| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
Nostalgii de toamnaModeratori: adrian_ppp, biriuck, CCM, Sly_Fox, von BRAUN, Mircea-B Re: Nostalgii de toamnaeu cred ca ar trebui sa votam toti cu Antonescu...Ion...nu Crin....ca Crinii sunt de alta etnie
Re: Nostalgii de toamnaDraga @luca,in postarile mele incerc sa mentin un oarecare umor,e adevarat ca negru,dar nu prea am cum sa schimb culoarea.
A fost o vreme cand ma gandeam ca prin votul meu se poate schimba ceva dar am observat ca eu votez,eu iau tzeapa asa ca am decis ca de anul asta sa nu mai fac parte din masa de manipulatzi care au senzatia ca fac cacatul bici si-l fac sa si pocneasca Desi nu mai sunt membru in nici un partid (partidul meu de "suflet" nu mai exista Nu votez cu PSD sau cu reprezentantii sai din principiu.I-am scuipat nu o data;eu unde scuip nu mai sarut. Sa vad azi ca "floricica" da semnalul OFICIAL al curvasariei imi creaza un asa sentiment de greatza incat mai bine stau acasa.Cum Dumnezeu poti sa fii liberal si sa-l sustii pe Geoana?? Cum Dumnezeu dupa ce l-ai scuipat acum nici o luna acum sa-l lingi si-n cur?? Cum Dumnezeu sa ai tupeul sa te asociezi cu cei care au sarit ca muscatzi de vipera referitor la punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara?? Tu ai avea curaj sa mergi cu astfel de oameni la vanatoare?? Nu ti-ar fi frica sa nu fii impuscat?? Am decis sa nu mai merg la vot pentru ca Romania nu se va ridica la asteptarile mele nici sub Geoana nici sub Basescu. Doream macar trei lucruri sa fie pe bune in Romania: 1. legea sa fie unica si aplicabila tuturor,indiferent de stare sociala,avere,etc. 2.justitia sa fie dreapta si,mai important,sa fie RESPONSABILA;judecatorul care da o sentintza gresita sa dea socoteala personal si nu ca noi sa platim prostiile lor in urma deciziilor CEDO. 3.economicul(oamenii de afaceri),cand fac presiuni asupra politicului(firesc in orice stat capitalist),sa nu le faca doar in favoarea lor ci si in a noastra.Sa aiba curaj sa faca lobby pe fatza,nu sa pozeze in fete mari. P.S. Sunt fan Basescu pentru ca nu-mi place "consensul" national.Sunt o fire mai certareatza Somnul indus de calm induce monstrii sau Altzhaimer.
Re: Nostalgii de toamna
Asa se face infratirea intre etnii Romanii cu ruso-ucraineano-lipoveano-haholi
Re: Nostalgii de toamna
Foarte greu! MELANISM: orice, cu conditia sa fie vopsit de catre doamna Melania!
Re: Nostalgii de toamnace fraieri suntem...FSN-ul a castigat din primul tur...ce este asa greu?
asta a fost toata smecheria... turul doi oricum nu mai conteaza... si nici nu au pierdut niciodata dupa '44
Re: Nostalgii de toamna
Nici nu avea cum sa piarda,indiferent cum se faceau cartile. Aste este efectul respingerii punctului 8.
Re: Nostalgii de toamnaGata ne-am dat dracu' deacum sa vezi furturi si jafuri,de acum sa te ti devalizari de banci,de acum sa vezi nivel de trai scazut,si toate aste din cauza imbecilului de roman care a votat din cur,acum nu avem decit sa ne inclinam frumos la 45 de grade sa ne ungem la spate cu vaselina,si sa asteptam sa ne futa staul comunist,iar in ceea ce ma priveste voi emigra din nou di imputita asta de romanie,voi pleca inapoi in america ca aici ve fi si mai greu,m-am intors acasa cu speranta ca vom putea pune tara pe roate,dar se pare ca nu se mai poate face nimic,dar nimic,asa ca o voi lua pe fiica-mea si vom pleca inapoi in america si cu ocazia asta voi renunta la cetatenia romana,iar in casa vom vorbi doar engleza !
Re: Nostalgii de toamna
Stai asa nu te grabi ca fata mare la maritat. Ai putintica rabdare stimabile. Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: Nostalgii de toamna
He,he, nu mor caii cand vor cainii ! Un fleac, i-am ciuruit...
Re: Nostalgii de toamna
cum sa pleci acum cand te voteaza parlamentul prim ministru? facem pariu ca acuma o sa treaca guvenul in parlament ? credeti ca au astia coloana ca sa riste o dizolvare?
Re: Nostalgii de toamnaGata! S-a dat liber la furat! Baieti, grija mare! Dormiti cu arma sub pat ca e groasa! Purceaua e moarta-n cocina si cu curu-n usa!
SA TRAITI BINE! KNOWLEDGE IS POWER!
Re: Nostalgii de toamnaIn noua eră de Platină La tăţi ni-i greu; da nu la tăţi la fel !;
Re: Nostalgii de toamna[quote="sorin flutur ![/quote]
cum sa pleci acum cand te voteaza parlamentul prim ministru? facem pariu ca acuma o sa treaca guvenul in parlament ? credeti ca au astia coloana ca sa riste o dizolvare?
