IANUARIE 1935
IN BĂLŢILE BRĂILEI
de: magistrat ALEX. SUTZU, Cluj.
Debutând ca magistrat, în Brăila, in 1908, an de belşug si de fericire când grâul curgea ca aurul în docuri şi în sutele de şlepuri, iar remorcherele se încrucişau zi şi noapte, în sunetele voioase ale sirenelor, târînd după. ele şiruri grele de şlepuri, încărcate cu bucate ce erau duse spre Sulina, unde le aşteptau vapoarele cele mari, spre a le duce mai departe peste mări, în alte tari, ce se înfruptau din belşugul României, — pe acele timpuri, am avut ocazia nepreţuită, de a putea vâna, vedea şi admira, toate felurile de vânat de baltă, ca prin poveşti. Vânătoarea la paserile de baltă, se deschidea pe atunci la 1 Iulie, aşa că apele din bălţi, din revărsările de primăvară, încă nu erau complect scurse în Dunăre, — şi cu o luntre uşoară, se putea trece peste tot, şi în lungul şi în latul bălţii nesfârşite, ce se întinde la picioarele oraşului Brăila.
Mi-am luat un concediu de 6 zile. Cu Duminica, făcea 7 zile întregi de libertate, în nesfârşitul bălţii, cu luntrea mea, cu căţeaua pointeră, cu puşca de alice cal. 12, şi cu arma de glonţ, un „mauser" cal. 7mm., care avea o razantă extraordinară; aparatul fotografic, merinde, un primus", şi cu credinciosul meu Omer, barcagiu de meserie, care ne mai având barcă proprie, mă servea cu tot dragul, vâslind, gătind, aşezându-mi lucrurile, când erau răvăşite, spălând şi lustruind luntrea, — toate astea, pentru 3 lei pe zi.
Balta Brăilei, se întinde, între două braţe ale Dunării; cel principal lângă malul oraşului, iar celalalt curge dealungul Dobrogii, pe o distanţă de aproape 100 Km. de la punctul de unde se desparte de Dunăre, lărgind distanţa până în dreptul oraşului Brăila, pe sub Iacob-Deal, până la Macin, de unde coteşte apoi direct şi aproape în perpendiculară, spre Dunăre, cu care se împreună iarăşi, la punctul zis Ghecet.
Distanţa intre Macin (orăşel mic cu mai multe mii de locuitori, majoritate mohaniedani) şi Ghecetul este de vre-o 20 Km. ceeace înseamnă oă începând pe această lăţime, şi mergând în spre sud-vest, până la origina bifurcării apelor, avem un complex de baltă, variată în ostroave (insule acoperite eu sălcii şi cu alte esenţe lemnoase), în iezere întinse de zeci de Km. pătraţi, — în trestişuri nesfârşite, cu tainicele lor ascunzişuri, nepătrunse de om, în cari Terente, fiorosul bandit a reuşit întotdeauna să scape urmăririlor jandarmilor, — în mii de canale mai mult sau mai puţin adânci, ce şerpuesc de la iezere spre Dunăre, înlesnind scurgerea apelor, rămase din inundaţiile de primăvară pe aceste locuri mai ridicate decât albia fluviului.
Pe alocurea, fie în şiruri duble, fie în pâlcuri, fie chiar singuratice, stau sălciile bătrâne unele cu crengile încovoiate şi cu pletele atârnate până în luciul apei, altele fără cunună, tunse în timpul iernii, de crengile ce se despart din trunchi, tăiate de oameni pentru foc. Aceste din urmă sălcii, — retezate mereu şi din cari nu mai cresc decât nişte crenguliţe subţiri în formă de perucă de frunziş, lăsând goluri înspre centrul tulpinei, — formează locul de predilecţie, în cari îşi fac raţele cele mari cuiburile, câte două şi chiar trei pe o tulpină. Aceste tulpini au uneori diametrul foarte mare, ne fiindu-i îngăduit sălcii să mai crească în înălţime. Acolo cuibăresc frumoasele raţe vizitate zilnic de soţii lor gâtverde, — liniştite deoarece nici creşterea apelor nici furtunile cele mai năprasnice nu le pot strica locuinţa aleasă. — Tot acolo pe aceste tulpine cocoţate, vin mai târziu, în zbor, fie bătrânii, fie cei noi născuţi, pentru a se odihni, şi când treci cu barca prin apropiere, se ridică şi se pot împuşca uşor.
