Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 20 Ian 2022, 01:18

Marocchi in Romania

Discutii despre arme lise, munitii, calibre, etc . Multiple compartii intre arme, munitii pentru arme, tipuri de vanat, balistica, samd.

Moderator: Cristi

Marocchi in Romania

Mesajde EliteHunting pe 11 Aug 2015, 12:29

Printre putinii independenti care au supravietuit globalizarii se numara si Marocchi Armi din Italia. Remarcabil pentru ca in perioada interbelica existau in Italia peste o suta de fabricanti de arme mai mult sau mai putin cunoscuti, in anii “70 existau cateva zeci iar astazi au ramas cat degetele de la maini, daca nu-i socotim pe cei ce produc numai la comanda, cateva bucati anual.

Marocchi a fost infiintata in 1922 de Stefano Marocchi si este in continuare in proprietatea si sub conducerea familiei, ajunsa astazi la a patra generatie - Michele Pietro Marocchi e fiul, Mauro Marocchi nepotul iar Michele e stra-nepotul fondatorului. Nu e deloc neobisnuit pentru o tara ca Italia, cu o traditie atat de bogata in arme si armurieri dar foarte putini au rezistat pe piata crancena de astazi.
Initial firma a produs basculante juxtapuse ce au evoluat progresiv pana la modele luxoase cu mecanica complexa H&H. In 1957 a fost prezentata prima basculanta cu tevi suprapuse a firmei.
Inca din primii ani, un sector important a fost cel al armelor cu aer comprimat, in 1957 castigand premiul I la expozitia de la Bruxelles cu o semiautomata cu CO2.
Din anii “70 firma beneficiaza de un sediu nou, situat langa leaganul armurierilor italieni – Gardone val Trompia. O parte din succesul firmei din acei ani a fost datorat castigarii titlului de Campion European la “talere” de catre Pietro Marocchi, bine-nteles ca “inarmat” cu un produs al firmei. Arma respectiva este astazi in muzeul firmei. Dovedind ca arma face fata concurentei acerbe din sector Pietro a impulsionat si vanzarile.
Dincolo de productia de arme firma a reusit sa supravietuiasca dezvoltand sectoare paralele, cel mai important fiind departamentul de productie piese auto de mare finete, piese livrate unor nume foarte mari din industria auto. Acest departament a permis firmei sa implementeze si in productia de arme sistemele moderne, automatizate de prelucare a metalelor, cu consecintele benefice cunoscute privind constanta si regularitatea pieselor fabricate.

In tumultuosii ani “90 firma si-a imbogatit palmaresul cu noi linii de arme. Incepand din 1997, in cadrul unei colaborari cu firma germana Krieqeskorte GmbH care a proiectat modelul, a produs o carabina excelenta dar ghinionista - Krico 902. Desi arma era comparabila ca inovatii si calitate cu oferta numelor mari germane in domeniu, vanzarile nu au fost un succes si in 2005 productia a fost oprita.

Odata cu intrarea firmei Tikka in patrimoniul Beretta, Marocchi a preluat linia de fabricatie si a fabricat sub contract cu Tikka, celebrul model Tikka 412-512, rebotezat FinnClassic 512. Urmasa a modelelor Valmet 312-412, aceasta arma merita un pic de atentie. Finlandezii de la Valmet au reusit sa inventeze singura arma basculanta din istorie cu tevi suprapuse cu sistem de inzavorare superior longitudinal. Desi suna complicat, sistemul este unul extrem de simplu si fiabil – pe partea superioara a basculei exista un zavor longitudinal, ce face o miscare inainte-inapoi sub actiunea cheitei, zavor ce culiseaza pe sine de ghidaj practicate in bascula si care acopera efectiv portiunea posterioara a monoblocului tevilor realizand o inzavorare simpla si eficienta. Plasarea zavorului aici a permis mutarea axului de basculaj mai sus decat uzual si s-a obtinut o bascula de inaltime mica, bine echilibrata ca tensiuni exercitate de fortele ce trebuie stapanite si care poate gestiona fara probleme presiuni de exercitiu specifice cartuselor cu glont, desi in aparenta este un sistem fragil. Modelul era bine-cunoscut pe piata nordica atat pentru fiabilitatea in conditii extreme cat si pentru versatilitate, pe aceeasi bascula putand fi montate nenumarate tipuri de tevi, de la lise la dublu-expres trecand prin combinate lisa-glont sau glont de diverse calibre si asta fara a duce arma la un armurier ci pur si simplu achiztionand o alta teava. In timp ce fabricantii germani se chinuiau sa sudeze tevile cat mai paralel, finlandezii au venit cu ideea tevilor complet separate, cu posibilitate de ajustare a convergentei atat pe verticala cat si pe orizontala, cu un sistem cat se poate de simplu si pentru care nu e nevoie decat de o surubelnita normala – vorbim de un sistem care a aparut acum 45 ani si nu de invazia de astfel de tevi din ultimii 4-5 ani. Vanatoarea in nordul inghetat a impus cu totul alte standarde decat in restul europei si finlandezii s-au descurcat mereu. Marocchi a dus productia mai departe, a imbunatatit nivelul de finisare si a diversificat gama de modele. Desi nu a reusit sa “elimine concurenta” modelul si-a pastrat constant un numar de cumparatori care l-au apreciat atat pentru caracteristicile tehnice si calitatea fabricatiei cat si pentru pretul semnificativ mai mic decat al concurentei germane si franceze. O caracteristica a armei fata de care au existat plangeri este masa destul de mare asa ca firma a dezvoltat si a lansat in 2015 un nou model - Finn 612.

