Vinatorul.ro
Jurnal de vânătoare
Acum este 21 Mai 2024, 00:54

Prima vânătoare la prepeliță!

Pasari nobile si rare pentru care s-au nascut orgolii mari . Prepelita este "dresor" de caini pentru aret . Sitarul este competitia suprema pentru orice vanator de pasari . Pasari sezoniere . S-au scris carti intregi despre vanatoarea la sitar .
Despre becatina va lasam pe Dvs sa ne scrieti .

Moderator: Sly_Fox

Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde Sly_Fox pe 25 Apr 2024, 11:49

Doresc să întreb care a fost primul vostru contact cu prepelița. Prima vânătoare la prepeliță a rămas sau nu a rămas în memoria cuiva? Eu am avut ceva peripeții cu această specie, iar prima vânătoare a fost memorabilă, pentru că după acea vânătoare am rămas cu degetele zdrelite și cu bătături la mâini. Treaba stă în felul următor! Eu am vânat încă din perioada sfârșitului de copilărie și începutului de adolescență, câini hoinari și ciori grive. Că asta mă punea tata să vânez! Apoi am scăpat la iepuri la goană, cu grupa de vânătoare. Și am prins repede șpilul când a venit vorba despre corecții la goană în ceea ce privește iepurele. La zbor... fazanul a fost cel mai des vânat, pentru că participam la goane, așa cum am spus, iar fazanul ieșea deseori la goanele făcute prin tufișuri și corpuri de pădure. Ei bine, la prepeliță lucrurile au stat mai puțin clar. O întâlneam mai mereu toamna târziu, la vânătorile de iepuri, tot sărea de sub vârful bocancului, de îmi stătea inima în loc. Tresărirea aceasta am prins-o de la potârniche prima dată, că era de infarct când sărea se sub bocanc. Și acum am un fior la zgomotul potârnichii care pleacă precum un avion cu reacție. Dar s-a propagat această reacție și la prepeliță! Și a sosit momentul primei vânători la prepeliță. Cartușieră plină, legată cu ață, pentru că nu stărea pe mine (în adolescență eram piele și os, am compensat mai târziu). Multe alte cartușe prin buzunare, speranțe mari. Vară, cald afară, chiar dacă de abia se ivise zorii zilei. Am intrat în prima miriște, glasuri de pitpalac la greu. După vreo zece metri parcurși, zbrrrrrr prima prepeliță. Primul foc...zgomot, un fuior de fum, și nimic. S-a dus! A doua prepeliță, același scenariu. A treia, a patra, la fel. Am stat și m-am gândit! La iepure, când pleacă în față, îi pun la vârful urechilor, dar asta nu are urechi, ce naiba fac, cum îi pun? La fazan... este destul de mare și am reacții bune, îl ating în majoritatea cazurilor, dar ce fac cu piticania asta, că până să plimb eu cătarea pe ea, se duce. Am făcut calcule, am abordat strategii, gata, am reluat încrezător partida de vânătoare. O las să se îndepărteze, și snopul de alice sigur o va atinge, în urma împrăștierii. A sărit una, două, trei, mai multe și...nimic! Toate au plecat cu sperieturi. „Le-am dat în spaimă”, așa cum povestea un clasic specialist în emoții și trăiri. Am ajuns în capătul parcelei, m-am întors, dar nimic în ciochinar. Am tras tot ce era în cartușieră. Tata, care mă aștepta, a văzut cum stă treaba și mi-a luat arma din mână și cartușele rămase prin buzunare și m-a pus în dreapta lui, vreo doi metri în spate, apoi a început să meargă prin miriște. Au sărit câteva prepelițe pe care le-a vânat. Tot timpul mi-a împuiat capul, cum se ține arma, cum se duce la umăr, cum se pune bumbul, după ce în prealabil am urmărit prepelița, și altele. Bine, am spus, acum dă să mai încerc o dată, pentru a vedea dacă teoriile tale funcționează sau nu. Nici vorbă, acasă și la încărcat cartușe. Tocmai atunci își făcuse aprovizionarea și avea câteva cutii de pulbere, alice prin toate cutiile de Ness, bure din pâslă, capse, căpăcele. Am dat tot restul zilei la manivela mașinii de sertizat, cam uzată, de am făcut bătături peste tot pe mâini. La următoarea ieșire am reușit să vânez două prepelițe, iar puțin câte puțin i-am dat de cap și am învățat cum se țintește la prepeliță, astfel încât în final era aproape focul și prepelița. Mă gândeam atunci cât de ușor se vânează această pasăre, fără a pune probleme deosebite de ochire, dar cât dificil mi-a fost la început. La voi cum a fost?
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 5694
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Terra, Sistemul Sol, Brațul Orion, Calea Lactee, Grupul Local, Super-roiul Virgo, Laniakea