Aşa dar cu luntrea încărcată de merinde, am plecat din portul Brăilei, coborând cursul apei până la Ghecet, şi apoi luând-o în spre Macin, la primul canal am cotit-o la dreapta, afundându-mă în nesfârşitul băltii. O zi liniştită, aşa cum dese ori sunt prin partea locului, luntrea alunecând pe undele apei limpezi, colorate de multiplele reflexe ale frunzişelor sălciilor, ale nuferelor înflorite, şi ale cerului albastru. Omer, trăgea ritmic din lopeti. mut şi uitându-se spre mine. Eu eram la cârmă, cu care dădeam direcţia după gust şi plac. fiindcă de cele mai multe ori, canalul se confunda cu balta, aşa că se putea uşor devia în dreapta sau în stânga lui, după cum se prezenta poziţia mai favorabilă şi cu perspective de a găsi rate, fie într'o salcie trunchiată, fie printr'o oază do nuferi. Intr'adevăr la apropierea noastră, se ridică de pe trunchiul unei sălcii, două rate. Arma sta gata încărcată, cu alice 3 mm. în ţeava dreaptă şi 31/2 mm., în cea stângă. Am lăsat cârma. — Omer a văzut gestul, şi a înlemnit eu lopeţile în mână, — am tras în răţoiul care tocmai îşi lua avântul, — dar atins în plin de alicele armei, căzu ghem de la înălţimile câştigate în zbor, în apa care la primit cu binecunoscutul pliciăit rasunator.
Pe doamna ratâ. am lăsat-o să se ducă. pentru motivul că deschiderea fiind pe atunci foarte devreme, ratele aproape toate aveau inca pui nezburători. -
Mai departe dintrun pâlc. de nuferi, se ridică mai multe rate eu gâtul roşu. Doua focuri au nimerit în plin, coborând trei rate.
Omer trăgea mai departe din lopeti. neobosit. îndoindu-şi tropul, in aceeaşi cadenţa neschimbată, cu privirea pierdută înspre dâra ce o lăsam, pe luciul apei line şi calde.
Acum suntem într'un loc, presărat cu sălcii mari, ale căror plete atârnă până în apă, pline cu flori galbene mici. ce dau o aromă deosebită aerului cald. iar umbra lor destul do deasal, întunecă sub ele luciul apei. unde arşiţa soarelui este cu mult temperata. Acolo se dăpostesc raţele ziua cu mult drag, ca într'o alcovă răcoroasă, ferite de restul lumii, cred ele, — şi dacă timpul e la amiază, deseori îşi fac somnuleţul, pe câte o buturugă, sau pe vreun putregai de salcie batrână răsturnată, cândva, de vre-o furtună.
Astfel am surprins, cotind cu luntrea printre aceste sălcii, mai multe raţe mari, culcate dealungul şi pe deasupra unui astfel de trunchi, ce plutea pe jumătate afară din apă.
Cum ştiam de obiceiul lor, de îndată ce am zărit trunchiul, de departe, — l-am făcut semn lui Omer, punând degetul la gură. ca să vâslească uşor şi fără zgomot. Paserile însă ne-au simţit, şi de îndată şi-au lungit gâturile pe trunchi, ca apoi. la apropierea noastră, să se lase în apă, alunecând de pe trunchi. O raţa insă işi desface aripele, făcându-şi vânt pe apă, ca să decoleze la câţiva metri. După ea urmează şi celelalte, lăsând dâre sclipitoare de stropii de apă, ridicaţi, prin mişcarea picioarelor şi a aripelor. In aceeaşi clipă însă, şi inainte ca ele să se ridice, am imprimat din cârma luntrei o voltă aproape în unghiu drept, spre dreapta. — Omer s'a oprit cu lopeţile în aer. Având câmpul liber către raţe, am repezit arma la umăr, am tras două focuri, încă înainte ca raţele să fi trecut pe după pletele sălcilor. Şi astfel din surpriză în surpriză, am tras când în dreapta când în stânga, altă dată drept în sus. după cum îmi venea vânatul, — fie raţe, fie bâtlani, — ale căror pene erau destinate a împodobi la oraş. câte o pălărie de cucoană, până ce foamea ne aduse aminte că se făcu timpul de amiază.
