Pornind la drum – Ionel Pop ianuarie 1933

[blackcrotal]

Pornind la drum – Ionel Pop
Ianuarie 1933
Gândul acestei reviste s'a născut în o seară de Septemvrie târziu, în casă din vârf de munte, unde sălăşluiam de câteva zile. Inserarea ne ajunsese împrăştiaţi, care pe unde dibuiam pe urmă de cerb, şi acum în pragul nopţii eram adunaţi de nou intre pereţii de trunchi neciopliţi ai cabanei. Totmi—si Achim adunară de pe masă miezurile cinei noastre simple, şterseră de sudori armele aninate în piroane de lemn, şi — în vreme ce noi, cei patru preteni, ne cuibăream în pătulele de cetină moale — mai umplură încă odată cu crepături de brad pântecele sobei. Apoi îşi căutară şi ei, paznici vrednici, un colţ de hodină în aretul focului. Dupăcum murea viaţa în feştila înăduşită în lampă, prindeau tot mai mult curaj suliţele de lumină care ţişneau dintre rătezele sobei şi se alungau jucăuşe dealungul peretelui din faţă, iar în pervazul îngust al ferestei se desluşau tot mai mult licuricii stelelor. Printre muşchiul bătut între bârne se filtra fără încetare aerul răcoros de afară, aducând înbalsamat miros de răşină. Şi, ca în fiecare seară, a început să se dapene firul poveştilor. Unul o întâmplare vânătorească, celalalt o observaţie din minunata lume, atât de puţin cunoscută, a vieţii jivinelor. Unul o znoavă, celalalt o problemă vânătorească... Se inoda firul, dela un tovarăş la celalalt, înviind amintiri şi nădejdi, care acopereau gândurile vieţii fiecăruia dintre noi în văpaia unei alte lumi. Ne cufundăm în lumea descătuşată de falşul convenţiunilor, stăpânită numai de legile firii, cuminţi şi fără târguiala. Dispar zăgazurile sociale, se năruie zidurile, pe care veacurile ni le-au ridicat intre noi şi mama noastră: pământul. In câteva clipe timpul fuge înapoi cu paşi de mii de ani, şi ne regăsim o mână de oameni tovarăşi, deopotrivă intre noi, feriţi de asprimile nopţii în un adăpost primitiv din vârf de munte. la drunj In jurul nostru foşneşte aceeaşi pădure de brad nepângărită de secure, ne străjuesc aceleaşi piscuri cu piatră arsă, acelaş luceafăr ne zimbeşte, ca şi înainte cu sute şi cu mii de ani, când alţi oameni au urcat muntele, alţi oameni au gonit gadinele pădurii, şi după zi de trudă, alţi oameni s'au adunat tovarăşi buni în jurul focului aţâţat din crepături de brad. Alţi oameni, mai înfrăţiţi cu zidirea lui Dumnezeu, şi poate, mai înfrăţiţi şi între ei. Timpul ne răpeşte în goana lui cu el, ne desbracă sufletele de tot ce s'a încărcat strein din neam în neam, şi ne simţim numai oameni, înfrăţiţi şi noi cu zidirea lui Dumnezeu, înfrăţiţi între noi... Focul adoarme pe încetul şi adorm şi vorbele oamenilor trudiţi. Din adâncul văii din faţa colibei răzbeşte până la noi muget întărâtat de cerb, care îşi strigă stăpânirea peste ceata lui. Brazii au început să cânte, în vântuleţul trezit, cântec de leagăn. Şi în acea seară minunată de Septemvrie târziu a încolţit gândul revistei noastre. Să aducem în casete cercetate de atâta greu ale pretenilor noştrii cât mai des iluzia mirosului de brad şi a aerului tăios de munte. Să-i desprindem din vreme în vreme dintre pietrele de moară, care le macină necontenit sufletele. Să-i apropiem de izvorul seninătăţii şi al liniştei: de minunea pe lângă care trecem fără să o vedem, minunea pentru înfăptuirea căreia şi Cel Atotputernic a trebuit să muncească greu şase lungi zile biblice. Să adunăm^ sincer manile vânăt or eşti, să hoinărim împreună în largul câmpiilor, dealungulpâraelor de cleştar, să urcăm alăturea culmile. Să pândim cu dragoste viaţa făpturilor negrăitoare, şi să răsplătim durerea şi pierderea pe care o duce glonţul nostru, cu înzecită binefacere de pază şi ocrotire.
Tovărăşie frăţească intre vânători, — dragoste pentru pământul nostru şi pentru toate vietăţile pe care le ocroteşte, — iată gândul, care ne călăuzeşte. l-am zis revistei noastre „Carpaţii",pentru a înfăţişa imaginea acestui colţ de pământ pe care vrem să-l cultivăm şi să-l facem şi mai mult cunoscut şi mai mult iubit. Şi pornim la drum în frunte cu imaginea vânătorească a Celui ce a făcut din Carpaţi spinarea unei ţări, pentru a ne fi pururea, şi nouă şi cititorilor noştrii, neuitată pildă de virtute vânătorească.
IONEL POP

[laurul]

Frumos tare....

[pipabh]

Super!

[blackcrotal]

Am ales acest material si l-am lasat exact asa cum a aparut el in Carpatii din doua motive :
Anul acesta se implinesc exact 88 ani ( o cifra rotunda si simetrica in acelasi timp) din momentul cand a fost lansata Revista " Carpatii " si m-am gandit ce frumos ar fi putut acum sa fie daca NU s-ar fi intamplat ceea ce stim noi cu totii in 1946.
In acelasi timp nu inteleg de ce macar dupa ' 89 nu am luat exemplu din ceea ce au facut inaintasii nostrii in zona de legiferare si organizare a vanatorii si pescuitului in Romania .
Ba chiar am ajuns din rau in mai rau deoarece acum nu ne mai intelegem NOI intre NOI . Invidia, cearta si acuzele mai mult sau mai putin fondate . Asta in locul camaraderii existente pana si in perioada cea mai neagra a istoriei noastre adica in anii ' 46 - ' 89 .
Ce ar trebui sa se intample (daca tot un coleg l-a pomenit pe Cuza in alta postare de pe acest forum ) ca sa ne reamintin versurile celebre :
Hai sa dam mana cu mana
Cei cu inima romana
? ? ? ? ? ? ?
Grecii antici aveau un proverb /
Zeii cand vor sa-si bata joc de oamei le fura mintile !
Frumos articol si plin de invataminte . Ce ne impiedica sa urmam si noi aceste invataminte ?
Un an nou care sa ne reuneasca VA doresc si NE doresc TUTUROR !

[tehărău]

+1

[mialxx]

Superb articol!

Exact ce va povesteam eu despre sistemul de vinatoare Elvetian, asa ceva trebuie sa se intimple. Daca o sa dispara salariile si beneficiile din asociatii, atunci o sa intre pe linia buna vinatoarea din Romania. In rest, pisat in contra vintului.
Cu stima Alin