Vinatoare si pescuit in Romania

de **todohunter** pe 08 Apr 2009, 20:29

M-am gandit ca ar fi interesant sa discutam despre acest fenomen, si o sa incep eu...

„Febra’’ Vânatului

Într-o universitate din Wisconsin, cercetătorii au utilizat un eșantion de 10 vânători la vânat mare, pe care i-au monitorizat pe timpul vănătorilor, folosind senzori cardiaci. Ca rezultate s-au stabilit că atunci când nu au văzut vânatul căutat, o medie a ritmului cardiac a fost de 78 bătăi pe minut, 100 de bătăi pe minut atunci când au văzut vânatul, și 128 bătăi pe minut când au tras în animal. Acest lucru reliefează existența unui nivel ridicat de stres. Concluzia cercetătorilor a fost că, pentru prevenirea unui infarct vânătorii ar trebui să-și îmbunătățescă condiția fizică, înainte să iasă în teren.
Plecând și de la această constatare, ajungem să explicăm “ febra” vânatului, printr-o serie de fenomene care pun stăpânire pe vânător, atunci când aude, sau vede animalul căutat. Pe majoritatea îi cuprinde un tremurat ușor, respirația se intensifică, cresc bătăile inimii, poate li se umezesc palmele si devin usor iritați, etc. Probabil un animal cu trofeu excepțional vă va oferi o singură șansă pentru a trage. Pentru a evita anumite greșeli și a profita de șansa oferită, ar fi bine să ținem cont de anumite detalii.

1. Cunoașterea armei
La vânătoare, arma face parte dintr-un întreg ansamblu; vânător-armă-lunetă. Pentru a avea rezultate dintre cele mai bune în situații dintre cele mai diferite, trebuie să ne cunoaștem arma în toate amănuntele: puterea și forța trăgaciului, eventual sensibilitatea acceleratorului dacă există, trebuie să ne obișnuim cu poziția mâinii pe gâtul patului, etc. Luneta trebuie montată pe armă în poziția optimă, astfel încât în momentul epolării aceasta să se găsească într-o poziție firească care să permită ochirea imediată, fără să ne mai mișcăm capul în lungul sau latul patului pentru a găsi reticulul. După ce toate aceste amănunte au fost puse la punct, arma și luneta trebuie reglate. Abia atunci când și această operațiune a fost executată, putem merge mai departe să luăm autorizația de vânătoare și să ieșim în teren.
O întâmplare din care am avut de învățat și poate o să vă ajute și pe unii dintre dumneavoastră, mi s-a întâmplat cu ceva timp în urmă, când tocmai îmi achiziționasem o armă nouă cu accelerator și cu care trăsesem câteva focuri ca să văd cât de precisă este. Mulțumit de rezultat mi-am luat o autorizatie de vânătoare la căprior și iată-mă în teren.
Prima dimineață, prima întâlnire cu căpriorul de selecție care îl aveam pe autorizație. Coarnele mici, strâmbe din soclu – un trofeu interesant, distanța de nici 50 m în care l-am surprins, ghiontul paznicului, respirația accelerată și emoția care puseseră stapânire pe mine atunci, m-au facut să mă grăbesc și după ce am tras acceleratorul am atins trăgaciul ca să-l simt și … dus a fost. Și glonțul din armă care a intrat în pământ cu o bubuitură asurzitoare în liniștea dimineții, dar și căpriorul alungat de nepriceperea vânătorului. Nu mi-am cunoscut îndeajuns de bine arma și implicit finețea trăgaciului în cele două poziții - fără, și cu acceleratorul tras.

2. Exersați înainte
Un număr destul de mare de animale pleacă rănite și nu mai sunt găsite la timp, murind în chinuri groaznice cine știe unde, din lipsa de concentrare a vânătorului, din graba de a trage, din folosirea unei muniții neadecvate etc.
Se mai întâmplă ca din lipsa de antrenament și experiență în alegerea pozițiilor de reazem, de tragere, până ne moșmondim ca să luăm linia de ochire și să tragem, animalul să ne dispară din raza vizuală sau să ajungă într-o poziție în care e imposibil să-l mai nimerim.
Pentru a scurta timpul de luare a liniei de ochire și de declașare a focului, sau pentru a ajunge să nu ne mai grăbim la declanșare avem nevoie de antrenament și mai presus de toate trebuie să ne cunoaștem arma.