Barca este legată de o salcie, la umbră, căci soarele dogoreşte cu toată puterea lui de Iulie. Omer desface merindele, începând cu şunca şi altele similare, ce nu ţin vara.Câte o glumă, câte o amintire despre o păţanie vânătorească de demult şi prânzul devine o serbare plăcută. Omer. modernizat de mine, mânca aproape de toate, afară de anumite „spurcăciuni" — zicea el, — pe cari le refuza sistematic. învocând că-i sunt interzise de Coran, Eu însă uitam regulat prescripţiile Coranului, şi îi ofeream de toate din ce consumam eu însumi. In schimb. îi era îngăduit să bea cafea şi ceai. condimente pe cari ştia sl le prepare ca nimeni altul, oferiudu-le cu toată atenţia. într'o ceaşcă sau pahar. Perfect curate, şi şterse cu şervetul destinat numai acestor vase, astfel ca aroma delicioasă, şi nealterată să poată pătrunde în nările noastre. rafinate. Câte o ţigară sau o lulea. Întregea bunătăţile servite.
— Vă aduceţi aminte, domnule căpitan (aşa este întitulat în porturi orice proprietar de vas, de către barcagii, cari nu ţin seama de celelalte titluri, desconsiderându-le), vă aduceţi aminte, — îmi grăi Omer, - anul trecut, colo în trestiş, când la o pândă de dimineaţă, dl Petriş (coleg de vânătoare al nostru), a tras într'o rată de gumă. pusă acolo de un alt domn. ca să aducă raţele sălbatice. Dl Petriş nu a stat la locul D-sale, şi a dat ordin luntraşului să-l treacă aici, unde era Englezul, ce-şi pusese raţa de gumă, de care dsa nu a ştiut şi a crezut că este sălbatecă.
Intr'adevăr îmi amintesc Omer, îi răspunsei şi ce haz am făcut eu toţii de mutra dlui Petriş, când a văzut ca-i o raţă de gumă, şi ce supărat era Englezul, când şi-a ridicat, spartă, raţa în care îşi punea toată speranţa ca să atragă mii do paseri, şi apoi să poată împuşca cât mai multe dintr'un foc.
Şi astfel in amintirile trecutului, întinşi pe podeaua luntrei. uşor legănaţi de mişcările neîncetate şi line ale apei, am adormit, odihnind două ore bune. Căţeaua pointeră, de care nu mă despărţeam era de veghe, gata să dea semnalul de alarmă, la caz de „primejdie". Ce tovarăş nepreţuit şi credincios era bunul meu câine, cu ce încredere dormeam, singuri, izolaţi în acest pustiu de apă şi păpuriş. ştiind bine că nu va lăsa apropierea vreunei fiinţe care ar putea să ne vateme într'un fel oare-care.
Pe la orele 4—5, după o bună şi întăritoare siestă, Omer puse primusul în funcţiune, ca să-mi fiarbă un ceai rusesc, compus din cele mai selecte frunze de ceai veritabil şi curat adus de câte un vapor strein. In timp ce se pregătea ceaiul, mă aruncasem în apă ca să fac o baie răcoritoare. Căţeaua credincioasă sărise şi ea in apă şi înota voioasă pe lângă mine. fericită că putea lua parte la toate plăcerile stăpânului ei. Intr'adevăr, o astfel de bae, într'o apă temperată, în sensul că deşi călduţă, totuşi mai rece decât acrul, dădea trupului încins de arşiţa soarelui, un binefăcut, ce-ţi cuprindea toată firea moleşită de căldură.
— Ceaiul e servit, dle căpitan, strigă Omer. II învăţasem pe Turc, să se poarte ca cel mai stilat băiat de casă mare. Iute mă urcai în luntre, unde, impăturat într'un mare halat de bae, îmi luai ceaiul cu doi biscuiţi, o felie de lămâie şi puţin rum, — toate necesare pentru preîntâmpinarea frigurilor. Ca prudentă, când stăteam mai multe zile în baltă, luam şi chinină, câte un sfert de gram de mai multe ori pe zi, şi până la doza maximă de trei sferturi de gram pe zi.
