-------------------------------------------
Arta soimariei este arta de a vana prada salbatica in mediul sau natural cu o
pasare rapitoare dresata. Aceasta metoda de vanatoare este cea mai complicata,
si totodata cea mai naturala, care cere practicantiilor unele sacrificii, rasplatindu-i
insa cu mari satisfacii, pe care putini din cei ce nu practica aceasta arta, le pot
intelege.
Acest tip de vanatoare este foarte selectiv, datorita evolutiei pradator - prada. De-a lungul timpului
pasarile rapitoare au evoluat in asa fel incat sa ajunga la perfectiune, ceea ce le permite capturarea
prazilor zilnic. Caracteristicile principale ale pasarilor rapitoare consta intr-un zbor foarte rapid si acrobatic,
care le ajuta sa prinda si cele mai rapizi prazi, o vedere fantastica, care le ajuta sa descopere prada
la o distanta impresionanta, si niste picioare inzestrate cu gheare lungi, ascutite si puternice, pentru a captura prada.
Acestea sunt principalele caracteristice, dupa care sunt cunoscute rapitoarele.
Mai putin cunoscut insa, si ceea ce-i uimeste pe toti dresorii, sunt reflexele explozibile ale acestor pasari, care
reactioneaza intr-o fractiune de secunda.
La randul lor, in paralel cu rapitoarele, la fel au evoluat prazile. Zboruri foarte rapide in cazul porumbeilor,
tehnici impresionante de camuflaj in cazul prepelitelor si inteligenta uimitoare in cazul cotofenelor.
Prazile au mii de tehnici de a scapa de o pasare rapitoare. Ca ultima solutie, majoritatea prazilor
vor ataca de disperare o pasare rapitoare, sau in cazul porumbeilor (si a turturelelor), vor lasa o
explozie de pene in urma.
Pentru aceasta, vanatoare cu pasari de prada este cel mai natural, selectiv si dificil tip de vanatoare
care exista.
O pasare rapitoare NU este o arma. Daca cineva se gandeste sa incerce acest mod de vanatoare
cu gandul doar la capturi, este mai mult ca indicat sa renunte. Multe zile, inclusiv saptamani
pot trece in care sa nu fi capturat nici macar un porumbel. Pentru vanatoare, exista armele.
Soimii nu sunt pasari sociale, cum sunt papagalii sau porumbeii. Soimii sunt pasari foarte teritoriale,
singuratice, evitand astfel contactul cu oamenii pe cat posibil. Acest fapt dificulteaza incredibil antrenamentul
unei pasari rapitoare. Pentru a dresa un soim, trebuie studiat mult asupra comportamentului si a psihologiei
acestor pasari. Cu alte cuvinte, pentru a antrena un soim, trebuie sa invatam sa vorbim " limbajul " sau. Doar
atunci vom reusi.
Un soim, odata dresat, devine cel mai bun prieten, mai mult decat o pasare
devine un adevarat aliat in vanatoare, si este incredibila ideea ca el te considera ca un stapan si aliat,
dandu-ti oportunitatea de a participa activ la vanatoare. Astfel, nu vei sta doar si vei privi soimul care
zboara de pe pumn si vaneaza prada, ci vei ajuta soimul, iar acesta va stii ca fara ajutorul tau nu poate
invinge prada, creandu-se o alianta foarte stransa intre un om si un animal complet salbatic, cum sunt
pasarile rapitoare. Cel mai impresionant lucru este simbioza perfecta care se asimileaza intre un soim si stapanul sau,
cand acestia se afla pe camp, la vanatoare. Dresorul trebuie sa participe activ la vanatoare, sa sperie toate pasarile
pentru ca acestea sa ridice zborul, unde soimul le va ataca. Acest lucru nu este usor. Toate pasarile cand vad soimul
deasupra, se ascund prin diversi boscheti, tufe, etc, si nu vor parasi aceste adaposturi pana cand pasarea dispare de pe cer.
Astfel, dresorul trebuie sa fuga si sa scoata pasarile din tufisuri, in timp ce soimul il urmareste de deasupra, foarte atent.
Cand pasarile iau zborul, dresorul da semnalul, iar soimul se lasa in picaj si loveste violent una dintre pasari.
Spectacolul este incredibil, nu o sa incerc sa-l descriu pentru ca-mi este imposibil. De fiecare data cand sunt pe camp
nu indraznesc nici macar sa fac poze soimului care este in actiune, pentru a nu pierde nici o secunda. Aceste cateva secunde
dintr-o persecutie vor ramane "inregistrate" in mintea mea, si probabil nu o sa le uit niciodata.
Din prima zi ce primesc o pasare rapitoare, o "evaluez" cu privirea, deja gandindu-ma la incredibilele persecutii acrobatice
ce le voi traii cu acest prienten si aliat... dar pana sa traiesc acele momente, trebuie sa formez aliatul.