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde Septimiu pe 26 Apr 2024, 06:13

Multumim pentru povestioara!
Cu toate ca imi doresc foarte mult sa vanez atat prepelita cat si potarniche inca nu am reusit sa particip la nicio vanatoare. In zona mea sunt foarte rare dar asta nu ma impiedica sa visez ca intr-o zi o sa am ocazia sa vanez si la acest specii.
12/76 | .30-06 Springfield | .223 Remington | 16/70
Septimiu
Veteran
 
Mesaje: 680
Membru din: 05 Ian 2009, 09:51
Locaţie: Cluj-Napoca

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde biriuck pe 26 Apr 2024, 10:04

In a doua vara dupa ce m-am facut vanator am fost invitat de regretatul Alin30.06 undeva prin Valcea "sa facem o prepelita". A fost o dimineata cam confuza din cauza drumului, a sforaiturilor colegilor si a spritului de seara dar ne-am urnit cumva spre camp.
Aveam in gasca cu noi si un pointer cam egoist. Primele doua prepelite ridicate in dreptul meu precis erau surde pentru ca n-au auzit focurile mele si m-au cam pus pe ganduri :roll: . A treia a cazut din focul 2 dar nu o sa stiu niciodata daca chiar a fost a mea pentru ca a tras aproape simultan cu mine si Alin si apoi a inceput imediat sa exulte de bucurie pentru ca "avem botez!".
In fine, urmatoarea a fost sigur a mea pentru ca a zburat in lateral si la o distanta mai mare putin, permitandu-mi sa ii pun frumos corectie si avand timp si snopul de alice sa se desfaca cat trebuie.

Am mai fost ulterior de inca 2 ori cu arma la mine cu rezultate mai bune, si de mai multe ori ca insotitor la antrenamentul cainilor. Lucrul cainelui dupa pasarica asta este chiar ceva frumos dar partea care imi revine mie ca vanator pot spune ca nu m-a cucerit. Pot zice cu siguranta ca probabil nu o sa mai merg decat pentru caine sau daca cumva se schimba la loc clima si o sa fie posibil si conacul de seara.
Corruptissima re publica plurimae leges
Avatar utilizator
biriuck
Veteran
 
Mesaje: 2699
Membru din: 05 Oct 2013, 17:49
Locaţie: Brasov/Ploiesti

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde violiv pe 29 Apr 2024, 17:00

Prepelita e pasarea care se potriveste cel mai bine cu stilul meu de tras cu alice. Din primul sezon si pana azi, prima pasare a sezonului a cazut din primul foc, chiar daca foarte rar am folosit aceeasi arma doi ani la rand. Ba chiar am fost odata cu un bock greu cu punct rosu montat si a mers la fel de bine. Indiferent de tipul armei, lungimea tevii, soc sau calibru folosit mi-a iesit intotdeauna foarte bine. Ceea ce nu se intampla la alte specii de zburatoare ... :((
Pentru tras de "antrenament" la inceput de sezon obisnuiam sa ies la gugustiuci ... cand au ajuns sa fie socotiti precum mistretii am luat o pauza de cativa ani si prepelita a luat locul la fix. Nu mai zic ca e mult mai buna in farfurie decat gugu @-) sau decat fazanul.
violiv
Veteran
 
Mesaje: 8544
Membru din: 18 Iul 2006, 10:11
Locaţie: Constanta

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde Ghinda pe 08 Mai 2024, 15:33

