Re: Capra neagra mult dorita!
Scris:
23 Sep 2022, 06:45de Ghinda
Au fost aduse în pădurea Snagov. Lângă palatul Snagov. Erau vreo 20-30 exemplare. Înainte de lovitura de stat. O să mă interesez de sfârșitul lor. În fiecare an se chinuiau să îi prindă să le taie copitele. Țarcul nu era mare, practic o linie de vânătoare închisă cu gard. De ibex este vorba.
Re: Capra neagra mult dorita!
Scris:
28 Mai 2023, 20:43de Dragan
Buna seara grup. As vrea sa stiu daca s-au aprobat cotele de recolta la capra neagra pentru anul acesta.
Am un prieten spaniol care ar dori sa vina in toamna(octombrie-noiembrie) in Romania cu dorinta de a vana un mascul de trofeu. L-as indemna spre zona vestica,Caras-Severin sau Hunedoara. De asemenea astept sugestii de la cunoscatori sau interesati in privinta zonei de vanatoare.
VA MULTUMESC
Re: Capra neagra mult dorita!
Scris:
05 Dec 2023, 15:16de zeb stump
E sâmbata dimineata. Cu ochii pe ceas, ma imbrac, la 8 trebuie sa cobor fiindcă vine amicul C., sa mergem la o vânătoare de fazani şi iepuri. Primesc mesaj pe WhatsApp...Clar, C. ma anunta sa cobor mai devreme sau...mai târziu. Deschid mesajul, nu, nu e ce credeam. E de la R., mesaj sec: Bună dimineata, puteti veni mâine sa facem o vânătoare la capră neagră? Ce pot răspunde altceva decat: Daaaaaaaa. Ok, ne vedem la 6 în bezinărie, pregătesc actele azi, îmi răspunde. Îl sun, mi-a scris crezând ca dorm la ora aia. Confirm din nou, şi îl anunţ că voi invita şi pe B. nevânator, prieten comun, de fapt, cred că prin B. ne cunoscusem...
Cu R. vorbisem prin vara, la o partidă de pescuit, de o posibilă vânatoare la capră neagră la asociatia lui, dar nu am reiterat discuţia ulterior. Ce sa mai, am acceptat bucuros invitaţia, chiar venită aşa, din scurt, şi complet pe neaşteptate.
Sâmbata seara încep emoţiile, nu doar că nu mai vânasem capră neagră, dar nici nu mai văzusem vreuna în salbăticie. Pun ceasul la 4.20, dar la 4 fix m-am trezit. Cobor la 5 făra, B. e deja la scară, plecăm. În benzinărie bem câte o cafea, semnez autorizaţia şi mergem în teren.
Intrăm pe o vale, e întuneric beznă, pe jos e zăpadă de o palmă, pe versanţi se topise. Opreşte maşina, coborâm, de aici vom pleca pe jos, dar aşteptăm până se luminează, R. zice că, uneori, chiar acolo apare un ţap mare dimineaţa. Numai bine, mă acomodez cu temperatura şi hotărăsc ce haine las pe mine. Când s-a luminat, am pornit pe vale. Scrutăm cu binoclurile versanţii, mai ales în zonele cu stânci, nimic. Multe urme de lup în zăpadă, încep să mă gândesc dacă nu cumva din cauza lupilor caprele au părăsit zona. Încet-încet apar şi urmele de capră, trecute de pe un versant pe altul, ne continuăm drumul insistând cu binoclurile în zonele în care ştie R. . La un moment dat, după 5 km, valea se deschide, ia forma unei căldări. În dreapta, pădure de fag, în stânga, stâncărie, pe care încet-încet începe să bată soarele. Pârâul vuieşte, dar brusc, percep un şuierat. Deşi ştiam exclusiv din lecturi că ţapul şuieră, am ştiut că asta trebuie să fie. R. se opreşte şi el, mă întreabă mai mult prin semne din ce parte s-a auzit. Nu mi-am dat seama, forma de căldare în care ne aflam şi vuietul pârâului nu mi-au permis să localizez direcţia. Începem iar cu binoclurile şi R îmi spune: e acolo, e ţap...Culmea, nu pe versantul stâncos, ci pe cel cu pădure de fag, umbrit şi umed, unde m-aş fi aşteptat la