FEBRUARIE 1933
CERBII NOŞTRI
de IERONIM STOICHIŢIA
Inspector general al vânătoarei
Locul de frunte Intre cerbii continentului nostru îl ocupă cerbii Carpaţilor. S'a făcut din nou dovada acestui adevăr cu ocaziunea măreţei expoziţii internaţionale de vânătoare din Lipsea 1930, la care au participat şi au concurat 26 de ţări din întreaga lume. Ţara noastră a avut satisfacţiunea şi mândria de a se clasa intre primele ţări, — poate cea dintâi, — cucerind o serie întreagă de recorduri mondiale cu trofeele expuse de vânătorii noştri.
Intre cerbi a dobândit titlul oficial de record mondial cerbul vânat în 1927 în Munţii Călimanului de regretatul Dr. Koscb, fiind cel mai tare dintre cerbii expuşi, mai mult, drept cel mai tare dintre cerbii vânaţi în toată lumea în timpurile moderne. In afară de cerbul acesta au dobândit premiul medaliei de aur o întreagă serie de cerbi vânaţi în România.
Faima cerbilor noştri din Carpaţi şi a vânatului nostru de munte s'a confirmat din nou. Şi nu e de mirare, că ce mai mare dorinţă şi cel mai frumos vis al vânătorilor de vânat mare din apus este, de a putea vâna măcar odată în munţii noştri şi pădurile noastre seculare la capre negre, la urşi şi mai cu seamă la cerbi. S'ar putea scrie — şi poate vom scrie — mult despre reala şi folositoarea propagandă, pe care am putea-o face în folosul ţării noastre, utilizând, — pe lângă toate celelalte frumuseţi ale ei — şi bogăţia de vânat, care poate încătuşa pentru totdeauna inimile şi ne pot întări trainice prietenii. De data aceasta mă mărginesc să pun in discuţie câteva păreri asupra celui mai nobil vânat : cerbii noştri.
In Carpaţii româneşti avem in total 7—8 regiuni de cerbi. Se impune chestiunea dacă oare variază cerbii după regiune, în ce priveşte tăria sau forma mai nobilă şi mai frumoasă a coarnelor. In aceasta materie sunt diferite păreri, diferite aprecieri.
Unii susţin, că cerbul din Maramurăş este cel mai puternic, — pentru alţii sunt superiori cei din Căliman sau cei din Gurghiu, variind părerile dela regiune la regiune. La noi dl Ing. consilier silvic Emil Witling s'a ocupat mai întâi în mod systematic cu clasificarea cerbilor ca tărie şi format nobil după diferitele regiuni ale Carpaţilor. In scrierea Dsale bine documentată arată, că cerbii noştri sar putea împărţi în 5 categorii, după regiuni: Maramurăş, Căliman, Gurghiu, apoi în munţii Sibiului terenul Sebeşului, şi fine terenul numit „Munţii celor şapte judeţe - ' din regiunea Lotrului. Dl Witting susţine, că cei mai puternici cerbi ar fi cei din regiunea Călimanului. iar ca formă, cei mai nobili ar fi cerbii din regiunea Lotrului.
Această teorie s'ar putea răzima pe faptul că cerbul Kosch, recordul mondial, s'a împuşcat in regiunea Călimanului, — iar de altă parte este cu totul adevărat, că din regiunea Lotrului sunt cunoscute coarne de toată frumuseţea. Dar in temeiul acestor două fapte nu se poate susţine ca regulă generală, că în Căliman sunt cerbii cei mai tari, şi în regiunea Lotrului cei mai frumoşi şi cei mai nobili in privinţa conformaţiunei Coarnelor.
De altfel ţin să arăt, că în toamna 1932 s'au Impuşcal in timpul mugitului doi cerbi, amândoi in munţii Gurghiului, (unul de dl Ioan Popescu primarul Reghinului, în terenul regal, iar al doilea de dl Carl Sautermeister în terenul Sovata, învecinat cu cel regal) cari, după calculele făcute potrivit formulei Nadler sunt mai buni, mai tari decât cerbul-record mondial a lui Kosch, iar ca formă şi frumuseţe sunt poate fără pereche aceste două noi trofee.
E logic să ne întrebăm, după aceste două noui recorduri, dacă oare nu sunt cei mai puternici şi cei mai nobili cerbi cei din munţii Gurghiului?
Părerea mea este însă, că in Carpaţi avem aceiaşi cerbi şi ca tărie şi ca frumuseţe şi susţin, că în general nu este deosebire intre cerbii din Maramurăş, din Bucovina, Căliman, Tulgheş, Gurghiu sau din munţii Sibiului.
Colonizările de cerbi din ţinuturi îndepărtate, care s'au încercat înainte de răsboiu în mod izolat în câteva regiuni din Carpaţi, nu au dus la nici un rezultat, aşa că despre o degenerare sau despre o influinţare sau chiar schimbare a tipului indigen de pe urma colonizărilor nici nu poate fi vorba.
