MARTIE 1934
Impresiile unui vânător din Germania asupra vânătoarei în România
(Ardeal)
De : WALDLAEUFER *
Motto: Wem das Herz voll ist, / Dem geht der Mund über!
( traducere aproximativa : In cazul in care inima este plina, veniturile se fac din gura )
E un lucru ciudat şi cu patima asta a vânătoarei: cel pe care l'a strâns la inima ei odată, nu-l mai părăseşte nici când a ajuns om bătrân. Patima asta e asemănătoare unei dragoste mari, foarte mari, cu deosebirea însă că şi tu rămâi pe veci îndrăgostit şi nu-i poţi deveni necredincios. Iar cel ce a avut odată fericirea mare, să audă în mijlocul mării de codrii ai Ardealului cântatul cocoşului primăvara, sau toamna mugetul cerbului, sau mai ales să poată vâna după regele Alpilor transilvani, după urs — simte toată viaţa lui, că Sfântul Hubert şi Diana l-au avut deosebit de drag şi i-au dat cea mai inaltă bucurie vânătorească.
Şi eu mă ţin între cei puţini aleşi, cari — ca om din ţară străină — au avut norocul să poată vâna în Ardeal! I-am călcat pământul în trei terenuri de vânătoare diferite;
- de trei ori la vânat de cocoşi si de urşi
- de trei ori la muget de cerbi.
Ce bogăţie de amintiri frumoase mi se perindă şi azi înaintea ochilor; şi nu numai neîntrecutele impresii de vânătoare ca atari, dar şi cele întipărite in sufletul meu de minunea frumuseţii naturei din această Ţară blagoslovită!
De aceea, urmând şi porunca proverbului scris in fruntea acestor şire, să-mi fie permis, mie unui vânător din ţară străină, să aştern pe hârtie pe seama revistei „Carpaţii" unele din impresiile mele culese acolo şi prin aceasta în acelaş timp să-mi exprim mulţumirile mele vânătoreşti colegilor români, cari cu atâta bunăvoinţă mi-au procurat prilej să le cunosc patria lor atât de minunată şi să pot vâna în cuprinsul ei.
Prima mea călătorie de vânătoare în Ardeal a fost într'o lună Maiu. Prietenul meu de vânătoare, care acum trăeşte în Canada, Inginerul silvic A. Comşia — care e de sigur cel mai excelent vânător, din toţi pe care i-am cunoscut — a voit să-mi dea prilej să împuşc un urs, ca să mi se îndeplinească prin aceasta un vechiu şi scump vis vânătoresc. Nu voi uita nici odată copleşitoarea impresie, pe care mi-au făcut-o munţii transilvăneni, cari se înaltă deodată din şesurile mănoase.
In Ţara Făgăraşului era primăvară caldă, frumoasă; vegetaţia era în plină floare — iar sus, în marginea regiunei ratinilor, unde urma să pedepsesc pe „Fratele Nicolae" pentru invaziile lui în turmele de oi, era încă deabinelea iarnă. Toată străduinţa paznicilor şi a noastră de a da peste ursul, a cărui urmă am găsit-o de mai multe ori. Au rămas fără rod. Şi astfel m'am întors acasă, e drept, fără pradă — şi totuşi fără urmă de tristeţe sau desiluzie; dimpotrivă multele impresii vânătoreşti cu totul fascinatoare, pe cari le-am dobândit în Transilvania mi-au trezit şi mai mult dorinţa, să mă întorc cât mai curând din nou în această minunată parte a lumii. Abea am stat câteva zile acasă, în Germania, când îmi soseşte o scrisoare dela dl Comşia, că un domn, îndată după plecarea mea, în acelaş revir, în trei zile a împuşcat un râs puternic şi un urs mijlociu! De sigur eu avusem mare ghinion, mai ales că petrecerea mea în înălţimea munţilor a mai fost îngreunată şi prin o vreme viscoloasă care se pornise, şi prin defecte serioase de aprovizionare.
După ce pentru toamna viitoare aveam angajată precis o vânătoare la elani, în Norvegia şi era mai mult decât problematic, dacă aş mai putea ajunge la timp pentru mugetul de cerbi în Ardeal — a trebuit să amân cu un an să-mi încerc din nou norocul la vânătoare aici, de data aceasta gândindu-mă în prima linie la cerbul carpatin. După recomandările dlui Comşia, am vânat intr'un terilor mărginaş cu terenul de vânat regal al Gurghiului — şi nici de data aceasta nu am avut rezultat, cu toate că de câteva ori am ajuns în apropierea unor cerbi foarte tari. Aici am avut prilejul să-l cunosc şi pe dl Ieronim Stoichiţia, care de asemenea nu inpuşcase în acel muget decât un cerb slab. Ce era să facem? Diana ne era ostilă. Din bunăvoinţa acestui domn, am ajuns doi ani să particip la un splendid teren de vânătoare în Munţii Cibinului. Şi aici mi-a fost dat să gust din plin bucuriile singurătăţii şi ale vânătoarei făcute izolat de oameni şi de lume în mijlocul naturei virgine, aşa după cum a lăsat-o Creatorul. Zilele petrecute acolo, sunt fără îndoială cele mai frumoase, care mi-a fost dat să le trăesc în lunga mea carieră vânătorească! Şi terenul acesta mi-a dovedii din nou, după cum îmi dovediseră înainte şi Carpaţii nordici, Cehoslovaci — că în marea de codri, cari după concepţiile germane pot fi numiţi „necultivaţi", depinde de o serie întreagă de factori şi coincidenţe putinţa de a ajunge la puşcătură, — chiar şi in cazul dacă există vânat in număr îndestulitor, fie vorba de urs, de cerb sau de un căprior capital. O excepţiune prezintă numai cocoşul de munte, care e un vânat cu totul sigur.