cerb sau mistreţ, nicidecum la capră neagră... Pun repede tripodul şi încep căutarea prin lunetă. Nu îl văd...R insistă: e acolo, lângă fagul ăla...Care? Că pe tot versantul sunt numai fagi...Uite acolo, deasupra lemnului ala strâmb...Caut iar, îmi arată cu degetul, până la urmă îl văd...ceea ce credeam că e un ciot de lemn, negru şi ud, era ţapul...Stă într-o poziţie ciudată, aproape cu spatele la noi, arcuit, se uita către noi peste umăr, de aia nu mi-a sărit în ochi, pe fondul de frunziş căzut şi lemne, toate negre din cauza umbrei şi umezelii. Nu e poziţie de tras, stau cu reticulul pe el, aştept să mişte. Nu mai măsor distanţa, e undeva la 150 m, pot trage fără corecţie, doar că tb tras cam în sus. Poziţia cam ciudată plus „chamois feever”, nu prea reuşesc să stabilizez reticulul...începe să mişte, şi face paşi uşori către dreapta. Acum e cum trebuie, cu latul spre mine, îl urmăresc cu crucea lunetei, aduc punctul deasupra piciorului din faţă şi...trag...Tresare şi face câţiva paşi , încet, fără să sară sau să fugă, parcă dezorientat, încarc iar, îl prind în lunetă şi...mai mult se aşează decât cade în dreptul unor crengi căzute...E gata, e al meu...
R. şi B. mă felicită, eu încerc să îmi revin...R. zâmbeşte smechereşte şi spune „E frumos la capră neagră, până împuşti.” Mă prind: va trebui urcat şi adus/împins ţapul, pentru că a rămas după acele crengi, nu s-a rostogolit la vale. Fumează o ţigară şi porneşte. Eu şi B. nuu, că venim să îl ajutăm, R. că nuu, că nu e nevoie...Îmi dau seama că ştie că aveam şanse mai mari să ne rostogolim noi la vale înaintea ţapului, şi încetez. Mă uit cum, cu ajutorul unui toiag, mai în două, mai în 4 picioare, urcă versantul abrupt, acoperit cu frunze umede şi alunecoase. Ajunge la tap, îl trece de grămada de crengi în care se proptise şi-i face vânt la vale. Se rostogoleşte până pe malul pârâului, unde se opreşte. Încet-încet, ajunge şi R. Hai să îl ajutăm să treacă ţapul peste pârâu, pe pietre, doar că, până să coborâm eu şi B lângă apă, R deja a trecut, îl ajutăm să ajungă sus, pe drum.Mă uit la ceas, la 8.36 a căzut ţapul, i-a luat trei sferturi de oră lui R să ajungă iar jos...
Aşezăm ţapul pentru tablou, şi îmi spune că, nu înţelege cum, glonţul a intrat pe lângă piciorul din spate şi a ieşit prin piept. Nu se poate, era cu latul către mie. Mă uit atent şi văd că glonţul a trecut prin coaste, în „Vital V”, deasupra inimii, „double lung shot”. În faţa piciorului din spate, jos, are o ruptură mică a abdomenului, prin care a ieşit un maţ, probabil s-a agăţat şi şfâşiat în ceva ciot când a venit la vale pe versant, de asta la prima vedere R. a crezut că acolo a fost lovit.
Urmează ritualul crenguţei de cetină, poze individuale şi de grup cu ţapul. Îi mângâi botul, urechile şi blana, a cărei moliciune mă surprinde...Mai stăm pe lângă el, am sentimente amestecate, bucurie, izbândă, dar şi ceva regrete...E al meu, am reuşit, dar e aşa de frumos şi pufos...Ochii mari, sticlind verzui a moarte...
Pornim spre maşină, îl legăm cu o cordelină şi îl târâm, merge uşor în coborâre, pe zapadă.
Asta a fost, şi a fost frumos...
Re: Capra neagra mult dorita!
Scris:
06 Dec 2023, 12:26de zeb stump
Va multumesc, si va asigur că povestea e 100% reală, nu e deloc înflorită. Poze sunt,dar, spre rusinea mea, nu am mai postat poze de 1000 de ani şi...nu mai ştiu cum se face ...