O pipă după acestea şi fiind înaintea noastră un luciu destul do întins de apă, ne folosirăm de vântuletul ce sufla tocmai în coasta luntrei, pentru a întinde pânza, şi astfel străbăturăm fără mult înconjur, întinderea de apă. Omer stătea turceşte la botul luntrei, îngânând o melodie orientala, asemănătoare unei rugăciuni, în care se putea distinge invocări către Alah şi alte zeităţi mohamedane. O luntre de pescar ne încrucişa drumul, plină cu peşte, ce se ducea spre port, destinat vânzării. Pescarul stătea la extrema dinapoi a luntrei, cârmuind-o cu lopata, pe când vântul o împingea suflând în triunghiul de pânză, ridicat pe un catarg rudimentar. Schimbarăm saluturile reglementare şi fiecare îşi văzu de drum. Din distanţă in distanţă, sculam câte un stol de raţe sau alte vieţuitoare de apă, ce umpleau văzduhul cu măcăitul sau strigătul lor de alarmă. Cu o mână ţineam scota, adică sfoara cu care intindeam pânza, după necesitate, în raport cu forţa vântului, iar cu cealaltă mânuiam cârma, spre a nu pierde direcţia.
Dar iată că in zare, se iveşte un petec alb sclipind la raza soarelui în apunere. Eram cam la vre-o sută de metri de nouă lebede ce stăteau cu gâturile întinse, surprinse de apariţia bărcii mele, albă şi ea, cu pânza albă, sărind pe coama valurilor, şi înaintând cu iuţeală, ca o nălucă; pasăre necunoscută, dar totuşi de temut. Carabina era pregătită, fiindcă bănuiam că vom putea întâlni astfel de paseri. Apreciind momentul, am lăsat scota mai slobodă, cârma fu şi ea părăsită, şi într'o clipă pusei arma cu glonţ la ochi şi trăsei în grămadă un foc, neputând fi vorba de a ochi numai o piesă, — luntrea fiind în mişcare continuă din cauza valurilor. Am avut norocul să dobor un exemplar splendid, a cărui piele înpenată şi acoperită de puf, a stat multă vreme în camera mea, ca un trofeu admirat şi neuitat.
Aveam acum vânat destul în fundul luntrei, şi socoteam cum aş putea să-l păstrez mai bine, ca să nu se altereze din cauza căldurii, până mi se va ivi vre-o împrejurare să-l pot trimite la oraş. Omer., se vede că avea aceleaş preocupări, fiindcă îl aud exclamând pe neaşteptate, şi cu ochii sclipind de bucurie:
— Uite dle căpitan, un pescar ce merge cu peşte la oraş; să-i dăm lui vânatul, ca să-l ducă. Intr'adevăr venea iute, despicând valurile o lotcă pescărească, tip gondolă, cătrănită proaspăt, strălucind la soarele apus. cu triunghiul alb de pânză întins de suflarea vântului, legânându-se ca un pescăruş pe valurile verzui ale bălţii nemărginite.
— „A-ho, a-ho!" îi strigă Omer, şi pescarul, auzind îşi îndreptă lotca spre noi; — pânzele începură să fâlfâie, slăbite din scote, luntrile încet încet se apropiara, una de alta. Omer însă nu îngădui să se apropie cu totul luntrile şi ţinu cu lopata o cuvenită distanţă, ca nu cumva „Domniţa" — aşa îi spunea luntrei mele, — să se mânjească, de catranul pescarului.
In câteva cuvinte, pescarul înţelese, luă adresele ce i-le scrisesem pe o bucată de hârtie, — un leu bacşiş, pentru trudă, — şi după salutul reglementar, pescarul se îndreptă spre Brăila, unde avea să depună chiar în acea seară, piesele mele vânate, spre bucuria destinatarilor. Noi ne afundarăm tot mai mult în pustietatea trestişului, spre raiul paserilor acuatice.
