULPII - I.POP

Moderatori: biriuck, Alin3006

ian.1935 - LA VIZUINA VULPII - I.POP

Mesajde blackcrotal pe 15 Aug 2020, 16:24

ianuarie 1935 - LA VIZUINA VULPII
Ionel Pop


In dricul iernii — cincisprezece din Gerar — au cam trecut zilele vânătorilor „mari". Legea scrisă a pus stavila ei ocrotitoare pentru cele mai multe feluri de vânat: fazanul, potârnichea, iepurele dintre cele mărunte, căprioara, capra neagră, cerbul dintre cele de frunte. Pe Moş Martin îl păzesc troienii de nepătruns şi cumintele lui obiceiu să-şi facă sălaş de iarnă, iar pe mistreţi îi cam apără de acum simţământul vânătorilor corecţi, cărora nu le face multă bucurie să ucidă din ciurda strâmtorită de zăpada grea şi adeseori flămânzită la oase şi la piele.
Ne rămâne un vânat, care ne chiamă şi acum, în scăpătat de sezon. E cucoana cu hlamida roşie: VULPEA. Acum e ea în toată mândrenia bundiţei. I s'a îngroşat, i s'a îndesat de frig, e curatărlucie, stufoasă: o plăcere să ţi-o întinzi pe scândurica de uscare.
Dar cum să vânezi vulpea acum?
- Iepurii sunt opriţi.
- Copoii nu-i poţi slobozi prin pădure; nici nu e bine şi îţi mai iau câte o scârbă de urechiat de ţi-l poartă cu ceasul fără nici un rost.
- Goană la vulpi? Cam costisitor şi cam riscat să scoţi zeci de oameni ca eventual să prinzi în goană şi câte o vulpe. Nu rămâne decât chematul cu ţipătoarea — o vânătoare plină de farmec şi cu bune rezultate — şi apoi vânătoarea la vizuina de vulpe. Şi despre aceasta din urmă vreau să spun câte ceva acum.
Acest fel de vânătoare ademeneşte mai ales pe cel ce preferă o zi petrecută singur în largul hotarului, unei zile umplută de vânătoare zgomotoasă cu gonaşi mulţi, cu trăgători mulţi. Dar ce poate fi oare mai plin de farmec decât o hoinăreală singura-tecă prin revirul acoperit de puful gros al zăpezii? Cum te-ai depărtat de sat şi ai scăpat de urmele încâlcite ale cânilor, oilor şi a altor vieţuitoare de prin curţile oame-nilor, începe să-ţi povestească zăpada. Are graiul ei şi nu spune o vorbă, care ţie, vânător, să nu-ţi fie dragă.
Iţi povesteşte tot ce s'a petrecut noaptea trecută. Şi câte nu s'au petrecut într'o noapte de iarnă, de Ianuarie, când joacă iepurii de ger şi de mijirea vremii dragos-telor, când vulpea şnurueşte şi se târeşte în paşi îndesaţi după hrana ei subţiată prin îngroparea şoarecilor, când nevăstuicile alunecă nevăzute până la pâlcul de potârnichi aciuite în buchetul de spini, când lupul face şapte hotare lăsând pretutindenea pecetea mare, lunguiaţă a paşilor săi. După ce se pierde în ceaţă subţire vineţie şi satul, te simţi şi stăpân şi slobozit de subt toate poruncile, eşti al tău şi toate cele din jurul tău sunt făcute să-ţi verse în suflet mulţumire. Soarele scoate din albul zăpezii culorile cele mai de necrezut: pârtii de umbre violete, reflexe roşii, acolo unde plez-neşte pieziş crusta zăpezii, adâncituri de vale vinete închis prin contrastul crestei strălucitoare de albeaţă, şi milioane şi milioane de nestemate împrăştiate jur de jur, aninate de copaci şi de fiece cotoraş de buruiană care mai iasă din ţolul alb.
Şi apoi farmecul tăcerii ! Ce bunătate rar găsită e tăcerea ! Să nu auzi nici vorbă, nici paşi, nici ţipet de automobil, nici uruit de căruţă, nici freamătul de coş de albine al aşezărilor omeneşti. Te adânceşti în tăcere, ca într'un somn dulce, te lea-gănă, te odihneşte şi îţi descătuşează gândurile care zboară slobode, ca în vis...
Dar eu vreau să vorbesc despre vânătoarea vulpii la vizuină şi nu-mi trece prin gând să încerc să descriu ceea ce mulţi au încercat, mai mult schimonosind prin vorbe şi pânze: o privelişte de iarnă.