3. Gândiți înainte să se întâmple
Odată cu intrarea în fondul de vânătoare şi ocuparea poziției (ștandului), încercați să vă imaginați cam cum o să decurgă împușcătura, vânătoarea: pe unde ar putea veni vânatul, unde o sa vă rezemați arma, unde puteți să luați linia de ochire, unde puteți declanșa optim focul și pe unde ar putea fugii animalul dacă l-ați ratat sau rănit.

4. Nu pierdeți timpul prețios
Odată ce ați stabilit dacă un animal este bun pentru a fi împușcat, nu mai admirați trofeul acestuia și nu mai faceți mișcări care ar putea să vă demaște înainte de a trage, pentru că toatea acestea ar putea duce la pierderea concentrării și ratarea focului. Trageți aer puternic în piept, respirați adânc de câteva ori, opriți-vă respirația, ochiți zona vitală și trageți când considerați. Puteți să admirați trofeul foarte bine și după ce l-ați obținut.

5. După zonele periculoase
Trageți-vă sufletul din cand în când, după ce depăsiți câte o zonă periculoasă sau dificilă pe timpul dibuitului, si reglați-vă respirația pentru a putea oricând să executați un foc precis atunci când va fi nevoie, chiar dacă apariția vânatului vă va lua prin surprindere.

6. Apropiați-vă cât mai mult de animalul vizat
De cele mai multe ori în situațiile tensionante din timpul unei vânători, vânătorului i se poate întâmpla să nu mai poată ochi un elefant la 200 m. Încercați să vă apropiați de animalul urmărit astfel încât să puteți declanșa focul între 150-200 m, sau chiar mai aproape. Chiar dacă a-ți putea efectua trageri și la distanțe mai mari de 200-250 m , dacă timpul vă permite apropiați-vă mai mult de țintă pentru că șansele voastre de a obține trofeul respectiv, vor crește exponențial cu cât sunteți mai aproape de vânat cand trageți.

7. Ochiți în zona vitală
Încercați să ochiți doar în interiorul zonei vitale a animalului și corelați mărimea animalului cu posibilitățile de ochire cuprinse intre 8-40 cm cât are zona toracelui, în funcție de specie. Dacă vânatul este poziționat cu fața și capul către vânător şi dacă totuși vreți să trageți încercați să ochiți în treimea inferioară a pieptului pentru a lovi organele vitale. Dar o astfel de țintă este nesigură și oferă o porțiune foarte redusă pentru ochit. Mie personal nu-mi place să trag în astfel de ținte.

8. Atenție la lunetă
Majoritatea vânătorilor folosesc la pândă și la dibuit luneta, pentru că le sporește șansele de a avea o lovitură sigură, curată care să oprească vânatul în foc. Pentru astfel de lovituri, revenim la idea că trebuie să ne cunoaștem foarte bine ansamblul armă-lunetă și chiar și atunci se mai poate întâmpla ceva.
În ultimele momente, când expirăm și ne oprim respirația, se poate să o facem către ocularul lunetei și lentila acesteia să se aburească exact când vrem să tragem. E o situație neplăcută, prin care se pierd momente prețioase până ștergem luneta, timp în care vânatul urmărit dispare din raza noastră vizuală.
Cu ceva timp în urmă eram la o vânătoare de căprior, când am făcut această greșeală, dar paznicul de vânătoare care era cu mine mai trecuse prin astfel de momente cu alți vânători și mi-a dat repede un șervețel avut la îndemână. Încercați să nu uitați de lunetă atunci când expirați și vă opriți respirația, de șervețelul salvator, și de faptul că putem învăța mereu câte ceva de la cei care ne însoțesc la vânătoare.