Vântul începu să slăbească, aşa ca a trebuit să adunăm pânza şi catargul. Toate fură aşezate cu arta şi măestria luntraşului corect, înlăuntru. ca să nu supere vederea, nemai fiind decât două ore până la pânda de seara. Noroc că trecurăm peste baltă, graţie vântului, fără trudă, şi acum că se zăreau grindurile. Omer puse mâna pe vâsle. In faţa noastră, un grind mai eşit, un fel de limbă de pământ, lungă de vre-o sută de metri, şi lată cam de cincizeci metri, acoperită cu o iarbă verde, ca un gazon englez „ultima creaţiune". Această limbă de teren, prezenta locul ideal pentru a sta la paza de seară, fiindcă în acest fel de loc obişnuiesc raţele, gâştele, becaţinele, fluerarii şi toate celelalte paseri de baltă să vină la păscutul ierbii fragede şi umede.
Aşa dar mă coborâi din luntre, însoţit de credincioasa mea Lora, — aşa se numea pointera, — şi alegându-mi locul potrivit, după ce mai întâi imi făcui o perdea din tipică şi papura. Infigeam în pământ aceste plante, pe cari Omer mi le aducea cu braţul, după ce Ie tăia de la pământ, cu un cuţit special, adus la vârf, in formă de secere, şi cu lama groasă.
Aveam astfel un paravan împrejurul meu, ca să nu pot fi văzut. Un snop de papură, culcat la pământ, servea căţelei ca să nu stea pe pământul ud, iar eu stăteam pe scaunul meu de vânătoare, cu un picior, şi cu care mă puteam lesne întoarce în toate direcţiile, ca să pot mai uşor trage, fără a mă ridica de pe el.
După ce toate aceste pregătiri fură terminate, Omer se depărta cu luntrea la o bună distanţă, unde se ascunse într'un desiş de trestie, făcându-se nevăzut cu luntre cu tot.
Timp fiind încă destul, până la începerea trecerii, îmi aprinsei o lulea, cu arma pe genunchi; lăsai gândurile să hoinărească, după plac. Lora însă era foarte atentă, privea printre perdeaua de verdeaţă ce ne împresura, şi urechile i se mişcau mereu în direcţia de unde i se părea că vine vre-un zgomot. Deseori, mă scotea din toropeală în care mă afundau visurile, — făcând numai cu capul o mişcare bruscă. În direcţia unde auzul său desvoltat, percepea căderea vreunei paseri din zbor. Nu-şi poate închipui cineva, cât de repede se populează astfel de grinduri cu fel de fel de vieţuitoare, care sosesc în cea mai perfectă tăcere din toate direcţiile, lăsându-se pe apă, în apropierea imediată a insulei sau chiar pe iarba-i verde. Mai ales becatina, cade din cele mai mari înălţimi, ca glonţul, invizibilă cu corpul ei mic, — un vâjâit scurt, puf, şi iată că e în iarbă, la câţiva paşi de tine, stă nemişcată, observând împrejurul ei, dacă nu e vre-o primejdie, ca apoi de indată. să fugă de colo până colo, după musculiţe şi după altele de ale mâncării. Acum încep să vină stolurile, zeci şi zeci de pâlcuri, de toate felurile, gata să se lase pe apă, în apropierea vârfului limbei de pământ, al cărui nisip sclipea ca fosforul, şi se desprindea perfect, în prelungirea terenului verde, pe care mă aflam. înainte însă ca să atingă apa, după o scurtă ochire, trăsneam la pământ, câte două şi chiar trei bucăţi, căci. paserile veneau grămadă, una lângă alta. Stolul speriat îşi lua drumul mai departe, într'un zbor ameţitor, înspăimântat de focurile de puşcă. — dar arma trebuia încărcată de grabă, pentrucă fără zăbavă, soseau alte şi iar alte stoluri, compacte, cari se resfirau o clipă, la detunăturile armei mele, lăsându-şi victimele la pământ.
Se întunecase bine şi stolurile tot vâjiau pe deasupra capului, măcăind şi gâgăind, salutând pe acelea ce se aflau deja pe apa.
