Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 26 Mai 2020, 18:57

Presa

Sectiune dedicata fenomenului cinegetic in mass media . Puteti gasi aici linkuri interesante , ziare si reviste cu profil cinegetic , samd .

Moderatori: biriuck, madalin122582

Re: Presa

Mesajde Sly_Fox pe 22 Feb 2019, 16:07

Păi nu trebuie să fim iar fraieri, insistat la minister pentru ca această specie să rămână pe lista speciilor interzise la vânătoare, acolo unde există pagube să se acorde derogări, iar piscicultorii să se prezinte frumos la asociațiile de vânătoare cu propuneri de colaborare prin intermediul unor contracte. Adică ei plătesc și asociațiile de vânătoare, prin intermediul personalului de specialitate și a vânătorilor voluntari, împușcă păsările în baza derogărilor încasând banii. Păi ori suntem societate liberă ori societate sub dictatură? Asta cu obligația la plată, datul în judecată și mărirea cotizațiilor nu am înteles-o! Înseamnă că cei de la conducerea asociațiilor nu prea au imaginație. Dacă aș fi fost director nu aș fi plătit nimic, dar nimic, să încerce golănii din astea cu alții. Cel mai simplu lucru pe care l-aș fi făcut ar fi fost să închei un contract de asigurare pentru pagubele provocate de către vânat, un contract din ăsta avantajos cu primă de asigurare mică. Apoi dacă apăreau probleme, îi trimiteam pe băieți la firma de asigurări să le calculeze ăia despăgubirile, iar dacă nu erau mulțumiți, ei bine să se judece cu armatele de avocați ale firmelor de asigurări. Există însă și soluții mai complicate în care nu este nevoie nici măcar de asigurare, la o adică putem fi cu obrazul gros până la capăt dacă toți ne împung din toate părțile.
Nu îți poți imagina ce se va petrece în zonele piscicole? Păi imaginează-ți că o asociație cu un director isteț la cârmă nu va plăti un sfanț, transformând asociația într-o moară de vânt. Moara merge pentru asociație, vântul pentru fermele piscicole. Să se certe cu Mama Natură că a lăsat cormoranul pe Pământ!
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 4674
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Ialomita

Re: Presa

Mesajde Mircea-B pe 22 Feb 2019, 18:05

Radem, glumim, ne enervam dar problema este destul de urata pentru producatorii de peste....imi aduc aminte din copilarie ca la intreprinderea piscicola pe unde imi faceam veacul in vacantele de vara existau cateva arme de vanatoare cu care inginerul sau paznicii baltilor tineau la respect stolurile de pelicani si alte pasareturi manglitoare de peste.
Fara nicio gluma, in copilarie, cormorani nu vedeam decat la mare sau in Delta Dunarii.....acuma daca te uiti un pic mai atent pe cer (mai ales dimineata si seara) este foarte probabil sa vezi un stol de cormorani. Si este o treaba pe care am remarcat-o de vreo 5 ani incoace.
Iar pentru altii problema este foarte "usturatoare" la buzunar!!!
https://www.stiripesurse.ro/cormoranii- ... ocm3jaEBP4
Blaser R8 30.06, 9,3x62
Zeiss Victory V8 M 1.1-8X30/IR60
Haenel Suhl 12/70
Mircea-B
Membru activ
 
Mesaje: 86
Membru din: 27 Iun 2017, 13:34
Locaţie: Bucuresti/Buzau

Re: Presa

Mesajde Sly_Fox pe 22 Feb 2019, 18:30

Întradevăr au probleme, dar și vânătorii au probleme. Dacă în piscicultură cormoranii dau iama în pește în domeniul vânătorii șacalii dau iama în vânat. S-au înmulțit cormoranii, dar s-au înmulțit și șacalii, cine este vinovat că lighioanele astea au pus ochii pe România, auzind că pe aici este o mâncătorie formidabilă? Suntem victime și noi nu doar piscicultorii, așadar vrem drepturi nu doar obligații. Suntem afectați grav, calamitați, vrem și noi despăgubiri.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 4674
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Ialomita

Re: Presa

Mesajde bogus pe 23 Feb 2019, 19:28

Blaser R93 Professional 8x68S / .223 Remington
Beretta ES 100 12/76/76
Nissan Terrano R20 ZD30
Avatar utilizator
bogus
Veteran
 