De la primul model de basculanta cu tevi suprapuse din 1957, firma si-a diversificat constant productia, de la modele din gama medie-joasa de preturi dedicate vanatorului nepretentios si pana la modele sportive sau de vanatoare foarte elaborate, adevarate bijuterii si nu numai tehnice. Daca nu ma insel, Marrocchi 100 a fost singura arma din istoria moderna ce folosea la inchidere sistemul Boss si care avea un pret de pornire sub 2500 $. Experienta superioara in prelucrari metalice automate de mare finete a permis firmei sa ofere o arma deosebita la un pret mult sub al concurentei. Din pacate, a fost ca si cand ai fi facut o masina identica unui Rolls dar la mai putin de jumate din pret .... n-o cumpara mai nimeni ... asa ca arma a fost scoasa din productia de serie si e disponibila acum numai la comanda.

In toata istoria, firma a facut cercetari minutioase asupra fiecarui aspect ce privea constructia de arme, de la productie eficienta la calitatea materialelor folosite. Ca multi alti fabricanti mici, initial firma a cumparat tevile de la producatori celebri. Intr-un amplu si poate unic studiu firma a comparat sapte oteluri diferite si trei sisteme de producere a tevilor pentru a gasi combinatia considerata de ei ideala ca raport intre costuri, eficienta si rasa balistica. In final a ajuns la o concluzie la care au ajuns si altii ulterior si anume ca un otel elastic face cel mai bine snopului de alice de-a lungul unei game extinse de incarcaturi posibile, asa ca au ales vestitul otel Saint-Etienne, cel mai elastic otel de tevi existent. Nu au fost singurii. Si Breda sau Benelli au folosit tevile francezilor dar cand au trecut la a-si produce tevile au preferat alte compozitii. Cele mai bune tevi de acum jumate de secol erau produse prin rotoforjare la cald. Din pacate procedeul era si laborios si scump asa ca toate firmele au renuntat la el si o masina dedicata mai exista doar prin muzee. Astazi se poate alege doar intre rotoforjare la rece si forare-alezare. Producatorii mari de tot merg pe roto-forjare pentru timpul scurt in care se poate realiza o teava si pentru ca-si pot asigura usor prelucrarile ulterioare, pe cand cei cu numar mai mic de tevi produse prefera forarea din bara de otel, pentru posibilitatea foarte exacta de a controla procesul, pentru faptul ca nu streseaza materialul tevilor si ca necesita un numar mic de etape de prelucrare ulterioare. Deci otel elastic si procedeu precis de prelucrare a fost si alegerea Marocchi. Totul pleaca de la o bara de otel special de peste 4 kg pentru a ajunge la un tub perfect de sub 800 g, de grosime minutios egala pe toata circumferinta, controlata in mod special in punctele sensibile. Calitatea deosebita a otelului a permis fabricarea unor tevi rezistente cu o grosime a peretelui minima, poate cea mai mica grosime a otelului intalnita la arme de vanatoare facute sa suporte munitiile puternice de astazi. Fiecare etapa a fabricatiei este urmata de doua controale de calitate, unul automat si unul efectuat de un specialist. De la bara de otel la monoblocul cu cele doua tevi sudate, finisate si brunate intregul proces de fabricatie dureaza aproape o luna fara a grabi niciun pas si fara a face nici cel mai mic rabat la calitate. Aceasta alegere permite firmei sa produca si astazi pentru armele lor tevi cu diametru de la 18,2 la 18,9 mm, in pasi de 0,1 mm, dimensiuni ce pot fi chiar alese de cumparator in anumite game functie de modelul armei, posibilitate aproape unica in lumea firmelor de mare serie, mai ales la nivel decent de preturi.
Odata cu aparitia socurilor mobile firma a dezvoltat propria linie, bazata pe rezultate experimentale care au aratat ca eficienta maxima si constanta se obtine facand socurile din exact acelasi material ca tevile si de lungime suficienta cat socul si teava sa reactioneze solidar la presiune si temperatura, adica de la 5 cm in sus. Astazi nu pare o chestie atat de secreta si multe firme sustin superioritatea socurilor lungi dar acum cateva zeci de ani cei mai multi cumparau socuri de la producatori dedicati si lungimi de 3-4 cm erau cam standard.
O problema aparent banala, sudarea tevilor de sina, a fost mereu tratata de firma cu acelasi respect si nu au renuntat niciodata la sudura cu aliaj de argint in locul banalului si ieftinului cositor la care au apelat multi. In prezent firma foloseste un procedeu automat, dedicat sudarii materialelor subtiri fara sa le deformeze, folosind un aliaj special argint-cadmiu si suport ceramic.
Cromajul dur la interior este deja un standard in lumea alicelor de otel asa ca si tevile Marocchi sunt tratate astfel, dupa cum acelasi procedeu este aplicat si socurilor mobile.
Pietro a fost intai tragator apoi constructor de arme asa ca a apreciat intotdeauna “interventia umana” in proctia de arme si firma nu a renuntat la a folosi mesteri dedicati si foarte bine calificati nici in zilele automatizarii totale. Finisarea tevilor la interior dupa forare este si astazi realizata manual ca si multe alte operatii de finete.
In epoca globalizarii, firma se mandreste (asa cum si altele au inceput s-o faca) ca a realizat tot timpul fiecare piesa in uzina proprie si produsul este complet italian.
Ca rezultat al cercetarilor minutioase si nivelului de calitate al productiei, dupa teste serioase si o extensie a contractului de colaborare, francezii au permis firmei sa-si inscriptioneze tevile “Saint-Etienne”, o recunoastere a calitatii acestora, desi nu sunt fabricate in Franta.
EliteHunting
Membru activ
 