Nici nu am văzut nicăiri atâţia cocoşi, ca in Munţii Cibinului. Durere, şi aici m'a prigonit un ghinion cu totul excepţional. Ca să-l caracterizez ajunge să dau numai un exemplu: Mă apropiam, cu scoica, de un cerb extraordinar de tare. Cel mai tare cerb pe care l-am văzul vre-odală în teren liber. Totul părea că merge bine. Cerbul, care stătea într'un pâlcuşor rar, îmi răspundea bine la fiecare zbierat al meu. Nu mai aveam să fac doar decât o sută de metri.... şi cerbul acesta capital ar fi fost al meu!
Deodată tace şi trece în fugă, împreună cu patru vaci, în pădurea mare din apropiere. Deoarece vântul era bun, nu puteam nici decum înţelege, ce l-o fi tulburat pe cerbul meu. Dar iată: deodată apare un ţăran, precis în această parte a imensei pustietăţi a muntelui! De ar fi venit mai târziu cu câteva minute numai — mi-ar fi făcut mari servicii la golitul cerbului...
In afară de un cerb tare şi un căprior tot atât de capital, apoi în afară de un mare număr de cocoşi de munte, am împuşcat în fine în acest revir acel vânat, care de lungi ani de zile mi-a frământat mai mult şi fantezia şi dorinţele: am împuşcat un urs într'adevăr capital.
Când sunt întrebat — şi adese mi se întâmplă să fiu întrebat de buni vânători germani — ce impresii mi-am câştigat despre relaţiile de vânătoare din Transilvania, dacă oare le pot recomanda să-şi încerce acolo norocul vânătoresc, — după cea mai bună cunoştinţa şi conştiinţă a mea le dau următorul răspuns:
„In afară de Germania, am vânat în Norvegia, în Carpatii Cehoslovaciei, în Alpii din Austria, în Ungaria şi în Polonia. Dar Transilvania e mult deasupra tuturor!
De sigur, acolo nimenea nu-ţi poate garanta, sută la sută, un rezultat. Rezultatul atârnă de prea mulţi factori şi de şi mai multe eventualităţi, decât să poată fi garantat. Înainte de toate trebue să fi gata să-ţi iai rămas bun pentru un timp oarecare dela ceea ce numim noi „cultură", şi ceea ce gustăm în cursul anului mai intensiv şi mai mult decât ne face plăcere. — Apoi, ca sfat, să te fereşti în teren să dibueşti prea mult; mai bine e să stai liniştit şi să aştepţi în locurile bune de trecere, locuri cu vedere largă. De aici poţi observa, poţi vedea, poti auzi, fără să sperii vânatul, care In Carpa(i e din cale afară sfios. Coroana succesului va avea-o de sigur acela, care rezistă cu încăpăţinare şi nu descurajază de eventuale insuccese. Dacă eşti maestru în chematul cu scoica, vei avea la mugetul de cerbi o mare uşurătate, deoarece, după experienţele mele confirmate şi de alţi vânători, cerbii de aici răspund foarte bine. Negreşit trebue să ai la Îndemână un tălmaciu, în cazul dacă unul din paznici nu ar şti ceva nemţeşte — altfel poţi avea impresia — falsă — că eşti... purtat de nas. Personalul, care m'a călăuzit în trei diferite revire de vânătoare a fost, aproape fără excepţiune, bun. Unii din paznici deadreptul excelenţi. Autorităţile, cu care am avut a face, au fost faţă de mine totdeauna prevenitoare. Singur numai importarea armelor de vânătoare mi-a cauzat o serie de greutăţi şi umblări şi ar fi de dorit, dacă în acest punct s'ar face raţionalele înlesniri. Domnii pe cari i-am cunoscut acolo mi-au făcut şi din punct de vedere vânătoresc cele mai excelente impresii. In afară de unele rare excepţii — şi unde nu găsim asemenea excepţii? Astfel că eu nu pot decât să recomand călduros, oricărui vânător — care dispune de suficientă tenacitate şi de cuvenitele cunoştinţe vânătoreşti — să-şi încerce norocul în Carpatii Transilvaniei.
Chiar dacă succesul se va lăsa aşteptat timp mai îndelungai, va avea parte de neîntrecut de frumoase zile. Ziarul meu vânătoresc, pe care îl duc cu multă îngrijire şi articolele mele publicate în revistele de vânătoare germane, fac dovadă, ce mult îmi sunt crescuţi la inimă munţii şi codrii întinşi ai Transilvaniei. Ei îmi vor rămâne pe veci neuitaţi!
Acest articol l-am scris pentru „Carpatii" in prima linie în scopul, ca prin el să trimit un sincer salut vânătoresc tuturor domnilor din Transilvania, care îşi vor mai fi aducând aminte de mine. Poate îmi va mai fi îngăduit norocul să-i revăd în viaţă încă odală. Sfântul Hubert să se îndure să-mi mai dea această bucurie!
* 'Waldlaufer' e un pseudonim care de mult a intrat in literatura vânătoreasca mondiala.După el se ascunde sfios unul dintre cei mai mari vânători practici ai zilelor noastre dintre cei mai adanci cunoscatori ai vanatoarei sub toate aspectele ei. Suntem mândri, câ putem da un ariticot semnat de Dsa, şi mai ales suntem mandri de felul cum apreciază el Ţara noastră Din partea noastra il asiguram de toată dragostea si ii dorim, ca de multe-ori să calce, vânător senin şi norocos, pământul pe care l-a îndrăgit.
RED "Carpatii"
| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