Mesaje: 1182
Membru din: 01 Oct 2013, 09:31
Locaţie: Cluj Napoca

Re: Presa

Mesajde Mircea-B pe 25 Feb 2019, 15:07

P-asta n-o stiam dar se pare ca in America de Nord este groasa treaba cu cervidele!!!
https://www.digi24.ro/stiri/diverse/boa ... ta-1087138
https://www.cdc.gov/prions/cwd/occurrence.html
Daca mai trece si asta in Europa chiar suntem bine.
Blaser R8 30.06, 9,3x62
Zeiss Victory V8 M 1.1-8X30/IR60
Haenel Suhl 12/70
Mircea-B
Membru activ
 
Mesaje: 86
Membru din: 27 Iun 2017, 13:34
Locaţie: Bucuresti/Buzau

Re: Presa

Mesajde Sly_Fox pe 25 Feb 2019, 23:21

Până la americani să ne uităm în propria ogradă! Ialomița a primit o nouă lovitură din partea PPA, este gravă situația. Mistreții sunt exterminați din zonele aferente Bălții Ialomiței de către acest virus. A ras tot și se extinde spre vest. Cel puțin vânătorii din zonă pot spune adio mistreților și nu știu pentru cât timp.

https://adevarul.ro/locale/slobozia/pes ... index.html
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 4674
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Ialomita

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 26 Mar 2019, 18:19

https://m.adevarul.ro/locale/ploiesti/c ... ecomandari

Continuarea unui caz despre care s-a scris aici.
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde Marius pe 02 Apr 2019, 14:41

Sly_Fox scrie:Până la americani să ne uităm în propria ogradă! Ialomița a primit o nouă lovitură din partea PPA, este gravă situația. Mistreții sunt exterminați din zonele aferente Bălții Ialomiței de către acest virus. A ras tot și se extinde spre vest. Cel puțin vânătorii din zonă pot spune adio mistreților și nu știu pentru cât timp.

https://adevarul.ro/locale/slobozia/pes ... index.html

Citez din articol:
"Astfel, au fost verificate un număr de 22 exploatatii nonprofesionale din 5 localităţi, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 7.000 lei şi 5 avertismente pentru încalcarea legislaţiei"
Deci, amenda medie pe cele 22 de puncte de crestere a porcilor, unde s-au gasit nereguli, a fost de 318 lei. O epidemie atat de virulenta, care aduce pagube statului, firmelor din domeniu si gospodariilor personale de sute de milioane de euro sau chiar miliarde, poate fi stopata cu astfel de masuri? Ridicol! Ne prefacem ca "luptam" cu boala. Imi zice cineva, ca intr-un sat, a fost gasit un prim porc mort de PPA. Un vecin al omului cu porcu' mort, si-a taiat repede porcu' (sau porcii), a facut pachete si le-a dat/ vandut in 10 sate din zona. Toate au devenit astfel noi focare.
Marius
Veteran
 
Mesaje: 3071
Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
Locaţie: Bucuresti

Re: Presa

Mesajde Marius pe 02 Apr 2019, 14:46

tehărău scrie:https://m.adevarul.ro/locale/ploiesti/ce-s-a-intamplatcu-adevarat-campul-targoviste-braconier-executat-doi-barbatiprocurorii-nu-putut-explica-detaliu-terifiant-1_5c977711445219c57e9b625c/index.html?utm_source=recomandari_articol&utm_medium=Direct&utm_campaign=recomandari

Continuarea unui caz despre care s-a scris aici.

Bine ar fi sa fie autorul crimelor. S-a mai intamplat sa ajunga nevinovati dupa gratii.
Marius
Veteran
 
Mesaje: 3071
Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
Locaţie: Bucuresti

Re: Presa

Mesajde treepom pe 05 Apr 2019, 12:29

treepom
 
Mesaje: 7
Membru din: 21 Apr 2012, 17:34

Re: Presa

Mesajde ventura pe 05 Apr 2019, 14:00

Dacă polițiștii din Arad ar sta mai putin pe facebook in timpul programului, ar avea sanse mai mari sa-l prinda.
Macar sa foloseasca niste câini de grande cerca :D .
Nu fi victimă. Nu fi nici criminal. Dar mai cu seamă nu fi spectator.
Avatar utilizator
ventura
Veteran
 
Mesaje: 1023
Membru din: 01 Mai 2008, 20:12
Locaţie: Focsani

Re: Presa

Mesajde Marius pe 05 Apr 2019, 15:44

ventura scrie:Dacă polițiștii din Arad ar sta mai putin pe facebook in timpul programului, ar avea sanse mai mari sa-l prinda.
Macar sa foloseasca niste câini de grande cerca :D .

