Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 05 Dec 2022, 23:12

mai 1933 - Dropii si Dropioi- maior C.Rosseti-Balanescu

Moderatori: biriuck, Alin3006

mai 1933 - Dropii si Dropioi- maior C.Rosseti-Balanescu

Mesajde blackcrotal pe 06 Ian 2019, 09:16

D R O P I I SI DROPIOI
mai 1933 - de MAIOR C. ROSETTI-BĂLĂNESCU

Cred că dacă în literatura şi presa cinegetică străină nu se văd comentarii, consem-nări, interes, discuţii şi reproduceri de trofee de dropioi, faptul se datoreşte lipsei — practic vorbind — a acestui superb vânat din ţara care dă tonul în astfel de chestiuni — Germania; la aceasta trebue, poate, adăogat nu atât relativa raritate a dropiilor, acolo unde se mai găsesc, cât greutatea dibuirei lor şi condiţiunile speciale de vânătoare a dropioiului.
Şi totuşi ce minunat trofeu! Nu-mi place atitudinea autorului, care se crede obligat să micşoreze sistematic totul din jur, numai ca să-şi ridice subiectul actual, — iar comparaţiile excesive îmi apar deadreptul ridicole.
A compara un trofeu de cerb cu un trofeu de dropioi, ce sens ar avea? Nici unul, de bună seamă!
Am încă în ochi şi în suflet minunata, înmărmuritoarea impresie a ultimului trofeu-record de la Gurghiu, reprodus de „Carpaţii". Ce i s'ar putea compara? Dar în schimb, privind la acele scobitori şi beţe de chibrituri, la sărăcăcioasele şi uneori la­mentabilele „trofee" de cerb sau căprior ades reproduse în revistele germane, nu-mi pot împiedeca nedumerirea asupra plăcerei ce o mai poate avea un vânător hârşit, la cucerirea unor astfel de isbânzi, cari de multe ori nu sunt cel puţin legate de vre-o dibăcie deosebită sau greutate de lovitură.
Dar, bine înţeles, nici Gurghiul, nici Călimanul, nici Retezatul nu-şi înaltă coamele şi codrii în ţara nemţească: culege omul ce are. Şi nici dropioi n'are, nici Bărăgan!
Dacă le-ar fi avut, ne-ar fi ivatat să-i preţuim cum se cuvine. Poate se năştea şi pentru dropioi frumoasa zicală vânătorească: „nu poate fi tras decât cu glonţ de aur!" — cum zic nemţii pentru cocoşul de munte. In tot cazul l'ar fi ridicat sus de tot în scara valorilor. Căci dropioiul întrece hotărât orice trofeu din lumea păsărilor europene. Cine n'a văzut deaproape dropioi „capital", cine nu l'a pipăit, cine nu şi-a umplut ochii de el, nu-şi poate face nici o idee despre ce este această pasăre formidabilă şi aproape monstruoasă.
Nici desenuri, nici fotografii după exemplare ucise sau naturalizate nu vor putea nici­ odată să redea măreţia şi caracterul de fantastic, amestecat cu frumuseţe al „mitro­politului" capital, primăvara.
De aceea, o descriere amănunţită şi ştiinţifică îmi apare ca inutilă. Cele câteva tră­sături de mai jos, comple-ctate cu privirea fotografiilor cu cari ilustrez acest articol, socot că vor putea da o idee de ansamblu suficientă. Insă impresia pe care o provoacă vederea directă a dropioiului, pentru prima oară mai ales, rămâne de cunoscut de fiecare din cei ce n'au avut încă acest prilej.
Dropia — sau Drochie, Drob, Drobiţă, Dropiţă, Şdrob, Dropioi, Mitropolit, Curcan sălbatec, Curcan de Bărăgan — Outarde pe franţuzeşte, Bustard pe englezeşte, Trappe pe nemţeşte, Starda pe italieneşte, Tuzok pe ungureşte, Droţa pe ruseşte, Dropi pe bulgăreşte, Druplia pe sârbeşte — sau Otis tarda tafaq L. după numele ştiinţific, e clasată în ordinul Charadriiformes, subordinul Otides, familia Otididac de unii, sau în ordinul Alectorides de alţii.
Altfel zis, unii o apropie mai mult de numeroşii mosafiri ai ţărmurilor (Ploieri, Nagâţi, Prundaşi, Fluierari, Culici, etc.), alţii mai mult de Cocori, Cârstei, Găinuşe, Lişiţe...