Re: Nostalgii de toamnaFenomenul downshifting - sau "dincolo" de top management
Downshifting-ul s-a născut din refuzul societăţii occidentale (care de fapt este o expresie postmaterialistă) de a nu deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani, după o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază este că de fapt calitatea vieţii individului, care este dată nu de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material - nu îţi trebuie atât de mulţi bani ca să poţi să fii fericit, mulţumit în viaţă - ci de faptul că poţi profita, să zicem, inteligent, de timpul pe care îl ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii. Downshifting-ul nu poate fi la noi, pentru că noi suntem o societate care am demarat după '90 în plin materialism grosolan şi exagerat, în care banul şi acumularea de bunuri materiale este o dominantă a vieţii. Toată lumea priveşte cu admiraţie şi invidie desfăşurarea cursei achiziţiilor materiale, lucru care în străinătate a început să fie pus sub semnul întrebării. Din această perspectivă un om din est (din ţările postcomuniste) o să fie mai bine îmbrăcat decât unul din vest, o să-şi dorească o maşină mai bună, o să fie, cum se spune, victima societăţii de consum într-un mod cu totul necritic, o să-şi ia tot ce este mai scump şi o să o facă ostentativ şi în mod excesiv. Deci noi, în momentul de faţă, suntem o societate cu valori materialist - excesive, spre deosebire de cealaltă societate, în care oamenii profită de tot ce este modernitate pentru a spori confortul vieţii, dar şi calitatea ei. Noi cred că suntem într-o perioadă în care a început să se vadă aceasta adicţie de shopping, care ţine de centrarea de materialism, prin manipularea sau şi prin manipularea dată de publicitate, care îndeamnă necritic către consumerism. Asta nu înseamnă că la ei nu există aşa ceva, însă sunt mult mai potoliţi şi, ceea ce este interesant, este apariţia acestui curent critic ca schimbare a stilului de viaţă. La noi nu există deloc o atitudine critică, ba dimpotrivă, este vorba de invidie şi chiar o răutate de a scotoci, să vezi cât şi-a mai luat, câte vile şi-a luat, cum e vila etc. Există o dorinţă evidentă a unora de a fi invidiaţi pentru bunăstarea lor materială excesivă pe care ei o corelează cu reuşita socială sau cu reuşita existenţială. Numărul, cantitatea contează, şi preţul. În general downshifting-ul pune accentul asupra unei idei importante: există şi alte laturi ale vieţii care sunt importante şi pe care le poţi realiza dacă ai bani, dar nu neapărat foarte mulţi bani: relaţiile, prietenii, plăcerea de a sta la ora 11 dimineaţa pe malul unui râu, sau trezitul de dimineaţă la ora 10, cu gazeta în pat etc. Vedem o grabă teribilă a tinerei generaţii de alerga după bani şi de a uita să trăiască. Ca fenomen, downshifting-ul nu merge la noi, mai ales pentru că el are şi o componentă intelectuală, care include preluarea critică a valorilor, posibilitatea de a fi reflexiv cu propria ta viaţă, plasarea într-un câmp al învăţării de calitate ai al creşterii personale, practic imposibilă în condiţiile în care stai zece ore la serviciu, te duci la workshopuri, teambuilding-uri (aflate la noi în plină modă). Toate duc la confiscarea individului pentru profit. Ţineţi minte că în '90 atracţia faţă de domeniul privat a fost mărită şi prin schimbarea limbajului de nomenclatură a muncii, orice contabil era director economic. Toate aceste etichete care câteodată nu mai aduc bani, dar care psihologic motivează individul şi îl fac ca să accepte să lucreze mai mult, uneori fără o creştere salarială, pentru prestigiu, flatează nevoia de statut. Este vorba despre o nevoie psihologică folosită foarte mult în manipulare. În niciun loc, sau meserie, densitatea de impostori pe metru pătrat nu e mai mare ca în marketing şi publicitate. Atâta vreme s-a spus că nu este bine să existe relaţii soţ-soţie la slujbă, acum se reia ceva care seamănă foarte mult cu comunismul. Dimpotrivă, trebuie să fie căsătoriţi, să stea cât mai mult acolo, să aibă grădiniţă pentru copii şi unde să mănânce, individul nu mai are decât week-endul care uneori poate fi petrecut cu colegii de la slujbă în continuare, deci practic este o "deprivatizare" a individului. Aceasta se întâmplă la noi şi oamenii nu au nici un pic de spirit critic, au sărit cu atâta grabă în această poveste care este realmente gândită foarte bine, tocmai pentru a confisca total un individ în favoarea profitului. Psihologii s-au gândit foarte bine, creşte numărul de divorţuri, femeile şi bărbaţii nu mai pot sta împreună nici măcar în week-end deoarece toate aceste reuniuni (teambuilding-uri) se fac de obicei în afară, se cheltuie foarte mulţi bani, te încântă că este un hotel scump, dar trebuie să răspunzi la întrebarea ce se întâmplă cu familia, pe care nu poţi să o neglijezi. Ideea transmisă prin downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de mai mult ca să poţi să ai satisfacţii nebănuite în viaţă, să nu devii un robot, un om "simplificat", un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire, un om care supravieţuieşte fie nu mai face nimic şi atunci îl târăşte societatea ca stat, fie intră în această cursă pentru că nu mai vede nici o altă alegere. Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. . Este vorba de a-ţi regândi existenta şi de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu o existenţă în care să nu uiţi că există şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta sau stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine. Downshifting-ul aduce o mai bună convieţuire între "a fi" şi "a face", pentru că se zice că occidentul este centrat pe "a face", fără simț critic, iar ceilalţi sunt pe "a fi", fără simț critic (se zice că în India există obezitate spirituală, iar în America există obezitate materială). Totuşi, în civilizaţie există nevoia de confort, de a nu te chinui, nu poţi dormi pe stradă, nu poţi trăi în halul în care se trăieşte în ţările cu obezitate spirituală. Nu suntem în stare să luăm ce e bun dintr-un loc şi ce e bun din celălalt loc şi să facem o sinteză care să fie superioară fiecăreia din cele două forme, să nu trăim în extreme. Toefler spunea că oamenii nu mai investesc în alţi oameni, investesc în obiecte de aruncat, de unică folosinţă. Un anumit tip de cultură a relaţiei se pierde, având în vedere că suntem interşanjabili, oamenii nu se mai fixează în relaţii de lungă durată, suntem ca într-o mişcare browniană, toţi oamenii sunt frumoşi, frumuseţea se vinde, această cursă de a fi altul şi un refuz de a fi tu până la urmă. Aceasta necorelare între nevoia de afirmare a Eu-lui (a devenit din ce în ce mai mică afirmarea de sine, trebuie să semeni cu Cher, cu Britney Spears) şi dependența de alţii, de grup, reprezintă o negare a unor principii psihologice adânci, care sigur modifică structura personalităţii. Nevoia excesivă de imitare - modelele celebrităţii, admiraţia pentru persoanele cu vizibilitate socială, care apar la televiziune, publicitate, aceste identificări care se propun şi care sunt preluate cu totul necritic este proprie prezentului. Televiziunea este o oportunitate foarte căutată pentru că vizibilitatea socială poate avea efecte pozitive: găseşti o slujbă, îţi faci relaţii, te poţi cupla, poţi să faci aranjamente, te poţi "marketa" etc. Downshiftingul este şi un refuz al formei fără conţinut. Astăzi, industria schimbării, a denaturării, sau a renaturarii, chirugia estetică, de pildă, e la modă pentru că inegalitatea prin natură era singurul lucru care făcea ca oamenii să fie diferiţi cel puţin din punct de vedere fizic. Acum, dacă se pierde acest lucru - cum este şi firesc - posibila explicaţie ar fi că nu putea să se nască decât într-o epocă în care s-a lansat transplantul şi clonarea. Cineva spunea într-un interviu că "toţi oamenii vor fi foarte diferiţi, foarte frumoşi, la fel". Nu este decât o schimbare a formei, conţinutul nu contează. Imaginea este totul! Suntem în pline provocări ale identităţii: cine eşti, ce alegi, de unde eşti, din ce grupă faci parte. Avem foarte multă informaţie, câmpul de alegeri este uriaş, dar ne lipseşte discernământul şi ne lipsesc criteriile. De ce este bine aşa şi de ce nu este bine aşa? Dacă înainte opoziţia între bine şi rău avea o demarcaţie clară, existau precepte religioase - aşa e bine, aşa nu e bine -, astăzi nimeni nu îţi spune ce e bine şi ce e rău. Tu trebuie să alegi şi să suporţi consecinţele. Ideea este că stilul de viaţă a devenit o problemă, a alegerilor în societatea de astăzi. La un moment dat se spunea despre femei: te măriţi repede, faci repede un copil, îl creşti până la 26, 27, 28 de ani şi la 28 ani cu un copil mare îţi începi viaţa. Poţi face o facultate, eşti încă tânără şi poţi să îţi reiei o altă viaţă. Se poate şi invers, îţi începi cariera, lucrezi de înnebuneşti şi la 34, 35 ani când eşti pe ultima sută de metri faci un copil. Acum la noi se poartă adopţia, anumite categorii, din varii motive s-au gândit să împace şi capra şi varza şi atunci îşi fac o carieră, câştigă bani şi fiind şi mai eliberate de maternitate, adoptă copilul ca o formă de a compensa frustrările. Pe de altă parte, copilul devine o formă de lux, pot să îmi permit un copil în condiţiile astea, nu că îl fac sau îl iau şi îl cresc, pentru că eu fac banii, eu i-am făcut şi nu depind de nimeni. Este o acţiune voluntar - monoparentală la această categorie. Avem foarte multe forme. Una peste alta, ideea este că stilul de viaţă începe să preocupe foarte mult individul şi cred că, dacă o luăm filozofic, motivul se naşte din ideea aceasta a utilităţii vieţii. Înainte, viaţa se trăia, acum trebuie să îi găseşti o justificare. Adică întâi trăieşti părticica aceea de viaţă şi după aceea îţi mai trebuie alţi 15 ani să o explici. Era mult mai comod când ţi se spunea cum trebuie să faci. Era