Primele zile sunt critice, pentru ca pasarea este complet salbatica. Muscaturi...pe toata mana. Gheare...inclusiv in fata am primit
de la un ciuf de padure (asio otus). Deja dupa vreo 4 - 5 zile, pasarea incepe sa se linisteasca. Dupa vreo 20 de zile,
incepe sa vina pe pumn la chemarea mea, de la distante mari. La vreo 30 de zile, pasarea este pregatita pentru primele zboruri
libere, pentru care aleg locuri si prazi usoare, pentru a nu dezamagi pasarea in primele persecutii. Succesul in primele persecutii
este vital. Dupa aceea urmeaza multe zboruri zilnic, la diferite prazi, pana cand pasarea castiga experienta.
Prima mea pasare rapitoare - In anul 1997, un pui de ciuf pitic (otus scops), de marimea unui graur. Am crescut acest pui de mic, si am fost foarte multumit
de "capturile" ce le-am reusit cu aceasta prima pasare: carabusi si soricei. In timpul noptii, lasam ciuful sa zboare de pe pumn,
dupa carabusii ce zburau la lumina stalpiilor. La fel il lasam sa zboare intr-un copac, iar eu ma asezam in liniste si asteptam.
Pasarea, dupa ce scana iarba de dedesubt, se lasa in picaj si disparea intre tufisuri. Fugeam in directia ei si o gaseam de cele mai multe
ori cu vre-un soarec sau soparle.
Din acel an, am antrenat mai multe specii de pasari rapitoare, si nu m-am mai despartit de acestea. In ordine, au urmat: cucuvele
(athene noctua), ciuf de padure (asio otus), ulii pasarari (accipiter nisus), vinderei rosii (falco tinnunculus), sorecari comuni
(buteo buteo), din nou vinderei rosi (falco tinnunculus) si soim sacru sau dunarean (falco cherrug). Acum astept cu nerabdare
sa primesc din Anglia o femela de uliu pasarar (accipiter nisus).
Vanatoarea de prepelite cu vinderel rosu (falco tinnunculus)
-------------------------------------------------------------
Anul trecut am antrenat un mascul de vinderel rosu pentru vanatoare de prepelite. Cand am primit vinderelul,
era complet salbatic, si cantarea 200 grame (destul de mare pentru un vinderel). I-am scazut treptat greutatea,
si l-am adus in greutatea de vanatoare - 170 grame. Cu aceasta pasare am prins o multime de prepelite (aici jos am sa
va povestesc una dintre cele mai interesante intamplari, alesa cu greu pentru ca toate sunt interesante). La fel am prins
cu el porumbei (doar 2), o vrabie si o randunica ranita.
Ma trezesc dimineata, fug repede la geam sa vad cum este vremea. O zi calduroasa de vara, fara vant, totul pare perfect
pentru o zi de vanatoare. In camera, pe suportul lui, Oscar (soimuletul) ma privea insistent, stiind ca vom incepe o noua
zi de vanatoare. Pentru ca iesim la vanatoare aproape in fiecare zi, soimul stie ce il asteapta si ma priveste insistent,
incepand sa bata din aripi nerabdator. Nici nu ma apropiu bine de el, sare puternic catre mine (sa vina pe mana), dar din cauza
cureluselor prin care este legat de suport, nu poate sa ajunga. Ma apropiu si sare repede pe pumn. Il iau si ma indrept catre cantar,
sa verific ce greutate are astazi (zboara la 170 grame). Astazi, 175 grame, cu 5 grame mai greu ca de obicei, dar nu imi fac
probleme, pentru ca pasarea deja are experienta si nu se va indeparta incat sa o pierd. Pregatesc materialele (casca, curelele,
clopoteii etc).
Dupa vreo 10 minute de mers cu masina, ajungem la un camp deschis, plin cu potarnichi. Oprim si pregatesc strategia, privind in zare
cum potarnichiile fug cautand refugiu. Nu-mi fac probleme pentru ca oricum pasarea nu este in stare sa prinda o potarniche
atat de mare. In departare, se aude cantecul pitpalacilor. Scot casca pasarii, vartejul, pun clopoteii si intru pe camp.
Incep sa ma plimb pe camp, prin iarba scurta, tragand cu urechea la cantecul prepelitelor, ghidandu-ma dupa acesta,
incercand sa localizez pasarile. Dupa ce ma apropiu de zona in care ar trebuii sa fie pasarile, observ ca acestea au disparut...
fara sa ridice zborul, pur si simplu au intrat in pamant...nici urma. Din spate, pit-palac...la vreo 300 - 400 metrii,
aud cantecele vioaie... decid sa ma indrept catre acea zona. Dupa cateva minute, ajung, si am o senzatie de deja-vu. Toate
prepelitele au intrat in pamant...nici urma. Astept putin derutat cu pasarea pe pumn. Oscar, ma priveste cu ochii lui mari si negrii,
neantelegand ce se intampla. Ma asez, si ma gandesc. Pitpalacii au inceput sa cante peste tot, dar nu-i gaseam nicicum.