Nu ne vom aventura pe acest teren extrem de... mişcător al clasificaţiilor. Meseria ornitologii lui e ingrată: sunt categorii de păsări în acelaşi timp şi atât de asemănătoare şi atât de diferite, sunt atâtea caractere intermediare de la unele la altele, încât o clasificare ideală e iluzorie şi rămâne pentru numeroase cazuri o chestiune de apreciere sau chiar de preferinţe Pretenţia de a traduce în artificiale şi rigide compartimentări omeneşti nesfârşita varietate a Naturei rămâne un desiderat.
De altfel, pentru vânător chestiunea nu este arzătoare. Dropioii ajung şi întrec talia de 1 m. (din vârful ciocului la vârful cozii), atingând chiar până aproape de 1,20 m. Dropiile (gâinile) sunt sensibil mai mici: 85-98 cm. maximum. Dropioii capitali, şi probabil excepţionali, ating greutatea de 18 kg. Dar sunt deja trofee superbe în­ cepând de la 10 Kgr. — Anvergura, aripele întinse din vârf în vârf, — depăşeşte 2 m.
O scurtă punere în colori: capul şi gâtul de un cenuşiu mai mult sau mai puţin palid şi delicat albăstrui.
Pe părţile gâtului două locuri golaşe albastru-vânăt închis. Primăvara, în vremea rotitului, aceste părţi golaşe cu toată partea de sub cioc se vor destinde neînchipuit, formând cea mai extraordinară „guşă" ce se poate visa: o pungă enormă, moale, rece, care mi-a dat fiori în mâini prima oară când am întins-o, formată dintr'un complex de ţesături celulare şi grăsime. Din preajma ciocului, dedesubt, ţâşnesc spre înapoi, în fire lungi, alburii, mustăţile cari fac podoaba cocoşilor primăvara. Firele acestea, cari ajung până aproape de 20 cm. la exemplarele excepţionale, măsoară, după lungimea lor, vârsta dropioiului. Lungimea mijlocie pare a fi de vre-o 15 cm.
Pe partea de mai jos a gâtului, dedesubt, începe să apară, degradat, o spălătură ruginie, care ajunge la un larg colan peste piept, ruginiu-aprins, undat cu negru-brun. Colanul acesta e încă un atribut al cocoşilor primăvara.
Spinarea şi părţile superioare ale aripelor, ruginii-gălbui undate cu negru-brun. Partea de jos, albă. tot albe şi părţile mijlocii ale aripelor, terminate cu penele mari, negre, cu rădăcini albe.
Partea de deasupra a cozii, ruginiu-galben. undat cu negru-brun. Dedesubtul cozii, alb sclipitor. Picioare cenuşii, numai cu trei degete.
Cioc negricios ca cornul. Ochiul brun-roşietic. Descrierea de mai sus se referă la dropioiul de primăvară, singurul care reprezintă un trofeu superb şi integral.
Toamna, dispare şi înfricoşata guşă şi mustăţile mândre năpârlesc obişnuit şi largul colan ruginiu de pe piept se spălăceşte ori dispare.
Găina n'are nici unul din aceste trei atribute.
Am avut prilejul să încerc creşterea a doi pui de dropie, abia ieşiţi din ou. Am descris altă dată în amănunt (Rev. Vân. 1929) şi aspectul şi observaţiile şi peripeţiile acestei creşteri. Aşi lungi prea mult acest articol revenind asupra acelor amănunte, oricât de interesante ar fi fost şi mă mulţumesc să pun sub ochii cetitorului fotografiile micilor dihănii atât de puţin cunoscute.
Dropia, se ştie, e locuitoarea regiunilor de stepă întinsă, goală, unde vederea poate străbate departe nestânjeiiitâ de jur împrejur.
La noi în ţară se găsesc dropii încă în destule judeţe cu astfel de întinderi. Cetitorul interesat poate găsi o hartă cu repartiţia dropiilor în România, în „Almanahul Vânătorului" din acest an. Patria lor clasică la noi e Bărăganul, şes aproape ideal. Dar şi în alte regiuni, cum e de pildă întinsul Rugeacului din sudul Basarabiei, unde terenul se prezintă ca o succesiune monotonă de lungi dealuri paralele, cu spinări late, acoperite sau nu de culturi şi despărţite de văi, dar fără un boschet, fără veselia unui pâlc de pădure, dealuri goale şi triste — dropiile sunt numeroase. In lungul şi în latul acestor nesfârşite cuprinsuri, dropiile neobosite la umblet sau deplasându-se în sbor vânjos, îşi caută hrana. In deosebi verdeţuri, judecând după stomacurile examinate, la cari se mai adaogă ceva insecte, râme, grăunţe.