— Haide Lora să căutăm acum pe cele rănite!, şi arătându-i direcţia unde să caute, căţeaua, un aporteur admirabil, îmi aducea pe rând raţele, din apă sau de pe insulă, unde însemnasem în memorie punctele pe cari ştiam, ca au căzut. Intre timp sosise şi Omer, cu luntrea în care încărcarăm vânatul împuşcat. Nu este mult dacă zic: 20 raţe de mai multe varietăţi, 2—3 gâşte, fluerari, ţigănuşi, beeaţine. Aşa arată însemnările de atunci, în caetul de bord.
Cât am stat la pândă, Omer pregătise cortul, pe partea din urmă a luntrei. Cortul era făcut dintr'o pânză subţire şi rară, pentru a mă feri de ţânţari şi de umezeală, iar în caz de ploaie, peste acest cort, puneam pânza cea mare a luntrei, care era impermeabilă. Felinarul nu se aprindea, deoarece astfel de escursii potriveam să fie în timpul lunii pline, aşa că aveam lumină destulă, pentru a vedea să îmbuci o bucată de pâine cu unt. să mănânci două ouă proaspăt fierte, o bucată de şvaiţer şi în fine un ceai fierbinte.
Cortul fu închis, o saltea moale aştepta ca să mă întind pe ea, ceeace am şi făcut, după ce mă băgai într'o pijama de pânză româneasca. — foarte de recomandat, fiind răcoroasă şi absorbind transpiraţia, mai bine ca oricare altă pânză. Aprinsei o pipă. Ca să mai ameţesc cu fumul de tutun ultimii ţânţari, ce au reuşit să scape cercetărilor de expulzare, — şi în fine după o ultimă gândire asupra confortului real pe care ţi-l poţi cu adevărat plăti, cu bani putini. într'o astfel do luntre, mă lăsai dus pe aripele unui somn dulce, legănat de undele apei şi în sunetele celor mai variate cântări, ale raţelor, gâştelor. pescăruşilor şi alo tuturor celorlalte sute de vietăţi, ce mă înconjurau. La trei dimineaţa deşteptătorul, ne trezi din somn, — în câteva clipe cortul fu adunat, — îmi pusei peste pijama o manta lungă, de un loden uşor dar cald, de lână pură. şi de îndată pornirăm la locul pe care îl ochiserăm de cu seară, ca să ne ascundem cu luntre cu tot într'un colţ de stuf de unde aveam privirea spre răsărit şi cu loc deschis înaintea ochilor, astfel ca tragerea cu arma si fie lesne, în sus şi în lături.
Notele mele de bord spun: Timpul e rece şi atmosfera încărcată cu ceaţă. Vântul începe să bată uşor, iar trestia şi păpurişul fâsaie trist şi tot mai mişcător. Ceaţa apăsătoare ne cuprinde într'un văl umed. umezindu-ne obrazul şi arma. Lora tremură. O acopăr şi pe ea cu o haină. Culoarea cetii so deschide într'un cenuşiu ce doare la ochi, — raţele zboară pe deasupra capului. Io aud vâjâitul aripelor. Sunt aproape, se lasă în faţa mea. măcăie. îşi scutură penele de apă, — dar nu le văd încă; ceaţa este de nepătruns. Se luminează din ce în ce mai mult. — nu am putut trago un foc măcar. Stau şi amintlndu-mi de vorba românului: râbdare şi tutun; îmi aprind luleaua. Ceaţa se ridică incet, soarele îşi aruncă peste pătura de apă primele raze. In faţa noastră o privelişte, ce nu se poate descrie. Luminişul apei este de vre-o două sute metri lung şi de vre-o sută lat. iar noi stăm cu barca, feriţi de vedere, in acel promontoriu ce înaintează cu vârful spre baltă. Cât vezi cu ochii, totul e viu. — Toate vietăţile acuatice, — se zbat în apa argintie, găgăie, macăie, ţipă, se ceartă. Dar în fund spre stânga, stau cinci pelicani, la vre-o 80 metri, strălucind minunat cu penele lor de culoarea mărgeanului.