Decid sa incerc alta tehnica, o tehnica de zboruri inalte, sperand sa am succes. Ridic pumnul si Oscar deschide aripile,
inaltandu-se usor deasupra mea, cu niste batai de aripi rapide. Tehnica de zboruri inalte consta in a lasa pasarea, de obicei un
soim calator, sa se ridice deasupra dresorului, la o inaltime mai mare de 100 metrii, si sa loveasca fazani sau rate cand acestia
apar dedesubt. In cazul prepelitelor este complet diferit, pentru ca o inaltime mare nu ma ajuta pentru ca soimul nu ajunge la timp,
si prepelita se camufleaza. Asa ca am invatat pasarea sa stea la o inaltime de vreo 10 - 15 metrii maxim, sa dea cercuri line pe
deasupra mea. Cum am spus, pasarea se ridica repede si incepe sa dea cercuri deasupra mea. Nu-mi fac griji sa il urmaresc cu
privirea, pentru ca are fixati pe picioare o pereche de clopotei usori. Pentru aceasta, incercam amandoi sa cautam prada, auzind in acelasi timp
unde este situata pasarea, fara sa fiu nevoit sa intorc capul mereu. Am inceput sa alerg in zig-zag, sperand ca voi speria
vreo prepelita care va ridica zborul. Eu fugeam in zig-zag de-mi sareau capacele, pasarea ma urmarea in cercuri sperand ca va iesi
vreo prepelita de la picioarele mele... dar nimic. Dupa vreo jumatate de ora de fugit si zburat, ne-am saturat amandoi. Nici o
prepelita nu apare... Ma opresc brusc, ridic pumnul si chem soimul. Oscar vine rapid, se aseaza pe pumn si ma priveste nedumerit.
Ma asez la umbra unor tufise sa-mi trag sufletul. Ma gandesc sa schimb terenul, sa caut o zona mai deschisa... ma razgandesc si
decid sa folosesc alta tehnica.
Following-On - aceasta tehnica consta in a face pasarea sa te urmeze, fara sa dea cercuri deasupra, si sa aterizeze pe copaci sau
chiar pe pamant. Ridic bratul si las pasarea sa zboare catre un tufis. Oscar bate rapid din aripi, si in cateva secunde se situeaza
in varful tufisului, unde sta neclintit, urmarindu-mi fiecare miscare. Ma departez si-l chem pe pumn. In cateva secunde ajunge pe pumn, dupa
care il lansez in fata mea, catre un copac. Continui sa ma departez. Din nou il chem, il lansez in fata mea pe alt tufis...si tot asa.
Dupa vreo 30 de minute de mers prin caldura sufocanta, ma gandesc sa ma indrept catre o mic parau ce era acolo in camp, pentru
a-l lasa pe Oscar sa bea apa si sa faca o baie, dupa care sa-l hranesc cu carnea care am pregatit-o de dimineata, si sa ne intoarcem
acasa. Mergand catre parau...zbrrrrrrrrrrr....NU - MI VINE SA CRED!!! de la picioarele mele iese o prepelita, care se indreapta rapid catre un teren
arat, fara iarba. Intorc rapid capul si vad ca Oscar deja era in zbor, batand puternic micile lui aripioare, incercand din
rasputeri sa ajunga prepelita. Distanta intre soimulet si prepelita era de vreo 20 de metrii la inceput, dar dupa vreo 50 de metrii de
zbor in linie dreapta, s-a scurtat uimitor, la vreo 3 metrii.
Oscar castiga teren, si dupa un zbor rapid loveste agresiv prepelita...DA! strig cat pot, fara sa observ ca Oscar se ridica rapid la contact cu prepelita...
Nuuuuu!!!! Prepelita cade peste aratura, si Oscar aterizeaza vreo 10 metrii mai inainte. Ma duc rapid catre acea zona.
Cand ma apropiu, am observat ca Oscar avea in gheare o multime de pene sin spatele prepelitei, insa aceasta a scapat, si s-a camuflat peste
aratura. M-am oprit cam in locul unde a cazut prepelita, si am ridicat pumnul. Intr-o fractiune de secunda Oscar era pe pumn,
parand oarecum agitat din cauza prepelitei care i-a scapat. Niciodata nu i-a scapat nici o prepelita, iar acuma a
ramas uimit pe pumnul meu. Era prea increzator, pentru ca niciodata nu a ratat. Cu siguranta astazi a invatat o lectie
pretioasa. Incercam sa cautam prepelita. Tin pumnul putin ridicat, pentru ca Oscar sa vada orice miscare in jurul nostru.