Cârdul de dropii e sedentar locului unde trăeşte. Bine-nţeles, acest loc reprezintă o largă roată de cuprins. Toamna însă, după ce nouile generaţii de pui au mărit rândurile, se observă chiar în afară de locurile obişnuite apariţia unor cârduri, câteodată compacte, cari nu pot fi numai rezultatul sporului dat de tinerii din an, ci par reuniri de cârduri de pe cuprinsuri diferite şi probabil mai mult sau mai puţin învecinate.
Iar iarna, când asprimea gerului şi persistenţa zăpezii le face imposibilă găsirea hranei în regiunea natală, cârduri mari se adună şi se deplasează aiurea, în căutarea unei putinţe de trai. Vom spune deci că dropia nu e migratoare, dar devine în unele condiţiuni, rătăcitoare, eratică. Aceasta pentru ţara noastră.
In alte ţări, occidentale, nu mai este întâlnită decât ca pasăre de pasaj, neregulată.
Dacă primăvara e frumoasă şi caldă, epoca călcatului începe pentru găinele bătrâne încă spre sfârşitul lui Martie; normală însă e luna Aprilie.
Atunci cocoşii sunt superbi. Formidabili, înfoiaţi ca curcanii, adevărate baloturi de pene din cari, de departe, sclipeşte în soare albul dominant al aripelor şi al pernei de pene de sub coada semeţ ridicată, cocoşii se rotesc mândrii, cu tresăriri sacadate, în jurul găinilor, cari pe lângă ei apar ca nişte simple şi modeste jucării. Acum se desfă­şoară şi luptele de rivalitate şi împerechierea, apanajul celor puternici, pe când cei slabi sau tineri se ţin obişnuit deoparte, câteodată strânşi în cârduri separate. Mai târ­ziu, când găinele se vor deda grijei ouatului şi clocitului, puternicii sultani vor îngroşa probabil rândurile acestor „imberbi".
Sunt însă şi la dropioi exemplare de „solitari", de mic, cari rămân izolaţi şi răsleţi; In regiunea unde mă aflu cunosc şi urmăresc de mai mulţi ani un astfel de exemplar puternic. Nu e niciodată în cârd. Un lucru care mă intrigă este că-l văd în unii ani întovărăşit de un „paj , exemplar tânăr, care stă pe lângă el, umblă cu el, pleacă şi sboară cu el.
„Mitropolit" nefiind suficient pentru acest monumental dropioi, l-am decretat „Patriarh". Prudenţa şi iscusinţa „Patriarhului" este de neînchipuit. Niciodată n'am ajuns, cel puţin, să încerc să trag...
Pe la sfârşitul lui Mai aproape toate găinele au şi ouat — două, poate excepţional trei ouă, mai mult sau mai putin verzui, pătate cu brun sau cenuşiu-vanăt şi cu dimensiuni mijlocii de 77x56 mm.
Cuibul este cu totul rudimentar: o simplă depresiune râcâită prin vreo cultură. Clocitul ţine apropiat de 30 zile. Se afirmă că un cuib de dropie descoperit şi deranjat e un cuib pierdut, fiind negreşit părăsit de clocitoare.
Dar odată puii ieşiţi.după unele relatări, dropia îşi apără odraslele cu înverşunare şi curaj. Lucrul e uşor de crezut, judecând după curajul şi furia arătată uneori de dropioii răniţi.
N'am să uit niciodată şi n'am să-mi iert niciodată că n'am fixat pe placa fotografică o scenă unică de acest fel: un dropioi enorm, ridicat cât era de mare, cu aripele desfăcute, scoţând un fel de sunet răguşit din ciocul întredeschis, repezindu-se în soldatul ce mă întovărăşea şi în pieptul calului ţinut la mână (vânasem călare), lovind cu aripele şi ciocul cu o furie de nedescris.
Puii pot umbla după mama lor de îndată ce s au desmeticit şi însdrăvenit din ieşirea din ou. Cred că după 24 ore, dacă mă refer la observaţiile asupra puilor de dropie despre cari am mai pomenit ceva mai sus: în prima zi nu-i ţin picioarele, stau blegi, pe coate.
Găinile se pare că văd singure de creşterea puisori fără ajutorul bărbaţilor, cari poate numai veghează prin împrejurimi la ivirea pericolului- Mai târziu, cum am spus, se întrunesc toţi, dropioi, dropii şi tinerii din an, în cârduri mai mici sau mai mari şi câte odată considerabile. In toate împrejurările, cârdurile se ţin pe locurile cele mai des- chise, pe islazuri, pe semănături, pe mirişti întinse de orz, grâu, secară ori rapiţă, pe ogoare, pe margini de arături. Nici odată nu vor veni in apropiere de boschete sau tufişuri. Se semnalează insă câteodată prezenţa lor prin porumburi întinse. Cred că e mai mult vorba de pui sau exemplare tinere.
