Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 28 Mar 2024, 10:11

La mulți ani vânători creștini !

Forum dedicat discutiilor de interes general , cu specific vanatoresc , deschis tuturor iubitorilor si practicantilor acestei nobile arte . Va stam la dispozitie 24/24 ore !

Moderatori: adrian_ppp, biriuck, Sly_Fox, CCM, von BRAUN, Mircea-B

La mulți ani vânători creștini !

Mesajde Dombazil pe 20 Sep 2021, 10:20

Salut!

AZI POMENIM PE SFÂNTUL EUSTATIE - PATRONUL VÂNĂTORILOR.....

...”Stând Plachida mult și privind la cerb, i s-a arătat lui Hristos, Domnul, astfel: Era o cruce foarte luminoasă între coarnele cerbului, spre care Plachida privind, a văzut asemănarea trupului celui răstignit pe cruce pentru noi, Iisus Hristos.
Deci, minunându-se de acea înfricoșată vedenie, a auzit de acolo un glas zicând către dânsul: „De ce mă prigonești, Plachido?!”.
Și îndată, odată cu acest dumnezeiesc glas, a căzut frică peste el, și căzând de pe cal la pământ, zăcea ca un mort. Apoi, abia venindu-și în sine, a zis: „Cine ești tu, Doamne, cel ce grăiești cu mine?”.
Iar Domnul i-a zis lui: „Eu sunt Iisus Hristos, care Dumnezeu fiind, pentru mântuirea omenească îmbrăcându-mă în trup, de voie am pătimit, și cruce am răbdat; iar tu, neștiindu-Mă, Mă cinstești, pentru că lucrurile tale cele bune, și milosteniile cele multe s-au suit înaintea Mea, și Mi-am adus aminte să te mântuiesc pe tine. De aceea, M-am arătat ție prin această viețuitoare, ca să te vânez întru cunoștința Mea, și să te unesc cu credincioșii robii Mei, pentru că nu vreau ca omul cel ce face lucruri drepte, să piară încurcându-se în cursele vrăjmașului”.
Și sculându-se Plachida de la pământ, n-a văzut pe nimeni, și a zis: „Acum, Doamne, cred că Tu ești Dumnezeul cerului și al pământului, și Făcătorul a toate făpturile. Deci, Ție unuia mă închin, iar pe alt Dumnezeu, afară de Tine, de acum nu voi să știu, ci Ție Doamne mă rog! Povățuiește-mă pe mine, ce să fac!”.
Și s-a făcut un glas către dânsul, zicându-i: „Să mergi la un preot creștin și să te botezi de către dânsul, și acela te va învăța pe tine calea mântuirii”.
Acestea auzindu-le Plachida, s-a umplut de bucurie și de umilință, și căzând la pământ, s-a închinat cu lacrimi Domnului Celui ce i s-a arătat lui, și se căia că până atunci n-a știut dreptatea, și n-a cunoscut pe Dumnezeu Cel adevărat. Dar se bucură cu duhul că s-a învrednicit de un dar ca acela, care l-a adus pe el la cunoștință, și la calea cea dreaptă l-a povățuit....
...Iar după ce s-a întors de la vânat la casa sa, a chemat la un loc osebit pe soția sa, și i-a spus ei toate cele ce văzuse. Iar ea a zis: „Eu, în noaptea cea trecută, am auzit pe oarecare zicând către mine: „Tu și bărbatul tău și fiii tăi, mâine veți veni la mine, și mă veți cunoaște pe Mine, Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel ce dau mântuire celor ce mă iubesc pe Mine”. Deci, să nu zăbovim, ci degrab să facem ceea ce ni s-a poruncit nouă”. Și după ce a înnoptat, a poruncit Plachida să caute unde trăiește preotul creștin, și înștiințându-se de casa lui unde locuiește și-a luat femeia și copiii și pe oarecare din slujitorii săi cei credincioși, și au mers la casa unui preot, anume Ioan, căruia i-a spus toate cu deamăruntul, cum li s-a arătat lor Dumnezeu, și au cerut sfântul botez de la dânsul.
Iar el, auzind acestea, a proslăvit pe Dumnezeul cel ce adună din neamuri, popor bineplăcut Lui și învățându-i pe ei sfânta credință, le-a spus toate poruncile lui Dumnezeu; apoi, din belșug învățându-i, și făcând rugăciune, i-a botezat pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și s-a dat lui Plachida din sfântul botez, numele Eustatie...
Dombazil
 
Mesaje: 7
Membru din: 15 Oct 2020, 22:06

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde kama3 pe 20 Sep 2021, 12:58

Sly_Fox scrie:Un "La mulți ani" doar pentru vânătorii creștini? Pentru cei necreștini, liber cugetători sau atei, nimic? Dar pentru cei care au o patroană și nu un patron? Adică la Diana, zeița adorată de păgâni, mă refer!


