Ce am relatat mai jos e o aventura, cu agonie, extaz, frustrari, gresheli si persevererenta, care in ultima instanta...este scopul fiecaruia dintre noi.
Michigan - paradisul sporturilor outdoor
….Acum 4 ani m-am mutat in statul Michigan (USA) si acum vinez (si) aici. Vinez...e un fel de pretext de a iesi in natura, asa cum e si 4x4, si camping si ...alte celea.
Statul Michigan e similar cu Romania ca si clima, iar relieful, e cam ca si in zona subcarpatica de la noi, adica dealuri si paduri, cam asa ca la mine acasa la Bistrita. Insa spre deosebire de zona noastra subcarpatica, aici sint multe multe multe lacuri si
……. mari, imense (patru din marile lacuri din America de Nord)
(pe Lacul Huron)
(“Pictured Rocks” - coasta Lacului Superior)
…...si lacuri mici
(undeva in padurea Manisetee)
Se spune ca in Michigan nu esti niciodata la mai mult de 30 de minute de o apa. Nu cred ca e chiar adevarat..cred ca mai degraba sint 15 minute.
Peisajul in opinia mea este superb in orice anotimp. Un singur lucru lipseste “Carpatii” care sint in Colorado, Utah, Montana...dar eh. USA are de toate cu virf si indesat...doar ca sint la o zi distanta de condus intre ele
. Dar nu-i bai, ca imi place sa conduc si sa fiu din cind in cind huhurez cu gindurile mele, si statul Michigan e paradisul sporturilor outdoor. De cite ori am ocazia merg in cucuietzii Michiganului sa conduc asa prin padure, prin poieni, prin beltzi,....
("Prin beltzi"
)…..prin noroi
("Prin noroi"
)ori sa camp, in mashina in padure (in orice anotimp
), 
("Camping iarna")
…….ba sa merg "cu shenile"
("Snowmobile-ing")
, ori sa ma sui in copaci cu funia.....etc.
(Munca in echipa - soacra (in portocaliu) la baza pomului aduna crengile pe care eu le tai din coroana)
Activitati oudoor se pot face aici in orice anotimp, dar totusi prefer iarna si tomna. Iarna sint singur cuc, da-i fain si alb, si senin, si soare, si stele girla noaptea, si frig bocna...fix ca acasa. Iata citeva imagini.
Toamna aici are farmecul ei, cred ca e cel mai frumos anotimp, este “cutia cu colori”. Eu cred ca in rai trebuie ca este toamna.
Totusi vinatoare ramine o pasiune perena, undeva la confluenta naturii, cu technologia, activitate fizica si...bineinteles aventura.
Proprietatea
Mi-am gasit un “ortac pe o forma cu mine”...polonez de origine, dar american acuma, fost puscas marin in tinerete. Sintem/eram colegi de servici. El si-a luat o limba de pamint la vreo 4 ore, in nord si acolo este acum “locul nostru de adunare si imprastiere generala”, adica baza de actiune pentru aventuri zilnice.
. E o proprietate dreptunghiulara, vreo 16 hectare de padure defrishata, cu citeva drumuri brazdate si cu cu o poiana. Locul e la granita “omenirii cu salbaticimiea”. Adica la cca 25 de minute de Starbucks si 3 minute de “Yeti teritory”. In “virful poienii”, omul a construit un fel de cabana (cu mansarda) cu mina lui, l-am mai ajutat si eu un pic la pus “tablele” pe casa. Poiana e locul nostru de "nazbitii", adica poligonul, loc de pus cortul, facut gratare si lasat puradeii sa zburde. In rest proprietatea e plina de vlastare si tufishuri unde greu poti razbate pe jos. Are citeva drumuri dezafectate, pe care le-am mai batatorit cu masinile 4x4, asa ca acum cit de cit te poti plimba pe ele. 
("Cabana si Poiana (perimetrul cu linie galbena)")
In interiorul cabanei, la parter, incap 2 paturi de campanie si o soba, iar la mansarda e loc de 2 saltele mari. Atit parterul cit si mansarda au cite o fereastra ce da inspre Poiana "de nazbitii". De curind avem soba, dar e mai...buclucasha
. 