9. Puterea măritoare a lunetei
Se întâmplă ca după ce se termină un sezonul de vânătoare, sau între sezoane, să vă verificați arma și luneta, eventual să verificați precizia, o curățați, o bagați în husă și în rastel, până în ziua când o scoate-ți la o nouă vânătoare în teren.
Aici surpriza poate să fie un vânat care să vă apară din scurt, arma să aibă luneta setată pe puterea măritoare maximă (pentru lunetele cu grosisment variabil), și în încercarea de a împușca acel vânat, nu reușiți să-l prinde-ți în reticul, și nici nu mai aveți timp pentru a vă modifica putera măritoare a lunetei; rezultatul, ați ratat șansa de a avea un trofeu de excepție.
Pe viitor, ca să evităm astfel de neplăceri, pentru cei cu lunete cu grosismentul variabil avem două variante; prima ar fi ca odată cu intrarea în fondul de vânătoare și scoaterea armei din toc să verificați puterea măritoare a lunetei să fie pe minim. Dacă o să observați vreun animal bun de împușcat și de apropiat aveți timp să schimbați grosismentul, și chiar în cazul în care vă apare din scurt tot o să reușiți să prindeți vânatul în reticul -acesta fiind pe minim. A doua variantă ar fi ca înainte să vă băgați arma în toc, după vânătoare să setați luneta pe minim, la puterea măritoare.
După ce ați tras într-un animal și vă îndreptați către el, setați luneta pe minim, astfel încât dacă animalul se va ridica să aveți posibilitatea dublării focului cu o ochire eficientă.
Vânători reușite în continuare tuturor.

de **Alin3006** pe 08 Apr 2009, 20:49

Super articlolul.
M-am regasit in cateva situatii. E clar ca ni se ridica pulsul la toti in fata vanatului, cine nu recunoaste :oops:

Ce-am patit eu de trei ori, spre rusinea mea, ca si completare : am uitat reticulul lunetei aprins si mi s-a consumat bateria. Acum am devenit maniac, verific intr-una si nu plec nicaieri fara baterie de rezerva.

de **bogdanm** pe 08 Apr 2009, 21:00

Am asistat odata la manifestarea febrei acesteia.
Un vanator cu pompa "scuipa" cartusele netrase, mirandu-se totodata de ce nu pica iepurele.

Bogdan

de **Sly_Fox** pe 13 Apr 2009, 18:33

;;Febra'' vanatului am avut-o eu in primele doua sezoane la iepure. Nu eram vanator ci stagiar, pe atunci trageam cu pusca de 16 a lui tata. Conventia era urmatoarea: daca impuscam iepurele in plina viteza aveam dreptul ca la urmatorul aparut in goana sa trag tot eu. Daca nu nimeream urechiatul, toata ziua nu mai pupam sa trag cu arma. Si ce ''febra'' aveam, dar asa am invatat sa trag cu arma. Acum a cam disparut ''tremuriciul'' insa nici relaxarea nu e pra buna ca au cam inceput sa scape urechiatii. La vremurile astea este indicat ca vanatorii sa dea cat mai multe rateuri la iepurasi ca altfel nu mai avem iepurasi de paste.

de **violiv** pe 14 Apr 2009, 07:24

Bine punctat! Felicitari!
Cateva alte chestiute care nu tin neaparat de momentul intalnirii dar tot pe lista motivelor de ratare se inscriu ar mai fi.
Cea mai importanta, dupa mine, ar fi starea fizica generala premergatoare momentului intalnirii cu animalul dorit. Pe mine ma darama rau o noapte cu prea putin somn inainte de vanatoare ca si trezitul foarte devreme. Cum sunt un "animal nocturn" sa adorm la 21-22 ca sa ma trezesc la 5-6 cu un numar suficient de ore de dormite imi este imposibil asa incat primele ore ale diminetii sunt jumate absent: foarte lent in reactii, atat psihic cat si fizic si foarte departe de realitate in aprecierea distantelor si a vitezelor - un iepure care-mi sare de la picior va scapa cu cea mai mare probabilitate in timp ce eu inca gandesc si incerc sa ma hotarasc daca sa ridic arma sau nu. In plus, conditiile meteo nefavorabile imi par si mai rele, temperaturi pozitive bine le resimt ca pe "gerul bobotezei" si numa de vanatoare n-am chef.
Vremea este si ea foarte importanta - tinuta inadecvata, fie prea subtire fie prea groasa si incomfortul termic sunt alti factori care intervin negativ in puterea de judecata, orientare, decizii rapide si finalizari.

