Administrarea Fondului de Vanatoare - februarie 1938

[blackcrotal]

ROSTUL ŞI ADMINISTRAREA FONDULUI DE VANATOAR
februarie 1938

Ideea de inovaţie, de schimbare a unor stări, cuprinde în chip necesar consta-tarea unor defecte ale situaţiei vechi. Aceste defecte însă de cele mai multe ori nu trebuesc puse în sarcina oamenilor. Ele pot naşte din schimbarea împrejurărilor, din învăţăturile experienţei, sau chiar din rezultatul progresului, care a desăvârşit o etapă, durând temelie pentru unele noui, care reclamă imperios primeniri de norme şi de metode.
Dacă acest element critic, ce pune în mişcare acţiunile de înoire e unul obiectiv el este grăunte de sămânţă sănătoasă, din care naşte viaţă şi rod nou.
Revista ,,Carpaţii" nici o singură dată până acum — şi nu o va face nici în viitor — nu a rostit un cuvânt de critică fără obiectiva cercetare a lucrurilor şi cu alt scop decât cel al îndreptării.
De altă parte — în conştiinţa curăţeniei gândurilor ei — nicicând nu a neglijat să urgiteze schimbările, pe care le credea utile, chiar riscând ca din neînţe- legere să i se atribue intenţiuni de criticism sterp.
Am ţinut să fixăm — în mod poate superflu — aceste lucruri, ca să evi-tăm orice bănuială acum, când voim să ne ocupăm de o problemă destul de gingaşe: chestiunea Fondului de vânătoare.
Deci, atacând această chestiune, o facem în convingerea, că e necesară o radicală schimbare în administrarea şi destinaţiunea acestui fond, pe de altă parte cunoscând şi recunoscând multele ape, unele tulburi, altele vijelioase, prin care a trecut el până azi, precum şi meritul celor ce l'au salvat de atâtea
ori de primejdia de a fi fost îngropat în cazanul cel mare al bugetului general, atât de parsimonios faţă de nevoile vânătoarei.
„Fondul de vânătoare " îşi întemeiază fiinţa sa pe articolul 92 al legii de vână-toare. Potrivit textului acestui articol, destinaţiunea lui legală este „rezolvarea tuturor chestiunilor privitoare la vânat, organizarea şi administrarea vânatului, posibilitatea proteguirei intereselor şi ocrotirei lui, formarea unui corp de păzitori pregătiţi şi a jandarmeriei de vânătoare". Legea are deci termeni vagi (în unele părţi chiar de neînţeles), iar regu- lamentul, care ar putea preciza, lipseşte încă.
Acest fond, potrivit legei, se alimentează din:
a) sumele alocate din bugetul Ministerului de agricultură;
b) parte din taxele de permise de arme, câni şi vânătoare;
c) o cotă de 10 % din arenda terenurilor de vânătoare;
d) jumătate din amenzile încasate
e) din donaţiuni şi legate.
Venitul de subt a) e inexistent, după cum e inexistent şi cel de la e), şi fără nici-o importanţă cel de subt d).
Realmente fondul de vânătoare îşi are izvoarele de încasare din cei 200 lei, care se percep după fiecare permis de vânătoare şi din cota prelevată după arenzi.
Evaluarea acestor venite se cifrează la an între şase şi opt milioane lei, ceea ce însemnează între împrejurările noastre o sumă apreciabilă, chiar importantă.
Până azi utilizarea Fondului de vânătoare s'a făcut incidental, fără un plan dinainte stabilit, am putea zice: în mod rapsodic. Era o vreme, când majoritatea încasărilor se capitaliza (ajunsese odată disponibilul cifra de aproape 30 milioane), ca apoi într'o bună zi un sever ministru de finanţe să pună mâna pe acest fond, trecând toată suma în punga visteriei generale.
La anume date, un ministru al agriculturii — cu toată împotrivirea Serviciului Vânătoarei, - a început a cumpăra din Fondul de vânătoare automobile şi tablouri de pe la expoziţii. Şi alte asemenea ,,destinaţiuni" a primit acest fond în calea vremurilor, după nevoile de moment sau — adeseori — capriciile de moment.