clar că era spre binele tău să preiei un model. Acum eşti pus în faţa multor modele, submodele sau contramodele, şi trebuie să alegi ce vrei. Ideea este că viaţa nu are sens, că trebuie să îi dai tu un sens. Înainte avea un sens în sine, acum trebuie să îi găseşti tu sensul, ceea ce reprezintă o întreprindere destul de dificilă. Uneori am văzut că acest lucru poate fi şi una dintre explicaţiile sinuciderii la tinerii care nu găsesc acest sens. Cel care să-ţi spună că merită sau că este o datorie să trăieşti. Generaţiile mai vechi nici nu şi-au pus problema, trăiau pur şi simplu. Când am citit despre downshifting, pot să vă spun că mi-a venit în cap un banc destul de banal, de altfel, care prinde extraordinar de mult acest fenomen: un om sta pe malul mării şi cineva vine şi îi spune să îi prindă nişte peşte, iar el îi spune că nu, pentru că stă pur şi simplu şi contemplă marea. Acesta îi spune: îţi dau bani şi nu o să mai ai barca asta prăpădită, o să-ţi iei una mai bună. Tot nu vroia. Acesta începe să îi arate care sunt avantajele: dacă prinzi peşte mai mult cu barca cea bună, o să poţi să îţi iei un vapor şi, dacă îţi iei un vapor, o să-ţi poţi face o fabrică de conserve de peşte şi o să lucreze alţii pentru tine şi tu nu o să faci nimic, la care omul răspunde: şi acum ce fac? Probabil că acel om avea o casă deasupra capului, vremea era destul de ospitalieră cu el, peşte putea să-şi prindă dacă îi era foame şi nu-şi dorea să intre în această cursă. E posibil ca oamenii care au beneficiat de provocările downshifting-ului într-o anumită porţiune a vieţii lor sa fie capabili să genereze alte valori pentru societate decât cele la care au apelat iniţial, adică vor putea să genereze valori postmoderne? Dacă da, în ce sens? Cred că da, în sensul că poate să arate faptul că a avea de mic mai multe motivaţii, hobby-uri, de a fi plasat mai realist între principiul plăcerii şi principiul realităţii, te face ca oricând să te poţi opri şi să ai ce face, să nu rămâi gol. Hobby-ul, cum se zice în sociologie, răspunde unui eu neutilizat. Există principiul realităţii, trebuie să faci un pact cu lumea, cu nevoile, dar trebuie să îţi rămână ceva care să răspundă unor nevoi personale, să-ţi dea satisfacţii. Este de dorit să îţi rămână permanent nişte lucruri pe care vrei să le faci. Trebuie să ştii ce să faci după aceea. Sunt foarte mulţi oameni care se plictisesc, care nu îşi dau seama că ar putea fi folosiţi, iar societatea nu îi foloseşte, ei devin resurse umane care se irosesc. E foarte greşit, pentru că foarte mulţi oameni intră în depresie tocmai pentru că nu sunt relaţionaţi sau nu-şi găsesc o utilizare. Acesta este un lucru negativ în societatea românească. Sigur că există oameni săraci care trebuie să alerge după bani şi nu pot face astfel de lucruri, dar sunt oameni care ar putea face ceva, dar care preferă să stea pasivi. Downshiftingul presupune o schimbare de stil de viaţă până la urmă, stilul vieţii se schimbă total, dar pe de altă parte el nu poate să apară la noi în societate, la noi este prematur să admitem o asemenea evoluţie. Nu neg, însă, că sunt oameni care ar putea să facă downshifting şi nu fac, ceea ce înseamnă că fie sunt definitiv pierduţi, fie că nu au alte resurse, fie nu au nici o motivaţie intrinsecă, adică în sistemul lor de valori prietenia, natura, lectura, informaţia, etc. nu există.
Re: Nostalgii de toamnaIn principiu trebuie sa ne ferim sa contactam fobii sau exaltari induse de o teorie sau alta....
la fel de critici trebuie sa fim si cu o filozofie de viata care la un moment dat a aparut ca ceva salvator...ultima solutie...perfectiune.....la fel de critici ca si cu o ideologie perimata si care si-a dovedit neproductivitatea sociala.............la fel prima ...la un moment ulterior va ajunge perimata....si i se vor cunoaste aspectele negative....cand va fi prea tarziu......... sunt multe teorii care propovaduiesc falimentul societatii actuale.....doar ca nimeni nu are o teorie solida despre evolutii pe termen lung a unor fenomene sociale datorita ca inca nu stim exact cum va influenta explozia informationala si a comunicatiilor evolutia sau involutia societatii.... cand nu o sa mai pot ascunde nimic nici macar in mintea mea...inseamna ca am murit....
Re: Nostalgii de toamna
Afara ploua . Ce-mi plac glumele mele ! 25% O FI MULT, O FI PUTIN ?? Am o singura nelamurire: cum dracu s-a votat de catre CCR ??? 5 au votat sa nu se taie pensiile, 4 au votat sa se taie ! Pai nu era normal sa fie scorul de 9-0 in favoarea pensionarilor ?Adica pentru 4 dintre judecatorii CCR ar fi fost normal si constitutional sa se taie pensiile !?!?! Dupa ce criterii s-a judecat ? Politice? In orice caz, as dori sa ma privatizez: sa-mi fac o firma de " batut campii " ? P.S. De inundatii nu mai vorbesc ca sunt off-topic: astea au venit vara si topicul se refera la alt anotimp ! MELANISM: orice, cu conditia sa fie vopsit de catre doamna Melania!