Cat despre momentul intalnirii cu piesa dorita, atunci ritmul cardiac este mai mic la mine iar de respirat uit. Deformatie din tinerete de la tir. Simt o detasare completa de tot ce nu intervine direct in situatie, lucrurile se petrec "cu incetinitorul", am timp sa recapitulez in gand amanunte legate de arma, optica, piedica, tragaci, distanta, viteza si, intre timp sa iau si decizia de a trage sau nu si daca o fac atunci sa trag numai si numai bine. In schimb, imediat dupa ce situatia a trecut, cu atat mai mult daca am si doborat ceva, trebe sa ma tin un pic de copaci sau chiar sa ma asez pentru ca atunci ajunge inima-n gat si respiratia la 50/minut.

Si daca ar mai fi spusa de inca 100 ori tot n-ar fi deajuns pentru a sublinia enorma importanta pe care o are potrivirea armei cu tragatorul, cu atat mai mult cu cat e vorba de arme cu glont si cu optica pe ele. 1 cm prea in fata sau prea in spate montata luneta, lipsa unui obrazar suplimentar atunci cand luneta e mai inalta si patul croit prea inclinat, patul prea lung sau prea scurt, priza defectuasa a mainii pe uluc si a degetului pe tragaci vor influenta negativ foarte serios performantele tragatorului. Niciodata nu-ti cunosti "prea bine" arma si cei care folosesc mai multe pot fi derutati de schimbarea frecventa a armei - reflexele se formeaza si se intretin prin exercitiu si o arma poate fi la fel de bine "un pantof vechi", comod si fara griji la purtat cum poate fi un obiect strain care consuma mult din energie si timp pentru a fi folosit cum trebuie. Exista o singura cale pentru ca arma (croita bine pentru tragator) sa devina acel pantof vechi si asta este antrenamentul. Marea majoritate a vanatorilor ce trag cu glont au si o lisa in dotare. Cu cea din urma trag sute de cartuse pe an fara sa li se para mult (prea scump, se uzeaza arma prea tare, etc.) in schimb trag cu carabina cateva sezoane din aceeasi cutie de cartuse, aceasta fiind un obiect foarte strain in mana lor. Au rezultate bune sau foarte bune la trasul cu alice dar conformatia diferita a carabinei, tragaciul, ochitul pe instrumente optice (eventual inadecvate scopului) sunt chestii "straine", care iau mult timp pentru "potrivire" si rezultatele sunt slabe. Exact in aceeasi masura influenteaza si la trasul cu glont obisnuinta cu arma si asta o vezi numai dupa antrenamente serioase, numai in momente foarte presante si dupa un foc reusit "din plin" cand, recapituland momentele traite realizezi ce frumos s-a asezat arma in umar, ochiul in dreptul lunetei, cum a simtit degetul tragaciul si ce "usor" a fost totul.

de **dtdpuu** pe 16 Apr 2009, 11:28

Am trait si eu febra vinatului si am avut ocazia sa o vad si la altii. Nu sint psiholog, dar in opinia mea lucrurile stau cam asa:

Febra vinatului este de fapt o reactie la o situatie de stress de nivel mediu. Adica nu e ceva care ne panicheza (pericol iminent), dar nu sintem nici intr-o situatie normala. In opinia mea situatia e similara cu chestii de genul, conducere cu viteza, stresul de examene, etc. Cred ca acest stress ne afecteaza pe 3 directii majore:
- senzorial - adica modul in care ne este alterata perceptia realitatii
- decizional - cum ne afecteaza starea de stress luarea deciziilor
- motor - cum ne sint afectate actiunile motorii in conditii de stress

