O dupaamiază friguroasă de decembrie

[nedeaalexandru]

O dupaamiaza friguroasa de decembrie

Îmi aduc aminte ca și când totul s-a întâmplat ieri ...aceea dimineață friguroasa de 15 decembrie.
Era duminica și toată săptămâna bătrână iarna și-a făcut de cap, ninsese
doua zile neîntrerupt.Ninsese atât demult încât bătrânul corcoduș din spatele casei avea crengile aplecate la pământ făcând parcă o reverență în fata celei de-a patra fiice a anului. Știam de cu o zi în urma ca vom pleca la mistreț și orele treceau parcă erau supărare pe mine.
În sfârșit se apropie ora prânzului, iar tataie îmi spune sa mă pregătesc. ..Eu eram lipit de sobă ,venisem de la săniuș și parcă nu puteam sa mă dezlipesc. ..parcă frigul pe care nu îl simțisem toată ziua cât am tras sania după mine,acum se răzbuna.
Am luat pe mine toate hainele pe care le găsisem și tot mai vroiam. ..noroc cu ciorapii de lână făcuți de mamaie cu o seara înainte dar care mă gadilau rău. ..nu a mai contat. ..Am ieșit afară iar în primele doua, trei minute mă bucuram ca fentasem frigul, apoi pe măsură ce înaintăm parcă ținea morțiș sa mă contrazică.
Mergând ajungem în ograda din spatele casei noastre. ..drumul care ne duce spre pădure, iar eu mă uit la chipul bunicului meu. ..era același de fiecare data când vedea câmpul și pădurea,un chip care mulțumea lui Dumnezeu pentru tot ce a lăsat frumos pe acest pământ.
-Tataie,de ce plângi de fiecare data când te uiți la pădure și la câmp? !
-Nu plâng,sunt recunoscător și emoționat, tataica.
Nu știu de ce atunci m-am dus în fata lui cât mai aproape,am ridicat capul și i-am spus cu inocenta și sinceritatea pura de care da dovada un copil:
-Tataie, eu nu vreau sa mori niciodată...nu știu de ce. ..asta am simțit. Mă luat în brațe, sa uitat la mine și mă pupat pe frunte...nu mi-a spus nimic, apoi mă dus în spate cam doi kilometri pana aproape de pădure
Ajunsesem în vâlceaua de lângă pădure. ..îmi aduc aminte ca am scos mănușă din mana și am atins cu mana țeavă puștii și aproape nu mai puteam sa o dezlipesc...era frig iar soarele și așa plăpând începea sa atipeasca. ..gerul era din ce în ce mai pătrunzător și dacă te uitai dinspre pădure spre câmp aveai senzația ca începe un spectacol în care fulgii de nea în joaca lor se iau la sfada...pădurea parcă era îmbrăcată într-o haina sclipitoare ca argintul
Intram puțin în pădure atât cât sa ne mai ferim de frigul năprasnic și sa nu fim văzuți. Tataie mă pune pe scăunel lângă un copac și îmi face semn sa nu vorbesc. ..El se duce un metru mai în stânga și se piteste lângă un stejar bătrân. ..A trecut mai bine de jumate de ora și încă nimic,dacă mă întrebai ceva în acel moment nu cred ca puteam sa deschid gura...atât de ger era...tataie mi-a făcut semn dacă totul e ok...bineînțeles ca am dat din cap ca DA .
Îmi aduc aminte ca eram ascuns după acel copac cumva în partea dreapta a lui...mă uitam spre sat și numărăm luminitele de la case,când deodată sa interpus intre mine și acele luminițe o umbra. ..nu distingeam decât ceva negru și mare care mergea paralel cu noi...m-am uitat la tataie și se uita în partea opusa...Doamne cum puteam sa ii spun ca văd ceva, ca vine spre noi...nu puteam sa vorbesc...sa mă mișc. ..îmi venea sa mor. ..m-am mai uitat odată și acum vedeam clar. .era un vier de toată frumusețea...când întorc privirea spre tataie era deja cu pușcă îndreptată către mistreț...îl văzuse. ..la mai lăsat pana a ajuns paralel cu el și a tras...a căzut ca secerat. ..îl lovise breneke-ul exact deasupra piciorului din fata. .. wow îmi venea sa tip de bucurie. ..Am vrut sa fug sa îl văd. ..
-Tataie, încă nu. ..mai așteptăm puțin
M-am dus și l-am îmbrățișat. ..tremuram dar nu de frig de data asta.
-Tataie,tataie eu l-am văzut primul am spus mândru
-Bravo tataica,pe ceilalți 3 din stânga i-ai văzut, nu?!
-Ce?!?(nedumerit pentru câteva secunde)
-Da,da sigur ca da
Sa uitat la mine și a zâmbit, mă luat în brațe. ..
-Sunt mândru de tine...hai sa îl vedem acum
[/i]