Aşadar pe vremea aceasta de iarnă vânătoarea la vizuină îţi dă succese şi bucurii vânătoreşti. Dar, ca să le ai trebue să-ţi cam cunoşti terenul de vânătoare.
Adevărat, că pe zăpadă proaspetă, poţi descâlci uşor pârtia vulpii şi dacă ai cuvenita experienţă poţi dăpăna firul până te duce, ca de mână, la malul acoperit de bălării sau în adâncimea de pădure unde îşi are vulpea aşezarea ei. Dacă şti însă pe unde sunt vizuinile de vulpe, îţi faci deacasă planul şi le iei pe rând, bătând la uşa fiecăreia, să vezi dacă ai găsit stăpânii acasă. Cu tine nu ai decât basetul sau foxterrierul. Acesta din urmă aleargă sprinten în jurul tău, pe cel dintâi adese eşti obligat să-l încarci în raniţă, rămânându-i doar capul afară: altfel prea se munceşte în zăpada înaltă şi moale. ,
Nicicând nu poţi fi sigur, că găseşti vulpea în vizuină. In afară, că hoinăreşte mult, dar se mai culcă bucuroasa şi pe la soare, mai întârzie pe cine ştie ce locuri, de nu mai apucă să vină pe întunerec acasă.
Totuşi poţi conta că o găseşti mai ales după o zăpadă nouă şi apoi acum pe vremea împerecherii. Iar pe vremea asta destul de des se face să potriveşti câte doi, chiar câte trei peţitori în casa Penelopei.
Pe urmele unei căţele pornesc toţi domnişorii care au dat în urmă; se mai hârăesc ei, se mai alungă, de cele mai multe ori rămâne stăpân unul singur, dar uneori ajung rivalii nealeşi încă până în culcuşul cald de subt pământ. Astfel, că dacă ai câne bun şi noroc bum, şi apoi cam ştii rostul, poţi aduce pe uşorul acasă două-trei blănuri de la acelaş... "magazin".
Din urmele de la gura vizuinei constaţi dacă e umblătoare. Cel dintâi lucru e să-ţi legi de cu vreme cânele, ca să nu intre în bortă, înainte de a fi tu gata de tras.
Te încredinţezi dacă lăcaşul are numai o ieşire sau mai multe; îţi alegi locul de unde poţi prinde în ochi şi în armă ieşirile, apoi —. fără zgomot — îţi iei locul, de preferinţă deasupra vizuinei, dai drumul câinelui, care ştie ce e datoria lui, şi dispare prin uşa vizuinei. Deacum urmează clipe de cumpănă, pline de dulceaţa aşteptărilor. Stai cu arma gata, cu ochii atenţi, asculţi.
In curând cânele te avizează, dacă a găsit acasă. Din adânc răzbate chelălăit, lătrat întărâtat: s'a început hora. Sau îl vezi ieşind de curând, plin de ţărână: semn, că vizuina e goală şi poţi să-ţi iei drumul în altă parte.
Vulpea atacată de câne zbugheşte curând. Vine până la uşa vizuinei, se opreşte o clipă să oblicească ce e pe afară, apoi sare ca aruncată de un catapult, şi o ia la goană de scăpare. Cum de cele mai multe ori vizuina e în loc acoperit, focul trebue să fie aruncat foarte prompt: ai doar o clipă şi doar câţiva metri de teren. Şi nici nu tragi la distanţa optimă pentru alice: 20—25 metri, ci mai aproape, alicele merg adunate, greşelile de ochire se răzbună mai uşor. E un tir greu, oricât ţi s'ar pare contrarul.
Dacă în primele zece minute nu a zbughit vulpea, semn, că vei avea de furcă mai multă vreme cu ea.
Sau e vreun vulpoi bătrân, care se bizueşte pe puterea lui sau şi acesta e cazul mai des că ar ieşi biata, dar nu poate fiind strâmtorită de câne în vre-un cotlon strâmt, fără ieşire.
In acest caz e bine, ca deîndată ce iasă cânele obosit, să-l iei la lesă, să îl legi de vre-o tufă de lângă tine, şi să aştepţi — tot gata de tras — alte vre-o douăzeci de minute. Adese se întâmplă, că vulpea găsindu-şi calea liberă şi neconvenindu-i să aştepte un nou atac, sare în intervalul acesta.