In opinia mea senzorial si decizional sintem afectati diferit de la persoana la persoana. Cred ca important sa ne cunoastem pe noi insine. In acest sens un pic de introspectiva ajuta. Amintitiva cum v-au afectat perceptia si deciziile situatii similare. Sa zicem ca a-ti luat un pic mai mult risc in trafic. Vi s-a parut ca realitatea se precipita sau se misca cu incetinitorul (ca in reluare). Ce decizii a-ti luat? A-ti acceptat si mai mult risc ca sa iesiti dintr-o situatie dificila sau v-ati speriat si a-ti backed off. Adica intr-o depasire riscanta, a-ti accelerat sau a-ti frinat?

Daca nu sinteti confortabil cu perceptia senzoriala si deciziile pe care le luati e foarte posibil sa ratati. Dar nici o grija, atit senzorial cit si decizional lucrurile se modifica cu antrenament. In opinia mea antrenamentul nu ne schimba fundamental perceptia si deciziile in conditii de stres ci pur si simplu inlatura stresul, adica ne face sa perecepm situatia ca fiind mai putin stresanta. Ceva de genul "Deja m-am pregatit pentru asta, nu ma mai surprinde. Stiu exact ce trebuie sa fac ca sa rezolv lucrurile in favoarea mea.". Spre exemplu, prima data cind am condus o masina pe pista, nu am rezistat mai mult de 10 minute (si asta dupa sute de mii de km de sosea), pentru ca mi-am pierdut concentrarea. Dupa 10 minute fie tindeam sa pierd controlul, fie sa merg prea incet. Ieseam in pit stops, imi desfaceam centurile, dadeam jos casca si eram plin de transpiratie, trebuia sa ies din masina si sa iau aer. La sfirsitul zilei aveam febra musculara la brate si la toti muschii din partea superioara a corpului. Dupa citeva scoli de instructatj insa lucrurile au inceput sa se imbunatateasca. Nu eram foarte rapid, dar incepeam sa fiu in control. Dupa citiva ani de pista, desi masina acum era mai rapida ( a fost upgradata intre timp), puteam sa stau peste 2 ore pe pista, pina terminam un set de cauciucuri sau un set de frine, si in acest timp puteam fi bumper to bumper cu alte masini. In final tot imi pierdeam concentrarea din cauza oboselii fizice, dar timpul era mult mai indelungat.

Daca senzorial si decizional fiecare reactioneaza individual, in opinia mea dpdv motor toti tindem sa reactionam automatic. Aici antrenamentul este esential. Din cauza ca mintea ne este "inundata" de deciziile si perceptiile majore, putem uita sa epolam corect, sa ne concentram la "poza tintei", la apasarea tragaciului, etc. Asadar, in opinia mea, antrenamentul trebuie sa fie prezent tot timpul, altfel ruginim. Sigur ca teroteic se poate cu mai putin antrenament, dar in opinia mea se poat cu mai putin dupa ce odata ai facut mai mult. Adica mai putin e doar pentru mentinere. Bineninteles ca cerintele de antrenament cresc cu cit lovitura e mai grea. Daca vinam la pinda la 50m la caprior, atunci un antrenament de baza e suficient, dar macar atit trebuie. Daca insa vrem sa lovim capra in cap la 200m lucrurile se schimba radical. Pare firesc ce spun, dar stiu ca unii dintre noi ne place sa ne "chalenge", adica sa abordam lovituri mai grele. Fara antrenament, in opina mea loviturile grele sint....ne-etice (in lipsa de alt termen). Personal m-am impacat mai greu cu idea de a lua o viata (da, recunosc, nu sint chiar vinator adevarat, am pe undeva povestea cu prima mea capra, poate o sa o pun si aici), si am considerat ca trebuie sa trag mult pentru a sti cit mai bine ce fac. Inca ma antrenez si inca am on stringere de inima dupa fiecare animal pe care il dobor fie el porumbel, sau iepure, sau caprior...dar cel putin stiu cind am o lovitura cu sanse mari de reusita..sau.... trebuie sa ma abtin. De asemenea...sa nu uitam ca antrenamentul...e FUUUUUUUUN.

