ŞTIINŢA VÂNĂTOAREI * )
ianuarie 1938 - de: GH. NEDICI
Poate că faţă de nici-o altă îndeletnicire nu a variat atitudinea spirituală a omenirii mai mult ca faţă de vânătoare. Instrument educativ ideal pentru formarea perfectului cetăţean şi a bravului ostaş, după concepţi-unea Antichităţii clasice, exprimată de Xenofon şi de Platon, ca şi de toţi discipolii, emulii şi imitatorii lor, vânătoarea ajunge după câteva sute de ani, în perioada creştinismului primitiv, să fie considerată ca o îndeletnicire criminală sau cel puţin vrednică de dispreţ.
Venaţio ars nequissima, et venatores nefarium genus ( vânătoarea este un meşteşug tiranic, iar vânătorii un neam ucigaş) , spunea acum 16 secole Sfântul Ieronim, prea fericitul întru Domnul învăţatul traducător al
Vulgatiei 1) şi autor al atâtor scrieri dogmatice.
Ceea-ce nu a împiedecat însă pe principii creştini ai Evului Mediu să înalţe vânătoarea la rangul de ocupaţie nobilă, interzisă vulgului şi ocrotită de alt sfânt, Sfântul Hubertus, el însuşi mare vânător. Iar in vremea noastră, vedem cum s'a înscăunat altă concepţie, pe care însăşi organele de conducere ale Consiliului Internaţional al Vânătoarei au adoptat-o decretând că, „Vânătoarea este un sport", urmând astfel opinia nefondată a masselor populare neavizate şi ignorând cercetările unui mare număr de oameni de ştiinţă din toate ţările şi rezultatele la care ei au ajuns.
Fără îndoială că vânătoarea, ca orice altă ramură a activităţii omeneşti, poate fi pentru unii un mijloc de trai, iar pentru alţii un sport, adică un simplu prilej de desfătare şi un exerciţiu recreativ şi salutar.
Dar tot astfel poate să constituie un obiect de cercetări ştiinţifice. In fond vânătoarea este, prin rezulta-tele ei directe si indirecte ca îndeletnicire omenească un factor al Economiei Naţionale şi este tratată ca atare în unele ţări, iar în altele, printre care şi România, neglijată.
Vânătoarea tinde în vremea noastră, când accentul pe elementul econo-mic se pune din cé în ce mai apăsat, să se integreze în acest ritm general.
Ea trebue deci, ca şi celelalte ocupaţiuni omeneşti, să urmeze în practica ei un complex de norme şi directive, care constitue Tehnica ei proprie. Iar aceasta Tehnică a Vânătoarei se bazează ca orice altă ramură a tehnicei,
pe un ciclu de cunoştinţe de adevăruri abstracte, inductive şi deductive, care împreună formează Ş t i i n ţ a Vânătoarei.
Deci tot astfel după cum o altă străveche îndeletnicire omenească, Agricultura, condusă până mai deunăzi de o tehnică empirică şi tradiţională, este astăzi subordonată unei tehnici raţional derivate dintr'o ştiinţă pozitivă, „Agronomia". lată deci, dintr'un prim punct de vedere al menirii, ce este Ştiinţa Vânătoarei.
In ce priveşte o b i e c t u l , al doilea punct de vedere, — Ştiinţa Vânătoarei studiază atât vânatul, adică animalele sălbatice care, capturate vii sau moarte, pot fi utile omului, cât şi mijloacele de a le captura. Acest
studiu este o vastă sinteză a aproape tuturor ştiinţelor, exacte, pozitive, descriptive, ca şi a celor aplicate.
Păşim prin aceasta la al treilea punct de vedere : "Conţinutul Ştiinţei Vânătoarei" .
Pentru a cunoaşte vânatul, facem Zoologie, dar o Zoologie cu totul specială, nu numai prin aceea că se preocupă numai de anumite specii, ci şi prin aceea, că îşi extinde şi îşi intensifică cercetările în unele direcţiuni particulare, fără a neglija, însă pe celelalte urmărite de Zoologia Generală.
Nu va fi, cred, fără interes, să exemplific diferenţa dintre Zoologia Generală şi Zoologia Cinegetică.