Mesaje: 114
Membru din: 28 Noi 2014, 11:59

Re: Marocchi in Romania

Mesajde EliteHunting pe 11 Aug 2015, 12:31

Criza mondiala, scaderea numarului de vanatori si a numarului de arme cumparate, ponderea uriasa de piata ocupata de marii domeniului au facut firma sa incerce sa supravietuiasca prin reorganizarea productiei.
In prezent firma ofera o basculanta cu tevi suprapuse din gama joasa de preturi, o serie de semi-automate inertiale si varianta evoluata a versatilei Tikka 512, adica Finn 612, proaspat lansata la targurile internarionale de la inceputul anului.

Marocchi First este modelul accesibil al firmei, comparabil cu ce ofera firme mai cunoscute pe la noi, ca Franchi sau Fabarm in gama de “1000 E” a preturilor. Foloseste clasica si arhicunoscuta mecanica a domnului Browning dar pe o bascula moderna de aliaj usor ceea ce a permis reducerea masei totale a armei sub 3 kg. Linia armei este una moderna, prelucrarile de la foarte bine in sus, lemn de buna calitate incrustat la laser si finisat modern sau clasic functie de modelul armei. Armele au tragaci unic cu selector, ejectoare, set complet de 5 socuri. Tevile disponibile sunt de 60, 66 si 71 cm, camerate magnum, cromate dur interior si pot trage orice fel de alice.
Prin ce ar atrage atentia un model ca multe altele pe piata de astazi? La prima vedere printr-un nivel de prelucrare/finisare peste cel obisnuit in aceasta gama de preturi iar in detalii printr-o mecanica exacta ce sustine tevi de exceptie.
Cui ar fi dedicate? Vanatorului care vaneaza pentru placerea vanatorii, care-si doreste o arma exacta si eficienta, care nu e insensibil la frumos si care nu vrea sa cheltuie pe arma cat pe masina.

Linia de baza este reprezentata de o noua serie de semiautomate. Linia cuprinde semiautomate cu functionare inertiala sistem Benelli, in calibrele 12 si 20, intr-o multitudine de variante de finisare, lungimi de tevi, material paturi, etc.
Mecanica este cat se poate de cunoscuta Benelli Inerziale II, adica varianta cu inchizator cu cap rotativ ce inzavoraste direct intr-o prelungire a tevii, totul montat intr-o carcasa dintr-o singura bucata. Sistemul nu este o reinterpretare a celui de la Benelli ci este exact acelasi, fiecare piesa a inchizatorului fiind interschimbabila cu originala Benelli sau cu ale modelului M2 de astazi, de ex..
Carcasa este realizata prin prelucrare precisa dintr-un singur bloc de aliaj usor si asemeni altor arme asemanatoare este perfect finisata la exterior dar si la interior. Pe ea se monteaza restul componentelor si comenzile deja clasice in lumea semiautomatelor. Alegerea sistemului inertial in detrimentul celui cu recuperare de gaz a fost dictata de fiabilitate, usurinta la intretinere si experienta deja acumulata cu multe mii de astfel de arme. Tocmai de aceea firma a preferat o varianta sigura incercand sa obtina o cota de piata printr-o prelucrare fara cusur, o teava de exceptie (candva si Benelli a apelat la St. Etienne pentru tevi) si totul la un pret semnificativ sub al originalului.
Gama de variante in care este oferita este aproape nelimitata. Fara a respecta o ordine anume, sunt oferite modele cu carcasa finisata negru, la culoarea aliajului sau nichelata, cu diferite nivele de gravuri si pat sintetic sau de lemn de diferite grade si finisari, tevi de la 60 la 76 cm cu soc fix cilindric in varianta slug pentru proiectil unic respectiv socuri mobile in variantele pentru alice, sistem de ochire mecanic cu inaltator si catare pentru slug, sina clasica ventilata pentru alice sau fara sina pentru varianta foarte usoara. Posibilitatea de reglare a patului ca inclinare pe verticala si orizontala e in standard. Paturile sunt dotate cu talpi din material special, absorbant iar patul sintetic are o insertie din acelasi material si pe muchia superioara. Magazia standard are capacitatea de 3 cartuse si arma este prevazuta cu reductor la doua pentru a respecta limitele legale si numai pentru varianta XTR magazia are 5 cartuse si se poate achizitiona si un prelungitor al magaziei pentru cresterea capacitatii la 10 cartuse. Ca si la original, sistemul functioneaza perfect fara nicio ajustare cu cartuse din toata gama furnizata pentru cal. 12, tuburi de 70 si 76 mm, de la 28 la >50 g. Desi nu este garantata functionarea si cu 24 g, cartusele moderne incarcate pentru viteza mare a snopului, functioneaza fara probleme. De curand gama s-a imbogatit si cu o varianta super-magnum, cu camera 12/89, capabila sa functioneze cu orice incarcatura de la 28 g in sus pana la cele de peste 60 g specifice super-magnum-urilor.