:lol: :lol: :lol:
Marius
Veteran
 
Mesaje: 3071
Membru din: 03 Aug 2004, 21:09
Locaţie: Bucuresti

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 05 Apr 2019, 23:21

Comentariile sunt delicioase :))
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde Mircea-B pe 19 Apr 2019, 08:25

Nu stiu cum ganditi voi dar pe mine ma scot din sarite dobitocii astia care terfelesc imaginea vanatorii, in general, si nevoia de siguranta a omului din varf de munte, in particular ...... Ministerul Mediului o sa mai elibereze autorizatiile astea exceptionale la puli-vara!!!
https://adevarul.ro/locale/buzau/video- ... index.html
Blaser R8 30.06, 9,3x62
Zeiss Victory V8 M 1.1-8X30/IR60
Haenel Suhl 12/70
Mircea-B
Membru activ
 
Mesaje: 86
Membru din: 27 Iun 2017, 13:34
Locaţie: Bucuresti/Buzau

Re: Presa

Mesajde biriuck pe 19 Apr 2019, 11:46

Am vorbit cu oamenii de acolo. Vanatorii, care au fost paznicii de vanatoare si nu unul de a platit, nu au batjocurit in niciun fel scena. A venit insa primarul vietii si s-a manifestat ca la balci. Idiotenie completa! Nu isi da seama ca mai vede autorizatie la pulivara :evil:
Avatar utilizator
biriuck
Veteran
 
Mesaje: 2501
Membru din: 05 Oct 2013, 17:49
Locaţie: Bucuresti/Ploiesti

Re: Presa

Mesajde romaniac pe 19 Apr 2019, 14:45

biriuck scrie:Am vorbit cu oamenii de acolo. Vanatorii, care au fost paznicii de vanatoare si nu unul de a platit, nu au batjocurit in niciun fel scena. A venit insa primarul vietii si s-a manifestat ca la balci. Idiotenie completa! Nu isi da seama ca mai vede autorizatie la pulivara :evil:

Pai se vede clar ca sunt si oameni cu cap acolo ca imediat dupa idiotenie un om serios da cu mana toate berea de pe urs.
Avatar utilizator
romaniac
Veteran
 
Mesaje: 1698
Membru din: 05 Aug 2008, 21:33
Locaţie: WI

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 19 Apr 2019, 15:25

Asta-i învățare de minte: pe cine primești la vânătoare, ce poze și filme faci și unde le postezi ;).
Primarii sunt învățați cu presa, sunt zilnic vedete. Dar vânătorii ce vină au?!?

Eu încă am dubii dacă în contextul legislativ actual, vânătorii ar trebui sa fie cei care extrag urșii problemă. Soluția vânătorescă era sa ții populația sub control. Au venit ăștia cu niște invenții ce nu au aplicabilitate. N-ar trebui să-și vadă ONG urile de treabă și cei plătiți din bani publici sa identifice ursul agresor prin legitimare și să-l ducă la post, unde să-i aplice o corecție pe măsură??!
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde biriuck pe 19 Apr 2019, 16:06

tehărău scrie:[...] N-ar trebui să-și vadă ONG urile de treabă și cei plătiți din bani publici sa identifice ursul agresor prin legitimare și să-l ducă la post, unde să-i aplice o corecție pe măsură??!


Asta ar trebui sa fie masura cu caracter disciplinari pentru aia de fac prostii. Stiu eu vreo 2 :lol:
Avatar utilizator
biriuck
Veteran
 
Mesaje: 2501
Membru din: 05 Oct 2013, 17:49
Locaţie: Bucuresti/Ploiesti

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 20 Apr 2019, 03:48

Unul dintre argumentele care se aduc pentru a arata ca ursul mort a fost batjocorit este ca acesta a fost târât cu sfori.
Da ce vroiați mah ziharistii lu pește? Să-l împingă?!?
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde yoghi pe 20 Apr 2019, 15:16

Poate Agv sau gestionarul
sa dea o declaratie cum ca ursul nu a fost impuscat traditional la vanatoare de catre vanatori care ar fi respectat regulile de etica vanatoreasca; ursul doar a fost impuscat/extras din teren de catre autoritati pt pagube si actorii nu erau vanatori.

poate trebuia impuscat de jandarmi cu Ak si sa nu mai apara acolo personalul asociatiei de vanatori.


noua nodificare a legii modifica explicatia cuvantului vanatoare si scoate din aceasta activitate extragerea animalelor care pun in pericol viata omului sau a animalelor domestice.
Benelli,Krico,Marlin,Deringer,Steyr,Kettner,Winchester,Merkel,
Mauser,FN,Ruger,Liege,Sauer,S&W
Avatar utilizator
yoghi
Veteran
 