Am privit cu binoclul multă vreme la aceste paseri mari şi nu mă înduram să trimit glontul ucigător, atât erau de maiestoase. Apoi s'ar fi şi ridicat toate vietăţile, cari dădeau un aspect atât de interesant împrejurimelor In mijlocul cărora mă aflam şi mă desfătam. Dar pelicanii se depărtau din ce în ce mai mult. Cu greu mă decisei; pusei arma cu glonţ la ochi, ţintii pe cel mai măreţ, trăsei. Norocul mă favoriza; cel luat în ţintă rămase pe loc, pe când ceilalţi, nedumeriţi, probabil ne-auzind focul de puşcă decât foarte slab din cauza distanţei, nu se îndurau să-şi părăsească tovarăşul, care se mai zbătea pe apă lovit do moarte. Aşi fi putut trage un al doilea foc, dar mi-a fost destul pentru glonţ. Am pus mâna pe arma cu alice, căci stolurile de raţe treceau acum peste capul meu, oferindu-mi prilej a doborî câteva piese.
Soarele se ridicase între timp pe bolta cerului şi vântul se întări. Aerul însă devenise cald. Eşiram din ascunzătoare şi ancorarăm într'un loc mai adăpostit, după o perdea de papură, unde mi-am luat baia obişnuită. Intre timp Omer pregăti ceaiul. Apoi o luarăm, cu pânzele întinse peste iezerul cel mare, Şerbanul. Cum întâlneam pe câte un pescar ce mergea la Brăila, îi încredinţam piesele vânate. Şi astfel trecu timpul, zi de zi, cu nenumărate variaţii, bogate în surprize de tot felul. Armele nu tăceau. Astfel avui ocazia să împuşc mai mulţi cormorani, paseri rău văzute de pescari, fiindcă distrug peştele. Aceste paseri, de mărimea gâştii, cu penele şi chiar corpul negru, cu gâtul puţin răsucit, cu ciocul puternic de răpitoare, cu carnea puturoasă, se asociază în bande, organizând adevărate bătăi pentru a prinde peştii. Astfel am văzut cum la locul unde apa. iese din canal în iezer, stau ca vânătorii, la vre-o câţiva metri de iezer, in şir des. 7, 8 şi mai mulţi, după cum încap în lăţimea canalului, cu ciocurile deschise şi gâturile aplecate pe apă, "înghiţind peştii, cari fug în contra curentului apei, speriaţi şi goniţi de altă serie de aceste paseri, cari vin în înot dinspre baltă, cu multă gălăgie, bătând apa cu aripele lor puternice şi apropiindu-se mereu de canal, în direcţia acelora ce aşteaptă cu ciocurile deschise. Aceste animale răpitoare cari nu sunt de nici un folos, carnea lor ne-putând fi consumată, din cauza mirosului nesuferit de baltă şi de hoit, întru cât sunt şi dăunătoare pentru peşte, sunt şi trebue reduse. De aceea trăgeam după ele,ori de câte ori le zăream, mai ales cu flobertul. Detunătura acestei arme cu încărcătura redusă fiind foarte mică, paserile nu fugeau decât după ce cădeau mai multe din ele. înainte însă de a trage în ele, trebuie să te strădueşti să ucizi pe aceea care stă de strajă pe un copac sau stâlp din apropierea celorlalte, sau numai pe vre-o rădicătură de pământ de unde poate uşor vedea departe.
Inainte de prânzul de amiază, o baie răcoritoare este necesară, pentru a pune în mişcare tot organismul şi pentru a da o dispoziţie cu totul osebită firei vânătorului ai cărui nervi au stat de dimineaţa încordaţi şi atenţi la peripeţiile vânătorii. Apoi un prânz, variat şi cu o ciorbă de peşte, pe care Omer sau eu îl prindeam la gurile canalurilor, cu plasa zisă „năpasta". Deliciul acestor mâncări savuroase, nu se poate descrie, — dar nici nu se uită.
Când eram în preajma unui teren mai mare şi puţin mlăştinos, atunci mă coboram cu Lora şi vânam prin smârcuri, becaţine la aretul câinelui, fluerari, ţigănuşi şi chiar duble becaţine, adevărate surprize plăcute. Paserile erau atârnate de ciorchinar şi în scurtă vreme simţeam greutatea lor pe umeri. Intre timp Omer se îndeletnicea cu prinderea peştelui necesar unui grătar pentru prânz. Deseori cumpăram, cu foarte puţini bani, câte un crap mare dela pescarii ce treceau necontenit spre chirhanale, cu luntrea lor împovorată. Şi în timp ce umblam după becaţine şi altele de acest soi, Omer îmi prăgea la un foc mare de uscături, un crap la proţap.