("Interiourl Cabanei")
Putem vina la el pe teren si in sectiunile publice din padurile inconjuratoare. Padurile adiacente sint un amalgam de proprietate publica (legala pentru vinatoare) si proprietate privata unde doar proprietaul vineaza cu “ortacii” lui. Mai este insa, o categorie de padure, proprietatea companiilor de exploatare a lemnului. Aceste companii adeseori pun terenul in circuitul de vinatoare probabil pentru ceva scutiri de taxe. Trebuie musai sa ai, cu tine, harta de vinatoare la zi si gps, pentru ca terenul legal de vinat arata ca petele pe dalmatian, nu sti cind esti “pe alb si cind esti pe negru”. Aici nu e “caterinca” cu proprietatea privata, ai calcat “pe fishie” cu gind perfid, risti multe, de la bani la sanatate. Daca insa intri cu buna ziua, primesti ziua buna inapoi.
(Zone de vinatoare - doar ce e de culoare gri e legal de vinat)
Prima zi
Asadar sezonul trecut am vinat pe proprietatea preietenului meu, si prin padurile adiacente. Istorioara de mai jos s-a petrectut asta toamna, in sezonul de caprior, adica la sfirsitul lui Noiembrie cind iarna “tocmai facea un pas inainte”. Amindoi am hotarit sa ne intilnim la el, in nord, la bordei. Eu am ajuns primul, si prietenul meu a ajuns dupa o zi jumate. Am ajuns mai spre seara, cu timp suficient sa imi duc echipamentul in cabana (de dormit, imbract, de mincat si de vinat) si sa ma pregatesc de seara. Apoi am stat cu o supa calda in mina, si gindurile imprastiate…......sa ma uit pe geam, cum ninge in poiana. Supa din mina, se racise demult.
("Vine iarna in Poiana")
Coliba noastra nu are apa, curent, canalizare sau incalzire centrala, dar are soba. Pentru ca nu stiam cum “trage soba”, si nici n-am vrut sa experimentez, nu am mai facut foc in noaptea aceea. Am dormit doar cu un arzator de gaz...si sac de dormit zdravan. In retrospectiva ma bucur ca nu am pornit singur soba, o sa vedeti de ce
.A 2-a zi
Dimineata m-am trezit inainte de a se lumina. Nu stiu cum se face ca ori de cite ori dorm in padure ma trezesc foarte devreme, desi nu ma culc prea devreme. Si voua vi se intimpla le fel? Poiana arata cu totul altfel decit in ziua precedenta, se asternuse o “tencuiala” de zapada care a inghetat peste noapte. Temperaturile urmau sa scada si mai mult in zilele urmatoare.
("Poiana dupa prima ninsoare")
Dupa cafea si mic dejun am tot stat cu ochii pe vreme, internet, youtube DAR in principal pe geamul de la cabana pindind poiana. Ma uitam in vale sa vad daca s-o incumeta vreo capra. Si am stat..si stat...si stat si nimic. A trecut si amiaza si multe cafele si ….inca o supa la cutie...si as fi fost multumit acum sa vad si un iepure doar….sa vad ceva. Oricum vizibilitatea nu era foarte grozava, vremea inchisa si din cind in cind mai puneam range-finderul la ochi (binoclu de nevoie) sa cercetez cite o pata care ….de obicei era acelasi arbust, trunchi, scorbura, tufis, etc. care a fost acolo ..de asta vara.
Si uite asa am pus iar Leupodul la ochi si….pata avea cap, 4 picioare si pastea pe coasta abrupta de la marginea poienii. Ba erau chiar 2 pete cu cap si picioare. Este uimitor cit de bine sint camuflate caprele. Pe vremea aceea mohorita, innorata si inchisa, cu ochiul liber nu am vazut miscarile lor, la 220m. Am zarit ...doar doua “pete” pe care cel mai probabil ca le-am mai cercetat,...dar n-am fost singur si atunci am pus range finderul sa vad mai bine. Daca imi era lene...le-as fi scapat.
Distanta pina la ele o stiam, aveam chiar o tzinta la care am tras in vara din cabana, de unde eram acum. Am tras cu 7 mm Magnum din arma de precizie pe care am construit-o pe actiune Savage 110, cu tzeava cit “osia de tractor”, echipata cu ditamai telescopul cu magnificare 24x si cu obiectiv “cit gura soacrei”. Aceasta “statie balistica” e capabila sa “selecteze” hamsteri la acea distanta, chiar si pe vremea acea……..DAR NU O AVEM CU MINE. FU…….UI, ce fraier fruntash sint ca nu am adus-o!!