Mesaje: 2947
Membru din: 08 Noi 2006, 21:25
Locaţie: Romania

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 20 Apr 2019, 16:00

Asociația a mediatizat foarte concis. Dar ii asculta cineva? Nu se vând decât știrile negative...
Uite, postez și aici ce au spus responsabili:
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 20 Apr 2019, 16:01

Comunicat

Ca urmare a informațiilor prezentate, în diferite variante, pe postul de televiziune PROTV, informatii referitoare la ursul vanat in dimineata zilei de 18.04.2019 pe raza fondului cinegetic 31Colți din cadrul AJVPS Buzau, precizăm urmatoarele:
- ursul mascul (nu femela cu 2-3 pui așa cum tendențios a fost prezentată stirea initial) a fost vanat in urma observațiilor efectuate timp îndelungat (cca 2 saptamani) cu scopul de a preleva strict exemplarul care a produs numeroase pagube in zona com.Colti si com. Panatau - pagube consemnate în documentatia depusă la Ministerul Mediului cu ocazia solicitării derogarii;
- personalul tehnic al AJVPS Buzau care a efectuat actiunea de vanatoare dezaprobă și nu are nicio legătură cu comportamentul total necorespunzător manifestat de unii dintre locuitorii com.Colti așa cum regretabil se poate vedea in filmul prezentat;
- procedura derulată de la solicitarea derogarii si pana la actiunea efectivă de vânătoare s-a desfășurat conform prevederilor legale;
- cu excepția unui post de televiziune locală care ne-a contactat pt a obține informații veridice, niciun alt reprezentant mass-media nu ne-a solicitat lămuriri așa cum ar fi normal având în vedere faptul că, în calitate de gestionari ai faunei de interes cinegetic și organizatori ai acțiunii de vânătoare, suntem cei mai in masura sa oferim, detaliat si corect, toate informatiile solicitate astfel încât să se evite dezinformarea opiniei publice așa cum s-a întâmplat în cazul de față si cu alte ocazii.
Director AJVPS Buzău,
Dragoș Florin Ștefănescu
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 04 Mai 2019, 11:29

https://m.adevarul.ro/news/politica/epo ... index.html

Modificările sunt foarte bune. Sa speram ca trec. Bine ar face unii sa tacă mai des...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde Sly_Fox pe 04 Mai 2019, 12:47

Vlad Bontea ăsta are o eroare de logică. Cu cât mai strict cu atât mai bine, spune exemplarul. Gândire de
neo-comunist.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 4674
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Ialomita

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 07 Mai 2019, 19:26

https://m.realitatea.net/barbat-ucis-de ... 91404.html

Am renunțat la Facebook. Poate cineva sa transmită entităților Vrâncene, aia care susțineau foarte vocal și cu argumente aiurea, să se ducă la înmormântare? Ca sunt de acolo, de aproape. Sa vadă și ochii lor aia studiosi ce au produs studiile lor...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 08 Mai 2019, 08:16

https://m.adevarul.ro/international/eur ... ecomandari

Cum se face ca la alții ajung oamenii normali în funcții mari, nu știu!
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 09 Mai 2019, 08:52

https://youtu.be/fp6A-_R2jZ4

Vânători din toate țările, cruciți-vă!
Apoi treceți sa dați o mână de ajutor la ciparea urșilor și a lupilor.
Ca e în program, a promis și a și făcut...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde Mircea-B pe 09 Mai 2019, 09:22

Sincer, eu n-am vazut-o in teren......asa ca nu stiu daca a facut ce a promis!!!! =))
Cat despre declaratie in sine ..... limbaj specific politicii!
Blaser R8 30.06, 9,3x62
Zeiss Victory V8 M 1.1-8X30/IR60
Haenel Suhl 12/70
Mircea-B
Membru activ
 
Mesaje: 86
Membru din: 27 Iun 2017, 13:34
Locaţie: Bucuresti/Buzau

Re: Presa

Mesajde tehărău pe 09 Mai 2019, 09:25

Mircea-B scrie:Sincer, eu n-am vazut-o in teren......asa ca nu stiu daca a facut ce a promis!!!! =))
Cat despre declaratie in sine ..... limbaj specific politicii!


A fost în teren și a făcut ce a promis. Era după un boschet cu un brusture în mână...
Opriți transformarea nulităților în vedete!
http://www.ajvpsbuzau.ro/ro/descriere/
tehărău
Veteran
 
Mesaje: 2794
Membru din: 16 Mai 2009, 19:24

Re: Presa

Mesajde Ghinda pe 09 Mai 2019, 10:01

Mi-am facut cruci!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 6430
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Revista presei

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 11 vizitatori

Publicitate