Era într-o vară, cred că 2003. Lucram în minister la vânătoare. Domnul director al unei asociații din București a invitat la o prepeliță pe directorul de atunci din minister cu pădurile și vânătoare, plus pe cei care erau vânători. De la serviciul vânătoare, că eram doar 2 (vânători). Eu coborât din munte de prin 1999, dar vânătoare mai jos de iepure și fazan, și astea la organizată, nu prea am fost. Făceam bâză de păsărari, că glonțul este glonț, că etc.
Am fost pe la Gostilele, o tarla de lucernă, chemători, pregătire de clasă. Dimineața era frumoasă cu soare, rouă (leorcă m-am făcut). Șeful meu avea un setter, Huk parcă, și acum îl am în ochi. Luăm holda la picior, Huk dă-i cu chetă. Prepelițele încep să sară și la pas, nu doar la câine. Spectacol grozav!
La sfârșit, "Ia zi glonțare cum este cu păsăretul?". Aveam 11 împușcate, nu mi-a mers rău mâna pentru o primă experiență mai intensă cu lisa.
Mi-am luat până toamna pointer, m-am dus la poligon și anual ies de 15-20 ori la prepelițe. Și m-am dus și la ciocârlii și la cocoșari și la guguștiuci și la ce zboară în general. Și nu am mai stat fără câine!
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 7719
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde the_mav pe 09 Mai 2024, 10:03

Daaaac, las-o jos...las-o....
Hectoooorrr...'napoi
:mrgreen: :ymhug: :ymhug: :D
-------------------------------------
Holland and Holland - pure art...
Avatar utilizator
the_mav
Veteran
 
Mesaje: 3349
Membru din: 27 Sep 2005, 10:19
Locaţie: Oltenia, Muntenia si partial Moldova

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde Ghinda pe 09 Mai 2024, 12:42

Să vă zic și de partenerele mele!
Prima a fost Tasha, pointer. De la doctorul Bădulescu, linie bună.
A doua, best of the best, Candy, epagneu breton. De la Gică din Arad, linie de Keranlouan.
A treia Cocuța, epagneu breton. De la @vânătorul iscusit, jumi-juma Keranlouan și ceva sârb.
A patra, Zuza, epagneu breton. De la internet. Din părinți vânători rămași pe meleagurile noastre de prin alte țări, Italia se pare.
Nu te certa niciodata cu un prost. S-ar putea cei din jur sa nu vada diferenta...
Ghinda
Veteran
 
Mesaje: 7719
Membru din: 14 Dec 2006, 22:35
Locaţie: Bucuresti

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde bogdan_andrei pe 09 Mai 2024, 15:58

Ghinda scrie:Să vă zic și de partenerele mele!
Prima a fost Tasha, pointer. De la doctorul Bădulescu, linie bună.
A doua, best of the best, Candy, epagneu breton. De la Gică din Arad, linie de Keranlouan.
A treia Cocuța, epagneu breton. De la @vânătorul iscusit, jumi-juma Keranlouan și ceva sârb.
A patra, Zuza, epagneu breton. De la internet. Din părinți vânători rămași pe meleagurile noastre de prin alte țări, Italia se pare.


Misto rau, partenerele astea;
Am si eu o asfel de partenera, jumate Gica jumate Keranlouan, femela.
Poate le vedem impreuna la o "alergare"; sezonu" incepe ca maine...

Cele bune!
bogdan_andrei
Nou membru
 
Mesaje: 33
Membru din: 03 Noi 2020, 14:29

Re: Prima vânătoare la prepeliță!

Mesajde Sly_Fox pe 09 Mai 2024, 20:19

La mine partenerii necuvântători de vânătoare pe parcursul a trei decenii au fost Pamela, Bittman și Fritz, braci germani cu păr scurt. Fritz s-a dus recent, la vârsta de 14 ani și a mers excelent la vânătoare până în ultimele luni de viață. Altul nu am mai luat pentru că nu mai are cine să aibă grijă de el. Apelez la amici cu câini când mai am programată câte o ieșire. Prin anii 90 am avut și un fox terrier cu păr sârmos pe nume Wax, acesta fiind utilizat la vânătorile de vulpi. Extrem de încăpățânat, foarte agresiv cu alți câini, indiferent de statura acestora (nu cred că a pierdut vreo confruntare cu alți câini atunci când mai scăpa din țarc, iar unii erau dulăi în toată regula), dar un vânător excelent.
Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Avatar utilizator
Sly_Fox
Veteran
 
Mesaje: 5694
Membru din: 06 Sep 2008, 19:59
Locaţie: Terra, Sistemul Sol, Brațul Orion, Calea Lactee, Grupul Local, Super-roiul Virgo, Laniakea


Înapoi la Prepelita , sitarul si becatina

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 21 vizitatori

Publicitate