Nu -mi venea sa cred! Terenul era arat, fara gram de iarba, si totusi nu puteam sa localizam prepelita. Ne plimbam in zig-zag, si dupa vreo 10 minute in care am
cautat o zona de vreo 20 de metrii patrati, am observat prepelita, lipita de pamant, nu la mai mult de 2 metrii de mine. Indrept
privirea catre Oscar, sa ma asigur ca a observat pasarea, dar acesta privea insistent in zare, o turma de potarnichi care treceau peste aratura.
Nu nu nu...alea nu-s pentru tine
... o patarniche ii trage o mama de bataie de nu se vede... ...
Ma indrept usor catre prepelita, cu gandul de a o prinde cu mana, crezand ca este ranita. Nu apuc bine sa ma aplec..ZBRRRRR.....
iese ca o sageata, indreptanduse catre o multime de tufisuri. Daca ajunge la ele, a scapat... Dar reflexele lui Oscar sunt superioare,
indata ce prepelita a iesit de sub mana mea, el la fel a iesit ca o sageata, zburand foarte agresiv dupa ea.
Prepelita se indeparta rapid catre tufisuri, urmarita de micutul rapitor. Am vazut o multime de persecutii la prepelite,
precum si la o multime de alte pasari cu o multime de alti rapitori, de toate speciile... in acel moment am parit pe prepelita.
Imposibil sa o ia... Oscar in schimb, ma uimit...nu-mi venea sa cred...totul parea in favoarea prepelitei... dar micul rapitor
a scurtat distanta dintre ei, si a lovit violent prepelita, cara a cazut practic peste tufisuri. Foarte rapid, Osc s-a intors
brusc, si a luat prepelita derutata, chiar inainte ca aceasta sa intre in tufisuri... o persecutie pe muchie de cutit!
Am fugit in directia lor si am gasit micul prieten in iarba, cu prepelita moarta in gheare. Ai castigat...aici ai premiul micutule! Ca in fiecare zi,
ma uimesti! Am lasat sa manance putin (doar capul si gatul), dupa care am luat prepelita si ne-am intors acasa.
Observatii- cred ca am ajunge sa ucidem mai mult de 10 prepelite pe zi, daca am avea un caine de vanatoare, care sa le "ridice".
Oscar practic nu a ratat niciodata, nici o prepelita. In schimb, am avut cu el multe intamplari frumoase la vanatoare de
vrabii, care insa doar o singura data a castigat. Sunt mult prea rapide vrabiile pentru el. La fel a prins si 2 porumbei.
Oscar - mascul de vinderel rosu (falco tinnunculus), acum are 1 an in vara, si are o greutate de 170 grame. Cu alte cuvinte este mai
mic decat un porumbel, cu coada si aripile ceva mai lungi. L-am primit din Anglia de la o crescatorie de soimi, complet salbatic.
L-am antrenat vara trecuta, am vanat cu el toata vara (era o pasare exceptionala - aproape in fiecare zi cate o prepelita).
M-am atasat prea mult de el, pentru care l-am vandut la o alta crescatorie de soimi din Barcelona. Acolo nu mai face exercitii,
sta toata ziua intr-o cusca imensa, mananca hrana de inalta calitate + vitamine, are o femela cu care vor face pui....vor traii
fericiti pana la adanci batraneti...
.
La sfarsitul lui Mai, sper sa primesc o femela de uliu pasarar (accipiter nisus), pe care am sa o introduc la vanatoarea de cotofene.
Femela de uliu pasarar cantareste in jur la vreo 250 grame (marimea unui poumbel), este specialista in spatii inchise, EXTRAORDINAR de
rapida si AGRESIVA. Pentru aceasta, trebuie sa o cresc de pui, de la o varsta foarte frageda (2 - 3 zile dupa ce a iesit din ou),
pentru a evita agresiunea fata de oameni. NU vreau sa am probleme cu nimeni din cauza ei
, nu vreua sa atace ceva oameni...
Agresivitatea este ceva foarte caracteristic speciilor ACCIPITER, adica uliu pasarar si uliu porumbar (accipiter gentilis).
Practic, majoritatea dresorilor le considera "psihopate", avand un caracter...ahhh... iti vine sa-l strangi de gat!
In schimb, nici o alta pasare rapitoare nu este la vanatoare ca acestea... abia astept...
Hai ca ma duc ca deja cred ca v-am plictisit
....
Numai bine!!!
Sergiu
POZELE:
http://www.porumbei.ro/fp/goshakwrst/2.jpg
http://www.porumbei.ro/fp/goshakwrst/3.jpg
http://www.porumbei.ro/fp/goshakwrst/4.jpg