Ce aveam cu mine era “Locomotiva”, adica o semi bazata pe Springfield M1A, care din fabrica trage cam “Minute Of Farfurie”. Pentru cine nu e familiar cu M1A, va spun ca e o arma semi in 308 Winchester care area atitea piese in miscare “cit o locomotiva cu aburi” si piesele sint la fel de masive. In timp, cu multa incapatzinare si zdroaba am reusit sa o aduc la 2 MOA. Precizia era acum suficienta DAR in noua configuratie de arma si munitie nu am mai tras la 200 yards, nici vorba de 240 yards (220m).
(“Statia Balistica” - actiune Savage 110 FP, tzeava match Criterion, luneta Leupold Mark 4 Long Range, pat Choate cu schelet de aluminiu, calibru “racheta” 7mm Magnum, precizia “Minute of Nasture”, cadenta de tragere “din Ardeal”)
(“Locomotiva” - mecanica Springfield M1A, shasiu Sage EBR, luneta SWFA Ultralight 2.5-10x32, calibru “ciomag” 308 Winchester, cadenta de tragere “dum dum dum”)
(Linia rosie - linia de foc)
Vazind capre la 220m si stiind ca balistica din Locomotia este.. “cam pe acolo”, creierul stomacul si plamiinii au inceput sa macine”...... “Oare cit cade proiectilul la 220m cu zero la...cit aveam eu???”. Am luat repede cutia de munitie sa citesc….”asa deci, cu zero la….urca 2 inch, deci in MOA, care la distanta 220m, se fac ….si deci cade...xx inch”. Oare am socotit bine??….hai inca odata. Socoteli cu ocheanul lipit de ochi si cu “diesel-ul din piept” dum-dum-dum-dum. Mi-am dat seama ca nu pot sa trag, reticulul meu facea “kangoo jumping” ca un ied jucaush,. Am luat luneta de la ochi si am numarat 1015, 1014…..1000. “Iedul” s-a linistit.
(Linia galbena - aproximativ traiectoria glontului)
Am deschis geamul dinspre poinana, am aliniat Locomotiva si m-am uitat pe “vizor”. Caprele si-au schimbat pozitia, una era deasupra pe coasta, mai sa iasa din cimpul meu vizual iar cealalta pastea inca pe coasta abrupta. Am ochit-o pe cea de pe coasta. Din pozitia inaltzata a cabenei, pe coasta abrupta o vedem practic des sus in jos. Mmmda “super pozitie”, ca nu putea si ea sa coopereze si sa stea asa ca o capra civilazata din lateral, ca in poza de la Cabelas. Eh...asta e, acum ori niciodata….dezactivat siguranta, pfuuuuh - pauza de respirat... prima treapta la tragaci... a doua treapta la tragaci…. BOOM-Klank- Locomotiva “soarbe un nou “Algocalmin” pe git”. Capra a marcat lovitura si s-a asezat.
(Vinatoarea 1 - Linia rosie e linia de foc)
O vad doar de la baza gitului in sus,nu ii vad trunchiul, e ascuns de iarba. Nu astept sa vad daca se ridica, cit sta jos ma gindesc sa trag din nou, unde cred eu ca ii e corpul camuflat de iarba. Acelasi ritual, pfuuuff, 2 trepte, boom-klank... capra nimic. Pisici, am ratat, unde o fi mers “stropitoarea”? O sa ochesc in git si un pic mai sus, ar trebui sa lovesc ori in git, ori la baza lui, ori in torso, nu-i asa?. Pfuuff, 1, 2, boom…..Capra nimic. Ok, bine o sa ochesc in alt loc, pfuuuuh, 1,2...boom, capra in aceeasi pozitie, asezata cu capul sus….Chiar asa sa ratez, poate azimutul nu e bun, pfuuuh, 1,2...bomm…..”Capra si Locomotiva pareau ca vorbesc cu totul alt limba”
Resemnat, am asteptat o vreme, capra in aceeasi pozitie, ii vad doar gitul si capul. Astept si astept si astept...si astept cu ochiul in luneta. Capra sta si ea. In final...imi imi pierd rabdarea, ma hotarasc sa merg la ea. Aveam cale destula (220m +) prin poiana deschisa, iarba pina la briu aproape, vreascuri uscate, crusta de zapada, sigur o sa ma simta si o sa dea sa se ridice. Speram insa ca e suficient de ostenita sa nu mearga prea mult si sa o pot urmari, sau sa ii dau lovitura de gratie imediat ce se ridica.