Daca vulpea nu a zbughit. După trecerea timpului arătat slobozeşti de nou cânele. De vor fi două Intrări, încerci pe cea de a doua, să poată prinde cânele pe de altă parte.
Dar mai des se întâmplă, că vulpea, care nu putuse ieşi de prima dată fiind strâmtorită în o galerie-sac, între timp şi-a schimbat poziţia şi cânele, introdus chiar pe ieşirea dintâi reuşeşte să o scoată.
A zbughit o vulpe şi ai ucis-o sau ai... scăpat-o, nu-ţi părăsi locul. Mai ales acum în vremea împerecherii lor.
Lasă să lucreze cânele înainte, mai dă-i răgaz de hodină, şi poţi uşor să repetzi succesul sau... păcăleala. Mi s'a întâmplat odată, că, în Ianuarie, de la o singură vizuină am adus acasă trei blănuri.
Uneori (nu zic „adesea", ca să nu descurajez pe începători) cu toate incercă-rile pe care le faci nu ajungi să-i vezi vulpii cinstita faţă.
Trec ceasurile, se coboară seara timpurie, cânele ţi-e mort de oboseală, încolţit, plin de nisip în gură, în gât, în ochi, tu ai îngheţat cu mâna pe armă, şi trebue să te întorci acasă cu arma curată. Dar aceasta e „uneori", —. şi care fel de vânătoare nu are pe acest „uneori"?
De sfârşit aş da câteva sfaturi scurte:
-Vulpea e prea deşteaptă decât să nu ştie, că pe lângă cânele care o latră în borta ei, afară mai poate sta şi stăpânul. Şi totuşi e bine să păstreze vânătorul linişte.
Prezenţa lui manifestată brutal, îndeamnă vulpea la rezistenţă, şi la tot cazul îi tră-dează locul unde o aştepţi. Ca să nu te suprindă vulpea, când sare, e bine să introduci în vizuină o crenguţă, cu frunzarul sau cu crăicile în afară. Vulpea ieşind, vrând-nevrând, o mişcă şi te avertizează. Dar mai ales dacă aplici acest aparat de semnalare, să iei seama, că şi cânele îl mişcă, atunci, când, obosit, iasă la aer.
Să nu-l primeşti cu o mână de alice. La nici o întâmplare să nu tragi în vizuină. Mai curând îţi împuşti cânele, decât vulpea. Şi dacă ai împuşcat chiar vulpea, cum o scoţi, decât aducând târnăcoape şi oameni şi săpând după ea până îţi urăşti zilele. In fine, dacă ai cu tine doi câni, să nu-i slobozi pe amândoi deodată. Opăcesc vulpea, care ar vrea să iasă, se încâlceşte unul pe celalalt, se muşcă între ei: o nenorocire.
Imi amintesc de o scenă din pruncia mea de vânător.
Am mers la o vizuină doi inşi. Eu cu basetul meu, Reck, prietenul cu un fox-terrier.
-Basetul a început să latre nebuneşte, se căznea să dovedească vulpea.
-Foxterrierul tremura de nervos şi se zbătea în aţă. Face ce face, rupe aţa şi năvăleşte şi el în bortă. Să fi auzit atunci hărmălaie! La urma urmei am putut prinde de picioarele de dinapoi foxul, şi când l-am scos, aduse cu el şi pe bietul Reck pe care îl înfăşcase de... ceea ce vă închipuiţi şi domnia voastră.
Ne-am căznit un sfert de ceas până să-i despărţim. Reck nu ştia ce să-şi lecuiască întâi, nasul prins de vulpe sau... antipodul muşcat de foxterrier.
Veţi zice însă, că toate aceste sunt bune şi frumoase, dar ca să scoţi vulpea îţi mai trebue un lucru. Şi aveţi dreptate, îţi mai trebue lucrul de căpetenie: un câne învăţat pentru meşteşugul acesta.
Acesta însă este un capitol separat; nu încape în cadrul acestor şire, care nu aveau altă ţintă, decât să atragă atenţiunea vânătorilor asupra unui fel de vânătoare, care e foarte rar practicată la noi, deşi e prea frumoasă şi rodnică. Despre cânii de vizuină şi despre dresarea lor, sper că v-a scrie, tot aici, un chinolog de ai noştri. Altfel voi îndrăzni să scriu eu. Cred, că e o ameninţare aceasta, care va face pe cei pricepuţi să iee peana în mână.
I.P.
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

Publicitate