Finn 612 reprezinta gama superioara de basculante cu tevi suprapuse a firmei si a aparut ca o continuare a traditiei unei arme celebre in epoca moderna. Pentru a beneficia de experienta oamenilor si conditiile de mediu particulare, cercetarile privind noul model au fost facute tot in Finlanda si au vizat in principal reducerea masei si trecerea la o linie “de mileniul III”, pastrand nealterata soliditatea, versatilitatea si fiabilitatea armei.
Principala modificare a fost trecerea la o bascula de aliaj usor in loc de cea din otel. Atent proiectata a permis reducerea semnificativa a masei armei, cu aproape 500 g fata de varianta precedenta, arma ajungand acum la sub 3000 g in varianta cu tevi lise, circa 3200 g mixta si 3500 g dublu-expresul.
A fost pastrat sistemul particular de inchidere cu zavor superior, cel putin la fel de solid ca la precedenta varianta.
La basculanta cu doua tevi lise imediat se remarca linia supla a basculei, zavorul particular si ulucul cu un desen neobisnuit, foarte plin in portiunea centrala. La o privire mai amanuntita nu poti sa nu ramai surprins de nivelul de finisare, de cat de bine se imbuca toate piesele metalice si metalul cu lemnul, de acuratetea liniilor si desenelor si nu in ultimul rand de cat de subtire e otelul tevilor.
La variantele cu tevi de glont, nota aparte care capteaza privirea si care este deocamdata unica in lumea lor este adoptarea unor tevi ghintuite imbracate in carbon. Tevile sunt fabricate de cel mai important fabricant european de tevi la ora actuala, Lothar-Walther din Germania, fabricant care nu si-a castigat renumele degeaba si a carui filozofie e identica cu cea a Marocchi – cel mai bun otel si cel mai bun nivel de prelucrare posibil. Teava de otel propriu-zisa are profil normal, conic alungit si este acoperita la exterior de un strat consistent de fibra de carbon pana la a o aduce la o forma aproape cilindrica. Nu cred ca mai trebuie enumerate avantajele folosirii carbonului la constructia tevilor.
Avand deja experienta favorabila a sistemului cu tevi independente si cu convergenta ajustabila, firma a pastrat principiul dar l-a dus la un nou nivel dotand tevile cu un sistem de ajustare unic in lume, care permite ajustarea pe toate directiile dintr-un singur punct de reglaj. Teava de jos e fixa si pe ea este sudat un inel ce circumscrie teava de sus si pe care se fixeaza ulterior sina superioara. In acest inel sunt insurubate trei suruburi de reglaj dispuse radial. In mod facil, prin slabirea/strangerea combinata centrul tevii superioare este mutat in orice directie ca urmare si gura tevii se deplaseaza in directie opusa. Precizia garantata de Lothar-Walther pentru fiecare teava in parte combinata cu acest sistem de ajustare ofera posibilitatea destul de rara in lumea dublu-expres-urilor de a obtine o precizie de bolt-action cu fiecare foc. Beneficiind de avantajele sistemului de inchidere cu zavor superior, variantele combinate monteaza teava de glont superior, cu influenta pozitiva asupra distantei fata de axa optica a unei lunete montata pe arma. Intregul studiu si realizarea completa au dus la obtinerea unei basculante dublu-expres cu o precizie remarcabila chiar pe serii lungi de focuri, precizie obtinuta cu un cost mai mic decat al concurentei directe sau mai indepartate ca nivel de pret.
Tragaciul este unic, cu selector al tevii pe tragaci si declanseaza teava de sus la primul foc dar arma poate fi comandata si cu dublu-tragaci. Pentru ca arma a fost gandita in zona rece, garda tragaciului este mai ampla decat uzual si permite tragerea cu degetul in manusa. Armarea tragaciului pentru al doilea foc este mecanica nu inertiala, adica al doilea foc poate fi tras imediat chiar daca primul nu a percutat. Sistemul este unul obisnuit dar firma a testat variante de combinatii arc-cocos pana cand a ales cocoase relativ grele actionate de arcuri helicoidale plasate inuzual mai sus, pe o directie ce maximizeaza eficienta detentei acestora. Forta de apasare necesara pe tragaci nu este de neglijat, putin peste 1 kg dar prelucrearea pieselor implicate cu tolerante de micron a permis obtinerea unei curse foarte scurta iar declansarea este “cristal”, ca la o bolt-action de precizie.