Completez “Algocalminele” in magazie, pun unul pe tzeva, pun siguranta si ies din cabana cit pot de ..tiptil...Usa de la cabana...sciiiiiiirtzzzz. Eh..nu-i bai ca inca sint departe. O iau ushor pe drumul din poiana...si imi dau seama ca nu mai vad capra, ma uit cu telemetrul (binoclu de nevoie), ma uit la tzinta vecina…”da, ma uit unde trebuie dar capra nu mai e acolo”. Poate totusi a cazut si e ascunsa in iarba. Scurtez distanta...fish-scartz, fish-scartz, fish-scartz pirin iarba, 150m ….. inca nu ma simte …..fish-scartz, fish-scartz, 100m, astept sa se ridice, capra nu se ridica. Cel mai probabil ca nu mai e acolo, la 50 m nici un semn de ea. Incep sa ma gindesc cu dezamagire ca trebuie sa o track, “oare gasesc urma de singe?” Ajung aproape de coasta, nimic, la baza coastei si ...in sfirsit O VAD. DAR nu statea asezata cu capul ridicat, ci era practic trintita pe o parte. Deoarece coasta era abrupta, si cabana de unde am tras era mai ridicata, capra parea ca statea asezata cu capul ridicat, dar era de fap era culcata pe o parte. Corpul nu s-a vazut de ierburi pina in ultima clipa, dar acum il vedeam bine. Era intr-o balta de singe. Am lovit-o de mai multe ori, in git in torso, in spinare, etc. dar nici o lovitura in stomac sau in spate. Pfuuuuu..macar atita, o sa fie “curata” la eviscerare. Nu stiu care a fost lovitura fatala, adica prima, avea multe lovituri fatale. Eram bucuros pentru prima mea capra de Michigan, dar mi-a fost ciuda si jena pe mine. Capra NU a suferit, a fost un “quick kill” cum se spune aici, dar nu asa trebuia “sa se scrie istoria”.
Acum urma partea care nu imi place, eviscerarea….Eeeeh..uite ca a venit vremea sa o fac si singur. Pina acum am fost cu prieteni, si au fact-o ei, placerea lor...a mea deloc. Am intors-o in pozitie si …. n-am apucat sa incep, ca vad vecinul venind inspre mine. Cobora pe coasta, din padurea lui.
Vecinul (prietenului meu de fapt) este indian nativ la origine (tribul Chippewa). E la pensie, a lucrat toata viata in armata si apoi s-a mutat in proprietatea adiacenta cu sotia. Si el, si sotia, sint vinatori impatimiti. Au multe standuri pe proprietate lor, cu distante de tragere intre 15-30m. Spre deosebire de noi, indianul e un clasic, vineaza cu un lever action in 30-30 si cred ca e singura lui carabina, pe care a mostenit-o.
Vecinul a auzit focurile cind era si el intr-un stand pe proprietatea lui si a venit sa vada daca am am vre-un rezultat “dupa atita lupta”. Ne cunosteam din vara, un om de treaba care se bucura sa aiba vecini “ca el”. I-am spus toata istoria, iar el mi-a spus ca dupa cele doua capre venea un caprior matur de toata frumusetea (era perioada de fertilitate la capre)...care bineintels a fugit dupa foc. Nu avem cum sa il vad din pozitia mea din cabana, dar indianul l-a vazut, insa nu a tras pentru ca era….mai departe. Am trecut apoi in revista, in gind, cam tot “alfabetul romanesc de autocritica”, uffff daca as mai fi asteptat.
Indianul ..….. m-a intrebat, “ai mai eviscerat?”. Se vede treaba ca aveam o mutra de “Justin Bieber inainte de a face ecuatii”. I-am spus ca nu, si atunci omul s-a pus pe treaba. Avea la el 3 feluri de cutzite, asezate intr-o teaca speciala. In cca 5 minute capra si interiorul ei au fost separate. A folosit toate cutzitele pentru operatie si atunci am vazut ce rol aveau fiecare.