Şi astfel petrecând în acest paradis vânătoresc, unic în ţara noastră, treceau zilele prea repede, variaţiile fiind multiple. Afară de înţepăturile supărătoare ale ţinţarilor, dimineaţa şi seara, înţepături cu cari te obişnuieşti cu timpul, alte nemulţumiri nu mi-au venit în cale.
Citesc în cartea de bord: Ora 4 d. a. Imediat după ce am terminat prânzul de amiază, s'a pornit o furtună năprasnică peste noi. Eram într'un grup de vre-o zece sălcii, si tuate în mijlocul unei întinderi de apă. Fulgerele şi tunetele se urmau la fiecare minut, iar trăsnetele cădeau împrejurul nostru, vâjâind şi zuzuind turbate, în apele întunecate în cari scânteele electrice se stingeau, lăsând împrejurul nostru un miros de fosfor bine pronunţat. Valurile ridicate de furtună, ne sguduiau în ascunzătoarea noastră, se părea că voia să ne rupă de acolo şi să ne arunce peste cap. Din când în când, se rupea câte o cracă puternică, din salcia bătrână, In gemete lugubre, pliciăind în apa spumegândă de lângă noi. Stăteam înfricoşaţi, sub cort, inchinându-ne, fiecare la Dumnezeul nostru, de câte ori trăsnea sau cădea câte o creangă, ce ar fi putut să ne zdrobească, — în timp ce ploua cataracte do apă. Cerul era împreunat eu balta, iar luntrea era săltată şi sguduită, ca o coajă de nucă.
Altă zi, în cartea de bord: Toată ziua, vânt destul de puternic, de la Nord, nori groşi, cerul întunecat, ploaie măruntă, aproape toată ziua. Omer vâsleşte cu greu printre luminişurile dintre papură şi trestie; paserile sboară tăcute şi în grupuri rare. Pe la ora zece, vâslind dealungul unui trestiş ce fâşâia aplecat de vântul rece, ne pomenim deasupra capului, la o distanţă de vre-o treizeci de metri, cu un grup de 4 babiţe, ce se luptau cu greu să zboare în contra vântului.
Am părăsit repede bara cârmei, am luat puşca şi am tras două focuri în pelicanul cel mai apropiat. Alicele fiind însă prea mici, — No. 31/2 mm., — deşi au pârăit puternic în penele tari ale paserii, totuş ea nu căzii imediat. Şi-a urmat zborul mai departe şi petrecându-o cu ochianul, abea la mai multe sute de metri am vâzut-o cum se desprinde din cârd, lăsându-se în jos. După o bună oră de cercetare în acea direcţie am putut-o găsi, în desişul trestiei, unde se ascunsese ca să moară.
In fine am ajuns in a şeasa zi, in braţul Macin, cam în dreptul satului Karkaliu, de unde luarăm direcţia spre Macin, cu pânzelo întinse. Aci în orăşelul Macin, m'am coborât şi m'am dus la cafeneaua lui Ali, ca să beau o cafea pe uscat. In faţa cafenelei mă întâlnii cu trei buni camarazi şi buni prieteni de vânătoare, cari se pregăteau tocmai să plece cu o căruţă, zisă dobrogeancă, înhămată cu doi căişori sprinteni, spre un loc încă neexplorat, ce ar fi fost foarte bogat in vânat de baltă. După reglementările întrebări, aflând ei despre frumoasa partidă de vânătoare ce am făcut, electrizaţi, s'au grăbit să plece spre un nou paradis de vânătoare.
Am luat cafeaua, ce avea un gust intr'adevăr perfect, am plâtit-o eu zece bani şi am părăsit localul, răspunzând la temenelele Turcului, încântat că ne-a putut oferi o cafea.
— Ţi-am adus multe saluturi dela Ali, îi zisei lui Omer, când mă urcai în luntre.
— Să mergem dle căpitan, îi fuse răspunsul, că se face târziu.
Cu pânza întinsă, subt suflarea unui vânt favorabil, lăsarăm ţărmul Măcinului, ca peste două ore să debarcăm în Brăila.
| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