E imposibil să surprinzi un cârd. Chiar dacă terenul e ondulat, dropiile vor fi întotdeauna astfel aşezate încât să previe la timp primejdia. Veşnic, din orice direcţie, cu capul deasupra sprâncenei de pământ ce pare a le acoperi sau paie a acoperi o posibilă apropiere, îşi vor lua sborul mult înainte de orice acţiune duşmănoasă.
Dropia n'are în lumea răpitoarelor să se teamă de nici un duşman — afară de şoim.
N'am văzut, dar se afirmă şi o cred, că şoimul e în stare să omoare dropia. Intr'un atac fantastic de iuţeală şi de putere, pe dedesubt sau spre cap, în răsuciri şi volte ameţitoare şi repetate, minunata maşină de atac şi de moarte care e şoimul, o ameţeşte, o doboara, o învinge, o ucide.
Cazul trebue să fie totuşi extrem de rar. Şi totuşi, deşi apărate prin puterea şi prudenta lor, încet, încet, dropiile devin din ce în ce mai rare pe bătrânul pământ al Europei.
Procesul e fatal. Cauza e omul. Pasăre a ţinuturilor întinse şi pustii, sălbătăciune sperioasă, nesuferind nici vecinătatea, nici promiscuitatea omului şi aşezărilor sale, încet, încet, s'a retras din faţa valului civilizat care transformă pustiul in loc populat. In occident aproape a dispărut.
Prin părţile noastre sunt încă — slavă Domnului — destul de numeroase, dar soarta lor - in timp - e pecetluită.
In vremurile din urmă lovitură grea le-a dat reforma agrară, care din marea proprie-tate, cu întinse culturi uniforme, a transformat câmpul în petece, în culturi fărâmiţate, fără continuitate, variate, impunând munci agricole continui, cu veşnica prezenţă a omului multiplicat — el şi câinii lui.
Liniştea necesară dropiei, mai cu seamă pe timpul ouatului şi puiatului, dispare. Precum se vede, cauza aceasta e adâncă, fatală, fără leac. Consecinţe de alt ordin dar decurgând din aceeaşi cauză iniţială, se adaogă: descoperirea cuiburilor, adunarea ouălor, transformarea lor în dejun gratuit de către nenumăratele javre ce însoţesc ţăranul la câmp, deranjarea cuibăritului, prinderea puilor mici sau chiar mai mari, nesburători, etc Să adaog incalificabilul măcel posibil iarna, când pe timp de po­lei, dropiile cu aripele încătuşate de ghiaţă sunt incapabile de sbor. Atunci, un cârd întreg poate fi nimicit cu ciomegele sau dus dinapoi — ca vitele spre abator — către satul unde li se va pecetlui o soartă nedemnă.
Sunt sate în cari ţăranii se organizează numeroşi, pe vreme potrivită, spre a pleca, haită nemernică, cu sănii sau căruţe în căutarea criminalului prilej.
Evident, prilejurile nu pot fi prea numeroase, dar există totuşi din când în când şi sunt atunci înfiorător de distrugătoare, căci un cârd întreg, acest singur şi minunat dar al lui Dumnezeu dat pustietăţii, poate fi nimicit complect, radical, într'un minimum de timp. Te cutremuri în adevăr, numai gândind la astfel de sălbătăcii şi inconşti­ente.
Legea, bine înţeles, prevede sancţiuni contra vandalilor. Dar cine-i descoperă, undeva departe, într'un colţ pustiu de ţară?
Legea... Ar trebui să i se dea posibilitatea să fie aplicată.
Altfel, dreptul lui Dumnezeu, dar rămânem curat caraghioşi. Rămânem ca viţelul la poarta nouă. Rămânem ca negrul african care răsuceşte nedumerit şi neputincios o perfecţionată sculă europeană!...