Piedica armei este plasata clasic pe partea superioara a pistoletului si nu este automata, adica arma nu se asigura automat la deschidere. Aici firma a gandit altfel decat “moda” actuala ce tine la armarea cocoaselor din fosta piedica, supradimensionata si destul de dificil-greoi de actionat. Motivatia acestei alegeri tine de observatiile practice: o astfel de arma este dedicata trasului in succesiune rapida, aproape mereu la goana; in realitate, 90% dintre vanatori armeaza cocoasele imediat dupa instalarea in stand si nu inainte de a trage iar legea interzice mai peste tot portul armei incarcata intre standuri astfel incat avantajul prezentat de producatori ca “portul armei incarcate in deplina siguranta” nu prea s-a dovedit necesar la acest tip de arme. Piedica supradimensionata combinata cu forta mai mare de apasare necesara pentru armare si cu montarea unei lunete pe arma fac dificila armarea cocoaselor, mai ales cand e nevoie de tras rapid, problema fata de care exista numeroase plangeri ale posesorilor de arme de acest fel ... in ton cu moda. Asa ca vechiul si bunul obicei de a sta cu arma incarcata si armata si cu siguranta pusa si de a dezasigura arma numai inaintea focului a fost inlocuit cu a incarca si arma pusca la instalarea in stand, fara a a mai avea o siguranta. Cand se pune problema reincarcarii rapide a armei pentru un al treilea-patrulea foc, armarea cocoaselor trebuie reluata ceea ce intarzie semnificativ focurile. Ca urmare, solutia clasica si care a functionat doua secole, folosita inca de majoritatea profesionistilor la vanatoarea de animale periculoase, a fost preferata si de firma, arma fiind gata sa traga o noua serie de focuri imediat dupa inchidere. Reincarcarea rapida este favorizata de prezenta ejectoarelor (pe variantele de calibre cu rama), de forma foarte simpla a detunatorului la zona de contact cu bascula si care “nu agata” cu nimic mana tragatorului, de alegerea exacta a arcurilor percutoare ce pot declansa eficient si la multe grade sub 0 dar care necesita o forta mica pentru comprimare la frangerrea armei dar si de alegerea unui sistem de ejectoare mai bland, cu arcuri ceva mai moi decat norma si care necesita la armare o forta mai mica astfel incat deschiderea armei dupa foc se face cu mare usurinta.
Sina superioara este prevazuta cu aparate mecanice de ochire clasice si este prevazuta cu o frezare in coada de randunica la fel de clasica ce permite montarea unui sistem optic fara mari batai de cap si fara costuri exagerate.
Gama de calibre in care este oferita porneste de la 222 - 223 R si 6,5x55 ce sunt oferite numai la mixta, acopera clasicele europene cu rama – 7 si 8x57, 7,62x53 si 9,3x74 situatie in care tevile sunt prevazute cu ejectoare si se completeaza cu clasicele americane 308 w si 30-06 caz in care tevile au numai extractoare. Fiind un model nou de arma firma a preferat alegerea calibrelor cele mai cunoscute si mai folosite pe vechiul continent, cu promisiunea extinderii gamei in viitor.
Paturile sunt oferite in mai multe variante, simple, cu deviatie stanga/dreapta, cu sau fara obrazar bavarez existand chiar si o varianta cu obrazar reglabil pe inaltime, sistem care poate fi montat chiar ulterior achizitiei armei pe orice pat al firmei.
Ulucul are forma particulara amintita, ceva mai masiv decat linia moderna, cu o zona centrala proeminenta si pe lateral si in jos dar care ofera mainii o priza excelenta. Fata de alte marci, exista un singur model de uluc indiferent de tipul de tevi montate astfel incat nu este necesara achizitia inca unui uluc la un nou rand de tevi.
Ca o garantie a nivelului performant de prelucrare ca si ca o siguranta a faptului ca un cumparator va fi pe loc cucerit si va dori inca ceva la arma, firma o livreaza intr-o caseta de foarte buna calitate prevazuta din start cu locas pentru inca un rand de tevi. Posibilitatea de a achizitiona orice alta combinatie de tevi cat si potrivirea lor exacta pe orice bascula fara interventia armurierului este garantata.
Desi arma este nou aparuta pe piata deja a strans aprecieri pozitive prin revistele de specialitate, atat pentru aspectul foarte modern cat si pentru nivelul foarte-foarte bun de prelucrare, finisarea deosebita, manevrabilitate si precizie.