Apoi am discutat de procesare (jupuit, transhat,etc.), si i-am spus ca mai vinam citeva zile. S-a oferit sa o tina la el in garajul agricol (ditamai hala cu de toate, cam ca si shura la noi) pina plecam. Ce bucurie pe mine. I-am oferit inima caprei, a aceptat-o cu placere. Am mers fugutza inapoi la cabana, am adus masina, incarcat capra pe portbagaul din cirligul de remorcat si tiptil, pe reductor, am dus capra in garajul vecinului. Acolo am suspendat-o si am lasat-o asa, urma sa vine un val de frig. In garajul metalic, cumva era chiar mai frig ca afara.
I-am multumit, dar nu am reusit chiar sa plec, m-a invitat in casa sa ii povestes si sotiei toata istoria, asadar am intrat in casa, ocazie cu care m-am incalzit (prima data in 2 zile intr-o casa incalizta
). Am povestit gazdelor din nou toata istoria, am multzumit si am plecat. Oameni de treaba, asa vecini sa tot ai. M-am bucurat sa fiu, in sfirsit, singur cu gindurile mele. De cind am vazut “petele de pe coasta” nu am avut un moment de respiro si erau deja citeva ore bune. Mi-am facut din nou o supa din cutie si apoi o cafea...si am stat asezat in pat cu cafeaua calda in mina, uitindu-ma pe geam, la poiana (din nou
). Ce zi am avut? Blazare, extaz, frustrare, indoiala, bucurie, jena, nemultumire (de mine), caldura. DA a fost o aventura, de asta sint aici. Am sunat acasa, sa vorbesc cu sotia, ai mei..sa le dau stirea. Acum incepeau sa imi lipseasca, mai ales “Burebista” cel mic, care tocmai a invatat sa mearga. L-am vazut si pe video-chat, ….deja ALERGA!...Hmm tocmai a invatat sa mearga…..uff uff ce ma astepta cu “ucenicul” asta mic???
Am petrecut restul dupa amiezii si serii in cabana, se mai incalzise si nu imi mai trebuiau manushi inauntru. Cindva in noapte am adormit ghemuit in sac si cu gindurile aiurea.
A 3-a zi
M-a trezit un sunet de motor dupa 6 dimineata, sosea si prietenul meu. S-a trezit la 3 dimineata si a tras tare sa ajunga in nord, la cabana, inainte de vinatoarea de dimineata. Am schimbat citeva impresii, am facut strategia pentru dimineata, imbracat, pregatit, si el a plecat la pinda intr-un loc in spatele proprietatii. Eu am ramas in cabana, la cafea si ...supa din cutie
. A trecut dimineata si n-am vazut niciunul nimic. Dupa vreo 3 ore a venit si prietenul meu zgribulit (erau deja -6 C in cabana. Am hotarit ca el ramine in cabana si eu o sa imi echipez bicicleta si o sa bintui padurile publice din jur.
Acum citeva luni am cumparat o bicicleta de zapada (fat bike). Nu stiu cit de comune sint Ro, nici aici nu mai sint foarte comune, dar a fost un virf de hype acum vreo 5 ani insa apoi au scazut in popularitate. DAR pentru drumuri, carari, cu zapada sint super. Au caucicuri foarte late (cca 12 cm diametru) ca sa mareasca flotatia si aderenta pe zapada, noroi, nisip, etc.. Presiunea potrivita e un pic de magie sau ...pe incercate, dar functioneaza. Au avantajul ca sint foarte silentioase si mai rapide decit mersul pe jos...la vale sau pe drum drept. La deal e greu si viteza e probabil cam la fel ca si un mers normal, mai ales cind esti incarcat.
(“Bestia Neagra” in teren, gata vinatoare)
Si am incarcat “Bestia”. Am pus un schimb de haine, manushi de cauciuc, mincare, apa, scule si piese de schimb de bicicleta, prelata, fringhie, baterie de backup, munitie, etc...si bineinteles “Locomotiva” la indemina. Cam tot ce iti trebuie intr-o zi de padure sau o noapte de urgenta (hmmm...precautie sau premonitie??).