Pentru ca, asa cum spune si Sfanta Scriptura, "nimeni nu poate sluji la doi domni".
Nu putem fi si crestini si pagani in acelasi timp.
Ori suntem crestini si il cinstim pe Sfantul Eustațiu ca sfant crestin, ori suntem pagani si atunci ne inchinam la idoli (in speta Diana sau Artemis).
Bine, asta e parerea mea, fiecare e liber sa creada ( sau nu) dupa cum considera. Daca am ales cum trebuie, o sa vedem dincolo.
Pana atunci, La multi ani!
4, 5mm
9mm
16
12
.270win
Avatar utilizator
kama3
Veteran
 
Mesaje: 367
Membru din: 23 Dec 2008, 13:21

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde tehărău pe 21 Sep 2021, 12:58

Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 3477
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde carco1967 pe 21 Sep 2021, 15:17

Colegu crestin dombazil...
Dupa cum stii suntem in anul domnului 2021, au cam trecut vreo 2000 de ani de cand lumea se inchina la tot felul de personaje care ca sa te citez pe tine asteptau sa fie cinstite.. ca asa le a spus rabinul sau preotul sau mai stiu eu ce lider spiritual... in rest .. subscriu in totalitate la ce a raspuns colegul Fox ... foarte bine punctat. ..
Da am si o intrebare.. sfintia sa cum rabda pe ong care ataca cotele de recolta ? Ca doar si pe el il afecteza ca nu ne mai trimite in catare zburatoare .. si i scade ratingul.. si nu mai da vanatorii bani la popi ...
in rest.. la multi ani tuturor.. in fiecare zi.. sa fim sanatosi..
carco1967
 
Mesaje: 15
Membru din: 16 Ian 2018, 12:03

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde Sly_Fox pe 22 Sep 2021, 12:41

În acest context cer scuze colegului @Dombazil.

Am facut curatenie. Nu ca ar fi fost ceva iesit din tipare, dar mai mult cuget inaintea postarii nu strica ;)
Moderatorul.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 5660
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Terra, Sistemul Sol, Brațul Orion, Calea Lactee, Grupul Local, Super-roiul Virgo, Laniakea

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde PalarieVerde pe 22 Sep 2021, 23:34

Multumesc pentru urare. Ma bucura sa vad ca legatura asta nu e inca pierduta.

Pe de alta parte, nu toti vanatorii sunt crestini ortodocsi (la catolici e St. Hubertus) ori macar credinciosi. E firesc sa fie astfel. Nu cred ca e foarte sanatos sa crezi ca exista mereu o explicatie finita si inteligibila omeneste pentru absolut orice. Si citatul preferat aci ar fi: " There are more things in heavens and earths Horatio/Than are dreamt of in your philosophy". Sa nu uitam in definitiv ce facem: mergem (deseori noaptea, ori cu noaptea-n cap) in padure, camp ori la apa sa ucidem animale salbatice care nu trag inapoi. Orice explicatie logica si morala aici este ca sa fim onesti... putin pe langa, acel "putin" e insa esential. E ca si semnul crucii facut cu cutitul inainte de despicarea vanatului... si multe alte "nimicuri" din astea care toate se leaga de o legenda, adevarata ori ba, de veacuri bune. Nu venim de nicaieri si nici nu mergem niciunde. E bine macar sa stim macar de unde venim, daca macar nu stim unde ne ducem.

In rest... sanatate si voie buna, credinciosi ori ba!
PalarieVerde
 
Mesaje: 10
Membru din: 20 Iul 2021, 12:31

Re: La mulți ani vânători creștini !

Mesajde Dombazil pe 27 Sep 2021, 23:27

Salut!
Cer scuze celor care s-au simțit deranjați de cele postate de mine, dar EU ASA AM CREZUT CA-I BINE !
Cred că am dreptul la opinie - mai ales că n-am îndemnat pe nimeni să-și schimbe opiniile. Fiecare crede - sau nu crede după cum vrea el.
Nu mă deranjează comentariile negative și sunt de acord cu colegul kama 3... ^:)^ :clap: :clap:
Să fiți sănătoși și fericiți ! :x
Dombazil
 
Mesaje: 7
Membru din: 15 Oct 2020, 22:06


Înapoi la Vanatoare discutii generale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 20 vizitatori

Publicitate