CristianC

de **Marius** pe 16 Apr 2009, 16:13

Poate vi se pare primitiv, dar pentru mine, trairile despre care vorbim aici (o parte din ele sau altele similare) sunt drogul pentru care merg din nou si din nou...
Fara ele, vanatoarea nu mai e vanatoare. Cunosc persoane care au vanat intr-atat incat nu mai au nici o emotie la o noua iesire, asa ca au devenit aproape neinteresati.

Parerea mea...

de **Alin3006** pe 17 Apr 2009, 17:31

Marius scrie:Poate vi se pare primitiv, dar pentru mine, trairile despre care vorbim aici (o parte din ele sau altele similare) sunt drogul pentru care merg din nou si din nou...
Fara ele, vanatoarea nu mai e vanatoare. Cunosc persoane care au vanat intr-atat incat nu mai au nici o emotie la o noua iesire, asa ca au devenit aproape neinteresati.

Parerea mea...

Asa este. Vanatoarea e frumoasa tocmai datorita acestor trairi. Fara ele ar fi doar tir.

de **dtdpuu** pe 17 Apr 2009, 18:29

Alin3006 scrie:
Marius scrie:Poate vi se pare primitiv, dar pentru mine, trairile despre care vorbim aici (o parte din ele sau altele similare) sunt drogul pentru care merg din nou si din nou...
Fara ele, vanatoarea nu mai e vanatoare. Cunosc persoane care au vanat intr-atat incat nu mai au nici o emotie la o noua iesire, asa ca au devenit aproape neinteresati.

Parerea mea...

Asa este. Vanatoarea e frumoasa tocmai datorita acestor trairi. Fara ele ar fi doar tir.

De cind lumea oamenii cauta entertainment. Toti sintem dupa senzatia asta (cu diferite nuante), dar fara control aceste trairi duc la insuccese (adica ratari) si in final la insatisfactii (sau macar frustrari). Cu un pic de control aceleasi trairi duc la succese, satisfactii....si in final dependentze :-)

CristianC

de **Alin3006** pe 17 Apr 2009, 18:35

Aici ai " tras bine" ca sa-l parafrazez pe unchiu Moose.

de **Moose_Master** pe 22 Apr 2009, 21:23

Io nu vreau sa fiu tendentios, dar s-a batut moneda la greu pe greselile in raport cu luneta. Frate daca este asa un impediment nu mai folositi luneta.
Si atunci s-a terminat cu teribilul "stres" al carui principal motiv este luneta.
Dar ce te faci daca dai gramada un catamai ursul fara luneta ....!? Sa vezi pe urma stres cand o sa trebuiasca sa iti convingi tovarasii ca nu ai nimerit din noroc.

Este intradevar "stresanta" aceasta indeletnicire. Chiar ma gandesc sa ma las si sa ma apuc de tintar si toci(oare la astea exista stres?)

Si ca s-o dau in concrete, poate sa-l numeasca cine-o vrea, cum o vrea, ca io unul sunt dependent de acest "stres". Fara acest "stres" viata ar fi doar o insiruire stereotipa de activitati anoste, previzibile si complet neprovocatoare.

Moose_Masta

de **yoghi** pe 01 Mai 2009, 11:04

nu stiu cum ar fi explicatia stintifica sau biologica dar pe romaneste din punctul meu de vedere ar fi cam asa

Daca gesturile vizavi de arma si stilul de mers sunt intodeauna aceleasi si corecte organismul ,creierul le transforma in reflex si le aplica mai tarziu indentic in conditii de stres

Ex; Nu o data in timpul vanatorii la dibuit sa intamplat sa ochesc si sa trag perfect in animal(inima sau gat) chiar daca panta pe care urcam era suparata rau sau daca mersul era greu din cauza zapezii.