Un prim caz ar fi, de exemplu: fazanul : Zoologia Generală a stabilit că fazanul este o pasăre migratoare, dar care nu efectuează migraţiuni periodice regulate ca barza sau ca rândunica, fiind mai mult o pasăre nestatornică .
Fazanul când migrează, nu ascultă de un îndemn instinctual, inexorabil, migraţiunile lui, nestatornicia lui, se datoresc deci unor cauze exterioare.
Zoologia Cinegetică s'a străduit să afle aceste cauze: - Primăvara lipsa de locuri bune pentru cuibărit, toamna lipsa de adăpos-turi contra intemperiilor şi a răpitoarelor aripate, şi aflându-le, a căutat şi a izbutit să găsească mijloacele prin care să înlăture acele cauze spre a face din fazan un vânat stabil.
Alt caz: cerbul : Cercetând modul de hrană a acestui rege al munţilor, Zoologia a constatat că îndeosebi iarna, în lipsa, vegetaţiei erbacee, el jupueşte coaja copacilor de valoare, hrănindu-se cu ea, motiv pentru care Silvicultura l-a condamnat ca pe un duşman al pădurilor, ca pe un animal stricător.
Dar Ştiinţa Vânătoarei nu s'a mulţumit cu această constatare, ci a stabilit pe cale de observaţii şi experimentări că cerbul nu roade de preferinţă decât coaja foioaselor moi, ( salcie, plop, scoruş ) care pe lângă hrană îi oferă şi o excelentă medicaţiune împotriva multor afecţiuni morbide, şi numai în lipsa
acestora atacă şi foioasele tari , — stejarul, etc. şi răşinoasele. Ştiinţa Vânătoarei a ajuns astfel la încheierea că cerbul este un animal stricător, din punctul de vedere al Silviculturii, numai in pădurile, unde nu sunt lăsate să crească decât esenţele valoroase (deci rentabile), iar cele moi sunt îndepăr-tate, cedând locul lor celor de valoare, ca de pildă în pădurile Germaniei, pe când în alte ţări, cum e şi la noi, unde pădurile cresc cum le-a lăsat Dumnezeu, cu esenţe de tot felul laolaltă, iar mâna omului nu intervine decât pentru a le devasta prin tăieri excesive, cerbul este incontestabil un animal cu totul ino-fensiv. Continuând cu această expunere a raporturilor dintre Ştiinţa Vânătoarei şi celelalte Ştiinţe, constatăm că, pentru determinarea mijloacelor de captu-rare a vânatului, apelăm la tehnica armelor de foc, la Statică pentru studiul capcanelor şi altor dispozitive de capturat, la Balistică, Fizică, Meteorologie, Chimie, etc, precum şi la studii cu totul particulare, cum sunt:
Psihologia comparată, cunoaşterea urmelor , kinologia şi altele.
Esenţialul astăzi nu stă insă aci, adică în capturarea vânatului, prin împuşcare sau altfel. Esenţialul astăzi este ca, vânând pe o întindere determinată de teren o cantitate de vânat suficientă pentru ca exploatarea să fie rentabilă, deci astfel ca vânătoarea să reprezinte o contribuţie reală la Economia Naţio-nală, efectivul de vânat să nu scadă sub anumite limite. Trebue deci ocrotit vânatul şi îngrijit astfel ca, el să se înmulţească. S'ar putea obiecta că pentru aceasta se pot înfiinţa crescătorii, cum se face cu animalele domestice şi chiar cu unele sălbatice, cum ar fi vulpea argintie.
Obiecţiunea este în general neîntemeiată însă, căci lucrul nu este posibil cu orice specie de vânat util, cele mai multe degenerează în captivitate, pierd calităţile principale pentru care erau căutate şi chiar nici nu se reproduc.
Ele trebuesc deci cultivate în starea de libertate naturală , fără să simtă pe cât posibil intervenţia omului.