Am de gând să desvolt mai pe larg şi să dovedesc cu date precise această părere a mea, în cadrul unei alte comunicări.
M'ar putea întreba însă cineva, cum se face — daca e aceeaşi rasă de cerb şi sunt aceiaşi cerbi în Carpaţii româneşti, — că dela răsboiu încoace cele mai puternice trofee au fost recoltate în regiunea Călimanului şi a Gurghiului ţi nu în alte regiuni?
Această împrejurare este a se atribui faptului, că în Gurghiu şi în regiunile învecinate (Călimanul este în apropiere), sunt in prezent cei mai mulţi cerbi. După părerea dlui Colonel Spiess, directorul vânătorilor regale, numai în terenul regal de la Gurghiu există azi un stoc de cerbi, ciute şi viţei care se cifrează la 1500 piese. In urmare este cu totul logic ca în regiunea aceasta să se împuşte cei mai mulţi cerbi, dintre cari apoi de sigur se pot selecţiona trofee tari şi câteva chiar foarte tari. In munţii Sibiului, dela răsboiu încoace, abia dacă s'au împuşcat în total 10—15 cerbi, — până când în Gurghiu şi în terenele învecinate s'au vânat în acest interval cel puţin 100 cerbi. Intre puţinii cerbi vânaţi în munţii Sibiului cunosc précis două perechi de coarne, cari au o greutate de peste 10 kg. Este adevărat că în Gurghiu şi Căliman s'au împuşcat în anii din urmă trei cerbi cu greutate în jurul cifrei de 10—11 kg. (cerbii lui Kosch, Popescu şi Sautermeister), — şi de sigur încă vre-o 7—8 cerbi pe la 10 kg. Dar aceasta din 100 de cerbi împuşcaţi şi trebue să se ţină seama şi de împrejurarea, că fiecare vânător şi-a dat silinţa să cucerească trofeele cele mai puternice, neglijând cerbii slabi.
Iată cazul meu: In toamna 1932, în timpul mugitului, aşi fi avut posibilitatea să trag în cel puţin 12 cerbi în cursul vânătorii de numai 10 zile din munţii Gurghiului. In aceeaşi vreme pe lângă toată truda şi cunoscând precis terenul din munţii Sibiului, în timpul aceluiaş muget, în curs de 5 zile cât am vânat aici, aş fi avut prilejul să trag în un singur cerb. Dar — după aprecierea mea — acest din urmă a fost cu mult mai puternic decât cei 12 din Gurghiu.
Din cercetările şi constatările făcute în aceste două regiuni, — Gurghiu şi munţii Sibiului, — pot susţine cu toată hotărârea următoarele:
In Gurghiu avem foarte mulţi, aş putea zice chiar prea mulţi cerbi şi de 10—15 ani încoace se observă un spor cantitativ extraordinar şi un regres calitativ foarte accentuat. De altă parte în munţii Sibiului invers: un spor cantitativ foarte redus şi un progres enorm în calitate.
Din care cauză? Cauzele pot fi variate, dar după părerea mea nu avem în faţa noastră decât un firesc proces al naturei, care se repetă în intervale de timp cu destulă regularitate.
Pe timpuri, până înainte de răsboiu cu vre-o zece ani, contele Samuil Teleki — un vânător renumit — avea în stăpânire în acelaş timp munţii Gurghiului şi o mare parte din munţii Sibiului. A stăpânit, a îngrijit şi a vânat aceste terenuri timp de vre-o 20 de ani. Cele mai multe şi cele mai frumoase trofee le-a scos din munţii Sibiului, iar din Gurghiu mai puţine şi mai slabe. In acel timp — aceasta înainte cu vre-o 25—30 de ani — în munţii Sibiului cerbii se sporiau mereu, se înmulţiau şi dela o vreme s'a prezentat acolo o situaţie exact similară cu cea de azi dela Gurghiu. Cerbi foarte mulţi, însă cu o vădită înclinare spre degenerare.
Ori atunci natura a spus un hotărât veto! şi au urmat o serie de ani — în cursul răsboiului şi îndată după răsboiu — cu ierni extrem de aspre, zăpezi mari, haite nenumărate de lupi, cari au făcut selecţionare nemiloasă şi radicală, nimicind toate exemplarele slăbite şi degenerate şi rămânând un stoc foarte redus, dar compus numai din piese cu totul sănătoase, viguroase şi rezistente. După această operaţie radicală au mai rămas din stocul de cea 1000 bucăţi, cerbi, ciute, viţei, doar vre-o 100, răspândiţi pe un terilor de cea 100.000 jugăre.