Am plecat pe drum public, si apoi am ajuns pe carari si drumuri de atv si snow mobile. Toate drumurile avea o glazura de zapada inghetzata. La un moment dat am intrat pe un drum de padure dezafectat, cu tufisuri crescute, arbori rasturnati, santuri, etc. A fost greu si am sa nu mai mai intorc pe acolo, planuiam alta varianta de traseu. Am colindat vreo 12 km de padure, dealuri si coborishuri, poieni si desishuri, drumuri, carari, prin noroi, prin nisip si am vazut multe standuri de vinatoare, am intilnit o gramada de camionete, vinatori, (eram singurul cu bicicleta).....DAR n-am vazut nici o capra, doar urme pe ici pe colo. Sint sigur ca supra populatia de vinatori a alungat si dosit toate caprele in zona. Da’ nu-i bai, gindeam eu pe la mijlocul traseului, aveam deja o capra. Oricum , pentru urmatorele ore aveam sa uit complet de vinatoare, de capre, de ce am venit in nord...aproape de toate.
(Traseu cu “Bestia Neagra” - zona spalacita, e zona legala de vinat)
Cind mai aveam cam 1.5 ore de lumina m-am hotarit sa pedalez spre casa. Mi-am facut traseul de intoarecere si am luat-o la ….pedala. Dupa vreo 20 de minute insa, brusc,...mi s-a intunecat ecranul gps-ului, adica telefonului. Am ramas fara telefon, gps, sau harta, in mijlocul padurii cu vreo 1 ora inainte de a se face noapte, nici tzipenie de om in jur. NU STIAM DRUMUL INAPOI LA CABANA, SI NU PUTEAM SUNA PE NIMENI. Nimeni nu stia unde sint exact si urma sa fie -6 C peste noapte.
M-am oprit, totul parea intr-o incremenire completa. Cerul era senin, cu un soarele palid la apus si “doi nori zburliti faceu peruca la virfurile copacilor”. Linste deplina, doar “compresorul in piept” incepea sa mareasca cadenta dum-dum-dum-dum. Am strigat….in mine, dar nu avea rost sa scot vre-un sunet.
Am avut o senzatie fizica de “hyper-constientza”, probabil de la “cisterna de adrenalina” care trebuie ca “s-a spart”. Imi simteam toate zonele de presiune fizica de pe corp, fiecare deget de la manusa, mineca si pantalonii pe piele, pina si nodul de la sireturi, locul din talpa in car atingeam pedala. Simteam singele circulind prin corp, ca segmentele de la o linie punctata, care inunda progresiv si sacada, miinile, picioarele, scalpul …...bloop, bloop, bloop . Aburii de la respiratie, pareau stationari ca un mini-norishor incremenit in fatza mea.
Nu imi puteam explica cum a murit telfonul si bateria de 10000 mAh de backup. Probabil ca bateria a stat in frig peste noapte, in masina, si era deja aproape descarcata cind am luat-o cu mine. Telefonul a fost pe GPS, cu ecranul aprins tot timpul, e normal ca s-a descarcat in citeva ore fara backup.
In sfirsit nu mai conta, asta este, aici sint, in situatia asta cel mai mare pericol era frigul de peste noapte. “Ce am cu mine?...am un schimb de haine, nu foarte multe, dar o sa le iau pe toate pe mine cind ma opresc de tot, am mincare, am apa, am prelata….am de aprins focul. Da, o sa fac un foc peste noapte. Am ceasul de outdoors (nu plec in padure niciodata fara el), deci pot verifica vremea si temperatura si am ….compas. AM COMPAS CU MINE…..am o sansa de intoarcere ACUM”
Mi-am amintit unde am fost relativ la traseul parcurs, ultima imagine de la gps, facusem o bucla, ….”cabana trebuie ca e in directia aceea, deci asta este sensul pe drum”. Am pus in fuctiune “pistonus-gluteus-maximus”, nu mai era deal, greutate, noroi, beltzi, tzac, tzac se schimbau vitezele la bicicleta...stop in intersectie …… drepta sau stinga? …..OK incolo, e la vale, merg prea tare, deja transpir. M-am deschis din mers sa ma racoresc, am incetinit un pic dar inca “zburam”.....”STAI aici am mai fost, in intersectia asta am mai fost, dar am venit din alta directie. Din ce directie am venit? De acolo, atunci hai pe acolo. …… Uraaa, am o speranta de intoarcere, o sa ajung din nou la drumul dezafectat pe care am zic ca nu ma intorc ca e prea greu. Dar nu conteaza, trebuie sa ma grabesc, drumul dezafectat ar fi si mai greu pe intunerec.”