Asa cum v-am obisnuit, lista cu modelele disponibile in magazin si pretul acestora, poze si impresii de tir urmeza in cel mai scurt timp.

http://www.marocchiarmi.it/

http://magazinvanatoareconstanta.ro/
EliteHunting
Membru activ
 
Mesaje: 114
Membru din: 28 Noi 2014, 11:59

Re: Marocchi in Romania

Mesajde madalin122582 pe 11 Aug 2015, 14:20

Multumim pentru prezentare !
Stiu ca am cautat la un moment dat un dublu express si am ramas placut surprins de Marochi; imi amintesc ca era in jur de 1.000 de EUR plus sau minus. Si daca nu ma insel se putea regla si convergenta tevilor.
Am renuntat datorita dificultatilor de a o aduce de peste hotare. Ma bucur sa avem un reprezentant in Romania; nu avem decat de castigat.
Membru ANDA
Avatar utilizator
madalin122582
Veteran
 
Mesaje: 2094
Membru din: 11 Ian 2010, 09:44
Locaţie: Rm. Valcea

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 18 Aug 2015, 22:37

Salut,
foarte interesanta si documentata prezentarea armelor MAROCCHI . Mult mai interesant mi se par doua aspecte :
1. arme mai usoare
2. cu toate ca sunt dotate la nivelul unor arme din categoria FABARM sunt cu cateva sute de euro mai ieftine.
Acum astept parerile "greilor" din domeniul armelor citez in ordine aleatorie : violiv, vanatorul iscusit, cybelle, Sly_fox, Don, madalin etc. , etc., etc.
Astept foarte curios parerea lor.
multumesc,
razvan
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde violiv pe 19 Aug 2015, 06:57

Eu le-am vazut deja.
Luate la bani marunti si "disecate" bock-urile din gama ieftina sunt aproape ideintice cu Franchi sau Rizzinni sau Fabarm Elos cu care se concureaza direct in fascia de pret. Puse una langa alta nu prea ai sti ce sa alegi din punct de vedere al fabricatiei, poate doar conformatia armei si potrivirea cu tragatorul sa decida.
Semi sunt identice cu Benelli din gama M2 - Montefeltro, adica variantele cu carcasa dintr-o bucata. Identic inseamna c-am avut alaturi o M2 si XTR-ul si am scimbat toate piesele armelor intre ele fara nicio problema si daca le-ai face poze ar fi greu sa le deosebesti. Socurile de 7 cm sunt la fel de indentice cu cele Benelli ce vin pe armele Crio ... pretul e insa la jumate.
Bock-urile din gama 612 sunt super. Mie mi-a ramas la inima varianta cu bascula simpla, nichelata. Fata de ele, Axis mi se pare "depasit", ca si alcatuire mecanica vorbind si sunt comparabile cu gama Beretta din aceeasi fascie de pret sau cu St.Etienne, arme cu mecanica moderna, foarte deosebita de clasicul B 25. Posibilitatea de a monta tevi de schimb si cu glont mi se pare un mare avantaj iar la cum arata tevile alea de carbon chiar n-au concurent. Mecanic vorbind, la calitatea fabricatiei, ce ofera si fascia de pret cred ca au un concurent unic pe piata noastra - St.Etienne de care pomeneam. Peste ele ca lise ar fi Guerinni si Beretta din gama scumpa, 725-ul nu mi se pare la fel de modern si doar Cinergy ma incanta la fel.

De tras inca n-am tras. In scurta vreme, cat dureaza sa iasa niste autorizatii si sa fie in mana primilor stapani, o a iesim si la tras.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7963
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 20 Aug 2015, 19:13

Multumesc Violiv,
Daca inteleg eu bine ce ai spus tu , Marocchi sunt de ales in cazul in care cineva doreste o arma BUNA dintre armele bune cu preturi undeva in jurul a 1500 - 2000 euro . Practic Marocchi ofera aceeasi calitate de exceptie ca a unui Fabarm sau Benelli dar la niste preturi mai scazute.
Ramane sa treaca si prin proba poligonului si apoi . . . mai vedem .
Asteptam cu nerabdare parerile voastre.
Multumesc
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde violiv pe 20 Aug 2015, 19:53

Mai degraba 1500 decat 2000.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7963
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 21 Aug 2015, 08:39

violiv scrie:Mai degraba 1500 decat 2000.