Această lucrare constituie o ramură cu totul specială a zootechnicei, pe care eu am numit-o "Ocrotirea Vânatului , un edificiu complex şi complicat de cu-noştinţe din nenumărate domenii :
- Zoologie,
- Biologie,
- Fiziologie,
- Medicina Veterinară,
- Parazitologie,
- Terapeutică,
- Botanică,
- Agronomie,
- Silvicultură,
- Geologie chiar, şi multe altele.
*
Inşirarea de definiţiuni sumare şi de consideraţiuni generale ce am dat mai sus, poate părea, (celor nedeprinşi cu stilul abstract impus de tema ea însăşi aridă de a determina locul unei ramuri a Ştiinţei în cadrul general al Ştiinţelor), fără punct de contact cu realitatea practică, fără interes imediat, seacă.
Este deci util să aprofundez unele puncte din Metodica şi din rezultatele Ştiinţei Vânătoarei, pentru a da o ideie mai limpede şi mai cuprinzătoare asupra rostului, procedeelor şi obiectului ei.
• Asupra tuturor cunoştinţelor îmbrăţişate de Ştiinţa Vânătoarei, trebue să avem, mai întâiu, observaţiile din practică. Ele nu pot fi adunate decât din cercul mare al tuturor celor cari practică vânătoarea, respectiv de la vânătorii de meserie, care activează uneori chiar cu riscul vieţii. Pe lingă acestea sunt necesare şi lucrările ştiinţifice experimentale, executate cu toate mijloacele tehnice moderne.
Folosul lor momentan nu poate să ne pară atât de evident, dar îngădue punerea în valoare a tuturor cunoştinţelor.
Telul comun este ca să se dea vânătorului şi ocrotitorului practic indicaţiuni asupra modului şi mijloacelor prin care poate să-şi crească şi menţină un vânat sănătos şi o proporţie a sexelor in condiţiile speciale ale terenului său, fără ca să aducă prejudicii intereselor justificate ale agriculturii şi silviculturii.
In altă ordine de idei, sistematica vânatuIui îngăduie, prin cercetări minuţioase asupra elementelor interne şi externe, să se înţeleagă ciclul vital şi manifes-tările vânatului.
Tot astfel deosebit de importantă este repartiţia geografică a vânatului , care trebue să meargă paralel cu studiul condiţiilor de viaţă în regiunile populate cu vânat. Stabilirea provenienţei diferitelor rase în fiecare regiune, devine astfel, prin cercetări de această natură, uşor de explicat. Atât condiţiile geologice, cât şi altitudinea, clima, pătura de vegetaţie şi alţi factori, joacă aici, de sigur, un rol important, asupra căruia ne lipseşte astăzi o privire de ansamblu.
Cercetările statistice sunt deasemeni elemente ajutătoare de mare valoare în această străduinţă spre cunoaştere, dacă ele se fac pe cât posibil în acelaş timp cu marcarea animalelor sălbatice. In special această marcare este una, şi poate chiar unica, din posibilităţile cari ne îngăduiesc să descifrăm secretele nomadismului culmei. Rămâne să se verifice dacă înfr'adevăr e vorba aici de influenţele harmonice, după cum se susţine în ultima vreme.
In domeniul anatomiei, fiziologiei şi biologiei vânatului, metodele adop-tate de ştiinţele experimentale sunt absolut indispensabile. Chiar dacă e vorba numai de rezultate parţiale, aceste rezultate sunt de foarte mare importanţă, deoarece ele se referă la animale cari trăesc în libertate, deci care nu sunt supuse nici-unei influenţe de domesticire.
Desigur prin aceasta studiul este sensibil îngreunat, dar rezultatele sunt cu mult mai certe decât acelea obţinute în grădinile zoologice, unde influenţele captivităţii nu pot să fie recunoscute cu certitudine.
Elementele mugetului (boncăluitului), respectiv elementele şi cauzele împerecherii, a căror valoare practică nu poate fi subestimată, pot fi lămurite numai prin cercetările de psihologie comparată. Diferitele manifestări ale vânatului în timpul supremei perioade, trebue să-i fie cunoscute vânătorului, dacă acesta vrea ca să fie străduinţele lui încoronate de succes. Selecţionarea este preţioasă numai atunci când a fost făcută pe baza cercetărilor anatomice şi psihologice.