Am ajuns la drumul dezafectat si acum mergeam la deal, a trebuit sa cobor de pe bicicleta pe anumite portiuni, era prea greu de pedalat. DAR am iesit din el in drum mai bun, inapoi pe bicicleta...sint la o bariera, “cred ca am mai vazut-o DA, sint pe drumul cel bun.” Era deja intunerec plin, cind am ajuns in drumul principal inspre cabana, mai aveam cca 1 km. Stiam drumul bine de aici, stiam cit mai am, si in minteam mea eram ca si in cabana….in curind am si fost si fizic.
Cind am ajuns in cabana parca nu tecusera decit vreo 5-10 minute de cind “s-a stins” telefonul, si nu simteam deloc oboseala cind am deschis usa cabanei. M-am obosit brusc cind am inchis usa dupa mine. Trecusera cca 1.5 ore de cind am pompat din toti muschii si toti neuronii. Picioarele sprintene de la intrarea in cabana, acum erau “doua fulare cu bocanci”, si imi era brusc sete.
Am stat jos, am baut apa, si i-am povestit prietenului meu ce s-a intimplat. Incepuse si el sa se ingrijoreze de cind s-a intunecat si nu mai apaream. Bine ca nu a sunat la “cartierul general” ca nu as mai fi primit “invoire” pe viitor. Mi-a povestit ca nici el nu a avut noroc in timpul zilei desi a schimbat locul de pinda de doua ori.
Am adus Locomotica de pe bicicleta, si hainele de schimb, dar nu am avut energie sa iau tot echipamentul. Apoi am mers amindoi in oras sa mincam la un restaurant, si sa ne mai relaxam. Cind ne-a adus mincarea, m-am uitat citeva clipe la friptura din fata mea. Hmmm, acum citeva ore eram in pragul unei situatii de supravietuire...hmmm “Doamne Iti Multumesc!!”.
La intoarcere prietenul meu a pornit soba si a incalzit cabana. Trebuie sa va spun ca soba noastra da atita fum cit si caldura. Cu tot fumul eu am dormit totusi dus in noaptea aceea…..hmmm oare de ce
? Mirosul de fum insa nu a iesit de tot din haine nici in ziua de azi. A 4-a zi
Dimienata am lenevit amindoi in pat. Prietenul meu doarme sus, la mansarda, pe salteaua “de familie”, iar eu dorm “la parter”, pe un pat mobil. Era cald in cabana de la jarul din soba, fumul era dus demult, alb afara, geamurile erau aburite si noi nu aveam tragere de inima sa iesim din puful sacilor de dormit. Oricum pinda de dimineata era trecuta. M-am incumetat sa ma ridic in sezut cu gindul sa fac cafeaua si am dat “citeva mineci” la geam ul semi-inghetat sa vad afara. Era soare, senin, si se vedea toata poina pina in padurea opusa, inspre vecinul indian.Prietenul meu inca motzaia sus. Am inceput sa ma incaltz in idea de a merge “la baie” DAR cumva ….doua naluci “m-au ciupit” de coltul ochiului. ERAU DOUA CAPRE IN POINA la cca 120 m.
I-am strigat prietenului meu adormit “Capre in poina, daca nu tragi tu, trag eu!”. El nu a mai trasese de sus din cabana, doar jos in poligonul nostru improvizat. Avea si o arma noua (Kimber Mountain, in 270 Winchester), care apucasem insa sa o incercam mai in toamna si sa o taram. “Ce...cum….Trag” mi-a raspuns el pe sfert inca in “somn de voie”. In citeva secunde am auzit inchizatorul de la arma lui si scirzitul geamul de la mansarda. Intre timp am deschis si eu geamul jos si m-am pregatit de foc...eventual. Boom...aud de sus de la mansarda, si prima capra ingenuncheaza si se aseaza. Era cea mai mare din cele doua care au auvut nesabuintza sa vina in poiana in acea dimineata, si se va dovedi ca e cea mai mare capra, femela, care am vazut-o vreodata.
(Linia rosie - linia mea de tragere)
A doua capra, mai mica, a zbughit-o inspre marginea opusa a poienii si s-a oprit la liziera padurii, cu spatele la mine, dar a intors capul sa se uite in spate, spre “colega ei”. Stiam distanta pina la liziera, ca si la coasta, 220m.