La toată întâmplarea, utilizarea Fondului de vânătoare nu s'a făcut după o fixare bugetară a scopurilor şi a alocării mijloacelor. Pe de altă parte justifi-carea cheltuelilor făcute în sarcina acestui fond a fost una de natură pur contabilicească, în cadrele normelor contabilităţii publice, fără ca marea mulţime a vânătorilor să aibă o închipuire, ce se alege cu fondul adunat din supracotizatia ei, înfăţişată prin cei 200 lei de permis.
Am dori să se ştie, că nici cel mai înalt for tehnic vănătoresc, Consiliul permanent de vânătoare, nu a fost pus niciodată în posibilitatea să influinţeze prin o propunere de buget utilizarea Fondului de vânătoare, nici nu a fost pus în cunoştinţa modului de întrebuinţare a lui.
Doar incidental a făcut câte-o izolată propunere, care atingea acest fond (de ex. în legătură cu jandarmeria de vânătoare sau cu acţiunea de salvare a caprei negre).
Credem, că a sosit vremea, cu chestiunea administrării şi a întrebuinţării Fondului de vânătoare să fie rezolvită clar şi precis. Trebueşte să plecăm din faptul, că fondul acesta este alimentat aproape în întregime din majorarea taxei de permis de vânătoare, majorare consimţită benevol de vânătorimea românească tocmai pentru crearea acestui fond. Din acest incontestabil fapt rezultă două drepturi ale vânătorimei româneşti:
Să aibă înrâurire asupra modului de întrebuinţare a fondului, şi — apoi .—. să ştie că într'adevăr pentru cari anume scopuri s'au cheltuit venitele din fiecare an.
E nevoe deci de un buget întocmit cât mai precis, şi de o dare de seamă publică la sfârşitul exerciţiului. De sigur, fiind vorba de un fond aparţinând legal Ministerului de Agricultură, se va ţine seamă şi de normele contabilităţii publice.
Credem, că avem alăturea de noi pe toţi vânătorii români, când cerem, ca chiar pentru exerciţiul bugetar care începe la 1 Aprilie 1938, să fie pregătit acest special buget, întocmirea lui cu multe garanţii de recunoaştere a celor mai reale şi mai urgente nevoi generale vânătoreşti, o poate face Consiliul permanent de vânătoare, în care e reprezentată şi Uniunea şi Direcţiunea Vânătoarei.
Acest buget va urma să fie aprobat de Ministerul Agriculturei. La sfârşitul exerciţiului, o dare de seamă publică alcătuită de acelaş Consiliu permanent, va trebui să arate vânătorilor contribuenţi ai fondului modul de executare a bugetului. Prevederea, sistemul în executare, şi darea de seamă publică sunt elementele care asigură şi aici o corectă şi cuminte administrare a unei averi publice.
Nu voim aici să facem un proiect de buget pentru utilizarea Fondului de vânătoare. Totuşi nu va fi lipsit de interes să discutăm — chiar puţin sistematic — câteva din problemele, pe care le ridică alcătuirea acestui buget.
In primul rând o vorbă referitor la Jandarmeria de vânătoare. O institufiune, care recunoaştem, că a adus bune servicii pazei vânatului, servicii, care au justificat sacrificiile pe care le-a adus in favorul ei Fondul de vânătoare.
Această institutiune are insa două mari defecte organice, întâi:
- nu e cu putintă răspândirea ei pe întreagă tara;
- apoi are o activitate unilaterală, prea îngustă decât să îi poată justifica exis-tenta pe o rază de activitate teritorială redusă.
Un post de jandarmi de vânătoare poate ţine subt paza lui un teritor relativ mic. Astfel, că pe hartă aceste posturi se prezintă ca mici şi foarte răsleţe puncte într'o mare ce scapă influientei lor. Ca să cuprinzi întreagă ţara în reteua efectivă a unor posturi de jandarmi de vânătoare, ar însemna cheltu-ieli,enorme, şi imposibil de acoperit şi inutile.