S'a văzut din cele de mai sus cari sunt cauzele, fatale sau ocazionale, cari contribue la împuţinarea dropiilor. N'aşi vrea însă să las să se creadă că la noi pericolul e iminent. Dropii, în zilele noastre, sunt încă multe în ţara Românească, cu regiuni chiar foarte bine populate şi trebue să spun că pentru regiunea unde mă găsesc din sudul Basarabiei şi pe care o cunosc mai bine, constat în decursul anilor, un progres în numărul lor. Dar tot la paragraful Împrejurărilor potrivnice pe care l'am schiţat mai la deal, trebue să mai adaog un punct, care de data aceasta priveşte direct pe vâ­nător. Dacă e just că împuţinarea speciei nu poate fi compromisă prin vânătoarea corectă a dropiilor, căci numărul exemplarelor ce cad într'un an sub glonţul celor câţiva pasionaţi cari practică această vânătoare grea şi aleatorie, nu poate întră în cumpănă când e vorba de periclitarea unei specii, nu tot acelaşi lucru se poate spune despre vânătoarea incorectă a acestui nobil vânat.
Am avut marea satisfacţie să provoc şi să obţin acum câţiva ani, atât prin raport oficial în calitate de Inspector de vânătoare al unui judeţ cu dropii, cât şi prin articole în presa noastră cinegetică (Revista Vânătorilor) să obţin zic, înscăunarea oficială a principiului că dropia, vânat nobil, să nu poată fi împuşcată decât cu glonţ (Dec Min. No. 80541/1928. cu sancţiune art. 89 L. V.).
Şi în adevăr, cum ar putea fi altfel pentru un suflet de vânător adevărat? Oare dro­pia în domeniul ei de şesuri nu are drept la aceeaşi ocrotire, la aceleaşi titluri de nobleţă, la aceeaşi lovitură cavalerească, ca şi, de pildă capra neagră în domeniul ei de stânci? Dropia vânat nobil şi destul de rar, dar ţintă enormă şi masivă pentru
o lovitură de alice, nu poate ispiti la o astfel de lovitură decât pe un vânător lacom şi — după părerea mea — incorect. N'am nevoe din fericire să mai pledez cauza: vânătorul corect, cu suflet, mă înţelege; cel care nu înţelege trebue lovit fără cruţare cu sancţiunea legală ce avem la îndemână.
In această categorie de indezirabili întră toţi cei cari mai practică încă vânătoarea dropiei cu gonaşi cu tir la sbor, toţi cei cari se reped cu un automobil în plină viteză în cârdul de dropii, ca să slobozească orbeşte şi în haită toată mitralia puştilor cu repe­tiţie cu cari sunt încărcaţi, toţi cei cari asasinează cu alice dropiile deasupra porum-burilor, toamna.
Toţi aceştia, in toate aceste prilejuri, nu fac, de cele mai multe ori, decât să schilo- dească inutil şi penibil, multe din minunatele păsări, să doboare pe nealese găini, să ucidă pui din an. Dropia (evident înţeleg singur dropioiul când întrebuinţez cuvântul dropie în sens general) e numai trofeu. Şi după cum nu împuşti nici cerb, nici căprior, la pădure, când sunt lipsiţi de mândrele lor podoabe, tot astfel nu pot admite rostul împuşcărei mândrului străjer al şesurilor, decât atunci când reprezintă un trofeu cu toate atributele sale: minunatul cocoş de primăvară- Atât şi nimic mai mult. Ştiu că nu sunt de acord cu toţi „dropiştii". Regret, dar pare-mi-se, cu atât mai rău pentru ei. Din parte-mi aplaud cu bucurie dispoziţia Direcţiunei vânătoarei din anul trecui, care a scos din permisele de vânătoare sezonul ele toamnă pentru dropii.
1 ) (Toamna, după lege, e permis si vânatul găinilor, dealtfel, in acest sezon, destul de greu de deosebit de cocoşi, altfel decât prin talie, la exemplarele bătrâne). Ce poţi face cu un dropioi — nici nu mă gândesc la găini — toamna? Trofeu, nu este. Mâncarea? Mulţumesc.! După mine aşa dar, nu consider corectă decât vânătoarea dropioiului primăvara, cu glonţ, în răstimpul prescris de lege: 15 Aprilie — 15 Mai.
Vom vedea, în continuare ce este aceasta vanatoare .
Razvan
blackcrotal
Veteran
 
Mesaje: 742
Membru din: 30 Dec 2013, 07:55
Locaţie: Bucuresti

Re: mai 1933 - Dropii si Dropioi- maior C.Rosseti-Balanescu

Mesajde pipabh pe 06 Ian 2019, 19:55

Frumos!
pipabh
Veteran
 
Mesaje: 1531
Membru din: 27 Oct 2012, 07:49

Re: mai 1933 - Dropii si Dropioi- maior C.Rosseti-Balanescu

Mesajde nicolai pe 13 Ian 2019, 21:44

Superb si educativ...
Multumesc .
nicolai
Nou membru
 
Mesaje: 27
Membru din: 17 Aug 2018, 15:46
Locaţie: Tulcea


Înapoi la Revista Carpatii

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

Publicitate