De asemeni asupra adevăratelor impresiuni sensitive ale vânatului nu există decât puţine lucrări exacte; se poate spune chiar că, în această materie, totul este de făcut. Evident şi Cercetările întreprinse pentru determinarea stării chimice şi a modificărilor materiei animale sunt de foarte mare importanţă pentru ocrotire; din nefericire însă astfel de cercetări necesită nu numai serii de observaţii îndelungate, ci şi mijloace financiare însemnate, care în vremea de astăzi sunt foarte greu de obţinut. Totuş se execută în prezent în
această materie diferite lucrări, dintre care de sigur că cele mai cunoscute sunt cercetările lui, Vogt, care pornind din sectorul chimico-biologic pur, studiază mai întâiu schimbarea materiei calcaroase si fosforice, iar în timpul de faţă se ocupă cu influenţele vitaminelor, fără să ezite în faţa cheltuelilor mari pe care le necesită astfel de cercetări. Tendinţa cervideelor de a jupui scoarţa arborilor, care după cum se ştie a apărut în epoca istorică, se va dovedi după toate probabilităţile în afară de cele spuse mai sus, ca rezultat al unor turburări produse de modificarea materiei.
In acest mod s'ar putea pune sute de întrebări care, evident, aparţin specialităţilor amintite. Utilitatea practică a cercetărilor din domeniul patologiei vânatului, în legătură cu ocrotirea, precum şi din domeniul kinologiei, apare astfel evidentă, încât nimeni nu mai stă la îndoială in privinţa ei. Din nefericire nu este suficient să se ştie că, atât la aşa numita „ocrotire cu puşca", cât şi la creşterea cânilor este absolut indispensabilă o serie de cunoştinţe despre caracterele biologice ereditare. Şi aici marcarea vânatului
poate să ne procure cunoştinţe asupra caracterelor şi înclinaţiilor moştenite, fiind deci un preţios ajutor în rezolvarea unei probleme care nu este încă suficient lămurită. In acest domeniu numai cercetările succesive de lungă durată pot să conducă la concluzii certe.
Cercetările asupra aşa numitelor foloase şi pagube pe care le aduce vânatul vor provoca, desigur, multe surprize. Să amintim numai exemplul clasic al fazanului, de a cărui utilitate în agricultură populaţia rurală nu se lasă convinsă. Numai în baza studiilor serioase de această natură se v-a putea ajunge treptat la o atitudine mai justă faţă de animale, aşa încât împărţirea lor în „folositoare" şi „nefolositoare" sau stricătoare" să treacă pe încetul înţr'un plan secundar, căci în fond fiecare fiinţă îşi are, rolul ei în marele cadru al Naturii şi s'a întâmplat de numeroase ori ca prin exterminarea neînţeleaptă a unei varietăţi animale să se aducă Agriculturii importante pagube.
Convingerea permanentă a importanţei vânătoarei în cadrul întregei Economii Naţionale v-a trebui să domine în mod constant şi precumpănitor in Ştiinţa Vânătoarei, deoarece aceasta, fiind în continu contact cu practica, poate să-i menţină permanent elementele fundamentale. In afară de aceasta, o astfel de convingere, rezultată din studiul observaţiilor si experimentărilor, este o condiţie esenţială in lupta de recunoaştere a economiei vânătoreşti ca important factor al Economiei Naţionale.
Se înţelege de la sine că, în sfârşit, si Tehnica Armelor şi Balistica intră în cadrul Ştiinţei Vânătoarei. Căci scopul final al vânătoarei este prada, adică obţinerea unui animal ajuns la maturitate spre a fi împuşcat în mod corect vânătoresc. Spre a ajunge acest ţel, avem nevoie de cunoştinţe exacte asupra armelor şi posibilităţilor acestora. Varietatea armelor de vânătoare de astăzi pentru diferitele scopuri ce urmăm, ca şi progresele recente relativ la acceso-riilor armelor ( muniţiuni sau aparate optice), obligă pe vânător la un studiu serios al tuturor acestor elemente de mare importantă. Timpurile când, cu o singură armă şi cu accesoriile ei rudimentare, se putea exercita o practică extrem de variată, au apus de mult. Putinele lovituri, care astăzi pot fi trase în vânat, trebue să fie de aceea cu atât mai curate şi trase în condiţiunile cele mai favorabile, dacă se urmăreşte ca satisfacţia pură pentru prada obţinută, adesea cu multe greutăţi, să nu fie turburată cu fel de fel de neplăceri. In toate aceste chestiuni, multe neelucidate pană acum, sunt încă nenumărate posibilităţile de studiu, ca si problema, pentru mai târziu, a sintezei tuturor cunoştinţelor căpătate.