Din ce in ce mai bine . Poate pana am sa ajung si eu vanator au sa ajunga preturile la 1000 :)) Am glumit se intelege dar numai cu partea a doua
Scuze off topic
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 21 Aug 2015, 08:50

Am reintrat pe site-ul magazinului care comercializeaza arme Marocchi si am vazut bock de 1000 euro
( Marocchi First 4490 ron) dar si semi toate mai scumpe decat cel mai ieftin bock ! ? !.
In schimb nu am vazut nimic despre perioada de GARANTIE acestor arme. Spun asta pt ca tot in Romania am vazut arme garantate deja 5 ani dar si 7 ani.
Poate o sa afla ceva si despre perioada de garantie in Romania a acestei arme
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde cybelle pe 21 Aug 2015, 19:45

Am avut ceva arme pana acum, ale mele, personale... si cred urmatorul lucru: pt un brand cinstit cum este Marocchi nu cred ca poti strica realmente o arma in 7 ani.
Poti trage poligon si vanatoare linistit, atat timp cat respecti arma, gramajele cartuselor si mentenanta... restul este can can.
Lejer poti alege cu ochii inchisi intre brandurile enumerate mai sus de Vio, dar cu avantajul pretului...
Garantie 3..5..7 ani nu inseamna mare lucru pt mine, cum imi vine arma si dragostea la prima vedere.

Ps: pt mine, strict pt mine, Marocchi a ajuns cu o saptamana mai tarziu in Romania... :(
'Nu iubesc oamenii mai putin, dar iubesc natura mai mult'
Avatar utilizator
cybelle
Veteran
 
Mesaje: 1556
Membru din: 24 Mar 2007, 16:05
Locaţie: bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde Alin3006 pe 27 Aug 2015, 11:45

cybelle scrie:
Ps: pt mine, strict pt mine, Marocchi a ajuns cu o saptamana mai tarziu in Romania... :(


Ei, hai! La cum te razgandesti tu, in maxim un an redevine de actualitate! :lol: :lol: 8) Sau mai vrei un 20, sau cine mai stie... :roll: :mrgreen:
Alin3006
Veteran
 
Mesaje: 6458
Membru din: 26 Sep 2007, 12:35
Locaţie: bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde laurul pe 27 Aug 2015, 12:27

Alin3006 scrie:
cybelle scrie:
Ps: pt mine, strict pt mine, Marocchi a ajuns cu o saptamana mai tarziu in Romania... :(


Ei, hai! La cum te razgandesti tu, in maxim un an redevine de actualitate! :lol: :lol: 8) Sau mai vrei un 20, sau cine mai stie... :roll: :mrgreen:

Gresit ! ! ! !
In anul ala de care vorbesti, venerabilul Cybelle , la cum il stiu eu, o si vinde..... :D :D :D :D
cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Avatar utilizator
laurul
Veteran
 
Mesaje: 2867
Membru din: 27 Ian 2011, 12:05
Locaţie: Dupa vanat, oriunde!

Re: Marocchi in Romania

Mesajde cybelle pe 28 Aug 2015, 14:15

Miam...miam...
Este gustos...?
;)
'Nu iubesc oamenii mai putin, dar iubesc natura mai mult'
Avatar utilizator
cybelle
Veteran
 
Mesaje: 1556
Membru din: 24 Mar 2007, 16:05
Locaţie: bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde laurul pe 28 Aug 2015, 14:18

Ca borshu lui Alin....
cal 12 /cal 16/ 223 / 30-06 / 9,3x62
Avatar utilizator
laurul
Veteran
 
Mesaje: 2867
Membru din: 27 Ian 2011, 12:05
Locaţie: Dupa vanat, oriunde!

Re: Marocchi in Romania

Mesajde armi pe 30 Aug 2015, 13:55

Prima mea arma cumparata de noua in 1992 este un marocchi silver snipe 12/70 cu ejectoare, si tevi de 71.
Am folosit arma pana prin 2005, o am si acum si este in conditie mecanica ca si noua. Fara jocuri in bascula, tevile impecabile si trage perfect ca in prima zi.
Pusculita asta a vazut toate tipurile de cartuse de la gramaje de 24 g pana la semimagnum, daca imi aduc bine aminte ci teva cutii cu magnum, de tinand cont de vremurile acelea in care nu se prea gaseau multe cartuse, iar cand gaseam cumparam cu baxurile, arma a tras din cate cred eu intre 5000-7000 de cartuse lejer daca nu si mai multe.
O arma foarte robusta, cu o mecanica extrem de simpla.
"Through Performance to Type"
Avatar utilizator
armi
Veteran
 
Mesaje: 479
Membru din: 31 Ian 2007, 18:26
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde EliteHunting pe 16 Sep 2015, 10:30

Stiu si sa traga bine :D



Imagine
EliteHunting
Membru activ
 
Mesaje: 114
Membru din: 28 Noi 2014, 11:59

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 29 Oct 2015, 05:56

Serverul de la www.magazinvanatoareconstanta.ro nu răspunde . Acest mesaj il primesc de ceva timp cand incerc sa vizitez magazinul dvs.
Se poate sti cand se remediaza problema ?
Multumesc,
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde violiv pe 29 Oct 2015, 09:37

Inearca asta:

http://elitehunting.ro/

acum 5 minute mergea.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7963
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Marocchi in Romania

Mesajde blackcrotal pe 29 Oct 2015, 16:16

violiv scrie:Inearca asta:

http://elitehunting.ro/

acum 5 minute mergea.