(Linia galbena este traictoria aproximativa la a doua mea capra)
Nu i-a facut bine ca s-a oprit confuzata. Am tras si eu, si a cazut si a doua capra. Prima capra, impuscata de prietenul meu nu se mai vedea, era complet ascunsa de iarba din poiana. Capra mea inca se vedea pentru, era chiar la liziera padurii unde incepea sa urce coasta. Era totusi partial obstructionata de iarba, nu vedeam prea bine, parea ca inca isi misca capul. Am tras din nou de siguranta. Apoi am asteptat amindoi o vreme uitindu-ne prin lunete. Niciuna din capre nu se ridica. Capra mea de la liziera nu parea sa mai miste. De prima capra nu stiam nimic, nu o vedeam deloc.
Dupa un timp prietenul meu a coborit de la mansarda si ne-am hotarit sa mergem sa vedem caprele. Prima capra zacea acolo unde a fost lovita si era imensa, parea ca s-a mai zbatut dupa lovitura. Am mers si la capra mea de la liziera padurii, care era intr-o balta de singe. Gloantele a strapuns-o aproape longitudinal, pe ¾ din lungime. Dar avea doua lovituri, asadar iar nu stiu care a fost prima lovitura.
Prietenul meu a vrut sa eviscereze el, capra mea, pentru exercetiu si experienta...Nu am opus nici o rezistenta, l-am sustinut din tot sufeltul sa isi faca placerea.
. Insa cum nici el nu face asta toata ziua... a durat o vreme. Eu am tinut capra in pozitie iar el...a muncit nevoie mare, ia-u inghetat miinile, mai facea pauza..iar taia, etc.. I-a reusit cu bine in final, am adus masina si am urcat-o pe portbagajul din cirlig iar apoi am mers la prima capra (cea impuscata de prietenul meu). INSA intre timp a aparut si vecinul, indianul….uraa, aveam ajutor si profesor la eviscerare. Prietenul meu a vrut “sa exerseze” eviscerarea si cu capra lui. Cu ajutorul si cutzitele indianului eviscerarea a mers mult mai repede. Tot prietenul meu a fost “la cutzite” insa cu indrumare si ajutor tor procesul a durat mult mai putin. Ce bine e sa ai profesori buni pina si eu am priceput…….hihihi, m-am sustras din nou de “la eviscerare”. Cindva o sa imi vina raindul.Am incarcat ambele capre pe portbagaj la mine si apoii la pas de promenada le-am dus la indian in garajul agricol. Acolo prietenul meu a tinut sa exerseze in continuare, adica a vrut sa jupoaie si sa transheze capra lui. Cu indrumarea indianului a a reusit. I-am oferit amindoi indianului, parte din capre dar nu i-a mai trebuit. In timpul “scolii de chirurgie veternianra”, eu am incarcat caprele mele in remorca prietenului meu cu intentia de a le duce la o statie de procesare in drum spre casa.
(“Rezultatele mele”)
Dupa ce prietenul meu a terminat de transhat capra, a pus-o in lada frigorfica, si dupa saluturile si multumirile cuvenite ne-am pornit spre casa.
Ne-am oprit pe drum la statia de procesare unde am lasat caprele mele la transat si la facut cirnati. Eram curios ce o sa iasa. Si am aflat dupa vreo 2 saptamini. Cirnatii sint foarte buni, imi pare rau ca nu am facut mai multi. Carnea a fost transata si si etichetata in pungi. Inca mincam cirnati si in ziua de azi si mai avem si carne. Soacra mea cerceteaza retete, iar eu ma gindesc sa duc si restul de carne la facut cirnati.
I-am dat prietenului meu, pieile, si o parte din carnea si cirnatul de la caprele mele. Aventura si “rezultatele” trebuie impartite cu prietenii pina la capat, nu-i asa?
Incheiere
Am avut bucurii dar si carente, se cere un epilog si poate ca o sa il scriu aici. Ma simt vinovat pentru carentele care mi-au lipsit din comoditate de fapt….insa vom imbunatati sezonul urmator.
…..DAR in final a fost o aventura si ma bucur de ea! S-a terminat cu bine, vrea sa fie in fiecare an cel putin atit de intensa si cu un final fericit
.CristianC
.
. Cel mai des in cazul meu este vinatoarea de....veveritze 