* *
O primă concluziune se poate desprinde din cele ce am «Spus până acum: că spre deosebire de unele ştiinţe, ca de pildă Geometria dintre cele exacte, sau ca Zoologia dintre, cele descriptive, Ştiinţa Vânătoarei nu s'ar fi putut constitui fără sprijinul altor discipline ştiinţifice.
Şi a doua concluziune: că Ştiinţa Vânătoarei, în vederea atingerii unui fel de ordin practic, face în mod constant apel la rezultatele altor ştiinte şi deci, ca şi Agronomia şi Silvicultura, se poate lasa împreună cu celelalte ştiinţe, care nu sunt de sine stătătoare, fiind o sinteză a diverse cunoştinţe din alte domenii şi servind ca bază unor discipline tehnice.
Mai presus insă decât celelalte discipline ştiinţifice de acelaş ordin, Ştiinţa Vânătoarei nu este o simplă reunire a celorlalte ramuri ale Ştiinţei, considerate din punctul ei particular de vedere, ci ea le îmbrăţişează aproape pe toate şi le adaogă şi alte cunoştinţe speciale care nu sunt atinse nici în treacăt de alte ştiinţe, iar din acest vast complex, contopit într'o armonioasă sinteză, ea scoate principii noi şi işi trage legile sale proprii şi implicit raţiunea ei de a fi.
Am spus mai sus tot ce era necesar pentru a fixa locul Ştiintei Vânătoarei in cadrul celorlalte ramuri ale Ştiinţei. Nu este cazul deocamdată să stărui pentru a arăta raportul dintre această Ştiinţă şi alte înalte preocupări ale spiri-tului uman ca: Sociologia, Dreptul, Studiul Comerţului şi al Industriei, sau pentru a defini importanta studiilor de Istoria Vânătoarei, atât pentru Ştiinţa Vânătoarei, cât şi pentru Istoria Generală.
Nu pot trece sub tăcere şi tin să arăt întreaga mea satisfacţie, în primul rând ca Român şi în al doilea ca om de Ştiinţă, că Ştiinţa Vânătoarei (această tânără ramură a Biologiei, a cărei naştere cu greu s'ar putea data mai înainte de 1913, an în care s'a înfiinţat Institutul pentru Ştiinţa Vânătoarei de la Berlin — Zehlendorf), că tânăra Ştiinţă a Vânătoarei, zic, în România pentru întâia oară, a fost adoptată în cadrul preocupărilor unei corporatiuni de savanţi, in cadrul preocupărilor Academiei de Ştiinţe, şi aceasta în urma ostenelilor ce
mi-am dat, a convinge pe colegii mei din sânul acestei Academii, că Ştiinta Vânătoarei este într'adevăr o ramură a Ştiinţelor pozitive şi că, pentru Econo-mia noastră Naţionala importanta ei este covârşitoare. De aceea nădăjduesc că exemplul, vrednic de toată lauda, dat de Academia noastră de Ştiinte, va fi urmat cât de curând şi de societăţile savante din alte tari, pentru progresul ei şi al Ştiinţei în genere şi pentru cinstea acestui aşezământ de înaltă cultură şi implicit a iubitei noastre Patrii.
* ) Câteva idei din discursul de recepţie, rostit în ziua 19 Dec. 1937, cu prilejul Adunări Generale a Academiei de Ştiinţe din România şi din studiul: "Dos Wesender Jagdkunde und ihre Ziele", publicat în "Compte Rendus des Séances de L ' Académie des Sciences, de Roumanie"
| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