Re: Nostalgii de toamnaStresuri romanesti
Ori de cate ori am avut prilejul, am observat modul in care femeile occidentale se poarta cu copiii lor. Primul impuls a fost acela de a le acuza de neglijenta. Mi-era greu sa ma obisnuiesc cu imaginea unor copii sarind desculti prin balti la sfarsit de septembrie. Imaginea unor copii lasati sa stea pe jos, in praf. Apoi, am inteles beneficiile unei astfel de educatii, mult mai relaxate, in care fricile sunt tinute la distanta, iar copiii nu traiesc cu senzatia unui bau-bau permanent, de orice natura ar fi acesta. Mamele din Romania, in schimb, traiesc cu o permanenta sabie a lui Damocles deasupra capului. Toate pericolele din lume planeaza asupra micutilor lor: microbi, cazaturi, julituri, cucuie, toate ameninta din umbra si sunt investite cu puteri nimicitoare. Intru invingerea lor, copiii sunt bombardati cu vitamine, suplimente nutritive si cu multe sfaturi. Acestia ajung sa creasca inconjurati de tarcuri inalte si solide. Interesant mi se pare ca se invoca inclusiv creaturi mitologice – celebrii bau-bau si baba cloanta – pentru ca frica neascultarii sa capete dimensiuni si un chip concret. Teama se transmite din generatie in generatie. Intre „sperietori”, isi face des aparitia si amenintarea in nota rasista „daca nu esti cuminte, te dau la tigani”. Maternitatea nu este singurul domeniu care cauzeaza crispare romancei. Aparentele care trebuie cu orice pret mentinute isi insinueaza inca din adolescenta influenta. Nimic nu ne provoaca mai multa teama ca infama „gura a lumii”. Ajunsa la varsta maritisului, romanca vrea ca nunta ei sa depaseasca taramul lui „ca in povesti” si sa tinteasca, mai degraba, spre modelul nuntilor mondene. Chiar daca ea nu face parte din lumea celor care merg cu limuzina, va inchiria cu siguranta una, iar rochia trebuie sa fie mai orbitoare decat soarele in iulie. Ceremonia trebuie sa plesneasca de opulenta caci scopul urmarit este o gura larg deschisa a tuturor invitatilor. Concurenta este acerba. Nu conteaza ca mireasa sta intr-un apartament de doua camere din cartierul Pantelimon: jos, la scara, se va strange un alai comparabil cu cel al unei printese, chit ca nu ne aflam in Monaco. Nu conteaza ca ginerele este un inginer angajat al unei fabrici falimentare de mezeluri. Se vor face credite si mirii vor avea in ziua nunti sofer cu manusi albe. Ca „doar o data in viata, te insori!”, nu? Desi dinamica statisticilor contrazic unicitatea evenimentului. Ulterior, odata plecati invitatii, se va numara „darul” cu degete tremurande si cu teama ca banii colectati prin plicuri nu vor fi suficienti pentru a acoperi nota de la restaurant, pentru un meniu care amesteca de multe ori in maniera halucinanto-postmoderna, bucataria internationala cu cea romaneasca. Romanii se streseaza cu un efort care ar merita, cu siguranta, cauze mai bune. Nelinistea lor nu este deloc constructiva. Le ingreuneaza viata in mod inutil desi exista din belsug si motive reale. Isi consuma energia in scopuri derizorii care le cauzeaza riduri si o circumferinta a taliei care anunta viitoare probleme cardiace. Sarbatorile insesi sunt un alt motiv de stres. Cand in tarile normale, oamenii se relaxeaza, la noi se fac provizii. De parca nu urmeaza Craciunul, ci o mare foamete si un razboi. Femeile din trei generatii robotesc in bucatarii timp de o saptamana pentru a avea „ce pune pe masa”. Ca, vorba ceea, „doar o data in an e Craciunul/ Pastele”. In timp ce in alte parti, se organizeaza procesiuni si oamenii isi manifesta bucuria, la noi se fac cozi la camerele de garda din cauza indigestiilor. Iar singurele reuniuni colective prilejuite de vreo ocazie religioasa duc la impartiri de coate si pumni in numele unor... mititei si a unei portii de fasole cu ciolan. Aparentele pe care romanii se zbat din rasputeri sa le mentina, cu atatea riscuri, nu se limiteaza doar la nunti si la botezuri. Noi facem credite ca sa ne procuram un telefon care costa cat chiria pe doua luni a unui apartament in centrul capitalei. Ne cumparam plasme cu diagonala de un metru cand sufrageria noastra masoara patru. Ne luam SUV-uri cand locuim in garsoniere, confort doi. Probabil vi s-a intamplat sa cunoasteti straini carora nu le venea sa creada ca romanii sunt saraci uitandu-se la numarul de masini de lux din cartierele muncitoresti. Oameni buni, nu vi se pare stupide toate acestea? Va fac toate astea mai fericiti? Nu as zice, uitandu-ma la fetzele din metrou. Cred ca la noi, mai nimeni, in general, nu-si asuma categoria sociala din care face parte. Suntem saraci, dar vrem sa dam impresia ca traim ca bogatii. Nu ne place sa studiem, n-am mai cumparat o carte de trei ani, dar ne bulucim pe portile facultatilor. In noile generatii, nimeni nu mai vrea sa fie sofer, croitoreasa, cosmeticiana, muncitor, mecanic. Elevi care abia citesc se inscriu la cursurile facultatilor pentru ca „eu nu sunt mai prost decat vecinul!”. Ne atrag titulaturile pompoase si nu ne intrebam o clipa ce anume ne califica pentru ele. Nu ne punem intrebarea daca nu cumva ne-am descurca mai bine in alte pozitii. Onorabilitatea nu mai este data de constiinta lucrului bine facut, ci de cele cateva cuvinte insirate pe o carte de vizita. Acum cativa ani am cunoscut doua adolescente frantuzoaice. Le-am intrebat ce cariera ar vrea sa urmeze si mi-au spus ca doresc sa continue activitatea parintilor lor, aceea de artizani. Au spus-o cu mandrie, iar pe fata parintilor prezenti nu am citit o clipa rusinea si stanjeneala pe care le-as fi vazut la niste conationali. Sunt sigura ca acum sunt mai fericite si mai implinite decat multe absolvente de studii politice, comunicare, politici europene etc de la noi. Text primit pe mail.Nu-mi arog paternitatea.