Merci Violiv , ce inseamna sa sti !
Asa este merge brici
Inca o data MULTUMESC
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde violiv pe 24 Feb 2018, 18:43

Probabil stiti ca nu trag cu bock.
Am avut candva un ZH ... pret de vreo 2-3 partide de vanatoare.

La fel, cred ca stiti deja ca mai mereu am si cate o arma in 20 in dulap. "Dragostea" mea pentru calibrul asta e cam cu nabadai, cu perioade de fericire dar si cu neimpliniri. Cum ultima din dulap tocmai pleaca si cum tot nu m-a parasit ideea unui bock, am dat in magazinul sus-pomenit peste Marochi First in varianta in cal. 20.
Daca arma in 12 este una absolut comuna si greu poti s-o deosebesti de multitudinea de reinterpretari moderne ale batranului B25 .... adica: bascula de aliaj usor, zavor sub tevi, CNC cap coada, cinstita cap coada si pret de circa 1000 E, ei bine cea in 20 m-a pus serios pe ganduri.

In primul rand bascula dedicata calibrului, cu un deget mai joasa si cu jumate deget mai ingusta decat la 12. Dintr-o data e cu totul alta arma. Sa nu mai zic ca nu-i din aliaj usor ci otel cap coada finisat inox. Desen nu atat de simplist cat sa-i zici teuton dar nici ca de Paganni Zonda. Linii fluide, curbe la locul lor, subliniate de un randulet gravat frumos.... E chiar atragatoare de priviri.
La mana alte surprize placute. Nu-i ultralight, are la 3 kg ceea ce pentru un 20 pare mult in ziua de azi dar e numa-bun in arma asta. Cu tevi de 70 cm cade discret in fata. Patul are o linie aparte. E evident desenat altfel decat la varianta in 12 si-mi pica in umar tot atat de grozav ca o Suhl de 16 din alte vremi. Nu-i lung, nu-i drept, e suplu ca pentru doamne dar umple perfect palma de barbat cu o crosa ce incepe englezeste si se termina in stil de nemtoaica. Cred ca am epolat-o de vreo 50 de ori cu ochii deschisi si inchisi pentru ca nu-mi venea sa cred ca exista un bock al carui pat sa-mi placa si mie.....
Restul e prea tehnic: un tragaci cu armare mecanica pentru al doilea foc, selector in piedica, socuri de schimb, talpa ingusta de cauciuc modern, lemn de nuc finisa perfect "natur", bla-bla. Ca "de fite" nu are urechiuse de curea nici in cutie si nici loc pentru ele.
Pret? Vreo 5500 lei, adica vreo 20% mai mult ca cea in 12 dar pe care ii merita cu varf si indesat. Nu prea a mai fost loc de stat pe ganduri...
https://elitehunting.ro/produs/marocchi-first-20/
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7963
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Marocchi in Romania

Mesajde Marius pe 28 Feb 2018, 15:53

S-o folosesti sanatos! E frumusica. Daca vei folosi cartuse cu incarcatura standard (nu magnum), cele 3 kg se vor dovedi un avantaj pt situatia cand trebuie sa tragi focul doi. Recul foarte mic. Ma gandesc ca te vei obisnui foarte bine cu ea. Eu am trecut de la side by side la o/u cu ceva ani in urma si pt ca B525 cal 20 mi-a venit "manusa", mi-am imbunatatit mult randamenul si mi-am luat si 725-ul de 12.
Faptul ca n-are curea e ok. Orice curea urateste orice arma basculanta.
Marius
Veteran
 
Mesaje: 3149
Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
Locaţie: Bucuresti

Re: Marocchi in Romania

Mesajde Croco pe 19 Noi 2021, 10:03

O adresa electronica unde pot sa vad armele se poate? Multumesc!
Avatar utilizator
Croco
Veteran
 
Mesaje: 345
Membru din: 18 Ian 2019, 13:48
Locaţie: Ilfov

Re: Marocchi in Romania

Mesajde violiv pe 19 Noi 2021, 10:29

Nu mai ai ce vedea. S-au terminat si nu mai aduc altele.

https://elitehunting.ro/

Aceasta e adresa dar arme nu mai ai ce vedea.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 7963
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Marocchi in Romania

Mesajde Croco pe 19 Noi 2021, 10:56

Multumesc!
Avatar utilizator
Croco
Veteran
 
Mesaje: 345
Membru din: 18 Ian 2019, 13:48
Locaţie: Ilfov


Înapoi la Arme de vanatoare lise

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 31 vizitatori

Publicitate