In aceeaşi vreme la Gurghiu, exact ca înainte în regiunea Sibiului, cerbii se sporeau şi se înmulţeau mereu, aşa că în prezent avem aici cerbi mulţi, prea mulţi, însă cu hotărâtă tendinţă de degenerare. De sigur se impune întrebarea, că pe când zăpezile mari, iernele crâncene şi haitele de lupi selecţionau în munţii Sibiului, nu era oare aceeaşi situaţie şi în munţii Gurghiului? De sigur, că aceleaşi zăpezi, aceleaşi ierni grele şi haite de lupi bântuiau şi dincolo, decât pe atunci la Gurghiu erau cerbi puternici, sănătoşi şi rezistenţi, care înfruntau şi iernile grele şi haitele de lupi, până când în munţii Sibiului era un stoc mare de cerbi, degenerat şi slăbit, care a cedat şi a trebuit să cedeze greutăţilor, nimieindu-se toţi indivizii slabi.
In Carpati domneşte o lege aspră: cel puternic şi sănătos rămâne, restul se prăpă-deşte, dispare, — dacă nu deodată, dar pe incertul, însă fără iertare.
Este selecţiunea naturală pe care natura o face în Carpaţii noştri cu mijloacele ei, adese sângeroase, dar cuminţi.
Necesitatea şi înţelepciunea, care zace în selecţiunea naturală ne-o dovedeşte mai bine situaţia din Austria şi din Germania, unde ca număr sunt cu mult mai mulţi cerbi decât la noi, însă piperniciţi şi prăpădiţi, fără a putea fi amintiţi măcar alăturea de cerbii noştri. Ori pe timpuri, înainte cu 200—300 de ani şi acolo erau cerbi extraordinary de puternici, chiar mai puternici decât cerbii noştri de azi. Ne-o dove-desc aceasta diverse colecţiuni vânătoreşti cu trofee de pe vremile acelea, cum esle de pildă cea din Moritzburg de lângă Drezda, cu trofeele de 15—16 kg. şi cu întregi păduri de clenciuri (ramuri), 36—38 Acolo progresând cultura, au dispărut pădurile seculare, au dispărut desimile de nepătruns, şi cu ele au dispărut şi lupii şi râşii, iar cerbii, cultivaţi, îngrijiţi, nutriţi şi susţinuţi de mâna omului, au degenerat şi degene-rează mereu, neputând aşa numita „selecţionare cu arma" înlocui mâna naturei descătuşate.
Teza mea că în Gurghiu cerbii înclină spre degenerare o confirmă şi direcţiunea revierului regal, care în anii din urmă, pentru selecţionare si pentru a reduce disproporţia dintre tauri şi ciute, (s'au văzut in timpul mugitului câte un cerb slab cu 10—15 ciute, ceeace de asemenea e un indiciu de degenerare), a botărât împuş-carea unui număr de 50—60 ciute la an. Măsura aceasta, — cum voi avea poate ocazia să argumentez cu o altă ocazie, — o cred o zadarnică încercare. Grija selecţionării trebue să o lăsăm naturii, care se achită mai bine de datoria ei, decât o putem face noi oamenii.
Eu sunt convins că nu peste mult — poate în câţiva ani — şi în munţii Gurghiului va urma cu siguranţă selecţionarea sângeroasă şi radicală care s'a săvârşit — am arătat — înainte, in munţii Sibiului. Ca după altă perioadă de câţiva ani după săvârşirea operaţiunei, din un stoc redus de cerbi să urmeze şi la Gurghiu o sporire lentă de cerbi sănătoşi, rezistenţi, puternici.
Mi se va obiecţiona de sigur, că dacă cerbii din Gurghiu sunt in degenerare, cum se face, că tocmai în toamna 1932 s'au vânat acolo cerbii cei mai frumoşi?
Răspunsul meu nu e greu de dat: aceşti cerbi nu sunt din generaţia mai nouă, din epoca de rapid progres cantitativ, ci sunt dintre puţinii cerbi bătrâni din timpul progresului calitativ. De sigurcă între cerbii din Gurghiu mai sunt căţiva tot atât de puternici, ca cei vânaţi acum, şi poate chiar mai puternici, dar aceştia sunt căţiva între 1500 de piese slabe. Aceştia sunt cerbii bătrâni, din timpurile bune ale acestei regiuni.
Noi să aşteptăm liniştiţi şi cu încredere dispoziţiile sigure şi severe ale naturei, — care veghează, corectează şi selecţionează dealungul Carpaţilor menţinând rasa şi tipul neschimbat şi unitar al nobilului nostru cerb. deopotrivă în toate regiunile Carpaţilor noştri.
Incheiu aceste consideratului, cerând iertare indulgentului camarad care a avut răbdare să urmărească părerile mele şi nădăjduesc, că subiectul acestui articol — care subiect are câteva laturi si interesante şi controversate — va îndemna pene competente să-şi spună cuvântul, încercând împreună in o discuţie obiectivă, camaraderească şi prietenească, să dăm icoana cât mai fidelă a cerbului nostru.
| Totul despre vânătoare | Arme şi muniţii | Câini de vânătoare | Atlas cinegetic | La gura sobei | Reţete culinare vânătoreşti | Vânători din alte epoci |