Re: Nostalgii de toamnaeu vreau sa cunosc autorul....dar cred ca-l cunosc...este unul dintre romanii ramasi intregi
Re: Nostalgii de toamna
Crezi ca mai exista asa ceva?? Sau semanam toti cu vulpoiul din poezie: Albastru sunt, în ferma cenuşie, Şi, pentru asta, bun de abator. În cuşcă de metal ţinut, vai mie, Nu-s împăcat că trebuie să mor. M-aş jupui de viu, să scap de-această Nobleţe grea. Aş năpârli pe loc. Dar albăstriul meu, ca o năpastă Triumfă-n blana mea fără noroc. Năpraznic urlu şi mă iau la trântă Cu cerul, trâmbiţând spre stele reci, Ca să implor ori libertatea sfântă, Ori blana năpârlită-n veci de veci. Un domn străin, cum vin pe-aici tot anul, M-a imprimat cum urlu. Ce nebun! Dar cum ar mai urla şi el, sărmanul, Numai o clipă-n locul meu de-l pun. Mă zvârcolesc şi sar bezmetic, însă Nu-i chip să scap şi nici să crăp de tot. Dachau-l meu natal, cu plasa strânsă Mă ţine sclav, să evadez nu pot. Doar când deschisă uşa mi-o uitară, După un prânz cu peşte împuţit, Fără să vreau m-am repezit afară Şi-n hău stelar deodată m-am trezit. Călăuzit de vii oglinzi lunare, Am înţeles, în zborul meu stingher Că cerul nu-i şi el o cuşcă mare, Cum îl vedeam din cuşca mea de fier. Eram eu însumi, flecărind sub astre Cu pomii legănaţi de-un vis polar. Zăpada lor, cu irizări albastre Nu cunoştea cumplitul meu coşmar. Dar singur şi-ntristat mi-am plâns de milă Înţelegând, de viscole bătut, Că libertatea asta-i prea fragilă Atunci când în robie te-ai născut. Mereu captiv, am înţeles cu groază Că după fermă plâng şi c-o iubesc, Că-n cuşcă, sub a gratiilor pază, Mi-i patria- ţinutul meu ceresc! Întors astfel la lumea cenuşie, În cuşca mea, învins şi resemnat, Strivit de mult prea grea vinovăţie, Eu, dragostea în ură mi-am schimbat. Dar mari prefaceri se petrec la cârmă, Şi-aici la fermă! Căci dacă-ntr-un sac Ne sugrumau cânva, azi doar c-o sârmă Electrică- ne vin urgent de hac. Duios, lapona mea cu două feţe Mă mângâie pe cap, pe gât, pe stern... Ce mână moale! Doamne, ce blândeţe! Da-n ochii ei de înger, ce infern! Mă va salva de boli şi, din tot locul, Mereu de hrană îmi va face rost, Dar într-o zi, când va veni sorocul... Trădarea e în fişa ei de post. C-o sârmă îmi va arde-atunci ficaţii Şi va scânci, cu vagi păreri de rău: "Fiţi mai umani cu noi, salariaţii, Şi angajaţi, la fermă, şi-un călău!" Ca bunii mei m-aş vrea, fără prihană, Dar m-am născut captiv, în vremuri noi, Şi-s devotat acelui ce-mi dă hrană, Mă mângâie şi mă ucide-apoi. P.S. Nici poezia nu-mi apartine
Re: Nostalgii de toamnaEvgheni Evtusenko
Re: Nostalgii de toamnaEmil Cioran despre munca
Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata tampeste, trivializeaza si impersonalizeaza. Ea deplaseaza centrul de preocupare si interes din zona subiectiva intr-o zona obiectiva a lucrurilor, intr-un plan fad de obiectivitate. Omul nu se intereseaza atunci de destinul sau personal, de educatia lui launtrica, de intensitatea unor fosforescente interne si de realizarea unei prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri. Munca adevarata, care ar fi o activitate de continua transfigurare, a devenit o activitate de exteriorizare, de iesire din centrul fiintei.. Este caracteristic ca in lumea moderna munca indica o activitate exclusiv exterioara. De aceea, prin ea omul nu se realizeaza, ci realizeaza. Faptul ca fiecare om trebuie sa aiba o cariera, sa iintre intr-o forma de viata care aproape niciodata nu-i convine, este expresia acestei tendinte de imbecilizare prin munca. Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decit la animal. Caci la acesta activitatea este atat de organica, incat el n-o separa de existenta sa proprie, pe cind omul isi da seama de plusul considerabil pe care-l adauga fiintei sale complexul de forme al muncii. In frenezia muncii, la om se manifesta una din tendintele lui de a iubi raul, cind acesta este fatal si frecvent. Si in munca omul a uitat de el insusi. Dar n-a uitat ajungand la naivitatea simpla si dulce, ci la o exteriorizare vecina cu imbecilitatea. Prin munca a devenit din subiect obiect, adica un animal, cu defectul de a fi mai putin salbatic. In loc ca omul sa tinda la o prezenta stralucitoare in lume, la o existenta solara si sclipitoare, in loc sa traiasca pentru el insusi - nu in sens de egoism, ci de crestere interioara - a ajuns un rob pacatos si impotent al realitatii din afara. Ideea din spatele citatului este ca munca in exces diminueaza personalitatea umana, cu cat muncesti mai mult, cu atat te transformi mai mult intr-un automat, robot. Ti se diminueaza sau chiar dispare timpul sa-ti pui intrebari, sa gandesti, timpul destinat contemplatiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adica exact ceea ce ne defineste ca oameni. Viata ti se petrece intr-o rutina obositoare (de la a da cu sapa, pana la a aduna cifrele intr-un cabinet de contabil si chiar pana la a preda aceeasi materie, ani de-a randul, elevilor de aceeasi varsta), pe care cand o termini, nu mai poti face altceva decat sa dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi. Munca in exces dezumanizeaza si de aceea e imperativ sa vedem munca cel mult ca pe un rau necesar, ce trebuie evitat sau scurtat ori de cate ori avem ocazia, daca vrem sa ne pastram integritatea fizica si sanatatea mintala. In consecinta, repet ca cei care umbla dupa placeri scumpe, chiar daca au, uneori, un mic plus de satisfactie dintr-o mancare luata la un restaurant de lux, fata de cea luata la cantina, sunt per total in pierdere, daca au facut nesabuinta sa munceasca pentru a avea banii pt. respectiva distractie.