Jandarmeria de vânătoare are un singur obiectiv:
- combaterea infracţiunilor la legea vânatului şi în special combaterea braconajului. Deci un serviciu de pază. Nu are şi nu poate avea, nici un rol educativ sau de îndrumare a ocrotirei şi in general gospodăresc-cinegetic.
Or această din urmă parte a activităţii cinegetice e cea mai importantă şi îşi reclamă organele de activare.
Ar urma deci , ca un corp jundarmeresc sa facă serviciu de poliţie vânătorească şi alt corp de „tehnicieni" să lucreze la îndrumarea tehnică a vânătoarei. E o dublare de personal inadmisibilă, şi pe care nici nu o găsim in nici o altă ţară.
Situaţia sănătoasă trebueşte să fie crearea unui corp de brigadieri de vânătoare specializaţi, profesio-nişti, care angajaţi de societăţi particulare să îndeplinească ambele funcţiuni: politie şi îndrumare.
Paza vânatului trebueşte să rămână în sarcina proprietarilor de terenuri, ajutaţi de organele poliţieneşti ale statului îndatorite să facă şi prigonirea infractorilor la legea vânatului, şi poate stimulate prin premii.
Să înceteze instituţiunea jandarmilor de vânătoare? Deocamdată nu. Dar unităţile acestei jandarmerii să nu fie posturi fixe, ci formaţiuni volante, aruncate pe timp de cateva luni in diferite părţi ale ţării, unde braconajul a prins rădăcini puternice şi e nevoe de o energică acţiune de epuraţie.
Prin o asemenea reorganizare a Jandarmeriei de vânătoare, credem, că efectul ei ar fi şi mai real, iar cheltuelile mai scăzute, eliberând pentru alte scopuri sume importante din Fondul de vânătoare.
La modul de alcătuire a bugetului Fondului de vinătoare va trebui să se ţină în faţa ochilor neîncetat principiul, că el trebue să servească interese gene- rale vânătoreşti.
Pornind de la această poruncă „fondul" ar trebui — credem — să servească următoarelor scopuri concrete (fără să descriminăm aici urgenta lor, şi nici să credem enumerarea una taxativă):
1. Acordarea unei sume fixe lunare, ca cheltueli de birou şi de deplasare inspectorilor de vânătoare.
2. Acţiune de propagandă (conferinţe, broşuri gratuite, afişe, etc).
3. Contributiuni pentru acoperirea cheltuelilor catedrelor de vânătoare de pe lângă şcolile superioare şi inferioare silvice, întreţinerea unor terenuri de vânătoare didactice pe lângă aceste şcoli. Susţinerea (în total sau în parte) a unor terenuri de vânătoare demonstrative, in regiuni caracteristice din punct de vedere cinegetic).
4. Burse pentru tinerii cari se dedică studiului cinegetic, în scopul perfecţionării lor.
5. Subvenţii pentru cercetări şi studii, expoziţii, Muzeul de vânătoare.
6. Acţiuni de colonizare (cerb, căprioară, fazan, cocoş de mesteacăn, etc.).
7. încurajarea publicaţiilor cinegetice. Premii pentru, lucrări cinegetice eminente.
8. încurajarea ornitologiei cinegetice româneşti. Acţiune de marcare (chiar şi a vânatului păros).
9. încurajarea chinologiei de vânătoare.
10. Contribuţiuni la cheltuelile jandarmeriei de vânătoare. Premii pentru combaterea braconajului
11. Premii pentru cele mai progresive gospodării cinegetice româneşti,
12. Ajutorarea acţiunilor de comasare în blocuri biologice resp. unităţi economice a terenurilor de vânătoare.
13. Contribuţiuni la suportarea pagubelor cauzate de vânat (de ex. urşi, cerbi) acolo, unde cruţarea lor e indicată din punct de vedere cinegetic.
14. Acţiuni de redresare a vreunui vânat primejduit (de ex. capra neagră).
15. Subvenţiuni pentru sprijinirea unor acţiuni cinegetice speciale iniţiate de U. G. V.R.
Supunem discuţiunii vânătorimei româneşti aceste idei şi sperăm, că din cumpenirea lor va naşte o nouă organizare a Fondului vânătoarei, spre binele Vânătoarei româneşti.
„CARPATII".