Re: Nostalgii de toamnaDespre trandavie zice ceva Cioran?
Despre munca IN EXCES are dreptate, sa aiba parte de ea doar tractoarele Dacii aveau cultul morților, comuniștii au avut moartea culților, iar astăzi avem cultul hoților.
Re: Nostalgii de toamnaextraordinar eseul lui Cioran...cred ca-l pun in rama si-l afisez la birou
mare dreptate...cine-i nevoit sa munceasca...nu are timp sa gandeasca...cunoasteti vreun filosof care muncea in fabrica pe 3 schimburi?
Re: Nostalgii de toamna
Noica a fost condamnat 25 de ani munca silnica. Poate si-ar fi dorit sa munceasca in fabrica pe 3 schimburi.
Re: Nostalgii de toamnadar tot a fost in avantaj..nu trebuia sa plateasca facturile...sa puna pe masa la copii...sa nu uite de ziua nevestei
iar o situatie extrema iti stimuleaza mai mult inteligenta
Re: Nostalgii de toamna
Iata o solutie buna pentru cei ce vor sa devina conducatorii unei natii. Un stagiu la mititica i-ar face mult mai intelepti.
Re: Nostalgii de toamnaAzi n-am prea facut treaba la rate asa ca-mi vars amarul.
Daca treci prin Romania, asteapta-te sa gasesti aici o societate profund polarizata, profund schizoida. Din ce in ce mai polarizata si mai schizoida de la an la an. Ma tem ca ai sa gasesti - ca si mine - o majoritate ponosita, subjugata compromisului si lipsita de drepturi, despuiata pina si de propriile potentialitati, peste care troneaza vulgar si arogant o minoritate, indraznesc sa spun ucigasa, cu "gipane" supradimensionate, gata sa te spulbere cu zile pentru singura vina de a te fi aflat in fata scumpilor lor bolizi, gata sa te stalceasca in bataie pentru simplul moft de a-i fi incurcat in grandomania lor fara limite. Sint indivizi care si-au pierdut orice reper nu doar crestin, ci uman. Iar lege nu exista. Decat, poate, pentru prosti, in fond, asta e si ideea. Sarmanii ii urasc pe bogati, ii dispretuiesc pentru comportamentul lor, dar in adancul inimii ii invidiaza, le admira viata si ar vrea sa fie ca ei. Sa poti ajunge din terorizat terorist, iata visul ce merita visat!. Oamenii au uitat sa(-si) vorbeasca si latra. Se comunica aproape monosilabic: bai, mai, vino, du-te, hai, ma-ta; toate formulele de politete, de bunavointa, cuvintele acelea galante, cu consistenta, noima si duh, care te imbogatesc, care iti descretesc fruntea si iti fac ziua agreabila - multumesc, buna ziua, ce mai faceti, ma bucur pentru dumneavoastra - par sa fi iesit din uz. Traiesc numai in dictionare si, din cite imi dau seama, dictionare nu prea mai foloseste nimeni. Lumea se imbulzeste in zona ta privata la banca, la posta, la magazin. Lumea nu e senina si demna. Lumea care "se descurca" e mereu grabita, repezita, agresiva. In realitate, se fusereste la greu, si totul pare dus numai pana la jumatate. Hai, maximum pana la trei-sferturi, dupa care "e bine si asa", se schimba brusc directia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea fata de un principiu asumat e taxata drept rigiditate, criteriile-s bune doar in teorie. Flexibilitatea e cuvintul de ordine azi, mai ales cea morala. Se practica, in plus, o exhibare degradanta, gretoasa a sexualitatii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adinci, barbatii - atitati in animalicul lor. Lucrurile sfinte sunt subiect de banc, iar spatiul public este nespalat. De gura adolescentilor sa te feresti. Multi dintre ei nu mai respecta nimic si pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta in primul rind) pe ei insisi. Rusinea a murit, cuviinta isi da ultima suflare. Prin cartiere, cofetariile s-au transformat in cazinouri. Manelele au evadat din muzica si s-au instalat in haine, in arhitectura, in maldarele de gunoaie din mijlocul parcurilor nationale, in drujbe si in termopane. Kitsch-ul acopera ultimele bastioane ale solemnitatii si ale decentei. Piese de o frumusete elegant trasata cad in miinile unor demolatori nu doar fara cultura, ci lipsiti chiar si de acea innascuta delicatete in fata puritatii simple. Unii demoleaza chiar construind. Demoleaza autenticul si frumosul, slutesc peisajul si handicapeaza sufletele privitorilor. Natura, creatie a lui Dumnezeu, e incendiata, braconata, furata, retezata la pamint, lasata sa se iroseasca sub scaieti. Asa trateaza mai-marii darul. Tara-i un SRL. Al lor. Preotia se vinde si se cumpara, mosiile sufletesti se transeaza ca si imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanturi in trotuar, ca nu cumva sa leviteze. Trebuie indesat cu talismane din plin. Crucile trebuie impanate ca niste toape ale tranzitiei, cu flori de plastic indesate in jumatati de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprima in doze mari de beton, in pseudo-icoane si in podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie sa fie mari. Bigotismul a devenit virtute si vorbeste in citate aproximative. Ai senzatia ca sufletele ratacesc razlete undeva intr-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumbla singure, pustii si pline de riduri de colo pina colo, punandu-si ca unic tel banul - fara de care esti nimeni. Daca nu ai bani, nu ai drepturi, nu primesti respect, nici ingrijire, demnitatea persoanei umane sta in dimensiunea portofelului, in succes, in numarul de plecaciuni efectuate periodic fata de pile suspuse. La cantitatea de munca si de stres pe care o presupune, o minima prosperitate te costa sanatatea, casnicia si viata personala. Toti vor sa ajunga bogati repede, doar o viata au si ea se consuma integral aici, intre hoti si smecheri, in aceasta perpetua senzatie de nesiguranta. Da, asteapta-te ca in Romania sa te simti in nesiguranta. Asteapta-te de asemenea sa gasesti lucruri mai proaste decit "dincolo" la preturi mai mari decit "dincolo", la salarii mai mici decit "dincolo". Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva si inca lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al taranului harnic si cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregatit, de a umple hambarul cu lucrul mainilor lui? Ori pasiunea mestesugarului de a lasa ceva solid in urma, peste generatii? Mai tine cineva la ideea lucrului durabil si bine facut ca la o satisfactie personala? Nu pot sa iti dau mari sperante. Se practica intermedierea, comertul, mutatul dintr-o parte intr-alta a lucrurilor produse de altii. Se practica mulsul. Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toata tara pare o teapa. Totul pare gestionat, legiferat si administrat, de parca ar avea in vedere un unic obiectiv: teapa. Cit mai mare si cit mai repede. Asteapta-te ca acela care a comis o ilegalitate sa iti pretinda sa platesti in locul lui, iar daca refuzi sa o faci, sa se indigneze ca "nu e drept". Smecheria e numai a lui, dar vinovatia e la comun, ca la comunisti. Cand e de luat, sa ia singur, dar cand e de dat, sa dea toti. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate intretinuta, saracie. Democratia nu functioneaza, fiindca daca ar functiona ar insemna ca poporul ar avea puterea, or eu nu vad asta niciunde. Educatia e dinamitata, dupa cum e si familia. Copiii ramin de izbeliste, devorati de oboseala, precaritate materiala, visele consumiste sau ambitiile de cariera ale parintilor. Sanatatea e un cadavru in putrefactie iar - daca-mi permiti metafora - la morga nu functioneaza nici frigiderele, nici aerul conditionat. Agricultura e in colaps; turismul e o gluma sinistra (avem brand, dar n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sunt omor cu premeditare. Ai senzatia ca tara nu e guvernata. Ai senzatia ca singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimti cu o acuitate dureroasa dezagregarea, disolutia, absenta oricarei strategii a poporului roman pentru poporul roman. Cine sintem? Cine vrem sa fim? Daca iti pui asemenea intrebari, daca te intereseaza ce cerem noi de la noi insine ca neam si ca stat, unde anume avem de gind sa ne pozitionam in matricea natiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani si ce intreprindem, concret, pentru asta, ma indoiesc ca vei afla in tara un raspuns. Oamenii nu mai cred, nu mai spera, nu ii mai motiveaza nimic decit interesul propriu, chinurile si frustrarea acumulata, dar zac inerti civic, vociferind inutil in fata televizorului sau pur si simplu epuizati, preferind sa se lase condusi. Direct in stilp sau in sant. Pare ca nu-i mai socheaza nimic, nu-i mai oripileaza nimic, nimic nu li se mai pare strigator la cer. Patria e enclavizata. Caci da, singurele care mai traiesc, care mai respira cit de cit normal, care mai tintesc catre ceva, care nu au fost carbonizate inca in acest razboi civil mocnit, dar generalizat, sunt citeva discrete enclave de dreapta judecata, de deschidere, de initiativa, de profesionalism, de activitate creatoare, de revolta si constructie, de demnitate, de marturisire, de crestinism autentic, de delicatete revigoranta, de daruire si bunatate, de gandire pe termen lung, de convingere in niste valori perene, clare si nenegociabile. In fata acestor oameni, care se incapataneaza sa dea ce au mai bun din ei in aceste conditii, iti vei pleca fruntea si te vei simti inferior. Unii zic ca enclavele sunt majoritare si probabil ca e adevarat. Dar nemaiputand comunica intre ele, neputandu-se uni si actiona in front comun, sunt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii ii ascunde, vrand sa ii faca muti si invizibili. Cauta sa le discrediteze eforturile, ii bruiaza si descurajeaza sistematic, ca intr-un plan perfid menit sa convinga ca verticalitatea aici e imposibilitate si povara. Uneori reuseste. Enclavele bine-crescute isi accepta marginalitatea, efectuand miscari retractile catre forul interior a propriei fiinte, refugiindu-se in anonimat ca sa se salveze macar pe sine. Intelepciunea lor proaspata, rabdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de initiati, iar copiii lor vor suferi precum ciudatii si inadaptatii societatii. Vino si preumbla-te prin tara, daca insetezi tare, dar ai sa pleci mai indurerat si mai confuz, realizind ca, de fapt, alternativa perpetua in care traiesti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasa la care visezi mereu si-n care esti suspendat o viata intreaga, de fapt nu exista. A murit si, incet-incet, va muri si in tine.
Înapoi la Vanatoare discutii generale Cine este conectatUtilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 24 vizitatori |
Publicitate
|